Plagiatul Gibescu

In randurile de mai jos veti citi un interviu publicat in
ACORD Periodic de informatie universitara Anul I, nr.1, februarie 2009, pag.4-5 "Despre etica cercetarii si plagiat" - dialog cu Olguta Lupu, realizat de Valentina Sandu-Dediu.

Este vorba despre un plagiat comis de Daniela Roxana Gibescu si descoperit de Olguta Lupu in timp ce strangea materiale in vederea publicarii cartii despre Olah, Restituiri.
Interviul va fi publicat in decurs de o luna si pe situl Conservatorului, www.unmb.ro

Luati-va o ceasca de cafea sau un ceai si cititi o poveste atat de neverosimila, incat ar merge si ca libret de opera:))
Apoi , va asteptam cu nerabdare reactiile.

Despre etica cercetării şi plagiat: dialog cu Olguţa Lupu

V.S.D. Se tot discută în ultima vreme la noi, din ce în ce mai intens, despre felul în care trebuie să scrii o lucrare ştiinţifică. E firesc, dat fiind că UNMB are o tradiţie de aproape 20 de ani în studiile de doctorat. Te-ai implicat de curând într-un caz aparte de plagiat, pe care l-ai descoperit întâmplător. Consider de aceea că e important ca studenţii şi colegii noştri să afle detaliile acestui caz, pentru a avea repere mai clare în ceea ce priveşte modul de a citi şi a cita surse existente.

Mai precis, e vorba de cartea recent apărută a Danielei Roxana Gibescu, Sculpturi în sunete, Bucureşti, Editura DGD, 2008, prima şi deocamdată singura monografie despre Tiberiu Olah. Poţi să relatezi contextul în care ai făcut anumite descoperiri?

O.L. Totul a pornit de la câştigarea unui grant anul trecut. Acest program a oferit în sfârşit ocazia de a republica cea mai importantă parte a materialelor dedicate creaţiei şi personalităţii lui Tiberiu Olah, aparţinând unor autori români. Cum e şi firesc, am încercat să fiu cât mai conectată la cele mai recente apariţii editoriale, pentru ca volumul pe care îl alcătuiam să fie cât mai actual. Trei dintre aceste materiale (două studii vaste - unul publicat în 1985, celălalt, în 2007 - şi monografia pe care ai menţionat-o) îi aparţineau dnei Gibescu (respectiv Lomnăşanu, numele său dinainte de căsătorie). Mi-au suscitat interesul în primul rând prin volumul cercetării, care o plasa în fruntea grupului de muzicologi interesaţi de creaţia compozitorului român! De altfel, volumul monografic a fost lucrarea pe baza căreia a fost admisă recent ca membru al UCMR.

Nu mică mi-a fost uimirea, transformată ulterior în perplexitate şi apoi în indignare, când am constatat, la o primă răsfoire a cărţii publicate în 2008, că un întreg capitol al acesteia (nu mai puţin de 12 pagini!!) îmi aparţinea de drept, dar nu şi de fapt: capitolul în cauză reprezenta preluarea mot à mot a unui studiu pe care îl publicasem în 2004 în revista Muzica, dar care acum apărea, cu titlul schimbat, sub semnătura dnei Gibescu!

Ulterior, citind şi recitind diversele studii şi articole ce alcătuiau volumul la care lucram, am observat cu stupefacţie acelaşi lucru şi în cazul multor altor pasaje: textul era identic, dar autorii erau… diferiţi! Exista însă un numitor comun: Daniela Roxana Gibescu. Nu a fost greu de reperat cine e autorul real şi cine e plagiatorul, având în vedere cronologia apariţiei materialelor…

Foarte, foarte dificilă a fost însă identificarea cu exactitate a preluărilor, volumul materialului „malaxat” fiind imens (pasajele cărora le-am putut identifica autorii însumează cca 50% din volum!). Sunt conştientă că sunt departe de a fi reuşit să precizez originea tuturor pasajelor plagiate. Unele îmi sună cunoscut, dar nu ştiu exact de unde să le iau… Într-un fel, ca să ne păstrăm simţul umorului, pot spune că îi sunt recunoascătoare dnei Gibescu: fără domnia-sa e posibil să nu fi recitit de atâtea ori şi cu aceeaşi atenţie materialele în cauză…

Dar să revenim la lucruri serioase. Cred că, dacă republicarea scrierilor dedicate lui Olah s-ar fi întâmplat mai devreme, un asemenea caz de plagiere masivă nu ar mai fi fost posibil. Îndrăzneala fără margini a acestei doamne s-a bazat pe faptul că diversele studii, prezentări, cronici, în loc să se afle în circulaţie, zăceau risipite prin diferite publicaţii. Accesul cercetătorilor la baza de date fiind astfel mult îngreunat, scădeau mult şansele ca cineva să realizeze amploarea plagierii. Cel mult, fiecare îşi putea recunoaşte propriile scrieri, aşa cum s-a întamplat, într-o primă etapă, şi în cazul meu. Cine poate pretinde că a reţinut ad litteram anumite formulări prezente în studii pe care le-a cercetat cu cea mai mare atenţie, dar cu ani în urmă? Este practic imposibil, iar dna Gibescu şi-a construit uriaşul plagiat ţinând cont de toate aceste aspecte.

V.S.D. Ca fostă studentă a maestrului Olah, ce reacţie ai avut la gândul că această carte se află acum (aşa cum e obligatoriu în momentul în care se tipăreşte un volum cu ISBN) în bibliotecile importante din România?

O.L. Deci pornim de la ideea că Editura DGD a respectat normele în vigoare şi a trimis această carte Bibliotecii Naţionale, care la rândul său o trimite altor biblioteci importante din ţară. În treacăt fie spus, dacă nu a făcut-o, editura va fi obligată să o facă. Şi, atenţie!, pentru acelaşi ISBN nu poate fi furnizată o altă variantă a cărţii. Oricum, volumul se află în două biblioteci foarte importante pentru lumea muzicală: Biblioteca U.C.M.R. şi Biblioteca U.N.M.B.

Mi se pare că termenul „inacceptabil” este prea blând pentru această situaţie… Aş putea încerca „inimaginabil”, dar aş fi repede contrazisă de realitate. Cum poate fi acest volum o sursă de cercetare, de informaţie credibilă, aşa cum trebuie să fie orice publicaţie cu ISBN? El este doar o sursă de „inducere în eroare”. În cazul, perfect plauzibil, că cineva interesat de creaţia lui Olah se apleacă asupra acestei cărţi, eventualele extrase citate cu bună-credinţă ar fi false, ele ar aparţine dnei Gibescu, când, de fapt, autorii lor sunt alţii, nu mai puţin de 25!

Mărturisesc că cel mai mult m-a revoltat modul în care vorbele lui Olah însuşi (din studii, interviuri sau prezentări ale unor lucrări) sunt preluate şi, după caz, transcrise la persoana a III-a, devenind spusele „pline de miez” ale dnei Gibescu. Dar sentimentul de revoltă profundă a crescut odată cu conştientizarea dimensiunii acestui plagiat.

Poate că indignarea mi-ar fi fost mai mică dacă n-aş fi ştiut exact, din proprie experienţă, câtă trudă, câtă muncă sunt cuprinse într-un studiu sau articol! Scrierile despre muzică se nasc din dragoste pentru faptul sonor. Sunt gânduri cristalizate prin repetate decantări şi reveniri, până când vorbele ajung să comunice adecvat descoperirile şi concluziile cercetătorului. Sunt gânduri şlefuite de contactul îndelungat cu partitura, cu sonorităţile acelei muzici, printr-un efort dublat de intuiţie, experienţă, ştiinţă, subtilitate, rigoare, inspiraţie etc. Doar astfel putem reuşi să suprindem esenţa actului creator, să conştientizăm de ce, da!, ne place muzica! În sfârşit, aceste gânduri sunt publicate, cu încrederea că ele constituie un „DAR” oferit celorlalţi iubitori de muzică.

Apoi, apare… plagiatorul! Sau, mai pe înţelesul tuturor, hoţul! Metodic, discret şi eficace, îşi însuşeşte cuvânt cu cuvânt fragmente de gândire şi simţire muzicală, de ici şi de colo. Şi încropeşte, aşa cum am văzut, studii şi chiar cărţi, fără să citeze. Cum să nu te revolte acest lucru?

Si pentru că nimic nu poate înlocui forţa de convingere a unor exemple concrete, îmi permit să ofer câteva. Importantele studii semnate de Anton Dogaru, George Draga, Corneliu Dan Georgescu, Fred Popovici, Adrian Raţiu, Horia Raţiu, Sergiu Sarchizov, Carmen Stoianov, considerate ca analize de referinţă ale creaţiei lui Olah, sunt plagiate uneori aproape în integralitatea lor, devenind „proprietatea” dnei Gibescu. Absolut toate consideraţiile pe care le face maestrul Viorel Cosma referitor la Tiberiu Olah în Lexiconul domniei sale (vol.VII, p.172-173) sunt preluate fără ghilimele şi fără nici o trimitere în subsol în paginile 10, 12-13, 195-196, 200-201 ale cărţii în cauză. Formulări care nu pot aparţine decât unor oameni ce i-au fost lui Olah prieteni de o viaţă stau acum sub semnătura dnei Gibescu. De exemplu, la pagina 11: „Mic de statură, mucalit, serios, cuceritor în intimitate” etc. (Viorel Cosma, articolul Portrete sentimentale, Tiberiu Olah, Ecart, 27.XI.1998) sau, la pagina 5: „Spirit retras, nebătăios” etc., etc. (Dan Voiculescu, Polifonii de grup în „Timpul cerbilor” de T. Olah, Muzica, 1/2005, p.9). Ca să nu mai vorbim de emoţionantul articol Tiberiu Olah. In memoriam (Muzica, 4/2002), scris cu durere la trecerea maestrului în nefiinţă de către prietenul şi admiratorul său, Octavian Nemescu, din care dna Gibescu preia, de asemenea fără ghilimele şi fără a preciza sursa, pasaje semnificative în paginile 194, 197, 199, 201, cum ar fi: „Ca Om, Tiberiu Olah a fost o persoană blajină, plină de fairplay şi generozitate aşa cum le stă bine celor dotaţi cu mult talent” etc., etc. Sau de consideraţiile bine cântărite ale dnei Luminiţa Vartolomei (volumul Stop-cadru în sonor. Portrete, Ed. Muzicală, 2002, p. 259-260, 263, 264), însuşite cu aplomb de aceeaşi dnă Gibescu în paginile 6, 7, 133, 139, 194, 200, ca de pildă (un foarte scurt eşantion): „ca şi omul, muzica lui este dintr-o bucată” etc.

Mă voi opri aici, pentru că enumerarea ar fi mult prea lungă!

Aş mai semnala doar o situaţie hilară: copleşită de vastitatea materialului pe care şi-a propus să-l plagieze, dna Gibescu foloseşte (bineînţeles, fără a cita...) un pasaj despre Simfonia a II-a de Olah (din studiul semnat de Fred Popovici), referindu-se, de fapt, la Simfonia a III-a (p.157)!

V.S.D. Ce ai întreprins, concret, pentru a încerca să repari prejudiciul adus tuturor autorilor plagiaţi în cartea doamnei Gibescu? Unii dintre ei nu se mai află printre noi…

O.L. Să începem prin a-i nominaliza pe adevăraţii autori ai cărţii dnei Gibescu, în ordine alfabetică. E o listă foarte lungă: Gh. P. Angelescu, Monica Cengher, Viorel Cosma, Mihaela Doboş, Anton Dogaru, George Draga, Corneliu Dan Georgescu, Olguţa Lupu, Laura Manolache, Octavian Nemescu, Tiberiu Olah, Smaranda Oţeanu, Doru Popovici, Fred Popovici, Adrian Raţiu, Horia Raţiu, Valentina Sandu-Dediu, Sergiu Sarchizov, Nicolae Spirescu, Carmen Stoianov, Andrei Tănăsescu, Cornelia Tăutu, Cornel Ţăranu, Luminiţa Vartolomei, Dan Voiculescu.

Un prim-semnal de alarmă a fost tras chiar în bibliografia volumului pe care l-am alcătuit, cuprinzând textele semnate de Olah şi scrierile dedicate acestuia; am considerat că nu pot lăsa să „convieţuiască paşnic”, pe aceeaşi pagină, un fals autor, care a furat, alături de autori care au trudit cu onestitate, au pus suflet şi ştiinţă în cuvintele tipărite. Am menţionat deci faptul că scrierile semnate de dna Gibescu / Lomnăşanu nu citează sursele şi, din acest motiv, nu le-am introdus în volum.

Următorul pas a fost să le aduc la cunoştinţă cele descoperite unora dintre autori, în limita timpului avut la dispoziţie, furnizându-le şi probe concrete. Aşa cum era şi normal, toţi cei cu care am luat legătura au fost profund indignaţi. Astfel încât am protestat, în bloc, printr-o notificare înmânată Biroului de Muzicologie al U.C.M.R., semnatari fiind, în ordine alfabetică: Viorel Cosma, Corneliu Dan Georgescu, Olguţa Lupu, Laura Manolache, Octavian Nemescu, Fred Popovici, Valentina Sandu-Dediu, Carmen Stoianov, Andrei Tănăsescu, Cornelia Tăutu, Luminiţa Vartolomei si Dan Voiculescu. Notificarea a fost însoţită de o „anexă” de 10 pagini, în care erau precizate paragrafele reproduse fără ghilimele şi sursele reale ale acestora.

Biroul de Muzicologie a susţinut în unanimitate adresa noastră şi a trimis-o mai departe Colegiului de Onoare al U.C.M.R.

Unii dintre cei plagiaţi în cartea dnei Gibescu nu s-au putut număra printre semnatari, întrucât timpul scurt avut la dispoziţie nu a permis realizarea contactului direct: Monica Cengher, Mihaela Doboş, Smaranda Oţeanu, Doru Popovici, Horia Raţiu etc.

Alţii, aşa cum ai spus, nu se mai află printre noi şi, din păcate, nu îşi mai pot apăra cauza: Anton Dogaru, George Draga, Tiberiu Olah, Adrian Raţiu, Sergiu Sarchizov etc. Poate eforturile noastre pentru soluţionarea cazului ar trebui multiplicate tocmai pentru a proteja drepturile celor care nu mai sunt…

V.S.D. Ce a hotărât Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România în această privinţă?

O.L. Să încercăm mai întâi un tur de orizont: pentru „copiat” în şcoală, iei nota 2. Pentru „copiat” într-un examen, eşti eliminat din competiţie. Ce ţi se întâmplă însă dacă eşti prins copiind în calitate de membru al UCMR, asta însemnând, cu alte cuvinte, membru al unei comunităţi selecte de muzicologi şi compozitori, de cercetători în ale muzicii din România? Şi nu copiind o lecţie, un pasaj, ci aproximativ 100 de pagini dintr-un total de cca 200 (eliminând anexele şi bibliografia), alcătuind o aşa-zisă carte de autor? După cum vom vedea, nimic care să-i sperie cu adevărat şi să-i descurajeze pe eventualii amatori de asemenea practici!

Pe data de 21.XI.2008 s-a întrunit Colegiul de Onoare al UCMR pentru a analiza cazul. Absolut surprinzător, membrii Comisiei aveau în faţă, spre analiză, altceva decât ceea ce contestam noi! Dna Gibescu „produsese” în cel mai scurt timp o nouă versiune a cărţii, care restituia ghilimelele pasajelor semnalate în Anexa trimisă UCMR. Îi reamintesc dnei Gibescu că existenţa a două versiuni diferite cu acelaşi ISBN (actul de identitate al cărţii) este ilegală. Oricum, a doua ediţie nu o poate anula pe cea anterioară, ci doar coexistă cu aceasta, fără a putea „spăla” nimic din furtul existent în prima (retragerea oficială de pe piaţă a tuturor exemplarelor - deci invalidarea unei publicaţii cu ISBN - nu se poate face în orice condiţii)!

Dincolo de acest aspect, am insistat asupra faptului că nici această variantă a cărţii, în care pasajele plagiate îşi „recapătă”, ca prin farmec, obligatoriile ghilimele şi trimiteri în subsol, nu stă în picioare, întrucât nu se poate concepe un volum în care pagini în şir să fie constituite din citate, ca să nu mai vorbim de inexistenţa vreunui comentariu personal la acestea! De exemplu, cum e posibil ca un întreg capitol să fie alcătuit dintr-un citat (ghilimele la început şi ghilimele la sfârşit, după 12 pagini)!? La o asemenea dimensiune a „citatului”, nici un cititor nu ar observa, parcurgând capitolul, faptul că ghilimelele nu s-au încheiat! Singura soluţie (scrierea tuturor citatelor cu litere italice) nu cred că ar conveni „autoarei”, pentru că ar evidenţia ponderea de necrezut a pasajelor preluate astfel şi ar transforma lucrarea, dintr-o carte de autor (cum se pretinde a fi), în ceea ce este de fapt: o carte cu mai mulţi autori, expediaţi însă în minuscule note de subsol. Mai trebuie spus că versiunea cu ghilimele s-a dovedit a fi o „efemeridă” de conjunctură, care s-a volatilizat la fel de repede cum a şi apărut, în vreme ce varianta aflată la dispoziţia cititorului în Bibliotecile de care vorbeam (U.C.M.R. şi U.N.M.B.) este tot cea veche.

Pentru ca lucrurile să fie clare pentru toată lumea, aş prefera să reproduc două pasaje din legea dreptului de autor (legea nr.8/1996), capitolul VI, precizând că „a cita” înseamnă a folosi ghilimele şi a trimite exact la sursă (autor, lucrare, nr. pagină, editură etc.).

Este permisă, conform art.33, (1):

b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;

Art. 141. — Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinţa publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor.

Opiniile membrilor Colegiului de Onoare au fost foarte diferite, mergând până la divergenţă, fapt aparent inexplicabil dacă avem în vedere probele prezentate, aceleaşi pentru toţi membrii. Verdictul a fost o medie a opiniilor polarizate sau, după caz, neutre ale acestora: Colegiul de Onoare a decis ca dna Gibescu „să fie atenţionată cu avertisment şi să publice, obligatoriu, o explicaţie justificativă în Actualitatea Muzicală, în care să arate amănunţit modalitatea de preluare a textelor, insistând asupra contribuţiei personale în redactarea acestei monografii” (am citat din procesul verbal al şedinţei), fără a preciza însă o dată limită pentru publicarea acestei note! Îmi permit un scurt comentariu al acestei decizii: e adevărat că, în general, e bine să vedem partea plină a paharului (în acest caz - contribuţia personală). Când însă partea goală reprezintă o încălcare flagrantă a legislaţiei, mai precis un incalificabil furt intelectual, partea plină îşi pierde rolul compensator, chiar şi în cazul unui furt de dimensiuni mult mai restrânse!

V.S.D. Unii au spus că ai pornit această „cruciadă” din motive personale, mai mult sau mai puţin obscure. Probabil că nu-şi pot da seama de un act de curaj pe care doar foarte rar îl întâlnim în societatea noastră şi pe care eu, personal, îl salut şi îl admir.

O.L. Într-o lume normală, n-ar trebui ca un asemenea gest să pară curajos, ci firesc. Dar probabil că într-o lume normală o astfel de carte nu ar fi apărut… Mă întreb ce-ar spune despre toată această poveste omologii noştri din alte Uniuni de creaţie, din ţări în care dreptul de autor este într-adevăr respectat!

Nu am nimic personal cu dna Gibescu. O cunosc de mai multă vreme fără a fi avut vreodată relaţii apropiate. Toate aceste eforturi le-am făcut pur şi simplu în numele unui principiu, pentru că am considerat că, prin tăcere, propria mea „coloană vertebrală” ar fi suferit grav şi, nu în ultimul rând, pentru că am socotit că apărarea dreptului de autor este o datorie de onoare faţă de memoria lui Tiberiu Olah şi a celorlalţi autori dispăruţi dintre noi.

Cred că decizia de-a o obliga să publice acea notă este oportună, însă, fără a fi asociată altor măsuri, aruncă o lumină sumbră şi nedreaptă asupra UCMR, asupra membrilor acestei instituţii, în care un furt de o asemenea amploare este descoperit şi totodată tolerat, făptaşul fiind considerat în continuare demn de a face parte din Uniunea Muzicologilor. Cu tot respectul, îmi permit să-mi exprim opinia că, dacă în statutul UCMR nu există o prevedere în ce priveşte excluderea, este pentru că nimeni dintre membrii acestei instituţii de prestigiu nu şi-a imaginat că aşa ceva ar fi posibil vreodată, şi nicidecum pentru că ar fi tolerat astfel de fapte.

A consemnat Valentina Sandu-Dediu