Prin Codrul lu' Tafeal

(foto: Simone Keller, Teresa Hackel, Irina Ungureanu - Trio Tafeal)

Murmurul din sala se stinge treptat si spectatorii intra in starea semi-pasiva de auditor politicos. In fata lor, trei fete firave, cu un aer boticellian, putin timide, putin emotionate, se pregatesc sa cante. Este un concert de muzica contemporana, intr-o sala cu un aer underground din Basel. Un concert al ansamblului Tafeal.

.....


Putin peste o ora mai tarziu, aerul din incapere s-a schimbat. Figurile oamenilor sunt schimbate. Nu mai destinse, nu mai vesele, mai…altfel. Sunt fetele unor oameni care au asistat la un act de magie. Fetele unor oameni care au simtit o muzica. Fetele unor oameni care au participat la un fapt artistic.

Trio Tafeal (Irina Ungureanu, voce, Teresa Hackel, flaut dulce, Simone Keller, pian) si-a inceput existenta acum abia doi ani de zile, la Sibiu (pe atunci, capitala europeana culturala, prinsa in programe artistice). De atunci, cele trei muziciene canta regulat in Elvetia (si nu numai); vor canta si in cadrul festivalului de muzica noua din Bucuresti, in luna mai a acestui an (“Saptamana Muzicii Noi, 2009”). Am avut ocazia sa la ascult in cateva randuri, o data la debutul lor sibian, de doua ori in Elvetia si de mai multe ori prin intermediul inregistrarilor.

Membrele ansamblului sunt artiste de exceptie, in ciuda varstei lor. Irina Ungureanu, deja o prezenta cunoscuta si in spatiul romanesc, este nascuta in 1984 la Bucuresti, insa traieste si s-a format ca soprana la Zurich. Nu este numai o specialista a repertoriului "clasic", ci si in domeniul improvizatiei, a muzicii traditionale romanesti, a teatrului muzical si, in general, in orice ii atrage atentia, mereu "ciulita". Teresa Hackel, nascuta in 1981 in Berlin, preda in prezent atat Blockflöte ("flautul dulce", de lemn, vertical) cat si improvizatie libera la Conservatorul din Berna. Simone Keller (1980) este o pianista extrem de activa in spatiul elvetian, membra a multor ansambluri specializate pe muzica noua.

Mi se pare chiar banal sa pomenesc despre neasteptata coeziune, organicitate a atat de tanarului ansamblu, despre modul atat de natural in care interpretele se simt una pe alta, se completeaza, dialogheaza si isi fuzioneaza timbrurile pe scena - in ciuda tracului. Pentru ca ce este in primul rand evident este ca oamenii astia canta cum respira, simt o nevoie aproape patologica sa se exprime prin muzica si in muzica, acesta fiind si motivul pentru care impactul asupra celor din sala este atat de mare. Irina rataceste pe scena ca un elf desprins dintr-o poveste straveche, intr-un zbucium aerat continuu, intr-o continua transformare, intr-o continua cautare vocala, de la cristalinul belcanto la emisii guturale, de la delicatete la voluptate, de la sunet la zgomot, de la cant la respiratie intretaiata. Are o prezenta scenica aproape socant de vie si de expresiva; la fel de zguduitoare este expresivitatea vocii. Teresa, o virtuoza a flautului dulce, canta ca un acrobat pe sarma - de altfel, majoritatea timpului pe scena este petrecut intr-un picior: atat de fragil este echilibrul sunetului, insa atata de hotarat in maini potrivite. Daca majoritatea dintre noi isi inchipuie flautul dulce potrivit numai rafinamentelor cu parfum de epoca, nu au auzit intreaga paleta timbrala de care acest instrument, aparent atat de delicat, este capabil. Simone scormoneste ca un vrajitor agil atat in maruntaiele metalice ale pianului cat si pe clape, dand dovada de o maturitate artistica dublata de un entuziasm al descoperitorului de sonoritati.

Tafeal isi construieste concertele ca pe niste povesti in trei acte. la fel a fost si acest ultim concert la care am asistat la Basel; Codrul lu' Tafeal este un spatiu atemporal, miraculos, in care coexista cu naturalete lumi sonore atat de diferite incat nu ai putea crede ca se pot topi una intr-alta cu o asemenea usurinta: spatiul muzicii noi, "contemporane" (lucrari dedicate ansamblului si slefuite constiincios impreuna cu compozitorii*) este unificat de un liant inedit: improvizatie libera si/pe muzica traditionala romaneasca - doine, cantece de dor, a caror bruta puritate este subliniata de re-interpretarea lor intr-un context estetic "nou" si original.

Intr-o mult prea putin originala si inspirata concluzie, tin sa mentionez ca exista trei feluri de interpreti (muzicali) pe lumea asta: interpreti prosti care isi dau sau nu isi dau silinta sa se autodepaseasca, insa in zadar, interpreti buni care canta "ca la carte", la fel de corect cum si-ar indeplini munca la un serviciu si interpreti buni care fac arta. Care schimba putin lumea prin placerea si prospetimea cu care canta. Trio Tafeal face parte din ultima categorie

*Iata programul concertului:
Actul I: Daniel Fueter, "Echo auf ein Gedicht von Marin Sorescu" (pentru trio) - "Pe vale tato" - improvizatie - Bartok, din "Dorfszenen" pentru voce si pian
Actul al II-lea: Improvizatie - Max E. Keller, "Verschmelzungen" (pentru Blockflote si pian) - "Geaba-i luna lumina
Actul al III-lea: "Mandra floare-i norocul" - Beat Gysin, "Am legat" (pentru trio si medii electronice) - ca si prima lucrare, pe poezia "Am legat" de Marin Sorescu.