“GAME şi tinerii compozitori”, respectiv
Bogdana Dima, Victor Filip, Irina Vesa, Paul Isăilă, Corina Tîrziman şi Bogdan
Pintilie (în ordinea trecută în program) a fost un tur de forţă din partea
domnului profesor Alexandru Matei, coordonatorul şi dirijorul ansamblului de
percuţie GAME din Bucureşti (UNMB) care a lucrat asiduu, timp de o săptămână,
cele 7 lucrări. Concertul din seara aceasta (22 martie 2014, Sala “Enescu” a
UNMB) a materializat sonor stagiul de practică componistică din vara anului
2013, când tinerii creatori au fost provocaţi să conceapă, într-un timp foarte
scurt, mici lucrări pentru ansamblu de percuţie. “A fost una din cele mai
frumoase săptămâni din viaţa mea”, a mărturisit dl. Matei înainte de concert,
nu înainte să adauge: “şi am îmbătrânit doi ani”. Şi pentru că nu pot să mă
împiedic să-l vizualizez pe dl. Matei ca o Albă-ca-Zăpada ceva mai stresată,
robotind cu sunetele în jurul celor 7 “pitici”
aflaţi la primul sau printre primele contacte cu percuţia solo, aş încerca să povestesc
seara aceasta în felul următor:
Holy – “Kogainon”, trio
de percuţii de Bogdana Dima (anul I, clasa prof. Doina Rotaru). Muntele sacru
al dacilor este reprezentat printr-o formă de arc pornind de la o textură fină
de sunete lungi care capătă treptat carnalitate şi culminează într-un dans
pulsatoriu, poliritmic, a lemnelor şi membranelor, sfârşindu-se aşa cum a
început: cu bolul tibetan, instrument ritualic de purificare.
Clocky – “Ceasuri în 5”
(sper că nu greşesc titlul), de Victor Filip (anul II, clasa prof. Dan Dediu), din
nou o încercare tripartită, începută cu mult haz şi har, din păcate rămasă la
stadiul de potenţialitate nedezvoltată, schematică; lucrarea trece prin trei
ipostaze ale timpului, pulsaţie dereglată, dilatare temporală şi dinamizare
ritmică.
Thinky – “Planeta
gândului liber”, duo-ul de percuţii al Irinel Vesa (anul IV, clasa prof.
Nicolae Coman), o explorare a spaţiului temporal “pustiu însă nu dezolant”,
după cum ne-a spus compozitoarea, din nou o lucrare sensibilă pe o idee foarte
frumoasă şi ofertantă şi care ar fi putut fi dezvoltată mult mai mult (însă am
fost înştiinţaţi că a fost doar un “trailer” pentru o lucrare mai amplă).
Darky – Paul Isăilă (anul
IV, clasa prof. Livia Teodorescu) ne-a oferit un “Dark Ritual” misterios şi mai
apoi energetic şi tensionat, o reflectare sonoră
asupra “ritualurilor păgâne”. Incantaţia verbală “vitejească” a celui de-al
patrulea percuţionist a fost salutată cu entuziasm de către public.
Lonely – “Verlore”, duo-ul
Corinei Tîrziman se vroia un studiu asupra unui suflet “pierdut printre
străini”, “neaparţinând de acel loc”, însă compozitoarea nu mi s-a părut deloc
pierdută în drumul ei componistic, dovedind consistenţă formală, dar şi dramatică.
Droney – lucrarea lui
Bogdan Pintilie (anul II, clasa prof. Mihai Măniceanu), “Labirint”, a constat
într-un ostinato contruit cu ajutorul numerelor prime (2, 3, 5, 7) cu o
evoluţie foarte lentă, comentată de timpanul solist. O transă muzicală
excelentă ca idee însă care ar fi putut fi mult mai mult dezvoltată.
Happy – ultima lucrare
din concert, tot a lui Bogdan Pintilie, care a arcuit, pe o schemă de ABA, cel
mai haios moment din concert, cu fine influenţe de jazz şi multă bucurie
energetică.
În ciuda faptului că lucrările au
fost unele mai consistente, altele au rămas în stadiul experimentului sonor,
iar inventivitatea ritmică ar fi putut fi mai “dezlănţuită” în general, sentimentul
care s-a conturat a fost unul de plăcere
intensă şi sinceră, atăt a publicului, cât şi a muzicienilor participanţi, o plăcere
construită pe un talent cert al noii
generaţii despre care nu pot spune decât că aştept cu mare nerăbdare să aud ce
va oferi pe viitor. Un viitor care “sună bine”!
Post (S)criptum:
Sper din tot sufletul ca studenţii
clasei de percuţie UNMB, aceiaşi care au reacţionat atât de urât şi mârlănesc
la ultimul concert GAME, în cadrul Festivalului Internaţional de Percuţie de
acum o săptămână [EDIT: este vorba de concertul din 10 martie iar "aceiasi" se refera la doar cativa dintre studentii clasei de percutie, vad ca nu a fost clar, iim cer scuze], să fi avut cu adevărat un asemenea sentiment precum cel pe
care l-am simţit cu toţii în această seară, de apartenenţă “familială” - mie
cel puţin concertul mi-a transmis o coeziune de generaţie cum rar mi-a fost dat
să văd, rezultatul unei munci intense de o săptămână în care, interpret şi
compozitor, au comunicat, au modificat, au negociat, s-au înţeles, au făcut
muzică împreună şi…s-au împrietenit. Sper că experienţa a fost reală pentru
toată lumea. Sper ca studenţii clasei de percuţie (şi, fireşte, toţi ceilalţi
colegi ai lor) să înţeleagă – poate nu acum, dar mai încolo – că proiectul GAME
(pentru că GAME este mai mult decât un ansamblu, este un laborator continuu de
învăţare, creaţie şi inventivitate atât în planul componistic, cât şi în cel
interpretativ) nu merită batjocură, ci dimpotrivă. Pentru că este unic în
forma în care ni-l prezintă Alexandru Matei, unic, frumos, onest şi, sper,
foarte durabil. Ce face Alexandru Matei nu este din snobism, nu este din
dorinţa de a chinui urechile oamenilor, este un act de prietenie pe care ni-l
arată nouă, compozitorilor “în viaţă”, un act de colaborare de o generozitate
ieşită din comun, un act prin care demonstrează că simte muzica făcută acum, o
înţelege, îi place şi îşi doreşte din tot sufletul să o transmită mai departe,
publicului, cu ajutorul unei echipe selectate cu grijă mai mult decât
profesorală, părintească. Căci muzica se face cu sufletul, cu dăruire în orice limbaj (chiar unul care poate nu
este foarte comod pentru unii – dar pe care alţii îl respiră prin toţi porii). Altfel,
mai bine nu o faci J
8 comentarii:
Toti studentii de la Percutie si-au facut datoria fata de colegii lor de la compozitie indiferent ca au fost probleme mari de timp,nervi,program si mai ales repertoriul care nu a fost asa stralucit dupa cum se stie. ACEI SAPTE PITICI a lui Alexandru Matei au demonstrat ca sunt capabili si profesionisti de a rezolva orice problema.Ansamblul Game o sa ramana una dintre cele mai unite si cea mai performanta clasa de percutie din cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Consider ca clasa lui Alexandru Matei trebuie respectata si apreciata ca reuseste impreuna cu studentii lui sa realizeze un concert ca acesta intr-un timp asa scurt.
Bine ca n-am fost comparati cu Ali Baba si cei 40 de hoti...desi nici Alba ca Zapada nu prea e o alegere insipirata.Suntem curiosi sa aflam motivele pe care s-au fondat aceste afirmatii.Uneori este atat de usor sa stai pe scaun in public si sa critici, nici pe departe comparabil cu postura interpretului care munceste o saptamana intreaga,pentru a realiza ceva frumos, si de calitate.Revenind la afirmatia cu cu pricina, in care percutionistii s-au purtat mai ceva ca huliganii de pe stadionul meciului Romania-Ungaria, astept o lamurire.Toti o asteptam...
As dori sa vorbesc fata in fata cu persoana care a scris acest articol. Mi se pare o nesimtire totala. Si as vrea sa ma lamureasca in fata si nu prin tot felul de SITE-URI sau BLOGURI.
Ce faci Diana, superi percutionistii? :)
Domnilor si domnisoarelor care ati comentat, nu pot decat sa ma bucur in primul rand ca blogul Sabinei si al meu este citit, este o surpriza foarte placuta :)
In ceea ce priveste supararile domniilor voastre, am senzatia ca nu ati inteles deloc postarea mea (pe blog, deci foarte personala), ceea ce ma intristeaza...poate nu am fost eu foarte clara, caz in care imi cer scuze. Ar fi cazul sa (ma) explic:
1. cine sunt, sunt Diana Rotaru, compozitoare, asistent universitar, lucru care se putea afla foarte usor dand un click pe numele celui care a postat
2. cronica la concert este foarte pozitiva. "Cei 7 pitici" sunt cele 7 piese ale colegilor vostri, si nu am dorit deloc sa fie peiorativa comparatia, ci haioasa. Daca am facut o gluma proasta, imi cer scuze. Era vorba de numarul "7" si de faptul ca piesele au fost, in mare masura, miniaturale ca dimensiune. Colegii de la compozitie vad ca au gustat gluma - care se referea, din nou, exclusiv, la ei.
Referitor la prestatia voastra interpretativa nu am avut decat cuvinte de lauda, chiar mi se pare un efort extrem de merituos si nu inteleg exact...unde nu am fost clara ?!
3. post- scriptum-ul nu avea nicio legatura cu concertul de sambata seara, avea legatura cu grupul de la clasa de percutie care in pauza concertului GAME din Festivalul de Percutie de acum ceva saptamani isi bagau organele genitale in Doina Rotaru (mama mea si compozitoare) si Octavian Nemescu, doi compozitori pe care ii apreciez si iubesc foarte tare. Eu fiind intamplator, la 10 cm de grupul cu pricina si, fiind cadru didactic de ceva ani in UNMB, m-as fi asteptat la un oaresce respect sau macar jena. Asa ca pentru pesoana care m-a acuzat de "nesimtire"..nu am niciun raspuns in momentul de fata pentru ca sunt cam siderata :)))
Din nou, daca nu a fost clar, mai explic o data: concertul de ieri mi s-a parut excelent si asta am incercat sa transmit in postarea (mea personala de blog, nu este o cronica punblicata). Reactia de la concertul din festival mi s-a parut foarte urata si m-a intristat foarte tare.
Ok? :)
Eu ma intreb ca ce cadru didactic e ala care desconsidera pe cei veniti,pana la urma sa invete si, sa faca un lucru merituos , ca un concertcum s-au priceput ei mai bine. Poate ca multi dintre noi nu avut norocul unui parinte cu functii de conducere intr-un domeniu in care sa fie promovati,dar eu zic ca cine numeste pe ceilalti "PITICI",chiar asa , datoreaza macar o explicatie daca sa referit la populatiua din Afica centrala sau a vorbit de la "inaltimea" celor ce judeca pe alti ca pe pigmei?? ?
Domnule "Anonim" (vad ca nu aveti curajul sa va prezentati), cred ca aveti o problema foarte grava de intelegere: am scris o cronica despre lucrarile colegilor vostri de la compozitie. M-am explicat apoi si in comentariu: "piticii" sunt LUCRARILE. Partiturile. In numar de 7. Nu interpretii. Cred ca numai cineva cu rea-vointa ar putea intelege altceva. Sau cu deficiente grave de citire.
In ceea ce priveste aciditatea comentariului dumveavoastra, numai de bine. Eu ma intreb ce fel de studenti sunt aceia care isi permit sa injure doi profesori unversitari langa o institutie publica de cultura, daca tot e sa ne punem intrebari.
In primul rand, imi pare bine ca blogul nostru de nișa nișelor este citit și comentat.
Mutumesc celor care au citit cu atnetie si au comentat, si sunt un pic nedumerita de cei care nu au inteles despre ce era vorba.
Colega mea Diana a scris un articol foarte frumos si laudativ la adresa colaborarii dintre clasa de percutie si studentii de la compozitie. Acestia din urma au fost numiti, extrem de dragut, cei 7 pitici. Toti studentii de la compozititie, ii voi numi de iacum Piticii, s-au bucurat tare mult sa citeasca cronica.
Asa ca nu instrumentstii sunt piticii, ci compozitorii.
In al doilea rnd, piticii compozitori de obicei cresc mari. Unii ajung personlaitati importante la nivel interbational, cum sunt Doamna Doina Rotaru si domnul Octavian Nemescu.
Atunci cand unii dintre studenti profereaza injurii la adresa unor respectati profesori dn UNMB, acest lucru mi se pare foarte grav si nu inteleg de ce sa nu ascundem dupa deget.
Incidentul relatat de Diana s-a petrecut la festivalul de percutie de la radio si este absolut condamnabil.
Asadar pentru a lamuri orice neintelegere: Concertul de sambata = 7 pitici compozitori ajutati de dnul Matei si studentii sai = BRAVO
Incidentul de la festivalul de percutie= inadmisibil=trebuie povestit si lucrat prin toate mijloacele sa nu se mai intample asa ceva.
Nu mai traim in vremuri demult apuse, in care sa ne fie teama sa condamnam injuriile si mitocania.
Asadar, as ruga pe toata lumeas a citeasca textul mai cu atentie.Iar cei in culpa sa se sondeze un pic interior.
In incheiere, rog pe cei suparati sa isi controleze limbajul. Aici permitem ORICE opinii, dar doar intr-o exprimare civilizata.
Trimiteți un comentariu