SIMN 2009: Day Two. Flauti, colinde si balene.

Sambata, 24 mai. Ateneul Roman.

Primul concert: recital de flaut Mario Caroli (invitata: Verona Maier, pian)
Omul canta dumnezeieste, dupa cum v-am mai zis. Ce sa mai zic....tehnica impecabila, schimbari incredibil de bruste de la o stare la alta, de la un mod de atac la altul, "virtuozitate inteligenta", dupa cum scria un compozitor in caietul program (inteligenta si rafinata, as adauga eu)... Din program mi-au sarit in ochi 1.piesa lui Ivan Fedele (Dedica e Apostrofe, piesa dedicata lui M.C.), piesa "simtita", virtuoasa si virtuoza, o explozie de flaut; 2.piesa Doinei Rotaru (ei bine da :P ), Mithya - o demonstratie de utilizare a consonantei in muzica noua fara senzatia de "invechit", fara senzatia de "desuet", fara senzatia de "compromis", insa in ipostaza sa fragila, imateriala. Doar "Muzica". Rugaciune, Colinda si Doina (cele trei parti ale lucrarii, dedicate tot lui M.C.). 3. Piesele lui Salvatore Sciarrino, personalitate atata de personala (ei bine da)in peisajul actual, o gura de aer proaspat: joc de percutii, de suflu, de clape, de tobe (Morte tamburo), de vise. Flaut-neflaut, muzica-nemuzica, realitate-irealitate.
Ca final al concertului, bomba atomica, "hitul" lui Harvey - Nataraja. Shiva cel cu patru brate danseaza si in iuresul dansului sau senzual creaza si distruge materie, creaza si distruge muzica. Verona Maier, la inaltime. M.C. - "Il Divo", cum a zis un prieten dupa concert.

Mambo number 2: concert LINEA, ansamblu din Strasbourg (il au in componenta si pe Il Divo). Buni, nu gluma. Buni rau. Rai de buni. Aroganti, ca francejii, dar rafinati, ca francejii, profesionisti ca francejii. Se simt impecabil de bine unul pe altul. fiecare membru al ansamblului este de nivel solistic de top, unul si unul. Programul, desi inegal (ca, de altfel, si la Caroli), a satisfacut pe toata lumea. Peter Eotvos (flaut solo). Jonathan Harvey, Clarinet Trio - pianistul canta ba pe capacul pianului, ba iriza niste figuratii delicate, acompaniat de clarinet (duh!) si vioara (? scleroza...). Sorin Lerescu - Esantioane - insa conduse intr-un flux continuu, o gestualitate lirica, un alt tip de redimensionare a consonantei intr-un limbaj modern. George Crumb - VOX BALAENAE!!!!!! OK, una din piesele cele mai frumoase si mai originale ale secolului XX, un chef d'oeuvre autentic, o minunatie de piesa: nu respira nimeni in sala, toata lumea era vrajita de sonoritatile onirice ; scrisa de Crumb dupa ce omul auzise niste cantece ale balenei cu cocoasa prin anii '70 si cazuse pe spate, lucrarea este un fel de suita cu o puternica componenta teatreala - interpretii sunt mascati (si amplificati - flautul si violoncelul, iar pianul este preparat cu diverse materiale pe corzi), ideal se interpreteaza intr-o lumina albastra (la noi nu a fost cazul....in schimb aerul conditionat era la mare stima si respect - Go Viroza!...). Muzica - obsedanta, repetitiva, mozaic de structuri atat de simple (aparent) dar cat de stranii - cum scriam si in postarea anterioara, este atat de bine sa poti percepe esenta intima a unei muzici chiar si de la un nivel superficial al unei prime auditii...
Dupa Crumb, potopul (Boulez - cah! si inca era una din piesele care nu cereau o innodare prealabila a sinapselor, deci cat-de-cat usor de perceput). Concertul s-a incheiat cu o piesa de Grisey, Talea, foarte interesanta, o modulare a energiilor cu o atentie pe detaliu tipic frantzuzeasca - de la neslefuire bruta quasi-electronica la delicatete la dramatism carnal.

In concluzie, nota 10 cu coronita pentru ambele concerte. Asa da.
("That will do, pig, that will do". Parca era un citat din "Babe"?..)