miercuri, 31 martie 2010

Cronici subiective

Cum as putea sa fac o cronica obisnuita, sau cum as putea sa fac o cronica buna, cum le face Diana, unui concert despre care pare aproape un sacrilegiu sa scrii?



Ce-as putea spune despre BEITSONORUM care cu fiecare nota, cu fiecare tril, te poarta adanc , undeva in interiorul tau, fara sa intelegi de ce s-a savarsit sunetul, pentru ca el de fapt traieste in continuare?

Oare FINALIS SEPTIMA e altceva decat o cale spre a intelege profunda disonanta din care incercam printr-un disperat dat din maini si din picioare sa iesim?

Cum as putea caracteriza TRISONUL fara sa ating frivolitatea? Pentru ca lectia de eficienta si imaginatie in a modula sentimental instrumentele de percutie o fi fost mai mult decat evidenta, insa ceea ce cladeste pe dinauntru aceasta muzica sper sa nu se piarda in niciunul dintre cei care au fost in sala. Sper sa ne amintim permanent tragismul materiei care ne inconjoara, simplitatea bucuriilor ce nu pot fi decat fugare, sa nu ne speriem de o muzica care ne face tristi, grei, amari, dar luminosi si fericiti ca putem trai toate aceste emotii.

As vrea sa va las cateva imagini care reflecta atmosfera concertului.
S-aveti Lumina.

despre Muzica

Liviu Danceanu

ansamblul Archaeus


ansamblul Game


Finalis

Octavian Nemescu, de la mare distanta, extrem de aproape.



foto: Sabina Ulubeanu

Un comentariu:

Anonim spunea...

Bravo Sabina, ai pus punctul exact pe E de la Esenta :)