Din incheierea festivalului (Palatul Mogosoaia, 29 mai 2011):
Se afișează postările cu eticheta video. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta video. Afișați toate postările
duminică, 5 iunie 2011
miercuri, 15 decembrie 2010
Meridian 2010: Profil(uri)
Profesionalism si placere: placere de a canta, placere de a oferi, placerea de a cotrobai dupa sens si dupa expresivitate in structurile cateodata ermetice ale muzicii noi, placere dublata de respectul fata de compozitor si fata de public, respect concretizat in calitatea interpretarii. Ansamblul PROFIL, desi inca "tanar", are o coeziune si o valoare certa, incontestabila, aceasta datorita calitatii individuale a fiecarui dintre muzicienii care il alcatuiesc, datorita pasiunii si implicarii intemeietorului si directorului sau artistic, compozitorul Dan Dediu si, mai ales, dirijorului Tiberiu Soare - a carui inteligenta muzicala ascutita a inceput sa fie recunoscuta deja si pe plan international.
Nu e de mirare, deci, ca evenimentul din aceasta seara, concertul sustinut la Universitatea Nationala de Muzica, nu a dezamagit. M-a/ne-a bucurat faptul ca si muzica interpretata a fost la inaltime, cu unele exceptii (pe care nu le-am mentionat in cronica).
Profil abstract: Carmen Carneci, "exil secund" pentru septet. Muzica gestuala, un flux alcatuit din discontinuitati, "colorat" cu multa sensibilitate de sonoritati noi ale instrumentelor si de mici instrumente de percutie distribuite interpretilor.
Profil liric: Dan Dediu, "Latebre". Un trio in trei parti cladit pe un suvoi melodic de o cantabilitate rara in muzica noua, un cantus planus orientalizat, apoi liricizat, apoi transformat in pesrev ludic, energic. O muzica extrem de frumoasa, dar si plina de "vana", intrerupta din loc in loc de stranii interventii violente sau distorsionate, ce deschideau porti spre o noua dimensiune a discursului - incadrabil in "postmodernism". O premiera in Romania a unei lucrari pe care sper sa o reauzim cat de curand.
Videoclipul realizat de artistul video Mihai Cucu:
Profil ludic: Mihai Maniceanu, "Invitatie la vals", cvartet. Tot o directie postmoderna, mai pronuntata: distorsionarea foarte simpatica si bine facuta a unui vals de Chopin (mai precis, cel in do diez minor, op.64 nr.2). Pe de o parte, reinterpretarea unui gen perimat, anacronic, in viziunea omului modern, sarcastic, bascalios, insa si usor nostalgic; o revizuire a sarmului valsului. Pe de alta parte, exorcizarea de catre compozitorul Maniceanu a unor obsesii ale pianistului Maniceanu - care la final tranteste exasperat capacul pianului (spre disperarea, probabil, a recuziterului Salii Enescu).
Profil dramatic: Diana Simon, "Septet". O lucrare plina de forta si muzicalitate, in care omofoniile alterneaza cu obsesii repetitive pe terte mici, intr-un flux extrem de logic si bine scris ce curge spre un final neasteptat, o condensare a energiei intr-un solo de pian (interpretat chiar de compozitoare), o reverberatie, o purificare a materialului precedent. O lucrare ce demonstreaza o logica a devenirii muzicale foarte bine stapanita: fara a fi deloc previzibil, tot ceea ce se intampla este natural, decurge firesc din ce a fost.
Bravo compozitorilor, bravo Tibi Soare si bravo PROFIL: Ana Chifu (flaut), Cosmin Sperneac (oboi), Emil Visenescu (clarinet), Gabriel Sava (fagot), Florin Pane (trombon), Alexandru Sturzu (percutie), Adriana Maier (pian), Diana Mos (vioara), Marian Movileanu (viola), Eugen Bogdan Popa (violoncel), Dinu Petrache (contrabas) - i-am enumerat numai pe cei care au cantat in aceasta seara.
Si putin Chopin, asa, de incheiere:
Nu e de mirare, deci, ca evenimentul din aceasta seara, concertul sustinut la Universitatea Nationala de Muzica, nu a dezamagit. M-a/ne-a bucurat faptul ca si muzica interpretata a fost la inaltime, cu unele exceptii (pe care nu le-am mentionat in cronica).
Profil abstract: Carmen Carneci, "exil secund" pentru septet. Muzica gestuala, un flux alcatuit din discontinuitati, "colorat" cu multa sensibilitate de sonoritati noi ale instrumentelor si de mici instrumente de percutie distribuite interpretilor.
Profil liric: Dan Dediu, "Latebre". Un trio in trei parti cladit pe un suvoi melodic de o cantabilitate rara in muzica noua, un cantus planus orientalizat, apoi liricizat, apoi transformat in pesrev ludic, energic. O muzica extrem de frumoasa, dar si plina de "vana", intrerupta din loc in loc de stranii interventii violente sau distorsionate, ce deschideau porti spre o noua dimensiune a discursului - incadrabil in "postmodernism". O premiera in Romania a unei lucrari pe care sper sa o reauzim cat de curand.
Videoclipul realizat de artistul video Mihai Cucu:
Profil ludic: Mihai Maniceanu, "Invitatie la vals", cvartet. Tot o directie postmoderna, mai pronuntata: distorsionarea foarte simpatica si bine facuta a unui vals de Chopin (mai precis, cel in do diez minor, op.64 nr.2). Pe de o parte, reinterpretarea unui gen perimat, anacronic, in viziunea omului modern, sarcastic, bascalios, insa si usor nostalgic; o revizuire a sarmului valsului. Pe de alta parte, exorcizarea de catre compozitorul Maniceanu a unor obsesii ale pianistului Maniceanu - care la final tranteste exasperat capacul pianului (spre disperarea, probabil, a recuziterului Salii Enescu).
Profil dramatic: Diana Simon, "Septet". O lucrare plina de forta si muzicalitate, in care omofoniile alterneaza cu obsesii repetitive pe terte mici, intr-un flux extrem de logic si bine scris ce curge spre un final neasteptat, o condensare a energiei intr-un solo de pian (interpretat chiar de compozitoare), o reverberatie, o purificare a materialului precedent. O lucrare ce demonstreaza o logica a devenirii muzicale foarte bine stapanita: fara a fi deloc previzibil, tot ceea ce se intampla este natural, decurge firesc din ce a fost.
Bravo compozitorilor, bravo Tibi Soare si bravo PROFIL: Ana Chifu (flaut), Cosmin Sperneac (oboi), Emil Visenescu (clarinet), Gabriel Sava (fagot), Florin Pane (trombon), Alexandru Sturzu (percutie), Adriana Maier (pian), Diana Mos (vioara), Marian Movileanu (viola), Eugen Bogdan Popa (violoncel), Dinu Petrache (contrabas) - i-am enumerat numai pe cei care au cantat in aceasta seara.
Si putin Chopin, asa, de incheiere:
luni, 24 mai 2010
.jpg)
joi, 17 decembrie 2009
SIMN 2009: alte crampeie de muzica
Au mai aparut pe YouTube niste fragmente muzicale spicuite din festivalul din mai, in afara de cele pe care le-am pus aici.
Va invitam sa aruncati o ureche si speram sa va placa :)
Din concertul "Codru' lu Tafeal", trei fete minunate:
Din recitalul marelui flautist (la figurat si la propriu - are cel putin 2 metri) Mario Caroli:
Din portrteul Joji Yuasa, "maestrul" muzicii noi japoneze:
Va invitam sa aruncati o ureche si speram sa va placa :)
Din concertul "Codru' lu Tafeal", trei fete minunate:
Din recitalul marelui flautist (la figurat si la propriu - are cel putin 2 metri) Mario Caroli:
Din portrteul Joji Yuasa, "maestrul" muzicii noi japoneze:
miercuri, 11 noiembrie 2009
In interiorul sunetului
Horatiu Radulescu, Clepsydra, pentru 16 Sound-Icons (Sound-Icon este un pian fara capac, intors pe o parte, la care se canta direct pe corzi, cu diverse arcuse). Sonoritatea de ansamblu e fabuloasa, nerecognoscibila, pare electronica si nu acustica. Lucrarea intra in categoria ambientalului participativ, o magma sonora cu subtile diferente de culoare si cu o evolutie extrem de lenta, o muzica in care, deci, timbralul, culoarea sonora este cel mai important parametru (nu melodia, ritmul, armonia etc.) - o schimbare adusa de secolul XX care a modificat total conceptia despre muzica, redefinind-o.
Radulescu(1942-2008) a studiat intai in Romania cu cei mai importanti compozitori romani (Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah), apoi a emigrat in Franta. Este in prezent unul dintre putinele nume romanesti cunoscute pe afara. Un personaj excentric si original, ca si muzica sa, raliata curentului spectral (care lucreaza cu micro-particulele din sunet, armonicele sale - cele care sunt, de fapt, responsabile de timbru, de culoarea instrumentului respectiv).
Radulescu(1942-2008) a studiat intai in Romania cu cei mai importanti compozitori romani (Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah), apoi a emigrat in Franta. Este in prezent unul dintre putinele nume romanesti cunoscute pe afara. Un personaj excentric si original, ca si muzica sa, raliata curentului spectral (care lucreaza cu micro-particulele din sunet, armonicele sale - cele care sunt, de fapt, responsabile de timbru, de culoarea instrumentului respectiv).
vineri, 23 octombrie 2009
Dialog despre muzica "noua"
Un excelent interviu cu Dan Dediu, pescuit tot de pe YouTube, in care un om foarte destept explica ce e cu "avioanele".
Clipe si sunete
Acum cativa ani, o echipa de la TVR Cultural, condusa de Oana Dragulinescu, a realizat o serie de videoclipuri menite a netezi perceptia publicului asupra muzicii noi si de a o promova in stilul caracteristic "omului recent": pastile scurte, pregnante, efervescente, energizante si atractive. Un gloss necesar aplicat unui segment "savant" de creatie muzicala, o (re)aducere a lui in vizorul unui auditoriu mai larg. Din pacate, ca orice lucru bun (unele videoclipuri erau chiar excelente) a avut si un sfarsit, insa cateva din ramase pot fi inca gasite pe internet si o sa incercam sa le adunam aici. Daca mai gasiti, dati de veste.
luni, 13 iulie 2009
SIMN 2009: crampeie de muzica
Din recitalul lui Tosiya Suzuki:
Din concertul TAFEAL:
O sa mai apara si alte fragmente video pe YouTube (cu aprobarea muzicienilor), dar in viitorul nufoarteapropiat...(datorita lipsei mele de acces la internet in saptamana urmatoare).
Self-promotion-ul nu a fost deloc intentionat, dar asta aveam la indemana in momentul de fata...
Din concertul TAFEAL:
O sa mai apara si alte fragmente video pe YouTube (cu aprobarea muzicienilor), dar in viitorul nufoarteapropiat...(datorita lipsei mele de acces la internet in saptamana urmatoare).
Self-promotion-ul nu a fost deloc intentionat, dar asta aveam la indemana in momentul de fata...
joi, 2 iulie 2009
Vega
Mi-am dat seama cu regret ca dupa atatia ani de studiat muzica, inca nu stiu sa o explic in vorbe asa cum trebuie, inca nu stiu sa spun clar de ce imi place sau de ce nu imi place o lucrare sau un compozitor. Evident ca gasesc motive, dar mi se par prea superficiale, nu acopera niciodata tot ce vreau sa spun. Ori sunt eu toanta, ori muzica nu se poate obiectiviza in cuvinte. Ori amandoua.
Oricum, lasand bataile de campii la o parte, doua vorbe despre compozitorul Henry Vega, nascut la New York, traitor in Haga. Compozitor dar si interpret, preocupat exclusiv de muzica electro-acustica (pe linia "culta", nu "comerciala", of, terminologia asta), a lucrat mult in colaborare cu alte arte (teatru, dans), are si un ansamblu, The Electronic Hammer (percutie si computere).
De ce Henry Vega? Pentru ca face parte din generatia actuala de compozitori (e nascut in 1973). Pentru ca scrie o muzica a naibii de buna. Pentru ca demoleaza orice preconceptii referitoare la lipsa de accesibilitate a muzicii noi, mai ales a celei electronice, Bau-Baul secolului si, invers, demoleaza preconceptiile elitistilor referitoare la imposibilitatea crearii unei muzici care sa fie totodata si complexa, si solida din punct de vedere tehnic/structural/rafinament & noutate timbrala, dar care sa si creeze legaturi imediate emotionale cu auditorul.
Nu stiu de ce imi place. Pentru ca este o forma moderna de transa, de ascultare participativa? pentru ca partea electronica este extrem de bine realizata? pentru ca este un tip de compozitor care imi da incredere ca, spre deosebire de crezul multora in moartea muzicii noi (si a culturii), viitorul "suna bine" (la propriu)? Habar nu am.
Luati de ascultati.
Oricum, lasand bataile de campii la o parte, doua vorbe despre compozitorul Henry Vega, nascut la New York, traitor in Haga. Compozitor dar si interpret, preocupat exclusiv de muzica electro-acustica (pe linia "culta", nu "comerciala", of, terminologia asta), a lucrat mult in colaborare cu alte arte (teatru, dans), are si un ansamblu, The Electronic Hammer (percutie si computere).
De ce Henry Vega? Pentru ca face parte din generatia actuala de compozitori (e nascut in 1973). Pentru ca scrie o muzica a naibii de buna. Pentru ca demoleaza orice preconceptii referitoare la lipsa de accesibilitate a muzicii noi, mai ales a celei electronice, Bau-Baul secolului si, invers, demoleaza preconceptiile elitistilor referitoare la imposibilitatea crearii unei muzici care sa fie totodata si complexa, si solida din punct de vedere tehnic/structural/rafinament & noutate timbrala, dar care sa si creeze legaturi imediate emotionale cu auditorul.
Nu stiu de ce imi place. Pentru ca este o forma moderna de transa, de ascultare participativa? pentru ca partea electronica este extrem de bine realizata? pentru ca este un tip de compozitor care imi da incredere ca, spre deosebire de crezul multora in moartea muzicii noi (si a culturii), viitorul "suna bine" (la propriu)? Habar nu am.
Luati de ascultati.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
