joi, 3 aprilie 2014

SIMN 2014 - Program

Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi 2014 - COMUNICAT

Muzică nouă, muzică contemporană, avangardă muzicală şi se poate continua astfel în zona unei terminologii care nu prea reuşeşte să fie percepută strict, unitar de muzicieni şi amatorii de muzică ai deceniului doi al secolului XXI! Festivalul pe care îl propunem publicului şi specialiştilor în luna Mai 2014 este dedicat muzicii noi, acelei muzici care a fost scrisă cam de prin 1950 încoace: este o muzică revoluţionată mai ales de progresul ştiinţific şi tehnologic (muzică concretă, muzică electronică sau electroacustică, muzică asistată de 
computer, muzică cu baze matematice, etc.) dar şi de dezvoltarea unor idei germinate în prima jumătate a secolului XX: serialismul integral, muzica de efect global, aleatorism, minimalism, etc. Iată obiectul vast şi ofertant al acestei manifestări ajunsă la a 24-a ediţie. 

A încerca, într-o săptămână, să faci o retrospectivă a peste 6 decenii de muzică dinamică, în permanentă schimbare, ale cărei valori (chiar cele mai „vechi”) încă nu s-au decantat suficient, ar fi iluzoriu. Organizatorii evenimentului au dorit să se concentreze pe zona muzicii contemporane (aproximativ ultimii 20 de ani) fără însă a neglija valorile (măcar parţial confimate) ale deceniilor anterioare (6, 7, 8 şi 9). Festivalul îşi propune desfăşurarea evenimentelor muzicale pe cicluri de manifestări: „Formaţii camerale prestigioase”, „Mari 
interpreţi români de muzică nouă”, „Tinerii muzicieni şi muzica nouă”, „Invitaţi de marcă”, „Mari ansambluri de renume naţional şi internaţional”, „Concerte experimentale”. Se adaugă manifestărilor amintite un Simpozion cu tema „Curente şi tendinţe în muzica românească şi universală după 1990” şi un masterclass de interpretare a muzicii noi condus de Andreea Butnaru şi Florin Mitrea (cărora li se vor mai adăuga şi alţi interpreţi de mare valoare) care se va desfăşura la UNMB şi la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, finalizat printr-un concert de muzică de cameră. 

Scopul principal al SIMN 2014 va fi indiscutabil acela de atragere a unui public cât mai larg către această zonă muzicală considerată încă (din păcate) un fel de „rezervaţie” pentru specialişti. Prin interpretări de înaltă calitate, prin promovarea unor nume consacrate de creatori dar şi a unor compozitori care aspiră justificat către zona marilor reuşite, SIMN 2014 va încerca să cheme către valoroasa muzică nouă pe melomanii adevăraţi, cei care, trecând peste multele prejudecăţi încă existente, vor descoperi noi universuri sonore, uneori fascinante, inedite, în care vor regăsi, pe alte coordonate, bucuria de a descoperi „Muzica”, indiferent de barierele pe care aceasta le îmbracă (clasice sau moderne). Organizatorii SIMN 2014 lansează, deopotrivă profesioniştilor şi amatorilor, invitaţia de a urmări concertele ce se vor desfăşura în Bucureşti şi în ţară, în perioada 24-30 mai 2014. Vă dorim audiţie plăcută. 

Director Artistic, 
Dan Buciu 

PROGRAM

SÂMBĂTĂ, 24.05.2014 

Ora 11.00 Sala Enescu– UNMB / Ciclul “Tineri muzicieni si muzica noua” 
Orchestra Universitaria a UNMB 
Dirijor: Jin Wang, solist Octavian Moldovean (flaut)

In program:
Sebastian Androne-Erebos
Doina Rotaru - Concertul 1 pentru flaut,13 instrumente de coarde și percuție
Jin Wang - Concerto for the Young Orchestra, pentru orchestra
- Theme and Variation
- Song Without Words
- Techno and Fugue

Dumitru Capoianu - Variațiuni cinematografice

Ora 17.00 Aula UCMR / Ciclul “Invitati de marca” 
Lilianna Załesinska (POLONIA) – mezzosoprană & Mihai Murariu - pian

In program:
Paweł Szymański - Drei Lieder nach Trakl
Pascal Bentoiu – Două cântece din ciclul Cinci cântece pe versuri de Nina Cassian,op. 11
- Poetul și marea
- Obârșii
Andrzej Panufnik - Two vocalises from Hommage a Chopin
George Balint – DE HEBDOMADIBUS, pentru mezzosoprană și pian
Alicja Gronau - Zwei selbstverfasste Lieder, pentru mezzosoprană și pian
- Das Bedauern
- Das Schmerz

Concert realizat cu sprijinul Institutului Polonez București

Ora 20.00 Sala Enescu– UNMB / Ciclul “Invitati de marca” 
Ansamblul AdHOC
Dirijor: Matei Pop
Director Artistic: Adrian Pop
Boroka Pöllnitz – Flaut, Adrian Cioban – Oboi, Răzvan Poptean – Clarinet, Victor Tobac – Cl. Bas, Rafael Butaru – Vioară,Diana Man – Vioară, Ovidiu Costea – Violă, Vlad Rațiu – Violoncel, Raul Lenart – Contrabas, Eva Butean – Pian, Ioan Dărăban –Percuţie
Cu participarea cvartetului de coarde “Opera Quartet”

In program:
Corneliu Dan Georgescu - Sub signum harmoniae (12 min.)
Valentin Timaru - Sonata pentru oboi solo(7 min.)
Daniel Matej - NICE (8 min.)
Vasile Herman - Grafica musicale per pianoforte (4 min.)
Adrian Pop - Polifonii (First „Orient Express” Official Arrival at Victoria Station, London) (12 min.)
György Kurtág - Six moments musicaux op. 44 (15 min.)
(Opera Quartet)
- Invocation (un fragment)
- Footfalls
- Capriccio
- in memoriam György Sebök
- Rappel des oiseaux (Étude pour les Harmoniques) à Tabea Zimmermann
- Les Adieux (in Janaceks Manier)

György Selmeczi - Septuor (12 min.)
- Liaisons dangereuses
- Les Adieux
- Rondeau bulesque


***
  
DUMINICĂ, 25.05 

Ora 11.00, Liceul "George Enescu" / Ciclul “Tineri muzicieni si muzica noua” 
Masterclass de muzică nouă susținut de:
Andreea Butnaru – pian
Florin Mitrea – violoncel


In program:
Felicia Donceanu - O frunză de arțar, pentru vioară și pian
Robert Muczynski – Duo, pentru flaute
George Balint - Ra-ta-ta, pentru trompetă și pian
Sorin Lerescu –Solitude, pentru vioară și pian
Howard Cowell – Trio, pentru pian, vioară și violoncel
Gofredo Petrassi - Dialogo angelico, pentru două flaute
Paul Urmuzescu – Eseu musical (A), pentru flaut, oboi și fagot
Arno Babageanian –Trio, pentru pian, vioară și violoncel
Nino Rota –Trio, pentru pian, clarinet și violoncel
Programul muzical va fi susținut de elevi ai Colegiului Național de Muzică George Enescu și studenți ai Universității Naționale de Muzică din București alături de Andreea Butnaru și Florin Mitrea.

Ora 17.00 Sala Enescu – UNMB / Ciclul “Mari interpreti romani de muzica noua” 
Ionuț Ștefănescu – flaut
Toru Takemitsu-Itinerant
Luciano Berio – Sequenza
Giacinto Scelsi-Quays
Philip Glass-Arabesque in memoriam
Alexandru Matei – percuție
Szegho Peter-Piesă de concert
Ștefan Niculescu–Solo, pentru vibrafon și marimba
Dan Voiculescu – Flori, pentru două toace
Xenakis-Rebonds
Emil Vișenescu – clarinet
Sorin Lerescu – Divertisment
Eugen Wendel-Claribior
J.Vilblerger-Diario
Trio
Mihai Murariu–Vyshtma, trio pentru flaut, clarinet și percuție

Ora 19.00 Sala Enescu – UNMB / Ciclul “Formatii camerale prestigioase” 
Ansamblul Profil
Dirijor: Tiberiu Soare
Director artistic: Dan Dediu
Ștefan Diaconu – flaut, Cosmin Sperneac – oboi, Emil Vișenescu – clarinet, Laurențiu Darie – fagot, Mihai Toth – trompetă, Sorin Lupașcu – corn, Florin Pane – trombon, Sorin Rotaru – percuție, Adriana Maier – pian, Diana Moș, Oana Vișenescu – vioară, Marian Movileanu – violă, Eugen Bogdan Popa – violoncel, Dinu Petrache – contrabas

In program:
Carmen Cârneci – OMENS. Thesaurós, pentru flaut, clarinet, vioară, violoncel, pian și percuție (10’)
Marc Mellits (SUA) - Platter of Discontent, pentru flaut, clarinet, vioară, cello, marimba și pian (15’)
Mihaela Vosganian –Symmetries, pentru ansamblu și sunete procesate (10’)
Thomas Beimel (GERMANIA) - Bagatellen, pentru flaut, clarinet, fagot, trompetă, trombon, percuție, 2 viori, violă și violoncel (10’)
- zeichen
- sprechen
- von zeit zu zeit

Ștefan Niculescu - Undecimum, pentru ansamblu (15’)

***
LUNI, 26.05 

Ora 17.00 Sala Enescu UNMB / Ciclul “Mari interpreti de muzica noua” 
Mihai Măniceanu – pian
Andrei Tănăsescu – pian


In program:
Radu Paladi – Rondo a Capriccio – cca. 6’ (M. Măniceanu)
Octavian Nemescu – Centrifuga – cca. 10’ (A. Tănăsescu)
Mihai Măniceanu – Preludio e Toccata (Letters and Numbers) – cca. 5’ (M. Măniceanu)
György Ligeti – Monument for Two Pianos – cca. 5’ (A. Tănăsescu, M. Măniceanu)
Aurel Stroe – Sonata a III-a, “en palimpseste” – cca. 15’ (M. Măniceanu)
Nicolae Brânduș – Sonata pentru două piane – cca. 10’ (M. Măniceanu, A. Tănăsescu)
Andrei Tănăsescu – Evantai – cca. 12’ (A. Tănăsescu, M. Măniceanu)

Ora 19.00 Studioul de Operă și Multimedia al UNMB / Ciclul “Formatii camerale prestigioase” 
Atelierul de muzică contemporană „ARCHAEUS”
Dirijor: Liviu Dănceanu
Anca Vartolomei – violoncel, Rodica Dănceanu – keyboards, Dorin Gliga – oboi, Ion Nedelciu – clarinet, Serban Novac – fagot, Sorin Rotaru – percuţie, Marius Lacraru – vioară
Solişti:
Simona Jidveanu – soprană – (Ea)
Lucian Corchiş – tenor – (El)
Regizor: Daniel Prallea – Blaga

In program:
Unu Plus Minus Unu, op.148-152 (operă de cameră în şapte tablouri pentru soprană, tenor şi ansamblu cameral)
1.SINRONDOFONIA, op.148 – (Uvertura)
2.SUICIACCONATA, op.149 – (Dimineaţa)
3.TOCCHABANERATA, op.150 – (Femeia de gheaţă)
4.CANTASONATA, op.151 – (Amiaza)
5.PEŞFUGAREV, op.152 – (Celălalt mal)
6.VARICERCAZIONI, op.153 – (Seara)
7.FINOCTURNAL, op.154 – (Noaptea)

Ora 21.30 Studioul de Opera si Multimedia al UNMB / Ciclul “Concerte experimentale” 
“ODD CONNECTIONS”
Producător: Centrul de Muzica electroacustica si Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București

In program:
Maia Ciobanu – NN
Adrian Borza - Piesă pentru doi soliști pentru pian si mediu electronic (muzica interactiva – control audio, video interactiv – control gestual) 
- Silvia Sbarciu – pian; Adrian Borza – computer, controllers
Cătălin Crețu- Odd interactions, pentru senzori. pian, percuție, live electronics și live video 
- Ansamblul opus.art: Cătălin Cretu – pian, senzori, live electronics, live video; Dan Alexandru – percuție, live electronics
Constantin Basica - Piesă pentru doua piane dislocate geografic, live electronics și live video - Constatin Basica – pian, live electronics; Simona Fitcal – live video

Inginer de sunet: Andrei Ion
Light design: Dan Bujor

***
MARȚI, 27.05 

Ora 17.00 Aula UCMR / Ciclul “Formatii camerale prestigioase” 
Cvartetul de coarde DELIAN (GERMANIA)

In program:
Gabriel Iranyi – Cvartet de coarde nr.5… Ferne-Nähe, Verzweigungen, Splitter…(p.a.a.)
W.Berger - Cvartetul de coarde op.24 nr.6
H.P.Turk – Meditații KV 241
Helmut Zapf –NN

Ora 19.30 Sala Enescu – UNMB / Ciclul “Tineri muzicieni si muzica noua” 
Orchestra Simfonică Concerto a Universității Naționale de Muzică din București
Dirijor: Bogdan Vodă

In program:
Liviu Glodeanu - Studii pentru orchestră
Christian W. Berger – Fragmente dintr-un mozaic op. 16 (p.a.r.)
Myriam Marbe - Serenata - Eine kleine Sonnenmusik
Bogdan Vodă - Ses voies incompréhensibles (p.a.a.)
Tiberiu Olah – Suita simfonică „Mihai Viteazul

*** 
MIERCURI, 28.05.2014 

Ora 17.00 Sala Enescu – UNMB 
Partea I
Gary Barnett (SUA) – pian


In program:
Liviu Marinescu - Shadows
Violeta Dinescu - Schlachtfeld von Marathon [selections]
Martin Jaroszewicz - Laberinto
Mario Davidovsky (USA,Pulitzer Prize in 1971) - Synchronisms No. 6

Partea a II-a
Claudia Codreanu – mezzosoprană; La pian: Diana Vodă Nuțeanu


In program:
Liana Alexandra - Diptic pe versuri de Eugene van Itterbeek (1994)
Poem pentru România
Poem pentru Madona de la Neamț 
Csiki Boldizsar - Mint sir az feherhattyu ("Plânsetul lebedei albe") pe versuri populare (1986)
Adina Sibianu [lucrare noua] (2014)
Nicolae Teodoreanu - Două lieduri pe versuri de Lucian Blaga (1988)
- Lacrima și raza
- Vei plânge mult, ori vei zâmbi ? 
Remus Georgescu - Două lieduri
- Amurg de toamnă pe versuri de Lucian Blaga (1989)
- Argonautica pe versuri de R.Stanca (1978)
Gheorghe Costinescu - Hand in hand two children went pe versuri de Tudor Arghezi (trad. Gh. Costinescu și E. Hulick)

Ora 19.00 Sala Mihail Jora– Radio / Ciclul “Mari ansambluri muzicale de renume national & international” 
Orchestra de Cameră Radio
Dirijor: Gheorghe Costin
Soliști:
Bianca Manoleanu – soprană
Ladislau Csendes – vioară
Cvartetul de coarde “Ravvivando” (Olga Berar – vioara I-a; Ciprian Oraveţ – vioara a II-a; Adrian Vasile – viola; Mircea Marian – violoncel)

In program:
Cornel Țăranu – Yang & Yin
Dan Dediu – Nuferi (p.a.r)
Ulpiu Vlad – Flori de câmp, pentru cvartet și orchestră de coarde (p.a.r)

***

JOI 29.05.2013 

Ora 16.30 Aula Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România / Ciclul “Mari interpreți români de muzică nouă”
Bianca Luigia Manoleanu – soprană & Remus Manoleanu – pian


In program:
Nicolae Coman - din ciclul “7 lieduri pe versuri de Miquel Marti i Pol”
I.Us proposo de compartir
II.Un sonet per a tu

Viorel Munteanu –Autoportret, din ciclul “Întoarceri la Blaga”
Horia Șurianu – două lieduri pe versuri de Mihai Eminescu
I.Prin nopți tăcute
II.Peste vârfuri

Darie Nemeş Bota- Ciclul Lu-Mi-Dumpe - versuri de Răzvan Ropotan
Theodor Grigoriu – din Ciclul Dincolo de tăcere – duhul câmpiei
11 Haikai (Şerban Codrin) - nr. 7, 11
Valentin Gheorghiu - două lieduri pe versuri de Tudor Arghezi
I.Miez de noapte
II.Transfigurare

Luciano Berio- din ciclul “Quattro Canzoni popolari”
I.Avendo gran Dio
II.Ballo


***

Ned Rorem Ariel - Five poems
I.Words
II.Poppies in July
III.The Hanging Man
IV.Poppies in October
V.Lady Lazarus

Anton Dogaru - două lieduri pe versuri de Ana Blandiana
I.Mi-e somn
II.Fără mișcare

Willard Somers Elliot - Tears, Idle, Tears

Ora 19.00 Sala “Mihail Jora” a Societății Române de Radiodifuziune / Ciclul “Mari ansambluri muzicale de renume național și internațional”

Partea I
Corul de camera Preludiu

Dirijor: Voicu Enăchescu

In program:

Paul Constantinescu – Rugăciunea inimii
Martian Negrea – Psalmul 123
Livia Teodorescu Ciocănea – Orationes Aliquot Sanctae Brigittae

Dirijor – Gabriel Marica

Francis Poulenc – Rugăciune
John Woolrich – Far from home

Dirijor – Răzvan Rădos

Petru Stoianov – Basmul Trenului-Destin,pe versuri de N.D.Frumtelata

Dirijor – Luminița Guțanu

Felicia Donceanu – Între păsări, pe versuri de M.Eminescu
Grigore Cudalbu – Poveste dintr-un sat

Dirijor – Grigore Cudalbu

Richard Oschanitzky – Două colinde laice
Vasile Spătărelu – Către…, pe versuri de N.Stănescu
Corneliu Cezar – Flăcări și roți (fragmente)

Partea a IIa
Corul Academic Radio

Dirijor: Dan Mihai Goia

In program:
Elena Apostol - Odă sobei mele
Marcel Octav Costea - Kyrie din MissaTempus Adventus - La orgă – Simona Săndulescu-Popovici
Diana Vodă-Nuţeanu – Toccata–Vals
Christian Alexandru Petrescu – Laudatio
Valentin Gruescu – Taka–Modern Fugue
Felicia Donceanu – Ciocârlia
Adrian Enescu – Graffiti - La pian Carmen Săndulescu
Irina Odăgescu-Ţuţuianu - Tatăl nostru
Kirke Mechem (SUA) – Professor Nontroppo’s Music Dictionary - Solistă: Svetlana Sicencova

Ora 21.00 Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București / Ciclul “Tineri muzicieni și muzica nouă”
Ansamblul SIMN 2014
Dirijor: Lucian Beschiu

In program:
Cristina Uruc – Farfalle pentru vioară și clarinet
Diana Gheorghiu – Mandukya III.Opposites, pentru pian, vioară, clarinet și sunete preînregistrate
Alexandru Murariu – Trio pentru flaut, percuție și pian
Veronica Anghelescu – Sfârșitul copilăriei, pentru clarinet și percuție
Diana Simon – Trini(s)on, pentru septet

***
VINERI, 30.05.2014 

Ora 9.00 Sala “Dinu Lipatti” a Universității Naționale de Muzică din București
Simpozion
“Curente și tendințe în muzica românească și universală după 1990″
Coordonator: prof.univ.dr. Olguța Lupu
Intrarea este liberă

Ora 17.00 Aula Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România / Ciclul “Formații camerale prestigioase”
The Green Thing Ensemble

In program:
Ülkemin Akbas - Cvartet pentru Green Thing (p.a.a)
Gerald Resch – Schleifen, pentru flaut, vioară, violoncel și pian
Federico Placidi - Time Capsule, pentru vioară, violoncel și bandă
Cristian Lolea - Cvartet pentru Green Thing (p.a.a.)
Kajia Saariaho – Cendres, pentru flaut, violoncel și pian
Annie Gosfield - Cranks and Cactus needles pentru flaut, vioară, violoncel și pian
Călin Ioachimescu - Quartet pentru Green Thing (p.a.a)

Ora 19.00 Sala “Mihail Jora“ a Societății Române de Radiodifuziune / Ciclul “Mari ansambluri muzicale de renume național și internațional”
Orchestra Națională Radio și Corul de copii Radio

Dirijor: Horia Andreescu
Maestru de cor: Voicu Popescu
Soliste:
Raluca Stratulat – vioară
Andreea Țimiraș – violoncel

In program:
Anatol Vieru – Dublul concert pentru vioară și violoncel
Adrian Iorgulescu – Simfonia a patra cu cor (p.a.a.)

ORGANIZATORII ISI REZERVA DREPTUL DE A ADUCE MODIFICARI ULTERIOARE 
PROGRAMULUI DE MAI SUS. 

Niciun comentariu: