Mod de administrare:
Cand? - in cadrul stagiunii de concerte organizate de British Council in colaborare cu UNMB si Muzeul National George Enescu. Primul concert a avut loc pe 21 decembrie 2010, urmatoarele vor avea loc pe 22 februarie si 29 martie (mai multe informatii pe www.britishcouncil.ro/britishcomposition).
Cum? - prin intermediul ansamblului Profil (director artistic Dan Dediu); in cazul concertului de marti, au (in)cantat Diana Mos, Petru Nemteanu (vioara), Marian Movileanu (viola), Alexandru Dutulescu (violoncel) si Adriana Maier (pian).
Efecte:
Starnirea curiozitatii, admiratie pentru "profili", ca tare-s buni, contactul cu o cultura muzicala foarte diferita de a noastra ca ethos si conceptie, motiv de a bea o bere cu prietenii compozitori dupa concert. Convingere ca Jonathan Harvey ("ff", forta, dramatism, directie muzicala perceptibila) este intr-adevar unul dintre cei mai mari compozitori ai momentului. Descoperirea lui Joe Cutler ("Jiggadybox", un mecanism in dezmembrare, talent, ludic, joaca reusita) si a lui Piers Hellawell ("A White Room", repetitie delicata). Reascultarea muzicii lui Philip Cashian, invitat doi ani la rand la cursurile de vara ICon Arts de la Cisnadie, un binevenit contact cu muzica noua dedicat tinerilor. Respect pentru structurarea logica din muzica lui Simon Bainbridge, sesizabila si la auditie.
Contraindicatii:
Gust destul de fad al pastilelor, usoare stare de plictiseala/dezinteres, balansare fragila a lucrarilor intre expresie frusta, directa, sincera, necomplicata (majoritatea lucrarilor au fost comandate pentru a fi destinate interpretilor tineri si foarte tineri!) si generic, simplism, banalitate sau chiar infantilism componistic - uneori, chiar in cadrul aceleiasi lucrari.
Bonus:
Pachetului i-a fost atasat o discutie in cadrul UNMB, in aceeasi zi, intr-un cadru relaxat, intre doi compozitori englezi prezenti - Philip Cashian (sef de catedra la Royal College din Londra) si Simon Bainbridge) - si compozitori romani (studentii lipsind aproape cu desavarsire la eveniment, au luat cuvantul nume respectabile: Livia Teodorescu, Bogdan Voda si Dan Dediu). Dupa prezentarea lucrarilor ce urmau a fi cantate in seara respectiva, s-au atins probleme interesante, despre care s-a mai discutat si se va mai tot discuta:
- problema identitatii nationale in muzica - exista? se simte? raspuns clar: da! - nu e vorba numai de influenta traditiei (culte sau orale), ci chiar, as adauga, de structurarea limbajului, de muzicalitatea lui, de comportamente specifice, de viziunea specifica asupra lumii, de istorie, etc etc. Cum suna muzica franceza, rafinata, armonica, delicata, cum suna muzica germana, complexa, axata pe dezvoltare, pe tensiune, cum suna muzica romaneasca.... cum suna, iata, muzica britanica, ethos-uri atat de diferite, gusturi atat de diferite...e oare posibila globalizarea in aceste conditii?
- ce e englez la muzica engleza? o folosire structurala a liniei melodice, spun ei; complexitatea rimica, spune Dan Dediu; o usoara impersonalitate cerebrala, zic eu. Oricum, au o expresivitate total diferita de a noastra.
- ne-am linistit, si studentii lor sunt la fel de dezinteresati de traditia muzicala ca si ai nostri. Numai ca alor nostri le displace ce s-a scris din secolul XX, ai lor refuza si "vechiturile". Mi-a placut ca Bainbridge a ascultat, inainte de a incepe sa isi scrie trio-ul, "Arhiducele" lui Beethoven. Se invata de oriunde, oricat de modern ai fi.
- s-a cazut de acord ca prejudecata "cerebralitatii excesive a muzici noi, o, atat de rece si inexpresiva" este atat...o prejudecata. "Compozitia e nebunia ascunsa in grile matematice" spune Dan Dediu, completat de Cashian - "compozitia nu este o stiinta, ci o treaba foarte dezordonata" - si de Livia Teodorescu - "compozitorul ordoneaza haosul" [citatele sunt aproximative, am si eu o varsta...]
- se poate invata compozitia? sau este un "dar divin"? raspuns: da! daca este vorba de tehnici studiate, de exercitii stilistice, extrem de utile (!) in gasirea unei voci proprii. Talentul, in schimb, ori il ai ori...nu.
- sunt compozitori care se axeaza pe detaliu sau pe combinarea de suprafete/volume. Cine are dreptate? toti, sunt moduri total diferite de gandire.
Si asa mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu