marți, 3 februarie 2009

"Violoncelissimo" la Ateneu


Azi, marţi 3 Februarie, ora 19, Sala Mica a Ateneului Roman, va avea loc un recital cameral facand parte din "Stagiunea de Marti Seara". Este vorba de ansamblul de violoncele al cunoscutului Marin Cazacu, un excelent interpret si un excelent profesor. El va canta, impreuna cu studentii sai si fostii discipoli (Răzvan Suma, Mădălina Tudose, Octavian Lup, Mircea Marian, Radu Sinaci, Ella Bokor, Diana Popescu, Darius Tereu, Cristian Munteanu, Alexandra Potângă) muzica romaneasca pentru 4 si 8 violoncele. Lucrarile sunt semnate de compozitori cunoscuti, majoritatea din "vechea garda": Carmen Petra Basacopol, Dumitru Capoianu, Vasile Timiș, Doina Rotaru, Cornelia Tăutu, Liviu Dănceanu și Dan Dediu. Marin Cazacu va si prezenta concertul.

Ansamblurile omogene de instrumente nu pot trezi decat interes, mai ales ca nu sunt multe la numar la noi in tara. Pe afara mai exista diverse orchestre de acest tip (de flaute, de piane, de violoncele etc) care pun niste probleme componistice si perceptive deloc comune. Cum te descurci cu o "orga"("orgie"? ) de violoncele si cum o asculti?
Promitem ca revenim si cu o cronica.

***
Concertul a trecut, iata cronica promisa (Sabina s-a sustras de la datorie, fiind cu liota de copii la Busteni).
Atmosfera a fost foarte incinsa. La propriu. O caldura insuportabila in Sala Mica a Ateneului, plina ochi (iata ca se poate! sala plina ochi la un concert de muzica romaneasca, contemporana, camerala -Triple X al sustragerii publicului, in cazuri obisnuite). Sala este numita in mod neoficial, "La sobolani", banuiesc ca sobolanii au facut sauna in conditiile acelea.
Paradoxal, caldura nu s-a perceput neaparat si in evenimentul propriu-zis. Senzatia a fost de "masina a timpului": in salonasul vernil de tip "inceput de secol XX" a avut loc un concert cameral, cantat bine, cu muzici OK, nimic de reprosat - deci, fata de majoritatea concertelor axate pe muzica contemporana, Mult peste nivel. Insa, la fel ca lampa-felinar de tip IKEA plasata, in mod dubios, pe scena (?!), muzica mi-a indus o bizara senzatie de anacronism. Limbajul a fost, in proportie de 90%, de tip neoclasic "cuminte". Daca violoncelul are o paleta imensa de culori, de la delicatetea onirica la forta violenta, in seara aceasta s-a comportat ca un gentleman educat perfect (ca si gazda simpatica a evenimentului), mentinandu-si tonurile expresive in zona "nici prea-prea, nici foarte-foarte". Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu am nimic impotriva curentelor "neo-" (mai ales ca, in aces concert, lucrarile au fost, majoritatea, bine alese), insa poate am ceva cu construirea unui program de "muzica noua" (?) aproape exclusiv pe acest filon stilistic. As fi preferat, poate, o alternare mai "socanta" de stiluri, mai ales ca durata de 90 de minute combinata cu caldura din sala a creat fosnete din ce in ce mai pronuntate in sala. Poate si dramaturgia concertului ar fi beneficiat de "rupturi" mai pronuntate intre ethosul pieselor, poate si interpretarea muzicienilor (in mare parte, studenti UNMB la clasa de violoncel a profesorului extrem de apreciat Marin Cazacu).
Pe scurt, iata ipostazele violoncelului:
Carmen Petra Basacopol, "Fantezie" pentru cvartet de violoncele: o piesa scurta, muzicala, "simtita", cum sunt in general lucrarile venerabilei doamne, poate ar fi avut nevoie de un climax mai pronuntat, avand o evolutie expresiva destul de lineara. Un violoncel zambitor si cuminte.
Vasile Timis, "Allegro de concert" pentru 5 violoncele - un perpetuum mobile izoritmic, rupt din cand in cand de insertii de "dans" quasi-grotesc sau in fuggato-uri (imitatii polifonice): o piesa vie si eficienta, ar fi necesitat poate o implicare mai mare din partea interpretilor. Un solo al cameramanului (concertul a fost filmat) care a mormait distinct in casca pe un pianissimo delicat, si un final-soc, pe un acord major consonant. Un violoncel animat.
Dumitru Capoianu, "Passacaglia si fughetta " pentru cvartet de violoncele (am remarcat o preferinta a tuturor compozitorilor din aceasta seara pt forma de passacaglie - este vorba de o tema cu variatiuni continua, provenita din Baroc). O lucrare serioasa, austera, un violoncel solemn, usor rigid in expresie.
Dan Dediu, "Flamura" (?!) din nou, pentru cvartet de violoncele. Pana acum cel mai tanar compozitor (de fapt, cel mai tanar din tot concertul) insa, surpriza, limbajul ales este tot cel neoclasic. E adevarat, discursul muzical coteste des, conform energiei ludice a compozitorului, este fragmentat, apart insertii aproape absurde de glissando-uri descendente sau de emisii nonconventionale (cantat pe calus, obtinandu-se un "fosnet"). In limbajul mozaicat, un citat evident si surprinzator: letmotivul filmului "The Red Violin". Un violoncel mai ticnit, mai curajos, insa ramanand, totusi, la "sectia de cuminti". O piesa solida, scrisa cu umor si profesionalism.
Doina Rotaru, "Umbre III" pentru violoncel solo (Marin Cazacu) si banda (OK, fac o paranteza: "banda" = sunete electro-acustice procesate si imprimate pe un CD, termenul a ramas inca "in uz" de pe vremea benzilor magnetice. Si in engleza se mai foloseste "X and tape", desi a fost inlocuit cu "X and electronics" de cativa ani buni). Bine aleasa in dramaturgia concertului aceasta rafinata piesa solo, care ne-a aratat o fata mai "contemporana" a violoncelului, sticlos, delicat apoi dramatic si incrancenat, prins in lupta dintre lumina si umbra. Pacat ca banda nu s-a prea auzit...deloc....din cauza proastei sonorizari. Dar de asta avem imaginatie, nu?
Cornelia Tautu, "Da capo" (it., "de la inceput" - e de fapt un termen muzical foarte cunoscut, care inseamna reluarea identica a unei bucati muzicale de la inceput pana la un anumit semn pe partitura). Din nou cvartet de violoncele, din nou expresie neo-clasica modala, o lucrare cu iz de muzica de film, in trei parti: "Elegiaco", "Animando" si "Semplice", cantate fara intrerupere. Un violoncel curat, usor pentatonic (scara "chinezeasca").
Liviu Danceanu, "Verba volant" op. 105 (da, unii oameni sunt nebuni si scriu piese cu sutele :) este si cazul lui Dan Dediu, de altfel). Din nou cvartet de violoncele. Lucrarea a incheiat in mod foarte interesant concertul, nu numai pt ca a "destins" atmosfera (prn interjectiile verbale in engleza a domnului Cazacu), ci pentru ca, spre deosebire de unele din piesele anterioare, care au ales o panta retro, aceasta piesa este compusa aproape exclusiv din citate din lucrari cunoscute, din epoci si, implicit, stiluri, diferite. Din nou deconstructie stilistica postmoderna, ca in "Flamura" anterioara, de aceasta data "mai evident" facuta. Un violoncel sagalnic, cu un zambet cinic in coltul gurii.

Despre "Violoncelissimo", numai de bine. Un ansamblu bine sudat, coerent si implicat, in ciuda unor discrepante usoare, nu mari, intre tinerii studenti si muzicienii mai experimentati; aici, pe langa excelentul Cazacu trebuie mentionati si mai tinerii Razvan Suma, Bogdan Popa sau Madalina Tudose, care au iesit in evidenta din ansamblu. Ceea ce este foarte important, este ca oamenii astia canta cu placere. Efectiv (vorba veche a Alessandrei Stoicescu). Si initiativa lui Marin Cazacu, de a spune cateva inainte de fiecare piesa, despre muzica si autorul ei, nu poate sa fie decat laudabila si benefica netezirii dintre spectatorul pasiv (si transpirat, in cazul nostru) si muzicianul de pe scena.
Ar mai trebui mentionat faptul ca au fost multe "premiere" in acest concert. Piesa lui Dan Dediu a fost o prima auditie absoluta, iar in rest, cu exceptia pieselor Doinei Rotaru si a lui Liviu Danceanu, toate lucrarile au fost prime auditii romanesti.
La mai multe concerte, "Violoncelissimo" (urmatorul este chiar martea viitoare). La mai multe si mai dese. Cheia marilor succese. Sper ca in concertele viitoare sa se implice si compozitori din generatiile mai tinere: un exercitiu de a scrie pentru un multi-instrument nu poate da nastere decat unor muzici interesante.

5 comentarii:

Degetica spunea...

am venit pana la net cafe sa trimit pozele pt curs...si gasesc ditai cronica, asa mai zic:)
Sa stii ca trebuia sa scrii mai demult public, ca e de bine.
eu cel putin am inteles f bine cum a fost la concert.
chapeau!

Diana spunea...

Nu ma face sa ma umflu in pene :P

Cornelia spunea...

Aha...asta faceai tu ieri de nu radeai cu si de noi!
Cum, de unde optiunea stilistica pentru neoclasic? De la manifest, logic :)
Daca voi fi binecuvantata in existenta-mi cu metafizica onoare de a revedea pe cameraman sau pe nenea de la sonorizare, ma voi manifesta foarte violent.

beleaua spunea...

draga noastra,suntem belelele..codrut si miha si te salutam dina adancuri...da-ne un semn pe mess sau mail

beleaua spunea...

servuuuuuuuussss,
miah beleaua sunt.da un semn pe mess sau mail.