sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Maia Ciobanu: INTRADA 2014

"Arta nu face decât să înceapă continuu" - este motto-ul brâncuşian al unui curajos şi ambiţios proiect artistic iniţiat de Timişoara - "Festivalul Internaţional de Muzică Nouă - Intrada". Iniţiativa capitalei bănăţene trebuie salutată nu numai pentru a încuraja un nou şi binevenit prilej de a asculta muzica contemporană, ci şi pentru ceea ce aduce în mod deosebit acest demers artistic.

Ce este important în Festivalul "Intrada" ? 

Aş sublinia în primul rând atitudinea vizavi de fenomenul muzicii noi. Mă refer la atitudinea organizatorilor, a interpreţilor, a publicului. Mă refer la deschidere, prospeţime, pasiune, implicare . Mă refer la încredere în arta contemporană, la creativitate, la promovarea profesionalismului autentic. Atmosfera timişoreană este o atmosferă tradiţional proculturală, un mediu în care artistul se simte acasă. Uşile se deschid, iar efortul de a face totul cât mai bine, absenţa blazării, a spiritului de gaşcă, a diferitelor oportunisme neplăcut mirositoare sunt evidente şi intrate în firesc . 

Prima ediţie a debutat cu un fastuos Concert de deschidere - de fapt un triptic de concerte în care duo-ul Alexandra Guţu - violoncel / Mihaela Faur - harpă, Sorin Dogariu - pian, Sergiu Cârstea - trompetă, Ansamblurile Percutissimo şi ATEM au interpretat lucrari de Gabriel Almaşi, Remus Georgescu, Cornelia Tăutu, Adrian Pop şi Gabriel Mălăncioiu; în "miezul" primei seri a festivalului, orchestra de coarde a Filarmonicii Banatul dirijată de Matei Pop, pianista Andreea Dumitrescu, ansamblul Percutissimo au propus piese de Ulpiu Vlad, Robert Dycke şi Miklos Maros, ultima filă a tripticului de concerte fiind dominată de celebrul Trio Contraste (Ion Bogdan Ştefănescu, Sorin Petrescu, Doru Roman) cu un program din creaţia compozitorilor Valentin Timaru, Carmen Maria Cârneci, Laura Manolache şi Adrian Iorgulescu, alături de pianiştii Adriana Dogariu, Dragoş şi Manuela Mihăilescu care au interpretat piese apartinând lui Horia Şurianu şi Dan Dediu.

A doua zi a "Intradei" a omagiat printr-un frumos portret "Viorel Munteanu la 70 de ani" pe unul dintre cei mai cunoscuţi şi simpatizaţi compozitori ieşeni. Orchestra şi corul Filarmonicii Banatul dirijate de Matei Pop, respectiv de Iosif Todea, Trio Contraste, Trio Syrinx, soprana Ramona Morăriţa şi violonistul Horaţiu Bălan, precum şi un cu adevărat "participant extraordinar" - actorul Mircea Albulescu integrând versurile lui Lucian Blaga în ţesătura partiturii sonore şi închipuind cu ele puntea între un opus şi altul, între părţile Întoarcerilor la Blaga şi cele ale Concertino-ului pentru flaut, oboi şi fagot, între "Lamento", şi "Glasurile Putnei". 

A urmat Simpozionul de muzicologie "Din sec. XX spre sec. XXI - convergenţe şi divergenţe" coordonat cu inteligenţă şi aplomb de muzicologul Bianca Tiplea Nemeş şi un Concert de muzică electroacustică la care au colaborat Ion Bogdan Ştefănescu - flaut, Cristian Miclea - clarinet precum şi membrii muzicalei familii Roman: Doru Roman - percuţie, Laura Roman - vioara şi Lenuţa Roman - clarinet (piese de Doron Kaufman, Darie Nemeş Bota, Sorin Lerescu, Doina Rotaru şi Octavian Nemescu) - ambele evenimente fiind găzduite în atât de speciala Galerie Jecza. La Galeria Calpe am putut asculta pagini din creaţia lui Liviu Dănceanu, Livia Teodorescu- Ciocânea, Ştefan Niculescu şi George Balint în recitalul Trio-ului Syrinx (Dorel Baicu - flaut, Dorin Gliga - oboi, Pavel Ionescu - fagot) precum şi o piesă multimedia (muzica -Horst Lohse, proiecţie video - Cristian Tzecu) în interpetarea violonistului Lucian Petrila.

În a patra zi a festivalului, în spaţiul neconvenţional al librăriei Cartea de nisip, duo-ul chitariştilor germani Stefan Conradi-Bernd Gehlen a susţinut un workshop pe tema teatrului instrumental în creaţia lui John Cage şi nu numai, workshop urmat de un recital cu muzică de John Cage, Violeta Dinescu, Enriquez de Valderrabano, Joerg Mainka, Corneliu Dan Georgescu, Stefan Lienenkaemper şi Mauricio Kagel la care au colaborat ca invitaţi violonistul Eugen Morăriţa şi pianista Andreea Dumitrescu. 

Muzeul de Artă ne-a invitat apoi la un concert cameral. Un program variat înglobând lieduri, muzică electroacustică, piese pentru instrumente solo sau duo de Ana Szilagyi, Stephen Hough, Ionică Pop, Maia Ciobanu, Ivana Stefanovic, Gabriel Mălăncioiu, Eugen Wendel, Cornel Ţăranu, Diana Rotaru şi Dana Probst în excelenta interpetare a lui Vlad Colar - flaut, Iuliana Ambăruş - violă, Andreea Olaru - pian, Marius Tereu - violoncel, Camelia Fornwald Docea şi Matthias Mueller (Elveţia).

Acelaşi Matthias Mueller avea să-şi prezinte în ziua următoare un fascinant proiect de cercetare realizat la Institutul de Muzică pe Computer şi tehnologie a sunetului din cadrul ZHdK - Clarinet bas cu senzori. Recitalul său - conţinând atât piese proprii cât şi lucrări de Alex Buess, Hans Tutschku şi Katharina Rosenfeld - a fost practic o adevărată "lansare" în România a acestui nou instrument (lansare care avea sa se repete câteva zile mai târziu în capitală, sub forma unui masterclas la UNMB). În aceeaşi seară, duo-ul - Ljubisa Jovanovic - flaut şi Ljiljana Nestorowska - harpă din Serbia a interpretat lucrările compozitorilor Dusan Radic, Dejan Despic, Dragana S. Jovanovic, Ivana Stefanovic, Enriko Iosif şi Isidora Zebeljan.

Finalul "Festivalului Internaţional de Muzică Nouă - Intrada" a culminat cu un spectacol de operă de Aurel Stroe - Orestia III (Eumenidele) realizat pe scena Teatrului Maghiar Csiky Gergely cu aportul soliştilor Cosmina Ivan (Atena), Cristian Ardelean (Oreste) şi Nicolae Haţegan (Apollo), cu participarea extraordinară a unuia dintre cei mai devotaţi prieteni şi promotori ai muzicii româneşti contemporane - l-am numit pe saxofonistul francez Daniel Kientzy alături de un grup coral (Ana-Maria Stănoia, Corina Hamat, Bogdan Drulea, Gelu Dobrea, Mihai Prelipcean) dirijat de Cezar Verlan, regizor - Vlad Dragomirescu, scenografia - Monica Stoian.

"Să nu crezi în minuni; bazează-te pe ele" spunea celebrul Murphy şi nu e prima dată când zicerile sale se adeveresc în spaţiul vieţii muzicale autohtone, prea puţin ofertante faţă de muzica nouă. Poate că pianistul Sorin Petrescu - cel care a pus în mişcare "Intrada" - va zâmbi gândindu-se la uriaşul efort de organizare pe care l-a declanşat fără să aştepte nici-o minune, ştiind însă că poate conta pe mulţii săi prieteni, colegi, colaboratori din Timişoara şi nu numai, pe susţinerea Filarmonicii Banatul şi a Consiliului local municipal, sub egida cărora acest Festival s-a putut construi, pe ospitalitatea Galeriilor Jecza şi Calpe, a librăriei Cartea de nisip şi a Muzeului de Artă, pe parteneriatul cu AFCN, Institutul Francez, Goethe institut, Centrul Cultural German Timişoara, UCMR, Directia Judeţeană pentru Cultură Timiş şi mulţi alţii. 

Adevărul este că această primă ediţie a Intradei se putea desfăşura - având în vedere consistenţa, densitatea, varietatea evenimentelor - pe o durată de mai mult de cinci zile.

Adevărul este că fiecare din concertele pe care m-am mărginit să le trec în revistă ar fi meritat un articol aparte, că personalitatea tinerilor muzicieni timişoreni pe care i-am descoperit cu uimită bucurie , excelentul lor nivel tehnic şi artistic, sensibilitatea, empatia lor vizavi de muzica nouă ar avea nevoie de un spaţiu special. Mărturisesc în acest sens colaborarea mea cu tânăra violistă Iuliana Ambăruş căreia îi datorez o minunata interpretare a piesei mele "Un interviu şi trei comentarii" pentru violă şi mediu electroacustic. 

Unul din meritele festivalului este o binevenită punere în lumină a forţelor interpretative timişorene, un raport echilibrat între generaţii, între solişti şi formaţii consacrate precum Trio Contraste, Daniel Kientzy, Alexandra Guţu, Sorin Dogariu, Trio Syrinx şi tinerii solişti formaţi în majoritate la Facultatea de Muzică din Timişoara; oferta stilistică incitantă a compozitorilor români şi străini prezenţi în programul festivalului, implicarea interpretativă, muzicologică, componistică a unor valoroase personalităţi de peste hotare.

De aceea Timişoarei i se cuvin toate laudele la care adăugăm speranţa noastră că prima ediţie a "Festivalului Internaţional de Muzică Nouă - Intrada" va continua în din ce în ce mai bune condiţii, că Sorin Petrescu - care a avut modestia şi discreţia de a nu se "denunţa" ca iniţiator şi coordonator al acestui eveniment - va reuşi să-şi închege o echipă eficientă şi să determine în continuare susţinerea factorilor de decizie.

Succes şi mult noroc la început de drum !


Maia Ciobanu

(articol aparut in revista "Cultura" nr, 42 din 13 noiembrie)

miercuri, 26 noiembrie 2014

Conferinta de Presa Meridian 2014

DRAGI PRIETENI,
VĂ INVITĂM 

CONFERINȚA  DE PRESĂ

Festivalul Internațional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC” –
Ediția a 10-a
România
1-7 decembrie 2014


La conferinţă vor participa   Domnul Prof .univ.Dr  ADRIAN IORGULESCU -Preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România,Domnul Prof.Univ.Dr  Ulpiu VLad,DIRECTORUL FESTIVALULUI MERIDIAN şi Vicepreşedintele   Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Domnul Prof.Univ.Dr DAN DEDIU,Rectorul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti .


Conferința  va avea loc JOI, 27 noiembrie 2014, la ora 12.00, în Aula Palatului Cantacuzino, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Calea Victoriei 141, sector 1, București.

luni, 17 noiembrie 2014

Festivalul MERIDIAN 2014 - Program

CLICK PE FOTO pentru a putea vedea textul
























sâmbătă, 1 noiembrie 2014

TIMSONIA #1


Reputatul compozitor Remus Georgescu ne povestea, în conferinţa de deschidere a festivalului TIMSONIA, care i-a fost dedicată, că deşi a avut tot ce îi trebuie unui om pentru ca acesta să fie fericit, sanătate, carieră spectaculoasă (de dirijor şi compozitor formator de şcoală în Banat) şi o familie frumoasă, cel mai mult îl bucură că a avut privilegiul – respectiv harul – de a scrie muzică. Îi zâmbeau ochii. Părea un copil, nu un bărbat de 82 de ani, când spunea asta, unul care tocmai asistase la un miracol sau ajunsese la climaxul unei poveşti. Şi l-am înţeles cu toţii, sau cel puţin toţi cei din sală prinşi în acest joc magic, câteodată frustrant dar întotdeauna terapeutic prin care, aşa cum spunea Remus Georgescu, “te dăruieşti pe tine” altora. Îmi pare că acest moment, aparent anecdotic, reprezintă esenţa efortului susţinut al mai noilor sau mai vechilor generaţii de a păstra vie această lume a muzicii “noi” / “contemporane” / “de artă”. O lume care se trudeşte cu obstinaţie să supravieţuiască în ciuda faptului că nu s-a bucurat niciodată nici de o susţinere financiară măcar decentă, nici de bunăvoinţa publicului – de multe ori prea grăbit să judece prin prisma propriilor sau împrumutatelor convenţii şi prejudecăţi. De multe ori asociind-o în mod eronat cu impostura - inevitabilă, de altfel, în orice domeniu, artistic sau non-artistic. Pentru că asta spuneau ochii lui Remus Georgescu, mai mult decât cuvintele sale: a fi compozitor înseamnă a fi un privilegiat (ca orice creator), a te autoreleva prin sunete (voit sau nu) în cele mai intime trăsături ale tale – deci, a fi profund curajos şi profund sincer, un organizator al harului, al gândului spontan în meticuloase şi fascinante structuri care nu ascund mesajul emoţional ci, dimpotrivă, îl potenţează. 

Remus Georgescu

Ce am vrut să spun cu această mult prea lungă introducere este că îi felicit din toată inima pe organizatorii festivalului de muzică contemporană TIMSONIA, şi mă refer aici în primul rând la cei doi nedeclaraţi “directori artistici” & “oameni-buni-la-toate” – compozitorii Gabriel Almaşi şi Gabriel Mălăncioiu. Şi îi rog din suflet să tragă un pui de somn lung după atâta oboseală şi să nu abandoneze, căci TIMSONIA are şansa de a săpa o falie extrem de profundă în falsul zid ostil şi de a face mai mulţi ochi să zâmbească.

Prima ediţie TIMSONIA, organizată de de Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara în parteneriat cu Asociaţia Pro Philharmonia şi Filarmonica Banatul, s-a desfăşurat între 25 şi 28 octombrie sub auspicii extrem de favorabile. Programul a constat în 5 concerte (cuprinzând 9 prime audiţii absolute) desfăşurate în Sala Capitol a Filarmonicii sau în Sala Orpheum a Universităţii şi 4 conferinţe. Invitaţii au fost atât români, cât şi musafiri din Austria, Italia, Suedia, Ungaria şi Germania. 

În ciuda câtorva inevitabile hopuri – fireşte că, mai ales la o primă ediţie, este extrem de greu pentru organizator să controleze atât etalonul dorit, de muzică cu adevărat “tânără” din punct de vedere estetic, cât şi programul inegal impus de interpreţii invitaţi – şi a faptului că primele două zile au demonstrat că studentul este cel mai greu de vânat animal, mai ales în weekend, ţinuta generală a fost la un nivel extrem de înalt. Şi, poate cel mai important, Timişoara, cu aerului ei uşor interbelic şi de un calm profund tămăduitor (cariată aşa cum era de şantiere), a răspândit în aceste câteva zile un aer de bucurie, de “gaşcă” în cel mai bun sens al cuvântului, un sentiment că tânăra generaţie este din ce în ce mai unită de un ţel şi respect reciproc. 

Din păcate nu am putut asista la ultima zi de festival, aşa că voi încerca să schiţez un portret al primelor trei zile. Prima zi (sâmbătă, 25.10), s-a deschis, după cum spuneam, cu o conferinţă, de fapt o prezentare poate puţin prea “tehnică” dar realizată în mod evident cu mult drag de către doamna Maria Gyuris despre creaţia corală pe voci egale a lui Remus Georgescu. Eminentă dirijoare de cor, doamna Gyuris este un colaborator vechi al compozitorului, din a cărui creaţie ne-am putut bucura de lucrări nu numai excelente, dar excelent interpretate (precum oratoriul Ecouri pentru bas, cor de femei, bandă magnetică şi orchestră mare, 1983). Un amalgam de surse arhaice romăneşti şi influenţe occidentale (precum desele “curgeri” cromatice lutoslawskiene), limbajul lui Georgescu, solid şi cu har realizat, este mult prea puţin cunoscut, nu numai pe plan internaţional dar şi la noi în ţară. 

Maria Gyuris

Seara am avut plăcerea să îi audiem pe membrii ansamblului Percutissimo, condus de Doru Roman, concert care l-a avut invitat pe flautistul Ion Bogdan Ştefănescu pentru o singură piesă (aparţinând compozitoarei Eun Hye Park şi care, din păcate, nu a putut fi salvată nici măcar de sunetul “de aur” al lui Ionuţ). Ansamblul este format, ca şi ansamblul GAME al Universităţii de Muzică din Bucureşti, din studenţi ai clasei de percuţie, având deci o componenţă mereu variabilă şi, probabil, imprevizibilă ca egalitate. Componenţa actuală mi se pare excelentă, nu am reţinut din păcate numele tinerilor percuţionişti însă îi felicit din toată inima pentru talentul şi seriozitatea de care au dat dovadă. Doru Roman este un nume cu mare greutate în şcoala de percuţie românească. Aş remarca trei piese din program, în primul rând All Day I Hear the Noise of Waters pentru percuţie solo de Yair Klartag (n. 1985, israelian care trăieşte în S.U.A.), un compozitor pe care m-am bucurat să îl descopăr cu ocazia acestui concert. Doru Roman a cântat la te miri ce – pahare (lovite cu bagheta şi umplute progresiv cu apă pentru a se crea efecte de glissando), radio (cu nuanţe, încâ!) şi ceva despre care credeam că este un pieptene şi am descoperit ulterior că era o răzătoare metalică. Unul dintre cele mai bune momente din festival, dozare excelentă a umorului, absurdului, sensibilităţii muzicale şi a timpului. Şi care m-a convins să intru mai des în bucătărie, pentru că multe minuni se ascund acolo. Apoi, Noesis a Doinei Rotaru, lucrare românească de referinţă pentru cvartet de percuţii care modulează treptat de la “clepsidre” sonore, zumzet delicat lemnos, către transă pulsatorie şi înapoi. Quaterno de Miklos Maros a ondulat marimbafoanele în canoane hipnotice intersectate de semnale obsedante care păreau că iau de câteva ori lucrarea de la început, însă mereu altfel. Două lucrări ireproşabile şi foarte bine cântate. 

Percutissimo

Doru Roman cantand piesa lui Yair Klartag

Ziua a doua (duminică, 26.10) ni l-a adus în atenţie pe Matthias Kranebitter (n. 1980), care a susţinut o conferinţă despre propria sa muzică şi tânăra generaţie de compozitori vienezi. Un alt compozitor pe care m-am bucurat mult să îl descopăr. Imaginaţie, talent, un grad extrem de potrivit, zic eu, de “demenţă” creativă, de joacă cu o libertate absolută pe care îţi rămâne doar să o modulezi pentru a-i da o necesară coerenţă. Şi ce minunat trebuie să fie să ai la îndemână, precum Matthias, interpreţi la fel de deschişi ca tine (în afară de profesionalismul impecabil). Am vizionat două lucrări de-ale sale, căci componenta de teatru instrumental este extrem de importantă; ambele explorau în mod parodic acele ready-made sounds, samplele midi odioase cu care ne omoară urechile programe de scris note precum Sibelius sau Finale şi cu care compozitorul a reuşit să facă… muzică! 2.streichquartett este un cvartet de coarde în care viola este singurul instrumentist de pe scenă, ceilalţi trei fiind înlocuiţi de boxe aşezate, fireşte, pe scaune. A doua lucrare, Nihilistic Study No. 7, a fost concepută ca o serie de samples, de “exemple muzicale” care, în acest caz, erau întregi structuri, poate unele prea similare – cele construite pe ideea de colaj eterogen de gesturi. Finalul (“Asfixiere”) a fost excelent, ansamblul căntând extrem de pasional şi virtuoz pe nişte instrumente ale căror emisie era blocată în diferite moduri. 

Matthias Kranebitter si Gabriel Almasi, pregatind conferinta

Am vizionat apoi fragmente din lucrarea lui Peter Mayer, Naherung, pentru cvartet de coarde şi…tractoare, un performance pe un câmp care părea a fi extrem de interesant şi o lucrare pe care am considerat-o un alt vârf al experienţei mele timişorene, Orgy of References de Mirela Ivičević, o piesă pentru voce solo cu elemente puternice de performance în care textul folosit era CV-ul compozitoarei, iar discursul muzical, surprinzător de coerent, amesteca nu numai diferite tipuri de emisie (de la Sprechgesang la belcanto operistic) dar şi o multitudine de citate (din nou, sample!) din filme, emisiuni TV sau opere hiper-cunoscute. 

După conferinţa lui Matthias Kranebitter, a urmat o serie de (încă) tineri compozitori români care şi-au prezentat câte o lucrare şi printre care am avut onoarea să mă aflu. Mihai Măniceanu (Bucureşti), Şerban Marcu şi Cristian Bence-Muk (Cluj) sunt trei reprezentanţi de vârf a tinerei generaţii, trei limbaje diferite (ferocitate pe o structură de esenţă modală hiper-controlată / sensibilitate, construcţie impecabilă şi umor fin / umor acid şi colaj gestual şugubăţ), trei creatori apartenenţi, ca şi subsemnata, unui modernism mai moderat (ca să preiau terminologia Valentinei Sandu-Dediu) comparativ cu anteriorii vienezi, însă caracterizat de o evidentă “prospeţime”, toţi trei extrem de talentaţi. 

Concertul ansamblului Impact XXI care avut loc în Sala Orpheum l-am găsit destul de ieşit din context, deşi impecabil interpretat de Mircea Neamţ (trombon), Vera Negrescu (pian) şi Daniela Păcurar (soprană). Am remarcat extrem de ludicul şi inspiratul lied J’ai un cheval dans ma tete aparţinând clujeanului Adrian Pop, pe versuri de Tristan Tzara, un compozitor pe care mă bucur mereu să îl ascult. Spontaneitate ludică dublată de logică muzicală şi, bineînteles, o mare doză de talent. 

Impact XXI

Seara ne-a purtat paşii din nou în Sala Capitol, unde a avut loc un “dublu concert” al ansamblurilor Duo Carillon (Germania, orgă şi percuţie) şi Trio Contraste (Timişoara, flaut, pian şi percuţie). Cinci muzicieni minunaţi: Armin Sommer (percuţie), Andreas Hoffmann (orgă), Ion Bogdan “Gură de Aur” Ştefănescu (flaut), Doru Roman (percuţie) şi Sorin Petrescu (pian). Din păcate programul ales mi-a relevat din nou inegalitate şi mi-a confirmat o nepotrivire pe palier estetic care apare căteodată între sensibilitatea noastră contemporană şi cea de factură germană. Italianul Roberto Reale şi românul Darie Nemeş-Bota ne-au oferit două lucrări (Keinschatten, respectiv Io) cu multe momente extrem de reuşite şi puternice, iar Gabriel Mălăncioiu s-a distins cu lucrarea sa, The Wheel of Time, în primă audiţie absolută, care a reunit cele două ansambluri într-o structură care explora cele două faţete ale timpului, aşa cum îl putem noi percepe – cea măsurată, lineară, teleologică şi cea contemplativă, circulară, de influenţă orientală. O sensibilitate cu totul aparte în filigranarea prin orchestraţie a momentelor de stază hipnotică peste care pulsaţia măsurată se năştea progresiv, precum şi în dozarea aşteptatului şi a neaşteptatului, atât de necesare în muzică. 

Trio Contraste

Duo Carillon

Gabriel Malancioiu felicitandu-i pe interpreti

A treia zi de TIMSONIA a debutat şi s-a încheiat cu săli pline-ochi, desfăşurându-se într-o zi de luni (27.10). Studenţii au ratat două zile excelente, însă au recuperat puţin cu două conferinţe despre muzica electronică, în care Cătălin Creţu şi-a prezentat lucrările pentru pian manipulat de senzori (Piano Interactions şi Orologii şi Mecanisme) cu dezinvoltura-i caracteristică. “Trebuie să îmblânzim tehnologia pentru că altfel ne domină”, ne-a spus Cătălin (în timp ce eu mă gândeam că un joc asemănător îl ducem şi cu publicul). De lucrările sale, bucureştenii s-au putut bucura în cadrul concertelor desfăşurate în Studioul de Operă şi Multimedia al UNMB prin Centrul de Muzică Electronică şi Multimedia (unde Cătălin Creţu este cercetător şi coordonator principal) de-a lungul anilor 2011-2013. A urmat o prezentare mai generală despre procesarea în timp real a compozitorului Luigi Pizzaleo, a cărui muzică pentru saxofon şi live electronics ne-a delectat pe toţi. 

Catalin Cretu si senzorii

Luigi Pizzaleo

Sala Orpheum a găzduit două concerte camerale. Trio Act înseamnă trei muzicieni de un profesionalism exemplar, cadre didactice ale Facultăţii de Muzică din Timişoara: Cristian Miclea (clarinet), Ortensia Miclea (vioară şi implicată activ în organizarea TIMSONIA) şi Adriana Dogariu (pian). Am fost pe rând bulversaţi de lucrarea lui Peter Tornyai, A Monument of Preconceptions, o lucrare minimalistă cu componente de teatru instrumental, un gimmick care din păcate expira destul de repede; amuzaţi şi fermecaţi de Sonatina pentru pian şi vioară a lui Cătălin Creţu, o ipostază mai rară a compozitorului, care în ultima vreme îmblânzeşte tot felul de jucării electronice, un discurs care hibridiza într-un mod foarte inspirat ceardaş-ul bartokian cu tango-ul piazzolian; în final, complet destresaţi de cele 9 minute şi jumătate de stres pentru trio aparţinând lui Cristian Bence-Muk, în care compozitorul ne-a purtat prin zilnicul şi frustrantul periplu cotidian: de la ticăitul enervant al ceasului deşteptător care întrerupea nişte delicioase sforăituri, prin traficul urban încarcăt de claxoane şi sirene, la serviciul unde ordinea era de-a dreptul serial-dodecafonică şi treptat înapoi sub plapuma salvatoare. Centrul piesei a fost reprezentat de o surpriză sonoră şi structurală, excelent “găsită” şi interpretată, dar care îşi avea locul poate ca material de pornire al altei piese, cea de faţă rezistând extrem de bine şi fără această inserţie: o suprapunere ludică de ostinato-uri realizate cu vocile, pocnetele din degete şi diverse onomatopee ale instrumentiştilor. 

Trio Act

Seara (şi vizita mea la Timişoara) s-a încheiat cu un eveniment care mi s-a părut unul din punctele forte – dacă nu char vârful acestor trei zile de festival: recitalul de pian al lui Mihai Măniceanu (n. 1976) pe care îndrăznesc să îl consider cel mai bun pianist român specializat pe muzică modernă şi contemporană al momentului. Un personaj construit după modelul “pe-afară-i vopsit gardul, înauntru-i leopardul”, aparenţa extrem de calmă şi paşnică se metamorfozează în concert într-un fel de “demon al claviaturii” – impresie potenţată, fireşte, şi de programul ales. Compozitor în egală măsură de remarcabil, Mihai şi-a început lupta împotriva acordorilor de piane cu propria sa lucrare, Preludio e Toccata numerico, în care câteva gesturi acordice introductive se topesc într-un continuum feroce în care nu se simte construcţia riguroasă din punct de vedere ritmic şi modal, ci, mult mai important, energia. Visceralitatea timbrală este completată de zornăitul unor lanţuri metalice plasate (probabil, spre disperarea conducerii Facultătii de Muzică şi Teatru) pe corzile grave ale pianului. Un alt perpetuum mobile “nevropat”, înjunghiat de accente şi rupturi dramatice, aparţine unui alt minunat de talentat compozitor tânăr, Cristian Lolea, care a lansat o adevărată provocare de virtuozitate pianistică în al său Etude. Lucrarea lui Vlad Maistorovici, transScent, a tradus inspirat ideea de transcedere dinspre un discurs poetic, rafinat, delicat-minimalist, virusat treptat de noise-uri, către o pulsaţie dublată de un joc pe armonicele corzilor grave şi, treptat, către o pulverizare totală a muzicii (ca un parfum – scent) în gesturi-efemeride fărâmiţate atât pe corzile pianului, cât şi pe claviatură. Pianistul s-a dezlănţuit într-o lucrare de referinţă, Interludiu şi Toccata din Suita a II-a de Remus Georgescu care a scos scântei din clape, iar recitalul s-a încheiat cu două mici bijuterii pianistice aparţinând lui Dan Dediu, Betes nostalgiques şi Le vent de Transylvanie din ciclul Levantiques. Un narativism poetic şi minunat de imprevizibil al altui maestru al compoziţiei româneşti (care de altfel i-a fost profesor lui Mihai). Aş menţiona şi faptul că Mihai a scos tot ce se putea scoate mai bun din modesta-mi Debumessquisse, una din puţinele pete lirice ale recitalului, lucru pentru care îi mulţumesc. 

Mihai Maniceanu

Cristian Lolea, Serban Marcu si Cristian Bence-Muk 
(de la stanga la dreapta), discutii intr-o pauza

Extrem de rău îmi pare că din motive obiective a trebuit să ratez a patra zi de TIMSONIA, care se anunţa a fi deosebit de interesantă: o conferinţă despre acordeon şi cum este acesta folosit în muzica contemporană ţinută de Luca Piovesan, care anticipa sfărâmarea unor prejudecăţi în ceea ce priveşte acest instrument; o conferinţă despre muzica de film a unui specialist în domeniu, Cristian Lolea; două concerte-eveniment, recitalul de acordeon susţinut de Luca Piovesan, care cuprindea şi o lucrare în primă audiţie absolută de Matthias Kranebitter (96bit music) şi un concert al unuia dintre cele mai apreciate ansambluri “tinere” de muzică nouă din România, ATEM, sub bagheta lui Cezar Verlan, cu un program care cuprindea lucrări în primă audiţie absolută de Luigi Pizzaleo (Commento), Ciprian Ion (Imn) şi Gabriel Almaşi (Quetzalcoatl), precum şi Trei Madrigale pe versuri de Elena Maria Şorban aparţinând lui Şerban Marcu, un ciclu pe care îl cunosc şi care relevă, din nou, sensibilitatea cu totul aparte a compozitorului. 

Să nu uit să o felicit pe Brigita Onaca pentru grafica rafinată a festivalului (artista fiind, printre altele, soţia unuia dintre cei doi directori artistici, Gabriel Almaşi, precum şi mama unei superbe fetiţe).

Un eveniment inspirat şi inspirant, TIMSONIA – şi mă bucură că a urmat unui alt festival-în-premieră, INTRADA (care a avut loc la sfărşitul lunii septembrie 2014), ceea ce înseamnă că spaţiul bănăţean clocoteşte de energie. Abia aştept a doua ediţie. Un oraş relaxat şi relaxant, Timişoara. Nişte oameni tare dragi, organizatorii şi gaşca de sculptori în sunete de acolo. 

miercuri, 29 octombrie 2014

Frescomania


FRESCOMANIA – variaţiuni pe o arie de Frescobaldi

CIMRO DAYS #4 în Amzei 1


Marţi, 4 noiembrie, ora 19:00, A1 găzduieşte ultimul eveniment din seria CIMRO DAYS 2014, FRESCOMANIA - un proiect inedit prin care Centrul de Informare Muzicală din România al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti a provocat tineri şi foarte tineri compozitori să creeze variaţiuni contemporane pe o temă de Girolamo Frescobaldi (sec. XVII). Aria Se L’aura spira din Primo libro d'arie musicali per cantarsi (1630) va căpăta opt înfăţişari inedite, miniaturile intersectându-se şi cu rafinate aranjamente ale originalului pentru diverse formule instrumentale realizate de compozitoarea Doina Rotaru, un nume de referinţă pe plan internaţional. Ansamblul SonoMania, sub bagheta lui Vlad Răzvan Baciu, va da viaţă acestui şir de metamorfoze, unele mai apropiate de sursă, altele transformând-o aproape total, unele şăgalnice, reverenţioase, altele lirice şi altele, adevărate explozii de virtuozitate. Vocea sopranei Veronica Anuşca va fi firul cristalin care va ţese aceste frânturi de vitraliu unele de altele.

Să vedem cine sunt compozitorii participanţi la aceste Variaţiuni pe o temă dată - unul din foarte puţinele proiecte care susţin financiar creaţia nouă a tinerei generaţii - cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

Sebastian Androne - Fresco meets Baldi

Proaspăt căştigător al Premiului George Enescu pentru compoziţie simfonică, pentru lucrarea Tektonum. Una din marile speranţe ale şcolii româneşti de compoziţie. A absolvit facultatea ca șef de promoție în cadrul UNMB, unde a studiat sub îndrumarea lui Dan Dediu. A lucrat şi cu Joe Cutler, Howard Skempton și Ed Bennett la Conservatorul din Birmingham prin programul Erasmus, în 2013. Numeroase premii pentru compoziţie. În prezent își încheie studiile de masterat tot în cadrul Universității Naționale de Muzică din București. Are “prostul obicei” de a fi pe cât de talentat, pe atât de politicos.

Cătălin Creţu - Bird’s-Eye View of Frescobaldi’s ‘Se L’Aura Spira’

Compozitor, pianist, îmblânzitor de senzori electronici şi sintetizatoare. Membru al duo-ului opus.art (percuţie şi electronics) cu care concertează de doi ani. Preşedinte al Asociaţiei OPUS şi director executiv al Festivalului Internaţional de Arte Noi InnerSound. A studiat compoziţia la UNMB cu Adrian Iorgulescu şi Dan Dediu, apoi a urmat cursurile de master în compoziție, management cultural și compoziție multimedia la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg. În anul 2012 a încheiat școala postdoctorală MIDAS. Din anul 2008 este cercetător științific la Centrul de Muzică electroacustică și Multimedia al UNMB.

Gabriel Mălăncioiu - Frescobaldi’s Winter Dream

Probabil singurul compozitor din lume care respectă deadline-urile. Proaspăt căştigător al Premiului Publicului pentru coloana sonoră originală a scurmetrajului de animaţie The Gift (Julio Pot, Chile) în cadrul Serii de Film Mut a festivalului InnerSound. Din anul 2001 a început studiul compoziţiei sub îndrumarea lui Remus Georgescu, urmând un master cu Cornel Ţăranu la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj. A participat la numeroase cursuri de compoziţie în străinătate. În 2011 a fost acceptat la Academia Experimental Studio des SWR, Freiburg, Germania. În prezent, predă în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Muzică.

Mihai Măniceanu - Bicephalous

Compozitor şi pianist remarcabil. Spaima acordorilor, căci fiecare recital este un tur de forţă, mai ales dacă include piesele proprii. A studiat pianul în cadrul UNMB la clasa lui Viniciu Moroianu. Bursă Erasmus la Hochschule fur Musik und Theater ”Felix Mendelssohn Bartholdy” din Leipzig (2003-2004). În 2005 absolvă secţia de compoziţie a UNMB (Dan Dediu), urmând apoi masteratul (pian) cu Steluţa Radu. Numeroase premii. Este invitat frecvent să susţină recitaluri în ţară şi în străinătate. Lucrările sale sunt interpretate cu mare plăcere de către ansambluri importante. Deşi scrie greu. Este lector la UNMB.

Adina Sibianu - InsPIral

Chip de Botticelli, forţă componistică de Samson. A studiat compoziția la UNMB cu Dan Dediu (2000-2005). Au urmat cursurile postuniversitare cu Ștefan Niculescu, o bursă de studii la Universitatea Carl von Ossietzky - Oldenburg, Germania, și studiile doctorale, încheiate tot sub îndrumarea prof. Dan Dediu. Dintre lucrările sale mai importante amintim: "Miroirs" pentru două piane (2007), "Str(e)ich" pentru șapte instrumentiști (2008) și "Air" pentru orchestră de cameră (2009). În ultima vreme activitatea sa este legată de Muzeul Naţional “George Enescu” din Bucureşti.

Alexandru SimaVendeleria

O altă mare speranţă a componisticii româneşti. Totodată, cel mai puţin fioros Scorpion din istorie. A studiat la UNMB cu Doina Rotaru, iar în prezent este student la master în cadrul aceleiaşi instituţii sub îndrumarea lui Dan Dediu. A participat la numeroase workshop-uri naţionale şi internaţionale (Universul Celibidache 2012, Innersound 2013 sau LiedForum Vilnius Festival 2013) şi a colaborat cu Trio Alto (sax. Daniel Kientzy), Mercury Quartet, SonoMania, etc. A obţinut premiile III (2012), II (2013) şi I (2014) la concursul naţional studenţesc Ştefan Niculescu.

Sabina Ulubeanu - Clustercantabile

Compozitoare, fotografă, mamă şi leoaică. Preocupată de timp şi memorie în muzică (tema doctoratului). Co-director al festivalului InnerSound. A studiat compoziţia la Bucureşti cu Tiberiu Olah şi Doina Rotaru (master în 2004), apoi la Oldenburg cu Violeta Dinescu. Ca fotograf a expus cu succes la Bucureşti, Lisabona, Viena. Ca şi în muzica sa, caută să captureze în imagini comuniunea spaţiu-timp-memorie, iar în ultima perioadă este preocupată de a îngemăna aceste două pasiuni ale sale, fie prin proiecte multimedia, fie prin muzică pentru filme mute. În 2013 a fost cronicar oficial al concursului “George Enescu”.

Diana Rotaru - 2 little whos

Preocupată de promovarea muzicii noi, hypnagogie, sincretism şi mai ales de a scrie muzică (când apucă). Coordonator CIMRO şi organizatorul CIMRO DAYS 2014, director artistic al ansamblului SonoMania şi co-director artistic al festivalului InnerSound. Asistent universitar la UNMB unde chinuie studenţii cu sunetele pe care le iubeşte cel mai tare, cele ale secolelor XX şi XXI. A studiat la UNMB cu Ştefan Niculescu şi Dan Dediu şi la Paris cu Fréderic Durieux. Numeroase premii (printre care Premiul George Enescu ex-aequo în 2003 şi 2005, Irino Prize, Tokyo 2004 sau ISCM-IAMIC Young Composer Award, Vilnius 2008). 2 little whos a fost creată în rezidenţa oferită de Muzeul Naţional George Enescu în vara acestui an.

Interpretează ansamblul SonoMania: Veronica Anuşca (soprană), Ştefan Diaconu (flaut), Valentin Ghita (oboi), Tamara Dica (violă), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Olga Podobinschi (pian, percuţii). Invitată specială: Raluca Stratulat (vioară). Dirijor: Vlad Răzvan Baciu. Conceptul FRESCOMANIA aparţine lui Lucian Beschiu.

CIMRO DAYS 2014 este realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Accesul la toate evenimentele este gratuit. Grafica este realizată de Mihai Cucu.

Pentru informaţii suplimentare vizitaţi website-ul nostru oficial CIMRO.RO sau pagina de Facebook .

luni, 13 octombrie 2014

Eliana-Maria Zah: Expoziții și expuneri (II)


Cea de-a treia manifestare din cadrul ”CIMRO Days” a revenit în concepția de ”Expoziții și expuneri”, în ideea de a crea un nou dialog cu diverși compozitori și muzicologi pentru înțelegerea și aprecierea muzicii noi. Evenimentul a avut loc în seara de miercuri, 8 octombrie și s-a desfășurat în incinta aceluiași loc nonconformist (barul A1) întrucât se adresează persoanelor curioase, deschise la minte, care doresc să-și extindă orizontul de cunoaștere muzicală.

Programul a fost prezentat de către Diana Rotaru (compozitoare și coordonator principal al CIMRO) și a oferit câteva descrieri și cuvinte-cheie pentru fiecare lucrare în parte. Spre deosebire de prima ediție, de această dată ne-am putut bucura de prezența unui număr mai mare de compozitori și interpreți invitați, alături de SonoMania, un ansamblu consacrat muzicii noi.

În deschiderea programului am ascultat Radio.zip de Cristian Bence-Muk. Compoziția este defapt versiunea comprimată, sau am putea spune arhivată (luând în considerare extensia zip), a piesei Radio. Capacitatea de a trece de la o stare la alta într-un timp foarte scurt este esențială pentru această lucrare. Construcția ei a fost realizată pe baza a 4 teme diferite pe plan stilistic – muzică modernă, populară românească, barocă și jazz – schimbarea frecvenței radioului fiind realizată prin diferite onomatopee. Originalitatea piesei a răsunat sub bagheta dirijorului Lucian Beschiu alături de Ștefan Diaconu (flaut), Valentin Ghita (oboi), Olga Podobinschi (pian) și  Eugen-Bogdan Popa (violoncel).

Ce-a de-a doua lucrare a fost creată pe baza unor interferențe dintre arta plastică și cea muzicală. Pasărea măiastră a renumitului sculptor Constantin Brâncuși s-a oglindit pe plan muzical în lucrarea lui Tiberiu Olah, intitulată Sonata pentru clarinet solo. Caracterul fluctuant al acestei piese s-a manifestat prin diferitele schimbări de registre, de tempo și de nuanțe. Tânărul interpret Mihai Pintenaru le-a conturat într-o manieră echilibrată și a reliefat o sonoritate clară și fluentă a discursului muzical.


Următoarea compoziție À la récherche de la Marseillaise de Stravinsky op.134 pentru vioară solo, reprezintă un altfel de modelaj muzical al imnului Franței. Piesa a fost creată de către compozitorul Dan Dediu care susține faptul că și-a imaginat lucrarea ”ca pe un fel de ”inel” muzical care pune în evidență diamantul La Marseillaise în șlefuirea bijutierului Stravinsky”. Această creație impozantă și dificilă, nu doar din punct de vedere tehnic, a fost interpretată de către o invitată specială, respectiv violonista Diana Moș. Violonista a impresionat prin virtuozitatea sa și personalitatea impunătoare, oferind claritate sunetelor și un caracter puternic întregii piese.


Una dintre personalitățile prezente la acest concert, respectiv muzicologul Gheorghe Firca nu a ezitat prea mult în a-și exprima bucuria de a se afla printre diferitele generații de iubitori și cunoscători ai muzicii. Lucrarea dânsului se intitulează Polarités pentru flaut solo, și după spusele acestuia piesa ”oferă artistului o anumită libertate în ceea ce privește interpretarea la nivelul celor două planuri sonore”. Interpretarea lui Ștefan Diaconu a fost apreciată atât de compozitor cât și de public. 


Ideea de mecanism și de continuitate în timp a fost redată printr-o compoziție foarte sugestivă intitulată Clocks - pentru clarinet, pian și percuție. Lucrarea aparține compozitoarei Doina Rotaru, o altă personalitate a muzicii care ne-a onorat cu prezența sa la acest concert și care comentează despre atmosfera piesei: ”E ca și când te-ai afla într-un magazin de ceasuri de diferite forme, clepsidre, orologii” redate prin coloratura timbrală și ritmuri diferite iar ”finalul este construit pe un motiv repetitiv în care sonoritatea se amplifică și insinuează trecerea timpului dincolo de puterile noastre”. Piesa a cunoscut diverse versiuni, cea expusă având dimensiuni mai mici fiind dedicată ansamblului SonoMania. Mihai Pintenaru, Olga Podobinschi și Sorin Rotaru au realizat o interpretare cât se poate de apropiată de descrierea compozitoarei, fiecare ceas fiind la locul și timpul lui într-o continuă formă de expresivitate.


La fel ca și Radio.zip sau Clocks, piesa Summer Songs: As Summer Rains (Nr.2) - pentru flaut, pian și percuție - de Carmen Maria Cârneci, reprezintă o altă lucrare readaptată. Compozitoarea a creat inițial două cântece de vară pe versurile tatălui ei (Radu Cârneci) care ulterior s-au transformat în două miniaturi instrumentale pentru flaut, pian și percuție, As Summer Rains fiind cea de-a doua miniatură. În interpretarea realizată de Ștefan Diaconu, Olga Podobinschi și Sorin Rotaru s-a putut distinge un plan sonor creat în jurul unor motive diatonice (flautul având o sonoritate mai pregnantă la acest nivel) și alăturat unor ritmuri variabile date de diferitele instrumente de percuție.


ntrucât timpul pare că se pendulează sub diferite feluri în creația muzicală, conceptul care a stat la baza compoziției următoare a insuflat puțină nostalgie peste cei care au crescut prin anii `90. Probabil cei mai mulți dintre oamenii care aparțin acestei generații știu despre jocul arhicunoscut ”Snake”; cât despre titlul lucrării muzicale, Nibbly (scrisă în 1996), nu reprezintă altceva decât strategia jocului respectiv pe compozitoarea Livia Teodorescu-Ciocănea o adaptează într-o piesă pentru oboi solo. Piesa a fost interpretată de către Valentin Ghita și reliefează un cap tematic care se dezvoltă, se amplifică în dinamică și tempo, având mici întreruperi atunci când ”șerpișorul înghite câte ceva, spre exemplu un motiv muzical din creația lui Schumann” -pe care compozitoarea a ales să-l introducă în lucrare.


Spre sfârșitul programului întâlnim o schimbare nu numai de timp dar și de spațiu îndreptându-ne atenția spre zona orientală a Japoniei. Impresii japoneze - pentru percuție solo, a fost creată de către muzicologul Laura Manolache pentru o demonstrație de Kendo (arta scrimei japoneze). Astfel chiar și fără a vizita propriu-zis teritoriul respectiv, autoarea reușește să surprindă în această piesă câteva sonorități de factură orientală, distribuind 3 teme distincte în timbrul mai multor instrumente de percuție. Primele două reprezintă un contrast realizat pe baza opoziției dintre genul masculin și feminin, tema din urmă fiind dedicată spiritului meditativ, religios. Sorin Rotaru a conturat esența fiecărei teme, trecând de la fermitate și impunere (pe latura instrumentelor membranofone) la un sunet liniștit și ușor (glockenspiel și clopoței), urmând a încheia într-o sonoritate gravă, în rezonanța gongului.


”Vernisajul” acestor expoziții sonore s-a încheiat cu interpretarea lucrării Harmonic Fields - pentru flaut, clarinet, oboi și pian - de Liviu Marinescu. Din nou sub bagheta dirijorului Lucian Beschiu, câțiva interpreți ai ansamblului SonoMania au creat, prin culorile timbrale ale instrumentelor mai sus menționate, un fel de oscilator armonic căruia i-au atribuit o varietate de nuanțe, construind astfel o atmosferă reflexivă. ”Majoritatea înălțimilor sonore sunte derivate din spectrul sonor al sunetului Do, deși ordinea acestor armonice nu este redată corect decât în momentul culminant, plasat aproape de finalul lucrării” - susține compozitorul Liviu Marinescu.

Ceea ce îmi permit eu să afirm, este faptul că existența și expunerea acestui experiment muzical cât și a celorlalte menționate mai sus, dovedesc faptul că s-a creat în timp o extensie a esenței muzicale. Ea evoluează și gravitează în mod simultan în jurul nostru, însă existența sa nu cunoaște o definiție completă întrucât deține încă multe suprafețe care nu au fost înțelese sau cercetate suficient de către cei mai mulți dintre noi. Seria de evenimente create de ”CIMRO” reprezintă un pas înainte spre descoperirea și aprecierea evoluției muzicale contemporane dar și spre a trezi interesul către o lume muzicală plină de noi perspective.

Eliana-Maria Zah

Fotografii: Sabina Ulubeanu

joi, 2 octombrie 2014

InnerSound New Arts Festival și-a desemnat câștigătorii!

Regizorul Gabriel Durlan (România) a câștigat Trofeul InnerSound pentru filmul “ÎnCerc”. Muzica a fost scrisă de Șerban Marcu (Cluj)
Premiul Publicului pentru Filmul preferat s-a dus la Julio Pot (Chile) pentru scurtmetrajul mut “The Gift”, Premiul Publicului pentru Muzica preferată i-a revenit lui Gabriel Mălăncioiu  (Timișoara),  în timp ce Premiul Vortex pentru fotografie i-a revenit artistei Ana-Maria Tatu. Fotografiile expoziției „Vortex” din cadrul Festivalului vor putea fi vizionate în incinta palatului Inspayer Batiștei până la finalul lunii noiembrie. Expoziția se va încheia cu un concert cameral.
Cea de-a treia ediție a Festivalului de Arte Noi InnerSound a avut loc între 17 și 20 septembrie la ArCuB, Universitatea Națională de Muzică București, InSpayer Batiștei, Modulab și CNDB. InnerSound Festival este singurul din România care dedică o seară filmului mut de scurtmetraj. 9 muzicieni din tânăra generație de compozitori școliți pe băncile universităţilor de muzică din ţară şi străinătate au realizat coloanele sonore pentru fiecare film în parte, acestea fiind interpretate live, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea.
Juriul competiției de film a fost format din: regizorul Claudiu Mitcu (Wearebasca), monteurul Cătălin Cristuțiu și Andrei Butică. Proiectele au venit din SUA, Olanda, Chile și România. La secțiunea fotografie, au jurizat: fotografii Cosmin Bumbuț, Gyuri Ilinca, Șerban Mestecăneanu, Lucian Muntean și Sabina Ulubeanu, compozitoare, fotograf, co-director al Festivalului Internațional de Arte Noi INNERSOUND.
Pentru cea de-a treia ediție, Festivalul Internaţional de Arte Noi InnerSound a ales să comunice evenimentul într-o formă experimentală: în mai puțin de 2 minute video puteți vedea lista completă a câștigătorilor acestei ediții a Festivalului cu un click pe imaginea de mai jos. Comunicatul video include și o animație special creată de regizorul Julio Pot, preferatul publicului.   

-->

·       “Am avut parte de o implicare extraordinară a publicului în procesul de votare.  A fost impresionant să vedem că premiul publicului la film a fost câștigat cu o majoritate detașată, iar la muzică voturile au fost extrem de echilibrate. Toate coloanele sonore au fost în premieră absolută, în stiluri
foarte diferite, de la minimalism și melodică luxuriantă în stil clasic contemporan la influențe de tango și fusion cu ritmuri  techno.” – Sabina Ulubeanu, compozitoare, co-director artistic al Festivalului InnerSound

·       Gabriel Durlan, laureatul Trofeului InnerSound este deopotrivă Scenarist, regizor, monteur și fotograf. S-a născut la Onești, în anul 1989, și a absolvit Facultatea de Cinematografie și Televiziune, secția Regie de Film, din cadrul Universitatii Media din București. Licențiat în Cinematografie, Fotografie, Media la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca în 2012, Gabriel a realizat diverse scurtmetraje de ficțiune și documentar, clipuri muzicale pentru artiști rap sau electro, filme experimentale proiectate în Paris și expoziții foto în București.

·       Ana-Maria Tatu, laureata Premiului Vortex pentru fotografie s-a născut în anul 1987 la Arad și este licențiată în fotografie la Universitatea de Vest din Timișoara. În prezent, este fotograf de evenimente. Fotografiile trimise la concursul Vortex din cadrul InnerSound au fost făcute în decursul a doi ani, fără legătură între ele, având în comun doar magnetismul  definitoriu pentru ideea de vortex, şi anume, modul în care observatorul care a imortalizat la un moment dat o imagine, poate exercita apoi acest obiect vizual asupra celorlalţi observatori, care devin la rândul lor, participanţi într-un proces care în cele din urmă antrenează din nou autorul imaginilor.


Detalii suplimentare despre Festival

Organizat în toamna fiecărui an de Asociația Opus,  Festivalul Internațional de Arte Noi InnerSound oferă o nouă perspectivă asupra muzicii contemporane.

Fondatorii InnerSound sunt  trei compozitori ce includ în creația lor artele vizuale și performance-ul: Sabina Ulubeanu, co-director artistic, este și fotograf, Diana Rotaru, co-director artistic, este membră a grupului sincretic SeduCânt, Cătălin Crețu , director executiv, este artist multimedia.

InnerSound reprezintă, totodată, o platformă puternică de promovare a tinerilor compozitori, instrumentişti, fotografi, artişti vizuali şi regizori, incluzând de asemenea artişti de renume internațional –  Alexandru Tomescu, Henry Vega, Anat Spiegel, Dublin Sound Lab, Irina Ungureanu, Barbara Lüneburg, Marko Ciciliani, Controllar, Matei Ioachimescu, Ana Topalovic, Gabriel Bebeşelea, Irinel Anghel, Laura Buruiană.

Ediția a treia InnerSound New Arts Festival este un proiect finanțat de AFCN și susținut de Raiffeisen Bank.

Partenerii festivalului sunt: Institutul Cultural Român, UNMB, Centrul de Muzică Electroacustică şi Multimedia,  RTÉ (Radioteleviziunea Naţională Irlandeză), Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez Bucureşti, Culture.pl, oraşul Gdańsk, ETXEPARE – Institutul Basc, INAEM – Institutul Naţional Spaniol al Artelor Spectacolului şi al Muzicii, Ambasada Olandei la Bucureşti, Wearebasca, CIMRO, Modulab, dramAcum, CNDB, Brigada de Voluntari, Bilete.ro, Poşta Română, Sofa Mix Studio, All Deco International, Muzeul Naţional “George Enescu”, ARTEk, Heineken România

Partener comunicare: OMA Vision

Parteneri media principali: DIGI 24, RFI România

Parteneri media: Ziare.com, Kudika, Think Ouside the Box, 9AM News, Igloo, Garbo, Liternet.ro, HotNews, Ziarul Metropolis

Detalii pentru presă despre Festival

Ana-Maria Onisei (anamaria.onisei@omavision.ro; 0752220420).