Microncert - microsalon

Mult prea scurt concertul de marti seara organizat de Muzeul Enescu in Salonul de Muzica – o bucatica de sala dosita prin exponate in care incep sa se intample lucruri din ce in ce mai interesante. Pacat ca aceste evenimente nu sunt promovate mai mult – si mai inspirat (am o problema cu titlurile de genul “Atelier de Creatie – Liedul Romanesc Contemporan”). Publicul s-a bucurat de creatiile a patru tineri compozitori, toate in genul liedului – gen vocal cameral care a inflorit masiv in romantism, apoi intrat intr-un con de umbra in secolul trecut, fiind considerat desuet in comparatie cu experimentele formale ale muzicii culte. Revine insa treptat in atentia auditorilor si muzicienilor in forme proaspete, asa cum a dovedit-o si acest concert.

Doua dintre lieduri au fost compuse pe acelasi text – poezia lui Leonid Dimov, “Neliniste”. Lucrarea lui Cristian Soleanu, expresiva, cu accente romantice si jazzistice, poate putin cam scurta si generica, nu a beneficiat din pacate de o interpretare prea fericita. O mai inspirata tratare a textului a realizat-o Dan Popescu, o supriza extrem de placuta a serii. Compozitorul, proaspat scapat din bancile UNMB, si-a gasit un drum propriu, mixand cateva influente (impresionism-jazz-Stravinsky-minimalism-redimensionarea consonantei) intr-un discurs foarte simpatic, expresiv si “simtit”. Dan a fost si singurul care a folosit si altfel vocea, inserand momente de recitativ sau soapte. Superba vocea mezzosopranei Antonelei Barnat, calda si foarte versatila.


O alta voce foarte buna, soprana Veronica Anusca a interpretat microciclul de trei lieduri pe poezii de Lucian Blaga apartinand lui Mihai Murariu: “Trei Fete”, “Madrigal” si “Sonata lunii”. Un limbaj foarte coerent, postmodern, cu multe aluzii beethoveniene, suprize muzicale inspirate, tratare inedita a textului (in “Trei Fete”), o eficienta foarte binevenita din punct de vedere al logicii muzicale – lucrarile lui Mihai mi-au placut la fel de mult si la aceasta a doua auditie.

Microncertul s-a terminat glorios cu “Solomon Grundy” (pe un text folcloric), a carui trista istorie ne-a povestit-o foarte haios baritonul Iustinian Zetea. Darie Nemes-Bota isi mentine stilul inedit, creativ, gestual-ludic cu care ne-a obisnuit. Foarte clara si foarte inspirata aceasta poveste cu elemente repetitive si cateva citate inserate, o muzica narativa perfect adaptata la text.

Multumiri muzicienilor si Muzeului Enescu pentru initiativa sa extrem de salutara de a sprijini tinerii creatori.