Listen to the world (and eat its food)

Back to reality, din inertia verii si, mai precis, de la un maret festival de muzica noua: Listen to the world! ISCM World Music Days. Festivalul a avut loc, in mod consecutiv, in orasele Visby, Växjö (nu ma intrebati cum se pronunta)si Gothenburg din Suedia, intre 24 septembrie si 4 octombrie 2009. ISCM este acronimul de la "The International Society for Contemporary Music", o retea ce cuprinde peste 50 de tari din toata lumea si care are ca scop promovarea si prezentarea muzicii contemporane asa-zis "culte". In fapt, eforturile societatii se concretizeaza in acest festival, World Music Days, un festival anual in care participa activ (prin lucrari selectate sau interpreti) toate tarile din ISCM. Prima editie a avut loc in 1923 (!) la Salzburg si, de atunci, cu o mica pauza intre '39-'41 (ehem), festivalul a existat cu obstinatie, in fiecare an in alta locatie. Tara respectiva se ocupa cu organizarea si strangerea fondurilor. Anul acesta a fost Suedia.



Acum ca am terminat cu informatiile plicticoase, trebuie mentionate urmatoarele: in primul rand, in Suedia e al naibii de frig, chiar atunci cand e soare. In al doilea rand, noi, participantii si delegatii tarilor membre, am fost imbuibati cu mancare in mod metodic si sadic de catre organizatori, aflati, in mod evident, intr-o conspiratie malefica impotriva brumei mele de silueta. In al treilea rand, felicitarile mele calduroase organizatorilor pentru designul afiselor si programelor, nu am reusit pana acum sa aflu cine a realizat fotografiile insa, in sfarsit, un festival de muzica, brrr, noua a avut o imagine vitala, tinereasca si atractiva, in comparatie cu sobrietatea plicticoasa si impersonala de pana acum. Totodata, publicitatea facuta festivalului a fost la inaltime, e adevarat ca suedejii au bani, cel putin fata de altii, dar iata ca salile au fost in general pline - sau chiar arhipline - si rar batea vantul printre scaune, cum se intampla de obicei.

In al patrulea rand, interpretarea lucrarilor a fost de la bine in sus, ceea ce este o performanta, chiar (sau ar trebui sa spun, "mai ales") pentru festivalurile de profil prestigioase, cum este ISCM-ul. Nu am participat decat la a doua jumatate de festival (si nici la toate concertele), deci nu am o viziune de ansamblu extrem de justa. Asa ca eu spun numai ce am vazut si auzit:
DR Vokalensemblet (ansamblul vocal al radio-ului din Danemarca), format din 18 cantareti, este extraordinar, voci de o calitate excelenta, o organicitate a ansamblului perfecta, o coeziune a programului ales rar intalnita (in festival). Au avut unul din cele mai bune concerte, din cele la care am asistat.
Percutionistul italian Fabrizio Spera a produs unul din cele mai interesante si haioase momente din festival, in special cu "Deconstructing IKEA", in care a cantat la (si a spart cu veselie) farfurii de la respectivul magazin. Un moment de virtuozitate care, insa, a depasit nota spectaculara, "de circ", si a fost chiar "muzica" - spre deosebire de alte evenimente.
Orchestra Sinfonica din Gothenborg, dirijata de Pierre-Andre Valade, profesionista, eficienta si muzicala, un alt concert bun din festival. La fel si ansamblul suedez Gageego!, dirijat de acelasi Valade.
Ensemble Orchestral Contemporain, ansamblu francez dirijat de Ludovic Perez, toti extrem de dedicati si talentati, unul din cele mai reusite concerte.
Kroumata, ansamblu de percutie suedez (infiintat in 1978), spectaculos de buni - dar, din pacate, lucrarile cantate nu i-au pus in evidenta (atat cum i-au pus, de exemplu, bis-urile).
Johan Berthling (contrabas) si George Kentros (vioara), doi interpreti suedezi preocupati de un nou gen de muzica, Genre X. Din nou, lucari inegale, insa, una peste alta, un experiment reusit si incitant.

Din pacate, entuziasmul pentru interpreti nu l-am impartasit si in audierea lucrarilor selectate. Daca proportia de barbati frumosi in Suedia este cam de 80%, cam aceeasi proportie a fost si cea a lucrarilor mediocre, sub-mediocre si "Dumnezeule ce a fost asta" din festival. Cu toata problematica gustului, a esteticilor alese, a diferentelor de "stil local", dintr-o perspetiva cat mai obiectiva, daca au ramas o mana de lucrari pe care le-am audiat cu placere si as dori sa le re-ascult. In rest, am remarcat anumite tendinte, caracteristice, de altfel, pentru festivaluri de acest gen. Pe de o parte, neconcordanta titlurilor si a notelor din program cu produsul sonor - discordanta intre titluri gen "Liniste" sau "Pace pe pamant" si lucrari care bubuiau in mod expresionist sau, invers, intre impersonalitatea distanta a unei piese intitulata "Violenta" au fost chiar haioase. Multe concerte au schimbat ordinea lucarilor din program, insa, datorita notelor de program intersanjabile, aplicabile la "orice", publicul nu isi prea dadea seama. Multe piese au suferit de boala "inceputului bun care dezamageste strasnic", multe de "pompierism orchestral"(hai sa facem tambalau, daca tot avem cu cine). Insa cea mai trista?bizara?problematica? mi s-a parut neutralitatea care a dominat festivalul. Este clar ca dupa o perioada de explozii de curente, de inventii, de daramari de tabu-uri, cum a fost secolul trecut, era natural ca muzicienii creatori sa fie derutati, sa se cuminteasca, sa nu stie incotro sa o ia si sa paseasca pe cai deja-batatorite. Aceasta este, poate, explicatia insipidului si a lipsei de originalitate sau curaj, a nestatorniciei stilistice sau estetice in aceeasi lucrare.

Insa, asa cum prin multe buruieni scapa si cate o floare, asa, din muzici care au trecut pe la ureche sau au brutalizat-o in mod barbar, au ramas unele de o calitate excelenta, mostre ale unui talent real (da, mai exista si asa ceva). Si anume:
Juste Janulyte, compozitoare lituaniana de 27 de ani, a avut o lucrare fascianta pentru ansamblu vocal, repetitiv-minimala, obsedanta si extrem de rafinata in sonoritati: Aquarelle.
Simon Steen-Andersen, danez nascut in '76, a dat dovada de o inventivitate muzicala si timbrala impresionanta in Ouvertures, concert pentru Gu-zheng amplificat si orchestra, o lume grotesca, distorsionata insa fascinanta. A beneficiat si de un solist genial, chinezul Liu Le. Excelenta lucrare.
Hugo Ribeiro, compozitor portughez, nascut in '83, a dedicat lucrarea sa unui mare autor conremporan - Letter for Kundera - si a facut-o cu talent si rafinament, printr-o lume onirica, bizara, a muzicilor suprapuse si a delicatetii consonante amestecate cu zgomotul.
Yannis Kyriakides (Cipru/Olanda, 1969), un show audio-vizual foarte bine facut, dedicat lui Solomon V. Shereshevskii: mnemonist S. , o muzica repetitiva, energica, un mecanism care a antrenat atat sonoritati acustice, cat si electronice.
Daan Jenssens (Belgia, '83 - an rodnic pentru compozitori de muzica noua, dupa cum se vede), ...nuit cassee, pentru viola si patru instrumente, calm, frumos, simplu dar eficient, muzica "simtita", cum se zice in argoul confratilor.
Jesper Nordin, suedez ('71), forta quasi-rock in Undercurrents, inventiv timbral, obsesii violente si coerenta componistica. Foarte bun.
Ivo Nilsson, tot de-al lor ('66), o lucrare-show pentru sase percutionisti care cautau sunete cu ustensilele unui compozitor: capsatoare, hartii rupte, scoch, foarfece si chiar o cadenta a lampilor de birou. Putin cam lung, putin cam Cage insa foarte rafinat timbral si a iesit din randuri (singura lucrare buna din concertul Kroumata...): Toccata (fara nici o legatura cu genul muzical, ci cu verbul "toccare", "a atinge").
Jenny Sunesson, tot Suedia ('73), The Great Destroyer: lucrare dedicata "sotului englez" si muntelui de nervi care vine cu el. Un exemplu de "experimental bun". Din aceeasi categorie, Erik Bunger cu Variations on a theme by Blind Willie Johnson (frumoasa piesa, desi lunga cat o zi de post).
Alte lucrari bune: Dariusz Przybylski (Polonia, '84), ....et disiderabunt mori..., pentru cor mixt; Balasz Horvath (Ungaria, '76), Looking back, o lucrare interesanta si bine facuta, in doua parti, cea de-a doua fiind recurenta (citirea de la coada la cap) primei parti, piesa inspirata de revolutia maghiara din 1848; Jesper Koch (danez, '67), The Snow Queen, dupa basmul lui Andersen, frumos, poetic, desi lipsit de o mare originalitate, un narativism foarte placut.

Dupa cum se vede, in general, lucrarile cele mai interesante au fost, in majoritate, cele ale tinerilor. Vive la jeunesse! - poate generatiile urmatoare vor scoate muzica din impasul in care se afla.



Si, in ultimul si cel mai important rand:
Ajungand la festival dupa concertul Norbotten NEO (ansamblu suedez dirijat de Petter Sundkvist), am ratat o excelenta piesa romaneasca selectata in festival, pe care insa o stiam din alte auditii. Este vorba de unul dintre cei mai importanti si originali compozitori romani la ora actuala, Octavian Nemescu , preocupat de recuperarea ritualului si, implicit, a functiilor originare ale muzicii - sacralitate, magie, catharsis si arhetipuri. Lucrarea Spectacol pentru o clipa (SPECTACLE pour un INSTANT) este un ciclu de implozii sonore maxime, cinci condensari ale exprimarii muzicale in cateva secunde fiecare, o reactie la "avalansa informationala" de astazi care ascunde o "necomunicare", o izolare aproape autista a individului in sine insusi - dupa cum ne spune si compozitorul in nota din program. O lucrare care se pare ca a avut un succes foarte mare in festival, asa ca putem sa fim mandri ca am fost reprezentati intr-un mod excelent.