joi, 19 martie 2009

Romanesc 100 % versus obiectivul alb serie L

Daca va asteptati de la mine sa scriu o cronica normala, va rog sa nu cititi randurile urmatoare.
Am ajuns la concert cu o teribila durere de cap, dupa o zi absolut ingrozitoare, inceputa in forta la ora 5 dimineata.
Insa de cum am intrat in Ateneu am avut senzatia de "acasa" pe care o am de la varsta de 7 ani, cand am pus prima data piciorul acolo . Din pacate, impresia de familiaritate a fost puternic intarita de mana de oameni prezenta in sala.
Cu exceptia unui grup de turisti germani , absolut toata lumea imi era extrem de cunoscuta. Nici nu e greu, lumea muzicala e destul de mica incat sa cunosti cele 40 de persoane prezente in sala....Nu mai comentez aspectul asta, o las pe Diana, insa a fost efectiv JENANT ca asemenea interpreti, cu un asemenea program, ingrozitor de accesibil, sa aiba un public atat de restrans.
Insa nu despre asta vroiam sa va povestesc. Asa ca trecem peste introducere si incepe mica noastra poveste....

A fost odata ca niciodata un recital de muzica romaneasca, in sala Ateneului.
Eu stiam ca la recitaluri te duci sa asculti muzica.
Ei bine, nu, unii se duc sa faca poze.
Si nu orice fel de poze, ci poze profi (a se citi poze cu canon cu live view si obiective seria L....)

La piesa de Enescu fotograful nu a nimerit doar momentele de forta ca sa declanseze.
Absorbita de frumusetea muzicii simteam undeva ca ma deranjeaza un click foarte familiar. Mi-am zis ca e doar imaginatia mea bolnava de fotograf in devenire , asa ca speriata de amploarea pe care a luat-o obsesia mea din ultimii ani am intors repede capul sa vad ce se intampla! N-am vazut nimic, asa ca mi-am vazut mai departe de ascultat muzica. Deodata, iarasi, Click! Am avut inspiratia de a ma uita si un pic mai in fata...da acolo era, el, cu L, cu Canon, in primul rand, cu ditamai tunul. Cu parasolar, fireste!!! Dupa ce mai clickaie de 2 ori se termina piesa, aplaudam, baietii canta minunat, nimic de zis, Diana e la inaltime la datul paginilor si mai are si niste cizme bestiale, poate pe ea o pozeaza...asta e, las ca ies si io din blugi imediat ce mai creste Praslea.
Piesa a doua imi era complet necunoscuta asa ca am dat mai putina importanta fotografului. Dar totusi, atrasa ca un magnet de zona L , observ ca el scoate tunul...si il inlocuieste cu altul..mai...MARE!! Imens, alb.....cu ditamai...parasolarul fireste!! Toate schimbarile se fac in timpul cantatului. Se aud fermoare trase, click de la fixarea obiectivului...si apoi....expresia lui de suprema satisfactie. Nu stiu ce Dumnezeu pozeaza ...clapele de la flaut? Ochelarii lui Ionut? degetele lui Horia?? Face macro la concert?
Povestea se continua si la piesa lui Cornel Taranu, recunosc eu ca la partea a doua a sonatei am urmarit numai fotograful, pentru ca lucrarea se lungea proportional cu epuizarea ideilor....
Dupa primele 3 poze a urmat o pauza, trebuia asezat gongul pentru lucrarea Dianei.
Am incercat sa o atrag pe Diana sa stea in fata langa mine, dar am avut buna inspiratie sa ma las tarata de ea putin mai in spate. Da, inspiratia! Pentru ce eL s-a asezat exact in fata locului unde am stat prima data...probabil ca nu m-as fi putut abtine de la un comentariu rautacios si mi-ar fi stricat toata buna dispozitie cu clickaiturile.

Si piesa Violetei Dinescu si cea a lui Vasile Jianu au fost cantate impecabil, s-a aplaudat, a fost frumos.
Si urmeaza "play", piesa cu gong. Care mi-a placut la fel de mult ca prima data cand am ascultat-o.
Da, Diana e prietena mea, dar criticile ni le spunem extrem de sincer. Noi amandoua credem in proprietatea muzicii de a captiva, de a vraji, de a te transforma...
Lucrarea Dianei a facut asta cu mine, si cu toti cei din sala! A fost cea mai aplaudata lucrare. Si cea mai contemporana dintre toate! Cum stam cu muzica noua de neinteles? spuneti-mi si mie atunci de ce se aplauda minute in sir o piesa noua, pe cand un Vasile Jianu nu capata decat aplauzele necesare pregatirilor interpretilor pentru urmatoarea lucrare?

Dar. Exista un mare dar.
In timp ce ma lasam captivata de sonoritatile imaginate de Diana, apare Ea si se aseaza langa eL. Isi da jos geanta, isi da jos haina. Din geanta...isi scoate si ea aparatul. Mai schimba doua vorbe cu L. Ea strabate evident TOATA sala pentru a ajunge langa eL. Si fotografiaza, la fel de zgomotos.
Sincera sa fiu, mi-a picat fata:)
Noroc ca dupa ce s-a terminat lucrarea Dianei , restul pieselor au fost mult mai lejere. ne-am simtit bine, ne-am distrat, interpretii au cantat absolut minunat, parca imi trecuse si gustul amar cu publicul putin numeros, in fond in spate erau Cristi Lolea, Matei Ioachimescu, Mihai Maniceanu, Claudiu Iacob, adica ai nostri, ai mei .... :)
va las in continuare programul, il mai scriu odata ca sa vedeti cat de lejer a putut sa fie....
* George Enescu – Cantabile și Presto
* Tudor Ciortea – Sonata
* Cornel Țăranu – Sonata
* Violeta Dinescu – Kata
* Vasile Jianu – Preludiu și Rigaudon
* Diana Rotaru – Play!
* Petre Elinescu – Dansul vrăjitoarelor
* Dan Dediu - Șapte notturnissime
* Tiberiu Brediceanu - Suită

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea mea.
Astept si alte povesti ale concertului:)

2 comentarii:

Diana spunea...

Sabina, mama, nu se astepta nimeni de la tine sa scrii o cronica "normala" :P :P
Bestial, am ras cu lacrimi. Si multumesc pt laude, desi am banuiala ca aplauzele au fost ori pentru cizme ori pentru stilul psihedelico-nevropat al datatorului de pagini...
Despre prezenta, intr-adevar JENANTA, io nu mai zic nimic. Vorba ta, nu cantau niste neica-nimeni. In fine...

adriana spunea...

Dragi blogeri...va invit sa punem blogul la o fapta buna...tocmai se desfasoara un concurs...premiul e de 1000 de euro...multi/putini, acestia pot ajuta Asociatia IHTIS
http://feeds2.feedburner.com/asociatia-ihtis
sa mai faca un pas (mic e adevarat), pe drumul pe care au pornit.

Am studiat site-ul lor si mi-am dat seama ca unii oameni sunt reticienti in a ajuta, si in loc sa se informeze prefera sa jigneasca.

Pentru ca anul trecut am intalnit-o pe Michi Mihaescu (fondator IHTIS)si am vazut de cata energie dispune, cu toate ca e persoana cu handicap, incet -incet, am inceput sa ma implic, din umbra, cum ii place ei sa spuna...o promovare a site-ului pe blogul meu si alte actiuni...acum ma gandesc ca o putem ajuta sa castige si acest concurs...ea insasi participa cu un articol, dar dupa cum va spuneam...oamenii au alergie la fundatii (unii, noi cei de aici cu siguranta ca nu)....asa ca m-am inscris si eu cu o poveste...
Daca vreti sa imi fiti alaturi, postati acest mesaj la cei din lista voastra de urmarire, la comentariul zilei de 22 martie (daca exista postare), daca nu, la ultima postare...asta ca sa nu ne suprapunem cu mesajele...si sa obtinem un efect invers....agasarea dauneaza grav reclamei...

Pasul urmator va fi sa notati cu 10 povestea de aici:

http://www.e-psiho.ro/articole_concurs.php?id=83
si sa lasti un comentariu...strict la poveste....daca nu puteti intra direct, incercati
http://www.e-psiho.ro/
deschideti Colectia de fapte bune si cautati "Prima zapada" postata de domnitza2009

Mai exista si pasul trei:

in dat de 25 martie, in semn de solidaritate cu persoanele cu handicap, sa postam urmatorul text...recunosc ca m-am inspirat din titlul spectacolului oferit de IHTIS luna trecuta:

Nu esti singur

"Chiar daca tu nu poti merge singur, oricand cineva e dispus sa te ajute...suflet langa suflet...prin blog...continua sa speri...MEREU ESTE CINEVA LANGA TINE"

Cu speranta ca nu v-am plictisit, cu convingerea ca veti veni si cu alte solutii pentru continuarea drumului, va sigur ca cei care vom castiga la final suntem chiar noi...si asta pentru ca picioarele noastre merg acolo unde le ducem, fara a fi nevoiti sa ne asezam intai.

Va multumesc si sa ne citim cu bine.