Din incheierea festivalului (Palatul Mogosoaia, 29 mai 2011):
duminică, 5 iunie 2011
miercuri, 1 iunie 2011
Viermi de urechi
Un eveniment extraordinar in cadrul festivalului SIMN 2011, “Worm Songs” a bucurat mult prea putini oameni, prezenta extrem de rarefiata a oamenilor in sala fiind insa compensata de reactia publicului, complet fermecat. Un spectacol de o ora pentru voce si computer, “Worm Songs” creeaza o punte neasteptata intre transa sacra, cea a divertismentului si cea a “muzicii noi”, elitiste. Hipnotismul, datorat atat muzicii repetitive, minimaliste, dar extrem de inspirate si proaspete, cat si proiectiei video naucitoare din spate, proiecteaza temporar auditorul intr-o alta dimensiune, in care energia se afla intr-o continua expansiune, intr-un continuu clocot vital – de altfel, spectacolul a fost inspirat de tema extropianismului.
Elementul definitoriu in spectacol este vocea non-conventionala a minunatei Anat Spiegel, o voce aflata la granita intre stiluri, care isi moduleaza extrem de usor culoarea de la ruga la senzualitate. O prezenta scenica la fel de fascinanta ca si cea vocala, Anat este permanent insotita de procesarea electronica, facuta live de catre compozitor, care ii potenteaza nuantele – o alta punte intre computer, cel mai “avansat” instrument, si vocea umana, cel mai vechi si mai expresiv.
Muzica lui Henry Vega, unul dintre cei mai proeminenti tineri compozitori din acest moment - despre care am mai scris aici si despre care se poate spune foarte onest ca este ingrozitor de talentat - creeaza si ea punti intre, pe de o parte, minimalismul repetitiv, scriitura de tip “bloc”, care incepe si se termina brusc, ca o fereastra deschisa la un computer, o dez-expresivizare voita a actului interpretativ si, pe de alta parte, sursa majora de inspiratie care este, in mod evident, muzica sacra: incantatii, predici, recitari ale vocii imbinate cu un limbaj pan-diatonic. Forta muzicii este exprimata vizual de proiectiile video live realizate de Emmanuel Flores, proiectii de o diversitate si creativitate naucitoare.
Trei viermi fabulosi, pe care ii mai asteptam cat de curand in Romania...
Foto: MIHAI CUCU
marți, 24 mai 2011
Cica Urmuz...
Cică nişte cronicari
Duceau lipsă de şalvari.
Şi-au rugat pe Rapaport
Să le dea un paşaport.
Cica Sorin Petrescu l-a povestit pe Urmuz. Si l-a povestit tare bine, folosindu-se de sunetele Laurei Manolache, ale lui Gabriel Malancioiu, ale lui Darie Nemes-Bota (vajnic recuziter), ale lui Anatol Vieru si ale sale proprii si personale.
Rapaport cel drăgălaş
Juca un carambolaj,
Neştiind că-Aristotel
Nu văzuse ostropel.
Cica muzica vie, gestuala, descriptiva, mustind a creativitate l-a povestit asa bine pe Urmuz datorita unui grup de pasionati in ale sunetului si a spectacolului: magicianul clapelor, slujbas permanent si complet dedicat in fabrica de sunete miraculoase (piaistul Sorin Petrescu si salopeta albastra), bucatarul aleselor tesaturi auditive (clarinetistul si saxofonistul Dorin Cuibariu si tigaia harnica), mladiosul vraci al arabescurilor (fagotistul Cosmin Balean si dulapul buclucas), expresivul Cugetator-Cantaret (tenorul Ovidiu Cozma si pelerina rosie), versatilul urmuzian locvace (actorul Mihai Bisericanu si acordeonul cel maret), pescarul de idei si pompe (dirijorul Radu Popa si bricheta absenta), freneticul videast-de-mingi (Vlad Dragomirescu si tunica antica).
“Galileu! O, Galileu!
Strigă el atunci mereu –
Nu mai trage de urechi
Ale tale ghete vechi.”
Joaca de oameni seriosi.
Galileu scoate-o sinteză
Din redingota franceză,
Şi exclamă: ”Sarafoff,
Serveşte-te de cartof!”
Seriozitate de oameni cu zambet ghidus in suflet.
Morală: Pelicanul sau babiţa
"Cica Urmuz...", la Studioul de Opera al UNMB, spectacol/jucarie urmuziana in cadrul SIMN 2011 (23 mai ora 17:00).
Duceau lipsă de şalvari.
Şi-au rugat pe Rapaport
Să le dea un paşaport.
Cica Sorin Petrescu l-a povestit pe Urmuz. Si l-a povestit tare bine, folosindu-se de sunetele Laurei Manolache, ale lui Gabriel Malancioiu, ale lui Darie Nemes-Bota (vajnic recuziter), ale lui Anatol Vieru si ale sale proprii si personale.
Rapaport cel drăgălaş
Juca un carambolaj,
Neştiind că-Aristotel
Nu văzuse ostropel.
Cica muzica vie, gestuala, descriptiva, mustind a creativitate l-a povestit asa bine pe Urmuz datorita unui grup de pasionati in ale sunetului si a spectacolului: magicianul clapelor, slujbas permanent si complet dedicat in fabrica de sunete miraculoase (piaistul Sorin Petrescu si salopeta albastra), bucatarul aleselor tesaturi auditive (clarinetistul si saxofonistul Dorin Cuibariu si tigaia harnica), mladiosul vraci al arabescurilor (fagotistul Cosmin Balean si dulapul buclucas), expresivul Cugetator-Cantaret (tenorul Ovidiu Cozma si pelerina rosie), versatilul urmuzian locvace (actorul Mihai Bisericanu si acordeonul cel maret), pescarul de idei si pompe (dirijorul Radu Popa si bricheta absenta), freneticul videast-de-mingi (Vlad Dragomirescu si tunica antica).
“Galileu! O, Galileu!
Strigă el atunci mereu –
Nu mai trage de urechi
Ale tale ghete vechi.”
Joaca de oameni seriosi.
Galileu scoate-o sinteză
Din redingota franceză,
Şi exclamă: ”Sarafoff,
Serveşte-te de cartof!”
Seriozitate de oameni cu zambet ghidus in suflet.
Morală: Pelicanul sau babiţa
"Cica Urmuz...", la Studioul de Opera al UNMB, spectacol/jucarie urmuziana in cadrul SIMN 2011 (23 mai ora 17:00).
luni, 23 mai 2011
Cronica subiectiva.
Mangaiere fermecata, aur lichid, cautare alchimica in interiorul sunetului (flautul lui Ion Bogdan Stefanescu) insotita de cristale versatile, scaparari delicate (chitara lui Costin Soare) si de visceralitate senzuala, patos rafinat, efervescenta esentiala (vocea lui Eusebiu Stefanescu).
Melancolie valurita, cu tente impresioniste (Toru Takemitsu, "Toward the Sea I, II, III", flaut si chitara), joc nastrusnic, nabadaios, ce cade pe ganduri lirice (Dan Buciu, "Mozaic II", flaut solo), durere milenara ce plange hipnotic prin glas de flaut (Doina Rotaru, "Spiralis III", flaut si chitara), cioburi lucide, sobre, fragmentate (Gabriel Irany, "Laokoon I-V", flaut solo), nestatornicie gestuala (Violeta Dinescu, "Atreju", flaut si chitara).
Cuvant muzical, muzica prin cuvant (Nichita , Georgeos Seferis, Blaga, Eugen Jebeleanu, Doinas, Barbu, Cezar Ivanescu, Spiridon Popescu, Mircea Micu, George Stanca).
Daca esti femeie si nu te indragostesti de Eusebiu Stefanescu, incredibil de carismatic cand recita/rosteste, nu ai sange in tine.
Daca esti muzician si nu apreciezi extraordinara maiestrie cu care Ion Bogdan Stefanescu povesteste prin flaut si il asorteaza cu delicata chitara a lui Costin Soare, nu stii ceea ce inseamna "sunet".
Daca ai fost in sala in timpul concertului "Suita pentru cymbal, clavicord si virginal universal", care a avut loc la Tinerimea Romana in seara zilei de 22 mai, si nu ai simtit ca ai fost rupt din cotidian printr-o extraordinara energie, care a demonstrat ca aschiile nu numai ca nu sar departe de trunchi dar si colaboreaza fantastic cu el (Ion Bogdan Stefanescu, flaut; Eusebiu Stefanescu, actor; Maria Stefanescu, pictura), atunci nu te cred.
(in fragmentul video - lucrari de Dan Buciu si Doina Rotaru)
Maria Stefanescu a completat energia sonora cu una coloristica, a infaptuirilor pe panza, impresionanta pentru un artist adult, fabuloasa pentru un artist de numai 15 ani. Mediul extrem de creativ in care a fost crescuta isi spune cuvantul.
"Va sunteti vii? Ne suntem vii!"
Melancolie valurita, cu tente impresioniste (Toru Takemitsu, "Toward the Sea I, II, III", flaut si chitara), joc nastrusnic, nabadaios, ce cade pe ganduri lirice (Dan Buciu, "Mozaic II", flaut solo), durere milenara ce plange hipnotic prin glas de flaut (Doina Rotaru, "Spiralis III", flaut si chitara), cioburi lucide, sobre, fragmentate (Gabriel Irany, "Laokoon I-V", flaut solo), nestatornicie gestuala (Violeta Dinescu, "Atreju", flaut si chitara).
Cuvant muzical, muzica prin cuvant (Nichita , Georgeos Seferis, Blaga, Eugen Jebeleanu, Doinas, Barbu, Cezar Ivanescu, Spiridon Popescu, Mircea Micu, George Stanca).
Daca esti femeie si nu te indragostesti de Eusebiu Stefanescu, incredibil de carismatic cand recita/rosteste, nu ai sange in tine.
Daca esti muzician si nu apreciezi extraordinara maiestrie cu care Ion Bogdan Stefanescu povesteste prin flaut si il asorteaza cu delicata chitara a lui Costin Soare, nu stii ceea ce inseamna "sunet".
Daca ai fost in sala in timpul concertului "Suita pentru cymbal, clavicord si virginal universal", care a avut loc la Tinerimea Romana in seara zilei de 22 mai, si nu ai simtit ca ai fost rupt din cotidian printr-o extraordinara energie, care a demonstrat ca aschiile nu numai ca nu sar departe de trunchi dar si colaboreaza fantastic cu el (Ion Bogdan Stefanescu, flaut; Eusebiu Stefanescu, actor; Maria Stefanescu, pictura), atunci nu te cred.
(in fragmentul video - lucrari de Dan Buciu si Doina Rotaru)
Maria Stefanescu a completat energia sonora cu una coloristica, a infaptuirilor pe panza, impresionanta pentru un artist adult, fabuloasa pentru un artist de numai 15 ani. Mediul extrem de creativ in care a fost crescuta isi spune cuvantul.
"Va sunteti vii? Ne suntem vii!"
miercuri, 11 mai 2011
SIMN 2011
Unii mai putin norocosi se pregatesc de sesiune. Noi ne pregatim de primavara si de festival. Ha. Avantajul de a fi "in etate".
Se apropie vertiginos Saptamana Internationala a Muzicii Noi - SIMN 2011, cel mai important festival de muzica noua din Romania, fondat de compozitorul Stefan Niculescu in 1991. Cele doua directoare artistice ale editiei de anul acesta, Irinel Anghel si Mihaela Vosganian, ne propun un festival mai putin obisnuit, care se axeaza pe ideea de SPECTACOL, mai cuminte sau mai trasnit, intr-o multitudine de ipostaze, care de care mai fascinante. Progamul complet al festivalului il puteti gasi si pe site-ul oficial SIMN 2011.
SIMN 2011
Director artistic: Irinel Anghel, Mihaela Vosganian
Director executiv: Ana Achim
People PR Agency
Grafician: Raluca Turliu Cobilanschi
Grupul de lucru: Elena Apostol, Raluca Ghideanu, Eugenia Caltia, Sanda Alexandrescu, Oana Fetanu, Maria Epuras
Unde?
Sambata 21 mai
19:00 Opera Nationala Bucuresti
Esplanada:
Vanzatorii de vise (premiera si reprezentatie unica) - Feerie si Cabaret mobil intr-un targ muzical
Irinel Anghel (dream design, muzica), Raluca Ghideanu (scenografie, concept vizual, instalatii, costume), Paul Dunca (coregrafie). Muzicieni: Irinel Anghel, Barrie Webb, Sorin Romanescu, Elmira Sebat, Christian Alexandru Petrescu, Virgil Oprina, Maria Chifu, Ana Chifu, grupul Avant’n gard, Orchestra de Estrada Angely’s & Cristian Marius Firca (dirijor Radu Popa)
Foyer:
Dizzy Waltz. Round around time and space - SONeerie pentru chitara, live electronics, voce si ansamblu de pahare
Muzica si interpretare: Sorin Romanescu, Irinel Anghel; decor: Adriana Urmuzescu
Sala Mare:
Mosii – cantata de Adrian Iorgulescu
Corul si Orchestra ONB, corul Accoustic – maestru de cor Daniel Jinga; dirijor Tiberiu Soare
Duminica 22 mai
11:00 Cercul National Militar
Spectacol de muzica si Kendo
Doru Roman (percutie), membri ai Clubului Sam-Sho, actorul Ovidiu Mihaita
Muzica de M. Kitazume, M. Ishii, V. Dinescu, M. Miki
17:00 UNMB Studioul de opera
Cica URMUZ...
Interpreti: Sorin Petrescu, Dorin Cuibariu, Cosmin Balean, Ovidiu Cozma
Invitati: Radu Popa, actorul Mihai Bisericanu
Muzica: Gabriel Malancioiu, Darie Nemes, Gabriel Almasi, Anatol Vieru
Creatie video: Vlad Dragomirescu
18:30 Parcarea UNMB
Seria ArtDetox: Concerte pe canapea
Street music/ Arta de interventie publica
Avant’n Gard – improvizatii pe texte de Urmuz
19:00 UNMB Studioul de Opera
Urmuzica – opera in concert de Sorin Lerescu
Dupa poemul erotico-eroic si muzical “Fuchsiada” de Urmuz
Libret si dramatizare: Pavel Puscas
Conducerea muzicala: George Balint
Distributia: Daniel Madia, Elmira Sebat, Ana Mirescu, Mihnea Lamatic, Ligia Duna, Camelia Mocanu, Claudia Deleanu
Ansamblul TRAIECT – director artistic Sorin Lerescu & Gonul Aptula, Alexandru Matei, Sorin Rotaru, Bogdan Ionescu, Paraschiva Alexa, Ciprian Ghita
21:00 Tinerimea Romana, Clubul Gutenberg
Suita pentru cymbal, clavicord si virginal universal – Spectacol de muzica si poezie
Ion Bogdan Stefanescu (flaute), Costin Soare (chit), Eusebiu Stefanescu (actor)
Muzica: V. Dinescu, Doina Rotaru, Toru Takemitsu, Dan Buciu, Gabriel Irany
Versuri: Grigoras Seferis, Nichita Stanescu, Eugen Jebeleanu, Cezar Ivanescu, Mircea Micu, George Stanca, Ion Es Pop, Ioan Muresan, Miron Manega, Varujan Vosganian
Luni 23 mai
19:00 UNMB Studioul de Opera
“White Lady’s” Power Places – cross-opera de Mihaela Vosganian
Muzica/concept: Mihaela Vosganian
Coregrafie: Liliana Iorgulescu
Scenografie: Raluca Ghideanu
Costume: Raluca Stroe
Grupul de muzica si dans contemporan Inter-Art: Mihaela Vosganian, Irinel Anghel, Barrie Webb, Maria Chifu, Ana Chifu, Ciprian Pop, Alexandru Matei, Luiza Comsa, Emil Rengle
Marti 24 mai
17:00 Aula Palatului Cantacuzino
Trio Mozaic - Spectacol de teatru instrumental
Oana Visenescu (vioara), Diana Spanu (pian), Emil Visenescu (clarinet)
Invitati: Barrie Webb (trb), Christian Alexandru Petrescu (tenor)
Muzica: Felicia Donceanu, Iulia Cibisescu-Duran, Liviu Marinescu, Vasile Timis, Nicolae Brandus
20:30 UNMB Studioul de Opera
HOMO VIDENS op.117 - tele-opera pentru solisti si orchestra de Liviu Danceanu
Orchestra UNMB, dirijor Vlad Conta; directia muzicala Georgeta Stoleriu, Inna Oncescu, regia si scenografia Daniel Prallea-Blaga, video live Virgil Oprina
Solisti: Ana Mirescu, Antonela Barnat, Nicolae Simonov, Claudiu Sola
Miercuri 25 mai
19:00 Radiodifuziunea Romana, Studioul Mihail Jora
4 Anotimpuri/Poeti/Compozitori
Concertul Orchestrei de Camera Radio – dirijor George Balint
Solisti: Ana Mirescu, Adriana Alexandru, Nicolae Lupu, Orest PAslariu Ranghilof
Corul Accoustic (Daniel Jinga)
Muzica: Laura Manolache, Nicolae Teodoreanu, George Balint, Dana Cristina Probst
21:15 Aula Palatului Cantacuzino
Concerti neo-grossi
Daniel Kientzy (sax), Cristian Suciu (trp), Florin Pane (trb)
Ansamblul ModernArt – dirijor Bogdan Voda
Muzica: Francois Rosse, Bogdan Voda, Drake Mabry, Cornel Taranu
Joi 26 mai
17:00 Curtea Palatului Cantacuzino
Seria ArtDetox: Concerte pe canapea
Barrie and Barbie
Barrie Webb (trb)
Muzica: Folke Rabe, Chan Hae Lee, William Marshall, Christian Wolff, Stuart Greenbaum
19:00 Radiodifuziunea Romana, Studioul Mihail Jora
Concertul Corului Academic Radio - Simfonisti in muzica corala romaneasca
Dirijor Dan Mihai Goia
Muzica: Pascal Bentoiu, Adrian Pop, Cornelia Tautu, Nicolae Brandus, Theodor Grigoriu, Sabin Pautza, Octavian Nemescu, Remus Georgescu, Adrian Enescu
21:00 UNMB Studioul de Opera
Creatrix - Spectacol realizat de grupul SeduCant
Icarynth & Onde, Ondine
Interpreti: Ana Chifu, Maria Chifu, Theodor Valentin Iliescu
Muzica: Diana Rotaru;
Coregrafie: Georgiana Bobocel-Iacob;
Video: Mihai Cucu
Lumini: Dan Bujor
Vineri 27 mai
19:00 Radiodifuziunea Romana
Concertul Orchestrei Nationale Radio
Dirijor Valentin Doni
Solisti: Cornelia Bronzetti, Juhani Palola (vn), Bianca Manoleanu (sopr), Nicolae Simonov (tenor), Jean-Kristof Bouton (bar)
Corul Academic Radio – dirijor Dan Mihai Goia
Muzica: Ulpiu Vlad, Carmen Carneci, Maia Ciobanu, Liia Teodorescu
21:00 UNMB Studioul de Opera
Spectacol multimedia cu papusi: Do-mi-no.6.1
Realizatori: Centrul de Muzica electroacustica si Multimedia UNMB si Compania PurAnima – teatru de animatie in colaborare cu TVR Cultural
Interpreti:actori papusari: Florentina Tanase, Petronela Purima, Vlad Tanase; Ana Chifu (flaut)
Muzica si video: Catalin Cretu
Lumini: Dan Bujor
Sambata 28 mai
16:30 Curtea Palatului Cantacuzino
Seria ArtDetox – Concerte pe canapea
Emil Visenescu, Constantin Urziceanu (cl)
Muzica de Roman Vlad si Tiberiu Olah
17:00 Aula Palatului Cantacuzino
Sound Cinema, Sound Theatre
Cvartetul Florilegium (Marius Lacraru, Ladislau Csendes, Maria Ciurduc, Anca Vartolomei)
Invitati: Verona Maier (pian), Emil Visenescu (cl)
Video: Corneliu Dan Georgescu
Muzica: Corneliu Dan Georgescu, Octavian Nemescu, Fred Popovici, Ivana Stefanovic
19:00 Radiodifuziunea Romana, Studioul Mihail Jora
Idile si Guerille - Concert-spectacol de Dan Dediu
Idile si Guerrille (pian la 4 maini) & Un bestiar mitologic (vioara si pian)
Interpreteaza: Dan Dediu, Valentina Sandu-Dediu (pian), Diana Mos (vioara)
21:00 UNMB Studioul de Opera
Worm Songs - Multimedia performance de Henry Vega
Anat Spiegel (voce), Henry Vega (computer), Emmanuel Flores (video)
Duminica 29 mai
14:00 – 21:00, Palatul Mogosoaia
Calatorie in irealitatea imediata
Concept vizual: Raluca Ghideanu
Ghid: Paul, the Sweet Vampire
14:00 Cuhnia Palatului
Sarea in bucate “muzicale” - Vizita in bucataria ArtDetox
Participa: Paul Dunca, Sorin Romanescu, Irinel Anghel
Concept: Raluca Ghideanu, dupa o idee de Sorin Romanescu
15:00 Lansarea expozitiei “Music is the answer...” de Raluca Turliu Cobilanschi
15:30 Ce spune padurea? - Concert al ansamblului de percutie Game
Solist: Christian Alexandru Petrescu
Invitata: actrita Viorica Vatamanu
Muzica: Vladimir Scolnic, Doina Rotaru, Ivan Brkljacic, Christian Alexandru Petrescu
17:00 Who I Am?... - spectacol muzical de Elena Apostol
Grupul vocal Accoustic
18:00 Dynamic Meditation - spectacol de Mihaela Vosganian
Grupul Inter-Art: Mihaela Vosganian, Armine osganian, Liliana Iorgulescu, Andreea Duta, Vlad Iachim, Ciprian Pop
Regia: Anda Cruceanu
19:30 Serenade pe teme false si alte iluzii pentru voce cu corp de femeie si menestrel electric
Irinel Anghel (voce), Sorin Romanescu (chitara), Barrie Webb (trb)
20:15 Promenade si nocturne cu parfum de final - Soundpainting in the air
Orchestra Angely’s si Cristian Marius Firca
Se apropie vertiginos Saptamana Internationala a Muzicii Noi - SIMN 2011, cel mai important festival de muzica noua din Romania, fondat de compozitorul Stefan Niculescu in 1991. Cele doua directoare artistice ale editiei de anul acesta, Irinel Anghel si Mihaela Vosganian, ne propun un festival mai putin obisnuit, care se axeaza pe ideea de SPECTACOL, mai cuminte sau mai trasnit, intr-o multitudine de ipostaze, care de care mai fascinante. Progamul complet al festivalului il puteti gasi si pe site-ul oficial SIMN 2011.
SIMN 2011
Director artistic: Irinel Anghel, Mihaela Vosganian
Director executiv: Ana Achim
People PR Agency
Grafician: Raluca Turliu Cobilanschi
Grupul de lucru: Elena Apostol, Raluca Ghideanu, Eugenia Caltia, Sanda Alexandrescu, Oana Fetanu, Maria Epuras
Unde?
Sambata 21 mai
19:00 Opera Nationala Bucuresti
Esplanada:
Vanzatorii de vise (premiera si reprezentatie unica) - Feerie si Cabaret mobil intr-un targ muzical
Irinel Anghel (dream design, muzica), Raluca Ghideanu (scenografie, concept vizual, instalatii, costume), Paul Dunca (coregrafie). Muzicieni: Irinel Anghel, Barrie Webb, Sorin Romanescu, Elmira Sebat, Christian Alexandru Petrescu, Virgil Oprina, Maria Chifu, Ana Chifu, grupul Avant’n gard, Orchestra de Estrada Angely’s & Cristian Marius Firca (dirijor Radu Popa)
Foyer:
Dizzy Waltz. Round around time and space - SONeerie pentru chitara, live electronics, voce si ansamblu de pahare
Muzica si interpretare: Sorin Romanescu, Irinel Anghel; decor: Adriana Urmuzescu
Sala Mare:
Mosii – cantata de Adrian Iorgulescu
Corul si Orchestra ONB, corul Accoustic – maestru de cor Daniel Jinga; dirijor Tiberiu Soare
Duminica 22 mai
11:00 Cercul National Militar
Spectacol de muzica si Kendo
Doru Roman (percutie), membri ai Clubului Sam-Sho, actorul Ovidiu Mihaita
Muzica de M. Kitazume, M. Ishii, V. Dinescu, M. Miki
17:00 UNMB Studioul de opera
Cica URMUZ...
Interpreti: Sorin Petrescu, Dorin Cuibariu, Cosmin Balean, Ovidiu Cozma
Invitati: Radu Popa, actorul Mihai Bisericanu
Muzica: Gabriel Malancioiu, Darie Nemes, Gabriel Almasi, Anatol Vieru
Creatie video: Vlad Dragomirescu
18:30 Parcarea UNMB
Seria ArtDetox: Concerte pe canapea
Street music/ Arta de interventie publica
Avant’n Gard – improvizatii pe texte de Urmuz
19:00 UNMB Studioul de Opera
Urmuzica – opera in concert de Sorin Lerescu
Dupa poemul erotico-eroic si muzical “Fuchsiada” de Urmuz
Libret si dramatizare: Pavel Puscas
Conducerea muzicala: George Balint
Distributia: Daniel Madia, Elmira Sebat, Ana Mirescu, Mihnea Lamatic, Ligia Duna, Camelia Mocanu, Claudia Deleanu
Ansamblul TRAIECT – director artistic Sorin Lerescu & Gonul Aptula, Alexandru Matei, Sorin Rotaru, Bogdan Ionescu, Paraschiva Alexa, Ciprian Ghita
21:00 Tinerimea Romana, Clubul Gutenberg
Suita pentru cymbal, clavicord si virginal universal – Spectacol de muzica si poezie
Ion Bogdan Stefanescu (flaute), Costin Soare (chit), Eusebiu Stefanescu (actor)
Muzica: V. Dinescu, Doina Rotaru, Toru Takemitsu, Dan Buciu, Gabriel Irany
Versuri: Grigoras Seferis, Nichita Stanescu, Eugen Jebeleanu, Cezar Ivanescu, Mircea Micu, George Stanca, Ion Es Pop, Ioan Muresan, Miron Manega, Varujan Vosganian
Luni 23 mai
19:00 UNMB Studioul de Opera
“White Lady’s” Power Places – cross-opera de Mihaela Vosganian
Muzica/concept: Mihaela Vosganian
Coregrafie: Liliana Iorgulescu
Scenografie: Raluca Ghideanu
Costume: Raluca Stroe
Grupul de muzica si dans contemporan Inter-Art: Mihaela Vosganian, Irinel Anghel, Barrie Webb, Maria Chifu, Ana Chifu, Ciprian Pop, Alexandru Matei, Luiza Comsa, Emil Rengle
Marti 24 mai
17:00 Aula Palatului Cantacuzino
Trio Mozaic - Spectacol de teatru instrumental
Oana Visenescu (vioara), Diana Spanu (pian), Emil Visenescu (clarinet)
Invitati: Barrie Webb (trb), Christian Alexandru Petrescu (tenor)
Muzica: Felicia Donceanu, Iulia Cibisescu-Duran, Liviu Marinescu, Vasile Timis, Nicolae Brandus
20:30 UNMB Studioul de Opera
HOMO VIDENS op.117 - tele-opera pentru solisti si orchestra de Liviu Danceanu
Orchestra UNMB, dirijor Vlad Conta; directia muzicala Georgeta Stoleriu, Inna Oncescu, regia si scenografia Daniel Prallea-Blaga, video live Virgil Oprina
Solisti: Ana Mirescu, Antonela Barnat, Nicolae Simonov, Claudiu Sola
Miercuri 25 mai
19:00 Radiodifuziunea Romana, Studioul Mihail Jora
4 Anotimpuri/Poeti/Compozitori
Concertul Orchestrei de Camera Radio – dirijor George Balint
Solisti: Ana Mirescu, Adriana Alexandru, Nicolae Lupu, Orest PAslariu Ranghilof
Corul Accoustic (Daniel Jinga)
Muzica: Laura Manolache, Nicolae Teodoreanu, George Balint, Dana Cristina Probst
21:15 Aula Palatului Cantacuzino
Concerti neo-grossi
Daniel Kientzy (sax), Cristian Suciu (trp), Florin Pane (trb)
Ansamblul ModernArt – dirijor Bogdan Voda
Muzica: Francois Rosse, Bogdan Voda, Drake Mabry, Cornel Taranu
Joi 26 mai
17:00 Curtea Palatului Cantacuzino
Seria ArtDetox: Concerte pe canapea
Barrie and Barbie
Barrie Webb (trb)
Muzica: Folke Rabe, Chan Hae Lee, William Marshall, Christian Wolff, Stuart Greenbaum
19:00 Radiodifuziunea Romana, Studioul Mihail Jora
Concertul Corului Academic Radio - Simfonisti in muzica corala romaneasca
Dirijor Dan Mihai Goia
Muzica: Pascal Bentoiu, Adrian Pop, Cornelia Tautu, Nicolae Brandus, Theodor Grigoriu, Sabin Pautza, Octavian Nemescu, Remus Georgescu, Adrian Enescu
21:00 UNMB Studioul de Opera
Creatrix - Spectacol realizat de grupul SeduCant
Icarynth & Onde, Ondine
Interpreti: Ana Chifu, Maria Chifu, Theodor Valentin Iliescu
Muzica: Diana Rotaru;
Coregrafie: Georgiana Bobocel-Iacob;
Video: Mihai Cucu
Lumini: Dan Bujor
Vineri 27 mai
19:00 Radiodifuziunea Romana
Concertul Orchestrei Nationale Radio
Dirijor Valentin Doni
Solisti: Cornelia Bronzetti, Juhani Palola (vn), Bianca Manoleanu (sopr), Nicolae Simonov (tenor), Jean-Kristof Bouton (bar)
Corul Academic Radio – dirijor Dan Mihai Goia
Muzica: Ulpiu Vlad, Carmen Carneci, Maia Ciobanu, Liia Teodorescu
21:00 UNMB Studioul de Opera
Spectacol multimedia cu papusi: Do-mi-no.6.1
Realizatori: Centrul de Muzica electroacustica si Multimedia UNMB si Compania PurAnima – teatru de animatie in colaborare cu TVR Cultural
Interpreti:actori papusari: Florentina Tanase, Petronela Purima, Vlad Tanase; Ana Chifu (flaut)
Muzica si video: Catalin Cretu
Lumini: Dan Bujor
Sambata 28 mai
16:30 Curtea Palatului Cantacuzino
Seria ArtDetox – Concerte pe canapea
Emil Visenescu, Constantin Urziceanu (cl)
Muzica de Roman Vlad si Tiberiu Olah
17:00 Aula Palatului Cantacuzino
Sound Cinema, Sound Theatre
Cvartetul Florilegium (Marius Lacraru, Ladislau Csendes, Maria Ciurduc, Anca Vartolomei)
Invitati: Verona Maier (pian), Emil Visenescu (cl)
Video: Corneliu Dan Georgescu
Muzica: Corneliu Dan Georgescu, Octavian Nemescu, Fred Popovici, Ivana Stefanovic
19:00 Radiodifuziunea Romana, Studioul Mihail Jora
Idile si Guerille - Concert-spectacol de Dan Dediu
Idile si Guerrille (pian la 4 maini) & Un bestiar mitologic (vioara si pian)
Interpreteaza: Dan Dediu, Valentina Sandu-Dediu (pian), Diana Mos (vioara)
21:00 UNMB Studioul de Opera
Worm Songs - Multimedia performance de Henry Vega
Anat Spiegel (voce), Henry Vega (computer), Emmanuel Flores (video)
Duminica 29 mai
14:00 – 21:00, Palatul Mogosoaia
Calatorie in irealitatea imediata
Concept vizual: Raluca Ghideanu
Ghid: Paul, the Sweet Vampire
14:00 Cuhnia Palatului
Sarea in bucate “muzicale” - Vizita in bucataria ArtDetox
Participa: Paul Dunca, Sorin Romanescu, Irinel Anghel
Concept: Raluca Ghideanu, dupa o idee de Sorin Romanescu
15:00 Lansarea expozitiei “Music is the answer...” de Raluca Turliu Cobilanschi
15:30 Ce spune padurea? - Concert al ansamblului de percutie Game
Solist: Christian Alexandru Petrescu
Invitata: actrita Viorica Vatamanu
Muzica: Vladimir Scolnic, Doina Rotaru, Ivan Brkljacic, Christian Alexandru Petrescu
17:00 Who I Am?... - spectacol muzical de Elena Apostol
Grupul vocal Accoustic
18:00 Dynamic Meditation - spectacol de Mihaela Vosganian
Grupul Inter-Art: Mihaela Vosganian, Armine osganian, Liliana Iorgulescu, Andreea Duta, Vlad Iachim, Ciprian Pop
Regia: Anda Cruceanu
19:30 Serenade pe teme false si alte iluzii pentru voce cu corp de femeie si menestrel electric
Irinel Anghel (voce), Sorin Romanescu (chitara), Barrie Webb (trb)
20:15 Promenade si nocturne cu parfum de final - Soundpainting in the air
Orchestra Angely’s si Cristian Marius Firca
duminică, 17 aprilie 2011
Stop-Cadru: Irina Ungureanu
Sanzienele sunt niste fapturi extrem de frumoase, zane eterice, luminoase, a caror puritate ascunde o forta de seductie ce aproape le asemuie surorilor lor malefice, ielele. Daca le vezi dansand in hora sau le auzi cantand, iti pierzi mintile sau graiul. Creaturi ale padurii si ale campiei, Sanzienele iubesc natura, dar cateodata si oamenii. Dau rod holdelor si femeilor casatorite, alunga boala si grindina si, din cand in cand, trimit pe una din ele pe pamant, sub infatisare de muritor. Adevarata ei infatisare nu poate insa sa si-o ascunda, frumusetea transparenta si aerul “de pe alta lume”. Nici vocea, care isi pastreaza puterile de a vindeca sau a inebuni, modulandu-se si transfigurandu-se de la puritate de copil la seductie feminina, de la delicatete la forta, de la sunet cristalin la harsaiala viscerala, de la incorporalitate la carnal dramatic, de la veselie exuberanta la durere mocnita. O recunosti dupa felul in care isi transpune intreaga sa faptura in cant si cantul in gest si mimica, contopire organica a fiintei cu non-fiinta, a realului cu irealul, a materiei cu muzica. Si dupa nume: Irina Ungureanu.
O recunosti si dupa dorul pe care il mai are dupa padurile unde s-a intrupat si dupa horele in care s-a dezlantuit. Daca activitatea Irinei Ungureanu este extrem de extinsa si diversa, incluzand participari la festivaluri de muzica contemporana sau experimentala, participari in productii de teatru, cantari in ansambluri vocale sau alaturi de muzicieni precum Karel Boeschoten, Eicher Stephan, Girod Roger, Harder Rato, Fritz Hauser, Lucas Niggli sau Marius Ungureanu, firul rosu conducator este ancorarea in radacinile muzicii traditionale romanesti.
Fac o paranteza ca sa explic de ce evit termenul de „folclor muzical”: este un termen asociat de-a lungul vremii cu vulgarizarea si banalizarea intensa si dureroasa de care a avut parte in timpul regimului comunist si care a avut doua reactii, la fel de nefaste, foarte perceptibile in prezent. Pe de o parte, inmultirea manifestarilor „etno”, cu tot cu canale de televiziune care sa le promoveze, imbalate de kitch; pe de alta parte, respingerea automata a oricarui produs muzical cu eticheta de „folclor” sau „traditional” din partea chiar si a publicului cult sau a muzicienilor profesionisti. Muzica traditionala pastrata cu greu din vremuri arhaice, care incepe deja treptat sa se dezintegreze, sa se transforme sub presiunea „modernitatii”, este inclusa, din pacate, in aceeasi categorie. Ca sa evit truisme de genul „valoare incontestabila”, nu doresc sa subliniez decat ca esenta noastra muzicala aici s-a nascut, in ornamentele doinei, in eterofonie, in vocile ragusite, neslefuite, in exploziile de virtuozitate ale viorii lautarului.
Enescu a fost primul compozitor care a deslusit apropierea cea mai eficienta de esenta acestei muzici in limbajul cult, nu prin inserarea de citate sau armonizari tonale sau modale, ci prin stilizare, prin evitarea formei, a aparentei in favoarea continutului, al ethos-ului. L-au continuat Stroe, Marbe, Niculescu, Olah, Ioachimescu, Balint, poticnindu-se putin in randurile celor mai noi generatii, tentate de mirajul occidental al globalizarii. Tendintele fusion ale prezentului, stimulate pe de o parte prin expansiunea enorma, in ultimii 20 de ani, a „World Music”, dar si a recuperarii trecutului muzical, se impart, fireste, in experimente reusite sau nu. Cautarile Irinei se incadreaza apasat in prima categorie, fiind vorba de explorarea expresivitatii genurilor arhaice prin prisma unui muzician scolit in muzica occidentala culta si avand experienta atat a improvizatiei si a experimentului vocal, cat si a muzicii „scrise”, vechi sau noi.
Nascuta in 1984, la Bucuresti, intr-o familie de muzicieni – Marius Ungureanu (viola, vioara) si Cristina Ungureanu (vioara, prima profesoara) – Irinei i s-a dezvoltat extrem de devreme microbul muzical si, mai ales, cel pentru muzica traditionala romaneasca. La 10 si 12 ani inregistra doua CD-uri, impreuna cu ansamblul fondat de tatal ei, Taraf Transilvania. Apoi, CD-ul “Linu-i lin, Irina & DRUM”, in 2005, impreuna cu duo-ul Marius Ungureanu (viola) si Karel Boeschoten (vioara). Va fonda, la randul ei, doua ansambluri, axate pe aceeasi idee, a fusion-ului experimental intre muzica traditionala romaneasca, fie in starea ei “pura”, a doinirii arhaice, fie trecuta prin filtrul urbanizarii (de exemplul, repertoriul Mariei Tanase) si muzica noua.
Primul dintre acestea, Tafeal (fondat in 2007) este un trio care a vizitat si Romania (ultima data, in cadrul festivalului de muzica noua de la Bucuresti, SIMN). Ta – tantalum, Fe – fier, Al- aluminium, trei elemente metalice a caror fuziune creeaza un compus “stralucitor” si “bun conducator de caldura”. Trei fete (Irina, impreuna cu blockflotista Teresa Hackel si pianista Simone Keller, ambele extrem de active in lumea muzicii noi) si trei lumi sonore, aparent atat de diferite (improvizatie, lucrari de muzica noua si extrase din muzica traditionala) care sunt suprapuse si dizolvate intr-un amestec fascinant si extrem de proaspat.
Un tip similar de fusion, de data aceasta orientat catre lumea free jazz-ului si a folk-ului, este creat de Grünes Blatt (Frunza Verde), la inceput un trio (initiat in 2009 impreuna cu contrabasistul si compozitorul Dominique Girod si chitaristul Urs Vögeli) care s-a transformat treptat intr-un sextet (Mats Spillmann - trompeta, Nina Eleta - vioara, Vera Kappeler – pian). Licaririle transparente, rafinate ale Tafeal-ului capata, in Grünes Blatt, o consistenta incandescenta, senzuala, doua tipuri de catharsis atat pentru faptuitorul de muzica, cat si pentru receptorul/receptacul al acesteia.
Sanzienele sunt niste fapturi extrem de frumoase, zane eterice, luminoase. Daca le vezi dansand sau le auzi cantand, iti pierzi mintile sau graiul.
Dar de ce sa iti fie frica?
O recunosti si dupa dorul pe care il mai are dupa padurile unde s-a intrupat si dupa horele in care s-a dezlantuit. Daca activitatea Irinei Ungureanu este extrem de extinsa si diversa, incluzand participari la festivaluri de muzica contemporana sau experimentala, participari in productii de teatru, cantari in ansambluri vocale sau alaturi de muzicieni precum Karel Boeschoten, Eicher Stephan, Girod Roger, Harder Rato, Fritz Hauser, Lucas Niggli sau Marius Ungureanu, firul rosu conducator este ancorarea in radacinile muzicii traditionale romanesti.
Fac o paranteza ca sa explic de ce evit termenul de „folclor muzical”: este un termen asociat de-a lungul vremii cu vulgarizarea si banalizarea intensa si dureroasa de care a avut parte in timpul regimului comunist si care a avut doua reactii, la fel de nefaste, foarte perceptibile in prezent. Pe de o parte, inmultirea manifestarilor „etno”, cu tot cu canale de televiziune care sa le promoveze, imbalate de kitch; pe de alta parte, respingerea automata a oricarui produs muzical cu eticheta de „folclor” sau „traditional” din partea chiar si a publicului cult sau a muzicienilor profesionisti. Muzica traditionala pastrata cu greu din vremuri arhaice, care incepe deja treptat sa se dezintegreze, sa se transforme sub presiunea „modernitatii”, este inclusa, din pacate, in aceeasi categorie. Ca sa evit truisme de genul „valoare incontestabila”, nu doresc sa subliniez decat ca esenta noastra muzicala aici s-a nascut, in ornamentele doinei, in eterofonie, in vocile ragusite, neslefuite, in exploziile de virtuozitate ale viorii lautarului.
Enescu a fost primul compozitor care a deslusit apropierea cea mai eficienta de esenta acestei muzici in limbajul cult, nu prin inserarea de citate sau armonizari tonale sau modale, ci prin stilizare, prin evitarea formei, a aparentei in favoarea continutului, al ethos-ului. L-au continuat Stroe, Marbe, Niculescu, Olah, Ioachimescu, Balint, poticnindu-se putin in randurile celor mai noi generatii, tentate de mirajul occidental al globalizarii. Tendintele fusion ale prezentului, stimulate pe de o parte prin expansiunea enorma, in ultimii 20 de ani, a „World Music”, dar si a recuperarii trecutului muzical, se impart, fireste, in experimente reusite sau nu. Cautarile Irinei se incadreaza apasat in prima categorie, fiind vorba de explorarea expresivitatii genurilor arhaice prin prisma unui muzician scolit in muzica occidentala culta si avand experienta atat a improvizatiei si a experimentului vocal, cat si a muzicii „scrise”, vechi sau noi.
Nascuta in 1984, la Bucuresti, intr-o familie de muzicieni – Marius Ungureanu (viola, vioara) si Cristina Ungureanu (vioara, prima profesoara) – Irinei i s-a dezvoltat extrem de devreme microbul muzical si, mai ales, cel pentru muzica traditionala romaneasca. La 10 si 12 ani inregistra doua CD-uri, impreuna cu ansamblul fondat de tatal ei, Taraf Transilvania. Apoi, CD-ul “Linu-i lin, Irina & DRUM”, in 2005, impreuna cu duo-ul Marius Ungureanu (viola) si Karel Boeschoten (vioara). Va fonda, la randul ei, doua ansambluri, axate pe aceeasi idee, a fusion-ului experimental intre muzica traditionala romaneasca, fie in starea ei “pura”, a doinirii arhaice, fie trecuta prin filtrul urbanizarii (de exemplul, repertoriul Mariei Tanase) si muzica noua.
Primul dintre acestea, Tafeal (fondat in 2007) este un trio care a vizitat si Romania (ultima data, in cadrul festivalului de muzica noua de la Bucuresti, SIMN). Ta – tantalum, Fe – fier, Al- aluminium, trei elemente metalice a caror fuziune creeaza un compus “stralucitor” si “bun conducator de caldura”. Trei fete (Irina, impreuna cu blockflotista Teresa Hackel si pianista Simone Keller, ambele extrem de active in lumea muzicii noi) si trei lumi sonore, aparent atat de diferite (improvizatie, lucrari de muzica noua si extrase din muzica traditionala) care sunt suprapuse si dizolvate intr-un amestec fascinant si extrem de proaspat.
Un tip similar de fusion, de data aceasta orientat catre lumea free jazz-ului si a folk-ului, este creat de Grünes Blatt (Frunza Verde), la inceput un trio (initiat in 2009 impreuna cu contrabasistul si compozitorul Dominique Girod si chitaristul Urs Vögeli) care s-a transformat treptat intr-un sextet (Mats Spillmann - trompeta, Nina Eleta - vioara, Vera Kappeler – pian). Licaririle transparente, rafinate ale Tafeal-ului capata, in Grünes Blatt, o consistenta incandescenta, senzuala, doua tipuri de catharsis atat pentru faptuitorul de muzica, cat si pentru receptorul/receptacul al acesteia.
Sanzienele sunt niste fapturi extrem de frumoase, zane eterice, luminoase. Daca le vezi dansand sau le auzi cantand, iti pierzi mintile sau graiul.
Dar de ce sa iti fie frica?
luni, 11 aprilie 2011
Balada micului producator de avioane 2.0
Receptarea muzicii noi, “contemporane” (termen in general adoptat dar nu si adaptat la specificul acestui tip de muzica) este de ceva vreme o problema care starneste discutii interminabile si mai putin solutii practice. Si daca acceptam, fireste, ca in tipul de societate in care traim in prezent, in care sistemul de valori s-a modificat atat de mult - traumatic pentru o anumita categorie sociala si benefic pentru altele – muzica asa-zis “culta” nu-si mai gaseste importanta de alta data, nefiind un mod de a crea un profit rapid si sigur, se pune o problema. O problema de supravietuire a unui grup de muzicieni, fie ei compozitori, fie ei interpreti, fie ei muzicologi, care au, cel putin teoretic, dreptul de a-si urma pasiunea.
Fara prea multa gargara: nu conteaza ca nu este vorba de un tip de muzica “popular”, pentru ca nici nu trebuie asa ceva, nu cere nimeni imposibilul. Este un tip de muzica ce ARE publicul ei, numai ca acesta este, din varii motive, foarte redus, si acest lucru ameninta disparitia treptata atat a promovarii muzicii, cat si a bucuriei muzicienilor de a o face, blazarea accelerata fiind un simptom vizibil si “audibil”, din pacate, chiar in putinele concerte de acest gen. Daca am cazut de acord ca exista amatori de muzica noua, putem cadea de acord si ca exista un public ipotetic, destul de solid, iar energia supravietuitorilor ne-blazati ar trebuie sa se focalizeze pe creearea si atragerea ACESTUI public.
In urma unui brainstorming in mediu virtual, la care au participat atat compozitori cat si interpreti, unii mai mult, altii mai putin, unii cu care am cazut de acord, altii a caror parere le-am apreciat-o oricum, am ajuns la niste concluzii pe care o sa imi permit sa le insirui aici, adaugandu-mi si modesta contributie. Si v-as ruga, pe toti cei care ati fost miscati de macar o lucrare scrisa dupa 1950 (sau p-acolo), ba chiar si pe cei care ati fost frustrati rau de o lucrare din aceeasi categorie, sa va adaugati opiniile in comentarii.
Acestea fiind zise, “burta supta, mars la lupta” (ca sa citez dintr-o carte a copilariei) – iata la ce concluzii am ajuns (ma voi referi, deocamdata, strict la spatiul romanesc):
1. IMAGINE
In cazul muzicii noi, cea mai perceptibila problema este lipsa unei imagini atractive. Culorile sunt sterse, aspectul - decrepit, anacronic. Si situatia se extinde de la general la detaliu, de la afisul care promoveaza un concert de muzica contemporana, un text trist si antipatic, cu acelasi font si fundal pentru orice eveniment, la lipsa unoi sali adecvate unui tip modern de spectacol, la frigiditatea concertului in sine, de la interpretii apretati la publicul plictisit de cand se aseaza pe scaune. Muzica asta e o muzica vie, care ne reprezinta, proaspata, abia scoasa de pe plita – la propriu, de multe ori, daca ne gandim la rapiditatea cu care se incropesc niste evenimente. De ce nu ar fi si imaginea ei la fel de dinamica?
a. Publicitate
Majoritatea participantilor la discutie au cazut de acord ca o publicitate agresiva, incitanta, moderna, inedita este ceea ce lipseste cel mai mult. Design adecvat la eveniment, afise peste tot, fluturasi peste tot – nu numai unde cresc muzicieni, public poate rasari de oriunde. Specialisti in publicitate si design, nu incropeala, daca nu sunt fonduri (si nu sunt...), exista prieteni, exista relatii, se pot gasi solutii. Internetul este cea mai vizibila vitrina, cea mai rapida si eficienta metoda de publicitate. In plus, mai exista o forma foarte simpla de promovare: trasul de maneca. Studentule la compozitie, cand te paste dorul de un concert de muzici stranii, ia-ti si amicul, promite-i o bere dupa si promite-i ca, daca nu o sa ii placa, macar o sa aiba o experienta inedita. Sau: ai un compozitor preferat? vorbeste de el pe net, posteaza-i niste muzici, in mod sigur se va gasi cineva compatibil cu gustul tau care probabil ca nu a auzit de acel compozitor.
Aici am ajuns la o trauma acuta a culturii romanesti: compozitorii nostri cei mai buni, cei mai inovatori, de care ne mandrim cel mai mult, nu sunt cunoscuti in afara din cauza lipsei de publicitate, lipsei de inregistrari, lipsei de partituri editate promovate in strainatate!
b. Concertul in sine
Structura de tip scena-public si atitudinea pe care o au, atat muzicienii, cat si publicul fata de ideea de concert este perimata, anacronica, un mit care s-a demonetizat de mult si care, in mod clar, nu mai functioneaza. Simpla punere in scena a unui eveniment muzical intr-o sala in care se mai fac “n” asemenea evenimente, toate pe acelasi tipic, creeaza prejudecati: stim deja, ca public, la ce sa ne asteptam, stim ca trebuie sa fim cuminti, sa avem grija sa nu tusim, sa nu aplaudam intre piese si, cel mai mult si mai mult, stim la ce fel de muzica sa ne asteptam. Propunerea:
-spatii non-conventionale de concert: pentru multe muzici, un club ar fi mult mai adecvat ca loc decat Ateneul; un muzeu, o expozitie, un parc, un lift (am participat personal la asa ceva), o...fabrica dezactivata, un camp, etc etc. (evident, mediul sa nu dauneze, pe cat posibil, calitatii auditive...). In plus, de ce sa nu recunoastem, mersul la concert este un ritual de socializare, un cadru inedit ar plusa interesul.
-moduri non-conventionare de prezentare (adaptata la tipul de public); daca unii simt nevoia prezentarii verbale a unor muzici, fapt necesar unui public “neofit”, sa incercam sa facem aceasta prezentare sa transmita punctele forte ale muzicii, incadrarea ei intr-un anumit context, mesajul pe care vrea sa-l transmita; nu laude excesive aduse “marilor maestri”, nu explicatii savante asupra structurii, lucruri care pe un non-muzician nici nu il intereseaza (cu exceptii). Cine sa faca prezentarea? aici nu am cazut de acord, insa as miza pe cel mai carismatic dintre participanti, ca e compozitorul sau interpretul sau muzicologul, nu conteaza.
-structurarea inteligenta a concertului, care nu ar trebui sa reprezinte o adunatura de piese, ci sa aiba un fir rosu, conducator: o idee comuna sau chiar lipsa unei idei comune – si colajul poate fi un tip de organizare, insa trebuie facut inspirat.
-interdisciplinaritatea - sau sincretismul - nu este numai un truc (“daca nu va place muzica, va place poezeaua sau balerinul, na”), ci, de multe ori, o necesitate in tipul de perceptie de tip “surfing” caracteristica omului de azi. Diversitatea atrage atentia si diferitele arte se pot completa reciproc in mod foarte fericit. In aceeasi categorie intra spectacolele multimedia sau de muzici electronice.
-integrarea muzicii noi in "muzica": intotdeauna, muzica noua a fost Cenusareasa, izolata intr-un colt, fie el festival, fie serie de concerte. Lucrarile de muzica noua trebuie inserate in mod firesc SI in concerte si festivaluri “normale” (ha!), ar beneficia ambele tipuri de muzica pe seama acestei alaturari. Cu cat mai pur suna un Mozart pus langa un Xenakis, si cu cat mai frenetic, mai carnal un Xenakis pus langa un Mozart cu atat mai energizat ar fi publicul dupa o asemenea alaturare.
c. Banul
Nu ma refer numai la sponsori. Cand va duceti la magazin, nu cumparati cele mai ieftine produse, decat daca sunteti in criza financiara acuta. Pentru ca stiti, si v-ati ars de multe ori, cu vorba “cat dai, atata face”. Asa si cu muzica. De multe ori, organizatorii fac greseala gratuitatii, doar-doar o veni cineva. Fals: puneti publicul sa dea o suma, cat de mica, pe bilet, pentru ca perceptia asociaza iremediabil gratuitul cu gratuitatea.
2. CONTINUT
Poate cel mai important aspect. Asa cum a precizat foarte bine Sabina in cronica la Kagel: “ce oferim, aia se recepteaza”.
a.Muzica
Unii spun ca muzica ar trebui sa se schimbe, sa se adapteze la public. N-as fi de acord intru totul, desi inteleg motivul acestei cereri. Exista, intr-adevar, compozitori neinteresati de receptare, pretentiosi, hiperconceptualisti, dar isi au si ei publicul lor (!) si au, deci, dreptul la existenta. Pot fi evitati, de catre non-fani. In plus, exista o asemenea avalansa de stiluri, personalitati, curente, incat a mai spune la ora actuala ca nu iti place muzica noua e ca si cum ai spune ca nu iti place branza. “Pai care branza nu-ti place, dom’le, telemeaua? casul? Roquefort? swaitzer-ul? cu gauri? fara? cu mucegai? alb, albastru, verde? fara?” “Nu stiu, dom’le...branza”.
Da, trebuie facut un pas catre public, dar unii il fac deja de mult, daca ne gandim numai la muzica fusion, care combina genuri, la sincretism, la noua consonanta, la postmodernism.
Ce este insa ingrijorator este ca, din cauza diversitatii muzicale si a variatelor tipuri de relatii, nu mai exista o filtrare a muzicii daruite unei audiente ci se aplica principiul Lapusneanu: prost da’ mult. Nu de CANTITATE, ci de CALITATE avem nevoie. Aceasta este una din cele mai mari probleme ale situatiei muzicii noi actuale, si nu numai la noi. Un festival nu inseamna o celebrare a muzicii vii si a contactului cu publicul (contact muzical fireste ), ci o ingramadeala paranoica si psihotica de diverse lucari dintre care 80% sunt maculatura. Mentalitatea “nu trebuie nimeni suparat, trebuie toti implicati in eveniment” este pur si simplu comunista in sensul cel mai rau si peiorativ. Toti isi au locul, evident, dar nu toti deodata! Nu este concurs de popularitate, nu este comparare a punctajului. Se organizeaza concerte maraton, bunaoara, inaintea Festivalului Enescu, toti compozitorii ingramaditi laolalta. Ce poate percepe un auditor, chiar si unul inarmat cu Red Bull si cu pasiune pentru “avioane”? Cantitatea in exces nu numai ca anuleaza componentele, dar provoaca si numar redus de repetitii, precum si atacul de cord al interpretului, caruia i se pun 20 de lucrari in brate si i se dau 3 zile sa le studieze.
Pe scurt: lipsa unei selectii in prealabil, selectie bazata in primul rand pe valoarea si in al doilea rand pe compatibilitatea lucrarilor intre ele (daca sunt prezentate in acelasi concert), si cu interpretii respectivi, va anula si lucarile foarte bune strecurate printre multele mediocre sau de-a dreptul proaste.
b.Interpretarea
Truism clasic: o simfonie de Beethoven am ascultat-o, macar fragmentar, in viata, ca muzica de fundal la reclama pentru deodorant. Stim, in consecinta, “cam cum” ar trebui sa sune. Limbajul tonal ne este inoculat in minte din frageda copilarie, fiind cel mai intalnit la ora actuala (o alta problema...), se canta cel mai mult lucrari clasice si romantice, ca sa nu mai vorbim de enorma masa a muzicii “de divertisment”, integral tonala si cu forme foarte simple si repetitive. Deci: daca ascultam o simfonie de Beethoven cantata exceptional, poate nu ne dam seama.
Dar daca auzim o simfonie de Beethoven cantata prost, fals, cu decalaje, cu alte note, in doru’ lelii, eventual citita la prima vedere de jumatate de orchestra, dintre care unii mai si rad in barba de un banc auzit acum 3 ore, ne dam seama. Ne dam seama ca e ceva in neregula, ca muzica asta nu trebuie sa sune asa, ca am dat un ban sau o ora din timpul nostru degeaba, si ne revoltam.
O lucrare de muzica noua, mai ales in prima auditie, nu are aceleasi sanse. Mai e nevoie sa detaliez?
Dragi interpreti, nu putem exista fara voi. Ramanem cu muzicile in sertar, fara bani de bere si cu sufletele rupte ca nu ne auzim sunetele pictate cu atata migala si, de multe ori, dragoste. Incercati sa acordati si unei lucrari de muzica “contemporana” acelasi respect pe care il acordati unei sonate clasice. Incercati sa intrati in universul muzicii respective, incercati sa intelegeti ce a vrut omul ala sa spuna, sa va spuna, cum ati putea sa o puneti in valoare, chiar daca nu o iubiti foarte mult. Cum ati putea sa va puneti pe VOI in valoare cand o cantati. Iar daca simtiti un sentiment de repulsie, sau nu intelegeti, va rog, nu cantati muzica respectiva. Nu faceti nimanui un bine, ba din contra. Iar daca sunteti un “veteran al muzicii noi”, o cantati de ani de zile si ati ajuns sa inganati, plictisit si blazat, niste note, ca “merge si asa”: aduceti-va aminte CE v-a facut sa iubiti aceasta muzica la inceput, si daca nu va aduceti aminte, sau nu mai vreti sa va aduceti aminte, va rog. Lasati-l pe altul.
3. PREJUDECATA
Siii, aici ne impotmolim nitel. Caci, daca am reusit sa construim, ipotetic, un concert ideal, alcatuit din piese diverse si extrem de bine facute, interpretate cu daruire si entuziasm de muzicieni profesionisti, ne lovim de zidul impenetrabil al prejudecatii.
a.Educatia
“Daca nici muzienii nu inteleg muzica asta, cum s-o inteleaga publicul?” se spune in mod frecvent. Da. Just. Dar de ce nu o inteleg muzicienii? sa fie oare numai vina muzicii? sau si vina lor? Majoritatea participantilor la discutie a cazut de acord ca educatia muzicala, cel putin la noi, este cel mai important factor de DISTRUGERE al mediului muzical cult (nu numai “contemporan”!). Lasand la o parte multele probleme care afecteaza si muzica “clasica”, sa fim foarte constienti de faptul ca muzicienii, si aici ma refer in special la interpreti, dar nu numai la ei, sunt dresati in liceele de muzica sa urasca muzica noua, si aici putem sa multumim selectiei bizare care se face in alegerea cadrelor didactice. Nu este vorba, de fapt, numai de muzica noua, ci de orice muzica este altfel. Intoleranta fata de Celalalt, vorba lui Boia. Da, sistemul tonal este exceptional, si a dat nastere la extrem de multe capodopere, si poate va mai da, si da, trebuie studiat in amanunt pentru a ne putea bucura de toate subtilitatile pe care le ofera. Dar asta nu inseamna sa ne inchistam in el, si, din pacate, asta se intampla in momentul de fata. Cum sa pretinzi unui tanar muzician sa asculte muzica noua cand el rade la muzici tibetane, sau africane, sau non-temperate? Sa nu mai vorbim de programa educatiei muzicale in scolile si liceele de alt profil, unde se insista in mod inutil pe exact ce nu le trebuie unor non-muzicieni si deloc pe ceea ce le trebuie: cum sa asculte o muzica, cum sa se bucure de ea deplin. Si astfel ajungem la urmatoarea problema:
b.Ascultarea
Un factor determinant, si unul pe care se insista mult prea putin, este diversitatea modurilor de ascultare a muzicii. Muzica gregoriana te transpune, te transfigureaza, o asculti hipnotic. O fuga de Bach o asculti focalizandu-te pe tema care fuge necontenit de la o voce la alta, de la o tonalitate la alta, se ascunde in fundal sau iese in fata. O sonata de Mozart o asculti potrivit formei atat de celebrate, tema intai face loc temei a doua, se ciondanesc in dezvoltare pentru a fi reimpacate de repriza. Un Wagner il asculti apreciind uluitoarea complexitate ritmica, cum se topeste un acord intr-altul, si in altul, si in altul. Jazz-ul se asculta altfel. Funk-ul se asculta altfel.
Ei bine, si muzicile noi – la plural, ca prea sunt diverse – se asculta ALTFEL. Focalizat pe detaliu sau pe suprafete, apreciind juxtapunearea de blocuri sau intersectarea de texturi, jocul de timbruri sau cel al disonantelor. Nu vreau sa insist aici, acum, insa promitem sa detaliem diferitele tipuri de ascultare in post-urile urmatoare. Insa acesta este un detaliu esential al receptarii muzicilor noi.
c.Eticheta
Unul dintre aspectele care m-a izbit si continua sa ma contrarieze foarte mult este importanta pe care publicul pare sa o dea etichetei lipite pe o anumita categorie muzicala. De multe ori m-am intrebat de ce nu apreciaza mai mult un amator de death metal o muzica de, bunaoara, Iancu Dumitreascu, o descatusare similara de energii. Multa vreme am pus aceasta discriminare pe baza absentei PULSATIEI. “La inceput a fost ritmul”, ne invata toate manualele, si se pare ca asa e....pulsatia ritmica, caracteristica de altfel muzicilor de transa, pare a atrage mult mai mult decat lipsa ei. Pare a fi indispensabila, hipnotica, carnala, impregnata in esenta noastra. Dar, pe langa faptul ca exista si numeroase muzici noi bazate pe pulsatie, am avut recent revelatia similaritatii unor anumite tipuri de muzica, populare in randul unui auditoriu destul de larg, cu muzici noi, lipsindu-le insa eticheta. Asta sa fie, oare, problema? Eticheta? Stampila de “muzica savanta”, “pretentioasa”, pe care ne-au lipit-o de frunte? Si ne intoarcem la punctul 1....
1. IMAGINEA....
Multumim tuturor celor care au participat la brainstorming!
In ordine alfabetica:
Sebastian Androne
Mario Caroli
Ana Chifu
Adriana Dumitrache
Adrian Mihai Hasna Preda
George Kentros
Serban Marcu
Octavian Moldovean
Diana Rotaru
Ana Cristina Silvestru
Sabina Ulubeanu
Cornelia Zambila
Fara prea multa gargara: nu conteaza ca nu este vorba de un tip de muzica “popular”, pentru ca nici nu trebuie asa ceva, nu cere nimeni imposibilul. Este un tip de muzica ce ARE publicul ei, numai ca acesta este, din varii motive, foarte redus, si acest lucru ameninta disparitia treptata atat a promovarii muzicii, cat si a bucuriei muzicienilor de a o face, blazarea accelerata fiind un simptom vizibil si “audibil”, din pacate, chiar in putinele concerte de acest gen. Daca am cazut de acord ca exista amatori de muzica noua, putem cadea de acord si ca exista un public ipotetic, destul de solid, iar energia supravietuitorilor ne-blazati ar trebuie sa se focalizeze pe creearea si atragerea ACESTUI public.
In urma unui brainstorming in mediu virtual, la care au participat atat compozitori cat si interpreti, unii mai mult, altii mai putin, unii cu care am cazut de acord, altii a caror parere le-am apreciat-o oricum, am ajuns la niste concluzii pe care o sa imi permit sa le insirui aici, adaugandu-mi si modesta contributie. Si v-as ruga, pe toti cei care ati fost miscati de macar o lucrare scrisa dupa 1950 (sau p-acolo), ba chiar si pe cei care ati fost frustrati rau de o lucrare din aceeasi categorie, sa va adaugati opiniile in comentarii.
Acestea fiind zise, “burta supta, mars la lupta” (ca sa citez dintr-o carte a copilariei) – iata la ce concluzii am ajuns (ma voi referi, deocamdata, strict la spatiul romanesc):
1. IMAGINE
In cazul muzicii noi, cea mai perceptibila problema este lipsa unei imagini atractive. Culorile sunt sterse, aspectul - decrepit, anacronic. Si situatia se extinde de la general la detaliu, de la afisul care promoveaza un concert de muzica contemporana, un text trist si antipatic, cu acelasi font si fundal pentru orice eveniment, la lipsa unoi sali adecvate unui tip modern de spectacol, la frigiditatea concertului in sine, de la interpretii apretati la publicul plictisit de cand se aseaza pe scaune. Muzica asta e o muzica vie, care ne reprezinta, proaspata, abia scoasa de pe plita – la propriu, de multe ori, daca ne gandim la rapiditatea cu care se incropesc niste evenimente. De ce nu ar fi si imaginea ei la fel de dinamica?
a. Publicitate
Majoritatea participantilor la discutie au cazut de acord ca o publicitate agresiva, incitanta, moderna, inedita este ceea ce lipseste cel mai mult. Design adecvat la eveniment, afise peste tot, fluturasi peste tot – nu numai unde cresc muzicieni, public poate rasari de oriunde. Specialisti in publicitate si design, nu incropeala, daca nu sunt fonduri (si nu sunt...), exista prieteni, exista relatii, se pot gasi solutii. Internetul este cea mai vizibila vitrina, cea mai rapida si eficienta metoda de publicitate. In plus, mai exista o forma foarte simpla de promovare: trasul de maneca. Studentule la compozitie, cand te paste dorul de un concert de muzici stranii, ia-ti si amicul, promite-i o bere dupa si promite-i ca, daca nu o sa ii placa, macar o sa aiba o experienta inedita. Sau: ai un compozitor preferat? vorbeste de el pe net, posteaza-i niste muzici, in mod sigur se va gasi cineva compatibil cu gustul tau care probabil ca nu a auzit de acel compozitor.
Aici am ajuns la o trauma acuta a culturii romanesti: compozitorii nostri cei mai buni, cei mai inovatori, de care ne mandrim cel mai mult, nu sunt cunoscuti in afara din cauza lipsei de publicitate, lipsei de inregistrari, lipsei de partituri editate promovate in strainatate!
b. Concertul in sine
Structura de tip scena-public si atitudinea pe care o au, atat muzicienii, cat si publicul fata de ideea de concert este perimata, anacronica, un mit care s-a demonetizat de mult si care, in mod clar, nu mai functioneaza. Simpla punere in scena a unui eveniment muzical intr-o sala in care se mai fac “n” asemenea evenimente, toate pe acelasi tipic, creeaza prejudecati: stim deja, ca public, la ce sa ne asteptam, stim ca trebuie sa fim cuminti, sa avem grija sa nu tusim, sa nu aplaudam intre piese si, cel mai mult si mai mult, stim la ce fel de muzica sa ne asteptam. Propunerea:
-spatii non-conventionale de concert: pentru multe muzici, un club ar fi mult mai adecvat ca loc decat Ateneul; un muzeu, o expozitie, un parc, un lift (am participat personal la asa ceva), o...fabrica dezactivata, un camp, etc etc. (evident, mediul sa nu dauneze, pe cat posibil, calitatii auditive...). In plus, de ce sa nu recunoastem, mersul la concert este un ritual de socializare, un cadru inedit ar plusa interesul.
-moduri non-conventionare de prezentare (adaptata la tipul de public); daca unii simt nevoia prezentarii verbale a unor muzici, fapt necesar unui public “neofit”, sa incercam sa facem aceasta prezentare sa transmita punctele forte ale muzicii, incadrarea ei intr-un anumit context, mesajul pe care vrea sa-l transmita; nu laude excesive aduse “marilor maestri”, nu explicatii savante asupra structurii, lucruri care pe un non-muzician nici nu il intereseaza (cu exceptii). Cine sa faca prezentarea? aici nu am cazut de acord, insa as miza pe cel mai carismatic dintre participanti, ca e compozitorul sau interpretul sau muzicologul, nu conteaza.
-structurarea inteligenta a concertului, care nu ar trebui sa reprezinte o adunatura de piese, ci sa aiba un fir rosu, conducator: o idee comuna sau chiar lipsa unei idei comune – si colajul poate fi un tip de organizare, insa trebuie facut inspirat.
-interdisciplinaritatea - sau sincretismul - nu este numai un truc (“daca nu va place muzica, va place poezeaua sau balerinul, na”), ci, de multe ori, o necesitate in tipul de perceptie de tip “surfing” caracteristica omului de azi. Diversitatea atrage atentia si diferitele arte se pot completa reciproc in mod foarte fericit. In aceeasi categorie intra spectacolele multimedia sau de muzici electronice.
-integrarea muzicii noi in "muzica": intotdeauna, muzica noua a fost Cenusareasa, izolata intr-un colt, fie el festival, fie serie de concerte. Lucrarile de muzica noua trebuie inserate in mod firesc SI in concerte si festivaluri “normale” (ha!), ar beneficia ambele tipuri de muzica pe seama acestei alaturari. Cu cat mai pur suna un Mozart pus langa un Xenakis, si cu cat mai frenetic, mai carnal un Xenakis pus langa un Mozart cu atat mai energizat ar fi publicul dupa o asemenea alaturare.
c. Banul
Nu ma refer numai la sponsori. Cand va duceti la magazin, nu cumparati cele mai ieftine produse, decat daca sunteti in criza financiara acuta. Pentru ca stiti, si v-ati ars de multe ori, cu vorba “cat dai, atata face”. Asa si cu muzica. De multe ori, organizatorii fac greseala gratuitatii, doar-doar o veni cineva. Fals: puneti publicul sa dea o suma, cat de mica, pe bilet, pentru ca perceptia asociaza iremediabil gratuitul cu gratuitatea.
2. CONTINUT
Poate cel mai important aspect. Asa cum a precizat foarte bine Sabina in cronica la Kagel: “ce oferim, aia se recepteaza”.
a.Muzica
Unii spun ca muzica ar trebui sa se schimbe, sa se adapteze la public. N-as fi de acord intru totul, desi inteleg motivul acestei cereri. Exista, intr-adevar, compozitori neinteresati de receptare, pretentiosi, hiperconceptualisti, dar isi au si ei publicul lor (!) si au, deci, dreptul la existenta. Pot fi evitati, de catre non-fani. In plus, exista o asemenea avalansa de stiluri, personalitati, curente, incat a mai spune la ora actuala ca nu iti place muzica noua e ca si cum ai spune ca nu iti place branza. “Pai care branza nu-ti place, dom’le, telemeaua? casul? Roquefort? swaitzer-ul? cu gauri? fara? cu mucegai? alb, albastru, verde? fara?” “Nu stiu, dom’le...branza”.
Da, trebuie facut un pas catre public, dar unii il fac deja de mult, daca ne gandim numai la muzica fusion, care combina genuri, la sincretism, la noua consonanta, la postmodernism.
Ce este insa ingrijorator este ca, din cauza diversitatii muzicale si a variatelor tipuri de relatii, nu mai exista o filtrare a muzicii daruite unei audiente ci se aplica principiul Lapusneanu: prost da’ mult. Nu de CANTITATE, ci de CALITATE avem nevoie. Aceasta este una din cele mai mari probleme ale situatiei muzicii noi actuale, si nu numai la noi. Un festival nu inseamna o celebrare a muzicii vii si a contactului cu publicul (contact muzical fireste ), ci o ingramadeala paranoica si psihotica de diverse lucari dintre care 80% sunt maculatura. Mentalitatea “nu trebuie nimeni suparat, trebuie toti implicati in eveniment” este pur si simplu comunista in sensul cel mai rau si peiorativ. Toti isi au locul, evident, dar nu toti deodata! Nu este concurs de popularitate, nu este comparare a punctajului. Se organizeaza concerte maraton, bunaoara, inaintea Festivalului Enescu, toti compozitorii ingramaditi laolalta. Ce poate percepe un auditor, chiar si unul inarmat cu Red Bull si cu pasiune pentru “avioane”? Cantitatea in exces nu numai ca anuleaza componentele, dar provoaca si numar redus de repetitii, precum si atacul de cord al interpretului, caruia i se pun 20 de lucrari in brate si i se dau 3 zile sa le studieze.
Pe scurt: lipsa unei selectii in prealabil, selectie bazata in primul rand pe valoarea si in al doilea rand pe compatibilitatea lucrarilor intre ele (daca sunt prezentate in acelasi concert), si cu interpretii respectivi, va anula si lucarile foarte bune strecurate printre multele mediocre sau de-a dreptul proaste.
b.Interpretarea
Truism clasic: o simfonie de Beethoven am ascultat-o, macar fragmentar, in viata, ca muzica de fundal la reclama pentru deodorant. Stim, in consecinta, “cam cum” ar trebui sa sune. Limbajul tonal ne este inoculat in minte din frageda copilarie, fiind cel mai intalnit la ora actuala (o alta problema...), se canta cel mai mult lucrari clasice si romantice, ca sa nu mai vorbim de enorma masa a muzicii “de divertisment”, integral tonala si cu forme foarte simple si repetitive. Deci: daca ascultam o simfonie de Beethoven cantata exceptional, poate nu ne dam seama.
Dar daca auzim o simfonie de Beethoven cantata prost, fals, cu decalaje, cu alte note, in doru’ lelii, eventual citita la prima vedere de jumatate de orchestra, dintre care unii mai si rad in barba de un banc auzit acum 3 ore, ne dam seama. Ne dam seama ca e ceva in neregula, ca muzica asta nu trebuie sa sune asa, ca am dat un ban sau o ora din timpul nostru degeaba, si ne revoltam.
O lucrare de muzica noua, mai ales in prima auditie, nu are aceleasi sanse. Mai e nevoie sa detaliez?
Dragi interpreti, nu putem exista fara voi. Ramanem cu muzicile in sertar, fara bani de bere si cu sufletele rupte ca nu ne auzim sunetele pictate cu atata migala si, de multe ori, dragoste. Incercati sa acordati si unei lucrari de muzica “contemporana” acelasi respect pe care il acordati unei sonate clasice. Incercati sa intrati in universul muzicii respective, incercati sa intelegeti ce a vrut omul ala sa spuna, sa va spuna, cum ati putea sa o puneti in valoare, chiar daca nu o iubiti foarte mult. Cum ati putea sa va puneti pe VOI in valoare cand o cantati. Iar daca simtiti un sentiment de repulsie, sau nu intelegeti, va rog, nu cantati muzica respectiva. Nu faceti nimanui un bine, ba din contra. Iar daca sunteti un “veteran al muzicii noi”, o cantati de ani de zile si ati ajuns sa inganati, plictisit si blazat, niste note, ca “merge si asa”: aduceti-va aminte CE v-a facut sa iubiti aceasta muzica la inceput, si daca nu va aduceti aminte, sau nu mai vreti sa va aduceti aminte, va rog. Lasati-l pe altul.
3. PREJUDECATA
Siii, aici ne impotmolim nitel. Caci, daca am reusit sa construim, ipotetic, un concert ideal, alcatuit din piese diverse si extrem de bine facute, interpretate cu daruire si entuziasm de muzicieni profesionisti, ne lovim de zidul impenetrabil al prejudecatii.
a.Educatia
“Daca nici muzienii nu inteleg muzica asta, cum s-o inteleaga publicul?” se spune in mod frecvent. Da. Just. Dar de ce nu o inteleg muzicienii? sa fie oare numai vina muzicii? sau si vina lor? Majoritatea participantilor la discutie a cazut de acord ca educatia muzicala, cel putin la noi, este cel mai important factor de DISTRUGERE al mediului muzical cult (nu numai “contemporan”!). Lasand la o parte multele probleme care afecteaza si muzica “clasica”, sa fim foarte constienti de faptul ca muzicienii, si aici ma refer in special la interpreti, dar nu numai la ei, sunt dresati in liceele de muzica sa urasca muzica noua, si aici putem sa multumim selectiei bizare care se face in alegerea cadrelor didactice. Nu este vorba, de fapt, numai de muzica noua, ci de orice muzica este altfel. Intoleranta fata de Celalalt, vorba lui Boia. Da, sistemul tonal este exceptional, si a dat nastere la extrem de multe capodopere, si poate va mai da, si da, trebuie studiat in amanunt pentru a ne putea bucura de toate subtilitatile pe care le ofera. Dar asta nu inseamna sa ne inchistam in el, si, din pacate, asta se intampla in momentul de fata. Cum sa pretinzi unui tanar muzician sa asculte muzica noua cand el rade la muzici tibetane, sau africane, sau non-temperate? Sa nu mai vorbim de programa educatiei muzicale in scolile si liceele de alt profil, unde se insista in mod inutil pe exact ce nu le trebuie unor non-muzicieni si deloc pe ceea ce le trebuie: cum sa asculte o muzica, cum sa se bucure de ea deplin. Si astfel ajungem la urmatoarea problema:
b.Ascultarea
Un factor determinant, si unul pe care se insista mult prea putin, este diversitatea modurilor de ascultare a muzicii. Muzica gregoriana te transpune, te transfigureaza, o asculti hipnotic. O fuga de Bach o asculti focalizandu-te pe tema care fuge necontenit de la o voce la alta, de la o tonalitate la alta, se ascunde in fundal sau iese in fata. O sonata de Mozart o asculti potrivit formei atat de celebrate, tema intai face loc temei a doua, se ciondanesc in dezvoltare pentru a fi reimpacate de repriza. Un Wagner il asculti apreciind uluitoarea complexitate ritmica, cum se topeste un acord intr-altul, si in altul, si in altul. Jazz-ul se asculta altfel. Funk-ul se asculta altfel.
Ei bine, si muzicile noi – la plural, ca prea sunt diverse – se asculta ALTFEL. Focalizat pe detaliu sau pe suprafete, apreciind juxtapunearea de blocuri sau intersectarea de texturi, jocul de timbruri sau cel al disonantelor. Nu vreau sa insist aici, acum, insa promitem sa detaliem diferitele tipuri de ascultare in post-urile urmatoare. Insa acesta este un detaliu esential al receptarii muzicilor noi.
c.Eticheta
Unul dintre aspectele care m-a izbit si continua sa ma contrarieze foarte mult este importanta pe care publicul pare sa o dea etichetei lipite pe o anumita categorie muzicala. De multe ori m-am intrebat de ce nu apreciaza mai mult un amator de death metal o muzica de, bunaoara, Iancu Dumitreascu, o descatusare similara de energii. Multa vreme am pus aceasta discriminare pe baza absentei PULSATIEI. “La inceput a fost ritmul”, ne invata toate manualele, si se pare ca asa e....pulsatia ritmica, caracteristica de altfel muzicilor de transa, pare a atrage mult mai mult decat lipsa ei. Pare a fi indispensabila, hipnotica, carnala, impregnata in esenta noastra. Dar, pe langa faptul ca exista si numeroase muzici noi bazate pe pulsatie, am avut recent revelatia similaritatii unor anumite tipuri de muzica, populare in randul unui auditoriu destul de larg, cu muzici noi, lipsindu-le insa eticheta. Asta sa fie, oare, problema? Eticheta? Stampila de “muzica savanta”, “pretentioasa”, pe care ne-au lipit-o de frunte? Si ne intoarcem la punctul 1....
1. IMAGINEA....
Multumim tuturor celor care au participat la brainstorming!
In ordine alfabetica:
Sebastian Androne
Mario Caroli
Ana Chifu
Adriana Dumitrache
Adrian Mihai Hasna Preda
George Kentros
Serban Marcu
Octavian Moldovean
Diana Rotaru
Ana Cristina Silvestru
Sabina Ulubeanu
Cornelia Zambila
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
