luni, 21 martie 2011

Kagelmood

Sau post-it-uri lipite in cele 4 zari, in 5 directii din 8 posibile.

taximetrista merge ca vantul si ca gandul, ma aduce in fata salii de concert cu 7 minute inainte de ora 7, very ladylike. la intrare e ceva suspect. lume, multa lume. adica, lume necunoscuta, multi tineri, majoritatea foarte cool, ochelarii cu rame inchise si mari sunt parca marca serii. le sta bine, oricum, very hip.


trecand peste socul intial, ma incumet si intru in foaierul frumos renovat , unde ma asteapta un fel de Beethoven pe jos...ba nu, si de jur imprejur, pentru ca il aud. e instalatia pregatita de Catalin Cretu , citez din program " pe baza unor secvente din filmul "Ludwig van" al lui Mauricio Kagel (1969).
foaierul e plin ochi, mai zaresc si cate un cunoscut, apuc un salut timid cu doi dintre interpreti si intru in sala...care e....si mai plina!

in fine, ma asez cu greu, cei intarziati sunt in picioare, pe jos, pe sus, dar in orice caz, cuminti foc in asteptarea concertului.

pe cat de cosmpolita, eterogena si neconventionala e atmosfera din sala, pe atat de serioasa (chiar si cand se glumeste) e cea de pe scena. (scena la care in sfarsit vad "pantalonii" cortinei in negru.)
in negru sunt si interpretii. si dirijorul. care s-a mai subtiat un pic de la ultima noastra intrevedere. probabil ca nu-i simplu sa calatoresti intr-o ora, pe rand, la est, sud, nord-est, sud est si nord vest. ma gandesc eu ca adunarea in acelasi timp si spatiu a atator directii necesita multe ore de munca si concentrare, plus fitness tahionian involuntar, ca e la moda, mai ceva ca ochelarii cu rame groase.

ore de munca ce se aud in mod fericit in sala si se resimt si mai fericit in randul publicului.

dar nu, nu va vorbesc neaparat de Kagel, nici de ansamblul Propuls, nu am de gand sa redactez o cronica muzicala, asa cum nici Die Stücke der Windrose für Salonorchester nu e o muzica supusa conventiilor, omogena, ci decurge din amalgamul starilor eterogene ale autorului, ce abordeaza estul european foarte apropiat, sudul il priveste din germania, iar tot ce tine de nord din argentina natala, numai sudestul il aduce din nou in spatiul teuton. Unde se uita? la un soi de transiberian mai ofilit, usor desuet, de fapt, familiar , aproape natal...., la un meridionalism aproape mafiot (sic!) in periculozitatea sa, la exuberantele tristeti braziliene, exocticele caraibe si stranietatea anzilor.

Roza Vanturilor e o demonstratie de culoare timbrala (armoniu, nai), tehnica, umor gestual, lejeritate orchestrala;

constructie solida in sine si claritatea intentiilor pe de o parte, ironia schimbarilor de paradigma si usoara naivitate vadit cautata pe de alta.

baietii au cantat bine de tot. si mai bine au cantat fetele :) aplauzele au fost pe masura, rasetele si micile inabilitati din public de asemenea, dar totul in ton cu muzica lui Kagel, asa ca nimic deranjant. pentru ca era cu bucurie.

Alexandru are, pe langa imensul merit dirijoral, meritul de explora nise inca necunoscute publicului romanesc. oricare ar fi el.


lectia de duminica seara?
mai multe.

  1. un concert se pregateste din timp (de un an astept seara asta, nu exagerez, si asa trebuie sa lucreze un dirijor serios)
  2. unui concert trebuie sa i se faca publicitate inteligenta: 10 bile albe pentru organizatori, si inca vreo mie celor care au realizat afisul.
  3. si cel mai important: sa nu (mai) subestimam publicul. ce oferim, asta se recepteaza.
  4. si la fel de important: ramele de ochelari inchise la culoare si groase sunt pe buna dreptate la mare moda.



Poveste cu tahioni

Motto:
Barmanul: Ne pare rau, nu servim tahioni.
Un tahion intra intr-un bar.
*

Particula ipotetica, despre tahion se zice ca ar putea calatori mai repede decat viteza luminii. Calatorind astfel si in timp. Intr-o calatorie in timp am fost atrasi si sambata aceasta (19 martie) de catre trei vajnici tahioni – Cornelia Zambila (vioara, viola), Ana Chifu (flaut, flaut alto) si Verona Maier (pian) -, despre care mai c-ai zice ca sunt fiinte fabuloase, ireale la cat de pasionate sunt de muzica noua (si nu numai). Concertul “Nocturne-Treziri” s-a desfasurat, sub steaua postmodernismului, in mica sala a Muzeului Enescu din Bucuresti, sala pe cat de frumoasa si primitoare, pe atat de goala. Trist, pentru ca evenimentul a fost unul dintre cele mai reusite la care am asistat in ultima perioada: un flux continuu prin muzici din diverse timpuri si spatii, lucrarile moderne si noi fiind legate printr-un liant mozartian, superba Sonata in mi minor pentru vioara si pian. Forma aceasta continua de concert este foarte fericita, daca este facuta cu cap, cum a fost cazul in situatia de fata: piesele s-au completat de minune una pe cealalta, iar cele trei muziciene au creat punti naturale, nefortate intre ethos-uri sau structuri similare. Fragilitatea trista a lui Mozart am regasit-o si la Sciarrino sau Webern; doina sinuoasa, la granita dintre divin si senzual, am gasit-o si la Harvey, Murail, Doina Rotaru sau Cornelia Zambila; colajul – si la Danceanu, si la Crumb.

Cornelia Zambila



Concertul, caracterizat de delicatete si rafinament sonor, a debutat cu doi puristi stilistic si a continuat cu doi calatori prin lumi muzicale. Prima lucrare, Salvatore Sciarrino, “Notturno brillante 1” (viola solo), fuior obsedant, halucinant, pictat pe corzile violei in stilul atat de personal al compozitorului italian. Apoi unui din greii inceputului de secol XX, Anton Webern, 4 piese op.7 pentru vioara si pian, miniaturi atonale care preced laconismul diamantin care il va caracteriza pe Webern in lucrarile sale seriale. Liviu Danceanu a trasat un parcurs eterogen in dramatica “Cette lancinante douleur de la liberte”, pentru viola solo, fiind poate singurul compozitor roman cu adevarat “postmodern” (in acceptiunea larga a cuvantului). O lectie de compozitie, ultima lucrare a unui mare muzician, Dmitri Sostakovici, partea I din Sonata op.147 pentru viola si pian, de unde am invatat ce se poate face cu o (aparent banala) cvinta.

Verona Maier


Partea a doua a concertului a fost sub auspiciul cantecului lung: auditia unei scurte doine a facut o trecere lina spre minunatul duo pentru vioara si pian “Flight Elegy”, a compozitorului englez Jonathan Harvey, lucrare pe care am descoperit-o cu ocazia acestui concert. Din doiniri in acut ale violei pe un fosnet pe corzile pianului izbucnesc flash-uri dramatice. Din nou o micro-suita, “Night Music II: Four Nocturnes” pentru vioara si pian, a americanului George Crumb, un explorator al tehnicilor extinse, transformand pianul intr-o orchestra de percutii (la fel ca si Cage, “inventatorul” pianului preparat). Doina Rotaru a doinit in tristul “Mesto” (prima auditie romaneasca), impletind flautul alto cu vioara in eterofonii senzuale, vioara realizand in general un fundal pentru melodiile flautului.

Si am ajuns si la tahionul nostru de baza – si instigatorul concertului. Ma refer la renascentista Cornelia Zambila, a carei specializari le-am pierdut sirul – compozitoare, dirijoare, violonista, violista, percutionista, filozoafa, pasionata de arte arhaice la fel de mult ca de cele mai noi si de prospetimea improvizatiei la fel de mult ca de structurarea cerebrala a lucrarii pe hartie. Pe scurt, unul dintre cei mai activi dintre tinerii muzicieni romani, precum si inventatoarea unui tahion adevarat: “Tachyon I”, pentru flaut si vioara, o lucrare “de tinerete”, scrisa cand compozitoarea se afla pe/la/sub bancile facultatii in de abia anul II, fapt ce face performanta Corneliei cu atat mai remarcabila: lucrarea are unul dintre cele mai frumoase debuturi auzite in ultimul timp, o pedala octavizata la limita audibilului care se sparge treptat in franturi de melodie, cioburi dintr-o oglinda care se “lipeste” treptat intr-u discurs mai narativ, pentru a se topi din nou, in final, in sonoritati delicate. O manipulare excelenta a instrumentelor care ii tradeaza preferinta catre compozitorii cu o predispozitie accentuata pentru cautarile si rafinamentele timbrale.

Ana Chifu



Tot un explorator al sunetului este si Tristan Murail, care ne-a plimbat printr-o gradina imaginara de sunete, de la un suierat delicat la un cant dramatic si inapoi, cu a sa lucrare pentru viola solo, “C’est un jardin secret, ma soeur, ma fiancee, une source scellee, une fontaine close...”. Macar daca ar fi fost cate un om in sala pentru fiecare cuvant din titlu.

Interpretarile a fost la inaltime. Numai cuvinte de bine pentru minunatele Ana Chifu si Verona Maier si pentru Cornelia Zambila, a carei experienta de compozitor i-a influentat in mod vadit si fericit si stilul interpretativ.

La mai multe – si poate data viitoare tahionul, in loc sa se intoarca in barul unde este, in mod evident, persona non grata, mai bine s-ar repezi si spre urechile melomanilor si ale studentilor de la compozitie si interpretare, sa le spuna ca e de venit.


*multumiri lui Raul Mitran pentru perla tahionica

miercuri, 2 martie 2011

Anunt: Premiile UCMR pe anul 2010

PREMIILE UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA PE ANUL 2010 (decernate pe 25.02.2011

MARELE PREMIU
………………………………….
PREMIU PENTRU LUCRĂRI SIMFONICE
Mihai Măniceanu - Sempre risoluto – pentru pian obligat şi orchestră

PREMIU PENTRU LUCRĂRI ELECTRONICE
Octavian Nemescu- EUIorEruImII- pentru clarinet,vioară şi bandă
PREMIU PENTRU LUCRĂRI CAMERALE
Nicolae Teodoreanu - Fântâna tinereţii – pentru flaut,violoncel şi live electronics
PREMIUL FILIALEI CLUJ
Valentin Timaru - Harfă de vânt, pentru voce şi ansamblu cameral
- Sonata pentru violă solo Dolce-Dolician pentru fagot şi pian
PREMIU PENTRU MUZICĂ DE FANFARĂ
Gheorghe Vulpe - Suita Transilvană
PREMIU PENTRU LUCRARE CORALĂ AMPLĂ
Christian Alexandru Petrescu – Cărăbuşul, pe versuri de Lucian Blaga
PREMIU PENTRU MINIATURĂ CORALĂ
Marcel Octav Costea – Trei miniatur icorale pe texte religioase (Asperges me,
Domine, Doamne-ndură-te de noi!, Aleluia! Domnul e păstorul meu)
PREMIU PENTRU MUZICĂ UŞOARĂ
Andrei Tudor - piesele: Iarna spune poveşti, Nu te mai am, versuri Andreea Andrei
PREMIUL PENTRU MUZICĂ DE JAZZ
Cătălin Târcolea - CD-ul Synvionai 2
PREMIU PENTRU SPECTACOL MUZICAL
Marius Ţeicu -O premieră furtunoasă – musical prezentat în premieră la Teatrul C.
Tănase din Bucureşti, în data de 19.03.2010
PREMIU PENTRU ISTORIOGRAFIE
Octavian Lazăr Cosma volumele Opera Naţională din Cluj (vol.1) şi Universitatea
Naţională de Muzică din Bucureşti la 140 de ani Vol.3
PREMIU PENTRU SISTEMATICĂ
Valentina Sandu Dediu - Volumul Alegeri, afecte, atitudini. Despre stil si retorica
în muzică
Nicolae Gheorghiţă -Volumul Byzantine Music between Constantinople and the
Danubian Principalities. Studies in Byzantine Musicology
PREMIU PENTRU PUBLICISTICĂ
Oltea Şerban-Pârâu
PREMIU PENTRU CREAŢIE DIDACTICĂ
Doina Paron – Florişteanu- Muzicieni români la Schola Cantorum