joi, 16 iunie 2016

"In Trup" - opera de camera

Studioul de Operă şi Multimedia al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti
(Str. Ştirbei Vodă 33)
Luni, 20 iunie, ora 19:00

ÎN TRUP
Operă de cameră
Libret: Ciprian Măceșaru
Muzica: Diana Rotaru

Distribuţie:

HAMLET/CERBUL/BĂRBATUL: Irina Ungureanu (soprană)
OFELIA/FEMEIA: Alexandra Ariadna Mihai (soprană)
CORPUL OFELIEI/UMBRĂ: Cristina Lilienfeld (dans)
CORPUL LUI HAMLET/UMBRĂ: Smaranda Găbudeanu (dans)

Ansamblul SonoMania: Valentin Ghita (oboi, corn englez), Mihai Pintenaru (clarinet), Raluca Stratulat (vioară), Tamara Dica (violă), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Eliza Puchianu (pian), Alexandru Stroe (percuţie)

Conducerea muzicală: Diana Rotaru
Coregrafie: Cristina Lilienfeld
Scenografie: Anca Albani
Asistent scenografie: Tara Dobrovolschi
Proiecţii video: Serioja Bocsok, Alina Uşurelu, Cristian Iordache (ygrec)
Lumini: Dan Bujor
Multumiri: Selma Dragoş
Grafica poster: Maia Manolescu

“În Trup”, pe un libret original de Ciprian Măceşaru, este o meditaţie poetico-surealistă asupra ambiguităţii identitare: suntem corpul nostru sau ceea ce gândim? Cât de mult contează identitatea sexuală? Mijlocirea acestor gânduri este cuplul damnat Hamlet-Ofelia, fiecare captiv în corpul celuilalt. Masculinitatea lui Hamlet este reprezentată de coarnele de cerb – regalitatea agresivă, iar feminitatea Ofeliei, de flori - prezente şi în celebra scenă a morţii sale din piesa lui Shakespeare. Cadrul atemporal, magic, abundă în simboluri (cerbul, pădurea, dualitatea lumină/întuneric, lacul etc.). Cele patru soliste reprezintă vocile personajelor (Irina Ungureanu – Hamlet, Ariadna Mihai – Ofelia), respectiv umbrele lor, corpurile “false” (Cristina Lilienfeld – Ofelia, Smaranda Găbudeanu – Hamlet). Centrul spectacolului adăposteşte şi o operă-în-operă (o altă aluzie la “Hamlet”) despre etichetele sociale aplicate Femeii şi Bărbatului într-un cadru contemporan. Muzica Dianei Rotaru (interpretată de Ansamblul SonoMania) transpune polisemantismul textului într-un limbaj sonor postmodern care trece prin oniric, ritualic, ludic, dramatic şi alte culori narative.

Intrarea libera



Scena 1: Cerbul (Monolog fără cuvinte)

Aria lui Hamlet, în forma sa de Cerb; îşi caută limbajul, sunetele, care se ramnifică treptat în sonoritatea ansamblului ca nişte coarne gigantice. Devine din ce în ce mai panicat şi se rupe de propriile coarne printr-un urlet.

Scena 2: Pădurea I. Lacul.

Hamlet şi Ofelia, rătăcind în solitudine în padure, fiecare captiv în trupul celuilalt. Niciunul nu îşi cunoaşte clar propria identitate, din care au rămas doar nişte amprente în memorie (Hamlet încă îşi simte coarnele, Ofeliei i se pare trupul de cerb mult prea masiv). Se oglindesc în lac şi meditează asupra faptului că noul şi falsul trup le stârneşte dorinţă.

Scena 3: Ofelia

Întoarcere în timp - meditaţia Ofeliei, în forma sa de femeie (aluzie la scena morţii sale din piesa lui Shakespeare). Aria sa înfloreşte treptat, până ce e năpădită de melisme şi se stinge.

Scena 4: Mecanism urban (“el şi ea”) – Rondo

Operă-în-operă: Femeia în multiplele sale roluri, predominând cel matern, şi Bărbatul în ipostaza sa agresivă, de soldat care, în jocul său sinistru de-a războiul, declanşează şi un scurt War-Zone interactiv în ansamblul instrumental. Rondo-ul este urmat de un Meditatio hipnotic asupra cuplului de îndrăgostiţi în contextul unei lumi macabro-poetice în ralenti (forţa creatoare şi distructivă a dragostei).

Interludiu instrumental

Scena 5: Pădurea II

Continuarea poveştii. Hamlet şi Ofelia, tot în solitudine, decid să înfrunte spaima de a ieşi din pădurea cuprinsă de o pâclă densă, şi să afle astfel adevărul.

Scena 6: Câmpia.

Cuprinşi de lumină, în spaţiul imens al Câmpiei, fascinant şi terifiant în acelaşi timp, Hamlet în corpul Ofeliei şi Ofelia în corpul de cerb al lui Hamlet se văd pentru prima dată. Mirajul este spart de intervenţia Autorului poveştii care le desluşeşte că pentru a reveni fiecare în corpul său trebuie să îşi unească (din nou) destinele.

Scena 7: Realizarea. Tango. Finalis.

Ofelia, aducându-şi aminte de moartea sa anterioară (în vechiul trup) datorată – indirect - lui Hamlet, îl ucide pe acesta cu propriile sale coarne, în ritmul unui tango macabru.