Palimpsest.

"Palimpsest" - 1.din gr. "palin" = "iar, din nou", "psao" = "sterg"; reutilizarea unui manuscris (tablita de ceara, papirus, hartie) prin stergerea textului si scrierea deasupra a unui nou text; cu trecerea timpului, textul sau chiar textele de dedesubt capata din nou o oarescare vizibilitate si avem, astfel, o mostra bizara de suprapunere temporala; 2. cuvant bun de "Mima", mai ales daca oponentii au baut cateva beri; 3. tehnica predilecta in muzica lui Aurel Stroe, care se hraneste perpetuu din reminiscente ale unor muzici proprii trecute,din ecouri ale memoriei, din fragmente disparate care se atrag unele pe altele, ca intr-un straniu caleidoscop, formand noi entitati muzicale.

Unul din exemplele cele mai la indemana din creatia lui Stroe este cea de-a treia sonata pentru pian, subintitulata "en palimpseste". Forma clasica de sonata este cea stabilita de Carl Philipp Emanuel Bach: expozitie a celor 2 teme principale, dezvoltare a lor si repriza celor 2 teme "impacate" intr-o tonalitate comuna. Principiul teza-antiteza-sinteza. La Stroe, avem insa de a face cu o sonata "sonata", dinamitata incontinuu de dialectici - negatii continue a ceea ce a fost inainte (un fel de Hegel nevrotic). Un "colaj" de muzici nu numai diferite, dar si scrise in perioade diferite de timp: daca sonata a 3-a este scrisa in 1991, intre cele 3 parti ale sale sunt inserate flash-uri din tinerete, doua colinde romanesti armonizate in 1947, tema principala a primei sonate de pian (scrisa in 1955), elemente din partea a I-a apar in debutul partii a III-a, s.a.m.d. E ca si cum am rasfoi un album de poze: Stroe in '47, Stroe in '55, Stroe in '91. Un palimpsest din chipuri muzicale ale lui Stroe. Si nu numai atat: insertiile de colinde "suprapun" aluzii de muzica traditionala, deci orala, intr-o lucrare de muzica culta, partea I este un colaj, o alternanta halucinanta de 3 gesturi, iar partea a II-a este un omagiu adus unui compozitor renascentist, Pierre de la Rue (un dublu canon in oglinda). Un palimpsest al chipurilor muzicale din istorie. Iar in partea finala, dupa un ecou al primei parti si al unei colinde "barbare", "bomba" insistentei violente, in registrul grav al pianului, pe numai 3 acorduri. O implozie de informatie dupa paleta atat de intinsa de culori si muzici de pana acum, de o brutalitate percusiva si o incapatanare aproape "autista".

Un final extrem de strong al "ciclului" de trei sonate pentru pian: prima, scrisa in 1955, "Morfogenetica", o sonata de tinerete (mai "traditionala" din punct de vedere formal), a doua, "Termodinamica" scrisa in 1984 (un flux continuu, cumintel la inceput dar care, in urma unor electrocutari - insertii din prima sonata - o "ia razna") si a treia, "Sonata cu palimpsest". Celelalte doua sonate exploreaza muzicile morfogenetice, iar ce-a de-a treia duce mai departe aceeasi idee. Teoria morfogenetica i-a fost inspirata lui Stroe pe de o parte de analize din compozitori precum Mahler sau Sostakovici, pe de alta parte, de teorii matematice (precum cea a "catastrofelor", a lui Rene Thom sau cea a "structurilor disipative" a lui Ilya Prigogine). Este vorba de "muzici impure", ce nu urmeaza un traseu prestabilit sau care poate fi anticipat, ci, in urma unor rupturi, unor "erori in sistem" o iau razna, devin imprezivibile, dinamitate de incompatibilitati, de asimetrii. Devin "vii".

Caci muzica lui Stroe, dincolo de complexitatea sa, de structurile sale, de justificarile savante, de paralelele cu matematica, cu genetica, cu fizica, este MUZICA. Este vie. Ne misca. Si emotional, dar ne si zdruncina un pic, ne trage o palma virtuala si ne arata o mostra de talent veritabil.

Multumim.

Muzica lui Aurel Stroe

Luni, 22 februarie, orele 18:00, va avea loc un nou cenaclu SNR-SIMC*, in care doua tinere muzicoloage deja cunoscute in lumea muzicala romaneasca - Octavia Dinulescu si Petruta Maniut - vor vorbi despre muzica unui mare compozitor, destul de recent disparut dintre noi: Aurel Stroe. Desi discutiile vor fi adresate in principal muzicienilor, tonul relaxat, deschis al cenaclurilor nu trebuie sa sperie pe "neofitii" muzicii noi. Stroe a fost un monument de talent. Merita sa stiti mai multe despre creatia sa.

Intrarea este LIBERA, iar sediul SNR-SIMC se afla in incinta Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei 141) la subsol (intrarea din stanga).





* Secţiunea Naţională Română a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană

Aurel Stroe

Ieri s-a implinit un an de la ......sa-i zicem marea trecere.
La Busteni a avut loc un concert comemorativ, cu Trio Contraste (Ionut Bogdan Stefanescu, Sorin Petrescu, Doru Roman) si Daniel Kientzy.
Astazi are loc un simpozion in cadrul carora se prezinta comunicari inspirate din creatia lui Aurel Stroe.
Pana voi reveni cu detalii, am sa reiau aici un text scis de mine acum un an, cand aflam de moartea Maestrului.


Aurel Stroe
Din generatia de aur a muzicii contemporane romanesti am cunoscut personal mai multi compozitori, dar numai trei dintre ei mi-au influentat in mod direct gandirea muzicala si pasiunea pentru creatie: Myriam Marbe, Tiberiu Olah si Aurel Stroe.
Despre disparitia lui Myriam voi scrie alta data, despre Olah am mai scris...si iata ca, din pacate, Aurel Stroe se alatura cercului muzicienilor disparuti.

Ce a insemnat Aurel Stroe pentru mine?
Mult, mult mai mult decat s-ar crede.


Cum m-a influentat Stroe?
As incepe prin a povesti prima noastra "intrevedere".
Eram la Busteni si nu incepusem inca Conservatorul. De fapt, abia ma hotarasem sa urmez compozitia, examenul era programat pentru anul urmator. Aveam deci putin peste 18 ani. Imi descopeream atunci pe langa dorinta de a scrie muzica si pasiunea pentru munte. Ma pregateam sa fac prima excursie spre varful Omu, ceea ce reprezenta o piatara de hotar in devenirea mea, mi se parea ca odata ajunsa acolo orice alte culmi vor parea secundare si ca voi deveni, in sfarsit, eligibila pentru statutul montagnarda (de-as fi stiu eu atunci cat de departe sunt de acest termen... :-) ).
Intamplarea a facut sa ne intalnim prin oras chiar cu Aurel Stroe, pe care eu il cunosteam doar din auzite. Cand a aflat despre excursia la Omu s-a luminat instantaneu si ne-a spus: vin si eu cu voi, imi face mai multa placere decat sa merg singur.
Asa ca primele ore alaturi de compozitorul Stroe au fost de fapt petrecute langa iubitorul de munte Aurel Stroe.
Ne-a povestit o gramada despre camarazii sai de drumetie, bineinteles si infricosatoarea istorie a prietenului care s-a urcat pe unul din Acele Morarului fara sa se asigure si a fost dus acasa in rucsac..... ne arata toate culmile, toate vaile, si desi mergea destul de greu inca de atunci, sprijinit in baston (am mers de dragul lui cu cabina pana la Babele), se simtea ca pe munte se simte cel mai bine, ca acolo isi desfasoara lupta sa cu materia (caci ideile nu-i prezentau nicio dificultate.... )
N-am sa uit niciodata cu cata placere a baut ceaiul cu esenta de rom si cu cat drag a mancat ciorba aia gri, ce parea facuta din pietricele. Mai tarziu am inteles ca dragostea de munte e cea care l-a influentat in tot ce a gandit si a compus, si sunt convinsa ca mult mai importante decat teoria informatiei si catastrofele lui Rene Thom erau pentru Stroe pietrele acelea vesnice, care odata invinse, realizeaza comuniunea dintre spiritul si trupul omului. Ne povestea despre lupta cu muntele, despre respectul pe care trebuie sa-l avem fata de natura. Fara sa vreau, il puteam descoperi pe Stroe in interioritatea sa doar prin simpla observatie, si dupa ce l-am cunoscut si in mediul Universitar, pot spune cu mana pe inima ca Stroe omul muntelui mi-a deschis multe porti, ca nu l-as fi inteles in expunerile sale daca nu ar fi existat acea zi, in care am urcat prima data pe unul din cele mai inalte varfuri din tara alaturi de una dintre cele mai luminate minti ale Romaniei.
Asa am reusit sa-i inteleg mai tarziu precizia de bisturiu si logica impecabila din spatele compozitiilor sale, dar si scanteia de geniu, talentul uluitor, solutiile inedite si un soi de libertate a simtirii pe care numai omul sigur pe el si care a fost acolo sus o are.

Au trecut apoi doi ani in care m-am transformat alaturi de Olah, in care am simtit muzica din interior, libera de orice teorii adiacente, ani care m-au adus la o perceptie aproape dureroasa a fenomenului compozitiei. Cu cateva lucrari in buzunar, l-am intalnit apoi pe Stroe in postura de dascal. Nu mi-a fost profesor la Conservator, insa la cursurile de vara din Busteni am fost in mai multe randuri, fie toamna devreme, fie in miezul verii. In camaruta inghesuita de la Maison Française ne strangeam cativa studenti pasionati, si din cand in cand, compozitori consacrati ce doreau sa sa ii mai arate ce au lucrat sau pur si simplu sa se afle in preajma sa.
Pentru ca simpla aparitie a lui Stroe iti facea rotitele sa se invarteasca mai repede. Avea un discurs cu totul si cu totul original, o placere a explicatiei si o nemaipomenita patrundere a ideilor, completate de o capacitate de sinteza uluitoare. Firile mai timide se pierdeau in fata sa, dar daca aveai destul curaj sa intri in dialog, descopereai o persoana deloc condescendenta, preocupata de rezolvarea misterului adus in discutie si nu de catalogarea pregatirii academice a interlocutorului.
Si cum timiditatea nu e punctul meu forte:), m-am decis sa ii arat in mai multe randuri ceea ce am lucrat.
De fiecare data spunea ceva frumos, pozitiv, si apoi, cand totusi insistam, punea degetul pe partitura exact in locul unde ma simtisem nesigura. Invariabil. Nici macar nu are vreo importanta daca suna bine sau nu momentul respectiv, intuitia sa diagnostica hiatusul gandirii . Ceea ce m-a facut sa sutin intotdeauna ca dincolo de exceptionalele sale inovatii in ceea ce priveste teoriile care pot sta la baza unei compozitii muzicale, atunci cand scria muzica, Stroe era pur si simplu un urias talent. Cum altfel ar fi gasit el puntile intre paradigme incomensurabile ( :D ) ? (termenul hit al generatiei 2003 )
Inchei aici, pentru ca nu vreau sa devin nici mai sentimentala decat sunt in mod obisnuit, si nici sa intru in sabloane. Nu vreau sa scriu mai mult decat imi face bine....refuz sa ma gandesc acuma ca nu mai exista nici Olah, nici Stroe, nici Myriam, nici Vieru, nici Stefan Niculescu, nici Dan Constantinescu.
Refuz sa ma gandesc ca am devenit, din nou, orfana.....