Pastile englezesti. Le-am incercat marti, 25 ianuarie, la "Tinerimea Romana". Vreo 20 de lucrari scurte si foarte scurte - intre 5 si 1 minut - de compozitori britanici de toate varstele: de la maestrul Harrison Birtwistle (heptagenar) la tanara Helen Grime (29 de ani). Micro-muzicile au incadrat, ca o mandala cu aroma de ceai, singura piesa mai extinsa din concert, trio-ul lui Simon Bainbridge (15 minute).
Mod de administrare:
Cand? - in cadrul stagiunii de concerte organizate de British Council in colaborare cu UNMB si Muzeul National George Enescu. Primul concert a avut loc pe 21 decembrie 2010, urmatoarele vor avea loc pe 22 februarie si 29 martie (mai multe informatii pe www.britishcouncil.ro/britishcomposition).
Cum? - prin intermediul ansamblului Profil (director artistic Dan Dediu); in cazul concertului de marti, au (in)cantat Diana Mos, Petru Nemteanu (vioara), Marian Movileanu (viola), Alexandru Dutulescu (violoncel) si Adriana Maier (pian).
Efecte:
Starnirea curiozitatii, admiratie pentru "profili", ca tare-s buni, contactul cu o cultura muzicala foarte diferita de a noastra ca ethos si conceptie, motiv de a bea o bere cu prietenii compozitori dupa concert. Convingere ca Jonathan Harvey ("ff", forta, dramatism, directie muzicala perceptibila) este intr-adevar unul dintre cei mai mari compozitori ai momentului. Descoperirea lui Joe Cutler ("Jiggadybox", un mecanism in dezmembrare, talent, ludic, joaca reusita) si a lui Piers Hellawell ("A White Room", repetitie delicata). Reascultarea muzicii lui Philip Cashian, invitat doi ani la rand la cursurile de vara ICon Arts de la Cisnadie, un binevenit contact cu muzica noua dedicat tinerilor. Respect pentru structurarea logica din muzica lui Simon Bainbridge, sesizabila si la auditie.
Contraindicatii:
Gust destul de fad al pastilelor, usoare stare de plictiseala/dezinteres, balansare fragila a lucrarilor intre expresie frusta, directa, sincera, necomplicata (majoritatea lucrarilor au fost comandate pentru a fi destinate interpretilor tineri si foarte tineri!) si generic, simplism, banalitate sau chiar infantilism componistic - uneori, chiar in cadrul aceleiasi lucrari.
Bonus:
Pachetului i-a fost atasat o discutie in cadrul UNMB, in aceeasi zi, intr-un cadru relaxat, intre doi compozitori englezi prezenti - Philip Cashian (sef de catedra la Royal College din Londra) si Simon Bainbridge) - si compozitori romani (studentii lipsind aproape cu desavarsire la eveniment, au luat cuvantul nume respectabile: Livia Teodorescu, Bogdan Voda si Dan Dediu). Dupa prezentarea lucrarilor ce urmau a fi cantate in seara respectiva, s-au atins probleme interesante, despre care s-a mai discutat si se va mai tot discuta:
- problema identitatii nationale in muzica - exista? se simte? raspuns clar: da! - nu e vorba numai de influenta traditiei (culte sau orale), ci chiar, as adauga, de structurarea limbajului, de muzicalitatea lui, de comportamente specifice, de viziunea specifica asupra lumii, de istorie, etc etc. Cum suna muzica franceza, rafinata, armonica, delicata, cum suna muzica germana, complexa, axata pe dezvoltare, pe tensiune, cum suna muzica romaneasca.... cum suna, iata, muzica britanica, ethos-uri atat de diferite, gusturi atat de diferite...e oare posibila globalizarea in aceste conditii?
- ce e englez la muzica engleza? o folosire structurala a liniei melodice, spun ei; complexitatea rimica, spune Dan Dediu; o usoara impersonalitate cerebrala, zic eu. Oricum, au o expresivitate total diferita de a noastra.
- ne-am linistit, si studentii lor sunt la fel de dezinteresati de traditia muzicala ca si ai nostri. Numai ca alor nostri le displace ce s-a scris din secolul XX, ai lor refuza si "vechiturile". Mi-a placut ca Bainbridge a ascultat, inainte de a incepe sa isi scrie trio-ul, "Arhiducele" lui Beethoven. Se invata de oriunde, oricat de modern ai fi.
- s-a cazut de acord ca prejudecata "cerebralitatii excesive a muzici noi, o, atat de rece si inexpresiva" este atat...o prejudecata. "Compozitia e nebunia ascunsa in grile matematice" spune Dan Dediu, completat de Cashian - "compozitia nu este o stiinta, ci o treaba foarte dezordonata" - si de Livia Teodorescu - "compozitorul ordoneaza haosul" [citatele sunt aproximative, am si eu o varsta...]
- se poate invata compozitia? sau este un "dar divin"? raspuns: da! daca este vorba de tehnici studiate, de exercitii stilistice, extrem de utile (!) in gasirea unei voci proprii. Talentul, in schimb, ori il ai ori...nu.
- sunt compozitori care se axeaza pe detaliu sau pe combinarea de suprafete/volume. Cine are dreptate? toti, sunt moduri total diferite de gandire.
Si asa mai departe.
joi, 27 ianuarie 2011
Emil si detectivii
Personajele lu Erich Kastner si-au gasit, mai nou, corespondenti in universul muzical romanesc.
Emil Visenescu este unul dintre interpretii romani dedicati muzicii noi din pasiune, din placere si nu din obligatii sau nevoi financiare. Se poate si asa ceva. Bucurestean, nascut in 1969, a studiat cu numerosi maestri ai clarinetului, printre care Ioan Cudalbu, Valeriu Barbuceanu, Aurelian Octav Popa la noi sau Ernesto Molinari la Berna. Membru al Orchestrei Filarmonicii si al catorva dintre cele mai active ansambluri camerale specializate pe muzica contemporana - Pro Contemporania, Hyperion, Profil sau Trio-ul Mozaic -, are si o activitate solistica de marca, in tara si in strainatate.
Detectivii sai sunt studentii, care i-au mostenit placerea sunetului si a descoperii unor limbaje mai putin batatorite, precum si respectul remarcabil fata de partitura, fata de compozitor si, nu in ultimul rand, fata de actul interpretativ. Si asa s-a nascut Clarino, un octet de clarinete, a carei aparitie a fost facuta posibila si de sprijinul Ambasadei Elvetiei si a doamnei Sylvia Schwarzenbach , profesor de clarinet la Conservatorul din Berna care a donat cateva instrumente - printre care clarinetul contrabas care este unic in Romania!
Hotul este lipsa de interes, plictiseala, banalul, cotidianul, je m'en fiche-ismul mioritic pe care Emil si tinerii sai clarinetisti il vaneaza din 2007 - si chiar dinainte.
Si nu sunt singuri, din fericire. Filarmonica si Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti - in colaborare cu Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor - si-au unit fortele si au demarat o serie de concerte-atelier care sa promoveze muzica romaneasca. Primul ghiocel: "In asteptarea lui...Martie", concertul ansamblului Clarino din 12 ianuarie, o adiere primavaratica in programul imbacsit, naftalinic al stagiunilor bucurestene. Adierea a batut, din nefericire, si prin sala aproape goala...dar, vorba lui Emil Visenescu: "esentele tari vin in cantitati mici". Si in muzica, si in randul auditorilor. Putini da' buni, ca sa ne laudam. Prea putini - si pacat: programul concertului a fost nu numai foarte bine ales si interpretat, dar si "accesibil", un cuvant care imi displace profund dar de care este nevoie...lucrari diverse, bine scrise, "simtite" - cum se spune in randul muzicienilor -, intinse pe cateva generatii bune de fauritori de sunet.
S-a inceput cu un hit al clarinetistilor, lucrarea lui Martian Negrea (1893-1973), "Martie", ale carei arabescuri gratioase ni le-a tradus Claudiu Danciu.
Cristina Uruc (n. 1988) a purificat clarinetul de nuantele sale senzuale, pamantesti si l-a transformat in fluturi: "Il lamento di una farfalla", o incantatie pentru clarinet solo (Radu Stan), scrisa in urma pierderii unei persoane dragi; fluturele ca mesager spre cer. Apoi, "Farfalle II", duo de clarinete (Mihai Badita si Radu Stan) foarte sugestiv vizual, o fugarire diatonica, luminoasa care ajunge chiar la un dans in hoquetus (stafete)in centrul lucrarii; trilul ca reprezentare sonora a imponderabilitatii batailor de aripi ale fluturilor.
"Fumul" Doinei Rotaru (n. 1951) - lucrare dedicata lui Emil Visenescu - a fost atat imprevizibil, cat si foarte elaborat construit - totul pornind de la un motiv generator. O incantatie contemporana, hipnotica, onirica, in care sunetul de clarinet a fost inconjurat de un halou, de un fuior de rezonanta: lucrarea se interpreteaza langa un pian cu pedala dreapta apasata. Mihai Badita a avut o viziune mult mai lenta a desfasurarii muzicale decat cea obisnuita, insa nu a deranjat, ba din contra. Muzica se preteaza unei intinderi elastice, a fost o poposire, o dilatare binevenita in context.
Mihai Murariu (n. 1984) a creat patru "studii" de compozitie pentru patru clarinete, patru "Alternative" intre doua paradigme expresive si structurale: ludicul si liricul. O combinatie foarte fericita intre cerebral si muzical, intre constructie si simtire, Mihai ne-a aratat o a treia ipostaza a sa, in afara de "compozitor" si "pianist": cea de dirijor (oare ce mai urmeaza? poate il convingem sa scrie si la noi pe blog si il facem si muzicolog). I-a condus excelent pe Mihai Badita, Mihai Rebac, Claudiu Danciu si Radu Stan intr-un joc de stari si combinatii terminat cu un gest surpriza.
"Concertul a inceput cu piesa unui martian si se termina cu piesa unui pamantean", ne-a spus, in stilul sugubet caracteristic, Dan Dediu (n. 1967). "Bulbi", lucrarea sa, de fapt o schita pentru o lucrare viitoare, un mic studiu, ne-a lasat tanjind dupa o continuare. Un coral in accelerare continua si o infatisare mai altfel a clarinetului, a carui virtuozitate sinuoasa este, de obicei, exploatata in discursuri melismatice, ornamentate, "cataratoare". Mai vroiam! Mi-a adus aminte de alta lucrare semnata de Dan Dediu, pe care o consider una din cele mai bune lucrari din muzica romaneasca de dupa 1950, "De Caelo" pentru 6 clarinete, stranie si fascinanta.
Emil si detectivii. Emil si Templul Calitatii. Emil si Publicul Pierdut. Emil si Muzica Filozofala....
Asteptam continuarea.
Emil Visenescu este unul dintre interpretii romani dedicati muzicii noi din pasiune, din placere si nu din obligatii sau nevoi financiare. Se poate si asa ceva. Bucurestean, nascut in 1969, a studiat cu numerosi maestri ai clarinetului, printre care Ioan Cudalbu, Valeriu Barbuceanu, Aurelian Octav Popa la noi sau Ernesto Molinari la Berna. Membru al Orchestrei Filarmonicii si al catorva dintre cele mai active ansambluri camerale specializate pe muzica contemporana - Pro Contemporania, Hyperion, Profil sau Trio-ul Mozaic -, are si o activitate solistica de marca, in tara si in strainatate.
Detectivii sai sunt studentii, care i-au mostenit placerea sunetului si a descoperii unor limbaje mai putin batatorite, precum si respectul remarcabil fata de partitura, fata de compozitor si, nu in ultimul rand, fata de actul interpretativ. Si asa s-a nascut Clarino, un octet de clarinete, a carei aparitie a fost facuta posibila si de sprijinul Ambasadei Elvetiei si a doamnei Sylvia Schwarzenbach , profesor de clarinet la Conservatorul din Berna care a donat cateva instrumente - printre care clarinetul contrabas care este unic in Romania!
Hotul este lipsa de interes, plictiseala, banalul, cotidianul, je m'en fiche-ismul mioritic pe care Emil si tinerii sai clarinetisti il vaneaza din 2007 - si chiar dinainte.
Si nu sunt singuri, din fericire. Filarmonica si Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti - in colaborare cu Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor - si-au unit fortele si au demarat o serie de concerte-atelier care sa promoveze muzica romaneasca. Primul ghiocel: "In asteptarea lui...Martie", concertul ansamblului Clarino din 12 ianuarie, o adiere primavaratica in programul imbacsit, naftalinic al stagiunilor bucurestene. Adierea a batut, din nefericire, si prin sala aproape goala...dar, vorba lui Emil Visenescu: "esentele tari vin in cantitati mici". Si in muzica, si in randul auditorilor. Putini da' buni, ca sa ne laudam. Prea putini - si pacat: programul concertului a fost nu numai foarte bine ales si interpretat, dar si "accesibil", un cuvant care imi displace profund dar de care este nevoie...lucrari diverse, bine scrise, "simtite" - cum se spune in randul muzicienilor -, intinse pe cateva generatii bune de fauritori de sunet.
S-a inceput cu un hit al clarinetistilor, lucrarea lui Martian Negrea (1893-1973), "Martie", ale carei arabescuri gratioase ni le-a tradus Claudiu Danciu.
Cristina Uruc (n. 1988) a purificat clarinetul de nuantele sale senzuale, pamantesti si l-a transformat in fluturi: "Il lamento di una farfalla", o incantatie pentru clarinet solo (Radu Stan), scrisa in urma pierderii unei persoane dragi; fluturele ca mesager spre cer. Apoi, "Farfalle II", duo de clarinete (Mihai Badita si Radu Stan) foarte sugestiv vizual, o fugarire diatonica, luminoasa care ajunge chiar la un dans in hoquetus (stafete)in centrul lucrarii; trilul ca reprezentare sonora a imponderabilitatii batailor de aripi ale fluturilor.
"Fumul" Doinei Rotaru (n. 1951) - lucrare dedicata lui Emil Visenescu - a fost atat imprevizibil, cat si foarte elaborat construit - totul pornind de la un motiv generator. O incantatie contemporana, hipnotica, onirica, in care sunetul de clarinet a fost inconjurat de un halou, de un fuior de rezonanta: lucrarea se interpreteaza langa un pian cu pedala dreapta apasata. Mihai Badita a avut o viziune mult mai lenta a desfasurarii muzicale decat cea obisnuita, insa nu a deranjat, ba din contra. Muzica se preteaza unei intinderi elastice, a fost o poposire, o dilatare binevenita in context.
Mihai Murariu (n. 1984) a creat patru "studii" de compozitie pentru patru clarinete, patru "Alternative" intre doua paradigme expresive si structurale: ludicul si liricul. O combinatie foarte fericita intre cerebral si muzical, intre constructie si simtire, Mihai ne-a aratat o a treia ipostaza a sa, in afara de "compozitor" si "pianist": cea de dirijor (oare ce mai urmeaza? poate il convingem sa scrie si la noi pe blog si il facem si muzicolog). I-a condus excelent pe Mihai Badita, Mihai Rebac, Claudiu Danciu si Radu Stan intr-un joc de stari si combinatii terminat cu un gest surpriza.
"Concertul a inceput cu piesa unui martian si se termina cu piesa unui pamantean", ne-a spus, in stilul sugubet caracteristic, Dan Dediu (n. 1967). "Bulbi", lucrarea sa, de fapt o schita pentru o lucrare viitoare, un mic studiu, ne-a lasat tanjind dupa o continuare. Un coral in accelerare continua si o infatisare mai altfel a clarinetului, a carui virtuozitate sinuoasa este, de obicei, exploatata in discursuri melismatice, ornamentate, "cataratoare". Mai vroiam! Mi-a adus aminte de alta lucrare semnata de Dan Dediu, pe care o consider una din cele mai bune lucrari din muzica romaneasca de dupa 1950, "De Caelo" pentru 6 clarinete, stranie si fascinanta.
Emil si detectivii. Emil si Templul Calitatii. Emil si Publicul Pierdut. Emil si Muzica Filozofala....
Asteptam continuarea.
Etichete:
compozitori romani,
cronica,
interpreti romani,
muzica,
visenescu
duminică, 9 ianuarie 2011
Concert
Miercuri, 12 ianuarie, orele 19:00, in Sala Mica a Ateneului Roman va avea loc un concert de muzica romaneasca sustinut de ansamblul CLARINO. Programul concertului va fi alcatuit din lucrari semnate atat de compozitori consacrati (Martian Negrea, Doina Rotaru, Dan Dediu), cat si de tineri compozitori talentati (Mihai Murariu, Cristina Uruc).
Conducerea muzicala a ansamblului apartine unuia dintr cei mai remarcabili interpreti romani, clarinetistul Emil Visenescu, care a reusit rara performanta de a induce gustul pentru muzica noua si studentilor sai (sau fostilor sai studenti)din cadrul UNMB. Rezultatul a fost CLARINO, un ansamblu infiintat in 2007 care are deja concrete excelente in cadrul festivalurilor de profil. Formula -flexibila - a ansamblului ajunge la 8 instrumente care acopera intreaga familie a clarinetelor, de la piccolo la contrabas. In cadrul acestui concert vor interpreta Claudiu Danciu, Mihai Badita, Radu Stan,Mihai Rebac si Mihaela Barbuceanu.
Pretul biletelor este intre 16 si 10 lei.
Etichete:
anunt,
compozitori romani,
concert,
interpreti romani
Abonați-vă la:
Postări (Atom)