Mozaic

Concursul de compozitie "De la romantici la contemporani" (rebotezat in gluma dar pertinent de catre compozitorul Dan Dediu, "De la contemporani mai incolo"),anul acesta pe tema lucarilor pentru pian solo, si-a omagiat ieri castigatorii intr-un concert in Aula Palatului Cantacuzino. Trebuie sa spun ca am fost foarte placut impresionata de mai multe lucruri: in primul rand, de nivelul lucrarilor si de diversitatea lor. Desi majoritatea compozitorilor au optat pentru tehnica mecanismului si pentru discursuri muzicale de tip motoric, realizarile au fost diferite si personale. In al doilea rand, de calitatea interpretarii: pianistii Olga Podobinschi, Diana Dava Barb, Mihai Maniceanu, Mihai Murariu si Eliodora Falan au convins, s-au implicat cu pasiune si, se pare, multa eficienta, pentru ca, probabil, nu au avut mai mult de cateva zile la dispozitie pentru a invata/reinvata lucarile. In al treilea si cel mai pragmatic rand, de faptul ca atat compozitorii, cat si interpretiil, au fost remunerati generos de catre organizatorii concursului (UNMB, UCMR, Institutul polonez), asa cum era si normal (insa rar mai are lumea muzicii noi tangente cu normalitatea...).

Revenind la lucrari, m-a surprins, de data aceasta, neplacut, ca singura lucrare fada si "nesarata" din program a fost cea care a luat si premiul I - este vorba de piesa londonezului Philip Venables, "Piano Studies", lirism contemplativ combinat din cand in cand cu mecanisme pulsatorii insa cu prea putina personalitate. Fara nationalisme goale, lucrarile romanilor mi s-au parut mult mai reusite si mai vii. Luandu-le in ordinea din program: Mozaic, lucrarea Dianei Simon (mentiune), in care structura eterogena era unificata de mecanismele de dezvoltare - inventiva si mereu "cotita", serpuita - a unor materiale initiale. Dupa aceasta explozie energetica si percusiva, a urmat o estetica complet diferita, lucrarea clujeanului Tiberiu Herdlicska, Towards Infinity (mentiune). Compozitorul a incercat sa sugereze "timpul oriental", contemplativ, prin lentoarea reverberarii unor acorduri lente si a unor "clopote" pe corzile pianului. The fundamental forces of our universe, de Sebastian Androne (premiul III), propune cate un tip de mecanism pentru fiecare parte a ciclului (din care s-au cantat numai doua parti). O lucrare virtuoza si extrem de interesanta, coerenta si bine scrisa, avand mai ales in vedere ca este vorba de catre un student in anul I. Flamenco Sonata (premiul III), lucrarea Cristinei Uruc, a incadrat in schema formala a unei sonate clasice, aluzii recognoscibile la muzicile hispanice, cu aplomb si muzicalitate. A doua lucrare a lui Tiberiu Herdlicska, Studiu (premiul II) a propus alternanta intre un plan linear si unul al blocurilor acordice, din nou cu ajutorul unui mecanism.

De altfel, studiile muzicale sunt intotdeauna niste mecanisme, dezvoltarea numai a unei anumite figuri in forme relativ scurte, aprofundarea unui anumit tip de dezvoltare sau a unei anumite probleme tehnice.

Tineri compozitorii, tineri interpretii, si acest lucru a insemnat, asa cum si trebuia, un flux de energie pozitiva si de entuziasm.