“GAME şi tinerii compozitori”, respectiv
Bogdana Dima, Victor Filip, Irina Vesa, Paul Isăilă, Corina Tîrziman şi Bogdan
Pintilie (în ordinea trecută în program) a fost un tur de forţă din partea
domnului profesor Alexandru Matei, coordonatorul şi dirijorul ansamblului de
percuţie GAME din Bucureşti (UNMB) care a lucrat asiduu, timp de o săptămână,
cele 7 lucrări. Concertul din seara aceasta (22 martie 2014, Sala “Enescu” a
UNMB) a materializat sonor stagiul de practică componistică din vara anului
2013, când tinerii creatori au fost provocaţi să conceapă, într-un timp foarte
scurt, mici lucrări pentru ansamblu de percuţie. “A fost una din cele mai
frumoase săptămâni din viaţa mea”, a mărturisit dl. Matei înainte de concert,
nu înainte să adauge: “şi am îmbătrânit doi ani”. Şi pentru că nu pot să mă
împiedic să-l vizualizez pe dl. Matei ca o Albă-ca-Zăpada ceva mai stresată,
robotind cu sunetele în jurul celor 7 “pitici”
aflaţi la primul sau printre primele contacte cu percuţia solo, aş încerca să povestesc
seara aceasta în felul următor:
Holy – “Kogainon”, trio
de percuţii de Bogdana Dima (anul I, clasa prof. Doina Rotaru). Muntele sacru
al dacilor este reprezentat printr-o formă de arc pornind de la o textură fină
de sunete lungi care capătă treptat carnalitate şi culminează într-un dans
pulsatoriu, poliritmic, a lemnelor şi membranelor, sfârşindu-se aşa cum a
început: cu bolul tibetan, instrument ritualic de purificare.
Clocky – “Ceasuri în 5”
(sper că nu greşesc titlul), de Victor Filip (anul II, clasa prof. Dan Dediu), din
nou o încercare tripartită, începută cu mult haz şi har, din păcate rămasă la
stadiul de potenţialitate nedezvoltată, schematică; lucrarea trece prin trei
ipostaze ale timpului, pulsaţie dereglată, dilatare temporală şi dinamizare
ritmică.
Thinky – “Planeta
gândului liber”, duo-ul de percuţii al Irinel Vesa (anul IV, clasa prof.
Nicolae Coman), o explorare a spaţiului temporal “pustiu însă nu dezolant”,
după cum ne-a spus compozitoarea, din nou o lucrare sensibilă pe o idee foarte
frumoasă şi ofertantă şi care ar fi putut fi dezvoltată mult mai mult (însă am
fost înştiinţaţi că a fost doar un “trailer” pentru o lucrare mai amplă).
Darky – Paul Isăilă (anul
IV, clasa prof. Livia Teodorescu) ne-a oferit un “Dark Ritual” misterios şi mai
apoi energetic şi tensionat, o reflectare sonoră
asupra “ritualurilor păgâne”. Incantaţia verbală “vitejească” a celui de-al
patrulea percuţionist a fost salutată cu entuziasm de către public.
Lonely – “Verlore”, duo-ul
Corinei Tîrziman se vroia un studiu asupra unui suflet “pierdut printre
străini”, “neaparţinând de acel loc”, însă compozitoarea nu mi s-a părut deloc
pierdută în drumul ei componistic, dovedind consistenţă formală, dar şi dramatică.
Droney – lucrarea lui
Bogdan Pintilie (anul II, clasa prof. Mihai Măniceanu), “Labirint”, a constat
într-un ostinato contruit cu ajutorul numerelor prime (2, 3, 5, 7) cu o
evoluţie foarte lentă, comentată de timpanul solist. O transă muzicală
excelentă ca idee însă care ar fi putut fi mult mai mult dezvoltată.
Happy – ultima lucrare
din concert, tot a lui Bogdan Pintilie, care a arcuit, pe o schemă de ABA, cel
mai haios moment din concert, cu fine influenţe de jazz şi multă bucurie
energetică.
În ciuda faptului că lucrările au
fost unele mai consistente, altele au rămas în stadiul experimentului sonor,
iar inventivitatea ritmică ar fi putut fi mai “dezlănţuită” în general, sentimentul
care s-a conturat a fost unul de plăcere
intensă şi sinceră, atăt a publicului, cât şi a muzicienilor participanţi, o plăcere
construită pe un talent cert al noii
generaţii despre care nu pot spune decât că aştept cu mare nerăbdare să aud ce
va oferi pe viitor. Un viitor care “sună bine”!
Post (S)criptum:
Sper din tot sufletul ca studenţii
clasei de percuţie UNMB, aceiaşi care au reacţionat atât de urât şi mârlănesc
la ultimul concert GAME, în cadrul Festivalului Internaţional de Percuţie de
acum o săptămână [EDIT: este vorba de concertul din 10 martie iar "aceiasi" se refera la doar cativa dintre studentii clasei de percutie, vad ca nu a fost clar, iim cer scuze], să fi avut cu adevărat un asemenea sentiment precum cel pe
care l-am simţit cu toţii în această seară, de apartenenţă “familială” - mie
cel puţin concertul mi-a transmis o coeziune de generaţie cum rar mi-a fost dat
să văd, rezultatul unei munci intense de o săptămână în care, interpret şi
compozitor, au comunicat, au modificat, au negociat, s-au înţeles, au făcut
muzică împreună şi…s-au împrietenit. Sper că experienţa a fost reală pentru
toată lumea. Sper ca studenţii clasei de percuţie (şi, fireşte, toţi ceilalţi
colegi ai lor) să înţeleagă – poate nu acum, dar mai încolo – că proiectul GAME
(pentru că GAME este mai mult decât un ansamblu, este un laborator continuu de
învăţare, creaţie şi inventivitate atât în planul componistic, cât şi în cel
interpretativ) nu merită batjocură, ci dimpotrivă. Pentru că este unic în
forma în care ni-l prezintă Alexandru Matei, unic, frumos, onest şi, sper,
foarte durabil. Ce face Alexandru Matei nu este din snobism, nu este din
dorinţa de a chinui urechile oamenilor, este un act de prietenie pe care ni-l
arată nouă, compozitorilor “în viaţă”, un act de colaborare de o generozitate
ieşită din comun, un act prin care demonstrează că simte muzica făcută acum, o
înţelege, îi place şi îşi doreşte din tot sufletul să o transmită mai departe,
publicului, cu ajutorul unei echipe selectate cu grijă mai mult decât
profesorală, părintească. Căci muzica se face cu sufletul, cu dăruire în orice limbaj (chiar unul care poate nu
este foarte comod pentru unii – dar pe care alţii îl respiră prin toţi porii). Altfel,
mai bine nu o faci J
