miercuri, 10 martie 2010

Palimpsest.

"Palimpsest" - 1.din gr. "palin" = "iar, din nou", "psao" = "sterg"; reutilizarea unui manuscris (tablita de ceara, papirus, hartie) prin stergerea textului si scrierea deasupra a unui nou text; cu trecerea timpului, textul sau chiar textele de dedesubt capata din nou o oarescare vizibilitate si avem, astfel, o mostra bizara de suprapunere temporala; 2. cuvant bun de "Mima", mai ales daca oponentii au baut cateva beri; 3. tehnica predilecta in muzica lui Aurel Stroe, care se hraneste perpetuu din reminiscente ale unor muzici proprii trecute,din ecouri ale memoriei, din fragmente disparate care se atrag unele pe altele, ca intr-un straniu caleidoscop, formand noi entitati muzicale.

Unul din exemplele cele mai la indemana din creatia lui Stroe este cea de-a treia sonata pentru pian, subintitulata "en palimpseste". Forma clasica de sonata este cea stabilita de Carl Philipp Emanuel Bach: expozitie a celor 2 teme principale, dezvoltare a lor si repriza celor 2 teme "impacate" intr-o tonalitate comuna. Principiul teza-antiteza-sinteza. La Stroe, avem insa de a face cu o sonata "sonata", dinamitata incontinuu de dialectici - negatii continue a ceea ce a fost inainte (un fel de Hegel nevrotic). Un "colaj" de muzici nu numai diferite, dar si scrise in perioade diferite de timp: daca sonata a 3-a este scrisa in 1991, intre cele 3 parti ale sale sunt inserate flash-uri din tinerete, doua colinde romanesti armonizate in 1947, tema principala a primei sonate de pian (scrisa in 1955), elemente din partea a I-a apar in debutul partii a III-a, s.a.m.d. E ca si cum am rasfoi un album de poze: Stroe in '47, Stroe in '55, Stroe in '91. Un palimpsest din chipuri muzicale ale lui Stroe. Si nu numai atat: insertiile de colinde "suprapun" aluzii de muzica traditionala, deci orala, intr-o lucrare de muzica culta, partea I este un colaj, o alternanta halucinanta de 3 gesturi, iar partea a II-a este un omagiu adus unui compozitor renascentist, Pierre de la Rue (un dublu canon in oglinda). Un palimpsest al chipurilor muzicale din istorie. Iar in partea finala, dupa un ecou al primei parti si al unei colinde "barbare", "bomba" insistentei violente, in registrul grav al pianului, pe numai 3 acorduri. O implozie de informatie dupa paleta atat de intinsa de culori si muzici de pana acum, de o brutalitate percusiva si o incapatanare aproape "autista".

Un final extrem de strong al "ciclului" de trei sonate pentru pian: prima, scrisa in 1955, "Morfogenetica", o sonata de tinerete (mai "traditionala" din punct de vedere formal), a doua, "Termodinamica" scrisa in 1984 (un flux continuu, cumintel la inceput dar care, in urma unor electrocutari - insertii din prima sonata - o "ia razna") si a treia, "Sonata cu palimpsest". Celelalte doua sonate exploreaza muzicile morfogenetice, iar ce-a de-a treia duce mai departe aceeasi idee. Teoria morfogenetica i-a fost inspirata lui Stroe pe de o parte de analize din compozitori precum Mahler sau Sostakovici, pe de alta parte, de teorii matematice (precum cea a "catastrofelor", a lui Rene Thom sau cea a "structurilor disipative" a lui Ilya Prigogine). Este vorba de "muzici impure", ce nu urmeaza un traseu prestabilit sau care poate fi anticipat, ci, in urma unor rupturi, unor "erori in sistem" o iau razna, devin imprezivibile, dinamitate de incompatibilitati, de asimetrii. Devin "vii".

Caci muzica lui Stroe, dincolo de complexitatea sa, de structurile sale, de justificarile savante, de paralelele cu matematica, cu genetica, cu fizica, este MUZICA. Este vie. Ne misca. Si emotional, dar ne si zdruncina un pic, ne trage o palma virtuala si ne arata o mostra de talent veritabil.

Multumim.

Un comentariu:

Degetica spunea...

super, bravo! L-am citit pe nerasuflate si mi-a placut cum ai combinat ideile.