luni, 30 noiembrie 2009
Cristian Marina premiat de Academia Regală de Muzică din Stockholm
Cand ia unul "de-al tau" un premiu important pe undeva, iti creste sufletul in tine de mandrie si bucurie, mai ales daca stii ca merita. Bine, asta ar fi atitudinea ideala, a ciobanasului cu trei fluiere si o oaie vorbareata, dar hai sa-l luam drept model de comportament. Asa ca imi permit sa preiau un comunicat venit din tari nordice, cu aer tare si clar si muzica buna:
"Compozitorul Cristian Marina a fost distins cu Premiul de compoziţie Carin Malmlöf-Forssling al Academiei Regale de Muzică din Stockholm, pentru ”activitatea sa, larg apreciată atât în Suedia, cât şi pe plan internaţional. Muzica lui Cristian Marina demonstrează o bună stăpânire a tehnicii componistice şi originalitate în tratarea materialului muzical şi a instrumentelor, ceea ce a condus la elaborarea unui limbaj componistic propriu”.
Premiul, în valoare de 75 000 de coroane suedeze, îi va fi înmânat de către Maiestatea Sa Regele Carl Gustaf al Suediei în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 30 noiembrie la Academia Regală de Muzică."
O scurta biografie a creatorului premiat, unul dintre cei mai talentati si activi "membri ai diasporei" artistice:
Cristian Marina s-a născut în 1965 la Cluj, unde a studiat violoncelul la Liceul de Muzică şi compoziţia la Academia de Muzică ”Gh. Dima”, clasa prof. Cornel Ţăranu.
Stabilit în Suedia în 1987, şi-a continuat studiile de compoziţie la Royal College of Music din Stockholm (1991-1997), sub îndrumarea lui Magnus Lindberg şi Sven David Sandström. A urmat studii de perfecţionare la IRCAM, Paris (1995), cu Luca Francesconi şi la Accademia Chigiana din Siena (1996), cu Franco Donatoni.
Lucrările sale acoperă aproape întreagă arie de genuri muzicale, fiind interpretate în concerte şi festivaluri, în majoritatea ţărilor europene, precum şi în Japonia şi Hong Kong
Mai multe informatii aici.
miercuri, 25 noiembrie 2009
Muzica tanara
Joi, 26.11.2009, ora 19.00 Ansamblul Archaeus va sustine la "Tinerimea Romana" concertul de inchidere al Festivalului de muzica contemporana "Archaeus", editia 2009.
In program lucrari de : Ana Szilaghi, Adina Sibianu, Elena Apostol si Cristina Uruc.
Archaeus (director artistic Liviu Danceanu) este unul dintre cele mai vechi si respectate ansambluri de muzica noua (pun intended), de fapt este un "atelier de muzica contemporana", asa cum le place membrilor sai sa spuna, axandu-se pe lucrul direct cu creatorii si colaborarea permanenta cu cele mai tinere generatii de compozitori romani. Merita sa aruncati o ureche.
In program lucrari de : Ana Szilaghi, Adina Sibianu, Elena Apostol si Cristina Uruc.
Archaeus (director artistic Liviu Danceanu) este unul dintre cele mai vechi si respectate ansambluri de muzica noua (pun intended), de fapt este un "atelier de muzica contemporana", asa cum le place membrilor sai sa spuna, axandu-se pe lucrul direct cu creatorii si colaborarea permanenta cu cele mai tinere generatii de compozitori romani. Merita sa aruncati o ureche.
marți, 24 noiembrie 2009
Japan style
Pe 26 noiembrie ora 19:00, la TNB, Sala Atelier, veti putea urmari
"o poveste japoneza fantastica si extraordinara care s-a nascut in perioda medievala inspirata din povesti mitologice grecesti sau indiene" -“Printul Oguri si Printesa Terute”. O reintepretare a teatrului traditional japonez: dans, teatru, masti si muzica, totul pe texte in japoneza medievala. De altfel, tema spectacolului este inspirata de o legenda medievala japoneza, despre moarte si inviere.
Text si regie: Takuo ENDO
Regie si coregrafie: Kei TAKEI
Productia: Teatrul X (Kai)
Spectacolul a fost montat si la Cluj, Bacau si alte orase inainte de a poposi si in capitala. Reactiile au fost foarte bune.
EDIT: spectacolul a fost intr-adevar fabulos, o demonstratie de ingemanare perfecta a traditionalului cu contemporanul. Ideea "povestasului"* medieval japonez, calator din sat in sat cu tolba cu legende si acompaniat de muzica, a fost reinterpretata ieri seara de un grup de actori-dansatori-cantareti perfect coordonati, un recitator-povestitor ce se acompania singur la shamisen (textul in japoneza medievala era pus in valoare de inflexiuni aproape muzicale ale vocii) si doi muzicieni exceptionali cu un inventar fascinant de instrumente de percutie (membrane, gonguri si clopotei) si de instrumente de suflat (dulci flaute de bambus sau trompete cu voci viscerale). Forta cu totul speciala a spectacolului s-a concentrat mai ales in cateva momente extrem de bine coregrafiate (transformarea grupului de dansatori intr-un cal furibund sau contorsionarile trupurilor chinuite in iad) sau in momente superb realizate din punct de vedere muzical (vocile actorilor in suprapuneri treptate, amintind de orga de gura sho,exploziile de percutie sau interventiile delicate ale shamisen-ului). O experienta singulara in peisajul teatrului romanesc.
*a se vedea si romanul din '87 al lui Vargas Llosa, El hablador ("Povestasul")
"o poveste japoneza fantastica si extraordinara care s-a nascut in perioda medievala inspirata din povesti mitologice grecesti sau indiene" -“Printul Oguri si Printesa Terute”. O reintepretare a teatrului traditional japonez: dans, teatru, masti si muzica, totul pe texte in japoneza medievala. De altfel, tema spectacolului este inspirata de o legenda medievala japoneza, despre moarte si inviere.
Text si regie: Takuo ENDO
Regie si coregrafie: Kei TAKEI
Productia: Teatrul X (Kai)
Spectacolul a fost montat si la Cluj, Bacau si alte orase inainte de a poposi si in capitala. Reactiile au fost foarte bune.
EDIT: spectacolul a fost intr-adevar fabulos, o demonstratie de ingemanare perfecta a traditionalului cu contemporanul. Ideea "povestasului"* medieval japonez, calator din sat in sat cu tolba cu legende si acompaniat de muzica, a fost reinterpretata ieri seara de un grup de actori-dansatori-cantareti perfect coordonati, un recitator-povestitor ce se acompania singur la shamisen (textul in japoneza medievala era pus in valoare de inflexiuni aproape muzicale ale vocii) si doi muzicieni exceptionali cu un inventar fascinant de instrumente de percutie (membrane, gonguri si clopotei) si de instrumente de suflat (dulci flaute de bambus sau trompete cu voci viscerale). Forta cu totul speciala a spectacolului s-a concentrat mai ales in cateva momente extrem de bine coregrafiate (transformarea grupului de dansatori intr-un cal furibund sau contorsionarile trupurilor chinuite in iad) sau in momente superb realizate din punct de vedere muzical (vocile actorilor in suprapuneri treptate, amintind de orga de gura sho,exploziile de percutie sau interventiile delicate ale shamisen-ului). O experienta singulara in peisajul teatrului romanesc.
*a se vedea si romanul din '87 al lui Vargas Llosa, El hablador ("Povestasul")
miercuri, 18 noiembrie 2009
Meridian, editia a 5-a
Vine iarna, bine-mi pare, Mosul are sacul mare si mai aduce un festival de muzica noua, din pacate foarte restrans ca program din cauza bugetului inexistent: Meridian (Zilele SNR-SIMC), a 5-a editie, se va desfasura cu cate un eveniment pe zi, intre 7-10 decembrie.
Luni, 7 decembrie, orele 18:30 - lansare de carte/partituri a Editurii Muzicale, in cadrul UNMB (Stirbei Voda 33); orele 19:30, in Sala Enescu a UNMB, concert PROFIL (unul dintre cele mai entuziaste si prestigioase ansambluri de muzica noua), avand in program muzica romaneasca si irlandeza.
Marti, 8 decembrie, orele 18:30, Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei 144, concert TRAIECT si devotioModerna.
Miercuri, 9 decembrie, orele 19:00, Teatrul National de Opereta "Ion Dacian", spectacol al grupului Inter-Art.
Joi, 10 decembrie, orele 18:00, Aula Palatului Cantacuzino, concert de muzica electronica.
Luni, 7 decembrie, orele 18:30 - lansare de carte/partituri a Editurii Muzicale, in cadrul UNMB (Stirbei Voda 33); orele 19:30, in Sala Enescu a UNMB, concert PROFIL (unul dintre cele mai entuziaste si prestigioase ansambluri de muzica noua), avand in program muzica romaneasca si irlandeza.
Marti, 8 decembrie, orele 18:30, Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei 144, concert TRAIECT si devotioModerna.
Miercuri, 9 decembrie, orele 19:00, Teatrul National de Opereta "Ion Dacian", spectacol al grupului Inter-Art.
Joi, 10 decembrie, orele 18:00, Aula Palatului Cantacuzino, concert de muzica electronica.
Etichete:
compozitori romani,
compozitori straini,
festival,
muzica gratis
Cerc de compozitie la U.N.M.B.
Pentru toti cei interesati - de la elevii de gimnaziu inca neabsorbiti de jocurile pe calculator pana la adultii inca neplafonati de muntele de chitante - Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti (pe scurt, "Conservator" - sau "Conserva" din Stirbei Voda 33) a initiat din 14 noiembrie un proiect interesant si generos: un cerc/cenaclu de compozitie care se tine in fiecare sambata intre orele 11-13.
Pentru mai multe informatii, vizitati www.unmb.ro.
Cei care vor coordona cursurile sunt prof.univ.dr. Dan Dediu (rectorul UNMB), prof.univ.dr. Doina Rotaru si prof.univ. Nicolae Coman. Pasionatii de muzica (care au deja cateva cunostinte de baza muzicale) vor putea invata cum sa construiasca o melodie, cum sa o armonizeze, cum sa realizeze mici forme muzicale, plecand de la exemple binecunoscute precum Schumann si Bartok (adevarate hit-uri in materie de analiza muzicala), insa trecand si prin opere ale altor mari compozitori. Este o succinta initiere in arta creatiei sonore care in cel mai bun caz poate descoperi talente ascunse si in cel mai rau caz, ofera o buna imagine macroscopica a muncii unui compozitor.
Si, cel mai important: participarea la cenaclu este GRATUITA!!!
Pentru mai multe informatii, vizitati www.unmb.ro.
Cei care vor coordona cursurile sunt prof.univ.dr. Dan Dediu (rectorul UNMB), prof.univ.dr. Doina Rotaru si prof.univ. Nicolae Coman. Pasionatii de muzica (care au deja cateva cunostinte de baza muzicale) vor putea invata cum sa construiasca o melodie, cum sa o armonizeze, cum sa realizeze mici forme muzicale, plecand de la exemple binecunoscute precum Schumann si Bartok (adevarate hit-uri in materie de analiza muzicala), insa trecand si prin opere ale altor mari compozitori. Este o succinta initiere in arta creatiei sonore care in cel mai bun caz poate descoperi talente ascunse si in cel mai rau caz, ofera o buna imagine macroscopica a muncii unui compozitor.
Si, cel mai important: participarea la cenaclu este GRATUITA!!!
vineri, 13 noiembrie 2009
Mergem la concert?
E adevarat, am scris asta mai intai dincolo. Insa m-a tras Diana de maneca discret (adica mi-a poruncit sa pun si aici:D)
mai adaug insa ceva pe parcurs:)
Printre melomani si muzicieni exista un razboi surd in ceea ce priveste prezenta in sala de concert. Unii dintre cei mai informati si experimentati dintre ei considera ca a sta acasa si a asculta pe disc o interpretare valoroasa e mult mai interesant decat a merge si a asculta pe viu aceeasi lucrare, cantata imperfect.
Am sa-i contrazic, aducand cateva argumente in sprijinul trairii efective , a comunicarii directe cu interpretii.
Nu sunt nici eu de parere ca orice concert merita experimentat, exista cateva nume care , odata mentionate pe afis, imi taie din start elanul. Si publicul ii sanctioneaza , salile raman din ce in ce mai goale cand se urca pe scena acei instrumentisti/dirijori/cantareti.
Insa exista si artisti care nu se ridica permanent la inaltimea lui Sviatoslav Richter sau a lui Herbert von Karajan, insa ceea ce au de comunicat e valabil, frumos, interesant. Si merita cu prisosinta sa fie admirati si receptati.
Care sunt unele dintre pericolele elitismului autoritar pe care incerc sa il combat?
1. Fixismul, inchistarea. Una e sa consideri o anume interpretare ca fiind cea care iti corespunde, care te face sa intelegi muzica respectiva, alta e sa anulezi cu vehementa orice alta idee pe care o poate avea un alt artist. Sau sa nu recunosti ca o anumita conceptie, desi nu-ti este pe plac, reprezinta , prin unitatea si logica ei, o referinta demna de mentionat.
2. Delasarea. Da , exact. Pentru ca cine mai are timp acasa sa asculte 80 de minute , linistit, neintrerupt, cateva cvartete de Mozart? Trebuie sa fii ori un pustnic, ori foarte egoist in relatia cu familia pe care si-asa nu o vezi decat 3 ore pe zi.... Si-atunci...pui cvartetul...il mai inchizi, il mai intrerupi...sau, si mai grav (sau cel mai grav), faci altceva intre timp. Imaginea globala despre muzica respectiva e astfel ingrozitor modificata, ciuntita, mutilata.
3. Uitarea. Pentru ca un meloman captiv in cele 2, 3 inregistrari de referinta pe care le ruleaza, uita uneori ca muzica e un mecanism viu, cu valente infinite, tinde sa revina obsesiv la fragmentele ascultate anterior pana cand acestea se deformeaza , transformandu-se in ideatica pura, ceea ce nu mai este demult muzica. Muzica este in primul rand simtire. O simtire geniala, de acord, dar totusi simtire, sentiment.
Ce se intampla in sala de concert?
In primul rand ca scena e un fel de templu, iar spectatorul asista la nasterea unui miracol. Ca sa intelegeti acest miracol, am sa explic pe scurt cum se naste o compozitie muzicala.
Creatorul scrie sub imperiul sentimentului, al trairii. Acea clipa de gratie este permanent rememorata in timpul traducerii ei pe portativ. E un proces anevoios, chinuitor, la sfarsitul caruia compozitorul spera ca a pus pe note cat mai mult din ceea ce a receptionat de mai Sus. Sa redai totul e aproape imposibil. Sunt convinsa ca si unicii compozitori care n-au sters nicio nota, adica Bach si Mozart, ne-au aratat doar varful icebergului.
Ei bine, dupa aceasta infrigurata transcriere urmeaza traducerea compozitiei de catre interpret. Acesta recreeaza , prin studiu intens, ideile si bataile de inima ale creatorului. Iar in momentul in care se afla in fata publicului, adauga partiturii acea nota de contemporaneitate atat de necesara intelegerii ei. Pentru ca diferenta intre o interpretare de acum 50 de ani si una actuala nu este doar de tempo, conceptie, subliniere a tehnicilor compozitionale folosite. Ci reprezinta suma evenimentelor din jurul nostru, transfigurarea dramelor, bucuriilor comune in redarea unui muzici de Beethoven, Debussy, Bach, Monteverdi, Palestrina, Bartok, Webern, Ligeti, Enescu....
Bineinteles ca ne referim la interpretari de la bune in sus. Si care aduc aceasta nota de contemporaneitate respectand stilul autorului. Iar sa participi in direct la recreerea unui opus muzical e un privilegiu la indemana oricui . Aproape oricui. Daca ne gandim numai la Alex Tomescu si concertele sale prin tara, in cele mai mici orasele si deja descoperim ca muzica clasica nu e o gogorita ascunsa in frac.
In concluzie, e bine sa fim selectivi, dar sa nu exageram. Sa nu murim pe dinauntru dand frau liber exigentelor nejustificate.
Pe Olah il vedeam extrem de des in sala de concert. In 1998 a mers la tot festivalul Enescu. Batran, bolnav, trist, si cu amintirea lui Richter, Prokofiev, Oistrach prezenta .
Pe Pascal Bentoiu il vad iarasi ascultand cele mai diverse muzici la Radio, Ateneu...
Nu cauta doar ineditul, merge sa asculte a mia oara concertul 3 de Beethoven.
Cred ca pleodarie mai nobila decat prezenta acestor titani la concerte nu poate exista.
In ceea ce priveste muzica asta avionistica, ce face obiectului Contemporaniei...greu sa gasesti alta solutie pentru a o asculta decat mersul la concert. Imprimarile sunt rare, difuzarea lor e anevoioasa, cam necunoscuta. Daca e vorba si de ceva care implica teatru instrumental, gata, e pierduta partida.
Sau la "banda" care se aude in toate colturile salii, diferentiat.
Daca vrem sa fim ironici, e o metoda foarte nostima de socializare intre compozitori, mergem sa ne ascultam reciproc lucrarile.
dar asta e deja alta discutie.....
Printre melomani si muzicieni exista un razboi surd in ceea ce priveste prezenta in sala de concert. Unii dintre cei mai informati si experimentati dintre ei considera ca a sta acasa si a asculta pe disc o interpretare valoroasa e mult mai interesant decat a merge si a asculta pe viu aceeasi lucrare, cantata imperfect.
Am sa-i contrazic, aducand cateva argumente in sprijinul trairii efective , a comunicarii directe cu interpretii.
Nu sunt nici eu de parere ca orice concert merita experimentat, exista cateva nume care , odata mentionate pe afis, imi taie din start elanul. Si publicul ii sanctioneaza , salile raman din ce in ce mai goale cand se urca pe scena acei instrumentisti/dirijori/cantareti.
Insa exista si artisti care nu se ridica permanent la inaltimea lui Sviatoslav Richter sau a lui Herbert von Karajan, insa ceea ce au de comunicat e valabil, frumos, interesant. Si merita cu prisosinta sa fie admirati si receptati.
Care sunt unele dintre pericolele elitismului autoritar pe care incerc sa il combat?
1. Fixismul, inchistarea. Una e sa consideri o anume interpretare ca fiind cea care iti corespunde, care te face sa intelegi muzica respectiva, alta e sa anulezi cu vehementa orice alta idee pe care o poate avea un alt artist. Sau sa nu recunosti ca o anumita conceptie, desi nu-ti este pe plac, reprezinta , prin unitatea si logica ei, o referinta demna de mentionat.
2. Delasarea. Da , exact. Pentru ca cine mai are timp acasa sa asculte 80 de minute , linistit, neintrerupt, cateva cvartete de Mozart? Trebuie sa fii ori un pustnic, ori foarte egoist in relatia cu familia pe care si-asa nu o vezi decat 3 ore pe zi.... Si-atunci...pui cvartetul...il mai inchizi, il mai intrerupi...sau, si mai grav (sau cel mai grav), faci altceva intre timp. Imaginea globala despre muzica respectiva e astfel ingrozitor modificata, ciuntita, mutilata.
3. Uitarea. Pentru ca un meloman captiv in cele 2, 3 inregistrari de referinta pe care le ruleaza, uita uneori ca muzica e un mecanism viu, cu valente infinite, tinde sa revina obsesiv la fragmentele ascultate anterior pana cand acestea se deformeaza , transformandu-se in ideatica pura, ceea ce nu mai este demult muzica. Muzica este in primul rand simtire. O simtire geniala, de acord, dar totusi simtire, sentiment.
Ce se intampla in sala de concert?
In primul rand ca scena e un fel de templu, iar spectatorul asista la nasterea unui miracol. Ca sa intelegeti acest miracol, am sa explic pe scurt cum se naste o compozitie muzicala.
Creatorul scrie sub imperiul sentimentului, al trairii. Acea clipa de gratie este permanent rememorata in timpul traducerii ei pe portativ. E un proces anevoios, chinuitor, la sfarsitul caruia compozitorul spera ca a pus pe note cat mai mult din ceea ce a receptionat de mai Sus. Sa redai totul e aproape imposibil. Sunt convinsa ca si unicii compozitori care n-au sters nicio nota, adica Bach si Mozart, ne-au aratat doar varful icebergului.
Ei bine, dupa aceasta infrigurata transcriere urmeaza traducerea compozitiei de catre interpret. Acesta recreeaza , prin studiu intens, ideile si bataile de inima ale creatorului. Iar in momentul in care se afla in fata publicului, adauga partiturii acea nota de contemporaneitate atat de necesara intelegerii ei. Pentru ca diferenta intre o interpretare de acum 50 de ani si una actuala nu este doar de tempo, conceptie, subliniere a tehnicilor compozitionale folosite. Ci reprezinta suma evenimentelor din jurul nostru, transfigurarea dramelor, bucuriilor comune in redarea unui muzici de Beethoven, Debussy, Bach, Monteverdi, Palestrina, Bartok, Webern, Ligeti, Enescu....
Bineinteles ca ne referim la interpretari de la bune in sus. Si care aduc aceasta nota de contemporaneitate respectand stilul autorului. Iar sa participi in direct la recreerea unui opus muzical e un privilegiu la indemana oricui . Aproape oricui. Daca ne gandim numai la Alex Tomescu si concertele sale prin tara, in cele mai mici orasele si deja descoperim ca muzica clasica nu e o gogorita ascunsa in frac.
In concluzie, e bine sa fim selectivi, dar sa nu exageram. Sa nu murim pe dinauntru dand frau liber exigentelor nejustificate.
Pe Olah il vedeam extrem de des in sala de concert. In 1998 a mers la tot festivalul Enescu. Batran, bolnav, trist, si cu amintirea lui Richter, Prokofiev, Oistrach prezenta .
Pe Pascal Bentoiu il vad iarasi ascultand cele mai diverse muzici la Radio, Ateneu...
Nu cauta doar ineditul, merge sa asculte a mia oara concertul 3 de Beethoven.
Cred ca pleodarie mai nobila decat prezenta acestor titani la concerte nu poate exista.
In ceea ce priveste muzica asta avionistica, ce face obiectului Contemporaniei...greu sa gasesti alta solutie pentru a o asculta decat mersul la concert. Imprimarile sunt rare, difuzarea lor e anevoioasa, cam necunoscuta. Daca e vorba si de ceva care implica teatru instrumental, gata, e pierduta partida.
Sau la "banda" care se aude in toate colturile salii, diferentiat.
Daca vrem sa fim ironici, e o metoda foarte nostima de socializare intre compozitori, mergem sa ne ascultam reciproc lucrarile.
dar asta e deja alta discutie.....
miercuri, 11 noiembrie 2009
In interiorul sunetului
Horatiu Radulescu, Clepsydra, pentru 16 Sound-Icons (Sound-Icon este un pian fara capac, intors pe o parte, la care se canta direct pe corzi, cu diverse arcuse). Sonoritatea de ansamblu e fabuloasa, nerecognoscibila, pare electronica si nu acustica. Lucrarea intra in categoria ambientalului participativ, o magma sonora cu subtile diferente de culoare si cu o evolutie extrem de lenta, o muzica in care, deci, timbralul, culoarea sonora este cel mai important parametru (nu melodia, ritmul, armonia etc.) - o schimbare adusa de secolul XX care a modificat total conceptia despre muzica, redefinind-o.
Radulescu(1942-2008) a studiat intai in Romania cu cei mai importanti compozitori romani (Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah), apoi a emigrat in Franta. Este in prezent unul dintre putinele nume romanesti cunoscute pe afara. Un personaj excentric si original, ca si muzica sa, raliata curentului spectral (care lucreaza cu micro-particulele din sunet, armonicele sale - cele care sunt, de fapt, responsabile de timbru, de culoarea instrumentului respectiv).
Radulescu(1942-2008) a studiat intai in Romania cu cei mai importanti compozitori romani (Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah), apoi a emigrat in Franta. Este in prezent unul dintre putinele nume romanesti cunoscute pe afara. Un personaj excentric si original, ca si muzica sa, raliata curentului spectral (care lucreaza cu micro-particulele din sunet, armonicele sale - cele care sunt, de fapt, responsabile de timbru, de culoarea instrumentului respectiv).
Etichete:
compozitori romani,
muzica,
Radulescu,
video
duminică, 1 noiembrie 2009
Stroe despre Enescu
Un interviu absolut remarcabil
Si un citat din final:
Ce-aş mai putea spune despre Enescu? Faptul că rămâne, pentru generaţia mea, un liman de seninătate, de omogenitate, de armonizare lăuntrică, în ciuda tuturor dramelor, tensiunilor extraordinar de puternice ale unui Oedip, ale simfoniilor sale, ale lucrărilor de la sfârşit... Deci e un model de echilibru, care stăpâneşte mase mari, aparent dezechilibrate, dar care, totuşi, prin acest continuum al conştiinţei componistice, devin netede, cum spuneam înainte.
Si un citat din final:
Ce-aş mai putea spune despre Enescu? Faptul că rămâne, pentru generaţia mea, un liman de seninătate, de omogenitate, de armonizare lăuntrică, în ciuda tuturor dramelor, tensiunilor extraordinar de puternice ale unui Oedip, ale simfoniilor sale, ale lucrărilor de la sfârşit... Deci e un model de echilibru, care stăpâneşte mase mari, aparent dezechilibrate, dar care, totuşi, prin acest continuum al conştiinţei componistice, devin netede, cum spuneam înainte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)