marți, 16 iunie 2009

Tinerete fara batranete

In seara aceasta a avut loc, in Aula Palatului Cantacuzino, un concert al studentilor de la compozitie ai Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Sau hai sa spunem, mai bine, un concert al tinerilor compozitori, caci, daca unii dintre ei sunt proaspeti cercetatori ai tainelor dezvoltarii muzicale, cativa si-au afirmat deja personalitatea si valoarea pe cele cateva scene care mai gazduiesc "muzica noua".

Mi-am propus sa fiu obiectiva in comentarea concertului si sa ignor faptul ca pe multi dintre cei cantati ii cunosc, imi sunt dragi si ii apreciez ca oameni si ca artisti. Si, cum la mine, "obiectiva" se traduce de multe ori prin "rea", o sa indraznesc sa imi exprim o oarecare dezamagire.

Concertul, per ansamblu, a fost bun. Putin public in sala - dar, deh, se intampla si pe la "case mai mari" - insa cei cativa pierduti printre scaune au avut ocazia sa asculte niste muzici bune si, cel mai important, expresive. Daca unii se plang ca muzica scrisa azi "intre peretii conservatorului" este sterila si subordonata conceptualismului, matematicilor si mai stiu eu caror influente extramuzicale - deci (se pare, in acceptiunea gurilor rele) fade, iata ca acest concert le-ar fi putut demonstra exact contrariul. Tinerii compozitori sunt foarte Expresivi (o calitate pe care o observ mereu in muzica romaneasca si sunt extrem de mandra de acest lucru). Majoritatea pieselor au fost exemple de lirism in sensul lui "clasic", exemple de (re)prelucrare a unei gestici neoromantice/neoclasice/neo..., fapt care a creat o ambianta sonora pe de o parte mai accesibila neofitilor in muzica "noua" si, pe de alta parte, a demonstrat o aplecare catre zona estetica a Frumosului, a emotiei,a vointei liantului cu auditorul "incleiat" in muzicile trecutului, compozitorii incercand in acelasi timp sa isi releve si propria lor identitate. Departe, deci, acest concert, de "zbuciumele expresioniste", "zgomote", "avioane", "nevroze" si ce tare se mai presupune ca are muzica "culta" in ziua de azi.

Culmea, pe mine tocmai asta m-a deranjat (si asta nu este o "problema" a concertului din seara asta, in mod particular, ci o observatie mai generala). Nu faptul ca muzicile preferau, in marea majoritate, sa fie lirice* in loc sa refuleze obsesiile si anxietatile autorilor. Pentru ca, evident, gama expresiva este extrem de larga. Insa, paradoxal, cei din seara aceasta s-au "infruptat" din aceeasi culoare. Tinerii compozitori au fost foarte cuminti. Aceasta cumintenie s-a concretizat in unele piese care imbinau in mod fericit noul cu trecutul, in limbaje care, daca nu extrem de originale, isi motivau existenta - pe scurt, in lucrari BUNE - si in unele piese in timpul carora ma intrebam, efectiv, "Dumnezeule, dar de ce?". De ce sa mai scrii in ziua de azi, in anul 2009, exercitii stilistice care si-au pierdut prospetimea de haaat, cel putin 70 de ani? Chiar daca rezultatul este unul bine facut, "muzical" si convingator (Vlad Baciu), dupa aceasta prima auditie ce te mai motiveaza sa mai asculti piesa inca o data? Eu una nu sunt, in nici un caz - si chiar mi se poate imputa acest lucru - pentru noutate absoluta, pentru elitism, pentru originalitate cu orice pret, chiar si cel al indepartarii auditorilor. Insa, recunosc, tare mi-as dori sa ascult niste piese care, chiar daca stau mai putin in picioare decat suratele lor "cuminti", chiar daca sunt mai nesigure - structural, muzical, etc - sa fie mai curajoase, sa incerce sa sparga niste bariere, cat or fi ele de mici. Multe din piesele din aceasta seara le-as fi atribuit aceluiasi compozitor, daca nu as fi avut programul in fata. Evident (!) ca nu iti gasesti limbajul propriu din bancile facultatii, ci muult dupa, dupa cautari indarjite, dupa multa experienta si mult dat cu capul in pereti, insa as fi vrut sa vad macar o intentie in acest sens. Si cumintenia, aplecarea catre hedonism muzical quasi-gol, nu ajuta.

Ar trebui sa ne intrebam, cu aceasta ocazie, CUI ne adresam noi - compozitorii tineri - in anul 2009? Nu, serios. Cui? Publicul de "clasica", melomanii, nu vor fi scosi prea curand din ticurile lor stilistice (la urma urmei, mai bine ascult originalul decat copia). Publicul de "contemporana" este, in general, mai sui si prefera - din snobism, din gargauni la cap sau, pur si simplu, dintr-un crez, anacronic sau nu, al innoirii - muzici mult mai anexate curentelor "de afara"(Germania, Franta si alte centre cu traditie si "putere"). Si atunci? Noi cum scriem? Mie uneia, cautarea originalitatii pastrand totusi (!) o legatura cu cei din sala, cautarea, deci, a unor tipuri de muzici care sa pastreze macar un parametru la nivelul unei oarecare "accesibilitati" (complex, nu complicat!!!), asta mi se pare unica solutie. Copia stilistica...cine o asculta? in afara de bunica/matusa/pisicul? Bineinteles, ea poate fi bine facuta, insa care este justificarea, DE CE trebuie sa existe aceasta muzica? Pentru cine?

Revenind la concert, incerc sa trec sumar printre piese. Care, repet, in general mi-au placut.

As incepe cu Cornelia Zambila (HYBRIS), nu pentru ca ar fi fost cea mai buna piesa din concert - ca structurare a formei, dozare a timpului, coerenta a discursului, i-au fost altele superioare. Insa a fost SINGURA piesa din concert care iesea din rand. Care a avut curajul sa "incerce altceva". Care se asorta cu "ce se scrie pe afara acuma" (hai sa nu fim extra-nationalisti, raportarea la "Occident" este, totusi, inca o prioritate). A fost singura piesa care a incercat sa caute in interiorul sunetului, in sunetul-zgomot, in fosnetul firav, imponderabil. Singura care a fost altfel. Cu toate tarele ei (un mediu electronic care, din pacate, tragea din cand in cand in jos discursul general, o gestionare a temporalitatii nu intotdeauna nimerita care genera niste lungimi etc. ). A fost altfel. Nu neaparat mai bine, nu mai cu mot, nu mai snoaba, nu mai elitista, nu mai nevrotica. ALTFEL. Mi-a placut ideea spatiilor care se transforma lent, acest tip de muzica "contemplativa", ne-narativa, a lentorii - un mod de a "privi" muzica pe care numai Cornelia l-a explorat.

Celelalte lucrari au intrat, in general, in zona recuperarii unor limbaje ale trecutului sau in zona "cuminteniei" modal-atonale (din care, recunosc, si eu fac parte). Rezultatele au fost foarte bune, bune si...discutabile, ajutate sau NEajutate de interpretari. Care, la randul lor, au fost foarte bune (Zbarcea, Uruc, Baciu, Marinescu), bune (Bota, Coltea, Murariu, Tiberian, Zambila) si proaste (Zamfir, Stegaru).

Cat despre piese, le-as scoate in evidenta pe cele care mi s-au parut cele mai reusite pe toate planurile (constructie, muzicalitate, expresie, justificare a existentei). As incepe cu veteranul concertului, Lucian Zbarcea, care a dat dovada de talent real, piesa sa, FLUX, a fost, intr-adevar, un flux de energie si de vitalitate - o piesa cu personalitate (!!!) chiar daca nu "avangardista". As continua cu Cristina Uruc, FARFALLE II.2 (Fluturi), o irizare delicata, lirica, quasi-diatonica, o muzica "frumoasa" dar proaspata, care mi-a facut o reala placere sa o reascult. Mihai Murariu (liedurile TREI FETE, MADRIGAL, SONATA LUNII) si-a relevat prin lucrarile alese, apartenenta la postmodernism (in sensul lui "acceptat"), prin reinterpretarea cu talent, umor fin si foarte expresiv, a unor limbaje "totemice", fie sub forma de citat (Beethoven), fie ca aluzie (Madrigalul renascentist) - dand dovada si de o reala maturitate in dozarea temporala/constructie.

Darie Nemes-Bota (ciclul de lieduri AMORE LUNGOMARE) a fost foarte bine mulat pe lirica italiana, prin balansul reusit intre melos si cantabilitate si gestualitate - scurt, frumos si clar. Sorin Marinescu a intrat in aceeasi categorie "lirica", "neoromantica", insa mai impetuos ca colegii sai (in ciuda unei mici probleme de gestionare temporala). Victor Coltea, in PLACA sa PUTIN DEFECTA, a adus un omagiu scriiturii ritmico-asimetrice de traditie "ruseasca" a secolului XX, o piesa ludica, un motorism "schiop" binevenit.

Recunosc ca nu m-au convins piesele lu Andrei Stegaru (EIN MANLICHER BRIEFMARK) si Bogdan Zamfir (FANTASMA), poate nici nu au fost ajutati de interpretarea extrem de fada si nesigura. Cat de important este ca interpretul sa incerce macar sa transmita CEVA pe scena, chit ca nu nimereste toate notele...(l-as da aici drept exemplu pe Mihai Murariu, care ne-a transmis solicitanta piesa a lui Sorin Marinescu cu o bucurie a cantarii, a daruirii muzicii remarcabila, dupa numai O ZI de studiu - in urma unei schimbari in program in ultimul moment). As continua, cat de important este ca autorul muzicii sa incerce macar sa se exprime pe el insusi, cu sinceritate, nu scriind "pentru examen" si sa incerce sa dea o coerenta minima ideilor sale muzicale...

O piesa usor iesita din context a fost piesa Ancai Tiberian, o frumoasa piesa pop - cu influente usoare de jazz - care ne-a placut insa nu isi avea locul, dupa parerea mea, in ACEST context, mai ales ca era singura piesa de acest tip. Este importanta si coeziunea unui program ales.

In concluzie, 1. imi cer scuze ca nu am recomandat acest concert pe blog, insa am aflat programul un pic cam tarziu, 2. astept cu nerabdare si alte concerte - si o prezenta mai mare in sala de concert! profesorii! colegii! unde sunteti? se da bere dupa !!! 3. apropos de interpreti, de Murariu am zis, as mai scoate-o in evidenta -din nou - pe Ana Chifu, matura, talentata si dedicata trup si suflet muzicii pe care o canta.

Programul concertului a aratat asa:
Darie Nemes-Bota - ciclu de lieduri AMORE LUNGOMARE
Victor Coltea - liedurile PLACA PUTIN DEFECTA, FABULA RASA
Mihai Murariu - ciclul de lieduri TREI
Bianca si Remus Manoleanu - soprana si pian
Cristina Uruc - FARFALLE II.2 pentru 2 clarinete - Radu Stan si Mihai Badita
Andrei Stegaru - EIN MANLICHER BRIEFMARK pentru soprana, 2 viori si violoncel - Magda Geambasu, Cristina Voicu, Stefan Valvoi, Andrei Kivu
Anca Tiberian - IN A BETTER PLACE pentru voce si pian - Diana Corbu, Anca Tiberian
Cornelia Zambila - HYBRIS pentru vioara, viola, pian si banda - C. Voicu, C. Zambila, Diana MihaiescuVlad Baciu - liedul UN FLUTURE ALB - Luminita Andrei, V. Baciu
Bogdan Zamfir - Sonata FANTASMA pentru pian - Razvan Apetrei
Sorin Marinescu - TEMA CU VARIATIUNI pentru pian - Mihai Murariu
Lucian Zbarcea - FLUX pentru flaut si pian - Ana Chifu si M.Murariu

(*pe parcursul articolului am folosit termenul de "liric" in sensul sau "general acceptat" sau banal - de vina, ora tarzie si lapsus-urile in materie de vocabilar. Evident ca exista mai multe tipuri de lirism.)

2 comentarii:

me_laurici spunea...

Multumim pentru cronica Diana :) . As avea de adaugat ca este totusi un pas important ca sunt cantati chiar si "ai' mai mici". De adaugat ca piesele unor compozitori "juniori" (ca varsta fata de ceilalti) au si ales din traista ce li se putea canta mai repede, fie ele si printre primele compozitii. Unii , spre exemplu Cornelia si-a mai schimbat stilul. Concertul nu a reprezentat pt.toti o carte de vizita.
Am recunoscut si eu lirismul si de fiecare data cand apare .. imi aduc aminte de cuvintele tale din interviu :) si .. ai dreptate.
Bravo lui Mihai pentru interpretari, sa tineti bine de el !!! si .. incep sa cred ca scoala romaneasca de compozitie isi face treaba, "ii antreneaza, motiveaza" si se vede.
Si sunt suparata ca Darie nu i-a oferit postul de prezentator unui muzicolog .. ca antrenament .. :p

Diana spunea...

Bineinteles ca e un pas important ("aia micii" nu stiu cat sunt de mici....uita-te la Murariu :P...) - si mai ales e important sa fie cantati in afara cadrului UNMB. In plus, au fost cantate bine piesele (cu vreo 2 exceptii) ceea ce e mare lucru, iara. Eu am inceput sa uit cum era prin tineretile mele, cand eram cantati toti de catre colegii de la interpretare, dupa lungi rugaminti si lamentari, de parca ceream luna de pe cer, cu bani infundati prin buzunare - si rezultate 90% catastrofale...cel mai frustrant lucru posibil, sa vrei sa iti auzi piesa, tu, mic compozitor cu cosuri pe nas, si sa ti se cante cu picioarele. Asa ca e bine ca au gasit un grup de oameni seriosi si buni, sa se tina de ei si sa ii covinga sa mai cante.
Partea cu ales repede din traista, e de inteles, si am facut-o toti. Problema e ca publicul nu stie asta - si trebuie sa fii constient si ce "imagine" prezinti.
Si da, sunt de acord, data viitoare sa fie implicati si muzicologii(de sex feminin) !!!