Pe 29 martie, compozitorul
Octavian Nemescu implineste varsta de 70 de ani. O varsta frumoasa, rotunda, cu un numar sacru in alcatuirea ei.
Dar nu asta e cel mai important.
Octavian Nemescu s-a nascut in Pascani, in 1940. A studiat compozitia cu Mihail Jora, la Universitatea Nationala de Muzica unde este acum profesor de compozitie si indrumator de doctorat. S-a specializat si in Germania, la Darmstadt, un centru important al avangardei.
Dar nu asta e cel mai important.
Octavian Nemescu a facut parte dintr-o generatie curajoasa, care a explorat mai departe drumul deschis de catre “generatia de aur” (Niculescu, Olah, Stroe, Vieru, Marbe) catre
avangarda muzicala romaneasca. O generatie care a spart macar mental niste bariere a unui sistem hidos, claustrofob, marunt. O generatie din care fac parte si Corneliu Dan Georgescu, Horatiu Radulescu, Iancu Dumitrescu, Lucian Metianu, Cornel Taranu, Ulpiu Vlad...
Dar nu asta e cel mai important.
Octavian Nemescu face parte din curentul
spectral romanesc (curent initiat din punct de vedere teoretic de catre Corneliu Cezar si muzical de catre Nemescu, cu lucrarea
Iluminatii, 1967, pentru orchestra). Un curent care presupune lucrul cu faramele sunetului, cu boabe din spectrul unei fundamentale, care persista si in muzica, sub chipul
isonului – cel atat de drag si taranului roman, de altfel. Compozitie cu satelitii unui sunet - pare o mantuire aproape cosmica, un ritual savant.
Dar nu asta e cel mai important.
Octavian Nemescu este si un compozitor
arhetipal, avand un cult al esentelor, “o estetica a esentializarii”. O
altfel de avangarda, care “resusciteaza” seva culturala: originile, arhetipurile, simbolurile – inceputul (incipitul) si sfarsitul (finalisul), cercul (eterna reintoarcere), scara (ascensio, descensio), acordul major (Trinitatea), iambul (pulsul vital), cadenta sau intervalul (totemuri culturale reinterpretate din punct de vedere arhetipal). O reintoarcere, o (auto)purificare prin masti universale, cu radacini in inconstient.
Dar nu asta e cel mai important.
Octavian Nemescu si-a construit un limbaj
profund original, unul dintre cele mai identificabile nu numai din Romania, ci si de peste hotare (pacat ca multi compozitori valorosi trec in anonimat total din momentul in care pasesc dincolo de granita) pentru ca, pe langa redimensionarea
consonantei (trasa de codite in general de compozitorii contemporani), creeaza o muzica
non-spectaculara, scrisa pentru un anumit timp sau spatiu, pentru diverse ore ale zilei si ale noptii, un
ritual adus pe scena, o recontopire a Culturii in Natura. O muzica
ambientala (de multe ori insotita de un rafinat mediu electronic care reproduce un fel de framantare, de fosnet vital, greieri, frunze, vibratie) pe care insa nu o poti trata ca fundal, ci in care te pierzi, te cauti, te regasesti. Cam asa cum visam noi ca era muzica la Inceputuri, in jurul primelor focuri. Impresie sustinuta de multe ori de atitudinea ceruta interpretilor, metamorfozati in stranii preoti.
Dar nu asta e cel mai important.
Octavian Nemescu scormoneste cu frenezie in patternuri “clasice”, traditionale, si le vitalizeaza: reinterpreteaza genul de simfonie (Non-Simfonie, Trans-Simfonie, Post-Simfonie, Meta-Simfonie); reinterpretreaza actul spectacular muzical, “lucrarea pentru concert” (Spectacole pentru o clipa); reinterpreteaza timpul muzical, aflat ba in stare de implozie, ba in stare elastica, ba repetitiv, ba gestual, ba strabatut de explozii, ba de pauze; reinterpreteaza dinamica, penduland de multe ori intre polii extremi, ai maximei violente si ai maximei delicateti.
Dar nu asta e cel mai important.
Octavian Nemescu dovedeste un
respect imens pentru actul creatiei, epurat de orice subterfugiu artificial, epurat de conditia de “mestesug”, chiar si de aspectul ludic – ce nu isi are locul in acest context. Un respect vizibil nu numai in muzica, in rezultatul sonor, ci chiar in partiturile sale, scrise de mana, cu o grija, cu o meticulozitate aproape religioasa, cu desene, cu culori, orice metoda pentru a insufla interpretului sau celui care frunzareste foile cu note Starea in care trebuie sa se afle.
Dar nu asta e cel mai important.
Octavian Nemescu scrie o
muzica magica. O muzica “altfel”. O muzica care schimba. Care
te schimba. Pe care daca nu ai ascultat-o niciodata, ai pierdut ceva.
Asta e important.
***
Marti, 30 martie, orele 18:00
Sala de opera a Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti
Concert aniversar Octavian Nemescu
Interpreteaza ansamblul ARCHAEUS (conducerea muzicala Liviu Danceanu) si ansamblul GAME (conducerea muzicala Alexandru Matei)
In program:
BEITSONORUM pentru ansamblu si mediu electronic
TRISON pentru doi percutionisti si mediu electronic
FINALIS SEPTIMA pentru ansamblu si mediu electronic
INTRARE LIBERA.
Se pot asculta fragmente din muzica sa
aici.
Marin Gherasim, Absida
