luni, 30 noiembrie 2009
Cristian Marina premiat de Academia Regală de Muzică din Stockholm
Cand ia unul "de-al tau" un premiu important pe undeva, iti creste sufletul in tine de mandrie si bucurie, mai ales daca stii ca merita. Bine, asta ar fi atitudinea ideala, a ciobanasului cu trei fluiere si o oaie vorbareata, dar hai sa-l luam drept model de comportament. Asa ca imi permit sa preiau un comunicat venit din tari nordice, cu aer tare si clar si muzica buna:
"Compozitorul Cristian Marina a fost distins cu Premiul de compoziţie Carin Malmlöf-Forssling al Academiei Regale de Muzică din Stockholm, pentru ”activitatea sa, larg apreciată atât în Suedia, cât şi pe plan internaţional. Muzica lui Cristian Marina demonstrează o bună stăpânire a tehnicii componistice şi originalitate în tratarea materialului muzical şi a instrumentelor, ceea ce a condus la elaborarea unui limbaj componistic propriu”.
Premiul, în valoare de 75 000 de coroane suedeze, îi va fi înmânat de către Maiestatea Sa Regele Carl Gustaf al Suediei în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 30 noiembrie la Academia Regală de Muzică."
O scurta biografie a creatorului premiat, unul dintre cei mai talentati si activi "membri ai diasporei" artistice:
Cristian Marina s-a născut în 1965 la Cluj, unde a studiat violoncelul la Liceul de Muzică şi compoziţia la Academia de Muzică ”Gh. Dima”, clasa prof. Cornel Ţăranu.
Stabilit în Suedia în 1987, şi-a continuat studiile de compoziţie la Royal College of Music din Stockholm (1991-1997), sub îndrumarea lui Magnus Lindberg şi Sven David Sandström. A urmat studii de perfecţionare la IRCAM, Paris (1995), cu Luca Francesconi şi la Accademia Chigiana din Siena (1996), cu Franco Donatoni.
Lucrările sale acoperă aproape întreagă arie de genuri muzicale, fiind interpretate în concerte şi festivaluri, în majoritatea ţărilor europene, precum şi în Japonia şi Hong Kong
Mai multe informatii aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Super tare, felicitari! ma bucur mult!
Auzi Diano, nu reusesc sa accesez mailu mereu, trimite si mie un text cu ce tre sa scriu sa ma inscriu la SiMC,il deschid eu cand vrea a mearga, ca mor naibii si raman pe dinafara:D
(gluma macabra proasta, scuze)
Trimiteți un comentariu