UP (meditaţii pe marginea unui timpan)

 “GAME şi tinerii compozitori”, respectiv Bogdana Dima, Victor Filip, Irina Vesa, Paul Isăilă, Corina Tîrziman şi Bogdan Pintilie (în ordinea trecută în program) a fost un tur de forţă din partea domnului profesor Alexandru Matei, coordonatorul şi dirijorul ansamblului de percuţie GAME din Bucureşti (UNMB) care a lucrat asiduu, timp de o săptămână, cele 7 lucrări. Concertul din seara aceasta (22 martie 2014, Sala “Enescu” a UNMB) a materializat sonor stagiul de practică componistică din vara anului 2013, când tinerii creatori au fost provocaţi să conceapă, într-un timp foarte scurt, mici lucrări pentru ansamblu de percuţie. “A fost una din cele mai frumoase săptămâni din viaţa mea”, a mărturisit dl. Matei înainte de concert, nu înainte să adauge: “şi am îmbătrânit doi ani”. Şi pentru că nu pot să mă împiedic să-l vizualizez pe dl. Matei ca o Albă-ca-Zăpada ceva mai stresată, robotind cu sunetele  în jurul celor 7 “pitici” aflaţi la primul sau printre primele contacte cu percuţia solo, aş încerca să povestesc seara aceasta în felul următor:

Holy – “Kogainon”, trio de percuţii de Bogdana Dima (anul I, clasa prof. Doina Rotaru). Muntele sacru al dacilor este reprezentat printr-o formă de arc pornind de la o textură fină de sunete lungi care capătă treptat carnalitate şi culminează într-un dans pulsatoriu, poliritmic, a lemnelor şi membranelor, sfârşindu-se aşa cum a început: cu bolul tibetan, instrument ritualic de purificare.

Clocky – “Ceasuri în 5” (sper că nu greşesc titlul), de Victor Filip (anul II, clasa prof. Dan Dediu), din nou o încercare tripartită, începută cu mult haz şi har, din păcate rămasă la stadiul de potenţialitate nedezvoltată, schematică; lucrarea trece prin trei ipostaze ale timpului, pulsaţie dereglată, dilatare temporală şi dinamizare ritmică.

Thinky – “Planeta gândului liber”, duo-ul de percuţii al Irinel Vesa (anul IV, clasa prof. Nicolae Coman), o explorare a spaţiului temporal “pustiu însă nu dezolant”, după cum ne-a spus compozitoarea, din nou o lucrare sensibilă pe o idee foarte frumoasă şi ofertantă şi care ar fi putut fi dezvoltată mult mai mult (însă am fost înştiinţaţi că a fost doar un “trailer” pentru o lucrare mai amplă).

Darky – Paul Isăilă (anul IV, clasa prof. Livia Teodorescu) ne-a oferit un “Dark Ritual” misterios şi mai apoi energetic şi tensionat, o reflectare sonoră asupra “ritualurilor păgâne”. Incantaţia verbală “vitejească” a celui de-al patrulea percuţionist a fost salutată cu entuziasm de către public.

Lonely – “Verlore”, duo-ul Corinei Tîrziman se vroia un studiu asupra unui suflet “pierdut printre străini”, “neaparţinând de acel loc”, însă compozitoarea nu mi s-a părut deloc pierdută în drumul ei componistic, dovedind consistenţă formală, dar şi dramatică.

Droney – lucrarea lui Bogdan Pintilie (anul II, clasa prof. Mihai Măniceanu), “Labirint”, a constat într-un ostinato contruit cu ajutorul numerelor prime (2, 3, 5, 7) cu o evoluţie foarte lentă, comentată de timpanul solist. O transă muzicală excelentă ca idee însă care ar fi putut fi mult mai mult dezvoltată.

Happy – ultima lucrare din concert, tot a lui Bogdan Pintilie, care a arcuit, pe o schemă de ABA, cel mai haios moment din concert, cu fine influenţe de jazz şi multă bucurie energetică.

În ciuda faptului că lucrările au fost unele mai consistente, altele au rămas în stadiul experimentului sonor, iar inventivitatea ritmică ar fi putut fi mai “dezlănţuită” în general, sentimentul care s-a  conturat a fost unul de plăcere intensă şi sinceră, atăt a publicului, cât şi a muzicienilor participanţi, o plăcere construită pe un talent cert al noii generaţii despre care nu pot spune decât că aştept cu mare nerăbdare să aud ce va oferi pe viitor. Un viitor care “sună bine”!

Post (S)criptum:

Sper din tot sufletul ca studenţii clasei de percuţie UNMB, aceiaşi care au reacţionat atât de urât şi mârlănesc la ultimul concert GAME, în cadrul Festivalului Internaţional de Percuţie de acum o săptămână [EDIT: este vorba de concertul din 10 martie iar "aceiasi" se refera la doar cativa dintre studentii clasei de percutie, vad ca nu a fost clar, iim cer scuze], să fi avut cu adevărat un asemenea sentiment precum cel pe care l-am simţit cu toţii în această seară, de apartenenţă “familială” - mie cel puţin concertul mi-a transmis o coeziune de generaţie cum rar mi-a fost dat să văd, rezultatul unei munci intense de o săptămână în care, interpret şi compozitor, au comunicat, au modificat, au negociat, s-au înţeles, au făcut muzică împreună şi…s-au împrietenit. Sper că experienţa a fost reală pentru toată lumea. Sper ca studenţii clasei de percuţie (şi, fireşte, toţi ceilalţi colegi ai lor) să înţeleagă – poate nu acum, dar mai încolo – că proiectul GAME (pentru că GAME este mai mult decât un ansamblu, este un laborator continuu de învăţare, creaţie şi inventivitate atât în planul componistic, cât şi în cel interpretativ) nu merită batjocură, ci dimpotrivă. Pentru că este unic în forma în care ni-l prezintă Alexandru Matei, unic, frumos, onest şi, sper, foarte durabil. Ce face Alexandru Matei nu este din snobism, nu este din dorinţa de a chinui urechile oamenilor, este un act de prietenie pe care ni-l arată nouă, compozitorilor “în viaţă”, un act de colaborare de o generozitate ieşită din comun, un act prin care demonstrează că simte muzica făcută acum, o înţelege, îi place şi îşi doreşte din tot sufletul să o transmită mai departe, publicului, cu ajutorul unei echipe selectate cu grijă mai mult decât profesorală, părintească. Căci muzica se face cu sufletul, cu dăruire în orice limbaj (chiar unul care poate nu este foarte comod pentru unii – dar pe care alţii îl respiră prin toţi porii). Altfel, mai bine nu o faci J