Deci, dornică de muzică nouă, m-am îndreptat către sălile de concert (când
şi cum am putut).
În ziua a doua a festivalului am ascultat opera MAIISM de George Balint, în Aula Palatului Cantacuzino. A fost o
surpriză plăcută pentru mine, căci majoritatea situaţiilor muzicale mi-au
transmis stări puternice, mi-au plăcut, m-au impresionat sau chiar şocat, dar într-un
mod acceptabil. Am apreciat în cadrul operei inventivitatea şi spiritul
organizatoric al compozitorului, umorul, profunzimea şi sarcasmul acestuia. La
fel, m-am bucurat să asist la momente muzical-teatrale extrem de reuşite
datorate inclusiv talentului şi profesionalismului muzicienilor (Cristian
Petrescu) şi actorilor interpreţi (Armine Vosganian, Lucian Rus şi Marian
Olteanu). Şuşotelile unor suflători din orchestră, un violoncelist mai distrat
sau unii solişti pătrunşi mai mult de dificultatea ştimelor decât de sensul lor
nu m-au împiedicat să acord virtual câte o bilă albă membrilor Ansamblului Sinfonietta, spectacolului în sine şi nu
în ultimul rând compozitorului.
(inregistrare: Veronica Anghelescu)
Răsfoind programul festivalului, mi-a atras atenţia prezenţa în număr mare
a evenimentelor ce au adus în prim-plan artişti (încă) tineri, din generaţia
mea. Mi-am zis că e un lucru grozav pentru care am mulţumit în gând organizatoarelor
festivalului, şi m-am mobilizat să ascult câteva dintre concertele respective. Întâmplarea
face că două dintre acestea s-au desfăşurat tot duminică, 20 mai, la Clubul
Ţăranului Român. Primul, Requiem pentru
convenţii pierdute s-a dorit a fi un fel de creaţie colectivă cu prezentare
dada. Seriozitatea Modelinei Modeluţa Modelescu (Maria Chifu), prezentatoarea
atrăgătoare, serioasă, cu ochelarii pe vârful nasului care a stabilit prin
tragere la sorţi ordinea pieselor din concert a insuflat o atmosferă deosebită
evenimentului (nu tocmai dadaistă), anunţând ceva special. Dar ceea ce se dorea
a fi o creaţie colectivă n-a fost decât o succesiune de piese individuale interpretate
de Ansamblul SonoMania aparţinând lui
Victor Colţea, Sebastian Androne şi Darie Nemeş-Bota. Ideea celui din urmă, de
a sugera degradarea discursului muzical până la un nimic absolut a constituit momentul cel mai îndrăzneţ al
concertului, de altfel singurul aflat în legătură cu titulatura sub care s-a
desfăşurat.
(foto: Diana Rotaru)
Urmând direcţia suprarealistă a acestei ediţii SIMN, Dreamland, spectacolul multimedia gândit de Mihai
Cucu a încheiat cea de-a a doua zi a festivalului printr-o multitudine de
nuanţe, viziuni, senzaţii, elemente disparate. Având coerenţa unor secvenţe din
vis, imaginile (atât idilice, cât şi de coşmar) proiectate pe ecranul alb au
avut ca fundal sonor colaje din muzicile unor compozitori români contemporani,
iar în alcătuirea spectacolului unele personaje au prins viaţă, fiind aduse pe
scenă în persoana sopranei Ada Mihai şi a dansatorilor Alina Iorgulescu, Alexandra Poenaru şi Lucian Martin. Ca într-un vis, Dreamland
a avut părţi memorabile, ce s-au întipărit fie pe retină, fie în memoria
auditivă a spectatorului. Muzica Adinei Sibianu, special scrisă pentru soprană,
şi cea din finalul proiecţiei încă nu-mi ies din minte, iar imaginea calului, a
vopselei scurse pe trupul unei femei şi a dansatorilor ce se apropiau unul de
altul din direcţii opuse mă fac încă să mă gândesc la Dreamland. Probabil acesta i-a fost şi scopul.
Pe o alt fel de traiectorie s-a înscris concertul Ah... Celan al ansamblului
devotioModerna desfăşurat marţi, 22
mai, la Aula Palatului Cantacuzino. Inspirat de versurile poetului Paul Celan,
repertoriul prezentat a dorit să acopere o plajă expresivă variată, asemeni poemelor
care l-au generat. Din păcate, majoritatea compozitorilor au tradus ermetismul
versurilor printr-un discurs muzical similar, uneori chiar eludându-le
poeticitatea. Creatorii prezentaţi au fost Aribert Reimann, Adrian Enescu,
Wolfgang Rihm, Gabriel Iranyi, Carmen Maria Cârneci, Mihai Măniceanu, şi
Violeta Dinescu. Despre ultimele trei compoziţii aş putea spune că s-au distins
prin coeziunea şi ethosul mai bine conturat. Felicitând curajul interpreţilor
de a se aventura într-o asemenea lume ideatică, nu mă pot abţine să remarc
faptul că atitudinea lor corectă ar fi fost mai mult apreciată dacă era
coroborată şi cu una expresivă. Iar la capitolul expresivitate... trebuie
remarcată prezenţa scenică a actriţei Adina Popescu. Ea a excelat în acest
domeniu, investind versurile lui Paul Celan cu o cantitate uriaşă de afect.
Interpretarea artistică a versurilor şi cea muzicală, a compoziţiilor s-au
aflat astfel la antipod. Oare adevărul nu se află undeva, la mijloc?
În aceeaşi zi de marţi, la Clubul Ţăranului Român a mai fost prezentat un
eveniment din cadrul SIMN intitulat Concert alb-negru. N-a fost chiar
aşa, cu toate că ţinuta invitaţilor a respectat într-o oarecare măsură codul
vestimentar impus. În program au figurat piese aparţinând unor compozitori
clujeni (Răzvan Metea, Şerban Marcu, Ciprian Gabriel Pop, Cristian Bence-Muk)
şi Sabinei Ulubeanu. Aceasta din urmă a fost şi autoarea fotografiilor
alb-negru (şi color) expuse pe durata concertului. Creaţiile muzicale au
încercat să fructifice idei clare – o trăsătură generală observată la toţi
compozitorii, iar măsura în care au fost combinate cu doza de inspiraţie,
măiestria scriiturii şi o interpretare inteligentă a condus la gradul de succes
în rândul publicului. Atât Composer’s
Spleen, Vers le ciel de Sabina Ulubeanu, Cinci studii pentru clarinet solo de
Şerban Marcu, Klarinetix de Gabriel
Pop cât şi Schizo Folk de Răzvan
Metea au încercat să convingă auditoriul prin mesajele lor, dar cei care au
reuşit să mixeze cele mai multe ingrediente de succes au fost Cristian
Bence-Muk şi interpretul Laurenţiu Darie (îi situez unul lângă altul, căci au
alcătuit o echipă potrivită) cu Meditaţiile
unui fagot singuratic. Au meritat aplauzele sincere ale publicului.
(foto: Sabina Ulubeanu)
Închei cu părerile despre unul dintre ultimele concerte ale acestei ediţii SIMN: spectacolul ansamblului Seducânt. M-a cucerit din start abordarea primelor lui concerte, şi am continuat să îl urmăresc, pe cât posibil. Din păcate, sâmbătă, 26 mai la TNB, locul de desfăşurare al noului lor spectacol, SerpenS (muzica - Diana Rotaru, coregrafia - Lucian Martin şi video - Mihai Cucu), am ajuns destul de târziu, deci nu pot spune că am reuşit să am o viziune de ansamblu asupra întregului eveniment. Mea culpa. Am dedus însă profunzimea ideii care a stat la baza lui şi dificultatea de a o reda. Faptul că ponderea coregrafiei şi a proiecţiilor video primeşte o valoare din ce în ce mai mare în cadrul spectacolelor poate fi o consecinţă a complexităţii subiectelor alese de Diana Rotaru. Mi s-a părut puţin forţată multitudinea de stimuli vizuali care au contrapunctat des muzica prezentată, dar poate că finalul a coincis cu un punct culminant, justificându-şi astfel pregnanţa. Personal, apreciez sincretismul artelor atâta timp cât nu umbreşte muzica însăşi. Conchid prin a adresa felicitări binemeritate compozitoarei şi interpreţilor (Irina Ungureanu – voce, Ana Chifu şi Zacharias Tarpagkos – flaut, Maria Chifu – fagot, Sorin Rotaru – percuţie, Lucian Martin – dans), urându-le o viziune cât mai echilibrată a elementelor ce le alcătuiesc spectacolele!
(foto: Sabina Ulubeanu)
Irina Niţu
7 comentarii:
excelent!
textul ma ajuta pur si simplu sa inteleg!
felicitari!
Incerc sa preiau in pagina mea concertul si un fragment de text!
seara buna!
Ne bucuram :)
rugaminte personala: am fost si sunt incantat de stilul literar al "autoarei" textului.
"dreamland" m-a fermecat!
asadar: pe langa simbolurile amintite (vopseaua, calul) eu cred ca mai este unul, puternic, dominant.
Nu l-am detaliat inca in pagina mea sperand ca o sa observe cineva.
iti cer ajutorul!
mentionez: nu am deloc "antrenament" in domeniu, doar placerea frumosului (sper, cred!).
o zi buna!
pot fi depistate mai multe simboluri in "dreamland". nu mi-am propus sa la evidentiez pe toate. am mentionat niste instantanee care m-au impresionat. melodia fetitei care apare la inceputul si la finalul proiectiei ar putea fi un alt simbol "dominant", poate chiar cel care justifica titlul spectacolului. sunt convinsa ca puteti detalia fara probleme si altele care apar pe parcursul lui. e foarte ofertant.
da!
eu la acesta ma oprisem!
spectacolul se deschide cu cantec de copii "in intuneric", luminile aleatoare marcandu-le locul, adica peste tot!
dar nu ii vedem, doar ii auzim, stim ca sunt acolo!
am tradus asa: copilaria o traim fara sa vedem clar, e ca un spectacol de lumini colorate dar care ramane adanc ancorat in noi (dreamland!);
apoi urmeaza spectacolul vietii, masini, pasi, zgomotul strazii, melodii uluitoare, chipuri estompate-integrate in fundal, ideea de integrare dar si de evadare, evidentiere, eliberare prin melodie, prin arta;
copiii din final ma tulbura cel mai tare: de ce se vad? pentru ca "ne vedem" doar in final? pentru ca ne vedem copilaria prin lumina luciditatii? final de dreamland?
mi-a placut enorm.
nu am timp, sper sa pot desprinde fasii din spectacol, sa ajut textul!
Multumesc!
O zi buna!
http://gramofon-gramofon.blogspot.ro/2012/06/cugir-si-deamland.html
ma bucur sa va citesc opiniile vis-a-vis de "dreamland". cred ca spectacolul suscita mai multe interpretari. cel mai la indemana pare a fi ca intreaga proiectie reprezinta visul unei fetite, cu imagini din lumea reala dar mai ales imaginara. e frumos ca fiecare dintre noi se poate regasi in simbolurile "dreamland"-ului :)
Trimiteți un comentariu