“Devenire”

Trio-Alto (Daniel Kientzy - saxofoane, Cornelia Petroiu – viola si Mihai Vartosu – pian) merita un pogon de laude. Nu numai ca este format din interpreti unul-si-unul – Daniel Kientzy este un mamut al saxofonului de avangarda, un superstar de nivel mondial caruia i-au dedicat muzici cam toti marii autori “contemporani” – dar a oferit unor tineri si foarte tineri compozitori o sansa extraordinara, aceea de a-si auzi lucrarile interpretate la un nivel foarte profesionist inca din primii ani ai studentiei.

Ansamblul s-a format in 2005 si a intrat imediat in atentia muzicienilor, mai ales a compozitorilor, care s-au apucat si i-au dedicat deja peste 50 de creatii. Numele provine din componenta initiala, care cuprindea, pe langa viola (“alto” in franceza”), saxofonul alto, ulterior luandu-se decizia de a fi incorporata intreaga familie a saxofoanelor.


Trio-Alto

Trio-Alto, impreuna cu asociatia Nova Musica din Paris (apartinand tot lui Daniel Kientzy), a avut anul acesta initiativa de a provoca studentii, masteranzii si doctoranzii UNMB sa scrie cate o lucrare pentru aceasta formula; cei care s-au incumetat (prea putini, din pacate, comparativ cu faima interpretilor!) si-au auzit in premiera muzicile pe data de 22 iunie, in Sala Mica a Ateneului Roman. Rezultatul a fost un concert foarte bun, datorita, pe de o parte, interpretarii si, pe de alta parte, nivelului lucrarilor care nu a fost cu nimic mai prejos comparativ cu lucrari ale compozitorilor maturi, consacrati (din Romania si din alte parti ale lumii) – ba chiar din contra, as zice eu, usor malitios (si cu amintiri nefaste de la diverse experiente, unele chiar de luna trecuta din cadrul SIMN). Asadar compozitori “in devenire” care promit deja extrem de mult.

“Hitul” serii a fost lucrarea lui Alexandru Sima, “Analepsa”, o lucrare nu numai foarte inspirata, care s-a individualizat in concert prin pregnanta materialului si a obsesiilor sonore care au strabatut-o (cum a fost, de exemplu, orologiul din gravul pianului), dar suprinzator de bine construita, mai ales ca este vorba de un student care abia a terminat anul I (!). Un simt deosebit al logicii si a timpului muzical, o naturalete a devenirii materialului pe o schema formala foarte clara si o predispozitie catre explorarea unor elemente de muzica traditionala arhaica (filtrate prin vagi influente enesciene sau bartokiene). De altfel, contrastul major al piesei a fost intre lumea “parlando-rubato”, a lamentarii doinite ale saxofonului si violei si cea “giusto”, in care pulsatia obsesiva a pianului si-a “ritmizat” partenerii. Alexandru a pornit de la ideea traducerii sonore a “ondularii” mioritice deal-vale pe care Blaga o considera a fi “matricea spirituala a neamului romanesc” (in “Trilogia Culturii”). O lucrare mult peste nivelul scolastic pe care unii l-ar fi asteptat de la un compozitor atat de tanar.


Relaxare dupa concert: (de la stanga la dreapta) Cornelia Zambila, Alexadru Sima, Diana Vulcu, Darie Nemes-Bota

Lucrarea Dianei Vulcu, “Treina”, o “doina” pentru trei, a explorat de asemenea muzica traditionala romaneasca, oprindu-se pe zona parlando-rubato. Melos-ul a constituit elementul principal al muzicii, care s-a dramatizat treptat – o lucrare frumoasa si expresiva, in ciuda unei inconsistente ale sonoritatii globale, poate mai ales datorita tratarii pianului. Am apreciat explorarea dimensiunii melodice, foarte potrivita celor doua instrumente “soliste” (saxofonul si viola).

“Culori citadine” au fost infatisate sonor de catre Lidia Ciubuc, intr-un limbaj cam prea dens, dar solid structurat. Se vede ca Lidia este pianista (si inca una foarte buna), pentru ca a acordat o atentie deosebita substantei armonice prezentate de acest instrument.

Veronica Anghelescu, un foarte activ promotor al muzicii noi (este, printre altele, realizatoarea revistei on line “No14 Plus Minus”) are o preocupare speciala pentru muzica sacra, tradusa intr-un limbaj muzical modern. “Trisagion” se incadreaza acestei directii, pornind de la un imn ortodox (“Sfinte Dumnezeule”) pe care il trateaza polifonic si eterofonic intr-un discurs bine condus, spiritual si impunator. Mi-as fi dorit o mai mare inventivitate in prelucrarea materialului.

Ultimii doi compozitori au o preocupare vadita pentru explorarea timbralului – care mi-a lipsit uneori in celelalte lucrari. Cornelia Zambila, muzician polivalent (are prea multe procupari muzicale si nu numai ca sa le enumar aici) a explorat si ea ideea de lamento, a descensio-ului cu parfum arhaic. “Hybris IV” descrie o lume statica, a distorsiunii, a alienarii, a singuratatii, a stranietatii timbrale, un plans inabusit punctat de bizare strigate din alta lume. Daca piesa a impresionat prin expresivitate si starea pe care a creat-o, cred ca accentul a fost pus prea mult pe culoare in defavoarea structurarii si a pregnantei materialului sonor. Salutara insa aplecarea catre sondarea sunetului si a “nuantelor” sale mai putin conventionale.

Darie Nemes-Bota a creat, in “Qasi da lontano”, un periplu initiatic care a pornit de o qasida persana (un poem mistic de Al-Hallag). O scriitura care incorporeaza sugestii ale unui folclor imaginar cu sonortati orientale, influente din lumea sonora a lui George Crumb si grave orologii (ca si in prima lucrare din concert!) care au batut finalul serii. Cautarile timbrale au fost bine introduse in material, poate directia lucarii fiind insuficient de clara. Un stil deja “copt” al unui compozitor care isi incepe foarte bine cariera.

Esentele romanesti arhaice si bizantine au marcat aproape toate lucrarile, un mare plus din punctul meu de vedere. In tendinta actuala de globalizare, in care muzicile isi pierd de multe ori orice identitate nationala, reperele “geografice” trebuie sa ramana macar la un nivel ascuns in orice limbaj sonor. Ii laud din nou pe cei trei interpreti – Daniel Kientzy, frumoasa Cornelia Petroiu si Mihai Vartosu – pentru pura pasiune cu care au realizat acest eveniment: nefiind platiti (!!!) si dedicand multe, multe ore repetitiilor, cu un respect de admirat pentru partiturile care le-au fost dedicate. Daniel, un mare prieten al muzicii romanesti, a avut “ambitia” sa gaseasca oameni talentati si in randul celor mai tineri creatori. Si iata ca a gasit.