Mi-am dat seama cu regret ca dupa atatia ani de studiat muzica, inca nu stiu sa o explic in vorbe asa cum trebuie, inca nu stiu sa spun clar de ce imi place sau de ce nu imi place o lucrare sau un compozitor. Evident ca gasesc motive, dar mi se par prea superficiale, nu acopera niciodata tot ce vreau sa spun. Ori sunt eu toanta, ori muzica nu se poate obiectiviza in cuvinte. Ori amandoua.
Oricum, lasand bataile de campii la o parte, doua vorbe despre compozitorul Henry Vega, nascut la New York, traitor in Haga. Compozitor dar si interpret, preocupat exclusiv de muzica electro-acustica (pe linia "culta", nu "comerciala", of, terminologia asta), a lucrat mult in colaborare cu alte arte (teatru, dans), are si un ansamblu, The Electronic Hammer (percutie si computere).
De ce Henry Vega? Pentru ca face parte din generatia actuala de compozitori (e nascut in 1973). Pentru ca scrie o muzica a naibii de buna. Pentru ca demoleaza orice preconceptii referitoare la lipsa de accesibilitate a muzicii noi, mai ales a celei electronice, Bau-Baul secolului si, invers, demoleaza preconceptiile elitistilor referitoare la imposibilitatea crearii unei muzici care sa fie totodata si complexa, si solida din punct de vedere tehnic/structural/rafinament & noutate timbrala, dar care sa si creeze legaturi imediate emotionale cu auditorul.
Nu stiu de ce imi place. Pentru ca este o forma moderna de transa, de ascultare participativa? pentru ca partea electronica este extrem de bine realizata? pentru ca este un tip de compozitor care imi da incredere ca, spre deosebire de crezul multora in moartea muzicii noi (si a culturii), viitorul "suna bine" (la propriu)? Habar nu am.
Luati de ascultati.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu