Balada micului producator de "avioane".

Ati avut vreodata senzatia ca traiti intr-o lume paralela cu cea a concetatenilor vostri? Ati visat vreodata cu ochii deschisi? V-ati simtit vreodata straini de tot ce va inconjoara si neputinciosi in a reactiona potrivit normelor bunelor sau relelor cuviinte, atat de accesibile celorlalti? Ati dat vreodata cu capul, in timp ce mergeati pe strada, de un semafor? Daca raspunsul este Da, atunci ori intelegeti foarte bine cum se simte un muzician de formatie clasica, ori sunteti fosti/actuali colegi de-ai nostri de "suferinta". Si intr-un caz si in altul, bine ati venit.

Cand te dau ai tai de mic "la muzica", putin realizeaza, in inocenta lor, ca te scufunda intr-o lume pe cat de hipnotica, pe atat de caleidoscopica, pe cat de fascinanta, pe atat de enervanta, pe atat de libera, pe atat de claustrofobica. In cazurile fericite, printre orele interminabile de studiu la instrument, iti dai seama ca ai situatia privilegiata de a simti sunetele, nu numai de a le auzi, de a le trai, de a te intrupa in ele, in aceasta lume sonora miraculoasa. Si incepe sa iti placa. Daca te fura microbul si mai tare, orgoliul te impinge sa mai si incerci sa creezi tu, cu creionul tau bont, propriile lumi. Atunci ai tai ofteaza trist, mai scot un ban din buzunar si te dau la Conservator la compozitie, convinsi ca esti pe veci damnat si blestemandu-si ideea initiala.

Adevarul e ca esti damnat, intr-un fel. Esti pe cale sa fii calcat de masini pentru ca, exact pe trecerea de pietoni, ti-a venit o idee de orchestratie. Esti privit cu ochi mirati, circumspecti sau, pur si simplu, dispretuitori. Esti tratat "altfel" si nu intotdeauna in sensul bun. Uiti sa iei restul la magazin, iar la restaurante, bacsisurile tale sunt ori inexistente, ori demne de Bill Gates. Traiesti intr-un cerc limitat de oameni, care de care mai ticniti, pentru ca nu mai poti altfel, nu mai poti sa traiesti ca un "om normal", ai nevoie de ei si de ciondanelile pe teme estetice, de gargarologiile interminabile privind soarta muzicii si a urmatoarei piese, ai nevoie ca de aer, oricat te-ar enerva lucrul asta. Iti accepti soarta de a avea mereu aceiasi 5 oameni in sala cand "ai mai comis o piesa" si de a fi obligat sa le mai dai si cate o bere, drept multumire. Zambesti stramb cand auzi oameni reactionand la zgomote de santier sau la scartaieturi de roti pe asfalt: "ba, parca e muzica din aia, contemporana". Esti "compozitor".

Nevoia noastra de a incropi acest blogulet trebuie, poate, explicata prin urmatoarea (si neinspirata, probabil) comparatie: daca lumea in care traim este compusa din organisme care isi duc existenta in mod paralel, de cele mai multe ori ("calculatoristi", "ingineri", "matematicieni", "actori", "coregrafi", "arhitecti", "doctori" etc. - fiecare specie cu tarele si calitatile sale), atunci trebuie sa acceptam ca fiecare din aceste organisme are acelasi drept sa traiasca, sa se dezvolte, sa respire. Or al nostru, cel al muzicii "contemporane culte", respira din ce in ce mai greu si mai astmatic. Este sufocat de mass-culture, de mid-culture, de necunoasterea, de ignoranta sau de intoleranta celor din jur, de haul produs intre public si "arta moderna" in secolul trecut. Este erodat din interior de orgolii prostesti, de invidii, de o proasta publicitate, de proaste interpretari, de concerte proaste facute in pripa, de lipsa unui fond constant, de rea-vointa, de nepasare si de prost-gust.

Ceea ce vrem noi, nu este de a propavadui vreun "adevar". Poate nu e al nostru. Poate suntem departe de el si nu-l vom atinge niciodata nici macar cu o geana. Ceea ce vrem noi este sa putem exista in continuare. Avem dreptul la o ratie de viata si ne-o cerem.

Ce vrem de la voi, este sa ne ajutati. Sa mergeti la cate un concert, sa cititi niste randuri, poate nu ale noastre ci unele mai indreptatite la existenta. Sa criticati constructiv si nu distructiv. Sa va deschideti urechile. Sa ne acceptati. O sa vedeti ca nu suntem niste creaturi snoabe si refractare, cu cearcane, par valvoi si smuls si cate o sticla de "Saniuta" in mana. Suntem deschisi si chiar simpatici cateodata. Si preferam "Absolut" (OK, poate treaba cu snobismul e adevarata...). Ne adresam in special artistilor ne-muzicieni, scriitorilor, plasticienilor, dansatorilor, actorilor, nu din elitism ci din convingerea ca ne vor intelege mai bine, fiind, in cel mai bun caz, la fel de ticniti ca si noi.

Ce o sa facem noi: o sa incercam sa reparam rotitele care s-au stricat, sa indepartam rugina si praful de pe atitudinea colegilor nostri mai mici sau mai mari, sa incercam sa sustinem calitatea si nu interesele, valoarea si nu moda, muzica si nu constructiile fade. O sa scriem pe blog cand o sa apucam, pentru ca in majoritatea timpului vom fi inecati in sunete sau referate. O sa mergem la concerte si o sa le disecam cu tupeu. O sa ascultam muzici si o sa ne dam cu parerea, cu tupeu. O sa scriem muzica, cu tupeu, si o sa facem tot posibilul sa inducem in ea nu numai cunostinte ci si emotii. Si o sa asteptam, de asta data nu cu tupeu, ci cu o mare curiozitate, parerile voastre.