Se afișează postările cu eticheta concerte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta concerte. Afișați toate postările

joi, 12 iunie 2014

Eliana-Maria Zah: Expoziții și expuneri

“Expoziții și expuneri” - acesta a fost titlul ales pentru primul eveniment din cadrul ”CIMRO Days” organizat de Centrul de Informare Muzicală din România al Universității Naționale de Muzică din București în colaborare cu ansamblul de muzică nouă SonoMania. Organizatorii s-au străduit să construiască această manifestare într-un mod cât mai accesibil, mai explicit pentru ca cei prezenți să înțeleagă atmosfera și ideile pe care le creează muzica nouă, experimentală și contemporană. 

Astfel spațiul selectat pentru desfășurarea acestei acțiuni a fost unul non-academic, în incinta barului A1 din Piața Amzei, cu intrare liberă, spre a atrage cât mai mulți iubitori de muzică, dar și pentru a stârni curiozitatea persoanelor care sunt mai puțin familiarizate cu acest concept. Evenimentul nu a presupus doar expunerea creațiilor unor compozitori români, ci și o prezentare a acestora. Diana Rotaru (organizator) ne-a oferit detalii despre fiecare lucrare și creatorul ei și am putut asculta diverse păreri ale compozitorilor cu privire la propriile lucrări care au fost interpretate sau la ceea ce înseamnă acest fenomen al muzicii noi. Această libertate de comunicare a creat, pentru cei prezenți, o percepție mai clară asupra fenomenului de muzică contemporană. 

Cu riscul de a fi ușor subiectivă, întrucât această muzică își are și ea la rându-i o paletă mai largă de exprimare, am să punctez câteva idei despre piesele interpretate de muzicienii ansamblului SonoMania în cadrul acestui eveniment. 

Prima piesă din program, Satya II pentru fagot compusă de Violeta Dinescu a generat o stare de liniște și de interiorizare. Maria Chifu a conturat această stare printr-o interpretare sugestivă oferind o sonoritate expresivă, melancolică. Titlul lucrării provine din limba sanscrită și reprezintă ”adevărul suprem”.

Tot în interpretarea Mariei Chifu am ascultat Melopedie și Fugă de Nicolae Brînduș, muzica fiind bazată în prima parte pe o idee muzicală de Stravinski iar în cea de-a doua pe o idee de Paul Dukas, într-o dezvoltare liberă a discursului muzical, oferind astfel interpretei posibilitatea de a crea o notă personală la nivelul expresiei muzicale. Doberos Dabeis III - Fals tratat de psihoterapie pentru fagot, bandă şi live electronics, compusă de tânăra Cornelia Zambilă, a avut un impact puternic asupra publicului. Aceasta a îndemnat pe cei prezenți să se lase purtați de versurile poeziei ”Amintire” de Lucian Blaga pe care a recitat-o, primul vers urmând a fi preluat și repetat de Maria Chifu într-o melodie vocală simplă și clară, expresivitatea acesteia fiind dată de pauzele și maniera de cânt a interpretei. După această trecere de la cuvânt la cânt, muzica a fost pătrunsă prin intermediul fagotului. Însă latura electronică (susținută de Dan Alexandru) care s-a alăturat instrumentului prin adăugarea și repetarea unor motive de la fagot precum și prin redarea unor sunete similare cu unele din natură a creat un efect deosebit, realizând în sinele ascultătorului o formă de meditație, de transpunere a eului într-o altă lume. 

Foto: Mihai Cucu

Tamara Dică a interpretat două piese scrise pentru violă. Prima cu numele Cette lanciante douleur de la liberté compusă de Liviu Dănceanu cuprinde un număr de 23 de motive muzicale inspirate din melodii care aparțin unor genuri diferite din punct de vedere stilistic si estetic. Piesa a fost interpretată într-o manieră expresivă, fiind evidențiată trecerea bruscă de la un motiv la altul având în vedere lipsa unor punți de legătură între acestea. Cea de-a doua piesă pentru violă a fost Da Viola de George Balint, a cărei interpretare a reliefat un caracter arhaic prin prezența contrastului ritmic și melodic.

Am întâlnit de asemenea și câteva piese din emisfera folclorică, două dintre acestea fiind scrise pentru violoncel. Lucrarea Gordun (”gordună” echivalent pentru contrabas) compusă de Adrian Pop a fost apreciată la un nivel mai înalt față de celelalte piese, caracterul folcloric fiind destul de evident, fiind subliniată prezența ritmului aksak, melodia având la bază elemente de citat din folclorul transilvănean ce sunt prelucrate la nivel melodic și timbral. Cealaltă piesă a fost Sonata pentru violoncel solo scrisă de Cornel Țăranu, o lucrare în care aspectul folcloric este ușor estompat dar care expune însă diverse cromatisme și elemente de limbaj modal. Ambele compoziții au fost interpretate de Eugen Bogdan Popa, într-o manieră impunătoare și expresivă reflectată prin precizia ritmică și libertatea dinamică a violoncelistului. Universul folcloric a fost extins și în afara graniței românești spre zona de dans italian. Un alt moment muzical apreciat de public a fost în prezența lui Radu Vâlcu, care a interpretat Tarantella pentru chitară, compusă de Cătălin Ștefănescu; o piesă cu temperament, de o dificultate tehnică considerabilă, care și-a spus cuvântul prin virtuozitatea și talentul chitaristului.

Încheierea programului a fost pregătită de către toți interpreții mai sus menționați alături de Mihaela Vosganian (voce) care a compus piesa Il gioco degli innocenti (jocul inocenților) pentru voce, chitară electrică, keyboard, violă, violoncel și bandă. Compozitoarea a afirmat faptul că piesa a fost inspirată din interacțiunea cu un grup de copii din Sicilia în cadrul unui experiment artistic. De asemenea ea susține că ideea acestei lucrări este aceea de a crea o conexiune a eului interior cu universul inocenței copilului. Piesa este de factură experimentală și reflectă o libertate de exprimare foarte puternică și sugestivă. Echilibrul sonor a fost disproporționat de o varitate de efecte electronice iar intervențiile vocale au fost apropiate tehnicii de sprechgesang, acestea fiind intersectate uneori cu vocea de pe bandă, realizându-se un dialog deformat. Acest puzzle sonor a avut totuși o ”piesă” nepotrivită aș zice, dată de interveniția unei pulsații puternice de percuție din planul electronic, fiind detașată de imaginea sonoră care se desfășura. În pofida acestui fapt piesa a determinat crearea unui univers sonor transcedental și cosmic. 

Evenimentul s-a dovedit a fi per ansamblu unul reușit, având un număr suficient de ascultători, având în vedere spațiul limitat al sălii. Printre cei prezenți au fost atât muzicieni profesioniști, compozitori și muzicologi, studenți cât și melomani sau în orice caz persoane interesate de un nou limbaj muzical. 


Eliana-Maria Zah

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

ISCM 2013 @ Košice: The Good, the Bad and the Hope

Câteva gânduri despre ISCM NewMusic Days 2013, unul din cele mai importante evenimente de profil, organizat de Societatea Internaţională de Muzică Contemporană, care anul acesta a înglobat trei festivaluri preexistente: “Ars Nova Cassoviae” – Košice, “Melos-Ethos” – Bratislava şi “Wien Modern” – Viena. În calitate de compozitor selectat şi delegat ARFA, am participat numai la primul calup, cel din Košice, unde am avut bucuria să îi am alături pe compozitorii Octavian Nemescu şi Adrian Pop. Aştept(ăm) cu nerăbdare impresiile celui din urmă care, în calitate de delegat oficial al Secţiunii Româneşti, va participa la întreaga aventură.



Cele trei zile de festival la care am participat mi-au lăsat un gust, ca de obicei, foarte eterogen – am înghiţit o aspirină amară rău în prima seară, dar mi-am dres papilele cu câteva arome foarte interesante în următoarele două seri, unele dulci, altele puternic condimentate. Greu de spus dacă lucrările au fost din ce în ce mai bune sau pur şi simplu a intervenit o oarecare obişnuinţă a urechilor mele…cred că, pe de o parte, amândouă ipotezele sunt valabile; pe de altă parte, e adevărat că din primul concert la care am asistat nu mi-a plăcut nicio piesă (asta eufemistic spus…) iar din ultimul m-am îndrăgostit de toate. Una peste alta, m-am uitat fugitiv peste aspectul cantitativ şi am văzut următoarele: am asistat la 7 concerte care au cumulat 41 de lucrări de muzică camerală şi orchestrală. Din cele 41 mi-au plăcut 16, asta însemnând aproape 40%.....nu e rău! Este un procentaj tipic pentru festivalurile de muzică nouă (spuneam acelaşi lucru şi în cronica din 2009 a aceluiaşi festival ISCM) şi, sper eu, pentru orice tip de festival de arte noi, mai ales pentru unul de tipul ISCM-ului care are obligaţia de a include câte o lucrare din partea fiecărei secţiuni (respectiv, ţări) şi organism afiliat. Un procedeu care lasă loc, fireşte, şi la lucrări mai puţin bune sau chiar proaste.

Problema este că muzica nouă, care îmi este mie atât de dragă, când este bine făcută (mă refer şi la lucrarea propriu-zisă, şi la interpretare), are un impact formidabil, greu egalat. Este exact muzica timpului nostru şi ne loveşte în moalele capului fie cu rafinamente inedite, fie cu o forţă energetică fabuloasă. Când este prost făcută, impactul este la fel de puternic: îţi vine să muşti pe cineva, să-ţi baţi copii nenăscuţi şi sa spargi măcar o cărămidă din perete. Vai şi amar de amărâtul care are ghinionul să stea lângă tine în sala de concert! De ce spun asta: cel mai mare câştig al timpului nostru este libertatea de a face orice; după aventurile avangardei, după restricţionările diferitelor curente şi mentalităţi “la modă” într-un anumită perioadă (serialism, serialism integral, hipercomplexitate, conceptualism, purism stilistic etc.), ai în sfârşit libertatea, în calitate de compozitor, de a alege ce vrei din toate căştigurile şi experimentele secolului trecut şi a le combina într-o manieră personală. Din păcate exact această libertate mult prea permisivă lasă loc imposturii, câteodată neglijabilă, câteodată absolut feroce. Pe de o parte avem muzici abstracţioniste, hiper-complexe, pur gestuale care, în cel mai fericit caz intră în categoria alcătuirilor sonore care nu sunt încă muzică, aşa cum minunat s-a exprimat compozitorul Adrian Pop: sonorităţi fascinante sau materiale extrem de interesante…cu care s-ar putea face ceva dar care sunt numai expuse. Logica muzicală este foarte greu de cuantificat şi definit, câteodată poate însemna construcţie formală pe tipul “clasic”, narativ, cu climax şi tensionări rezolvate; alteori poate însemna radicalizarea unei idei, fentarea permanentă a orizontului de aşteptare sau a arhitecturii “tradiţionale”; alteori poate însemna muzică ambientală sau de transă în care poţi – şi trebuie – să te pierzi; alteori înseamna colaj dement, şi aşa mai departe. Punctul de legătură este acel ceva indefinibil, care cumulează starea (afectul), ideea (conceptul) şi care pe tine, auditor, te convinge. Atunci putem vorbi de muzică şi nu de “instalaţie sonoră” (nu am nimic împotriva celor din urmă, chiar mă fascinează, însă mi-aş dori să fie categorisite şi prezentate ca atare). Pe de altă parte avem muzicile hiper-simpliste, care nu numai că par a nu fi acumulat nimic din căutările ritmice şi armonice ale secolului XX, dar par a sugera o anumită dereglare cerebrală a celor care le-au scris, sau, şi mai rău, ignoranţă şi o lipsă totală de talent. La ambele categorii de muzici se adaugă o proastă gestionare a timpului, care ţine din nou de misterioasa logică muzicală.

Însă, precum spuneam, căutătorul de perle are toate şansele să găsească nişte exemplare extrem de strălucitoare, mai ales printre atât de multe muzici. Aşa că o sa înşir în continuare observaţiile şi aspectele pozitive ale experienţei mele slovace:

1. Concertele alcătuite pe baza unui concept (fir roşu, lucrări din aceeaşi zonă estetică/stilistică) au prins mai bine decât celebrele adunături de muzici organizate pe principiul alternanţei (una diafană, una energetică sau dură).

2. Interpretarea a fost în general la înălţime – aşa cum spuneam şi în cronica mai veche, se căntă de la bine în sus ceea ce e teribil de frumos pentru un compozitor…i-am remarcat în mod particular pe următorii: violonistul & violistul sloven Milan Pal’a (care mi-a cântat minunat o piesă, genul de interpret care poate cânta game şi tot te fascinează) şi pianistul belgian Daan Vandewalle (o tehnică şi dedicaţie incredibile); Piano Duo, din Slovacia (Miki şi Nora Skuta, soţ şi soţie); ansamblurile THReNSeMBle, VENI ensemble şi VENI Academy, dar şi cvartetul FAMA şi Orchestra Filarmonică din Košice. Hai că până la urmă i-am enumerat pe toţi, ce să-i facem, toţi sunt buni, unii mai profesionişti, alţii mai inimoşi. Oameni care cântă cu drag şi pasiune. Din păcate, programe inegale (FAMA, prinzător de urechi, după parerea mea; Filarmonica, din contra – toate piesele excelente).

Milan Pal'a 

 3. Lucrările care mi-au mers mie la suflet tare de tot au fost:

THReNSeMBle, VENI ensemble

Octavian Nemescu (ISCM Romănia) – Concentric (1969) pentru ansamblu cameral şi bandă – ce bucurie să pot include selecţia secţiunii oficiale române, o lucrare mult mai proaspătă decât multe recente scrise de tinerii compozitori din festival; atmosferă post-apocaliptică care încearcă să recreeze Babel-ul din efemeride ale memoriei colective, muzici care se suprapun şi intersectează.
Chieko Doi (Japonia, candidatură individuală) – Splicing (2008) pentru trei flaute piccolo – care, culmea, începe cu registrul grav al piccolei, adăugând şi voce pentru extra-distors; haioasă şi cu talent scrisă.

Piano Duo

Juraj Beneš (Slovacia) – Intermezzo No.3 (1987) pentru două piane – cum poate o piesă de 17 minute să nu te plictisească? Dacă e bine scrisă, expresivă, frumoasă, cu procesualităţi dozate cum trebuie.
György Ligeti (Ungaria) – Drei Stücke für zwei Klaviere (1976) – recunosc că nu m-a dat pe spate, cam aridă şi previzibilă, însă măiestria şi talentul care îi prisoseau lui Ligeti sunt evidente şi aici, într-o lucrare ceva mai puţin inspirate decât alte minuni de-ale sale pentru pian.

VENI Academy

Louis Andriessen (Olanda) –Workers Union (1975) pentru “orice grup de instrumente care sună tare” – înălţimile sunt alese de interpreţi, cât mai disonante, dar controlul ritmic şi dialogurile responsoriale sunt geniale; un fel de post-stravinski ca rezultat sonor, o radicalizare a “Dansului Adolescenţilor” din “Sacre du Printemps”, cu un permanent joc de acorduri disonante/clustere.
Krešimir Seletković (ISCM Croaţia) – NO music (2009) pentru ansamblu – cumva pe aceeaşi linie ca Andriessen, deşi totul scris meticulos, o energie fantastică, joacă de ritmuri asimetrice şi un final foarte haios (şi dureros pentru urechi mai sensibile) numai cu fluiere.
Martin Burlas (Slovacia) – 7th Day Record (1993) pentru ansamblu nespecificat – din nou, aceeaşi linie, minimalism mai pronunţat şi evidentă direcţia rock din cariera compozitorului; o maşinărie dementă care e pusă în funcţiune, o “tocare” de neoprit; cumva, o radicalizare a ideii lui Andriessen.

Daan Vandewalle

Alvin Curran (SUA) – Inner Cities 5 (1999) pentru pian solo – venerabilul compozitor american a colaborat mult cu Vandewalle, existând un întreg ciclu de “Inner Cities”; între muzică şi performance, genial început de recital cu o aparentă “ştergere de clape” care se tranformă într-o explozie de energie frenetică, ecouri din diverse muzici, percuţii pe pian şi aparente improvizaţii virtuoze.
György Ligeti (Ungaria) – Studiul nr. 13, “L’escalier du diable” (1988 – 1994) pentru pian solo – virtuozitate şi viteză diabolică; Ligeti este un maestru al scriiturii pentru pian în secolul XX, ce mai poate fi spus. Chapeau.

Milan Pal’a

Denis Bosse (ISCM Flandra) – Flou sifflé (2008) pentru violă – imaginaţie timbrală debordantă însufleţită de un simţ al umorului de cel mai bun gust: interpretul fluieră şi cântă în acelaşi timp, ţâţâie nemulţumit, pocneşte din buze, în acelaşi timp modulându-şi coardele violei pe sonorităţi la limita audibilului alternate cu explozii dure energetice.
Henrik Strindberg (ISCM Suedia) – The 5th String (2009) pentru vioară solo – fără Bruce Willis, dar cu o inventivitate de maestru, atât din punct de vedere formal şi al logicii muzicale, dar şi din cel al folosirii instrumentului (pe armonicele naturale).

Filarmonica Slovacă de Stat din Košice

Igor Stravinski (în program scrie Rusia/SUA, ha) – nu mai e nevoie de nicio prezentare, zic. Greeting Prelude (1955), o miniatură orchestrală bazată pe celebra melodie “Happy Birthday” şi, dun, dun, dun, The Rite of Spring (1913), lucrarea care a schimbat faţa muzicii culte şi feţele publicului prezent la premieră (unul din cele mai mari scandaluri din istoria muzicii). Chiar dacă nu a fost interpretată formidabil, e un mamut visceral de o genialitate atât de mare încât intri în transă de la primul acord bubuit în tutti.
Josef Gresak (Slovacia) – Amebae (1972) pentru orchestră – unul din cei mai importanţi compozitori slovaci, care era să cadă pradă uitării pentru că şi-a inventat propria notaţie (cel puţin aşa spune nota de program). O lucrare neoclasică scrisă cu mult farmec şi meşteşug.
Victor Cordero (ISCM Elveţia) – Herbst (2007) pentru orchestră de coarde şi harpă – o foarte frumoasă şi rafinată reprezentare a  timpului elastic.
Isao Matsushita (Japonia JFC) – A Shining Firmament (2008) pentru orchestră - superb început, superbă şi continuarea, o măiestrie în orchestraţie tipic japoneză (dacă mă gândesc la Joji Yuasa sau Toshio Hosokawa, cu ale sale “caligrafii” sonore) şi un limbaj delicat cumva post-impresionist.

Au fost, fireşte, şi multe alte lucruri bune în alte lucrări, exemplele de mai sus mi-au părut că şi-au atins cu adevărat scopul şi au fost cele mai solid articulate. Nu am trecut anii naşterii pentru că muzica bună nu are vârstă – unii sunt maeştri consacraţi şi răsconsacraţi, alţii sunt doar “pe cale să”. Ce contează? Şi dacă la unele concerte am avut des senzaţia că se aplaudă forţat “hainele cele noi ale împăratului”, la altele mi-am înroşit palmele cu un entuziasm de care mă bucur mereu: este colacul de salvare al compozitorului de muzică nouă despre care Dan Dediu spunea într-un interviu, nu mai ştiu pe unde, că are vocaţie de martir. Mi-aş dori de la festivalurile ISCM, ca de altfel de la toate festivalurile de profil, o mai buna gestionare a valorilor - ca să-i respectam pe “martiri” J. Compozitorul Zygmunt Krauze spunea că îşi doreşte de la peisajul muzicii contemporane o mai mare toleranţă. Toleranţă stilistică, estetică, DA. Dar nu valorică.

Diana Rotaru, vajnic reprezentant ARFA, compozitor răsfăţat de o interpretare minunată, recunoscător ISCM-ului pentru îmbogăţirea muzicală şi gastronomică (belly got bigger)

vineri, 9 august 2013

InnerSound 2.0



August e cu bucurie si cu emotii la noi, pentru ca ne-am propus ca mica noastra aventura de anul trecut (care intre timp nu mai e deloc asa mica dar spiritul i-a ramas acelasi) sa se desfasoare anual la final de luna. Festivalul International de Arte Noi InnerSound se apropie vertiginos, editia a 2-a - Mysterium - urmand sa aiba loc intre 26-31 august, in Bucuresti. Va invitam sa ne vizitati site-ul (AICI) si sa va bucurati de evenimentele pe care vi le pregatesc niste artisti minunati. Iata mai jos comunicatul oficial si programul:



InnerSound International New Arts Festival – a 2-a ediţie
Bucureşti, 26-31 august 2013
Fundaţia Löwendal / Bar A1 / Asociația Ephemair / Clubul Ţăranului / Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti / Muzeul Naţional al Ţăranului Român

București, 12 august 2013. Cea de-a 2-a ediție a Festivalului Internațional de Arte Noi InnerSound va avea loc în perioada 26 - 31 august 2013. Evenimentele se vor desfășura la sediul Fundației Löwendal, Bar A1, Black Box (Atelier NAG), Clubul Ţăranului, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti și Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Tema festivalului de anul acesta este Mysterium. „Cum ne îndeplinim nevoia de mister? Mai poate lumea contemporană să dezvăluie latura ascunsă, subtilă a fenomenelor și sentimentelor? Cum reușesc sunetul și imaginea să surprindă cele mai intime trăiri provocate de fapte banale sau impresionante de viață?” sunt întrebări deschise publicului curios de către Diana Rotaru și Sabina Ulubeanu, directori artistici ai InnerSound.
Dacă prima ediție își propunea o experiență nouă pentru spațiul cultural românesc (o altă perspectivă asupra muzicii contemporane culte), anul acesta se anunță a fi unul spectaculos prin ascendentul primei ediții, implicarea unui număr mult mai mare de artiști, dublarea zilelor de festival de la 3 la 6, precum și lărgirea numărului de locuri de desfășurare, unele chiar inedite.
Timp de șase zile, întreaga echipă InnerSound invită publicul să descopere misterul din spatele fiecărui eveniment, mesajul său ascuns, ascultând, văzând, simţind şi interacţionând cu magia pe care artiştii invitaţi o vor revela prin actele artistice speciale.
Harta festivalului propune un traseu situat la confluența artelor: concerte camerale, spectacole sincretice multimedia, concerte pantomimă sau art-pop, audiții de muzică electronică în camera neagră (Dark Room Auditions), expoziție de fotografie si scurtmetraje mute însoțite de muzică contemporană interpretată live.
Programul cuprinde atât lucrări instrumentale sau electronice consacrate, abordate într-o manieră caldă și neconvențională, cât și peste 100 de prime audiții absolute și premiere: noi creații muzicale, cinematografice, multimedia și fotografice aduse la viață de artiști din România, Austria, Polonia și Olanda.
Pianista Adriana Paler-Nicolescu, actorul Mihai Bisericanu, compozitorii Marko Ciciliani,  Krzysztof Wolek, flautistul Matei Ioachimescu, violoncelista Ana Topalovic, violonista Barbara Lüneburg, grupul art-pop Controllar sunt doar câțiva dintre invitații InnerSound care, la finalul acestei veri, vă vor transmite energie, dinamism și vă vor provoca bucuria subtilă a introspecției.
Astfel, pentru al doilea an consecutiv, InnerSound International New Arts Festival aduce în atenția vieții culturale bucureștene  efervescența scenei artistice contemporane internaționale, fiind în același timp și o platformă de promovare pentru cei mai talentați  tineri compozitori, instrumentiști, regizori, fotografi și artiști vizuali români ai prezentului.
Programul și spațiile de desfășurare ale fiecărei zile sunt detaliate pe site-ul festivalului: www.innersoundfestival.webs.com/program și pe pagina de Facebook dedicată: www.facebook.com/InnerSound.Bucharest. Tot aici veți găsi biografiile artiștilor și modalitățile de achiziționare a biletelor.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Postei Romane semnalizate Bilete.ro, precum şi în reţeaua Germanos şi Inmedio.
InnerSound New Arts Festival este organizat de Asociația Opus, în parteneriat cu Fundaţia Löwendal, Muzeul Național al Țăranului Român, Clubul Țăranului, Universitatea Națională de Muzică din București, Bar A1 și Asociația Ephemair.
Evenimentul este susținut de Raiffeisen Bank și sprijinit de Grolsch, Noumax, All Deco și Electra. 
Partenerii acestei ediții sunt: Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez, Ambasada Olandei la București, Fundația Löwendal, Universitatea Națională de Muzică din București, Centrul de Muzică Electronică și Multimedia, Muzeul Național al Țăranului Român, Clubul Țăranului, Asociația Ephemair, Bar A1, Rembrandt, Van Gogh, KOTKI Visuals, Galeria Aiurart, Asociația Art&Co, Brigada de Voluntari, Centrul de Cercetare Alternativă, Bilete.ro.

Parteneri media: Radio Guerilla, Cocor Media Channel, Cărturești, www.mixtopia.ro, ȘapteSeri, Revista Accente, Revista Zeppelin, Revista TATAIA, SUB25, VICE, Revista Arta, Observator Cultural, Ziarul Ring, IGLOO, Liternet.ro, Modernism, ArtClue.net, Revista Cultura, OnlineGallery, WebCultura, Oitzarisme.ro, LoveIssue.ro, WebPr, SensoTV, Anyplace.ro, Getlokal.ro, HotNews, HipMag.ro, Urban.ro, Ziarul Alb, GingerGroup, TvCity.ro, Revista TONICA, B365, CooperativaUrbana.ro, Art Act Magazine, Veioza Arte.ro, DacicCool, Revista de Povestiri, Port.ro, Sâmbăta Sonoră, Experimental biennial, InParc.ro, SuneteSubSubsol.ro, BeUnderground.ro, Metropotam, BuBu Bookinghouse and events, Revista Atelierul, Vernisaje.com, Feeder.ro, Atelier 030202, Contemporania, România Pozitivă, CIMRO, Centruldepresă.ro.

***
Asociația OPUS (reprezentată prin Cătălin Crețu - Președinte) este o organizație non-guvernamentală, non-profit, înființată în anul 2000 de un grup de absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București. Membrii săi – compozitori și muzicologi – s-au evidențiat ca fiind un grup remarcabil, cu numeroase inițiative în domeniul muzical.  Au publicat un jurnal de muzicologie (o premieră pentru Universitatea Națională de Muzică), precum și alte publicații muzicale (dicționare, note de program, etc.), au organizat concerte pentru studenți și profesori, și au venit cu ideea de a crea o structură organizată, care să implementeze toate aceste activități și inițiative.  De-a lungul anilor, membrii organizației și-au dezvoltat experiența prin programe doctorale, masterate, burse (în România, Germania, Franța, Finlanda).  Toate acestea au contribuit la dorința de a-și lărgi aria de activități (și, implicit, a Asociației), în sensul creării de programe interdisciplinare, care aduc laolaltă muzică, dans, arte vizuale, teatru de păpusi, literatură, etc. și prin colaborarea cu parteneri externi.

Pentru mai multe detalii, contactați:
Mariana Mihai-Manolescu – PR InnerSound 2013

E-mail: mariana.innersound@gmail.com
Telefon: 0758.074.891
Website: 
www.innersoundfestival.webs.com
Like us on Facebook - 
www.facebook.com/InnerSound.Bucharest


PROGRAM

Luni, 26 august

Intrare: 10 lei


Casa Löwendal (Piaţa Gh. Cantacuzino nr.1, sector 2)

19:00 Vernisajul expoziţiei de fotografie Mistere Contemporane

Expoziţia este deschisă zilnic în perioada 27 august-7 septembrie 2013, între orele 10:00-18:00 (accesul în această perioadă este gratuit)

Mai poate lumea contemporană să dezvăluie latura ascunsă, subtilă a fenomenelor și sentimentelor? Cum reușește filmul sau senzorul aparatului foto să surprindă cele mai intime trăiri provocate de fapte banale sau impresionante de viață?

Fotografi: Johanna Si (invitat special, Austria), Șerban Mestecăneanu, Cornel Brad, Cristina Irian, Mihai Cucu, Sabina Ulubeanu, Lucian Muntean și câștigătorii concursului de proiecte fotografice „Mistere Contemporane”
Juriul concursului: Alexandru Tomescu (violonist), Șerban Mestecăneanu (fotograf, director Salonul de Fotografie București), Lucian Muntean (fotograf și editor Modernism.ro), Sabina Ulubeanu (compozitoare și fotograf, Director Artistic InnerSound).


19:30 Întâlniri în timp şi spaţiu I – concert cameral

Mini-seria de concerte camerale poartă auditorul de la o epocă la alta, de la un stil la altul, într-o călătorie mereu surprinzătoare printre muzici mai noi sau mai vechi.

Duo ATRIS: Raluca Stratulat – vioară, Adriana Toacsen – pian (România)

În program:
Francis Poulenc - Suita pentru pian (Presto; Andante; Vif)
Witold Lutosławski - Subito
Cătălin Creţu - Sonatina pentru vioară şi pian
Sabina Ulubeanu - Fuga pentru vioară solo
Robert Schumann - Sonata a 2-a op. 121 în re minor pentru vioară şi pian (1. Ziemlich langsam – Lebhaft; 2. Sehr lebhaft; 3. Leise, einfach; 4.Bewegt)

20:30 Cocktail de deschidere

***

Marţi, 27 august

Intrare: 10 lei


Black Box (Piața Amzei nr. 5, sector 1)

19:00 Vernisajul instalaţiei de muzică electronică Dark Room Auditions 

Instalaţia este deschisă zilnic în perioada 28-31 august 2013, între orele 14-19 (accesul în această perioadă este gratuit). Programul complet pe www.innersoundfestival.webs.com.

O iniţiativă a Centrului de Informare Muzicală din România (CIMRO) care plasează muzica românească electronică şi electroacustică într-un context internaţional. Lăsaţi grijile şi prejudecăţile afară, ascultaţi „cu ochii larg închişi” şi intraţi într-o lume magică de sonorităţi misterioase.

Muzică de: Sillyconductor (Colour reading room); Henry Vega (ONEderfull; Orbit Correction; A Thousand Tones; East of the Lake Mix; Piano Music 1), Farang/Stefan Schmidt (Ashqem – Schiţe pentru chitară acustică procesată), Călin Ioachimescu (Digital Birds); Cătălin Creţu (Lüneburg Soundscape), Adrian Borza (Akedia), Fluidian / Emil Gherasim (Inner Soundscapes; Soundpaintings); Avânt’n’Gard (Colinde netemperate - Susu-n 'naltul cerului; La sfarsitul lumii); Octavian Nemescu (Lacul Lacrimilor); Benoît and the Mandelbrots (Nadelrauschen); Juan A. Romero (Drone); Marcus Beuter (faszination maschine - der mensch in der reflektion I); Sillyconductor (Diorama)
Curator: Diana Rotaru, Director Artistic InnerSound, coordinator CIMRO


Bar A1 (Piața Amzei nr. 1, sector 1)

20:30 Întâlniri în timp şi spaţiu II – concert cameral


Laurențiu Darie - fagot; Mădălina Florescu - pian (România)

În program:
Gordon Jacob - Partita pentru fagot solo (1. Preludio; 2. Valse; 3. Presto; 4. Aria antique; 5. Capricietto)
Antonio Vivaldi - Sonata în mi minor pentru fagot şi cembalo (1. Largo; 2. Allegro; 3. Largo; 4. Allegro)
Nicolae Brânduş - Melopedie şi Fugă pentru fagot solo
Edward Elgar - Romanţa pentru fagot şi pian
Cristian Bence-Muk - Meditaţiile unui fagot singuratic pentru fagot solo
Paul Jelescu - Rapsodie dobrogeană pentru fagot şi pian

***

Miercuri, 28 august

Intrare liberă


Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Sala Acvariu (Șos. Kisselef nr.3, sector 1)

17:00 Five o’Clock Symposium

Cum ne raportăm la misterul cotidian al existenței? Ce răspunsuri oferă Arta la întrebările noastre interioare? Interactivitate, relaxare și pasiune într-o discuție deschisă publicului larg.

Participă: Ştefan Firca (muzicolog), Laura Manolache (muzicolog, compozitor), Maria Balabaş (muzicolog, performer, jurnalist), Mirona Radu (regizor, fotograf)

Mic Atelier de Compoziţie Experienţială susţinut de Irinel Anghel (compozitor, performer, muzicolog)

Expunere teoretică ("Compoziţia experienţială ca practică educativă alternativă") şi atelier demonstrativ gratuit pentru participanţi. Înscrierile pentru participare activă la experienţă se fac, până în data de 26 august 2013, prin e-mail la adresa: irinel.anghel@gmail.com. Sunt acceptaţi atât muzicieni cât şi persoane din alte domenii cu preocupări creative, până la un număr maxim de 9 participanţi.

***

Joi, 29 august

Intrare liberă


Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Studioul de Operă şi Multimedia (Știrbei Vodă nr. 33, sector 1)

19:00 Concert-pantomimă - György Ligeti
Adriana Paler-Nicolescu - pian (Austria), Mihai Bisericanu - actor (România)

În program: Musica ricercata, Hungarian Rock de György Ligeti

„Musica Ricercata” – o căutare a muzicii, de la o notă la toate cele 12. Un set de 11 miniaturi pentru pian scrise de Ligeti între 1952-53, înainte de a pleca în Germania, unde îşi va forma unul din cele mai originale şi complexe limbaje musicale ale secolului XX.. O căutare a muzicii, deci, dar şi a stilului, căci deşi sunt profound influenţate de Bartok, piesele poartă în ele germenii esteticii ligetiene: mecanisme deranjate, poloritmii, cromatisme plângătoare, ostinato-uri obsesive. Ultima piesă este un omagiu lui Girolamo Frescobaldi, „părintele” formei de ricercar (un precursor al formei de fugă). O altă reverenţă adusă perioadei baroce este fascinantul „Hungarian Rock”, unde Ligeti îmbogăţeşte forma repetitivă de Ciaccona cu improvizaţii extravagante şi parfum de rock si jazz. Totul cu o delicioasă aromă de folclor maghiar. Rar cântată în România, muzica lui Ligeti va fi revelată de degetele magice ale Adrianei Paler-Nicolescu şi pantomima talentatului Mihai Bisericanu, într-un unic spectacol sincretic.


20:00 Concert multimedia – The Bright Side of Mechanisms

Ansamblul OPUS.ART (România): Cătălin Crețu – claviaturi, electronics, Dan Alexandru - percuție, electronics; invitaţi – Cătălin Milea – saxofon; Anamaria Costea & Tabita - performerI

21:00 Spectacol multimedia - Gest (Reakcja, Interpretacja, Komunikacja)

Bytom Crew and Friends: Krzysztof Wolek - live electronics, Domink Strycharski - voce, recorders, electronics, Sebastian Smolyn - trombon, electronics, Artur Smolyn electronics, Marysia Stoklosa şi Aleksandra Borys – performeri (Polonia)

Titlul polonez înseamnă Gest (Interpretare, Reacţie, Comunicare). Artiştii din Bytom Crew and Friends care au conceput ideea pentru acest spectacol de muzică şi mişcare improvizată sunt interesaţi de dialogul dintre sunet şi mişcare, în care cele două medii se influenţează reciproc. Cele două forţe sunt parteneri egali, creând o formă deschisă şi constant evolutivă, bazată pe arta ascultării, pe acumulări, contrapunctări, acţiune, reacţie şi interacţiune. Proiectul este conceput ca un eveniment care îşi creează propria semnificaţie, esenţa comunicării non-verbale. Şapte mesaje elementare sunt punctele de plecare şi inspiraţie pentru fiecare secţiune a spectacolului: 1. Impuls; 2. Mişcare; 3. Excitare; 4. Manipulare; 5. Putere; 6. Stagnare; 7. Deznodământ. Aceste mesaje sunt totodată aspecte importante şi universale ale interacţiunilor sociale.

***

Vineri, 30 august

Intrare: 10 lei

 

Muzeul Naţional al Ţăranului Român, curtea interioară (Șos. Kisselef nr.3, sector 1)

19:00 Întâlniri în timp şi spaţiu III – concert cameral

Matei Ioachimescu – flaut, Ana Topalovic – violoncel (Austria)

În program:
Domenico Scarlatti - Allegro din Sonata pentru clavecin K 159
Alexandru Sima - Atavism pentru flaut solo
Daniele Corsi - Dark Matter pentru violoncel solo (p.a.a)
Joseph Bodin de Boismortier - Rondo, Sarabanda şi Gavota din Suita a III-a pentru flaut solo
Călin Ioachimescu - Celliphonia pentru violoncel şi bandă
Joachim Quantz - Preludiu pentru flaut solo
Alexandru Murariu - La Cathedrale de Rouen pentru flaut şi violoncel
Ülkemin Akbas - Tendril pentru flaut şi violoncel (p.a.a)
Johann Sebastian Bach - Bourrée din Suita a III-a pentru violoncel solo
Corina Alexandra Tîrziman - Flight pentru flaut solo
Peteris Vasks - The Book pentru violoncel solo
Katrina Emtage - Winds on Waves pentru flaut şi violoncel


Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Sala Acvariu (Șos. Kisselef nr.3, sector 1)

20:00 Recital Anat Spiegel – voce, chitară (Olanda)
Invitaţi: Thomas Myrmel – electronics, Raluca Stratulat – vioară

În program:
Morton Feldman – Only (versuri de Rainer Maria Rilke) pentru voce solo
Anat Spiegel - I'll be seeing you pentru voce şi chitară
Henry Vega - How I extrovert you/ like a sunken gong pentru voce solo
Claude Vivier - Tao Tao Tao pentru voce şi electronics (aranjament)
Diana Rotaru – I like (versuri de E. E. Cummings) pentru voce, maşina de scris şi bandă
Thomas Myrmel – Parallax (versuri de Walt Whitman) pentru voce, vioară şi electronics
Anat Spiegel - Oh how I pentru voce şi chitară
Sabina Ulubeanu- Slide 1&2 (versuri de Anat Spiegel) pentru voce şi vioară



Muzeul Naţional al Ţăranului Român, curtea interioară (Șos. Kisselef nr.3, sector 1)

21:30 Seara de Film – scurtmetraje mute şi muzică live

Gabriel Bebeşelea – dirijor, Octavian Moldovean - flaut, Maria Chifu – fagot, Raluca Stratulat – vioară, Tamara Dica – violă, Eugen-Bogdan Popa – violoncel (România)

Anna Florea - Salon 216B – Muzica: Sebastian Androne
Simona Fitcal - Transhumant – Muzica: Diana Simon
Nelio Costa – Sanctuary – Muzica: Şerban Marcu
Liviu Varlam – The Boy and the Dog – Muzica: Gabriel Mălăncioiu
Mira Chendler – Hauntings – Muzica: Tudor Feraru
Cătălin Soare – Daylight – Muzica: Dan Popescu
Mirona Radu - When building a home, consider orienting windows to the south – Muzica: Sabina Ulubeanu
Mihai Zgondoiu - Hefaistos Dream – Muzica: Cristian Bence-Muk
Anda Puşcaş – Edge – Muzica: Diana Rotaru
Paul Richard-Tremeau - La boite à souvenirs (proiect pentru InnerSound) – Muzica: Alexandru Murariu
Ioana Mischie - Between already and not yet – Muzica: Adina Sibianu
Mihai Cucu – Samka – Muzica: Darie Nemeş-Bota
Şerban Jipa - Visul unui carlig de rufe – Muzica: Ana Giurgiu-Bondue
Constantin Basica - Deadline - Muzica: Constantin Basica*

* interpretează pe înregistrare: Orchestra Universităţii de Muzică şi Teatru din Hamburg, dirijor René Gulikers



***

Sâmbătă, 31 august

Intrare: 10 lei


Clubul Țăranului (Intrarea Monetăriei, Şoseaua Kiseleff nr. 3, sector 1)

19:00 Around and About Arachneea - spectacol multimedia

Irinel Anghel – performance, Mihai Cucu – visuals (România)
Intervenţii performative: Valentina Chiriţă, Diana Rotaru

“Normal is an illusion
(What is normal for the spider is chaos for the fly
But, what if the spider itself is caught in its own web?)...”
Irinel Anghel and Mihai Cucu dezvoltă experienţe artistice de tip crossing borders, evenimente interdisciplinare fără graniţe între muzică, teatru, dans şi video. Artiştii oferă o “operă de artă” vie, invitând participanţii să experimenteze ei însuşi prin acest contact direct. A o cunoaşte pe Arahneea înseamnă a observa interacţiunea între atât de multe conexiuni ale noastre, gânduri, emoţii, o uriaşă reţea invizibilă făcută, de această dată, vizibilă şi audibilă de cei doi artişti în misteriosul lor spectacol.




Muzeul Naţional al Ţăranului Român, curtea interioară (Șos. Kisselef nr.3, sector 1)

20:30 Weapon of Choice – concert multimedia

Barbara Lüneburg – vioară, vioară electrică, iPad; Marko Ciciliani – iPad, live electronics, lasere, lumini, video (Austria)

Violinista Barbara Lüneburg a invitat compozitori şi artişti vizuali să colaboreze cu ea în crearea de noi lucrări multimedia pentru vioară acustică sau electrică, având ca ţel explorarea relaţiilor artistice dintre vioară ca instrument clasic, sunet mediat şi elemente vizuale.

În program:
Marko Ciciliani - Intersection (2013) pentru live-electronics, live-video şi lumini
Yannis Kyriakides - Bayesian Poison (2010) pentru vioară, soundtrack şi video
Yannis Kyriakides/Marko Ciciliani - 8'66'' (or everything that is irrelevant) (2012) pentru 2 iPad performers şi video
Marko Ciciliani - Alias (2007) pentru e-violin, electronics, lumini şi laser

21:30 Controllar – concert de pop experimental

Anat Spiegel – voce, Thomas Myrmel – computer, Gur Spiegel – tobe (Olanda)



***


Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în Magazinele Germanos.

Abonament festival: 25 lei
Acces Luni, 26.08 - 10 lei
Acces Marți, 27.08 - 10 lei
Acces Miercuri, 28.08 - intrare liberă
Acces Joi, 29.08 - intrare liberă
Acces Vineri, 30.08 - 10 lei
Acces Sâmbătă, 31.08 - 10 lei

luni, 29 octombrie 2012

Irina Niţu: Impresii despre InnerSound (ediţia I)

Privind retrospectiv ediţia de debut a Festivalului InnerSound, mă gândesc cu plăcere la cele trei zile (28-30 august 2012) dedicate muzicii de către organizatorii săi, Diana Rotaru, Sabina Ulubeanu, Cătălin Creţu. Şi aceasta deoarece am găsit un echilibru între durata festivalului, numărul evenimentelor aferente fiecărei zile, conţinutul şi forma lor de manifestare. La modul general, impresiile sunt pozitive, iar speranţele în ediţia următoare, mari. 

Ideea popularizării muzicii timpului prezent, alăturarea ei de muzici ale timpului trecut, interpretarea în spaţii mai mult sau mai puţin convenţionale, asimilarea cu creatorii ei şi interacţiunea cu aceştia mi s-au părut încercări reuşite de a situa publicul pe acelaşi nivel cu tendinţele componisticii şi artelor actuale (expoziţia de fotografie din cadrul InnerSound, deşi incognito, este un început). 

Laura Buruiana - in spate, expozitia foto "InnerSpace"

Doza dintre „vechi” şi „nou”, dintre „tradiţional” şi „altceva” (antinomia nu-mi aparţine, ci am reţinut-o, venind din partea unui tânăr spectator al festivalului) a reuşit să capteze atenţia, creând potenţiali „melomani” pentru astfel de evenimente. 

Inner Dust - spatiu audio-vizual interactiv pentru performer & public
 (performer Luiza Neumayer)

Gândindu-mă în continuare la conţinutul concertelor din festival, am constatat impactul puternic pe care l-au avut manifestările multimedia asupra spectatorilor. Aceştia au avut ocazia să se familiarizeze cu instalaţia lui Cătălin Creţu concretizată în spectacolul Inner Dust împreună cu Mihaela Kavdanska, să îi înţeleagă „mecanismele” (softul folosit, muzica, efectele video şi mişcările dansatorului) interacţionând direct cu cel care le-a însufleţit. Compozitorul Henry Vega (Olanda) a prezentat la rândul său modalitatea prin care îşi creează sonorităţile pieselor, demonstrând utilitatea mijloacelor electronice şi a hazardului în muzica sa, lăsându-i pe curioşi să le testeze personal. A „convins” îndeosebi prin spectacolul Wormsongs (realizat în colaborare cu Anat Spiegel - voce şi Emmanuel Flores - live video) ale cărui incantaţii minimal repetitive şi proiecţii video halucinante au vrut să transmită ideea concilierii între tehnologia modernă şi spiritul muzicii ancestrale. 

Anat Spiegel (Wormsongs)

Vocea a jucat un rol important în ansamblul festivalului, datorită interpreţilor invitaţi. Mă refer la Irina Ungureanu, Anat Spiegel şi Irinel Anghel (enumerate în ordinea apariţiei în concerte). Aria de John Cage şi Stripsody de Cathy Barberian au demonstrat prin complexitatea lor calităţile vocale şi cele actoriceşti ale sopranei Irina Ungureanu, interpretă în adevăratul sens al cuvântului (calităţi etalate şi în SerpenS, spectacolul multimedia semnat Diana Rotaru – muzică, Mihai Cucu – video, Lucian Martin - coregrafie). Vocea caldă şi pătrunzătoare a lui Anat Speigel a cucerit aplauzele publicului în spectacolul Wormsongs dar şi într-un scurt-metraj prezentat în seara de film, intitulat Soul Seek, regizat de Sjaron Minailo. Finalul festivalului i-a aparţinut lui Irinel Anghel cu spectacolul Why Not? - Renaisciencefiction Chess Game Concert, în care muzica electronică live, vocea şi coregrafia i s-au datorat, la fel ca şi atmosfera specială creată prin reguli noi de „joc” propuse spectatorilor. 

Irinel Anghel

SeduCant: SerpenS

Întâlnirile în timp şi spaţiu, titlul concertelor care şi-au menţinut alura tradiţională, au adus în mijlocul publicului interpreţi valoroşi şi creaţii din diverse perioade ale istoriei muzicii. Prin succesiunile de piese scurte pentru instrumente solo, adecvate acusticii sălii din incinta Muzeului Ţăranului Român s-a realizat o pendulare între trecut şi prezent, înlăturându-se astfel ideea incompatibilităţii lor. Ana Chifu (flaut), Maria Chifu (fagot), Alexandru Tomescu (vioară), Irina Ungureanu (soprană), Tamara Dica (violă), Laura Buruiana (violoncel) au fost cei care au demonstrat valenţele instrumentelor atât în creaţii clasice, cât şi contemporane. 

Intalniri in timp si spatiu

Alt eveniment bine primit de public a fost seara de film, o adevărată premieră. Scurt-metrajele au beneficiat de muzică live interpretată de instrumentişti în curtea Muzeului Ţăranului Român. Ideile regizorale au fost interesante, personale, diverse, trădând sfera de interes a fiecărui regizor în parte (Mirona Radu, Mihai Cucu, Emmanuel Flores, Oana Nechifor, Adriana Sandu, Alina Mihalache, Ana Niţă). Compozitorii au fost la aceeaşi înălţime, dovedind o intuiţie şi o adaptabilitate demne de oameni cu mai multă experienţă în domeniu. Felicitări deci Sabinei Ulubeanu, lui Darie Nemeş Bota, Dianei Gheorghiu, Corneliei Zambilă, Cristinei Uruc, lui Cristian Lolea şi Victor Colţea. Personal, le doresc cât mai multe evenimente similare care să-i motiveze să compună în continuare muzică de film. 

Seara de film

Închei acest periplu prin ediţia întâi a Festivalului InnerSound cu încrederea că segmentele mai puţin reuşite s-au evidenţiat de unele singure şi că ele vor fi anticipate de acum încolo prin prisma experienţei organizatorice deja acumulate. Astfel, InnerSound are şanse mari să devină un punct de reper în calendarul evenimentelor din Bucureşti dedicate muzicii (şi artelor) contemporane. 

Irina Niţu 

Fotografii: Mihai Cucu, Alma Ghiulea, Ancuța Ianc

duminică, 23 mai 2010

SIMN 2010 - muzici, neamule!

Iata programul zilei de maine, SIMN Day 2 - preluat de pe site-ul festivalului, www.simn2010.ro:

Luni 24 mai

MAGICLAND
Unde: Curtea Palatului Cantacuzino din Calea Victoriei nr. 141

Ora 16

Deschiderea Magicland-ului
Participa: Irinel Anghel, Mihaela Vosganian
Design vestimentar: Stefania Maria Brad

INTUITION Room 2010 SoundPlastic
Instalatie de: Johannes S. Sistermanns (Germania)

New York sur_by Johannes S. Sistermanns
Sound Plastic performance

Eveniment realizat cu sprijinul Ambasadei Germaniei


RECOMANDARE!
Ora 17:30
Magicland
Vivaldi & Live Electronics
…there are no more four seasons
George Kentros - vioara & Matthias Petterson - computer (Suedia)

! Baietii au dimineata la ora 11:00 la UNMB un workshop pentru violonisti si compozitori!

Ora 19:00
Radiodifuziunea Romana. Studioul Mihail Jora
Concert extraordinar de orga
Eva Maria Houben (Germania)
In program :
George Enescu - Andante religioso (Adaptare pentru orga: Fr. Metz)
Corneliu Dan Georgescu - Orbis 2 – Verso l’Alto (aus dem Zyklus Orbis) (p.a.a)
Eva-Maria Houben - trio IV – quatuor IV – trio VI – quatuor VII (aus dem Zyklus Orgelbuch)
Aurel Stroe - Armonia (Adaptare pentru orga.: Corneliu Dan Georgescu)
Corneliu Dan Georgescu - B-Moll-Erstarrung (p.a.a.)
Eva-Maria Houben - Întâlniri fugitive (p.a.a.)

PRET BILET: 10 RON

RECOMANDARE!
20:30
Universitatea de Muzica. Studioul de Opera

MultiLudicMedia

Proiectul este realizat la initiativa Centrului de Muzica electroacustica si Multimedia al Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti, in colaborare cu Facultatea de Teatru a Universitatii Nationale de Arte Teatrale si Film. Coordonatori: Catalin Cretu si Nicolae Mandea

Participa:
regizori: Kedves Emoke, Ducu Pamfile
artist video: Catalin Cretu
artist foto: Sabina Ulubeanu
compozitori: Elena Apostol, Sabina Ulubeanu, Mihai Murariu, Darie Nemes
dirijor: Alexandru Solonaru

Ansamblul: opus.art
Ana Chifu - flaut
Constantin Urziceanu - clarinet
Maria Chifu - fagot
Sorin Rotaru - percutie
Ariadna Mihai – soprana

Actorii: Viorica Prepelita, Timea Kovacs

Program:
Mihai Murariu – Monomedia (p.a.a.)
Sabina Ulubeanu, Catalin Cretu - Rondo d'hivers (p.a.a.)
Elena Apostol, Kedves Emoke - Joaca un joc ! (p.a.a.)
Darie Nemes Bota, Ducu Pamfile - ProfilePer4mance (p.a.a.)

miercuri, 28 octombrie 2009

Concerte la Sala Radio

Se mai programeaza si muzica noua: iata trei creatori din trei generatii diferite, doua premiere absolute (Lucian Zbarcea, n. '84 (??) si Dan Dediu, n.'67)si o lucrare cunoscuta din repertoriul contemporan (Irina Odagescu-Tutuianu, n.'37).

Vineri, 30 octombrie, ora 19:00
ORCHESTRA NATIONALA RADIO
Dirijor: Horia ANDREESCU
Solista: Dana BORSAN - pian
Lucian Zbarcea - Suita de balet (p.a.a.)
Beethoven - Concert nr. 5 în mi bemol major pentru pian si orchestra op. 73
Mussorgski-Ravel - Tablouri dintr-o expozitie

Miercuri, 4 noiembrie, ora 19:00
RECITAL
Solisti: Dana BORSAN - pian
Gabriel AMIRAS - pian
Alexandru MATEI - percutie
Sorin ROTARU - percutie
J. Brahms - Variatiuni pe o tema de Haydn in si bemol major, op. 56b
J. Brahms - Sonata nr. 3 în fa minor, op. 5
I. Odagescu Tutuianu - Muzica pentru doua piane si percutie op. 51
B. Bartok - Sonata pentru doua piane si percutie op. 110

Vineri, 6 noiembrie, ora 19:00
ORCHESTRA NATIONALA RADIO
Dirijor: Radu POPA
Solisti: Adrian PETRESCU - taragot si saxofon sopran
Alexandru TOMESCU - vioara
Dan Dediu - Rain-Music, pentru taragot si orchestra (p.a.a.)
C. Saint Saens - Concertul nr. 3 pentru vioara si orchestra
R. Strauss - Poemul simfonic Don Juan
R. Wagner - Uvertura operei Tannhäuser

Sursa


PS by Sabina:
sa nu uitam si de intepreti, las ca sunt cei mai buni de la noi, dar prezenta lui Gabriel Amiras in sala de concert romaneasca e ceva ce n-ar trebui ratat, unde mai pui ca programul e "beton", adica, sa fim seriosi, sonata de Bartok? wow:), n-am auzit-o de f multa vreme in concert in Ro.

marți, 16 iunie 2009

Tinerete fara batranete

In seara aceasta a avut loc, in Aula Palatului Cantacuzino, un concert al studentilor de la compozitie ai Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Sau hai sa spunem, mai bine, un concert al tinerilor compozitori, caci, daca unii dintre ei sunt proaspeti cercetatori ai tainelor dezvoltarii muzicale, cativa si-au afirmat deja personalitatea si valoarea pe cele cateva scene care mai gazduiesc "muzica noua".

Mi-am propus sa fiu obiectiva in comentarea concertului si sa ignor faptul ca pe multi dintre cei cantati ii cunosc, imi sunt dragi si ii apreciez ca oameni si ca artisti. Si, cum la mine, "obiectiva" se traduce de multe ori prin "rea", o sa indraznesc sa imi exprim o oarecare dezamagire.

Concertul, per ansamblu, a fost bun. Putin public in sala - dar, deh, se intampla si pe la "case mai mari" - insa cei cativa pierduti printre scaune au avut ocazia sa asculte niste muzici bune si, cel mai important, expresive. Daca unii se plang ca muzica scrisa azi "intre peretii conservatorului" este sterila si subordonata conceptualismului, matematicilor si mai stiu eu caror influente extramuzicale - deci (se pare, in acceptiunea gurilor rele) fade, iata ca acest concert le-ar fi putut demonstra exact contrariul. Tinerii compozitori sunt foarte Expresivi (o calitate pe care o observ mereu in muzica romaneasca si sunt extrem de mandra de acest lucru). Majoritatea pieselor au fost exemple de lirism in sensul lui "clasic", exemple de (re)prelucrare a unei gestici neoromantice/neoclasice/neo..., fapt care a creat o ambianta sonora pe de o parte mai accesibila neofitilor in muzica "noua" si, pe de alta parte, a demonstrat o aplecare catre zona estetica a Frumosului, a emotiei,a vointei liantului cu auditorul "incleiat" in muzicile trecutului, compozitorii incercand in acelasi timp sa isi releve si propria lor identitate. Departe, deci, acest concert, de "zbuciumele expresioniste", "zgomote", "avioane", "nevroze" si ce tare se mai presupune ca are muzica "culta" in ziua de azi.

Culmea, pe mine tocmai asta m-a deranjat (si asta nu este o "problema" a concertului din seara asta, in mod particular, ci o observatie mai generala). Nu faptul ca muzicile preferau, in marea majoritate, sa fie lirice* in loc sa refuleze obsesiile si anxietatile autorilor. Pentru ca, evident, gama expresiva este extrem de larga. Insa, paradoxal, cei din seara aceasta s-au "infruptat" din aceeasi culoare. Tinerii compozitori au fost foarte cuminti. Aceasta cumintenie s-a concretizat in unele piese care imbinau in mod fericit noul cu trecutul, in limbaje care, daca nu extrem de originale, isi motivau existenta - pe scurt, in lucrari BUNE - si in unele piese in timpul carora ma intrebam, efectiv, "Dumnezeule, dar de ce?". De ce sa mai scrii in ziua de azi, in anul 2009, exercitii stilistice care si-au pierdut prospetimea de haaat, cel putin 70 de ani? Chiar daca rezultatul este unul bine facut, "muzical" si convingator (Vlad Baciu), dupa aceasta prima auditie ce te mai motiveaza sa mai asculti piesa inca o data? Eu una nu sunt, in nici un caz - si chiar mi se poate imputa acest lucru - pentru noutate absoluta, pentru elitism, pentru originalitate cu orice pret, chiar si cel al indepartarii auditorilor. Insa, recunosc, tare mi-as dori sa ascult niste piese care, chiar daca stau mai putin in picioare decat suratele lor "cuminti", chiar daca sunt mai nesigure - structural, muzical, etc - sa fie mai curajoase, sa incerce sa sparga niste bariere, cat or fi ele de mici. Multe din piesele din aceasta seara le-as fi atribuit aceluiasi compozitor, daca nu as fi avut programul in fata. Evident (!) ca nu iti gasesti limbajul propriu din bancile facultatii, ci muult dupa, dupa cautari indarjite, dupa multa experienta si mult dat cu capul in pereti, insa as fi vrut sa vad macar o intentie in acest sens. Si cumintenia, aplecarea catre hedonism muzical quasi-gol, nu ajuta.

Ar trebui sa ne intrebam, cu aceasta ocazie, CUI ne adresam noi - compozitorii tineri - in anul 2009? Nu, serios. Cui? Publicul de "clasica", melomanii, nu vor fi scosi prea curand din ticurile lor stilistice (la urma urmei, mai bine ascult originalul decat copia). Publicul de "contemporana" este, in general, mai sui si prefera - din snobism, din gargauni la cap sau, pur si simplu, dintr-un crez, anacronic sau nu, al innoirii - muzici mult mai anexate curentelor "de afara"(Germania, Franta si alte centre cu traditie si "putere"). Si atunci? Noi cum scriem? Mie uneia, cautarea originalitatii pastrand totusi (!) o legatura cu cei din sala, cautarea, deci, a unor tipuri de muzici care sa pastreze macar un parametru la nivelul unei oarecare "accesibilitati" (complex, nu complicat!!!), asta mi se pare unica solutie. Copia stilistica...cine o asculta? in afara de bunica/matusa/pisicul? Bineinteles, ea poate fi bine facuta, insa care este justificarea, DE CE trebuie sa existe aceasta muzica? Pentru cine?

Revenind la concert, incerc sa trec sumar printre piese. Care, repet, in general mi-au placut.

As incepe cu Cornelia Zambila (HYBRIS), nu pentru ca ar fi fost cea mai buna piesa din concert - ca structurare a formei, dozare a timpului, coerenta a discursului, i-au fost altele superioare. Insa a fost SINGURA piesa din concert care iesea din rand. Care a avut curajul sa "incerce altceva". Care se asorta cu "ce se scrie pe afara acuma" (hai sa nu fim extra-nationalisti, raportarea la "Occident" este, totusi, inca o prioritate). A fost singura piesa care a incercat sa caute in interiorul sunetului, in sunetul-zgomot, in fosnetul firav, imponderabil. Singura care a fost altfel. Cu toate tarele ei (un mediu electronic care, din pacate, tragea din cand in cand in jos discursul general, o gestionare a temporalitatii nu intotdeauna nimerita care genera niste lungimi etc. ). A fost altfel. Nu neaparat mai bine, nu mai cu mot, nu mai snoaba, nu mai elitista, nu mai nevrotica. ALTFEL. Mi-a placut ideea spatiilor care se transforma lent, acest tip de muzica "contemplativa", ne-narativa, a lentorii - un mod de a "privi" muzica pe care numai Cornelia l-a explorat.

Celelalte lucrari au intrat, in general, in zona recuperarii unor limbaje ale trecutului sau in zona "cuminteniei" modal-atonale (din care, recunosc, si eu fac parte). Rezultatele au fost foarte bune, bune si...discutabile, ajutate sau NEajutate de interpretari. Care, la randul lor, au fost foarte bune (Zbarcea, Uruc, Baciu, Marinescu), bune (Bota, Coltea, Murariu, Tiberian, Zambila) si proaste (Zamfir, Stegaru).

Cat despre piese, le-as scoate in evidenta pe cele care mi s-au parut cele mai reusite pe toate planurile (constructie, muzicalitate, expresie, justificare a existentei). As incepe cu veteranul concertului, Lucian Zbarcea, care a dat dovada de talent real, piesa sa, FLUX, a fost, intr-adevar, un flux de energie si de vitalitate - o piesa cu personalitate (!!!) chiar daca nu "avangardista". As continua cu Cristina Uruc, FARFALLE II.2 (Fluturi), o irizare delicata, lirica, quasi-diatonica, o muzica "frumoasa" dar proaspata, care mi-a facut o reala placere sa o reascult. Mihai Murariu (liedurile TREI FETE, MADRIGAL, SONATA LUNII) si-a relevat prin lucrarile alese, apartenenta la postmodernism (in sensul lui "acceptat"), prin reinterpretarea cu talent, umor fin si foarte expresiv, a unor limbaje "totemice", fie sub forma de citat (Beethoven), fie ca aluzie (Madrigalul renascentist) - dand dovada si de o reala maturitate in dozarea temporala/constructie.

Darie Nemes-Bota (ciclul de lieduri AMORE LUNGOMARE) a fost foarte bine mulat pe lirica italiana, prin balansul reusit intre melos si cantabilitate si gestualitate - scurt, frumos si clar. Sorin Marinescu a intrat in aceeasi categorie "lirica", "neoromantica", insa mai impetuos ca colegii sai (in ciuda unei mici probleme de gestionare temporala). Victor Coltea, in PLACA sa PUTIN DEFECTA, a adus un omagiu scriiturii ritmico-asimetrice de traditie "ruseasca" a secolului XX, o piesa ludica, un motorism "schiop" binevenit.

Recunosc ca nu m-au convins piesele lu Andrei Stegaru (EIN MANLICHER BRIEFMARK) si Bogdan Zamfir (FANTASMA), poate nici nu au fost ajutati de interpretarea extrem de fada si nesigura. Cat de important este ca interpretul sa incerce macar sa transmita CEVA pe scena, chit ca nu nimereste toate notele...(l-as da aici drept exemplu pe Mihai Murariu, care ne-a transmis solicitanta piesa a lui Sorin Marinescu cu o bucurie a cantarii, a daruirii muzicii remarcabila, dupa numai O ZI de studiu - in urma unei schimbari in program in ultimul moment). As continua, cat de important este ca autorul muzicii sa incerce macar sa se exprime pe el insusi, cu sinceritate, nu scriind "pentru examen" si sa incerce sa dea o coerenta minima ideilor sale muzicale...

O piesa usor iesita din context a fost piesa Ancai Tiberian, o frumoasa piesa pop - cu influente usoare de jazz - care ne-a placut insa nu isi avea locul, dupa parerea mea, in ACEST context, mai ales ca era singura piesa de acest tip. Este importanta si coeziunea unui program ales.

In concluzie, 1. imi cer scuze ca nu am recomandat acest concert pe blog, insa am aflat programul un pic cam tarziu, 2. astept cu nerabdare si alte concerte - si o prezenta mai mare in sala de concert! profesorii! colegii! unde sunteti? se da bere dupa !!! 3. apropos de interpreti, de Murariu am zis, as mai scoate-o in evidenta -din nou - pe Ana Chifu, matura, talentata si dedicata trup si suflet muzicii pe care o canta.

Programul concertului a aratat asa:
Darie Nemes-Bota - ciclu de lieduri AMORE LUNGOMARE
Victor Coltea - liedurile PLACA PUTIN DEFECTA, FABULA RASA
Mihai Murariu - ciclul de lieduri TREI
Bianca si Remus Manoleanu - soprana si pian
Cristina Uruc - FARFALLE II.2 pentru 2 clarinete - Radu Stan si Mihai Badita
Andrei Stegaru - EIN MANLICHER BRIEFMARK pentru soprana, 2 viori si violoncel - Magda Geambasu, Cristina Voicu, Stefan Valvoi, Andrei Kivu
Anca Tiberian - IN A BETTER PLACE pentru voce si pian - Diana Corbu, Anca Tiberian
Cornelia Zambila - HYBRIS pentru vioara, viola, pian si banda - C. Voicu, C. Zambila, Diana MihaiescuVlad Baciu - liedul UN FLUTURE ALB - Luminita Andrei, V. Baciu
Bogdan Zamfir - Sonata FANTASMA pentru pian - Razvan Apetrei
Sorin Marinescu - TEMA CU VARIATIUNI pentru pian - Mihai Murariu
Lucian Zbarcea - FLUX pentru flaut si pian - Ana Chifu si M.Murariu

(*pe parcursul articolului am folosit termenul de "liric" in sensul sau "general acceptat" sau banal - de vina, ora tarzie si lapsus-urile in materie de vocabilar. Evident ca exista mai multe tipuri de lirism.)

joi, 28 mai 2009

SIMN 2009: Day Six

Tot cu ochii carpiti de somn si cu un inceput iritant de raceala, am ajuns azi numai la un singur concert, recitalul de pian Sorin Petrescu la Palatul Cantacuzino. Dupa cum am mai spus, un pianist mult prea putin cunoscut pentru valoarea sa reala. Muzicalitate, sensibilitate, prezenta scenica, sunet asa cum trebuie,interes/deschidere pentru toate genurile muzicale . Un program destul de divers si o sala destul de plina - remarc cu mare bucurie ca, parca, la aceasta editie SIMN, sunt mai multi oameni in sala....parca nu ii cunosc pe toti :)) vorba Sabinei...sa speram ca o sa o tina tot asa. Revenind la recital: o piesa din tinerete a lui Gherghe Costinescu, un neoromantism incisiv, cu usoare nuante jazzistice; o foarte frumoasa piesa de Yuasa, Cosmos Haptic II, Transfigurations, spatiul cosmic sugerat de clopote de cristal rece si reverberatiile lor repetitive; o piesa ludica si foarte eficienta de Laura Manolache, Plecarea, in care pianistul a dialogat cu sine insusi pe un text urmuzian - de altfel, cred ca Sorin s-a simtit in elementul sau in aceasta piesa, el oricum mormaie tot timpul cand canta, transpus total in lumile pe care le creaza; 2 scurte piese din ciclul Macrocosmos de Crumb - delicate si straniu colorate, "pianul ca orchestra", preparat cu diverse materiale (cum ar fi, paharele de sticla trase pe corzi); Sonata a 2-a de Aurel Stroe, "Termodinamica" - asa cum arata numele, este inspirata de a doua lege a termodinamicii expuse de Prigogine (nu ma intrebati mai multe...).

Frumos.

SIMN 2009: Day Five. Ta, Fe, Al

Cu ochii carpiti de somn, ma tarasc dimineata la conferinta/prezentarea lui Suzuki, la Palatul Cantacuzino. Ma trezeste imediat, e volubil si simpatic de-ti vine sa il mananci pe paine, iar forta cu care sufla in cele 6, 7 blockflote pe care ni le arata nu permite genelor sa stea in alta pozitie decat cea de drepti. Raspunde la toate intrebarile, ne imparte foi cu exemple muzicale, liste de moduri de atac si de efecte posibile pe blockflote. Excelent. Probabil ca s-au profilat rapid vreo 10 concerte pentru Suzuki in mintile auditorilor, in majoritate compozitori.

La ora 5, concert TAFEAl (despre care am scris pe larg aici cat sunt de bune). Tafeal nu este un nume de haiduc, nici de hangiu, nici de pacalici, nici de zburator, desi are rezonante (voite) neaose. Este vorba de o formula chimica in care trei elemente total diferite (Tantalul, Fierul si Aluminiul) se combina creand un rezultat muzical, in cazul nostru. Un rezultat omogen dar variat, profesionist dar proaspat, o pendulare stranie intre muzici scrise (Fueter, Gysin, Aloe,subsemnata), muzici orale (romanesti) si muzici virtuale (improvizatii), o poveste in trei acte care a cucerit intregul auditoriu. TAFEAL nu mai cantasera pe la noi decat la Sibiu, asa ca au fost acum descoperite de publicul bucurestean - si de cel international din sala. Vraja sonora, forta hipnotica, prezenta scenica extrem de sugestiva si de sensibila (mai ales Irina Ungureanu, voce - nu pot sa spun "soprana" pentru ca e mult prea versatila vocea ei, de la delicatete cristalina la visceralitate). Un ansamblu care va avea o cariera lunga si extrem de plina de succes.

SIMN 2009: Day Four. Himere, ceasuri si Suzuki.

Marti, 26 mai. Dimineata, conferinta dubla (la care am asistat doar partial, din pacate, mai tre' sa si munceasca pentru patrie omul...). Japanese invasion continues, Hiroyuki Itoh si Misato Mochizuki, doi tineri (n. 1963, respectiv 1969) compozitori, afirmati pe scena internationala - mai ales Misato M., o compozitoare extrem de talentata, care imbina la perfectie intuitia cu ratiunea intr-un limbaj foarte proaspat ca timbralitate dar si serios justificat ca structura. Speram sa o mai avem printre noi, macar in varianta exclusiv sonora.



Seara, doua concerte. Primul, romani: devotioModerna, un ansamblu destul de nou, infiintat de Carmen Carneci - compozitoare, dirijoare (sic!), profesoara, directoarea Editurii Muzicale din Bucuresti, conducatoare de ansamblu de muzica moderna si mama dedicata, sa mai zica cineva ca femeile nu sunt multitask. Interpretii sunt variabili, inca nu s-a stabilit o formula definitiva a ansamblului, tineri si foarte entuziasti. Dintre ei se remarca Ana Chifu, probabil cea mai buna tanara flautista a momentului din Romania, un model de profesionism si muzicalitate, Constantin Urziceanu (clarinet), o calitate de sunet si o prezenta scenica remarcabile si Olga Podobinschi (pian), implicata si pasionata. In afara de piesa japoneza (Misato Mochizuki, Intermezzi I, flaut si pian, un "discurs fragmentat" foarte fresh), lucrari romanesti: Iulia Cibisescu-Duran, Self Portrait pentru clarinet, o lucrare sensibila care a beneficiat de un clarinet versatil si profesionist, Carmen Carneci - Summer Songs (flaut, pian, percutie), "zburatori" si "ploi de vara" printre colaj de micro-gesturi delicate si Corneliu Dan Georgescu, obsedanta Cum Statua (pentru intregul ansamblu), o incercare de patrundere a eternitatii.


Al doilea concert, recital Toshiya Suzuki, blockflote (flaut dulce). Interpret absolut genial, ne-a lasat pe toti masca (de Kabuki) cu forta impresionanta, virtuozitatea, muzicalitatea si versatilitatea pe care o scotea din delicatul - si, in general, limitatul - sau instrument. Un program foarte eterogen care i-a pus in evidenta toate calitatile: de la japonezi (Hosokawa, Itoh, Mochizuki, Ishii) la romani (Dinescu) si la macaronari (Sciarrino, Berio). As remarca ge-ni-a-la piesa Black Intention (Maki Ishii), la care Suzuki si-a desfasurat intregul arsenal, a cantat la doua blockflote simultan, a racnit, a lovit un Tam-Tam (gong foarte mare, de la orientali adus si introdus in muzica moderna) si ne-a uluit, foarte interesanta Toccata (Misato Mochizuki), cantata in duet cu koto (Nanae Yoshimura) si tulburatoarul Ceas al lui Bergson (Sciarrino), obsedanta, stranie si haituitoare, un studiu asupra persistentei si a pulsatiei discontinue.

SIMN 2009: Day Three. Yuasa.

Iertati-ma, am tras chiulul zilele astea la jurnalul festivalului, incerc sa recuperez cate ceva.

Luni, 25 mai: dimineata, conferinta Joji Yuasa - despre muzica proprie si legaturile cu muzica traditionala japoneza. Yuasa este unul dintre cei mai importanti compozitori japonezi la ora actuala si, totodata, unul din cei doi compozitori aniversati anul acesta de SIMN, cu ocazia implinirii a 80 de ani (respectiv, 70, Harvey). Are o prezenta care impune, in acelasi timp, respect si liniste, asemanatoare cu aura leonina pe care o avea si Stefan Niculescu. Muzica sa mixeaza, intr-un mod ideal, tehnicile si cautarile occidentale ale secolului trecut cu sedimentele teatrului Noh si ale muzicii traditionale din Japonia. De altfel, intr-o prima perioada de creatie, Yuasa a scris serial (cam 10 ani), ulterior revenind la influentele originale (a studiat in copilarie cantul Noh). In conferinta sa ne-a vorbit despre diferentele de percepere a temporalitatii dintre cultura orientala si cea europeana si despre incercarea sa de a le combina intr-un discurs coerent. Atitudinea sa fata de actul creatiei, perceput ca un rit de tranzitie, ca o proiectie a propriei cosmologii, a propriei respiratii intr-un limbaj abstract, mi-a adus din nou aminte de fostul meu profesor, Niculescu, si de cat de rar intalnim astazi compozitori pentru care muzica sa insemne mai mult decat un joc de manipulare ludica sau intelectuala a auditoriului.

Combinatia timp occidental, vectorial si timp oriental, continuu, policron,am auzit-o in concertul-portret pe care Yuasa l-a avut in seara zilei de luni, la Ateneul Roman. Interpretii - cvartetul Excelsior, Mario Caroli, Toshiya Suzuki, Nanae Yoshimura - au fost, ca de obicei, la mare inaltime, impecabili, sensibili, transportati pe de-a-ntregul in muzica pe care o cantau. Dintre lucarile cantate, marturisesc ca le-am preferat pe acelea care nu erau atat sub influenta tehnicilor occidentale la moda in epoca in care au fost create (seralismul, atonalismul, modurile de 12 sunete etc) ci care respirau japonez: Cosmos Haptic III pentru koto si flaut dulce (aspiratia catre kuh - spatiul gol, cerul; mixtura extrem de reusita intre limbaj contemporan occidental - material, limbaj traditional japonez - gestica, limbaj occidental tonal - o cadenta majora infiltrata printre sonoritatile disonante care are un efect minunat de cald). Alta lucrare care mi-a atras atentia, Terms of Temporal Detailing, pentru flaut bas, cu sonoritati inspirate de shakuhachi (flautul vertical traditional, care de altfel a influentat enorm evolutia tehnicii flautistice din secolul XX). In rest, lucrarile dedicate coardelor au fost foarte profesionist scrise, cu multe sonoritati ce aminteau de muzica electronica - o alta mare influenta in evolutia timbrala a muzicii secolului XX - insa usor reci, usor cerebrale sau usor didactice (cvartetul de coarde Projection I, mult analizat in Conservator la clasele de compozitie pentru ca este o adevarata expozitie de "efecte" - ce se poate face cu un cvartet de coarde - insa in detrimentul expresiei si al suflului final al formei...).