Portret de compozitor: Dan Dediu

Saptamana aceasta a inceput cu Dan Dediu si nici ca putea incepe mai bine. Unul din cele mai vizibile si active pesonaje ale lumii culturale romanesti, Dan Dediu a fost omagiat de catre ansamblul APERTO in seara zilei de marti, 10 aprilie 2012, printr-un concert-portret gazduit de Muzeul National “George Enescu” in micul dar rafinatul Salon de Muzica. Printr-o coincidenta, cu o zi inainte tocmai fusesem pusa in situatia de a incerca sa ii sintetizez creatia in fata studentilor, lucru care mi-a pus la grea incercare capacitatea de condensare si schematizare, datorita timpului restrans. Norocul meu ca aceasta capacitate exista si a fost dobandita taman de la dumnealui, care mi-a fost (spre marea mea bucurie) profesor. Iata deci, o schita stangace de portret a compozitorului si omului Dan Dediu cu ajutorul unor cuvinte-cheie: 

(foto: Dan Piersinaru)

Versatilitate: Pe de o parte, muzica lui Dan Dediu este un colaj frenetic de imagini sonore extrem de puternice, de pregnante, fiecare cu un mecanism propriu de structurare si cu un alt tip de expresie, imagini juxtapuse sau suprapuse cateodata ajungandu-se la o hiperdensitate halucinanta, alta data la o simplitate surprinzator de eficienta. Acest colaj, de multe ori frizand suprarealismul, este de fapt o expresie a spontaneitatii gandului muzical. Pe de alta parte, conexiunea cu “postmodernismul” (in masura in care il putem defini) este extrem de vizibila prin multitudinea diferitelor comentarii la diferite stiluri si epoci, distorsionarea sau dezvoltarea de citate celebre. Iata o dovada a faptului ca nu trebuie neaparat sa iti propui sa ai un anumit stil – este de ajuns 1. sa ai talent, 2. sa fii sincer in momentul in care scrii muzica, si stilul se construieste de la sine. Caci stilul Dan Dediu nu este numai extrem de recognosibil, ba chiar il “mirosim” si in lucrarile studentilor si fostilor sai studenti (aici ma alatur si eu) – si ce dovada mai mare a pregnantei unui stil decat forta sa de influenta? Versatilitatea insa nu se rezuma la muzica, ci se extinde si la intreaga personalitate a omului Dan Dediu, care nu este numai compozitor, ci si profesor, pianist excelent (la fel ca si sotia sa, muzicologul Valentina Sandu-Dediu), rector al UNMB, director de ansamblu, director de festival, realizator de emisiuni TV, scriitor (va recomand cu cea mai mare caldura volumul sau “Radicalizare si Guerrilla”) si, nu in ultimul rand, tata. Se preconizeaza o viitoare dinastie Dediu. 

“Stie-Tot”: Dan Dediu este exact tipul de om pe care daca il intrebi daca s-ar putea face o conexiune intre structurile ritmice ale piciorului stang din muzica de dans a unui trib obscur din Africa Centrala si rotatia planetei Pluto, iti va raspunde ca tocmai a scris un articol pe aceasta tema. 


Labeling: un termen utilizat de insusi compozitorul Dediu pentru a defini de fapt modul in care este organizata nu numai aceasta imensa cultura, dar si muzica sa si a altora. O minte extrem de ascutita care analizeaza, sintetizeaza si imparte pe categorii, incercand mereu sa gaseasca noi si noi denumiri pentru o mai buna sistematizare – si acest lucru se poate observa in tipul de predare, in tipul de analiza muzicala, in tipul de scriere a vorbelor si a muzicii. Nu intamplator, compozitorul si-a organizat chiar propria creatie pe 5 zone stilistice si expresive distincte: “Stilistica” (recuperarea diverselor tehnici sau stiluri din marea traditie occidentala), “Visceralia” (expresia unor stari paroxistice ale omului), “Sacralia” (muzica sacra), “Personae” (lucrarile cu o dimensiune teatrala pronuntata, care se joaca cu personaje din mitologie sau din cultura, de la Don Juan la grifoni sau mandragore) si “Solaria” (infatisari sonore ale luminii). 





Energia: daca ii ascultati muzica sau daca macar ii cititi cateva titluri de lucrari (“Verva”, “Frenesia”, “Hyperkardia”, “Fulgor”, “Cartoon-Variations on a Theme by Mozart”, “Furia”) veti realiza ca omului Dediu nu ii prea place sa stea pe loc (lucru care se va confirma daca il veti cunoaste personal sau daca il veti vedea alergand pe holurile facultatii). Cu toate acestea, momentele de lirism, de contemplatie, de meditatie sonora sunt ravasitor de frumoase si de stranii – si poate si mai impresionante. 





“Rasu’ – plansu”: o caracteristica a romanului (asa cum afirma si compozitorul), alternanta intre ludic si tragic marcheaza intreaga creatie a lui Dediu; chiar ludicul apare impur, condus spre grotesc de multe ori, un zambet trist, in coltul gurii. As mentiona aici un personaj drag compozitorului, Pierrot, cel nascut la sfarsit de secol XVII in Commedia dell’ Arte, o expresie a acestui ras dureros al unui individ care cu greu se adapteaza la rautatea din jur. 

Tot cu Pierrot a inceput si concertul de marti seara – “Pirouettes pierrotiennes” pentru vioara, viola, violoncel si pian (2010), o lucrare care a alternat doua paradigme expresive: un “velocissimo” intonat in octave de catre toate instrumentele (aluzie poate la “Cvartetul pentru sfarsitul timpului” de Messiaen), un vartej de game si figuratii rapide si violente si un lirism neo-romantic, o tema superba, cantabila ce se naste dintr-o obsesie inframelodica de secunda. “Vreascuri”, urmatoarea lucrare, este o suita de trei piese pentru doua viori (scrisa la numai doi ani dupa absolvirea conservatorului, in 1991). Daca in prima piesa fiecare vioara avea paradigma ei (una cantabila, cealalta gestuala) iar in a doua cate una o bruia pe cealalta prin semnale obsedante, in a treia (cea mai virtuoza), cele doua instrumente ajung in sfarsit la un consens muzical, vorbesc aceeasi limba si se completeaza reciproc. O lucrare excelenta interpretata cu mare expresivitate de Ladislau Csendes si Diana Mos. “Cis-nodie” este o joaca pentru vioara solo, scrisa in 2009 in timpul cursurilor de vara de la Cisnadie (ICon Arts), o joaca fabuloasa realizata in timp ce compozitorul statea la masa cu Ladislau Csendes (caruia lucrarea este dedicata). Miniatura este o alternare de obsesii pulsatorice pe sunetul DO# (in notatia germana, Cis), un “ticait” de ceas innodat cu zburataciri nervoase ale viorii in franturi de figuratii sau de melodii stranii, resturi ale constientului, ale memoriei. Lucrarea, aparent inspirata de un ceas galagios care nu il lasa pe compozitor sa doarma, mi-a adus aminte de un spectacol vizionat de curand, absolut genial, al lui James Thierree, despre halucinatiile unui somnambul. In sfarsit, cea mai ampla lucrare din program, “Spheres”, cvartetul de coarde nr.5 (2009-2010), a fost prezentata, si ea, in prima auditie mondiala. Daca “Cis-nodie” a fost scrisa aparent in cateva ore, “Spheres” a fost conceputa pe parcursul a doi ani, o suita care pune la grea incercare virtuozitatea interpretilor si care a fost inspirata de trilogia “Sferelor” a filozofului german Peter Sloterdijk (n. 1947). Prima parte a suitei, “Bulles” (pornind de la ideea reprezentarii simbolice a persoanei), este o explozie disonanta, dramatica, (poate prea) densa ca informatie muzicala, structurata in jurul unor obsesii in secunde mari (pe coarde duble, absorbite mereu in unisoane) peste care se grefeaza din cand in cand stranii melodii consonante. Superba partea a doua a cvartetului, “Globes”, in care senzatia de circularitate a fost data de texturi eterofonice tesute din melodii repetitive inspirate de folclor sau pesrevuri. Partea a treia, “Baloons”, un colaj eterogen de tablouri centrate pe o idee muzicala unica (din nou, secunda obsedanta) se incheie cu o minunata secventa lirica, centrul “Sferelor”. Partea a patra reia, ca intr-o forma de palindrom, materialul partii a doua, de aceasta data adus recurent (“Globes en mirroir (Globules)”), iar ultima parte, “Ecumes” (“Spume”) sugereaza caleidoscopul lumii secolului XXI, o muzica vie, gestuala, extrem de diversa, lumi suprapuse desenate muzical cu nerv si talent.




Multe multumiri ansamblului APERTO, niste muzicieni impecabili care s-au daruit cu trup si suflet acestei muzici deloc usor de interpretat – nu numai din cauza dificultatii tehnice, dar mai ales din cauza eterogenitatii expresive. Initial un trio fondat in 1990 de Ladislau Csendes (vioara/viola/viola d’amore), Dolores Chelariu (pian/clavecin/orga) si Dan Avramovici (clarinete/saxofoane), un trio “deschis” (“aperto”) tuturor epocilor creatoare, de la Mozart la compozitorii contemporani, APERTO a aparut de aceasta data intr-o formula mai ampla: Adriana Maier, pian si Diana Mos, vioara (pe cat de frumoase, pe atat de talentate, doi bulgari de energie), Ladislau Csendes, vioara/viola si Marian Movileanu, viola (doua nume cu renume) si mai tanarul dar foarte talentatul violoncelist Mircea Marian.

Si pentru ca lui Dan Dediu ii place foarte mult sa utilizeze o tehnica pe care o numeste “tabla de materii”, prezentarea extrem de esentializata a materialului muzical folosit fie la inceputul lucrarii (“Grana”), fie la finalul ei (“Frenesia”), o sa incerc sa rezum si eu in cateva cuvinte tot continutul acestei postari:


Dediu, talent, verva, versatil, Pierrot, mecanism, caleidoscop, Aperto, virtuozitate, wow.