marți, 27 noiembrie 2012

Meridian 2012: Conferinta de presa

Joi, 29 noiembrie 2012, Ora 12.30

Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei 141, sector 1


Festivalul Internaţional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC”, Ediţia a 8-a /
8th MERIDIAN, ISCM-Romanian Section International Festival

Cea de-a 8-a ediţie a Festivalului Internaţional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC” va avea loc anul acesta în Bucureşti, între 4-8 decembrie, în Aula Palatului Cantacuzino şi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti: în Sala „George Enescu” şi în Studioul de Operă şi Multimedia.
Festivalul va avea o extensie şi la Timişoara, unde este programat, în ultima zi, un concert simfonic. 

Principalii organizatori ai festivalului sunt: Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Sec
ţiunea Naţională Română a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană.

Co-organizator: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Parteneri: Muzeul Naţional „George Enescu”, Asociaţia Română a Femeilor în Artă (ARFA), Filarmonica „Banatul” Timişoara.
Parteneri Media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Actualitatea Muzicală, Muzica,, CONTEMPORARY MUSIC - Romanian Newsletter, Contemporania, No14 Plus Minus - Contemporary Music Journal.Director Fondator: Adrian Iorgulescu, Preşedintele UCMR.

Direcţia artistică a Festivalului este asigurată de Comitetul Executiv al SNR-SIMC: Sorin Lerescu, pre
şedinte, Doina Rotaru, Carmen Cârneci, Dan Dediu, George Balint. 

îşi păstrează genericul din ultimele ediţii: „Puncte cardinale”, încercând să exploreze universul sonor contemporan la noi şîn lume, abordând în programele sale de concert orientări estetice dintre cele mai diverse. 

Ediţia din acest an are ca invitaţi interpreţi 
şi ansambluri de prestigiu din România şi din străinătate. Programul cuprinde concerte şi recitaluri camerale, spectacole de muzică contemporană, vernisarea unei expoziţii de fotografii, o lansare de CDşi un concert simfonic susţinut la Timişoara de către Orchestra Filarmonicii „Banatul” dirijată de Radu Popa. 

Conferinţa de presă va avea loc joi, 29 noiembrie, la ora 12.30, 
în Aula Palatului Cantacuzino, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Calea Victoriei 141, sector 1, Bucureşti. 

Programul festivalului poate fi accesat pe site-ul oficial al Secţiunii Naţionale Române a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană (SNR-SIMC) la adresa: sau

Sorin Lerescu

luni, 19 noiembrie 2012

Postcards from a Romanian Nine-Day Week

Our guest writer for this week is the Romanian born composer Liviu Marinescu, currently the coordinator of music composition and theory at California State University Northridge. We asked him to write a review of the International New Music Week Bucharest , May 2012 and he kindly accepted. Enjoy!

Postcards from a Romanian Nine-Day Week

From its very inception in 1991, the International New Music Week in Bucharest has firmly established itself as one of the most significant festivals focused on contemporary art music in Romania. A small but dedicated group of inquisitive composers and music lovers has been gathering each May in concert halls and open-air spaces, in order to experiment, discover, share and occasionally even argue about the state of the musical avant-garde.
My presence in Romania this past May was connected not only with the festival (May 19-27), but also with National University of Music and the Radio Chamber Orchestra, where I was involved in a number of projects with students, fellow composers, performers and conductors. Therefore, during this rather intense and busy visit, I had the opportunity to speak with a wide range of musicians, and learn more about the overall cultural context and the avant-garde music scene in Bucharest. I have also had a substantial amount of time to reflect upon what I discovered.
Among the many composers and works featured in the festival this year, I have particularly enjoyed George Balint’s Maiism, a powerful and seductive chamber opera in concert, performed in the intimate recital hall of the Cantacuzino Palace. Equally impressive were the works and musicians of the Ah Celan event, presented by ensemble devotioModerna under the expert leadership of Carmen Carneci. Irinel Anghel and Sorin Romanescu’s Kaoss Birds in NowHere’sville brought a refreshing departure from the standard new music concert ritual, through a wide range of stimulating sounds and images depicting an imaginary bird paradise. At the Studio Hall of the National Opera, Dan Dediu’s first performance of Momai si Mumii in front of a full audience reminded us of the power of humor and sarcasm in music, through characters and texts from Caragiale that have yet to lose their relevance. Among so many other events, I would like to note the excellent Archaeus Ensemble concert, Doina Rotaru’s marvelous Concerto for Flute and Orchestra No. 5 – wonderfully performed by Mario Caroli , a stimulating music and photography event featuring Sabina Ulubeanu, as well as the SerpenS show, presented by the Seducant Group, with superb music by Diana Rotaru.
As with any festival dedicated to new music, some concerts did not always impress, despite my great anticipation to reconnect with composers and artists I have come to respect over the past decade. Corneliu Dan Georgescu’s multimedia event titled De Sublimi Finis had a strong underlying concept, but suffered from a rather poor choice of imagery and amateurish video editing. Finally, Catalin Cretu’s Lux in Tenebris show at National University had a few episodes of religious fundamentalism that ultimately prevented the music to speak effectively.

The quality of performances ranged from professionally produced concerts involving some of the best musicians in Bucharest to the occasional under-rehearsed and un-involved concerts involving musicians who seemed to be tired or depressed. The multiple selection venues and concert halls, from the good old National University and Radio halls, to the Old Princely Court, the Peasant’s Museum Club or the National Theatre, reflected the two directors’ desire to reach out to a wider community of music lovers and artists, not just the usual academics. All in all, Irinel Anghel and Mihaela Vosganian’s surreal concept provided a common sense of purpose for all the events presented during this… nine-day week.
As my understanding of Romanian politics and the arts scene have gradually diminished over the past 20 years, I have become quite hesitant about making observations about concerts and new directions in music. One cannot truly understand the subtleties and intricacies of a cultural panorama or the management of a festival, without a grasp of the context. On the other hand, I have occasionally found myself daydreaming about what musical Bucharest might look like one day, reason for which there could be no better time to share these thoughts.
On this recent visit, I was asked quite a few times by various young composers to discuss the differences and similarities between the new music landscapes of Bucharest and Los Angeles. Instinctively, I attempted to glance back at the first editions of this festival, where I could see myself during the early 90s, attending every new music concert I could, following my mentors, trying to understand where I come from but also dreaming of conquering far-away territories. I would have probably asked the same questions.
I imagine that for a young Romanian composer, one of the troubles with the new music scene is the absence of successful role models. Why would a recent high-school graduate dream of pursuing the art of music composition? In all honesty, I don’t believe one could get rich from writing chamber and symphonic music in Romania these days, and the prospects of finding a job in the academia are as dim as elsewhere. If one would set out on a quest to buy new music recordings and scores in Bucharest, the task would be almost impossible to fulfill. Moreover, at these festivals, the concert halls are mostly empty. Quite often, performers don’t seem to put a lot of effort into understanding the scores, and as a result, some performances of new music appear to be sight-readings. Despite great talent and a few astonishing sparks of imagination, a calm sense of hopelessness seems to have infused some of the young composers I met in masterclasses and concert halls. To a certain extent, I rediscovered my own state of mind during the early 90s, when all I wanted to do was to leave.
Looking back more closely, I cannot understate the role played by this festival in my development. As early as 1991, I remember meeting the first foreign composers in my life, hearing works by Giacinto Scelsi, Olivier Messiaen, Yannis Xenakis, Tristan Murail, and many other luminary figures of the 20th century. Those concerts seemed
to bring more people together, and the public appeared to be warmer and more supportive. Maybe I was just younger and more curious, so all those new ideas and people around me seemed bigger and more illustrious.
The beauty of this festival is that it can reinvent itself every year. Perhaps a concert dedicated exclusively to electro-acoustic music could become a yearly tradition, as well as the performance of a late 20th century “classic” in every concert. I also hope funding will allow the presence of at least one foreign ensemble and a few guest composers from abroad. At the end of the day, the lack of a clear and steady yearly budget for this festival may just be the source of all problems. Regardless of location, as the sources and nature of music sponsorship have changed for all of us over the past decade, new models will need to be invented.
Leaving out the specifics of the Romanian arts scene, one word should be said about some of the general trends permeating contemporary society across borders and continents. The shifting of financial resources and media power to the individuals and institutions involved with consumer products has hurt the traditional arts world at a very deep level. Across the Atlantic, the collapse of many established music stores and bookstores can be clearly linked to the emergence of new digital media carried by more and more portable devices. The conventional publishing and music recording industries have been greatly shaken over the past decade, with more recent changes affecting the academic and traditional concert environments as well. On the other hand, those who thrive on accusing America for the current state of affairs have a rather superficial understanding of these facts and trends. What Americans do with their culture, education and mass media is what the Europeans will also do one day. It’s not that the Europeans don’t fall into the same traps, it’s just that they can never move so fast to set these traps for themselves first.
As far as the future of the arts and new music scene in Bucharest, the verdict is still out. Perhaps a new generation of composers will continue building upon two decades of festivals and concerts, ultimately raising the bar, energizing the lethargic performers, and taking their music to new audiences. As always, the power and beauty of progress stem from the tremendous amount of positive energy these new generations can bring to us. Finally, for this energy to become a meaningful catalyst, new role models need to be established from within, as opposed to simply importing whatever works (an not always!) in the West. If the youngest and most laborious composers can manage to carve solid new paths for their works and ideas, the future of contemporary Romanian music looks rather impressive.

Liviu Marinescu
Los Angeles, November 2012

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Programul festivalului MERIDIAN - editia 2012

UPDATE: programul actualizat il gasiti AICI.

Pentru a porni slideshow-ul, click pe o imagine. Pentru marire, click dreapta pe imagine si dechideti link-ul intr-o fila noua, unde aveti optiunea zoom.

luni, 29 octombrie 2012

Irina Niţu: Impresii despre InnerSound (ediţia I)

Privind retrospectiv ediţia de debut a Festivalului InnerSound, mă gândesc cu plăcere la cele trei zile (28-30 august 2012) dedicate muzicii de către organizatorii săi, Diana Rotaru, Sabina Ulubeanu, Cătălin Creţu. Şi aceasta deoarece am găsit un echilibru între durata festivalului, numărul evenimentelor aferente fiecărei zile, conţinutul şi forma lor de manifestare. La modul general, impresiile sunt pozitive, iar speranţele în ediţia următoare, mari. 

Ideea popularizării muzicii timpului prezent, alăturarea ei de muzici ale timpului trecut, interpretarea în spaţii mai mult sau mai puţin convenţionale, asimilarea cu creatorii ei şi interacţiunea cu aceştia mi s-au părut încercări reuşite de a situa publicul pe acelaşi nivel cu tendinţele componisticii şi artelor actuale (expoziţia de fotografie din cadrul InnerSound, deşi incognito, este un început). 

Laura Buruiana - in spate, expozitia foto "InnerSpace"

Doza dintre „vechi” şi „nou”, dintre „tradiţional” şi „altceva” (antinomia nu-mi aparţine, ci am reţinut-o, venind din partea unui tânăr spectator al festivalului) a reuşit să capteze atenţia, creând potenţiali „melomani” pentru astfel de evenimente. 

Inner Dust - spatiu audio-vizual interactiv pentru performer & public
 (performer Luiza Neumayer)

Gândindu-mă în continuare la conţinutul concertelor din festival, am constatat impactul puternic pe care l-au avut manifestările multimedia asupra spectatorilor. Aceştia au avut ocazia să se familiarizeze cu instalaţia lui Cătălin Creţu concretizată în spectacolul Inner Dust împreună cu Mihaela Kavdanska, să îi înţeleagă „mecanismele” (softul folosit, muzica, efectele video şi mişcările dansatorului) interacţionând direct cu cel care le-a însufleţit. Compozitorul Henry Vega (Olanda) a prezentat la rândul său modalitatea prin care îşi creează sonorităţile pieselor, demonstrând utilitatea mijloacelor electronice şi a hazardului în muzica sa, lăsându-i pe curioşi să le testeze personal. A „convins” îndeosebi prin spectacolul Wormsongs (realizat în colaborare cu Anat Spiegel - voce şi Emmanuel Flores - live video) ale cărui incantaţii minimal repetitive şi proiecţii video halucinante au vrut să transmită ideea concilierii între tehnologia modernă şi spiritul muzicii ancestrale. 

Anat Spiegel (Wormsongs)

Vocea a jucat un rol important în ansamblul festivalului, datorită interpreţilor invitaţi. Mă refer la Irina Ungureanu, Anat Spiegel şi Irinel Anghel (enumerate în ordinea apariţiei în concerte). Aria de John Cage şi Stripsody de Cathy Barberian au demonstrat prin complexitatea lor calităţile vocale şi cele actoriceşti ale sopranei Irina Ungureanu, interpretă în adevăratul sens al cuvântului (calităţi etalate şi în SerpenS, spectacolul multimedia semnat Diana Rotaru – muzică, Mihai Cucu – video, Lucian Martin - coregrafie). Vocea caldă şi pătrunzătoare a lui Anat Speigel a cucerit aplauzele publicului în spectacolul Wormsongs dar şi într-un scurt-metraj prezentat în seara de film, intitulat Soul Seek, regizat de Sjaron Minailo. Finalul festivalului i-a aparţinut lui Irinel Anghel cu spectacolul Why Not? - Renaisciencefiction Chess Game Concert, în care muzica electronică live, vocea şi coregrafia i s-au datorat, la fel ca şi atmosfera specială creată prin reguli noi de „joc” propuse spectatorilor. 

Irinel Anghel

SeduCant: SerpenS

Întâlnirile în timp şi spaţiu, titlul concertelor care şi-au menţinut alura tradiţională, au adus în mijlocul publicului interpreţi valoroşi şi creaţii din diverse perioade ale istoriei muzicii. Prin succesiunile de piese scurte pentru instrumente solo, adecvate acusticii sălii din incinta Muzeului Ţăranului Român s-a realizat o pendulare între trecut şi prezent, înlăturându-se astfel ideea incompatibilităţii lor. Ana Chifu (flaut), Maria Chifu (fagot), Alexandru Tomescu (vioară), Irina Ungureanu (soprană), Tamara Dica (violă), Laura Buruiana (violoncel) au fost cei care au demonstrat valenţele instrumentelor atât în creaţii clasice, cât şi contemporane. 

Intalniri in timp si spatiu

Alt eveniment bine primit de public a fost seara de film, o adevărată premieră. Scurt-metrajele au beneficiat de muzică live interpretată de instrumentişti în curtea Muzeului Ţăranului Român. Ideile regizorale au fost interesante, personale, diverse, trădând sfera de interes a fiecărui regizor în parte (Mirona Radu, Mihai Cucu, Emmanuel Flores, Oana Nechifor, Adriana Sandu, Alina Mihalache, Ana Niţă). Compozitorii au fost la aceeaşi înălţime, dovedind o intuiţie şi o adaptabilitate demne de oameni cu mai multă experienţă în domeniu. Felicitări deci Sabinei Ulubeanu, lui Darie Nemeş Bota, Dianei Gheorghiu, Corneliei Zambilă, Cristinei Uruc, lui Cristian Lolea şi Victor Colţea. Personal, le doresc cât mai multe evenimente similare care să-i motiveze să compună în continuare muzică de film. 

Seara de film

Închei acest periplu prin ediţia întâi a Festivalului InnerSound cu încrederea că segmentele mai puţin reuşite s-au evidenţiat de unele singure şi că ele vor fi anticipate de acum încolo prin prisma experienţei organizatorice deja acumulate. Astfel, InnerSound are şanse mari să devină un punct de reper în calendarul evenimentelor din Bucureşti dedicate muzicii (şi artelor) contemporane. 

Irina Niţu 

Fotografii: Mihai Cucu, Alma Ghiulea, Ancuța Ianc

duminică, 30 septembrie 2012

Un documentar despre InnerSound 2012

Dacă în rândurile anterioare ați citit  o confesiune  despre Sunetul Interior văzut din mijlocul evenimentelor, în video-ul de mai jos puteți vedea și simți un pic mai direct atmosfera primului festival independent de  muzică nouă  din România. Un festival care a pus  muzica în relație cu multiplele ipostaze ale imaginii.
Realizatorul documentarului este artistul vizual Mihai Cucu.

sâmbătă, 1 septembrie 2012

A very personal InnerSound review.

This is going to be my very first post in English (a far from perfect English),  because I am hoping that our InnerSound  international guests will read it.  I love playing with words and putting all my heart in them, in Romanian it feels so much easier, but I will do my best to express my feelings in a foreign language.

I want to tell the InnerSound festival story the way I felt it. It was such an emotional week for all of us,  Diana, Ada, Mihai, Catalin and me. 

On the 22th of August we met to review the last details of the event. It was a long, fruitful meeting, filled with inner jokes and laughter, but also very pragmatic and efficient. We covered all the aspects , but we remained conscious that a lot of unpredictable things were to happen.
In the end, the unpredictable exceeded our expectations :) In which way? Both practically and emotionally.
I won't bore you with the concrete details .
Instead, I will try to make you understand what this festival was about for me.
Above all, InnerSound New Arts Festival  is a dream turned into reality.  The biggest achievement of my career so far.  It is the impersonation of a demolished myth: that an artist can only work alone. Seeing that our team struggled for more than one year to make this happen gives my an unreal joy. We put together all that we have: our souls, intelligence, dedication, passion, energy, creativity. Yes, even our savings, gladly.

We fought for every event to happen, we strongly believed in our goal.   We talked a lot, we came with different ideas, but in the end, we never argued about anything work related!! Isn't that terrific? Please let me to  tell you that it is, especially for our hot Romanian blood. To be a part of a large group of young people that have an unique goal , that is a rarity in our days. It  gives you so much on the inside that is becomes overwhelming.
Then, the fact that we did it all from scratch, only form independent sources, gives us such a strong reason to go on making this festival a tradition. It empowers one.
During the first day I was experiencing a strange sensation of langour. Even though I had to speak a lot (that happened every day , I might have the strongest voice:))   ), I didn't feel that good vibe. I was too much into what was going on and too tired after the preparation for the InnerSpace, our photo exhibition.
I went to the Music University and saw a LOT of people coming, unknown faces, young and fresh and curious. I saw with pleasure also familiar faces, composers from every generation and friends. The Dublin Sound Lab show was so , so interesting, hearing the harpsichord combined with computer mediated sounds in such unusual ways! Maybe abstract for some, but truly inspiring for others. Fergal and Michel make such a good team and they have that coolness that you rarely see these days. I really, really enjoyed having them here in Romania and I am so sorry they left so early....

I didn't stay at SerpenS because I had to be at the TVR Cultural TV station to give an interview live about the festival.
Hair stylist.
Too much already!!
I looked like a Diva and suddenly I felt SO smart and prepared to promote our work. I didn't hesitate for a second and right after the interview it hit me. I am speaking during the festival. I am one of the Artistic Directors. It is happening!!!!
You can see my interview here, from minute one the InnerSound news begins.

I came back to UNMB floating. I was feeling a bit uncomfortable about my make up, but the „WOWs” towards me were  really busting my ego :))
The show was over, SerpenS had a huge succes, so we went to celebrate.
This is the moment when I met Henry and Emmanuel, Anat was coming only the next day. I just fell in love instantly with their joy of life, with their sense of humor, their humanity and warmth. The kind of people you want to have as your friends for ever. We were  a big gang and the evening was amazing! I haven't  had  such a great time in ages....

The next day I went to pick Emmanuel from the University and we went along with the chairs and stands to the Peasant Museum's back yard where the Silent Film Night was scheduled.
That is where the stress begun to get me. I was alone with the volunteers giving indications after indications, I had also to prepare the hall  and do the set-up for the first Encounters in Time in Space concert, hear a little  Laura Buruiana with my cello composition. I was truly terrible and I was conscious of that and felt Sooooo bad about it in the same time. Deadly combination :)

Finally, the people started to come, to look at the photos, to ask questions, Alexandru came punctual as always, we hugged  and his presence calmed me down almost instantly. He was so composed and  so sweet and caring and benevolent that  he took all my worries away. Thank you Alexandru Tomescu, you are the best friend ever :)

When the first concert begun, the hall was FULL of people. In  fact, we had to bring more chairs, many many more.Tamara Dica, Alexandru and Laura gave a wonderful performance. Alexandru also spoke to the audience in his smart-funny-very kind and warm  way, he was mesmerizing.Tamara played Cornelia Zambila's work so calmly, internalized and profound that it moved me deeply. Well done girls!  

Laura performed my Vers le Ciel which I have dedicated that evening to Bibi, the angel with blue eyes. She didn't know about it, and yet performed with  an infinite nostalgia rather than anything else, and that left everyone in deep thought, in spite of the great applause. People came to congratulate me  and told me that it was  so beautiful, but the saddest thing they have heard in a long time. Think about the power of our minds. And how we can transfer our emotions through is amazing.
And yes, things were coming together nicely.

I went outside only to find a HUGE amount of people waiting for the dark, so that the films could be projected onto the screen. The Shorts series begun and the girls, Ana(flutes), Maria(bassoon), Tamara (viola)and Laura(cello), were doing a fantastic job.  Gabriel Bebeselea is the first young Romanian conductor to lead an ensemble playing live film music. You cannot imagine how difficult this is!! He did SO great!!!
The silent shorts were developing so interestingly , the audience was thrilled and they applauded generously after each one of them.
After the movies, Internet Opera Soul Seek, composed by Anat Spiegel was projected. What an emotional moment! What a voice! what a script!! Just goes directly to your soul.

The evening was a blast. People were asking about the performers, they wanted to buy Anat's CD's, they asked for references about the young Romanian directors, gave us their email to send them infos.

I didn't feel tired anymore, but extatic. We went home earlier and, well aware of the danger  of exhaustion to my fragile health, the InnerSound Festival team decided that I needed a little break. But who could sleep? At eight I was up and ready to take care of anything that could be done from home. Still, I have arrived at the concert hall only 2 hours before everything begun, to arrange (only verbaly, thank you Brigada de Voluntari!) the chairs for the audience and the set up for the Encounters, that evening with Maria Chifu, Ana Chifu and Irina Ungureanu.
Anat, Henry and Emmanuel were there for a long time to rehears the Wormsongs and they have basically needed me only for a few very, very  minor details. I had no stress, finally :) But was getting really, really emotional.

The hall was full again and the concert begun. The girls were ON!!  Maria, strong and passionate and subtle, Ana, brilliant and sensitive , Irina....she was a cameleon!! Arpeghis, Cage, Barberian. Everything with such diversity, grace, humor and style!! and a superb voice. The audience was ecstatic.

We took a  break and Wormsongs was on.
That was the moment when it got to me. I was experiencing the tears. At first, just a small one. The music was beautiful and the visuals so intricate and sensitive at the same time. The more I followed them, the more realistic and sentimental in the same time they got.  Straight into my heart.
That was when   the second stage of tears came. I couldn't stop them, but they were not too many. What Henry was doing there was too interesting and my intellect was still prevailing.
But  the Wormsong Sleep came . The Lullaby. And Anat was magic and I cried. And I cried. And it was very dark so I could just cry in peace. The music was just beautiful. Too beautiful. That moment was happening in OUR FESTIVAL. There were people there, coming just to hear what we have prepared for them and  the immensity of this achievement was  so intense, so strong, so fantastic!!
My InnerTears were coming out. I needed to cry, for a long time, to cry for al the grief I have experienced in the last 3 years, but instead I cried for joy and happiness. And that felt so good!

After I chilled a little, I went down to the Chess game Irinel Anghel was playing with the audience. Her energy and imaginations has no limits. She made me feel so good over there. So I got into the  game, played chess, danced, sang with my friends.

It was the foreplay for the after party. It begun at the Peasant Club and ended at 3 and a half in the morning in the Old City where we went dancing and chatting.  I just wished time would stop right there. I want to take my new friends and their families and make them stay here forever. They love Romania, so why not? How is it possible that Henry and Diana and me  having almost identical PhD themes? I mean, it is the same problem of Memory and Time viewed from slightly (but significant) different angles. Or how is it possible to meet someone and to feel free to speak about what is on your mind without inhibition and with passion like we all did in these 3 days? and genuinely  listen? with REAL interest and care?   It this is just a small example of what we and our guests share in common.  Why be so far away? it is just NOT fair. I want to keep theeeeeeeeem! The whole InnerSound team wants that :)

 I went home very late, but still could not sleep in. And then came the SMS from Diana: ”someone came to me in the subway train and congratulated me for the festival. He said he has recognized me from last night. I begun to cry”
Oh yeah. Me too, what did you think?

The pictures from the walls needed to be  put down. I had a great help from my dear friend Cornel who gathered all the photos, the volunteers helped, the space was ready for the next exhibition of the Museum. We had a nice drink and meal and conversation (I have really missed Cornel for the past year...) and I went home.

This is when the second SMS came, from Ada. „Girls, I love you so much! I had a good cry today realizing what we have accomplished”
 I don' t have to tell you anymore what happend that instant :))

The first edition of the InnerSound  New Arts Festival  has come to an end. But „after the festival ” there is only the „before the festival” state. This is why we are doing it again. Those tears tasted way too good. And now I give you our Girls Diva team and the whole InnerSound team.

With love,
  happily crying Sabina

photo: Alma Ghiulea. 

From left to right, Diana Rotaru, Artistic Director, Ada Hotinceanu, our PR and  angel, Sabina Ulubeanu, Artistic Director

Photo: Henry Vega

Diana, Sabina, Catalin Crețu -President of Opus Association, Ada, Mihai Cucu -Visual Identity

miercuri, 25 iulie 2012

InnerSound 2012. Varianta oficiala.

InnerSound New Arts Festival – Prima ediţie
Bucureşti, 28-30 august 2012
Muzeul Ţăranului Român / Clubul Ţăranului / Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti

București, 24 iulie 2012. Asociația Opus, în parteneriat cu Muzeul Țăranului Român, UNMB – CMeM și Clubul Țăranului își propun să ofere bucureștenilor o oază de inedit la sfârșitul acestei veri. În perioada 28-30 august 2012 are loc prima ediție a Festivalul InnerSound, o experiență nouă pentru spațiul cultural românesc, care creează o altă perspectivă asupra muzicii contemporane culte (art music) și a imaginii – fie ea sub forma fotografiei, a filmului sau a spectacolului multimedia.

“Simbolul primei ediţii InnerSound este fereastra deschisă către interior, către propriile vise şi idei creative, simbol ilustrat în fotografia colegei noastre de festival, Sabina Ulubeanu, laitmotivul acestei ediții ”, a declarat Diana Rotaru, Co-director Artistic.
Artiștii speciali invitați ai acestei ediții sunt Henry Vega (Olanda) cu Wormsongs - un hipnotic spectacol multimedia de o oră pentru voce şi computer; Dublin Sound Lab (Irlanda) - un ansamblu de muzică contemporană electroacustică, ce va prelucra în festival sonorități de clavecin.

Festivalul își va delecta participanții cu:
Seara de Film cu muzică live, un eveniment în premieră în România, ce conține proiecte concepute special pentru InnerSound;
Întâlniri în timp şi spaţiu - micro-concerte, care vor cuprinde muzici din toate timpurile și în care publicul va fi răsfățat de Alexandru Tomescu, Laura Buruiană, Ana Chifu, Zacharias Tarpagkos, Irina Ungureanu, Tamara Dica şi Maria Chifu;
Spectacolul multimedia SerpenS, realizat de grupul SeduCânt (proiect susţinut de Centrul Naţional al Dansului).

Ineditul acestui act cultural este că toate aceste evenimente vor fi însoțite de un spaţiu de tranziţie pentru public, o punte între lumea reală şi cea imaginară: expoziția foto InnerSpace şi instalaţia video-muzicală Inner Dust, concepută de Cătălin Creţu şi Mihaela Kavdanska. Cel de-al doilea proiect este susţinut de KOTKI visuals, Aiurart şi Noumax. Finalul festivalului va aduce încă o surpriză, sub forma unui concert / joc de șah.

Prețul unui abonament este 15 lei, iar prețul unui bilet pe zi este 10 lei. Biletele sunt disponibile pe, în oficiile Poștei Române semnalizate , la Casieria Palatul Național al Copiilor București și la Casieria Metrou Unirii 1 București.

Evenimentul este realizat cu ajutorul sponsorilor Grolsch (sponsor principal), Culture Ireland, Ambasada Olandei la Bucureşti și a partenerilor MNAC Lab, KOTKI visuals, AVmotional, Aiurart, Noumax, Asociaţia ARTEk (Olanda), Dublin Sound Lab (Irlanda),, Centrul Naţional al Dansului.

Parteneri media:, LiterNet, TATAIA, WebCultura, Contemporania, No.14 Plus Minus,, Observator Cultural, 24-Fun Bucureşti, BeWhere!, Ziarul Ring, Metropotam,,,,, Sâmbăta Sonoră, Dana Art Gallery, Radio România Muzical și TVR Cultural.
Cei interesați de programul festivalului, de biografiile artiștilor și de întreaga desfășurare de forțe pot aceesa , precum și pagina de Facebook a Festivalului:

INNERSOUND promo from Mihai Cucu on Vimeo.

duminică, 15 iulie 2012

10 ani de ICon Arts

Din 2003, compozitoarea Diana Gheorghiu si Sebastian Gheorghiu (Exces Music) se lupta pentru a crea o noua normalitate in Romania,  pentru a crea tinerilor artisti romani, pasionati de noile limbaje, conditii similare cu ceea ce se intampla de multe decenii in alte centre culturale europene: cursuri de vara atractive, intense dar si relaxante, cu profesori de renume international, prilej de dialog prietenesc dar si de colaborari profesionale. S-a inceput cu muzica noua, la Breaza. Acum, la a 10-a editie, Academia ICon Arts  (22 iulie-5 august 2012) cuprinde cursuri de compozitie, interpretare, orchestra, muzica de camera, jazz, fotografie si chiar un masterclass de inginerie de sunet. In plus, concerte camerale, concerte ale orchestrei ICon Arts (unul din cele mai bune ansambluri din Romania in momentul actual), unde vor canta cursantii alaturi de profesorii lor.

Vara asta sunteti invitati la Sibiu.

Mai multe detalii pe site-ul oficial,

luni, 11 iunie 2012

Irina Niţu: SIMN 2012

A fost prima ediţie a festivalului SIMN la care m-am aflat în sală ca simplu spectator. Mi-am propus de la început să îmi placă ce aud sau vice-versa, fără să disec firul în patru. Să mă transform într-un personaj care aude muzica nouă aşa cum i se prezintă, şi nu cum mi-aş imagina că ar fi trebuit să sune. Am luat evenimentul muzical de-a gata, nefiind interesată de numărul repetiţiilor, orele de studiu alocate pieselor şi alte detalii care deobicei spun câte ceva despre calitatea actului muzical respectiv. De aceea nu voi scrie în continuare o cronică, ci voi împărtăşi mai degrabă nişte impresii a căror sinceritate sper să îmi fie iertată.
Deci, dornică de muzică nouă, m-am îndreptat către sălile de concert (când şi cum am putut).

În ziua a doua a festivalului am ascultat opera MAIISM de George Balint, în Aula Palatului Cantacuzino. A fost o surpriză plăcută pentru mine, căci majoritatea situaţiilor muzicale mi-au transmis stări puternice, mi-au plăcut, m-au impresionat sau chiar şocat, dar într-un mod acceptabil. Am apreciat în cadrul operei inventivitatea şi spiritul organizatoric al compozitorului, umorul, profunzimea şi sarcasmul acestuia. La fel, m-am bucurat să asist la momente muzical-teatrale extrem de reuşite datorate inclusiv talentului şi profesionalismului muzicienilor (Cristian Petrescu) şi actorilor interpreţi (Armine Vosganian, Lucian Rus şi Marian Olteanu). Şuşotelile unor suflători din orchestră, un violoncelist mai distrat sau unii solişti pătrunşi mai mult de dificultatea ştimelor decât de sensul lor nu m-au împiedicat să acord virtual câte o bilă albă membrilor Ansamblului Sinfonietta, spectacolului în sine şi nu în ultimul rând compozitorului.

(inregistrare: Veronica Anghelescu)

Răsfoind programul festivalului, mi-a atras atenţia prezenţa în număr mare a evenimentelor ce au adus în prim-plan artişti (încă) tineri, din generaţia mea. Mi-am zis că e un lucru grozav pentru care am mulţumit în gând organizatoarelor festivalului, şi m-am mobilizat să ascult câteva dintre concertele respective. Întâmplarea face că două dintre acestea s-au desfăşurat tot duminică, 20 mai, la Clubul Ţăranului Român. Primul, Requiem pentru convenţii pierdute s-a dorit a fi un fel de creaţie colectivă cu prezentare dada. Seriozitatea Modelinei Modeluţa Modelescu (Maria Chifu), prezentatoarea atrăgătoare, serioasă, cu ochelarii pe vârful nasului care a stabilit prin tragere la sorţi ordinea pieselor din concert a insuflat o atmosferă deosebită evenimentului (nu tocmai dadaistă), anunţând ceva special. Dar ceea ce se dorea a fi o creaţie colectivă n-a fost decât o succesiune de piese individuale interpretate de Ansamblul SonoMania aparţinând lui Victor Colţea, Sebastian Androne şi Darie Nemeş-Bota. Ideea celui din urmă, de a sugera degradarea discursului muzical până la un nimic absolut a constituit momentul cel mai îndrăzneţ al concertului, de altfel singurul aflat în legătură cu titulatura sub care s-a desfăşurat.

 (foto: Diana Rotaru)

Urmând direcţia suprarealistă a acestei ediţii SIMN, Dreamland, spectacolul multimedia gândit de Mihai Cucu a încheiat cea de-a a doua zi a festivalului printr-o multitudine de nuanţe, viziuni, senzaţii, elemente disparate. Având coerenţa unor secvenţe din vis, imaginile (atât idilice, cât şi de coşmar) proiectate pe ecranul alb au avut ca fundal sonor colaje din muzicile unor compozitori români contemporani, iar în alcătuirea spectacolului unele personaje au prins viaţă, fiind aduse pe scenă în persoana sopranei Ada Mihai şi a dansatorilor Alina Iorgulescu, Alexandra Poenaru şi Lucian Martin. Ca într-un vis, Dreamland a avut părţi memorabile, ce s-au întipărit fie pe retină, fie în memoria auditivă a spectatorului. Muzica Adinei Sibianu, special scrisă pentru soprană, şi cea din finalul proiecţiei încă nu-mi ies din minte, iar imaginea calului, a vopselei scurse pe trupul unei femei şi a dansatorilor ce se apropiau unul de altul din direcţii opuse mă fac încă să mă gândesc la Dreamland. Probabil acesta i-a fost şi scopul.

Pe o alt fel de traiectorie s-a înscris concertul Ah... Celan al ansamblului devotioModerna desfăşurat marţi, 22 mai, la Aula Palatului Cantacuzino. Inspirat de versurile poetului Paul Celan, repertoriul prezentat a dorit să acopere o plajă expresivă variată, asemeni poemelor care l-au generat. Din păcate, majoritatea compozitorilor au tradus ermetismul versurilor printr-un discurs muzical similar, uneori chiar eludându-le poeticitatea. Creatorii prezentaţi au fost Aribert Reimann, Adrian Enescu, Wolfgang Rihm, Gabriel Iranyi, Carmen Maria Cârneci, Mihai Măniceanu, şi Violeta Dinescu. Despre ultimele trei compoziţii aş putea spune că s-au distins prin coeziunea şi ethosul mai bine conturat. Felicitând curajul interpreţilor de a se aventura într-o asemenea lume ideatică, nu mă pot abţine să remarc faptul că atitudinea lor corectă ar fi fost mai mult apreciată dacă era coroborată şi cu una expresivă. Iar la capitolul expresivitate... trebuie remarcată prezenţa scenică a actriţei Adina Popescu. Ea a excelat în acest domeniu, investind versurile lui Paul Celan cu o cantitate uriaşă de afect. Interpretarea artistică a versurilor şi cea muzicală, a compoziţiilor s-au aflat astfel la antipod. Oare adevărul nu se află undeva, la mijloc?

În aceeaşi zi de marţi, la Clubul Ţăranului Român a mai fost prezentat un eveniment din cadrul SIMN intitulat Concert alb-negru. N-a fost chiar aşa, cu toate că ţinuta invitaţilor a respectat într-o oarecare măsură codul vestimentar impus. În program au figurat piese aparţinând unor compozitori clujeni (Răzvan Metea, Şerban Marcu, Ciprian Gabriel Pop, Cristian Bence-Muk) şi Sabinei Ulubeanu. Aceasta din urmă a fost şi autoarea fotografiilor alb-negru (şi color) expuse pe durata concertului. Creaţiile muzicale au încercat să fructifice idei clare – o trăsătură generală observată la toţi compozitorii, iar măsura în care au fost combinate cu doza de inspiraţie, măiestria scriiturii şi o interpretare inteligentă a condus la gradul de succes în rândul publicului. Atât Composer’s Spleen, Vers le ciel de Sabina Ulubeanu, Cinci studii pentru clarinet solo de Şerban Marcu, Klarinetix de Gabriel Pop cât şi Schizo Folk de Răzvan Metea au încercat să convingă auditoriul prin mesajele lor, dar cei care au reuşit să mixeze cele mai multe ingrediente de succes au fost Cristian Bence-Muk şi interpretul Laurenţiu Darie (îi situez unul lângă altul, căci au alcătuit o echipă potrivită) cu Meditaţiile unui fagot singuratic. Au meritat aplauzele sincere ale publicului.

(foto: Sabina Ulubeanu)

Închei cu părerile despre unul dintre ultimele concerte ale acestei ediţii SIMN: spectacolul ansamblului Seducânt. M-a cucerit din start abordarea primelor lui concerte, şi am continuat să îl urmăresc, pe cât posibil. Din păcate, sâmbătă, 26 mai la TNB, locul de desfăşurare al noului lor spectacol, SerpenS (muzica - Diana Rotaru, coregrafia - Lucian Martin şi video - Mihai Cucu), am ajuns destul de târziu, deci nu pot spune că am reuşit să am o viziune de ansamblu asupra întregului eveniment. Mea culpa. Am dedus însă profunzimea ideii care a stat la baza lui şi dificultatea de a o reda. Faptul că ponderea coregrafiei şi a proiecţiilor video primeşte o valoare din ce în ce mai mare în cadrul spectacolelor poate fi o consecinţă a complexităţii subiectelor alese de Diana Rotaru. Mi s-a părut puţin forţată multitudinea de stimuli vizuali care au contrapunctat des muzica prezentată, dar poate că finalul a coincis cu un punct culminant, justificându-şi astfel pregnanţa. Personal, apreciez sincretismul artelor atâta timp cât nu umbreşte muzica însăşi. Conchid prin a adresa felicitări binemeritate compozitoarei şi interpreţilor (Irina Ungureanu – voce, Ana Chifu şi Zacharias Tarpagkos – flaut, Maria Chifu – fagot, Sorin Rotaru – percuţie, Lucian Martin – dans), urându-le o viziune cât mai echilibrată a elementelor ce le alcătuiesc spectacolele!

(foto: Sabina Ulubeanu)
Irina Niţu

luni, 14 mai 2012

SIMN 2012

Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania are placerea de a va invita la conferinta de presa a Festivalului Saptamana Internationala a Muzicii Noi, ce va avea loc joi, 17 mai, la ora 13 in Aula Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei nr. 141).
Ajuns la editia a 22-a, binecunoscutul festival SIMN ofera vietii artistice bucurestene, in perioada 19 - 27 mai, 22 de evenimente originale, creative, dedicate in acest an suprarealismului.
Odata cu conferinta de presa va avea loc si vernisajul expozitiei de pictura "Songurile mele" a Ralucai Turliu Cobilanschi, o bucurie a ochiului si sufletului pe care festivalul o va gazdui pe toata durata desfasurarii sale. Imaginile-cantec ale artistei se nasc din muzica si se topesc in muzica, intalnindu-se in mod miraculos cu sunetele si experientele ce vor putea fi vazute si auzite in Saptamana Internationala a Muzicii Noi.

Motto-ul festivalului - "Este ceea ce este" imbratiseaza imaginatia si creativitatea artistilor care propun proiecte curajoase, originale: spectacol in vitrina, serial surreal cu Barrie si Barbie, cata-strofe dupa Caragiale, moduri de asteptare, opera science fiction, concert cu pasari, cu copii, show-uri multimedia, performance-uri crossing borders, decor audio-video cu / pentru o iluzie de femeie, concert in decor de Craciun in luna mai, creatie colectiva dada, filme, iata tot atatea prilejuri de a lua contact cu o efervescenta a compozitorilor ce se deschid catre creatii mixte, de fuziune intre stiluri, genuri, tehnici, arte, catre o interdisciplinaritate care se ofera publicului dispus sa-si transforme teama de necunoscut in curiozitate.
Ne intalnim cu Mr si Mrs. Nobody, cu Curtea Regala Extraterestra pe ruinele Curtii Vechi Domnesti din Bucuresti, cu Hans Christian Andersen la sala Radio, cu papusa Barbie intr-un pian cu baldachin, cu canari si papagali, cu sonoritatile infinitului agendelor noastre de telefon, cu Osho si cu Pitagora. Ne intalnim cu ipostaze ale noastre surprinse provocator cu multa fantezie, umor si intelepciune.

"Este ceea ce este" ne deschide catre prezent, catre acceptarea tuturor salturilor imaginatiei noastre din tipare si conventii, pentru a ateriza in sfera misterului ce ne atinge intr-un mod profund prin "ceea ce este".

Mario Caroli (Italia), Daniel Kientzy (Franta), Barrie Webb (Anglia) si Eduardo Terol (Spania) vor fi prezenti la Bucuresti alaturi de muzicieni romani, in spatii diverse ale institutiilor partenere (Sala Radio, Opera Nationala Bucuresti, Teatrul National Bucuresti, Muzeul Municipiului Bucuresti, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, Caminul Artei / Uniunea Artistilor Plastici, Clubul Taranului, Ateneul Roman) si bineinteles, in Aula Palatului Cantacuzino, sediul organizatorului acestui eveniment (Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania).

Co-organizatori: Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania si Asociatia Romana a Femeilor in Arta

Multumim pentru sprijinul acordat de catre Corurile si Orchestrele Radio, British Council Romania, Institutul Polonez, Fundatia Aurea Porta, Universal Music Romania, Orchestra Simfonica Bucuresti, Fundatia Art Production si sponsorilor festivalului: Citroen Romania si BCR Asigurari de Viata

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, TVR Cultural, Realitatea TV, Sapte Seri, No.14 PlusMinus, Contemporania, Actualitatea Muzicala

Irinel Anghel
Director Artistic SIMN 2012

miercuri, 11 aprilie 2012

Portret de compozitor: Dan Dediu

Saptamana aceasta a inceput cu Dan Dediu si nici ca putea incepe mai bine. Unul din cele mai vizibile si active pesonaje ale lumii culturale romanesti, Dan Dediu a fost omagiat de catre ansamblul APERTO in seara zilei de marti, 10 aprilie 2012, printr-un concert-portret gazduit de Muzeul National “George Enescu” in micul dar rafinatul Salon de Muzica. Printr-o coincidenta, cu o zi inainte tocmai fusesem pusa in situatia de a incerca sa ii sintetizez creatia in fata studentilor, lucru care mi-a pus la grea incercare capacitatea de condensare si schematizare, datorita timpului restrans. Norocul meu ca aceasta capacitate exista si a fost dobandita taman de la dumnealui, care mi-a fost (spre marea mea bucurie) profesor. Iata deci, o schita stangace de portret a compozitorului si omului Dan Dediu cu ajutorul unor cuvinte-cheie: 

Versatilitate: Pe de o parte, muzica lui Dan Dediu este un colaj frenetic de imagini sonore extrem de puternice, de pregnante, fiecare cu un mecanism propriu de structurare si cu un alt tip de expresie, imagini juxtapuse sau suprapuse cateodata ajungandu-se la o hiperdensitate halucinanta, alta data la o simplitate surprinzator de eficienta. Acest colaj, de multe ori frizand suprarealismul, este de fapt o expresie a spontaneitatii gandului muzical. Pe de alta parte, conexiunea cu “postmodernismul” (in masura in care il putem defini) este extrem de vizibila prin multitudinea diferitelor comentarii la diferite stiluri si epoci, distorsionarea sau dezvoltarea de citate celebre. Iata o dovada a faptului ca nu trebuie neaparat sa iti propui sa ai un anumit stil – este de ajuns 1. sa ai talent, 2. sa fii sincer in momentul in care scrii muzica, si stilul se construieste de la sine. Caci stilul Dan Dediu nu este numai extrem de recognosibil, ba chiar il “mirosim” si in lucrarile studentilor si fostilor sai studenti (aici ma alatur si eu) – si ce dovada mai mare a pregnantei unui stil decat forta sa de influenta? Versatilitatea insa nu se rezuma la muzica, ci se extinde si la intreaga personalitate a omului Dan Dediu, care nu este numai compozitor, ci si profesor, pianist excelent (la fel ca si sotia sa, muzicologul Valentina Sandu-Dediu), rector al UNMB, director de ansamblu, director de festival, realizator de emisiuni TV, scriitor (va recomand cu cea mai mare caldura volumul sau “Radicalizare si Guerrilla”) si, nu in ultimul rand, tata. Se preconizeaza o viitoare dinastie Dediu. 

“Stie-Tot”: Dan Dediu este exact tipul de om pe care daca il intrebi daca s-ar putea face o conexiune intre structurile ritmice ale piciorului stang din muzica de dans a unui trib obscur din Africa Centrala si rotatia planetei Pluto, iti va raspunde ca tocmai a scris un articol pe aceasta tema. 

Labeling: un termen utilizat de insusi compozitorul Dediu pentru a defini de fapt modul in care este organizata nu numai aceasta imensa cultura, dar si muzica sa si a altora. O minte extrem de ascutita care analizeaza, sintetizeaza si imparte pe categorii, incercand mereu sa gaseasca noi si noi denumiri pentru o mai buna sistematizare – si acest lucru se poate observa in tipul de predare, in tipul de analiza muzicala, in tipul de scriere a vorbelor si a muzicii. Nu intamplator, compozitorul si-a organizat chiar propria creatie pe 5 zone stilistice si expresive distincte: “Stilistica” (recuperarea diverselor tehnici sau stiluri din marea traditie occidentala), “Visceralia” (expresia unor stari paroxistice ale omului), “Sacralia” (muzica sacra), “Personae” (lucrarile cu o dimensiune teatrala pronuntata, care se joaca cu personaje din mitologie sau din cultura, de la Don Juan la grifoni sau mandragore) si “Solaria” (infatisari sonore ale luminii). 

Energia: daca ii ascultati muzica sau daca macar ii cititi cateva titluri de lucrari (“Verva”, “Frenesia”, “Hyperkardia”, “Fulgor”, “Cartoon-Variations on a Theme by Mozart”, “Furia”) veti realiza ca omului Dediu nu ii prea place sa stea pe loc (lucru care se va confirma daca il veti cunoaste personal sau daca il veti vedea alergand pe holurile facultatii). Cu toate acestea, momentele de lirism, de contemplatie, de meditatie sonora sunt ravasitor de frumoase si de stranii – si poate si mai impresionante. 

“Rasu’ – plansu”: o caracteristica a romanului (asa cum afirma si compozitorul), alternanta intre ludic si tragic marcheaza intreaga creatie a lui Dediu; chiar ludicul apare impur, condus spre grotesc de multe ori, un zambet trist, in coltul gurii. As mentiona aici un personaj drag compozitorului, Pierrot, cel nascut la sfarsit de secol XVII in Commedia dell’ Arte, o expresie a acestui ras dureros al unui individ care cu greu se adapteaza la rautatea din jur. 

Tot cu Pierrot a inceput si concertul de marti seara – “Pirouettes pierrotiennes” pentru vioara, viola, violoncel si pian (2010), o lucrare care a alternat doua paradigme expresive: un “velocissimo” intonat in octave de catre toate instrumentele (aluzie poate la “Cvartetul pentru sfarsitul timpului” de Messiaen), un vartej de game si figuratii rapide si violente si un lirism neo-romantic, o tema superba, cantabila ce se naste dintr-o obsesie inframelodica de secunda. “Vreascuri”, urmatoarea lucrare, este o suita de trei piese pentru doua viori (scrisa la numai doi ani dupa absolvirea conservatorului, in 1991). Daca in prima piesa fiecare vioara avea paradigma ei (una cantabila, cealalta gestuala) iar in a doua cate una o bruia pe cealalta prin semnale obsedante, in a treia (cea mai virtuoza), cele doua instrumente ajung in sfarsit la un consens muzical, vorbesc aceeasi limba si se completeaza reciproc. O lucrare excelenta interpretata cu mare expresivitate de Ladislau Csendes si Diana Mos. “Cis-nodie” este o joaca pentru vioara solo, scrisa in 2009 in timpul cursurilor de vara de la Cisnadie (ICon Arts), o joaca fabuloasa realizata in timp ce compozitorul statea la masa cu Ladislau Csendes (caruia lucrarea este dedicata). Miniatura este o alternare de obsesii pulsatorice pe sunetul DO# (in notatia germana, Cis), un “ticait” de ceas innodat cu zburataciri nervoase ale viorii in franturi de figuratii sau de melodii stranii, resturi ale constientului, ale memoriei. Lucrarea, aparent inspirata de un ceas galagios care nu il lasa pe compozitor sa doarma, mi-a adus aminte de un spectacol vizionat de curand, absolut genial, al lui James Thierree, despre halucinatiile unui somnambul. In sfarsit, cea mai ampla lucrare din program, “Spheres”, cvartetul de coarde nr.5 (2009-2010), a fost prezentata, si ea, in prima auditie mondiala. Daca “Cis-nodie” a fost scrisa aparent in cateva ore, “Spheres” a fost conceputa pe parcursul a doi ani, o suita care pune la grea incercare virtuozitatea interpretilor si care a fost inspirata de trilogia “Sferelor” a filozofului german Peter Sloterdijk (n. 1947). Prima parte a suitei, “Bulles” (pornind de la ideea reprezentarii simbolice a persoanei), este o explozie disonanta, dramatica, (poate prea) densa ca informatie muzicala, structurata in jurul unor obsesii in secunde mari (pe coarde duble, absorbite mereu in unisoane) peste care se grefeaza din cand in cand stranii melodii consonante. Superba partea a doua a cvartetului, “Globes”, in care senzatia de circularitate a fost data de texturi eterofonice tesute din melodii repetitive inspirate de folclor sau pesrevuri. Partea a treia, “Baloons”, un colaj eterogen de tablouri centrate pe o idee muzicala unica (din nou, secunda obsedanta) se incheie cu o minunata secventa lirica, centrul “Sferelor”. Partea a patra reia, ca intr-o forma de palindrom, materialul partii a doua, de aceasta data adus recurent (“Globes en mirroir (Globules)”), iar ultima parte, “Ecumes” (“Spume”) sugereaza caleidoscopul lumii secolului XXI, o muzica vie, gestuala, extrem de diversa, lumi suprapuse desenate muzical cu nerv si talent.

Multe multumiri ansamblului APERTO, niste muzicieni impecabili care s-au daruit cu trup si suflet acestei muzici deloc usor de interpretat – nu numai din cauza dificultatii tehnice, dar mai ales din cauza eterogenitatii expresive. Initial un trio fondat in 1990 de Ladislau Csendes (vioara/viola/viola d’amore), Dolores Chelariu (pian/clavecin/orga) si Dan Avramovici (clarinete/saxofoane), un trio “deschis” (“aperto”) tuturor epocilor creatoare, de la Mozart la compozitorii contemporani, APERTO a aparut de aceasta data intr-o formula mai ampla: Adriana Maier, pian si Diana Mos, vioara (pe cat de frumoase, pe atat de talentate, doi bulgari de energie), Ladislau Csendes, vioara/viola si Marian Movileanu, viola (doua nume cu renume) si mai tanarul dar foarte talentatul violoncelist Mircea Marian.

Si pentru ca lui Dan Dediu ii place foarte mult sa utilizeze o tehnica pe care o numeste “tabla de materii”, prezentarea extrem de esentializata a materialului muzical folosit fie la inceputul lucrarii (“Grana”), fie la finalul ei (“Frenesia”), o sa incerc sa rezum si eu in cateva cuvinte tot continutul acestei postari:

Dediu, talent, verva, versatil, Pierrot, mecanism, caleidoscop, Aperto, virtuozitate, wow.