miercuri, 2 iulie 2014

Despre mecanisme şi alţi demoni

Legenda (cu un sâmbure de adevăr) spune că există, de obicei, o aură absconsă, elitistă în jurul simpozioanelor muzicologice, stranii ritualuri ce par rezervate unui segment de savanţi, ocultate câteodată de un anumit tip de limbaj extrem de specializat chiar pentru muzicienii profesionişti.

Realitatea (unde înfloreşte, de fapt, pasiunea) este că vocaţia de muzicolog te îndeamnă să respiri, trăieşti muzică cu o voracitate la cote la fel de înalte ca un interpret sau compozitor şi, ca şi cazul acestor privilegiaţi ai rampei, există o punte de comunicare extrem de naturală – şi necesară - cu iubitorul de muzică. Trebuie să existe numai voinţă şi deschidere atât de o parte, cât şi de alta.

Cum? vă invităm să vedeţi duminică, 6 iulie, ora 19:00, în spaţiul prietenosului bar A1 (Piaţa Amzei nr.1, Bucureşti) unde va avea loc al doilea eveniment din cadrul CIMRO DAYS 2014 şi anume, simpozionul “Mecanici şi Mecanisme în Muzică”. Patru muzicologi – unii tineri, alţii foarte tineri – au fost provocaţi prin proiectul “Variaţiuni pe o temă dată” să conceapă patru prezentări, fiecare din unghiul său extrem de personal, despre unul şi acelaşi subiect: mecanismul muzical şi semantica sa. Ştefan Firca a ales să confere un cadru general asupra terminologiei caracteristice subiectului, împânzit de delicioase exemple muzicale care vor transcende epoci, genuri şi prejudecăţi. Irina Niţu ne va purta pe tărâmuri celeste în compania unuia dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX, Ştefan Niculescu, în timp ce Bianca Ţiplea-Temeş ne va plonja în hipnoticul hău “demoniac” al altui gigant, maestru al mecanismelor neascultătoare – György Ligeti. Vlad Văidean, unul dintre cele mai promiţătoare talente aflate încă pe băncile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, va  încheia seara cu un compozitor obsedat de procesualitatea repetitivă: minimalistul american Steve Reich.

Stefan Firca (Foto: Mihai Cucu)

Vlad Vaidean

Irina Nitu (Foto: Horia Nitu)

Bianca Tiplea-Temes



Intrarea la toate manifestările CIMRO DAYS este liberă.

Vă puteţi delecta AICI cu un interviu cu cei patru vorbitori găzduit de Modernism.ro.

CIMRO DAYS
Iunie-Noiembrie 2014, Bucureşti @ A1 (Piaţa Amzei nr. 1)

#2 | Duminică 6 iulie, 19:00-21:00 | “Variaţiuni pe o temă dată”
MECANICI ŞI MECANISME ÎN MUZICĂ
Simpozion muzicologic


Ştefan Firca:
Între pistoane şi roţi: câteva imaginări ale metaforei mecaniciste în muzică

Irina Niţu:
Ştefan Niculescu şi “mecanicile cereşti”

Bianca Ţiplea-Temeş:
Dereglând angrenaje: Ligeti şi ceasurile demoniace

Vlad Văidean:

Proces gradual și teleologie recombinantă în minimalismul timpuriu al lui Steve Reich

Proiect susţinut de Administraţia FonduluiCultural Naţional.

RSVP pe Facebook AICI.

Grafica: Mihai Cucu

Niciun comentariu: