joi, 28 mai 2009

SIMN 2009: Day Six

Tot cu ochii carpiti de somn si cu un inceput iritant de raceala, am ajuns azi numai la un singur concert, recitalul de pian Sorin Petrescu la Palatul Cantacuzino. Dupa cum am mai spus, un pianist mult prea putin cunoscut pentru valoarea sa reala. Muzicalitate, sensibilitate, prezenta scenica, sunet asa cum trebuie,interes/deschidere pentru toate genurile muzicale . Un program destul de divers si o sala destul de plina - remarc cu mare bucurie ca, parca, la aceasta editie SIMN, sunt mai multi oameni in sala....parca nu ii cunosc pe toti :)) vorba Sabinei...sa speram ca o sa o tina tot asa. Revenind la recital: o piesa din tinerete a lui Gherghe Costinescu, un neoromantism incisiv, cu usoare nuante jazzistice; o foarte frumoasa piesa de Yuasa, Cosmos Haptic II, Transfigurations, spatiul cosmic sugerat de clopote de cristal rece si reverberatiile lor repetitive; o piesa ludica si foarte eficienta de Laura Manolache, Plecarea, in care pianistul a dialogat cu sine insusi pe un text urmuzian - de altfel, cred ca Sorin s-a simtit in elementul sau in aceasta piesa, el oricum mormaie tot timpul cand canta, transpus total in lumile pe care le creaza; 2 scurte piese din ciclul Macrocosmos de Crumb - delicate si straniu colorate, "pianul ca orchestra", preparat cu diverse materiale (cum ar fi, paharele de sticla trase pe corzi); Sonata a 2-a de Aurel Stroe, "Termodinamica" - asa cum arata numele, este inspirata de a doua lege a termodinamicii expuse de Prigogine (nu ma intrebati mai multe...).

Frumos.

SIMN 2009: Day Five. Ta, Fe, Al

Cu ochii carpiti de somn, ma tarasc dimineata la conferinta/prezentarea lui Suzuki, la Palatul Cantacuzino. Ma trezeste imediat, e volubil si simpatic de-ti vine sa il mananci pe paine, iar forta cu care sufla in cele 6, 7 blockflote pe care ni le arata nu permite genelor sa stea in alta pozitie decat cea de drepti. Raspunde la toate intrebarile, ne imparte foi cu exemple muzicale, liste de moduri de atac si de efecte posibile pe blockflote. Excelent. Probabil ca s-au profilat rapid vreo 10 concerte pentru Suzuki in mintile auditorilor, in majoritate compozitori.

La ora 5, concert TAFEAl (despre care am scris pe larg aici cat sunt de bune). Tafeal nu este un nume de haiduc, nici de hangiu, nici de pacalici, nici de zburator, desi are rezonante (voite) neaose. Este vorba de o formula chimica in care trei elemente total diferite (Tantalul, Fierul si Aluminiul) se combina creand un rezultat muzical, in cazul nostru. Un rezultat omogen dar variat, profesionist dar proaspat, o pendulare stranie intre muzici scrise (Fueter, Gysin, Aloe,subsemnata), muzici orale (romanesti) si muzici virtuale (improvizatii), o poveste in trei acte care a cucerit intregul auditoriu. TAFEAL nu mai cantasera pe la noi decat la Sibiu, asa ca au fost acum descoperite de publicul bucurestean - si de cel international din sala. Vraja sonora, forta hipnotica, prezenta scenica extrem de sugestiva si de sensibila (mai ales Irina Ungureanu, voce - nu pot sa spun "soprana" pentru ca e mult prea versatila vocea ei, de la delicatete cristalina la visceralitate). Un ansamblu care va avea o cariera lunga si extrem de plina de succes.

SIMN 2009: Day Four. Himere, ceasuri si Suzuki.

Marti, 26 mai. Dimineata, conferinta dubla (la care am asistat doar partial, din pacate, mai tre' sa si munceasca pentru patrie omul...). Japanese invasion continues, Hiroyuki Itoh si Misato Mochizuki, doi tineri (n. 1963, respectiv 1969) compozitori, afirmati pe scena internationala - mai ales Misato M., o compozitoare extrem de talentata, care imbina la perfectie intuitia cu ratiunea intr-un limbaj foarte proaspat ca timbralitate dar si serios justificat ca structura. Speram sa o mai avem printre noi, macar in varianta exclusiv sonora.



Seara, doua concerte. Primul, romani: devotioModerna, un ansamblu destul de nou, infiintat de Carmen Carneci - compozitoare, dirijoare (sic!), profesoara, directoarea Editurii Muzicale din Bucuresti, conducatoare de ansamblu de muzica moderna si mama dedicata, sa mai zica cineva ca femeile nu sunt multitask. Interpretii sunt variabili, inca nu s-a stabilit o formula definitiva a ansamblului, tineri si foarte entuziasti. Dintre ei se remarca Ana Chifu, probabil cea mai buna tanara flautista a momentului din Romania, un model de profesionism si muzicalitate, Constantin Urziceanu (clarinet), o calitate de sunet si o prezenta scenica remarcabile si Olga Podobinschi (pian), implicata si pasionata. In afara de piesa japoneza (Misato Mochizuki, Intermezzi I, flaut si pian, un "discurs fragmentat" foarte fresh), lucrari romanesti: Iulia Cibisescu-Duran, Self Portrait pentru clarinet, o lucrare sensibila care a beneficiat de un clarinet versatil si profesionist, Carmen Carneci - Summer Songs (flaut, pian, percutie), "zburatori" si "ploi de vara" printre colaj de micro-gesturi delicate si Corneliu Dan Georgescu, obsedanta Cum Statua (pentru intregul ansamblu), o incercare de patrundere a eternitatii.


Al doilea concert, recital Toshiya Suzuki, blockflote (flaut dulce). Interpret absolut genial, ne-a lasat pe toti masca (de Kabuki) cu forta impresionanta, virtuozitatea, muzicalitatea si versatilitatea pe care o scotea din delicatul - si, in general, limitatul - sau instrument. Un program foarte eterogen care i-a pus in evidenta toate calitatile: de la japonezi (Hosokawa, Itoh, Mochizuki, Ishii) la romani (Dinescu) si la macaronari (Sciarrino, Berio). As remarca ge-ni-a-la piesa Black Intention (Maki Ishii), la care Suzuki si-a desfasurat intregul arsenal, a cantat la doua blockflote simultan, a racnit, a lovit un Tam-Tam (gong foarte mare, de la orientali adus si introdus in muzica moderna) si ne-a uluit, foarte interesanta Toccata (Misato Mochizuki), cantata in duet cu koto (Nanae Yoshimura) si tulburatoarul Ceas al lui Bergson (Sciarrino), obsedanta, stranie si haituitoare, un studiu asupra persistentei si a pulsatiei discontinue.

SIMN 2009: Day Three. Yuasa.

Iertati-ma, am tras chiulul zilele astea la jurnalul festivalului, incerc sa recuperez cate ceva.

Luni, 25 mai: dimineata, conferinta Joji Yuasa - despre muzica proprie si legaturile cu muzica traditionala japoneza. Yuasa este unul dintre cei mai importanti compozitori japonezi la ora actuala si, totodata, unul din cei doi compozitori aniversati anul acesta de SIMN, cu ocazia implinirii a 80 de ani (respectiv, 70, Harvey). Are o prezenta care impune, in acelasi timp, respect si liniste, asemanatoare cu aura leonina pe care o avea si Stefan Niculescu. Muzica sa mixeaza, intr-un mod ideal, tehnicile si cautarile occidentale ale secolului trecut cu sedimentele teatrului Noh si ale muzicii traditionale din Japonia. De altfel, intr-o prima perioada de creatie, Yuasa a scris serial (cam 10 ani), ulterior revenind la influentele originale (a studiat in copilarie cantul Noh). In conferinta sa ne-a vorbit despre diferentele de percepere a temporalitatii dintre cultura orientala si cea europeana si despre incercarea sa de a le combina intr-un discurs coerent. Atitudinea sa fata de actul creatiei, perceput ca un rit de tranzitie, ca o proiectie a propriei cosmologii, a propriei respiratii intr-un limbaj abstract, mi-a adus din nou aminte de fostul meu profesor, Niculescu, si de cat de rar intalnim astazi compozitori pentru care muzica sa insemne mai mult decat un joc de manipulare ludica sau intelectuala a auditoriului.

Combinatia timp occidental, vectorial si timp oriental, continuu, policron,am auzit-o in concertul-portret pe care Yuasa l-a avut in seara zilei de luni, la Ateneul Roman. Interpretii - cvartetul Excelsior, Mario Caroli, Toshiya Suzuki, Nanae Yoshimura - au fost, ca de obicei, la mare inaltime, impecabili, sensibili, transportati pe de-a-ntregul in muzica pe care o cantau. Dintre lucarile cantate, marturisesc ca le-am preferat pe acelea care nu erau atat sub influenta tehnicilor occidentale la moda in epoca in care au fost create (seralismul, atonalismul, modurile de 12 sunete etc) ci care respirau japonez: Cosmos Haptic III pentru koto si flaut dulce (aspiratia catre kuh - spatiul gol, cerul; mixtura extrem de reusita intre limbaj contemporan occidental - material, limbaj traditional japonez - gestica, limbaj occidental tonal - o cadenta majora infiltrata printre sonoritatile disonante care are un efect minunat de cald). Alta lucrare care mi-a atras atentia, Terms of Temporal Detailing, pentru flaut bas, cu sonoritati inspirate de shakuhachi (flautul vertical traditional, care de altfel a influentat enorm evolutia tehnicii flautistice din secolul XX). In rest, lucrarile dedicate coardelor au fost foarte profesionist scrise, cu multe sonoritati ce aminteau de muzica electronica - o alta mare influenta in evolutia timbrala a muzicii secolului XX - insa usor reci, usor cerebrale sau usor didactice (cvartetul de coarde Projection I, mult analizat in Conservator la clasele de compozitie pentru ca este o adevarata expozitie de "efecte" - ce se poate face cu un cvartet de coarde - insa in detrimentul expresiei si al suflului final al formei...).

luni, 25 mai 2009

SIMN 2009: Day Two. Flauti, colinde si balene.



Sambata, 24 mai. Ateneul Roman.

Primul concert: recital de flaut Mario Caroli (invitata: Verona Maier, pian)
Omul canta dumnezeieste, dupa cum v-am mai zis. Ce sa mai zic....tehnica impecabila, schimbari incredibil de bruste de la o stare la alta, de la un mod de atac la altul, "virtuozitate inteligenta", dupa cum scria un compozitor in caietul program (inteligenta si rafinata, as adauga eu)... Din program mi-au sarit in ochi 1.piesa lui Ivan Fedele (Dedica e Apostrofe, piesa dedicata lui M.C.), piesa "simtita", virtuoasa si virtuoza, o explozie de flaut; 2.piesa Doinei Rotaru (ei bine da :P ), Mithya - o demonstratie de utilizare a consonantei in muzica noua fara senzatia de "invechit", fara senzatia de "desuet", fara senzatia de "compromis", insa in ipostaza sa fragila, imateriala. Doar "Muzica". Rugaciune, Colinda si Doina (cele trei parti ale lucrarii, dedicate tot lui M.C.). 3. Piesele lui Salvatore Sciarrino, personalitate atata de personala (ei bine da)in peisajul actual, o gura de aer proaspat: joc de percutii, de suflu, de clape, de tobe (Morte tamburo), de vise. Flaut-neflaut, muzica-nemuzica, realitate-irealitate.
Ca final al concertului, bomba atomica, "hitul" lui Harvey - Nataraja. Shiva cel cu patru brate danseaza si in iuresul dansului sau senzual creaza si distruge materie, creaza si distruge muzica. Verona Maier, la inaltime. M.C. - "Il Divo", cum a zis un prieten dupa concert.

Mambo number 2: concert LINEA, ansamblu din Strasbourg (il au in componenta si pe Il Divo). Buni, nu gluma. Buni rau. Rai de buni. Aroganti, ca francejii, dar rafinati, ca francejii, profesionisti ca francejii. Se simt impecabil de bine unul pe altul. fiecare membru al ansamblului este de nivel solistic de top, unul si unul. Programul, desi inegal (ca, de altfel, si la Caroli), a satisfacut pe toata lumea. Peter Eotvos (flaut solo). Jonathan Harvey, Clarinet Trio - pianistul canta ba pe capacul pianului, ba iriza niste figuratii delicate, acompaniat de clarinet (duh!) si vioara (? scleroza...). Sorin Lerescu - Esantioane - insa conduse intr-un flux continuu, o gestualitate lirica, un alt tip de redimensionare a consonantei intr-un limbaj modern. George Crumb - VOX BALAENAE!!!!!! OK, una din piesele cele mai frumoase si mai originale ale secolului XX, un chef d'oeuvre autentic, o minunatie de piesa: nu respira nimeni in sala, toata lumea era vrajita de sonoritatile onirice ; scrisa de Crumb dupa ce omul auzise niste cantece ale balenei cu cocoasa prin anii '70 si cazuse pe spate, lucrarea este un fel de suita cu o puternica componenta teatreala - interpretii sunt mascati (si amplificati - flautul si violoncelul, iar pianul este preparat cu diverse materiale pe corzi), ideal se interpreteaza intr-o lumina albastra (la noi nu a fost cazul....in schimb aerul conditionat era la mare stima si respect - Go Viroza!...). Muzica - obsedanta, repetitiva, mozaic de structuri atat de simple (aparent) dar cat de stranii - cum scriam si in postarea anterioara, este atat de bine sa poti percepe esenta intima a unei muzici chiar si de la un nivel superficial al unei prime auditii...
Dupa Crumb, potopul (Boulez - cah! si inca era una din piesele care nu cereau o innodare prealabila a sinapselor, deci cat-de-cat usor de perceput). Concertul s-a incheiat cu o piesa de Grisey, Talea, foarte interesanta, o modulare a energiilor cu o atentie pe detaliu tipic frantzuzeasca - de la neslefuire bruta quasi-electronica la delicatete la dramatism carnal.

In concluzie, nota 10 cu coronita pentru ambele concerte. Asa da.
("That will do, pig, that will do". Parca era un citat din "Babe"?..)

duminică, 24 mai 2009

SIMN 2009: Day One si ceva din Day Two



Mi-am propus sa scriu cateva vorbe dupa concertele din Saptamana Internationala a Muzicii Noi la care voi apuca sa ajung. Asadar:

DAY ONE - Sambata, 23 mai: deschiderea festivalului. La Conservator. Sala, abia umpluta pe jumatate, insa pentru muzica contemporana e chiar OK. Pe scena, un cvartet japonez (EXCELSIOR) foarte bun. Se simt unii pe altii, tehnica desavarsita, se ved ca sunt experimentati in muzica contemporana, cu toata efectologia ei si paleta ei diversa de culori. Cat de bine este sa auzi muzica noua cantata BINE si cu respect fata de partitura si universul creat de ea...pe urma, daca place sau nu la public, asta e deja altceva.
In cazul de fata, muzica in sine nu a dat pe nimeni pe spate. "Cronica" o voi face din punctul meu personal. Prima piesa, Takemitsu - primul mare compozitor japonez, tata lor, The One, The Godfather. Numai ca omul a fost extrem de inspirat de muzica europeana (in special de impresionism - Debussy) si asta a afectat oarecum propria sa identitate (cea "japoneza"). Piesa de sambata mi s-a parut prea terna, banala, post-romantzioasa.

Mai interesanta mi s-a parut a doua piesa din concert, Itoh (tot un japonez, dar din generatia actuala), macar ca idee*. O constructie extrem de simpla, de "clasica", ritmica neoclasica, secvente peste secvente, deci procedee de dezvoltare din sec. XVIII/XIX, insa materialul sonor plin de microtonii (micro-intervale, mai mici decat semitonul sistemului tempeat - deci cel de la pian). Piesa sugera un fel de naivitate ticnita, secvente copilaresti insa cu "falsuri" microtonale, cu alunecari, cu glissande, un fel de obsesii pe care ti le expui cu indarjire, cu pisalogeala, fara sa iti dai seama ca iesi din sfera realului. Din pacate, luuunga piesa si efectul bun de la inceput a devenit enervant.

*Apropos de "macar ca idee". Tocmai citeam o carte** in care se discuta ideea omului "orizontal", care cauta informatia la nivelul superficial, tactil al unor domenii cat mai diverse, si mai putin cercetarea in profunzime, initierea. Tipul de "om recent", de azi. Proabil ca si eu fac parte din aceeasi categorie, pentru ca de exemplu, la un concert de muzica (contemporana), ma atrag piesele care au ceva "inedit", ceva pregnant, care ma trage de urechi, care le diferentiaza de celelalte, o combinatie timbrala, o culoare deosebita, o idee extramuzicala sau o constructie mai "ticnita". O observatie superficiala, la o prima auditie, dar care sa ma faca sa o doresc pe a doua. Acelasi lucru se intampla si cu compozitorii: e o uriasa avalansa creativa astazi, disproportionata fata de nisa din ce in ce mai mica a muzicii noi; una-doua, mai apare o gura in plus de hranit la drepturile de autor...ideal ar fi sa ai chiar ceva de spus cand te apuci sa scrii, altfel te pierzi in aglomeratie. Dar divaghez.

Revenind la oile japoneze, partea a doua am audiat-o partial, ajutand (impreuna cu un mare prieten caruia ii multumesc pe aceasta cale :) ) la turnarea vinului in pahare pentu mica receptie de dupa concert. Ultima piesa, Harvey, am prins-o toata. Buna, gestuala, diversa, cu un flux evident de energie care te conduce, te prinde. Compozitorul este, insa, cateodata, dificil, putin cam cerebral pentru gustul meu.
Cam asta. Putin dezamagitor pentu deschiderea festivalului, sper ca in urmatoarele zile sa fiu mai impresionata - si de muzici, si de avalansa de public (hehe).

DAY TWO - Duminica, 24 mai: Nanae Yoshimura, recital de koto cu explicatii. Excelent. Lumea incantata, s-a strigat "bravo", fascinatie in masa. Koto este unul din instrumentele traditionale japoneze cele mai cunoscute si mai utilizate in muzica noua - desi, la origine, nu era decat un biet inetrument de acompaniament al vocii (de altfel, toate koto-istele (...), ca am impresia ca sunt numai dudui, canta si din voce - autoacompaniindu-se cu instrumentul). Koto este asemanator unui razboi de tesut, interpreta mangaie corzile inainte de a le ciupi, gestul de o eleganta desavarsita este incorporat in actul interpretativ, muzical. Am avut un scurt flashback de acum cateva zile, cand m-am dus la o banca sa imi fac un card: domnisoara respectiva, fascinata de sunetele tastaturii (cine nu e...) avea aproape aceleasi gesturi, de mangaiere inainte de a apasa. Ce are turcul cu pistolul, veti zice, insa cat de dependenti suntem, de fapt, de SUNET, fie el muzical sau nu. In fine. Concertul a cuprins 3 piese de compozitori "contemporani" (dintre care unul este Joji Yuasa, care e aniversat in editia aceasta a festivalului si altul e Nishimura care a avut o piesa ge-ni-a-la, ge-ni-a-la, care a incheiat concertul). A patra piesa a fost una traditionala. Nanae a cantat si din voce la piesa lui Yuasa, un timbru de o incarcatura tulburatoare. Muzicile, usor asemanatoare din cauza acordajului quasi-pentatonic - au creat in mod clar o iesire din timp, un tip de evolutie "orientala", circulara, a energiei muzicale.

**Alessandro Baricco - Barbarii - Eseu despre mutatie (Ed. Humanitas)

sâmbătă, 9 mai 2009

Saptamana Muzicii Noi - Bucuresti 23-30 mai


"Saptamana Intenationala a Muzicii Noi" este cel mai important si extins festival de gen din Romania. Amatorii de "avioane" il cunosc bine, probabil, pentru ca se incapataneaza sa nu ia in seama obstacolele financiare si sa existe din 1990, cand a avut loc prima editie, coordonata de Stefan Niculescu. Cu bune si rele, ca orice festival, SIMN a adus in cele 18 editii anterioare, printre "maculatura" inevitabila, compozitori si interpreti extraordinari, fiind un prilej foarte bun de a testa atmosfera "de afara" - de altfel, tema acestei cele de a 19-a editii este "Muzica Lumii" (nici o legatura cu comerciala "World Music" care a inundat standurile cu CD-uri), ea propunandu-si sa evidentieze legaturile dintre spatii muzicale indepartate atat din punct de vedere geografic, cat si temporal (permanenta arhetipurilor). Totodata, organizatorii SIMN si-au propus sa omagieze doi compozitori de renume international, care aniverseaza anul acesta varste rotunde: englezul Jonathan Harvey si japonezul Joji Yuasa.
Programul complet al festivalului il puteti afla aici, ma voi multumi sa subliniez evenimentele pe care nu ar merita sa le pierdeti.

Duminica, 24 mai, la orele 12:00, in Aula Palatului Cantacuzino, recital de koto (instrument traditional japonez cu coarde ciupite)sustinut de Nanae Yoshimura (koto si voce), care va da si explicatii asupra instrumentului si muzicilor interpretate.
In aceeasi zi, la orele 18:00, la Ateneu, recital de flaut Mario Caroli, pe care l-am laudat aici (si Sabina aici). Iar la 20:00, tot la Ateneu, acelasi Caroli canta cu ansamblul francez Linea. O zi plina, in concluzie.

Luni, 25 mai, orele 19:00,Ateneu - concert-portret Joji Yuasa, considerat a fi unul din cei mai mari compozitori japonezi ever (si credeti-ma ca Japonia are o viata muzicala "culta" foarte importanta).

Marti, 26 mai, orele 19:00, Ateneu - recital de blockflote Toshio Suzuki, interpret genial. Pentru cine crede ca flautul de lemn este un instrument dulce, dragalas dar cam limitat din punct de vedere expresiv, concertul va fi o surpriza.

Miercuri, 27 mai, orele 17:00, recital al ansamblului TAFEAL, despre care am mai scris aici. Mai multe nu spun, pentru ca voi fi acuzata de self-promotion :-D.

Joi, 28 mai, Aula Palatului Cantacuzino, orele 17:00 - recital al minunatului pianist Sorin Petrescu, pe care nu il stie lumea indeajuns. Un magician al clapelor.

Vineri, 29 mai, orele 19:15, concert al Orchestrei Nationale Radio, cu un dirijor olandez. "Body Mandala" de Harvey e o lucrare excelenta.

Sambata, 30 mai, orele 20:00, la Conservator, sala Enescu: "Transparentele Aripi", spectacol realizat de Ion Bogdan Stefanescu si Horia Maxim (deapre care eu mai scris aici si Sabina aici). Poezia muzicii si muzicalitatea poeziei.
(Tot sambata, 30 mai, mai are loc un eveniment important: se marita colega noastra Ana, care nu a scris pana acum deloc pe blog si va fi certata si trasa de urechi... ).

Cateva adrese utile:
Ateneul Roman: hai ca stiti unde e...
Conservatorul de Muzica (in prezent, Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti): str. Stirbei Voda nr. 33. Sala "Enescu" e la etajul I.
Palatul Cantacuzino aka Muzeul George Enescu (aka sediul Uniunii Compozitorior si Muzicologilor, inteleg ca nu pentru multa vreme): Calea Victoriei nr.141.

EDIT: INTRAREA LA TOATE CONCERTELE ESTE GRATUITA!!!!