Contemporania

A Little Crumb for Christmas

2011-12-24T15:12:00.001+02:00

Craciun Fericit! a venit si timpul nevrozelor de sezon, a alergaturii dupa cadouri si a abuzului de sarmale. Iata ceva sa va descreteasca fruntile si sa va aminteasca de magia care ar trebui sa domine aceasta perioada.

A Little Suite for Christmas, A.D. 1979 a fost scrisa de George Crumb cu gandul la superbele fresce ale lui Giotto din Capela Arena din Padova (1305-1306). Cele 7 miniaturi sunt adevarate bijuterii muzicale, concepute in stilul extrem de personal al compozitorului - colaj de obiecte muzicale, extinderea posibilitatilor timbrale ale pianului, joc de registre, fragmente de scari pentatonice sau de hexatonii (gama in tonuri).

1. The Visitation este o reprezentare sonora a clopotului, instrument sacru predilect, in diferite ipostaze: ciorchini hexatonici, franturi melodice pregnante, clustere (acord din secunde mici) stranii in grav. Printre bataile clopotelor, cantece de pasari in registrul acut.

2. Berceuse for the Infant Jesu, un cantec de leagan bimodal ce suprapune un ostinato obsedant cu o melodie pentatonica, un leitmotiv ce revine obsendant in creatia compozitorului.

3. The Sheperd's Noel creeaza un spatiu pastoral in care cantece de pasari in ritmuri diverse isi raspund unul altuia, fie ele cromatice, fie hexatonice.

4. Adoration of the Magi - un palindrom imperfect (ABCAB) in care franturi pentatonice se succed si se suprapun pe o melodica "primitiva" dar jubilatorie ce aminteste de folclorul copiilor.

5. Nativity Dance sintetizeaza elemente din partile precedente, intr-o scriitura eterogena si exuberanta ce reflecta o bucurie imensa a momentului sacru.

6. Canticle of the Holy Night suprapune trei lumi sonore diferite, intr-un palimpsest misterios: o obsesie lenta in corzi ciupite, o melodica fragmentata, discontinua si un citat deformat, un colind englez din secolul XVI ("Coventry Carol") cantat cu efectul de "harpa eoliana" (clapele apasate silentios si glissando pe corzi cu cealalta mana) si in pizzicato pe corzi.

7. Carol of the Bells - colinda jubilatorie a clopotelor readuce ecouri din prima parte, creind un nou tip de clopot, prin suprapunerea a 3 sau 4 scari pentatonice diferite.

Auditie placuta!

Meridian 2011: impresii fugitive

2011-12-11T22:48:00.000+02:00

S-a incheiat inca o editie a festivalului “Meridian – Zilele SNR-SIMC”. Cu bune si cu rele, a fost un eveniment important si ii dorim sa infrunte mai departe situatia financiara extrem de defavorabila si sa continue sa promoveze muzica noua romaneasca si internationala. In calitate de compozitor cantat, m-am simtit si mandra, si bucuroasa sa particip activ in acest festival, ca sa nu mai pun la socoteala faptul ca am avut niste interpreti exceptionali. In calitate de spectator, mi-a parut rau ca nu am ajuns la toate concertele, din lipsa de timp, insa voi incerca sa schitez un foarte scurt inventar al impresiilor mele.

PRO:

-Concerte variate si repartizate intr-un mod echilibrat – unul sau doua pe seara. Mi se pare extrem de potrivit pentru un festival care dureaza o saptamana si are un buget si foarte restrans.

-Fuzionarea cu alte arte, un trend sincretic care prinde din ce in ce mai mult si la public, si la muzicienii implicati. Anul acesta a fost vorba de trei evenimente: micro-spectacolul KALON, pe muzica Maiei Ciobanu (fiind vorba de fapt despre concertul sau de percutie si mediu electroacustic) si coregrafia impresionanta a Loredanei Nicola. Scurt dar dens si impresionant, KALON a implicat un grup de 5 dansatoare tinere foarte expresive care au interactionat cu o scenografie minimala dar foarte eficienta.

Un al doilea caz a fost colaborarea intre ansamblul Traiect (condus de Sorin Lerescu) si ansamblul Inter-Art (condus de Mihaela Vosganian) – mai precis, a fost vorba despre doua lucrari interpretate coregrafic (Mihaela Vosganian – dramatica “Sempre un altra ciaccona” pentru vioara si banda si Sorin Lerescu – hieratica “Phonologos III” pentru orga), doua momente interesante care i-au adus in prim plan pe talentatii dansatori Alina Lazar si Emil Rengle, precum si pe dansatoarea si coregrafa Liliana Iorgulescu, un nume de referinta pe scena artelor contemporane.

Al treilea moment spectacular l-a constituit non-spectacolul duo-ului Irinel Anghel – Sorin Romanescu, “Meeting on the Moon”, un eveniment care face parte din seria “Guitar Hands on a Singing Body”(concept vizual, Raluca Ghideanu). Recunosc ca acesta din urma m-a impresionat cel mai mult, in ciuda unor lungimi in partea mediana, a fost un moment care a reusit sa realizeze ce si-a propus si anume, sa ne transporte intr-o alta dimensiune. O mentiune speciala merita si foarte simpaticul robotel cantator Dorothy.

-Lucrari bune si foarte bune din care voi selecta cateva, din amintire: mi-a placut lucrarea pentru flaut solo “...e nel tempo si disperdre” de Paolo Rotili, interpretata exceptional de Ana Chifu, o lucrare ce pune la incercare atat virtuozitatea, cat si inteligenta interpretului, desi (cam prea) tributara stilului lui Salvatore Sciarrino.

M-a impresionat talentul ucraineanului Volodymyr Runchak din piesa pentru pian “Homo Ludens” (interpretata cu aplomb de Marianna Humetska), foarte “simtita” si simpatica. M-a reimpresionat minunata “Echos 2” pentru vioara si sintetizator de Stefan Niculescu, o lucrare de o forta incredibila, prezentata de aceasta data intr-un vesmant eterofonic de catre Marius Lacraru (in concertul ansamblului Archaeus). M-a socat eficienta cu care un (aparent) simplu ostinato poate crea un univers incredibil – in “Trommelbass” de Myriam Marbe (pentru trio de coarde si percutie) si m-au uluit talentul si forta vizuala ale lui Dan Dediu in “Hyperkardia III. In memoriam Schnittke e Denisov” (care a scos sange din degetele foarte talentatilor membri ai ansamblului Profil, dar rezultatul a fost pe masura efortului).

-Tiberiu Soare! un dirijor absolut exceptional, de o eficienta si mobilizare rara in situatii “de criza” si care, dupa cum a remarcat cineva, inca mai creste de la concert la concert – adica, nu am vazut tot!

CONTRA:

-Prezenta, ca de obicei, jenant de mica a publicului – insa nu ma refer la publicul in general amator de arte noi sau de muzica noua, ci in mod special la cei care ar trebui sa fie direct interesati de contactul cu interpretii, in primul rand, si cu muzica colegilor/viitorilor lor colegi, in al doilea rand, adica de studentii de la compozitie. No comment.

-Numarul mic de repetitii – evident, un rezultat al bugetului foarte, foarte redus, insa e o problema. De care nu vom scapa prea curand. Si care s-a simtit, pe alocuri. Trebuie neaparat sa scapam cumva de concerte incropite, de concerte facute pe fugareala si cu ochii pe ceas.

-Din pacate, ca orice festival de pe lumea asta, si “Meridian”-ul a inclus compozitori care trebuia sa fie inclusi, e o regula nescrisa si, in fond, perfect justificabila, insa nu imi pot inchipui ca anumite criterii de valoare, care totusi cladesc o anumita reputatie pentru un astfel de eveniment, sunt structura pe care acesta continua sa existe, nu pot totusi sa primeze in alcatuirea programului. Ma jenez sa dau nume (ehem, antepenultima si penultima piesa din concertul “Traiect”, ehem).

Doresc sa inchei prin a multumi si pe aceasta cale, minunatilor interpreti care sunt Irina Ungureanu, Ana Chifu, Maria Chifu, ansamblul Profil si Tiberiu Soare, precum si organizatorilor festivalului (in frunte cu Sorin Lerescu). Pentru tot.

Frumosii Ingeri Negri

2011-11-29T23:45:00.003+02:00

41 de ani au trecut de cand George Crumb a pus pe hartie ultima nota din celebrul sau cvartet “Black Angels” si sfredelitorul sau inceput inca mai face pielea gaina ascultatorilor. Socanta dar si miraculos de frumoasa, lucrarea a fost scrisa in timp ce se desfasura razboiul din Vietnam. Crumb a incercat, poate intuitiv, poate voit, sa reprezinte sonor pe de o parte, polaritatea Bine-Rau, tradusa in simbolistica cea mai clara si accesibila, Dumnezeu-Diavol si, pe de alta parte, ideea de anarhie, de revolta, de distrugere asociata cu imaginea lui Lucifer, “ingerul negru”.

Aceasta polaritate este transferata, din punct de vedere structural, intr-un experiment: jocul cu doua numere, 7 si 13, pe aceleasi conotatii simbolice (7 – echilibru, calm, pozitiv, 13 – rebeliune, corupere a perfectiunii, negativ), aceste doua numere fiind utilizate obsesiv atat in macrostructura (13 sectiuni grupate in 3 parti mari), cat si in detaliu (numarul de repetitii a unei figuri, numarul de sunete dintr-o melodie sau dintr-o melisma, intervalica etc.). Printr-o coincidenta stranie, lucrarea a fost terminata in data de vineri 13, anul 1970. O data care i-a fost norocoasa lui Crumb, avand in vedere ca “Black Angels” a devenit una din cele mai cunoscute si cantate lucrari ale secolului trecut.

Voi lua pe rand, extrem de schematic, fiecare pol in parte. Raul, asociat cu simbolistica demonica, este simbolizat prin ideea de distorsiune, mai ales timbrala. La inceput, bunaoara, toate coardele canta in registrul lor supraacut, foarte aproape de calus (tehnica se numeste “sul ponticello” si creeaza un sunet metalic), in tremolo foarte rapid si glissando. Crumb isi numeste acest personal sonor “insectele electrice”, o sonoritate “de masa” foarte apropiata timbral de muzica electronica, iar efectul de roi dement de insecte care se apropie si se departeaza este creat prin socurile dinamice – de la fff (violenta maxima) la ppp (delicatete maxima). Un alt exemplu: tema celebrului imn latin “Dies Irae” (folosita pana la refuz in toate mega-productiile hollywoodiene) apare in doua situatii, de ambele dati distorsionata timbral (o data prin presiunea foarte mare de arcus, care duce sunetul pana la granitele zgomotului si a doua oara prin pizzicato-uri). In afara de distorsiune, remarcam folosirea obsesiva a intervalului de triton sau cvarta marita, un interval care era evitat in perioada medievala si renascentista pentru sonoritatea sa “prea disonanta” si instabila, fiind poreclit “Diabolus in musica”.

Binele, in schimb, este asociat muzicii religioase pe filiera catolica – imnul gregorian, calm, hieratic. Aici avem din nou de a face cu distorsionarea unui citat celebru: este vorba despre inceputul din liedul lui Schubert, “Fata si Moartea” (iata si simbolistica thanatica) care este transformat intr-un fel de coral gregorian in sectiunea intitulata “Pavana Lachrymae”. Tot in sfera Binelui intra si muzicile “primitive”, de fapt sugestia lor, prin segmente extrem de aerisite si bizare timbral, pe o melodica aproape “naiva”, cu fragmente de incantatii, de scandari soptite in care cei patru cordari intoneaza numere in diferite limbi (de la germana la japoneza si pana la Swahili).

Reintoarcerea la muzica asa-zis primitiva este un crez artistic extrem de puternic al lui Crumb. Cam incepand cu perioada Barocului, muzica e condusa de acumulari de tensiune care duc spre un final implacabil, cadenta finala: este vorba despre o forma narativa a muzicii, subscrisa timpului linear, occidental, unidirectional (A-->B) si a unei ascultari eminamente teleologice, a asteptarii unui final, a unei rezolvari (a unei Apocalipse, la scara mai mare, filozofica). Crumb afirma ca acest tip de forma narativa a inceput de mult sa se erodeze si ca trebuie sa ii ia locul formele simple, clare, non-evolutive, motiv pentru care toata opera sa este conceputa in suite, “snopuri” de miniaturi. Complexitatea la Crumb se intalneste in microstructura, in analiza detaliului, lucrat, mai ales din punct de vedere timbral, cu o precizie de bijutier. Macrostructurile sunt, in general, insa, extrem de accesibile si unui prim nivel de perceptie a ascultatorului, un fapt extrem de benefic avand in vedere ca ne aflat in epoca vitezei, a scanarii in graba a informatiei de pe internet, o epoca in care claritatea si pregnanta sunt vitale. Tot in legatura cu muzica “primitiva”, sunt evidente influentele timbrale; “Black Angels” include, de exemplu, o sectiune numita “Sounds of Bones and Flutes”, in care interpretii simuleaza sonoritati de flaute traditionale (se canta pe coarde cu partea de lemn a arcusului) si de percutii delicate (coardele sunt lovite cu partea de lemn a arcusului, interpretii emit si zgomote percutante cu limba, tongue clicks). La un mod mai general, Crumb are o afinitate clara pentru temporalitatea de tip oriental, pentru timpul circular, non-evolutiv, ceea ce se reflecta si in structurarea muzicii sale. Precum am mai spus, muzica lui Crumb nu intra in marea categorie a muzicii narative, evolutive, ci in cea a muzicii expozitive (in care sunt prezentate personaje sonore si lasate sa “fiinteze” intr-un mod extrem de natural). In schimb, compozitorul foloseste, pe filiera initiata de Debussy si continuata de Stravinski si Messiaen, juxtapunerea si suprapunerea de obiecte sonore pregnante si foarte diverse din punct de vedere timbral – pe scurt, o constructie de tip mozaic. Aceste obiecte-personaje nu creeaza intre ele neaparat tensiuni asa cum o face muzica clasica sau romantica, ci pur si simplu coexista, ceea ce da un feeling de static structurilor lui Crumb. Tipul asta de forma e foarte vizibil pe partitura chiar si pentru ochiul unui nespecialist.

Revenind la opozitia Bine-Rau, aceasta poate fi de fapt cel mai bine rezumata de cele doua momente solistice din cvartet. Primul dintre acestea, sectiunea a 4-a, este numit “Devil Music”, subintitulat “Cadenza accompagnata”. In orice concert, momentul cadential este o explozie de virtuozitate a interpretului solist, o explozie de multe ori improvizata, deci construita cu ajutorul intuitiei si a posibilitatilor tehnice – pe scurt, nu neaparat foarte coerenta. Si aici, tema viorii, “Vox Diabolo”, este eterogena, distorsionata (presiune foarte mare de arcus), un mozaic de mici obiecte sonore (gesturi muzicale), exploatandu-se registrul grav al viorii. Zigzagarea tumultoasa a viorii este acompaniata de scurte insertii ale unui “Dies Irae” foarte distorsionat. In contrast perfect, sectiunea a 10-a se numeste “God-music” – muzica Divinului. Solo-ul apare de aceasta data, foarte omogen si calm, la violoncel in registrul acut (!), pe sunete armonice – care sunt un efect extrem de “pur” ca sonoritate, tema (“Vox Dei”) fiind acompaniata de un coral de pahare de cristal (ceilalti trei interpreti). Nu intamplator, subtitlul acestei sectiuni este “Aria” – moment de “respiro” intr-o opera, in care actiunea ingheata si unul dintre personaje isi demonstreaza tot virtuozitatea, dar intr-un mod mult mai...cantabil (sic), mai fluent. Momentul din cvartet este, daca mi se permite un mega-cliseu (dar nu-mi vine in minte ceva mai adecvat), dumnezeiesc de frumos.

Se mai poate vorbi pana la infinit despre “Black Angels”, se pot scrie tomuri intregi (s-au si scris). Eu sper numai ca v-am starnit putin curiozitatea si ca veti asculta aceasta – cu adevarat – capodopera a secolului trecut. Si ca un detaliu amuzant: atasez si un filmulet in care solistul celebrului cvartet Kronos povesteste ca motivul pentru care acest ansamblu s-a format a fost...faptul ca el s-a indragostit de “Black Angels” si vroia neaparat sa cante aceasta piesa si nu avea cu cine. Inca un detaliu amuzant: debutul cvartetului, “Noaptea insectelor electrice” (“Night of the Electric Insects”) apare pe coloana sonora a filmului “Exorcistul”.

Meridian 2011: Stire de presa

2011-11-29T14:37:00.001+02:00

Ştire de presă
Bucureşti, 24.11.2011

Festivalul Internaţional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC” (7th MERIDIAN, ISCM-Romanian Section International Festival) Ediţia a 7-a, Bucureşti, 5-10 Decembrie 2011
www.snr.cimec.ro

Între 5-10 decembrie 2011 va avea loc în Bucureşti cea de-a 7-a ediţie a Festivalului Internaţional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC“.
Organizatori: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Secţiunea Naţională Română a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană (SNR-SIMC).

Co-organizatori: Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Muzeul Naţional „George Enescu“.

Parteneri: Uniunea Compozitorilor din Bulgaria, Asociaţia Română a Femeilor în Artă (ARFA), Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Editura Glissando a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Les AMIS Concerts (Canada), UNATC
„I. L. Caragiale”.

Parteneri Media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Actualitatea Muzicală, Muzica, cimec.ro, CONTEMPORARY MUSIC - Romanian Newsletter, Contemporania, No14 Plus Minus - Contemporary Music Journal.

Director Fondator: Adrian Iorgulescu, Preşedintele UCMR. Direcţia artistică a Festivalului este asigurată de Comitetul Executiv al SNR-SIMC: Sorin Lerescu, preşedinte, Doina Rotaru, Carmen Cârneci, Dan Dediu şi George Balint.

Având ca generic permanent Puncte cardinale, Festivalul Secţiunii române de muzică contemporană propune publicului, şi în acest an, un program de mare interes în ceea ce priveşte experienţele şi tendinţele estetice de ultimă oră din muzica de azi. Afişul festivalului include concerte camerale, recitaluri, o lansare de carte muzicală şi partituri, spectacole de muzică contemporană şi de expresie coregrafică contemporană susţinute de interpreţi şi ansambluri de notorietate din ţară şi din străinătate.

Vor fi prezente la Bucureşti cu acest prilej – fie ca oaspeţi ai Festivalului, fie cu lucrări incluse în program – personalităţi componistice din diferite ţări: Canada, Serbia, Ucraina, Italia, Suedia, Franţa, Austria, Bulgaria, Israel, Brazilia, Slovenia, Rusia, Spania, Marea Britanie, Statele Unite.

Muzica românească va fi în prim-plan şi la această ediţie a Festivalului prin lucrări aparţinând diferitelor generaţii de compozitori.

Aula Palatului Cantacuzino, sala „George Enescu“ şi Studioul de Operă ale Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti vor vibra, la început de decembrie, de sonuri contemporane în cadrul unui eveniment muzical de mare prestigiu şi de tradiţie pe scena muzicală românească şi în lume: Festivalul Internaţional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC“.

Sorin Lerescu Preşedintele SNR-SIMC

CONFERINŢA DE PRESĂ va avea loc Miercuri, 30 noiembrie 2011, Ora 13, Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei 141, sector 1

InnerSound

2011-11-25T15:52:00.012+02:00

Echipa Contemporania (Sabina & Diana) impreuna cu o mana de prieteni de nadejde va invita vara viitoare la un mic festival-experienta, care isi propune sa demonstreze ca emotie si expresivitate exista in orice tip de muzica.

InnerSound

Festival de Arte Noi
Bucureşti, 28-30 august 2012

Organizatori:

Asociatia OPUS – preşedinte Cătălin Creţu
Sabina Ulubeanu, director artistic
Diana Rotaru, director artistic, manager de proiect
Mihai Cucu, coordonator arte vizuale
PR/Creative consultant: Adina Hotinceanu

Parteneri:

Muzeul Ţăranului Român
Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti – Centrul de Muzică electroacustică şi Multimedia (CMeM)
Asociaţia ARTEk (Olanda)
Dublin Sound Lab (Irlanda)

Loc:

Muzeul Ţăranului Român, Clubul Ţăranului

Conceput ca o alternativă pentru festivalurile de tip convenţional, InnerSound îşi propune ca, într-un timp şi spațiu limitat, să elibereze publicul de prejudecăţile inerente create de delimitarea artificială dintr-o sală de concert sau de spectacol (scenă-public).

Într-un spaţiu intim, relaxat şi relaxant, primitor, publicul va putea comunica direct cu artiştii şi va pătrunde în altă lume. O lume a misterului şi a magiei sonore şi vizuale, ascunse sub masca realităţii.

Simbolul InnerSound este fereastra deschisă către interior, către propriile vise şi idei creative, simbol extras din fotografia Sabinei Ulubeanu.

Timp de trei zile, canicula bucureşteană va putea fi îmblânzită de experienţe artistice cu totul deosebite, centrate în jurul MUZICII şi a IMAGINII. Tineri interpreţi, compozitori, fotografi şi artişti video din Romania, Elveţia, Irlanda şi Olanda îşi vor asuma rolul de gazde şi de magicieni. Invitaţii festivalului sunt fie artişti de renume internaţional, fie tineri creatori plini de entuziasm a căror valoare a fost deja recunoscută în mediul cultural românesc şi nu numai. Pentru mulţi dintre noi, o experienţă culturală cu adevărat “reuşită” este cea savurată acasă, în fotoliul preferat, sau într-un club cu prieteni dragi, ascultând sau privind ceea ce îţi place cu adevarat. Scopul nostru este să oferim publicului bucureştean o asemenea experienţă.

Evenimentele InnerSound 2012

Instalaţie audio-video: Cătălin Creţu

Într-unul dintre spaţiile InnerSound (spaţiu conceput în spiritul fotografiei simbol) va funcţiona o instalaţie video-muzicală concepută de Cătălin Creţu. Instalaţia va crea un spaţiu de tranziţie pentru public, o punte între lumea reală şi cea imaginară, oferită de InnerSound.

Expoziţie foto

O expoziţie foto permanentă semnată Sabina Ulubeanu, Mirona Radu, Mihai Cucu, Gyuri Ilinca, Cristina Irian şi Horia Niţu va însoţi toate evenimentele InnerSound.

Întâlniri în timp şi spaţiu

Întâlniri în timp şi spaţiu vor fi micro-concerte care vor cuprinde muzici din toate timpurile, publicul călătorind de la un interpret la altul.

Participă: Alexandru Tomescu (vioară), Laura Buruiană (violoncel), Ana Chifu (flaut), Irina Ungureanu (soprana), Tamara Dica (viola), Maria Chifu (fagot) etc.

Grünes Blatt (Elveţia)
Hăulita de la Gorj
Grupul elveţian Grünes Blatt (“Frunză Verde”), format din Irina Ungureanu (voce), Dominique Girod (contrabas), Urs Vögeli (chitară electrică) şi Mats Spillmann (trompetă), vor oferi improvizaţii pe muzică tradiţională românească, fuzionând elemente de muzică nouă, cultă, cu free jazz şi folk. Fascinantul amestec sonor va cuprinde şi compoziţii ale lui Dominique Girod. Irina Ungureanu este una din cele mai versatile şi apreciate voci din lumea muzicii noi şi experimentale, dar şi un dedicat promotor al stratului muzical arhaic românesc, modelat de culori ale timpului prezent.

Henry Vega: Worm Songs (Olanda)

Un hipnotic spectacol multimedia de o ora pentru voce şi computer creat de compozitorul Henry Vega (Olanda/S.U.A.), va aduce în atenţia publicului o altă voce de excepţie, Anat Spiegel (Olanda/Israel), al cărei stil non-convenţional se datorează implicării în zone muzicale extrem de diverse, de la electro-pop la muzică contemporană. Procesarea live a vocii este dublată de cea a imaginilor video, forme nepământene născute din imaginaţia lui Emmanuel Flores (Olanda/Mexic).

Seară de film

Cineaşti şi artişti video vor prezenta o serie de scurtmetraje, a căror muzică originală, născocită de tineri compozitori români, va fi interpretată live. Scurtmetrajele, având ca temă comună simbolul ferestrei, vor reprezenta o referire la tradiţia cinematografică a filmului mut acompaniat de muzică live, acest tip de eveniment fiind inedit în spaţiul cultural românesc. Sabina Ulubeanu, Darie Nemeş-Bota, Diana Gheorghiu, Cornelia Zambilă, Cristian Lolea Cristina Uruc şi Victor Colţea vor traduce prin sunete poveştile concepute de Mirona Radu, Mihai Cucu, Emmanuel Flores, Oana Nechifor, Pim Heerkens, Adriana Sandu.

Toate proiectele din seara de film vor fi concepute special pentru InnerSound, avand ca liant simbolul ferestrei.

Interpretează: Ana Chifu (flaut), Maria Chifu (fagot), Tamara Dica (viola), Laura Buruiană (violoncel)

Irinel Anghel & Sorin Romanescu: Why Not?

Duo-ul Anghel & Romanescu este reprezentativ pentru muzica experimentală din România, şi binecunoscut pentru versatilitatea şi creativitatea prin care explorează mereu noi idei, noi teritorii. Din acest motiv, muzica lor nu poate fi cuprinsă cu o singură etichetă. Au inventat noi genuri muzicale şi spectaculare: innerworld music, sound cooking, electronade, SONeerie, loopsterie, RenaiScienceFiction opera. Cei doi muzicieni, deopotrivă compozitori şi interpreţi garantează prin prezenţa lor evenimente ne-obişnuite. Acesta este un spaţiu imaginativ pe care cei doi îl câştigă pas cu pas, limitele fiind împinse din ce în ce mai departe de o “normalitate” unanim acceptată. Niciodată nu îşi deconspiră în totalitate proiectele, lăsând publicul să savureze surprizele şi misterul apariţiei lor scenice şi muzicale.

Improvizaţie vocală

Irina Ungureanu şi Anat Spiegel îşi vor împleti vocile într-o improvizaţie experimentală, o călătorie prin sonorităţi non-convenţionale.

Dublin Sound Lab (Irlanda)

Dublin Sound Lab este un ansamblu din Irlanda specializat in muzica electroacustica si in procesari live cu ajutorul computerului. Ansamblul a fost format in 2008 de catre compozitorul Fergal Dowling si organistul Michael Quinn, si a interpretat, pana acum, lucrari ale celor mai importanti compozitori contemporani.

SeduCânt:Sonic Woods (Romania)

SeduCânt propune un tip de interpret modern, deja adoptat de diverse ansambluri de aici şi de peste hotare, un interpret polivalent, care se foloseşte de întreg arsenalul său expresiv – instrument, corp, voce, mimică. SeduCânt a participat până acum la festivaluri de muzică contemporană şi nu numai – Meridian (Bucureşti, decembrie 2010), SIMN sau Cluj Modern (2011), JazzAndMore (Sibiu, 2011).
In cadrul InnerSoud, SeduCant va realiza, cu ajutorul sculptorului Panaite Chifu, o instalatie scenografica, punctata de elemente muzicale, video si coregrafice, un spectacol ce se va numi Sonic Woods si care va sugera o lume bizara, inversata, o lume in care padurile cresc din cer si cerul, din oameni. Cele doua interprete, Ana si Maria Chifu vor culege si se vor juca cu instrumente din padurea suspendata.

Meridian 2011

2011-11-01T23:06:00.008+02:00

Luna decembrie...luna a nametilor, a blocajelor de trafic de tip iarna-nu-i-ca-vara, a gripei,a nasului degerat, a goanei demente dupa cadouri. Recunosc, intr-o viata anterioara am trait la tropice. Insa are si parti bune decembrie, vinul fiert cu scortisoara, sclipirea zapezii dimineata, vacanta si, nu in ultimul rand, o explozie de energie frenetica in sufletul fiecaruia, de parca am vrea sa umplem cu viata sfarsitul unui an care nu va mai fi, sa-l mai tinem un pic pe loc. Poate si asta este explicatia supravietuirii socante - si admirabile - a festivalului MERIDIAN, festival de muzica noua (brrr) aflat in lupte vajnice cu lipsa aproape totala de fonduri (brrr) si cu disputele "delicioase" care insotesc orice astfel de proiect (brrr). Anul acesta, ca si anul trecut, Contemporania este partener media al festivalului, motiv de mandrie pentru noi si de postari mai dese pentru voi. Ne-au furat treburile in ultimele luni si ne cerem iertare.

Revenind la subiect - Editia a 7-a a Festivalului International MERIDIAN - Zilele SNR-SIMC, festival avand ca motto permanent "Puncte cardinale" (nu dintr-o lipsa de inspiratie, ci din problemele de buget care fac ca programul sa fie mereu incropit cu rugaminti la toate divinitatile posibile si imposibile) se va desfasura intre 5 si 10 decembrie 2011, in cadrul Aulei Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei 144) si al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti (Stirbei Voda 33). Festivalurile de muzica noua pot fi comparate cu fulgii de zapada: seamana intre ele, ce-i drept, insa este totusi fiecare diferit, fiecare are magia (sau lipsa de magie) proprie - si va invitam sa descoperiti si fulgul din decembrie, intrarea e libera, se canta muzica proaspata, in cel mai rau caz va veti alege cu o experienta inedita.

Programul complet il puteti gasi aici, eu doar voi puncta in continuare evenimentele din cadrul festivalului.

LUNI 5 decembrie, Aula Palatului Cantacuzino

19:00 Les Amis Piano Duo, doua pianiste din Canada (Marianna Hmetska si Erika Crino), urmate de un concert al ansamblului romanesc devotioModerna (de fapt un proiect de promovare a muzicii noi, cu o formula variabila, conceput si condus de Carmen Carneci)

MARTI 6 decembrie, Aula Palatului Cantacuzino

19:00 Trio Aperto
Dolores Chelariu pian, Dan Avramovici clarinet Ladislau Csendes vioară, violă Program:
Satoshi Tanaka (Japonia) – 5 ABORDS to TRIO APERTO (1999) for violin, clarinet & piano
Theo Loevendie (Olanda) – AKSAK (1997) for violin & piano
Jiri Pauer (Republica Cehă) – MONOLOGUE (1974) for solo clarinet
Diana Gheorghiu – MANDUKYA III OPOSSITES (2011) for violin, clarinet, piano & tape (p.a.a.)
Joji Yuasa (Japonia) – MY BLUE SKY III (1977) for violin solo
Carmen P. Basacopol – PLÂNGERILE PROFETULUI IEREMIA op.134 for clarinet & viola Bogdan Vodă – VIZIUNI PARALELE (2011) for clarinet, viola & piano (p.a.a.)
Fred Popovici – SOUPIR D’UN SON (1983) for violin & tape
George Balint – RHOE (1994) for clarinet, violin & piano

MIERCURI 7 decembrie, UNMB Studioul de Opera

19:00 Ansamblul Traiect (Sorin Lerescu) in colaborare cu Inter-Art (Mihaela Vosganian), conducere muzicala Sorin Lerescu

JOI 8 decembrie, Aula Palatului Cantacuzino

19:00 Ansamblul Archaeus

VINERI 9 decembrie, Aula Palatului Cantacuzino

18:00 Mirabiola, recital de viola Cornelia Petroiu
19:30 Recital de lieduri Bianca si Remus Manoleanu (soprana si pian)

SAMBATA 10 decembrie, UNMB

18:00 Foyer-ul UNMB - lansare de carte muzicala si de partituri a Editurii Glissando a UNMB
19:00 Sala "George Enescu" - concert al ansamblului Profil (director artistic Dan Dediu), dirijor Tiberiu Soare
20:30 Studioul de Opera - Guitar Hands on a Singing Body, un proiect-spectacol al duo-ului Irinel Anghel si Sorin Romanescu (voce, chitara, live electronics)

un miligram George Enescu

2011-08-19T14:31:00.001+03:00

Astazi se implinesc 130 de ani de la nasterea lui George Enescu. Majoritatea il cunosc dupa cele doua rapsodii, mai ales prima. Lucrari de tinerete, foarte bine scrise, simpatice foc, dar nu transcendentale.
Adevaratul Enescu e inovator pana la limita suportabilitatii. Transcende orice stil si limbaj. Modifica timpul si iese din masurabil.
A scris muzica spectrala inainte de orice definitie a acesteia. A scris eteorofnic MULT inainte ca Boulez sa-si fi asumat, complet fraudulos, reinventarea acestei sintaxe muzicale.

Today we celebrate 130 years from George Enescu's birth. He is well known for his 2 Romanian Rapsodies, composed when he was very young. These are really cute works, extremely well written, but not transcendental ones.
The real George Enescu inovates beyond all bearing. He rises above any style and musical language. He totally modifies time perception and the feelings in his works cannot be measured.
George Enescu wrote spectral music long before the term was even released (carillons nocturnes for piano). He wrote heterophonic music long before Pierre Boulez unfairly claimed the re-invetion of this musical syntax.
My favourite works (in this period of my life) are:

Muzici romanesti in Festivalul Enescu

2011-08-11T21:49:00.005+03:00

Harry Potter on LSD?

A XX-a editie a Festivalului Enescu aduce ca noutate, pe langa "schimbarea de look", integrarea muzicii noi romanesti - si nu numai - in programul festivalului, o socanta si extrem de binevenita schimbare de perspectiva. Daca pana acum, muzica noua romaneasca cel putin era surioara-cea-urata a "marii muzici", concertele ce includeau compozitorii-din-pacate-inca-vii fiind inghesuite inaintea festivalului propriu-zis, iata ca vine un val de schimbare, sa speram cu impact asupra modului in care este promovata muzica noua in Romania. Citez de pe site din "manifestul" noii editii:

"Pentru amatorii de muzică nouă, seria „Muzica secolului XXI” indică exact locurile potrivite pentru a afla pulsul vremurilor moderne, postmoderne şi contemporane. (...)Ne întindem privirile timp de un secol până la numeroase prime audiţii, în special ale compozitorilor români. De altfel, întreaga serie de concerte are ca dominantă aspectul românesc: ansamblurile (Hyperion, Profil, Archaeus, trio Contraste, cvartetul Florilegium, Camerata Regală şi filarmonici din ţară), corurile de cameră, dirijorii (Tiberiu Soare, Cristian Lupeş ş.a.) şi soliştii (Laura Buruiană, Dana Borşan ş.a.). (...) Ceea ce ar putea părea rezervat „specialiştilor”, este de fapt o experienţă inedită şi revelatoare pentru orice ascultător de muzică, fiindcă fidelitatea faţă de muzica clasică se completează şi cu aducerea la zi a cunoştinţelor despre destinul actual al acesteia. În muzica nouă stau reverberaţiile trecutului, aşa cum, florile sonore de azi devin rădăcini ale muzicii zilei de mâine."

Frumos! sa speram ca o sa ii tina. Mai jos aveti extrase din program concertele cu muzica romaneasca. Programul complet il gasiti aici.

VINERI, 02.09
19:30
MARI ORCHESTRE ALE LUMII
RESIDENTIE ORKEST / Filarmonica din Haga
Sala Mare a Palatului
Dirijor : CHRISTIAN BADEA
Solist : DAN GRIGORE - pian

Program :
Dan Dediu (laureat al Concursului Internațional "George Enescu" - ediția 1991) - Atlantis (primă audiție absolută)
E. Grieg - Concertul în la minor pentru pian şi orchestră op. 16
H. Berlioz - Simfonia fantastică op. 14

SÂMBĂTĂ, 03.09
11:00
MUZICA SEC. XXI / ENESCU ȘI CONTEMPORANII SĂI
ANSAMBLUL "HYPERION"
Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune
Dirijor : IANCU DUMITRESCU

Program :
Hans Tutschku - "Nacht" pentru clarinet bas, percuţie si violoncel (primă audiţie)
Chaya Czernowin - "Duo Leat" (slow duo) pentru două clarinete bas (primă audiţie)
Ana-Maria Avram - "Penumbra" (III) pentru percuţie, ansamblu şi sunete asistate de computer (primă audiţie)
Iancu Dumitrescu - "Monoliths gamma" pentru percuţie, ansamblu şi sunete electronice (primă audiţie)

SÂMBĂTĂ, 03.09
17:00
MUZICA SEC. XXI / ENESCU ȘI CONTEMPORANII SĂI
ANSAMBLUL "PROFIL"
Ateneul Român
Dirijor : TIBERIU SOARE

Program :
Anatol Vieru - Ricercare per NYU
Cristian Lolea - Lucrare în primă audiţie
George Balint - HunaB Ku (lucrare în primă audiţie)
Aurel Stroe - Preludii lirice
John Adams - Chamber Symphony

SÂMBĂTĂ, 03.09
19:30
MUZICA SEC. XXI / ENESCU ȘI CONTEMPORANII SĂI
CAMERATA REGALĂ
Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune
Dirijor : CRISTIAN LUPEŞ
Solist : HORIA MAXIM - pian
Participă Corul de cameră "PRELUDIU" al Centrului Naţional de Artă "Tinerimea Română"
Dirijorul corului : VOICU ENĂCHESCU

Program :
Vlad Maistorovici (laureat al Concursului internațional "George Enescu" - ediţia 2001) - Fanfare (primă audiţie absolută)
Michael Jarell - Etudes de Debussy
L. Dănceanu - Concerthymne (Concert pentru pian şi orchestră de coarde) op. 133 (primă audiţie absolută)
C. D. Georgescu - Preludiu la coloana infinită (primă audiţie absolută)
Hermann Nitsch - Lucrare în primă audiţie absolută
G. Enescu - Issis (orchestraţie de Pascal Bentoiu - după schiţele compozitoriului)

DUMINICĂ, 04.09
11:00
MUZICA SEC. XXI / ENESCU ȘI CONTEMPORANII SĂI
Cvartetul "FLORILEGIUM"
Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune

Program :
Dan Timiş - Cvartet de coarde
Sorin Lerescu - "Impressions" cvartet de coarde nr. 3
Myriam Marbe - Cvartet de coarde nr. 2
Călin Ioachimescu - Cvartet de coarde nr. 1
Doina Rotaru - "Vivarta" pentru cvartet de coarde

DUMINICĂ, 04.09
19:30
MUZICA SEC. XXI / ENESCU ȘI CONTEMPORANII SĂI
Ansamblul "MUSICA NOVA"
Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune

Program :
Ulpiu Vlad - "For you" - septet pentru soprană, clarinet, pian şi cvartet de coarde (primă audiţie)
Dan Dediu - "Essai sur le Globe pirate" - sextet pentru clarinet, pian şi cvartet de coarde (primă audiţie)
Ana-Maria Avram - 10 cântece româneşti pentru violă, pian, cvartet de coarde şi contrabas - din colecţia de muzică folclorică a lui Béla Bartók (primă audiţie)
Cu participarea "THE LONDON SCHUBERT PLAYERS"
Félix Sierra Iturriaga - "Los sueños" - septet pentru soprană, clarinet, pian şi cvartet de coarde (v. de Antonio Machado)
Philippe Hersant - "Im fremdem Land" - sextet cu clarinet, pian şi cvartet de coarde
Tudor Dominik Maican - Andante pentru clarinet şi cvartet de coarde

MIERCURI, 07.09
17:00
MUZICA SEC. XXI / ENESCU ȘI CONTEMPORANII SĂI
Ansamblul "ARCHAEUS"
Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune

Program :
Ştefan Niculescu - Sextuplum
Carmen Petra Basacopol - Melopee
Corneliu Dan Georgescu - Omnia Unus Est
Costin Miereanu - Solo
Eugen Wendel - Spectrum
Peter Ruzicka - Rezitativ
Octavian Nemescu - Finalis Septima

JOI, 08.09
17:00
MUZICA SEC. XXI / ENESCU ȘI CONTEMPORANII SĂI
FILARMONICA DE STAT "MOLDOVA" IAŞI
Ateneul Român
Dirijor : SÉBASTIEN ROULAND

Program :
D. Milhaud - Suite provençale pentru orchestră op. 152a
Cu participarea violoncelistului JÉRÔME PERNOO
Guillaume Connesson - Concert pentru violoncel şi orchestră
Cornel Ţăranu - Rememberanza ("In memoriam George Enescu")
Hans Wolf - Concertul pentru pian şi orchestră în do diez minor
Cu participarea pianistei DANA BORŞAN

SÂMBĂTĂ, 10.09
19:00
RECITALURI ȘI CONCERTE CAMERALE
CORUL "ION VIDU" DIN LUGOJ
Aula Magna "Teoctist Patriarhul" a Palatului Patriarhiei
Dirijor : REMUS TAŞCĂU
Solişti : IOANA MIA IUGA
LUCIAN ONIŢA

Program :
V. Timaru - Troparul naşterii Domnului
Gh. Cucu - Stihiri din Catavasiile Întâmpinării Domnului
I. Vidu - Mântuire
Gh. Firca - Doamne strigat-am
Gh. Popescu Brăneşti - Privegheaţi şi vă rugaţi (armonizare D.M. Goia)
G.P. Palestrina - In Monte Oliveti
Gh. Mandicevski - Şi era la ora a şasea (armonizare P. Simionescu)
D. Popovici - Piatra fiind pecetluită
W.A. Mozart - Justum Deduxit Dominus
S. Toduţă - Ca pe Împăratul (din Liturghia a II-a)
F. sin Agăi Jipei - Aghios o Theos
P. Constantinescu - Heruvic
Al. Scarlatti - Exultate Deo
I.D. Chirescu - Cămara Ta, Mântuitorul meu
N. Lungu - Ziua Învierii
D. Voiculescu - Lăudaţi pe Domnul

LUNI, 12.09
18:00
MUZICA SEC. XXI / ENESCU ȘI CONTEMPORANII SĂI
RECITAL
Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune

CORALA CAMERALĂ "I.C. DANIELESCU"
Dirijor : VALENTIN GRUESCU
Solişti : CRISTINA TRANDAFIR, ADINA STĂNESCU, ROXANA ANDRONACHE,
ADRIAN CĂLINESCU, BOGDAN-STELIAN DUMITRU
Recitator : ION CHIVU
La pian : MIHAI MĂNICEANU

Program :
Gavriil Musicescu - Concertul Coral nr. 1
Gheorghe Cucu - Heruvic în Mi Major
Gheorghe Danga - Lăudaţi pre Domnul (Chinonic de Concert)
Paul Constantinescu - Freamăt de codru
Vasile Spătărelu - Floare albastră
Valentin Gruescu - Geometrii de cristal
Irina Odăgescu - Echilibrul suprem (lucrare prezentată în primă audiţie, dedicată Festivalului "George Enescu" şi Coralei "I.C. Danielescu")
Dan Dediu - Lux aeterna (lucrare prezentată în primă audiţie, dedicată Festivalului "George Enescu" şi Coralei "I.C. Danielescu")
Mihai Măniceanu - Ce-ai de gând? (lucrare dedicată Festivalului "George Enescu" şi Coralei "I.C. Danielescu")
Sabin Păutza - Sării mândra
Pretorian Vlaiculescu - Brâul amestecat
Radu Paladi - Flăcăruia (lucrare prezentată în primă audiţie absolută)

CORUL DE CAMERĂ "PRELUDIU" al Centrului Naţional de Artă "Tinerimea Română"
Dirijor : VOICU ENĂCHESCU

Program :
Paul Constantinescu - Rugăciune
Sabin Drăgoi - Pre tine te lăudăm (fragment din Liturghia Solemnă)
Vasile Spătărelu - Către... (versuri N. Stănescu)
Felicia Donceanu - Şi dacă... (versuri M. Eminescu)
Dan Buciu - Balada florii
Dan Dediu - Cine e morarul?
Alexandru Paşcanu - Noaptea de mai (versuri Șt. O. Iosif)
Tudor Jarda - Mă luai, luai
Sabin Păutza - Ebony Mas (fragment)

VINERI, 16.09
19:00
WORLD MUSIC
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO şi GRUPUL EXPERIMENTAL Inter-art
Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune
Dirijor : BARRIE WEBB (Marea Britanie)

Solist tradiţional : GRIGORE LEŞE - voce, recitare, tilincă, fluier, toacă

Grupul experimental Inter-art:
MIHAELA VOSGANIAN - voce procesată/percuţie midi
EMIL SEIN (Spania) - saxofoane
CONSTANTIN BURDUN - trombon, didgeridoo
IRINEL ANGHEL - keyboard
CIPRIAN POP - chitară electrică
COSTIN PETRY (Franţa) - percuţie midi

Cu participarea Orchestrei de cameră Radio

Program :
Mihaela Vosganian - Calea îngerului uman - pentru artist tradiţional, grup experimental, orchestră şi sunete procesate

SÂMBĂTĂ, 17.09
17:00
MUZICA SEC. XXI / ENESCU ȘI CONTEMPORANII SĂI
KammarensembleN
Ateneul Român
Dirijor : FRANK OLLU

Program :
Karin Rehnqvist - Anrop
Carmen Cârneci - Semanterion - Toaca
Cristian Marina - High anxiety
Karin Rehnqvist - Inrop
Doina Rotaru - Clocks
Ivo Nilsson - Rotorelief Suite for speaking conductor and ensemble
Karin Rehnqvist - Utrop

LUNI, 19.09
17:00
RECITALURI ȘI CONCERTE CAMERALE
ROMANIAN BRASS
Ateneul Român
Dirijor : ADRIAN PETRESCU
Solist : MICHAEL ROLL - pian

Program :
A. Copland - Fanfare for the Common Man
I. Stravinski - Concertul pentru pian şi instrumente de suflat
A. Iorgulescu - Rondo-ul de noapte (piesă în primă audiţie)
P. Hindemith - Konzermusik für Streicher und Bläser
Cu participarea ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO

DUMINICĂ, 25.09
17:00
MUZICA SEC. XXI / ENESCU ȘI CONTEMPORANII SĂI
TRIO "CONTRASTE"
Ateneul Român
IONUŢ BOGDAN ŞTEFĂNESCU - flaut
SORIN PETRESCU - pian
DORU ROMAN - percuţie

Program :
Livia Teodorescu-Ciocănea - Endeavour Bells II
Horia Şurianu - Dialogues Croisés
Bernard Cavanna - piesă în primă audiţie
Miklós Maros - Evoe (primă audiţie absolută)
Laura Manolache - Irizări
Lucian Meţianu - Attracteur Etrange
Violeta Dinescu - Bindfaden (primă audiţie absolută)
Kamran Ince - Escape

“Devenire”

2011-06-23T12:52:00.006+03:00

Trio-Alto (Daniel Kientzy - saxofoane, Cornelia Petroiu – viola si Mihai Vartosu – pian) merita un pogon de laude. Nu numai ca este format din interpreti unul-si-unul – Daniel Kientzy este un mamut al saxofonului de avangarda, un superstar de nivel mondial caruia i-au dedicat muzici cam toti marii autori “contemporani” – dar a oferit unor tineri si foarte tineri compozitori o sansa extraordinara, aceea de a-si auzi lucrarile interpretate la un nivel foarte profesionist inca din primii ani ai studentiei.

Ansamblul s-a format in 2005 si a intrat imediat in atentia muzicienilor, mai ales a compozitorilor, care s-au apucat si i-au dedicat deja peste 50 de creatii. Numele provine din componenta initiala, care cuprindea, pe langa viola (“alto” in franceza”), saxofonul alto, ulterior luandu-se decizia de a fi incorporata intreaga familie a saxofoanelor.

Trio-Alto

Trio-Alto, impreuna cu asociatia Nova Musica din Paris (apartinand tot lui Daniel Kientzy), a avut anul acesta initiativa de a provoca studentii, masteranzii si doctoranzii UNMB sa scrie cate o lucrare pentru aceasta formula; cei care s-au incumetat (prea putini, din pacate, comparativ cu faima interpretilor!) si-au auzit in premiera muzicile pe data de 22 iunie, in Sala Mica a Ateneului Roman. Rezultatul a fost un concert foarte bun, datorita, pe de o parte, interpretarii si, pe de alta parte, nivelului lucrarilor care nu a fost cu nimic mai prejos comparativ cu lucrari ale compozitorilor maturi, consacrati (din Romania si din alte parti ale lumii) – ba chiar din contra, as zice eu, usor malitios (si cu amintiri nefaste de la diverse experiente, unele chiar de luna trecuta din cadrul SIMN). Asadar compozitori “in devenire” care promit deja extrem de mult.

“Hitul” serii a fost lucrarea lui Alexandru Sima, “Analepsa”, o lucrare nu numai foarte inspirata, care s-a individualizat in concert prin pregnanta materialului si a obsesiilor sonore care au strabatut-o (cum a fost, de exemplu, orologiul din gravul pianului), dar suprinzator de bine construita, mai ales ca este vorba de un student care abia a terminat anul I (!). Un simt deosebit al logicii si a timpului muzical, o naturalete a devenirii materialului pe o schema formala foarte clara si o predispozitie catre explorarea unor elemente de muzica traditionala arhaica (filtrate prin vagi influente enesciene sau bartokiene). De altfel, contrastul major al piesei a fost intre lumea “parlando-rubato”, a lamentarii doinite ale saxofonului si violei si cea “giusto”, in care pulsatia obsesiva a pianului si-a “ritmizat” partenerii. Alexandru a pornit de la ideea traducerii sonore a “ondularii” mioritice deal-vale pe care Blaga o considera a fi “matricea spirituala a neamului romanesc” (in “Trilogia Culturii”). O lucrare mult peste nivelul scolastic pe care unii l-ar fi asteptat de la un compozitor atat de tanar.

Relaxare dupa concert: (de la stanga la dreapta) Cornelia Zambila, Alexadru Sima, Diana Vulcu, Darie Nemes-Bota

Lucrarea Dianei Vulcu, “Treina”, o “doina” pentru trei, a explorat de asemenea muzica traditionala romaneasca, oprindu-se pe zona parlando-rubato. Melos-ul a constituit elementul principal al muzicii, care s-a dramatizat treptat – o lucrare frumoasa si expresiva, in ciuda unei inconsistente ale sonoritatii globale, poate mai ales datorita tratarii pianului. Am apreciat explorarea dimensiunii melodice, foarte potrivita celor doua instrumente “soliste” (saxofonul si viola).

“Culori citadine” au fost infatisate sonor de catre Lidia Ciubuc, intr-un limbaj cam prea dens, dar solid structurat. Se vede ca Lidia este pianista (si inca una foarte buna), pentru ca a acordat o atentie deosebita substantei armonice prezentate de acest instrument.

Veronica Anghelescu, un foarte activ promotor al muzicii noi (este, printre altele, realizatoarea revistei on line “No14 Plus Minus”) are o preocupare speciala pentru muzica sacra, tradusa intr-un limbaj muzical modern. “Trisagion” se incadreaza acestei directii, pornind de la un imn ortodox (“Sfinte Dumnezeule”) pe care il trateaza polifonic si eterofonic intr-un discurs bine condus, spiritual si impunator. Mi-as fi dorit o mai mare inventivitate in prelucrarea materialului.

Ultimii doi compozitori au o preocupare vadita pentru explorarea timbralului – care mi-a lipsit uneori in celelalte lucrari. Cornelia Zambila, muzician polivalent (are prea multe procupari muzicale si nu numai ca sa le enumar aici) a explorat si ea ideea de lamento, a descensio-ului cu parfum arhaic. “Hybris IV” descrie o lume statica, a distorsiunii, a alienarii, a singuratatii, a stranietatii timbrale, un plans inabusit punctat de bizare strigate din alta lume. Daca piesa a impresionat prin expresivitate si starea pe care a creat-o, cred ca accentul a fost pus prea mult pe culoare in defavoarea structurarii si a pregnantei materialului sonor. Salutara insa aplecarea catre sondarea sunetului si a “nuantelor” sale mai putin conventionale.

Darie Nemes-Bota a creat, in “Qasi da lontano”, un periplu initiatic care a pornit de o qasida persana (un poem mistic de Al-Hallag). O scriitura care incorporeaza sugestii ale unui folclor imaginar cu sonortati orientale, influente din lumea sonora a lui George Crumb si grave orologii (ca si in prima lucrare din concert!) care au batut finalul serii. Cautarile timbrale au fost bine introduse in material, poate directia lucarii fiind insuficient de clara. Un stil deja “copt” al unui compozitor care isi incepe foarte bine cariera.

Esentele romanesti arhaice si bizantine au marcat aproape toate lucrarile, un mare plus din punctul meu de vedere. In tendinta actuala de globalizare, in care muzicile isi pierd de multe ori orice identitate nationala, reperele “geografice” trebuie sa ramana macar la un nivel ascuns in orice limbaj sonor. Ii laud din nou pe cei trei interpreti – Daniel Kientzy, frumoasa Cornelia Petroiu si Mihai Vartosu – pentru pura pasiune cu care au realizat acest eveniment: nefiind platiti (!!!) si dedicand multe, multe ore repetitiilor, cu un respect de admirat pentru partiturile care le-au fost dedicate. Daniel, un mare prieten al muzicii romanesti, a avut “ambitia” sa gaseasca oameni talentati si in randul celor mai tineri creatori. Si iata ca a gasit.

Microncert - microsalon

2011-06-23T11:29:00.004+03:00

Mult prea scurt concertul de marti seara organizat de Muzeul Enescu in Salonul de Muzica – o bucatica de sala dosita prin exponate in care incep sa se intample lucruri din ce in ce mai interesante. Pacat ca aceste evenimente nu sunt promovate mai mult – si mai inspirat (am o problema cu titlurile de genul “Atelier de Creatie – Liedul Romanesc Contemporan”). Publicul s-a bucurat de creatiile a patru tineri compozitori, toate in genul liedului – gen vocal cameral care a inflorit masiv in romantism, apoi intrat intr-un con de umbra in secolul trecut, fiind considerat desuet in comparatie cu experimentele formale ale muzicii culte. Revine insa treptat in atentia auditorilor si muzicienilor in forme proaspete, asa cum a dovedit-o si acest concert.

Doua dintre lieduri au fost compuse pe acelasi text – poezia lui Leonid Dimov, “Neliniste”. Lucrarea lui Cristian Soleanu, expresiva, cu accente romantice si jazzistice, poate putin cam scurta si generica, nu a beneficiat din pacate de o interpretare prea fericita. O mai inspirata tratare a textului a realizat-o Dan Popescu, o supriza extrem de placuta a serii. Compozitorul, proaspat scapat din bancile UNMB, si-a gasit un drum propriu, mixand cateva influente (impresionism-jazz-Stravinsky-minimalism-redimensionarea consonantei) intr-un discurs foarte simpatic, expresiv si “simtit”. Dan a fost si singurul care a folosit si altfel vocea, inserand momente de recitativ sau soapte. Superba vocea mezzosopranei Antonelei Barnat, calda si foarte versatila.

O alta voce foarte buna, soprana Veronica Anusca a interpretat microciclul de trei lieduri pe poezii de Lucian Blaga apartinand lui Mihai Murariu: “Trei Fete”, “Madrigal” si “Sonata lunii”. Un limbaj foarte coerent, postmodern, cu multe aluzii beethoveniene, suprize muzicale inspirate, tratare inedita a textului (in “Trei Fete”), o eficienta foarte binevenita din punct de vedere al logicii muzicale – lucrarile lui Mihai mi-au placut la fel de mult si la aceasta a doua auditie.

Microncertul s-a terminat glorios cu “Solomon Grundy” (pe un text folcloric), a carui trista istorie ne-a povestit-o foarte haios baritonul Iustinian Zetea. Darie Nemes-Bota isi mentine stilul inedit, creativ, gestual-ludic cu care ne-a obisnuit. Foarte clara si foarte inspirata aceasta poveste cu elemente repetitive si cateva citate inserate, o muzica narativa perfect adaptata la text.

Multumiri muzicienilor si Muzeului Enescu pentru initiativa sa extrem de salutara de a sprijini tinerii creatori.

Alice Tacu: SeduCant

2011-06-07T23:25:00.011+03:00

De un an încoace, o nouă formaţie de artă contemporană prinde rădăcini şi îşi adună un public fidel. Este vorba despre SeduCânt, un grup care caută să arate că arta prezentului are puls alert şi poate să impresioneze. Ana Chifu (flaut), Maria Chifu (fagot), Theodor Iliescu (fagot), Diana Rotaru (muzică), Georgiana Bobocel Iacob (coregrafie) şi Mihai Cucu (video) au pus deja în scenă trei spectacole sincretice. Onde, Ondine a fost punctul de start din mai 2010 şi, totodată, prima apariţie în afara Bucureştiului, în deschiderea Festivalului Cluj Modern 2011. Icarynth i-a prezentat în cadrul Festivalului Meridian 2010, iar Creatrix (melanjul dintre Onde, Ondine şi Icarynth) i-a arătat de curând într-una din serile Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi 2011.

*

Despre SeduCânt:

Alice Tacu: Grupul vostru îşi trage seva din toate artele pe care le aduceţi laolaltă (muzică live şi electronică, dans, video). Cum îşi găseşte fiecare dintre voi locul aici? Cum v-aţi gândit rolurile (sau în ce formă s-au aşezat ele de la sine)?

Ana Chifu: Împreună cu Diana, Mihai şi sora mea, Maria Chifu, am discutat despre un posibil spectacol sincretic în timp ce eram la un festival de muzică contemporană din Irlanda. Până la urmă, acest lucru s-a concretizat şi, alături de Georgiana, am prezentat primul spectacol în mai 2010, în urma căruia am hotărât să formăm un grup permanent.

Diana Rotaru: SeduCânt s-a născut dintr-o joc care a devenit din ce în ce mai serios. Aşa cum nu există o ierarhie între arte, şi in interiorul grupului nostru domneşte democraţia; deşi mai glumim între noi că Georgiana e “şefa” – are cele mai multe calităţi de lider. Discutăm între noi, împărtăşim gânduri şi, puţin câte puţin, se conturează o idee coerenta, pe care apoi fiecare încearcă să clădească ceva. Încercăm să o traducem publicului. Ne completăm foarte bine între noi, iar mie asta îmi place, mai ales că vin dintr-o zonă a interiorizării, a lucrului de unul singur şi nu aveam obişnuinţa “echipei”.

Mihai Cucu: Formula grupului pleacă de la oameni care rimează şi se regăsesc în acelaşi concept/mesaj. Acesta este nucleul care leagă SeduCânt-ul - oameni legaţi prin faptul că se pot rupe de real şi de banal, oameni care visează, oameni care seduc, oameni care muşca din viaţă. De aici a plecat asocierea noastră, sau cel puţin aşa am văzut-o şi o văd eu. Acestea sunt colaborari care vin din nevoia de explorare şi de suflu nou.

A.T.: “Vrem să schimbăm percepţia asupra artei contemporane” scrie pe site-ul vostru. Care este, în ochii voştri, contextul din care încercaţi să vă desprindeţi – ţinând cont că fiecare vine dintr-o altă artă şi se raportează la o altă stare de fapt?

M.C.: Desprinderea de contextul în care arta contemporană pare a se adresa în primul rând creatorului şi interpreţilor - dacă nu chiar în totalitate lor.

A.C.: Arta contemporană este considerată de majoritatea ca fiind greu de înţeles, chiar urâtă, şi preferă sa rămână deoparte, fără să meargă să asculte/ vizioneze, fără să caute să înţeleagă sau fără să vrea pur şi simplu să meargă să vadă despre ce e vorba şi să observe ce simt. De foarte multe ori am întalnit oameni care erau pentru prima dată la un concert contemporan şi fără să aibă tangenţe măcar cu muzica clasică, venind fără aşteptări sau idei preconcepute, au ramas foarte plăcut impresionaţi. Prin mijlocele folosite, prin sincretism, încercam să creştem impactul şi în acelasi timp să atragem un public mai variat şi numeros.

D.R.: Artele contemporane în general au intrat într-un con de umbră, iar muzica este cea mai izolată. Eu am crescut cu muzica nouă: mama mea este compozitoare şi am avut acces de mică la o lume a sonorităţilor “stranii”. Îi înteleg într-o anumită măsura pe cei reticenţi – primul contact este, poate, dur -, însă mă doare şi mi se pare nedreaptă atitudinea pe care majoritatea o au faţă de muzica pe care eu o iubesc, atitudine declanşată pur şi simplu din ignoranţă sau rea-voinţă. Îmi doresc să reuşim, prin proiectele noastre, să arătăm măcar câtorva oameni că expresie, trăire, stare există în orice fel de limbaj, chiar şi într-unul care pare opac la prima vedere. Vrem să stârnim puţin interesul publicului. Şi mi se pare că nişa sincretică este cea mai potrivită pentru ce ne-am propus. Fiecare artă o “explică”, o potenţeaza, o completează pe cealaltă şi mesajul devine din ce în ce mai clar, fără a fi necesară o simplificare, un compromis.

A.T.: Ce a fost înainte: oul sau găina? Muzica duce povestea sau invers?

Probabil că merg în paralel, dar totuşi, una trebuie să fie dominantă în vreun fel. Şi dacă tot vorbim despre subiecte, vroiam să ştiu dacă le alegeţi împreună, apoi o lăsaţi pe Diana să dospească muzica şi să ducă mai departe “firul acţiunii”, iar la final vă pliaţi şi voi pe “rezultatul intermediar” şi-l duceţi mai departe împreună.
Până la urmă e interesant de ştiut când intră fiecare “în scenă”.

A.C.: Găsim împreună ideea proiectului, stabilim detaliile, iar ordinea în care se lucrează ar fi compunerea muzicii, apoi coregrafie şi la sfârşit proiecţia. Noi, interpreţii, sigur că avem mai întâi nevoie de muzică pentru a ne putea apuca de studiu şi de lucrul cu coregrafia. Procesul acesta se poate face însă şi pe fragmente, atunci când o parte din muzică este gata. Pe parcurs discutam eventuale modificări.

A.T.: Proiectele voastre sunt sincretice în toată puterea cuvântului. Cu toate acestea, se concentrează cel mai mult în jurul muzicii. Ce înseamnă şi ce dificultăţi pune, pentru fiecare în parte, “redimensionarea” interpretului?
Am în minte mai multe întrebări: cum anume căutaţi să vă împletiţi „specialităţile”, cât de mult îşi bate capul Georgiana ca să găsească nişte mişcări pe care Ana, Maria şi Teo să le poată face şi când suflă în instrument sau tu, compozitorule, cum îţi gândeşti priorităţile şi sarcinile? Cât de mult încerci să “înghionteşti” limitele sau obişnuinţele interpretului?

Şi partea de proiecţie presupun că aduce destul de multe probleme. Deşi, poate că video-ul nu se leagă neapărat de această “redimensionare” a interpretului, cât mai degrabă de stabilirea unei legături mai directe cu publicul. Întotdeauna vizualul captează rapid şi poate să “povestească”, să sugereze mai bine decât muzica sau dansul – adică mai pe întelesul tuturor. Până la urmă, aici se poate vorbi despre „redimensionarea“ muzicii, dacă e să păstrăm aceeaşi idee.

M.C.: Totul gravitează în jurul muzicii; dar până la muzică, e dialogul, atmosfera de brainstorming, favorizată de un mediu propice: şampanii fine, caviar, penumbre, idei reflectate şi refractate, proces îndelungat urmat de aşteptarea cu sufletul la gură a muzicii. Ea nu vine niciodată direct, de-a gata, ci se aşterne în straturi suprapuse, ca un layout. De la primul strat (banda), se conturează vizual şi coregrafic scheletul spectacolului. Redimensionarea interpretului (cât de pretenţios şi preţios sună asta), pleacă din nevoia de a transmite cat mai mult şi prin cât mai multe mijloace mesajul către spectator. E de fapt un dialog, un joc care se creează între interpret şi public. Apelând la diferiţi receptori ai acestuia, interpretul ţinteşte spre o comunicare mai complexă: la nivelul auditiv, vizual-coregrafic şi vizual-proiecţie video. Pe viitor, ar fi interesant să apelăm şi la olfacţie, cu toate că s-a mai făcut… dar ar putea fi punctate anumite momente şi aşa.

Partea de proiecţie nu-şi propune să gâdile plăcut retina sau pata oarbă a spectatorului. Ea se naşte din muzică şi din coregrafie, creeaza spaţial, extinde, colorează sau oglindeşte, induce stări, punctează momente, leagă, dar nu serveşte drept fir narativ.

Pe masură ce caviarul curge, idei se nasc, mor sau se leagă fericit una de alta. Fiecare îsi aduce aportul aici. Restul e aşa: “E gata partitura aia, Diana?” Când partitura e scrisă (bandă şi live), urmează coregrafia pentru proiecţie mai întâi, în paralel cu căutările mele pentru partea de background vizual. Restul e multă muncă, întâlniri repetate şi o sabie lată pe care scrie mare: Deadline! Nici de caviar nu ne mai arde…

A.C.: Între noi există o colaborare permanentă. Mai ales la început, a trebuit ca fiecare să se familiarizeze cu ceea ce presupunea arta fiecăruia. Am experimentat mult, am încercat să ducem la extremă, de exemplu, mişcarea concomitentă cu cântatul. Dorinţa noastră este să perfectăm nu numai virtuozitatea interpretativ-muzicală, ci şi cea a dansului. Am încercat să comunicăm cât mai bine în spectacol: muzical, între interpreţi, interpreţi-bandă, coregrafic (atât pe scena, cât şi cu propria noastră imagine din proiecţie sau cu elementele care apăreau acolo). Sigur că asta presupune o atenţie distributivă sporită - pentru noi, dar şi pentru public. Cu toate acestea, cred că publicul contemporan tocmai asta caută - fiind obişnuit de societatea actuală -, să nu se mai mulţumească cu stârnirea unui singur simţ.

D.R.: Din punctul meu de vedere, lucrul în SeduCânt este o experienta fascinantă. M-a atras întotdeauna zona aceasta a spectacolului, a sincretismului, şi acum am ocazia să explorez o lume nouă: forma muzicii este modelată pe un schelet prestabilit, libertatea mea de compozitor este limitată într-un fel (deşi, vorba lui Stravinski, orice constrângere eliberează) şi sunt provocată să potenţez o dimensiune a muzicii cu care mi-a plăcut, de altfel, întotdeauna să mă joc – narativitatea, lucrul cu “personaje muzicale”. Sunt încă într-o căutare a tonului potrivit pe care trebuie să îl adopt, din punctul de vedere al limbajului, al structurării. Pe de altă parte, am enormul avantaj că lucrez cu interpreţi care sunt dispuşi nu numai să se autodepăşească mereu, dar să şi iasă din zona lor de confort: să danseze, să cânte din voce, să cânte la instrumente de percuţie. Este vorba de un nou tip de interpret, de o schimbare aproape totală de paradigmă. Iar mie mi se deschide astfel o paletă imensă de posibilităţi.

Despre spectacole:

A.T.: În toate spectacolele voastre faceţi apel la mitologie. De ce aţi luat tocmai aceste legende? Este vorba despre o alegere personală sau aţi căutat un mesaj anume?

M.C.: Tema reinterpretării miturilor a pornit de la Diana şi bine a făcut. E o plajă pe care te poţi mişca mai recognoscibil vis-a-vis de public şi, ca să-i faci viaţa mai frumoasa şi să-l rupi din rutină şi de eventuala redundanţă, îl prezinţi integrat în mit, într-un mit contemporan.

D.R.: Mit, simbol, arhetip – am căutat sa alegem elemente universale, atât pentru uşurarea creării liantului între arte şi public, cât şi pentru complexitatea lor, pentru multitudinea de semnificaţii, de unghiuri din care pot fi privite. În cazul Ondinei, era vorba, în principal, de dualitate: scindarea în două a personajului, cele doua lumi (acvatică şi terestră), binomul Eros-Thanatos, dorinţa şi consecinţele sale etc. Icarynth a pornit de la ideea lui Mihai, de a încerca să creăm pe scenă naşterea unui spectacol, cu toate căutarile sale “labirintice”. Este, într-un fel, un autoportret al nostru, un labirint de idei din care noi, Icarii, încercăm să ieşim.

A.T.: Un spectacol de acest fel poate să se construiască în diverse forme, în funcţie de ce vrea să comunice sau spre ce ţinteşte. Poate să fie alcătuit numai din simboluri aranjate într-o structură bine gândită, sau poate doar să caute stări şi imagini alese în virtutea “esteticului” (pentru că arată bine), ori a noutăţii (cadre inedite ş.a.) sau, din contră, a accesibilităţii pentru public (pentru că ar atrage mai mult). Pentru a înţelege un astfel de spectacol în cheia potrivită e musai să ştii din ce direcţie să priveşti.

Şi aici, îmi vin în minte mai multe momente din Icarynth. Ca, probabil, orice om specializat într-o artă, trăiesc din când în când (la concerte, expoziţii, spectacole) dilema următoare: să mă las dus intuitiv de ce se întâmplă pe scenă sau să cerebralizez? Cam aşa mi s-a întâmplat de câteva ori şi la voi, când mi-am pus întrebari care nu ştiu dacă îşi aveau rostul. Spre exemplu, momentul din Icarynth în care proiecţia trece de la un fundal non-figurativ, la cadrul unei scene de concert, atunci când Icar evadează. Apoi, pe scena din proiecţie apar interpreţii multiplicaţi. Acesta este numai unul dintre locurile care mi-au dat de gândit – “Ce înseamnă asta?”.

Până la urmă, ideea este următoarea: cu ce ochi şi ce dispoziţie trebuie să privim spectacolele voastre?

D.R.: Cu ochii larg închişi! Structura, forma aleasă de noi nu este niciodată întâmplătoare, la nici un nivel, însă nici nu este excesiv de cerebrală. Noi propunem o variantă cu care publicul poate sau nu să rezoneze. Impactul pe care ni-l dorim este în primul rând emoţional: m-a bucurat foarte mult, de exemplu, efectul pe care l-a avut primul nostru spectacol, în urma căruia mulţi oameni din public ne-au mărturisit că au fost „tulburaţi”, că am stârnit ceva în ei. Dacă reuşim să transmitem o stare, suntem multumiţi. Apoi vine şi stratul structural, pe care dacă îl apreciază cineva, cu atât mai bine!

M.C.: Există o cheie de citire, dar nicidecum una care închide. Aceasta este şi frumuseţea interpretării, a poeziei în ultima instanţă - libertatea deschiderii, ineditul asocierilor, şi nu atât din partea creatorului, cât din partea receptorului. Este un proces de condensare, de reducere la esenţe, pentru ca odată digerate de către spectator, să se producă o explozie de nuanţe, de noi perspective, de noi legături, de noi esenţe.

Minunat ar fi sa mergi la un spectacol şi să te laşi purtat intuitiv de tot ce vezi sau auzi, fără să încerci să raţionezi… Să-l primeşti direct, simplu şi nemediat, să curgă prin tine, iar la final să nu mai ştii de ce trebuie să ajungi acasă. Aproape imposibil… În planul celălalt, cerebral, dacă dileme ţi-a stârnit sau angoase ţi-a creat, lacrimi, zâmbet sau neliniţti aducând cu sine, atunci e bine, spectatoru-i câştigat, pam pam!

A.T.: Cum simţiţi voi, instrumentiştii, trecerea către „interpretul modern şi multi-valent”?

A.C.: Ca pe un lucru firesc. Cu siguranţă nu sunt singurul interpret care simte nevoia exprimării într-un context sincretic. Există o evoluţie continuă a culturii şi a interpretului în general. Poate şi faptul că s-a ajuns la o limită de “exploatare” a instrumentului a împins evoluţia spre alte arii artistice – flautul, de exemplu, are dedicate partituri ce cuprind cam tot ce se poate cânta, la extrema virtuozităţii, folosindu-se toate efectele speciale posibile. Teatrul instrumental era practicat din Antichitate şi la fel exista şi ideea de artist complex. Evolutia tehnicii în general este cea care a influenţat mult artele, iar noi încercăm să îmbinăm în spectacolele noastre factorul uman cu cel tehnic, în aşa fel încât să nu fie discrepante sau rupte unul de celălalt. Totul este justificat şi încercăm crearea unui tot; elementul uman, spre exemplu, apare în proiecţie şi este în legătură cu ce se întâmplă în timp real pe scenă.

A.T.: Ce puneţi la cale în continuare?

D.R.: Viitorul nostru proiect va fi mai amplu şi, în plus, o sa ne extindem încă puţin „nucleul” - avem în plan să colaborăm cu nişte artişti minunaţi. Mai mult nu spunem, seducţia are nevoie şi de mister, nu?

Interviu realizat de Alice Tacu.
Fotografii realizate de Tiberiu Dinescu, din spectacolul CREATRIX, care a avut loc in cadrul SIMN 2011, pe 26 mai, in Studioul de Opera al UNMB.

Gata si SIMN 2011

2011-06-05T00:10:00.003+03:00

Din incheierea festivalului (Palatul Mogosoaia, 29 mai 2011):

Viermi de urechi

2011-06-01T13:09:00.008+03:00

Un eveniment extraordinar in cadrul festivalului SIMN 2011, “Worm Songs” a bucurat mult prea putini oameni, prezenta extrem de rarefiata a oamenilor in sala fiind insa compensata de reactia publicului, complet fermecat. Un spectacol de o ora pentru voce si computer, “Worm Songs” creeaza o punte neasteptata intre transa sacra, cea a divertismentului si cea a “muzicii noi”, elitiste. Hipnotismul, datorat atat muzicii repetitive, minimaliste, dar extrem de inspirate si proaspete, cat si proiectiei video naucitoare din spate, proiecteaza temporar auditorul intr-o alta dimensiune, in care energia se afla intr-o continua expansiune, intr-un continuu clocot vital – de altfel, spectacolul a fost inspirat de tema extropianismului.

Elementul definitoriu in spectacol este vocea non-conventionala a minunatei Anat Spiegel, o voce aflata la granita intre stiluri, care isi moduleaza extrem de usor culoarea de la ruga la senzualitate. O prezenta scenica la fel de fascinanta ca si cea vocala, Anat este permanent insotita de procesarea electronica, facuta live de catre compozitor, care ii potenteaza nuantele – o alta punte intre computer, cel mai “avansat” instrument, si vocea umana, cel mai vechi si mai expresiv.

Muzica lui Henry Vega, unul dintre cei mai proeminenti tineri compozitori din acest moment - despre care am mai scris aici si despre care se poate spune foarte onest ca este ingrozitor de talentat - creeaza si ea punti intre, pe de o parte, minimalismul repetitiv, scriitura de tip “bloc”, care incepe si se termina brusc, ca o fereastra deschisa la un computer, o dez-expresivizare voita a actului interpretativ si, pe de alta parte, sursa majora de inspiratie care este, in mod evident, muzica sacra: incantatii, predici, recitari ale vocii imbinate cu un limbaj pan-diatonic. Forta muzicii este exprimata vizual de proiectiile video live realizate de Emmanuel Flores, proiectii de o diversitate si creativitate naucitoare.

Trei viermi fabulosi, pe care ii mai asteptam cat de curand in Romania...

Foto: MIHAI CUCU

Cica Urmuz...

2011-05-24T00:42:00.004+03:00

Cică nişte cronicari
Duceau lipsă de şalvari.
Şi-au rugat pe Rapaport
Să le dea un paşaport.

Cica Sorin Petrescu l-a povestit pe Urmuz. Si l-a povestit tare bine, folosindu-se de sunetele Laurei Manolache, ale lui Gabriel Malancioiu, ale lui Darie Nemes-Bota (vajnic recuziter), ale lui Anatol Vieru si ale sale proprii si personale.

Rapaport cel drăgălaş
Juca un carambolaj,
Neştiind că-Aristotel
Nu văzuse ostropel.

Cica muzica vie, gestuala, descriptiva, mustind a creativitate l-a povestit asa bine pe Urmuz datorita unui grup de pasionati in ale sunetului si a spectacolului: magicianul clapelor, slujbas permanent si complet dedicat in fabrica de sunete miraculoase (piaistul Sorin Petrescu si salopeta albastra), bucatarul aleselor tesaturi auditive (clarinetistul si saxofonistul Dorin Cuibariu si tigaia harnica), mladiosul vraci al arabescurilor (fagotistul Cosmin Balean si dulapul buclucas), expresivul Cugetator-Cantaret (tenorul Ovidiu Cozma si pelerina rosie), versatilul urmuzian locvace (actorul Mihai Bisericanu si acordeonul cel maret), pescarul de idei si pompe (dirijorul Radu Popa si bricheta absenta), freneticul videast-de-mingi (Vlad Dragomirescu si tunica antica).

“Galileu! O, Galileu!
Strigă el atunci mereu –
Nu mai trage de urechi
Ale tale ghete vechi.”

Joaca de oameni seriosi.

Galileu scoate-o sinteză
Din redingota franceză,
Şi exclamă: ”Sarafoff,
Serveşte-te de cartof!”

Seriozitate de oameni cu zambet ghidus in suflet.

Morală: Pelicanul sau babiţa

"Cica Urmuz...", la Studioul de Opera al UNMB, spectacol/jucarie urmuziana in cadrul SIMN 2011 (23 mai ora 17:00).

Cronica subiectiva.

2011-05-23T02:41:00.008+03:00

Mangaiere fermecata, aur lichid, cautare alchimica in interiorul sunetului (flautul lui Ion Bogdan Stefanescu) insotita de cristale versatile, scaparari delicate (chitara lui Costin Soare) si de visceralitate senzuala, patos rafinat, efervescenta esentiala (vocea lui Eusebiu Stefanescu).

Melancolie valurita, cu tente impresioniste (Toru Takemitsu, "Toward the Sea I, II, III", flaut si chitara), joc nastrusnic, nabadaios, ce cade pe ganduri lirice (Dan Buciu, "Mozaic II", flaut solo), durere milenara ce plange hipnotic prin glas de flaut (Doina Rotaru, "Spiralis III", flaut si chitara), cioburi lucide, sobre, fragmentate (Gabriel Irany, "Laokoon I-V", flaut solo), nestatornicie gestuala (Violeta Dinescu, "Atreju", flaut si chitara).

Cuvant muzical, muzica prin cuvant (Nichita , Georgeos Seferis, Blaga, Eugen Jebeleanu, Doinas, Barbu, Cezar Ivanescu, Spiridon Popescu, Mircea Micu, George Stanca).

Daca esti femeie si nu te indragostesti de Eusebiu Stefanescu, incredibil de carismatic cand recita/rosteste, nu ai sange in tine.

Daca esti muzician si nu apreciezi extraordinara maiestrie cu care Ion Bogdan Stefanescu povesteste prin flaut si il asorteaza cu delicata chitara a lui Costin Soare, nu stii ceea ce inseamna "sunet".

Daca ai fost in sala in timpul concertului "Suita pentru cymbal, clavicord si virginal universal", care a avut loc la Tinerimea Romana in seara zilei de 22 mai, si nu ai simtit ca ai fost rupt din cotidian printr-o extraordinara energie, care a demonstrat ca aschiile nu numai ca nu sar departe de trunchi dar si colaboreaza fantastic cu el (Ion Bogdan Stefanescu, flaut; Eusebiu Stefanescu, actor; Maria Stefanescu, pictura), atunci nu te cred.

(in fragmentul video - lucrari de Dan Buciu si Doina Rotaru)

Maria Stefanescu a completat energia sonora cu una coloristica, a infaptuirilor pe panza, impresionanta pentru un artist adult, fabuloasa pentru un artist de numai 15 ani. Mediul extrem de creativ in care a fost crescuta isi spune cuvantul.

"Va sunteti vii? Ne suntem vii!"

SIMN 2011

2011-05-11T18:31:00.005+03:00

Unii mai putin norocosi se pregatesc de sesiune. Noi ne pregatim de primavara si de festival. Ha. Avantajul de a fi "in etate".

Se apropie vertiginos Saptamana Internationala a Muzicii Noi - SIMN 2011, cel mai important festival de muzica noua din Romania, fondat de compozitorul Stefan Niculescu in 1991. Cele doua directoare artistice ale editiei de anul acesta, Irinel Anghel si Mihaela Vosganian, ne propun un festival mai putin obisnuit, care se axeaza pe ideea de SPECTACOL, mai cuminte sau mai trasnit, intr-o multitudine de ipostaze, care de care mai fascinante. Progamul complet al festivalului il puteti gasi si pe site-ul oficial SIMN 2011.

SIMN 2011

Director artistic: Irinel Anghel, Mihaela Vosganian
Director executiv: Ana Achim
People PR Agency
Grafician: Raluca Turliu Cobilanschi
Grupul de lucru: Elena Apostol, Raluca Ghideanu, Eugenia Caltia, Sanda Alexandrescu, Oana Fetanu, Maria Epuras
Unde?

Sambata 21 mai

19:00 Opera Nationala Bucuresti

Esplanada:

Vanzatorii de vise (premiera si reprezentatie unica) - Feerie si Cabaret mobil intr-un targ muzical

Irinel Anghel (dream design, muzica), Raluca Ghideanu (scenografie, concept vizual, instalatii, costume), Paul Dunca (coregrafie). Muzicieni: Irinel Anghel, Barrie Webb, Sorin Romanescu, Elmira Sebat, Christian Alexandru Petrescu, Virgil Oprina, Maria Chifu, Ana Chifu, grupul Avant’n gard, Orchestra de Estrada Angely’s & Cristian Marius Firca (dirijor Radu Popa)

Foyer:

Dizzy Waltz. Round around time and space - SONeerie pentru chitara, live electronics, voce si ansamblu de pahare

Muzica si interpretare: Sorin Romanescu, Irinel Anghel; decor: Adriana Urmuzescu

Sala Mare:

Mosii – cantata de Adrian Iorgulescu

Corul si Orchestra ONB, corul Accoustic – maestru de cor Daniel Jinga; dirijor Tiberiu Soare

Duminica 22 mai

11:00 Cercul National Militar

Spectacol de muzica si Kendo

Doru Roman (percutie), membri ai Clubului Sam-Sho, actorul Ovidiu Mihaita
Muzica de M. Kitazume, M. Ishii, V. Dinescu, M. Miki

17:00 UNMB Studioul de opera

Cica URMUZ...

Interpreti: Sorin Petrescu, Dorin Cuibariu, Cosmin Balean, Ovidiu Cozma
Invitati: Radu Popa, actorul Mihai Bisericanu
Muzica: Gabriel Malancioiu, Darie Nemes, Gabriel Almasi, Anatol Vieru
Creatie video: Vlad Dragomirescu

18:30 Parcarea UNMB

Seria ArtDetox: Concerte pe canapea

Street music/ Arta de interventie publica
Avant’n Gard – improvizatii pe texte de Urmuz

19:00 UNMB Studioul de Opera

Urmuzica – opera in concert de Sorin Lerescu

Dupa poemul erotico-eroic si muzical “Fuchsiada” de Urmuz
Libret si dramatizare: Pavel Puscas
Conducerea muzicala: George Balint
Distributia: Daniel Madia, Elmira Sebat, Ana Mirescu, Mihnea Lamatic, Ligia Duna, Camelia Mocanu, Claudia Deleanu
Ansamblul TRAIECT – director artistic Sorin Lerescu & Gonul Aptula, Alexandru Matei, Sorin Rotaru, Bogdan Ionescu, Paraschiva Alexa, Ciprian Ghita

21:00 Tinerimea Romana, Clubul Gutenberg

Suita pentru cymbal, clavicord si virginal universal – Spectacol de muzica si poezie

Ion Bogdan Stefanescu (flaute), Costin Soare (chit), Eusebiu Stefanescu (actor)
Muzica: V. Dinescu, Doina Rotaru, Toru Takemitsu, Dan Buciu, Gabriel Irany
Versuri: Grigoras Seferis, Nichita Stanescu, Eugen Jebeleanu, Cezar Ivanescu, Mircea Micu, George Stanca, Ion Es Pop, Ioan Muresan, Miron Manega, Varujan Vosganian

Luni 23 mai

19:00 UNMB Studioul de Opera

“White Lady’s” Power Places – cross-opera de Mihaela Vosganian

Muzica/concept: Mihaela Vosganian
Coregrafie: Liliana Iorgulescu
Scenografie: Raluca Ghideanu
Costume: Raluca Stroe
Grupul de muzica si dans contemporan Inter-Art: Mihaela Vosganian, Irinel Anghel, Barrie Webb, Maria Chifu, Ana Chifu, Ciprian Pop, Alexandru Matei, Luiza Comsa, Emil Rengle

Marti 24 mai

17:00 Aula Palatului Cantacuzino

Trio Mozaic - Spectacol de teatru instrumental

Oana Visenescu (vioara), Diana Spanu (pian), Emil Visenescu (clarinet)
Invitati: Barrie Webb (trb), Christian Alexandru Petrescu (tenor)
Muzica: Felicia Donceanu, Iulia Cibisescu-Duran, Liviu Marinescu, Vasile Timis, Nicolae Brandus

20:30 UNMB Studioul de Opera

HOMO VIDENS op.117 - tele-opera pentru solisti si orchestra de Liviu Danceanu

Orchestra UNMB, dirijor Vlad Conta; directia muzicala Georgeta Stoleriu, Inna Oncescu, regia si scenografia Daniel Prallea-Blaga, video live Virgil Oprina
Solisti: Ana Mirescu, Antonela Barnat, Nicolae Simonov, Claudiu Sola

Miercuri 25 mai

19:00 Radiodifuziunea Romana, Studioul Mihail Jora

4 Anotimpuri/Poeti/Compozitori
Concertul Orchestrei de Camera Radio – dirijor George Balint

Solisti: Ana Mirescu, Adriana Alexandru, Nicolae Lupu, Orest PAslariu Ranghilof
Corul Accoustic (Daniel Jinga)
Muzica: Laura Manolache, Nicolae Teodoreanu, George Balint, Dana Cristina Probst

21:15 Aula Palatului Cantacuzino

Concerti neo-grossi

Daniel Kientzy (sax), Cristian Suciu (trp), Florin Pane (trb)
Ansamblul ModernArt – dirijor Bogdan Voda
Muzica: Francois Rosse, Bogdan Voda, Drake Mabry, Cornel Taranu

Joi 26 mai

17:00 Curtea Palatului Cantacuzino
Seria ArtDetox: Concerte pe canapea
Barrie and Barbie

Barrie Webb (trb)
Muzica: Folke Rabe, Chan Hae Lee, William Marshall, Christian Wolff, Stuart Greenbaum

19:00 Radiodifuziunea Romana, Studioul Mihail Jora

Concertul Corului Academic Radio - Simfonisti in muzica corala romaneasca

Dirijor Dan Mihai Goia
Muzica: Pascal Bentoiu, Adrian Pop, Cornelia Tautu, Nicolae Brandus, Theodor Grigoriu, Sabin Pautza, Octavian Nemescu, Remus Georgescu, Adrian Enescu

21:00 UNMB Studioul de Opera

Creatrix - Spectacol realizat de grupul SeduCant
Icarynth & Onde, Ondine

Interpreti: Ana Chifu, Maria Chifu, Theodor Valentin Iliescu
Muzica: Diana Rotaru;
Coregrafie: Georgiana Bobocel-Iacob;
Video: Mihai Cucu
Lumini: Dan Bujor

Vineri 27 mai

19:00 Radiodifuziunea Romana

Concertul Orchestrei Nationale Radio

Dirijor Valentin Doni
Solisti: Cornelia Bronzetti, Juhani Palola (vn), Bianca Manoleanu (sopr), Nicolae Simonov (tenor), Jean-Kristof Bouton (bar)
Corul Academic Radio – dirijor Dan Mihai Goia
Muzica: Ulpiu Vlad, Carmen Carneci, Maia Ciobanu, Liia Teodorescu

21:00 UNMB Studioul de Opera

Spectacol multimedia cu papusi: Do-mi-no.6.1

Realizatori: Centrul de Muzica electroacustica si Multimedia UNMB si Compania PurAnima – teatru de animatie in colaborare cu TVR Cultural
Interpreti:actori papusari: Florentina Tanase, Petronela Purima, Vlad Tanase; Ana Chifu (flaut)
Muzica si video: Catalin Cretu
Lumini: Dan Bujor

Sambata 28 mai

16:30 Curtea Palatului Cantacuzino

Seria ArtDetox – Concerte pe canapea

Emil Visenescu, Constantin Urziceanu (cl)
Muzica de Roman Vlad si Tiberiu Olah

17:00 Aula Palatului Cantacuzino

Sound Cinema, Sound Theatre

Cvartetul Florilegium (Marius Lacraru, Ladislau Csendes, Maria Ciurduc, Anca Vartolomei)
Invitati: Verona Maier (pian), Emil Visenescu (cl)
Video: Corneliu Dan Georgescu
Muzica: Corneliu Dan Georgescu, Octavian Nemescu, Fred Popovici, Ivana Stefanovic

19:00 Radiodifuziunea Romana, Studioul Mihail Jora

Idile si Guerille - Concert-spectacol de Dan Dediu
Idile si Guerrille (pian la 4 maini) & Un bestiar mitologic (vioara si pian)

Interpreteaza: Dan Dediu, Valentina Sandu-Dediu (pian), Diana Mos (vioara)

21:00 UNMB Studioul de Opera

Worm Songs - Multimedia performance de Henry Vega
Anat Spiegel (voce), Henry Vega (computer), Emmanuel Flores (video)

Duminica 29 mai

14:00 – 21:00, Palatul Mogosoaia
Calatorie in irealitatea imediata

Concept vizual: Raluca Ghideanu
Ghid: Paul, the Sweet Vampire

14:00 Cuhnia Palatului

Sarea in bucate “muzicale” - Vizita in bucataria ArtDetox

Participa: Paul Dunca, Sorin Romanescu, Irinel Anghel
Concept: Raluca Ghideanu, dupa o idee de Sorin Romanescu

15:00 Lansarea expozitiei “Music is the answer...” de Raluca Turliu Cobilanschi

15:30 Ce spune padurea? - Concert al ansamblului de percutie Game

Solist: Christian Alexandru Petrescu
Invitata: actrita Viorica Vatamanu
Muzica: Vladimir Scolnic, Doina Rotaru, Ivan Brkljacic, Christian Alexandru Petrescu

17:00 Who I Am?... - spectacol muzical de Elena Apostol

Grupul vocal Accoustic

18:00 Dynamic Meditation - spectacol de Mihaela Vosganian

Grupul Inter-Art: Mihaela Vosganian, Armine osganian, Liliana Iorgulescu, Andreea Duta, Vlad Iachim, Ciprian Pop
Regia: Anda Cruceanu

19:30 Serenade pe teme false si alte iluzii pentru voce cu corp de femeie si menestrel electric

Irinel Anghel (voce), Sorin Romanescu (chitara), Barrie Webb (trb)

20:15 Promenade si nocturne cu parfum de final - Soundpainting in the air

Orchestra Angely’s si Cristian Marius Firca

Stop-Cadru: Irina Ungureanu

2011-04-17T14:34:00.007+03:00

Sanzienele sunt niste fapturi extrem de frumoase, zane eterice, luminoase, a caror puritate ascunde o forta de seductie ce aproape le asemuie surorilor lor malefice, ielele. Daca le vezi dansand in hora sau le auzi cantand, iti pierzi mintile sau graiul. Creaturi ale padurii si ale campiei, Sanzienele iubesc natura, dar cateodata si oamenii. Dau rod holdelor si femeilor casatorite, alunga boala si grindina si, din cand in cand, trimit pe una din ele pe pamant, sub infatisare de muritor. Adevarata ei infatisare nu poate insa sa si-o ascunda, frumusetea transparenta si aerul “de pe alta lume”. Nici vocea, care isi pastreaza puterile de a vindeca sau a inebuni, modulandu-se si transfigurandu-se de la puritate de copil la seductie feminina, de la delicatete la forta, de la sunet cristalin la harsaiala viscerala, de la incorporalitate la carnal dramatic, de la veselie exuberanta la durere mocnita. O recunosti dupa felul in care isi transpune intreaga sa faptura in cant si cantul in gest si mimica, contopire organica a fiintei cu non-fiinta, a realului cu irealul, a materiei cu muzica. Si dupa nume: Irina Ungureanu.

O recunosti si dupa dorul pe care il mai are dupa padurile unde s-a intrupat si dupa horele in care s-a dezlantuit. Daca activitatea Irinei Ungureanu este extrem de extinsa si diversa, incluzand participari la festivaluri de muzica contemporana sau experimentala, participari in productii de teatru, cantari in ansambluri vocale sau alaturi de muzicieni precum Karel Boeschoten, Eicher Stephan, Girod Roger, Harder Rato, Fritz Hauser, Lucas Niggli sau Marius Ungureanu, firul rosu conducator este ancorarea in radacinile muzicii traditionale romanesti.

Fac o paranteza ca sa explic de ce evit termenul de „folclor muzical”: este un termen asociat de-a lungul vremii cu vulgarizarea si banalizarea intensa si dureroasa de care a avut parte in timpul regimului comunist si care a avut doua reactii, la fel de nefaste, foarte perceptibile in prezent. Pe de o parte, inmultirea manifestarilor „etno”, cu tot cu canale de televiziune care sa le promoveze, imbalate de kitch; pe de alta parte, respingerea automata a oricarui produs muzical cu eticheta de „folclor” sau „traditional” din partea chiar si a publicului cult sau a muzicienilor profesionisti. Muzica traditionala pastrata cu greu din vremuri arhaice, care incepe deja treptat sa se dezintegreze, sa se transforme sub presiunea „modernitatii”, este inclusa, din pacate, in aceeasi categorie. Ca sa evit truisme de genul „valoare incontestabila”, nu doresc sa subliniez decat ca esenta noastra muzicala aici s-a nascut, in ornamentele doinei, in eterofonie, in vocile ragusite, neslefuite, in exploziile de virtuozitate ale viorii lautarului.

Enescu a fost primul compozitor care a deslusit apropierea cea mai eficienta de esenta acestei muzici in limbajul cult, nu prin inserarea de citate sau armonizari tonale sau modale, ci prin stilizare, prin evitarea formei, a aparentei in favoarea continutului, al ethos-ului. L-au continuat Stroe, Marbe, Niculescu, Olah, Ioachimescu, Balint, poticnindu-se putin in randurile celor mai noi generatii, tentate de mirajul occidental al globalizarii. Tendintele fusion ale prezentului, stimulate pe de o parte prin expansiunea enorma, in ultimii 20 de ani, a „World Music”, dar si a recuperarii trecutului muzical, se impart, fireste, in experimente reusite sau nu. Cautarile Irinei se incadreaza apasat in prima categorie, fiind vorba de explorarea expresivitatii genurilor arhaice prin prisma unui muzician scolit in muzica occidentala culta si avand experienta atat a improvizatiei si a experimentului vocal, cat si a muzicii „scrise”, vechi sau noi.

Nascuta in 1984, la Bucuresti, intr-o familie de muzicieni – Marius Ungureanu (viola, vioara) si Cristina Ungureanu (vioara, prima profesoara) – Irinei i s-a dezvoltat extrem de devreme microbul muzical si, mai ales, cel pentru muzica traditionala romaneasca. La 10 si 12 ani inregistra doua CD-uri, impreuna cu ansamblul fondat de tatal ei, Taraf Transilvania. Apoi, CD-ul “Linu-i lin, Irina & DRUM”, in 2005, impreuna cu duo-ul Marius Ungureanu (viola) si Karel Boeschoten (vioara). Va fonda, la randul ei, doua ansambluri, axate pe aceeasi idee, a fusion-ului experimental intre muzica traditionala romaneasca, fie in starea ei “pura”, a doinirii arhaice, fie trecuta prin filtrul urbanizarii (de exemplul, repertoriul Mariei Tanase) si muzica noua.

Primul dintre acestea, Tafeal (fondat in 2007) este un trio care a vizitat si Romania (ultima data, in cadrul festivalului de muzica noua de la Bucuresti, SIMN). Ta – tantalum, Fe – fier, Al- aluminium, trei elemente metalice a caror fuziune creeaza un compus “stralucitor” si “bun conducator de caldura”. Trei fete (Irina, impreuna cu blockflotista Teresa Hackel si pianista Simone Keller, ambele extrem de active in lumea muzicii noi) si trei lumi sonore, aparent atat de diferite (improvizatie, lucrari de muzica noua si extrase din muzica traditionala) care sunt suprapuse si dizolvate intr-un amestec fascinant si extrem de proaspat.

Un tip similar de fusion, de data aceasta orientat catre lumea free jazz-ului si a folk-ului, este creat de Grünes Blatt (Frunza Verde), la inceput un trio (initiat in 2009 impreuna cu contrabasistul si compozitorul Dominique Girod si chitaristul Urs Vögeli) care s-a transformat treptat intr-un sextet (Mats Spillmann - trompeta, Nina Eleta - vioara, Vera Kappeler – pian). Licaririle transparente, rafinate ale Tafeal-ului capata, in Grünes Blatt, o consistenta incandescenta, senzuala, doua tipuri de catharsis atat pentru faptuitorul de muzica, cat si pentru receptorul/receptacul al acesteia.

Sanzienele sunt niste fapturi extrem de frumoase, zane eterice, luminoase. Daca le vezi dansand sau le auzi cantand, iti pierzi mintile sau graiul.

Dar de ce sa iti fie frica?

Balada micului producator de avioane 2.0

2011-04-11T23:42:00.009+03:00

Receptarea muzicii noi, “contemporane” (termen in general adoptat dar nu si adaptat la specificul acestui tip de muzica) este de ceva vreme o problema care starneste discutii interminabile si mai putin solutii practice. Si daca acceptam, fireste, ca in tipul de societate in care traim in prezent, in care sistemul de valori s-a modificat atat de mult - traumatic pentru o anumita categorie sociala si benefic pentru altele – muzica asa-zis “culta” nu-si mai gaseste importanta de alta data, nefiind un mod de a crea un profit rapid si sigur, se pune o problema. O problema de supravietuire a unui grup de muzicieni, fie ei compozitori, fie ei interpreti, fie ei muzicologi, care au, cel putin teoretic, dreptul de a-si urma pasiunea.

Fara prea multa gargara: nu conteaza ca nu este vorba de un tip de muzica “popular”, pentru ca nici nu trebuie asa ceva, nu cere nimeni imposibilul. Este un tip de muzica ce ARE publicul ei, numai ca acesta este, din varii motive, foarte redus, si acest lucru ameninta disparitia treptata atat a promovarii muzicii, cat si a bucuriei muzicienilor de a o face, blazarea accelerata fiind un simptom vizibil si “audibil”, din pacate, chiar in putinele concerte de acest gen. Daca am cazut de acord ca exista amatori de muzica noua, putem cadea de acord si ca exista un public ipotetic, destul de solid, iar energia supravietuitorilor ne-blazati ar trebuie sa se focalizeze pe creearea si atragerea ACESTUI public.

In urma unui brainstorming in mediu virtual, la care au participat atat compozitori cat si interpreti, unii mai mult, altii mai putin, unii cu care am cazut de acord, altii a caror parere le-am apreciat-o oricum, am ajuns la niste concluzii pe care o sa imi permit sa le insirui aici, adaugandu-mi si modesta contributie. Si v-as ruga, pe toti cei care ati fost miscati de macar o lucrare scrisa dupa 1950 (sau p-acolo), ba chiar si pe cei care ati fost frustrati rau de o lucrare din aceeasi categorie, sa va adaugati opiniile in comentarii.

Acestea fiind zise, “burta supta, mars la lupta” (ca sa citez dintr-o carte a copilariei) – iata la ce concluzii am ajuns (ma voi referi, deocamdata, strict la spatiul romanesc):

1. IMAGINE

In cazul muzicii noi, cea mai perceptibila problema este lipsa unei imagini atractive. Culorile sunt sterse, aspectul - decrepit, anacronic. Si situatia se extinde de la general la detaliu, de la afisul care promoveaza un concert de muzica contemporana, un text trist si antipatic, cu acelasi font si fundal pentru orice eveniment, la lipsa unoi sali adecvate unui tip modern de spectacol, la frigiditatea concertului in sine, de la interpretii apretati la publicul plictisit de cand se aseaza pe scaune. Muzica asta e o muzica vie, care ne reprezinta, proaspata, abia scoasa de pe plita – la propriu, de multe ori, daca ne gandim la rapiditatea cu care se incropesc niste evenimente. De ce nu ar fi si imaginea ei la fel de dinamica?

a. Publicitate

Majoritatea participantilor la discutie au cazut de acord ca o publicitate agresiva, incitanta, moderna, inedita este ceea ce lipseste cel mai mult. Design adecvat la eveniment, afise peste tot, fluturasi peste tot – nu numai unde cresc muzicieni, public poate rasari de oriunde. Specialisti in publicitate si design, nu incropeala, daca nu sunt fonduri (si nu sunt...), exista prieteni, exista relatii, se pot gasi solutii. Internetul este cea mai vizibila vitrina, cea mai rapida si eficienta metoda de publicitate. In plus, mai exista o forma foarte simpla de promovare: trasul de maneca. Studentule la compozitie, cand te paste dorul de un concert de muzici stranii, ia-ti si amicul, promite-i o bere dupa si promite-i ca, daca nu o sa ii placa, macar o sa aiba o experienta inedita. Sau: ai un compozitor preferat? vorbeste de el pe net, posteaza-i niste muzici, in mod sigur se va gasi cineva compatibil cu gustul tau care probabil ca nu a auzit de acel compozitor.

Aici am ajuns la o trauma acuta a culturii romanesti: compozitorii nostri cei mai buni, cei mai inovatori, de care ne mandrim cel mai mult, nu sunt cunoscuti in afara din cauza lipsei de publicitate, lipsei de inregistrari, lipsei de partituri editate promovate in strainatate!

b. Concertul in sine

Structura de tip scena-public si atitudinea pe care o au, atat muzicienii, cat si publicul fata de ideea de concert este perimata, anacronica, un mit care s-a demonetizat de mult si care, in mod clar, nu mai functioneaza. Simpla punere in scena a unui eveniment muzical intr-o sala in care se mai fac “n” asemenea evenimente, toate pe acelasi tipic, creeaza prejudecati: stim deja, ca public, la ce sa ne asteptam, stim ca trebuie sa fim cuminti, sa avem grija sa nu tusim, sa nu aplaudam intre piese si, cel mai mult si mai mult, stim la ce fel de muzica sa ne asteptam. Propunerea:

-spatii non-conventionale de concert: pentru multe muzici, un club ar fi mult mai adecvat ca loc decat Ateneul; un muzeu, o expozitie, un parc, un lift (am participat personal la asa ceva), o...fabrica dezactivata, un camp, etc etc. (evident, mediul sa nu dauneze, pe cat posibil, calitatii auditive...). In plus, de ce sa nu recunoastem, mersul la concert este un ritual de socializare, un cadru inedit ar plusa interesul.

-moduri non-conventionare de prezentare (adaptata la tipul de public); daca unii simt nevoia prezentarii verbale a unor muzici, fapt necesar unui public “neofit”, sa incercam sa facem aceasta prezentare sa transmita punctele forte ale muzicii, incadrarea ei intr-un anumit context, mesajul pe care vrea sa-l transmita; nu laude excesive aduse “marilor maestri”, nu explicatii savante asupra structurii, lucruri care pe un non-muzician nici nu il intereseaza (cu exceptii). Cine sa faca prezentarea? aici nu am cazut de acord, insa as miza pe cel mai carismatic dintre participanti, ca e compozitorul sau interpretul sau muzicologul, nu conteaza.

-structurarea inteligenta a concertului, care nu ar trebui sa reprezinte o adunatura de piese, ci sa aiba un fir rosu, conducator: o idee comuna sau chiar lipsa unei idei comune – si colajul poate fi un tip de organizare, insa trebuie facut inspirat.

-interdisciplinaritatea - sau sincretismul - nu este numai un truc (“daca nu va place muzica, va place poezeaua sau balerinul, na”), ci, de multe ori, o necesitate in tipul de perceptie de tip “surfing” caracteristica omului de azi. Diversitatea atrage atentia si diferitele arte se pot completa reciproc in mod foarte fericit. In aceeasi categorie intra spectacolele multimedia sau de muzici electronice.

-integrarea muzicii noi in "muzica": intotdeauna, muzica noua a fost Cenusareasa, izolata intr-un colt, fie el festival, fie serie de concerte. Lucrarile de muzica noua trebuie inserate in mod firesc SI in concerte si festivaluri “normale” (ha!), ar beneficia ambele tipuri de muzica pe seama acestei alaturari. Cu cat mai pur suna un Mozart pus langa un Xenakis, si cu cat mai frenetic, mai carnal un Xenakis pus langa un Mozart cu atat mai energizat ar fi publicul dupa o asemenea alaturare.

c. Banul

Nu ma refer numai la sponsori. Cand va duceti la magazin, nu cumparati cele mai ieftine produse, decat daca sunteti in criza financiara acuta. Pentru ca stiti, si v-ati ars de multe ori, cu vorba “cat dai, atata face”. Asa si cu muzica. De multe ori, organizatorii fac greseala gratuitatii, doar-doar o veni cineva. Fals: puneti publicul sa dea o suma, cat de mica, pe bilet, pentru ca perceptia asociaza iremediabil gratuitul cu gratuitatea.

2. CONTINUT

Poate cel mai important aspect. Asa cum a precizat foarte bine Sabina in cronica la Kagel: “ce oferim, aia se recepteaza”.

a.Muzica

Unii spun ca muzica ar trebui sa se schimbe, sa se adapteze la public. N-as fi de acord intru totul, desi inteleg motivul acestei cereri. Exista, intr-adevar, compozitori neinteresati de receptare, pretentiosi, hiperconceptualisti, dar isi au si ei publicul lor (!) si au, deci, dreptul la existenta. Pot fi evitati, de catre non-fani. In plus, exista o asemenea avalansa de stiluri, personalitati, curente, incat a mai spune la ora actuala ca nu iti place muzica noua e ca si cum ai spune ca nu iti place branza. “Pai care branza nu-ti place, dom’le, telemeaua? casul? Roquefort? swaitzer-ul? cu gauri? fara? cu mucegai? alb, albastru, verde? fara?” “Nu stiu, dom’le...branza”.

Da, trebuie facut un pas catre public, dar unii il fac deja de mult, daca ne gandim numai la muzica fusion, care combina genuri, la sincretism, la noua consonanta, la postmodernism.

Ce este insa ingrijorator este ca, din cauza diversitatii muzicale si a variatelor tipuri de relatii, nu mai exista o filtrare a muzicii daruite unei audiente ci se aplica principiul Lapusneanu: prost da’ mult. Nu de CANTITATE, ci de CALITATE avem nevoie. Aceasta este una din cele mai mari probleme ale situatiei muzicii noi actuale, si nu numai la noi. Un festival nu inseamna o celebrare a muzicii vii si a contactului cu publicul (contact muzical fireste ), ci o ingramadeala paranoica si psihotica de diverse lucari dintre care 80% sunt maculatura. Mentalitatea “nu trebuie nimeni suparat, trebuie toti implicati in eveniment” este pur si simplu comunista in sensul cel mai rau si peiorativ. Toti isi au locul, evident, dar nu toti deodata! Nu este concurs de popularitate, nu este comparare a punctajului. Se organizeaza concerte maraton, bunaoara, inaintea Festivalului Enescu, toti compozitorii ingramaditi laolalta. Ce poate percepe un auditor, chiar si unul inarmat cu Red Bull si cu pasiune pentru “avioane”? Cantitatea in exces nu numai ca anuleaza componentele, dar provoaca si numar redus de repetitii, precum si atacul de cord al interpretului, caruia i se pun 20 de lucrari in brate si i se dau 3 zile sa le studieze.

Pe scurt: lipsa unei selectii in prealabil, selectie bazata in primul rand pe valoarea si in al doilea rand pe compatibilitatea lucrarilor intre ele (daca sunt prezentate in acelasi concert), si cu interpretii respectivi, va anula si lucarile foarte bune strecurate printre multele mediocre sau de-a dreptul proaste.

b.Interpretarea

Truism clasic: o simfonie de Beethoven am ascultat-o, macar fragmentar, in viata, ca muzica de fundal la reclama pentru deodorant. Stim, in consecinta, “cam cum” ar trebui sa sune. Limbajul tonal ne este inoculat in minte din frageda copilarie, fiind cel mai intalnit la ora actuala (o alta problema...), se canta cel mai mult lucrari clasice si romantice, ca sa nu mai vorbim de enorma masa a muzicii “de divertisment”, integral tonala si cu forme foarte simple si repetitive. Deci: daca ascultam o simfonie de Beethoven cantata exceptional, poate nu ne dam seama.

Dar daca auzim o simfonie de Beethoven cantata prost, fals, cu decalaje, cu alte note, in doru’ lelii, eventual citita la prima vedere de jumatate de orchestra, dintre care unii mai si rad in barba de un banc auzit acum 3 ore, ne dam seama. Ne dam seama ca e ceva in neregula, ca muzica asta nu trebuie sa sune asa, ca am dat un ban sau o ora din timpul nostru degeaba, si ne revoltam.

O lucrare de muzica noua, mai ales in prima auditie, nu are aceleasi sanse. Mai e nevoie sa detaliez?

Dragi interpreti, nu putem exista fara voi. Ramanem cu muzicile in sertar, fara bani de bere si cu sufletele rupte ca nu ne auzim sunetele pictate cu atata migala si, de multe ori, dragoste. Incercati sa acordati si unei lucrari de muzica “contemporana” acelasi respect pe care il acordati unei sonate clasice. Incercati sa intrati in universul muzicii respective, incercati sa intelegeti ce a vrut omul ala sa spuna, sa va spuna, cum ati putea sa o puneti in valoare, chiar daca nu o iubiti foarte mult. Cum ati putea sa va puneti pe VOI in valoare cand o cantati. Iar daca simtiti un sentiment de repulsie, sau nu intelegeti, va rog, nu cantati muzica respectiva. Nu faceti nimanui un bine, ba din contra. Iar daca sunteti un “veteran al muzicii noi”, o cantati de ani de zile si ati ajuns sa inganati, plictisit si blazat, niste note, ca “merge si asa”: aduceti-va aminte CE v-a facut sa iubiti aceasta muzica la inceput, si daca nu va aduceti aminte, sau nu mai vreti sa va aduceti aminte, va rog. Lasati-l pe altul.

3. PREJUDECATA

Siii, aici ne impotmolim nitel. Caci, daca am reusit sa construim, ipotetic, un concert ideal, alcatuit din piese diverse si extrem de bine facute, interpretate cu daruire si entuziasm de muzicieni profesionisti, ne lovim de zidul impenetrabil al prejudecatii.

a.Educatia

“Daca nici muzienii nu inteleg muzica asta, cum s-o inteleaga publicul?” se spune in mod frecvent. Da. Just. Dar de ce nu o inteleg muzicienii? sa fie oare numai vina muzicii? sau si vina lor? Majoritatea participantilor la discutie a cazut de acord ca educatia muzicala, cel putin la noi, este cel mai important factor de DISTRUGERE al mediului muzical cult (nu numai “contemporan”!). Lasand la o parte multele probleme care afecteaza si muzica “clasica”, sa fim foarte constienti de faptul ca muzicienii, si aici ma refer in special la interpreti, dar nu numai la ei, sunt dresati in liceele de muzica sa urasca muzica noua, si aici putem sa multumim selectiei bizare care se face in alegerea cadrelor didactice. Nu este vorba, de fapt, numai de muzica noua, ci de orice muzica este altfel. Intoleranta fata de Celalalt, vorba lui Boia. Da, sistemul tonal este exceptional, si a dat nastere la extrem de multe capodopere, si poate va mai da, si da, trebuie studiat in amanunt pentru a ne putea bucura de toate subtilitatile pe care le ofera. Dar asta nu inseamna sa ne inchistam in el, si, din pacate, asta se intampla in momentul de fata. Cum sa pretinzi unui tanar muzician sa asculte muzica noua cand el rade la muzici tibetane, sau africane, sau non-temperate? Sa nu mai vorbim de programa educatiei muzicale in scolile si liceele de alt profil, unde se insista in mod inutil pe exact ce nu le trebuie unor non-muzicieni si deloc pe ceea ce le trebuie: cum sa asculte o muzica, cum sa se bucure de ea deplin. Si astfel ajungem la urmatoarea problema:

b.Ascultarea

Un factor determinant, si unul pe care se insista mult prea putin, este diversitatea modurilor de ascultare a muzicii. Muzica gregoriana te transpune, te transfigureaza, o asculti hipnotic. O fuga de Bach o asculti focalizandu-te pe tema care fuge necontenit de la o voce la alta, de la o tonalitate la alta, se ascunde in fundal sau iese in fata. O sonata de Mozart o asculti potrivit formei atat de celebrate, tema intai face loc temei a doua, se ciondanesc in dezvoltare pentru a fi reimpacate de repriza. Un Wagner il asculti apreciind uluitoarea complexitate ritmica, cum se topeste un acord intr-altul, si in altul, si in altul. Jazz-ul se asculta altfel. Funk-ul se asculta altfel.

Ei bine, si muzicile noi – la plural, ca prea sunt diverse – se asculta ALTFEL. Focalizat pe detaliu sau pe suprafete, apreciind juxtapunearea de blocuri sau intersectarea de texturi, jocul de timbruri sau cel al disonantelor. Nu vreau sa insist aici, acum, insa promitem sa detaliem diferitele tipuri de ascultare in post-urile urmatoare. Insa acesta este un detaliu esential al receptarii muzicilor noi.

c.Eticheta

Unul dintre aspectele care m-a izbit si continua sa ma contrarieze foarte mult este importanta pe care publicul pare sa o dea etichetei lipite pe o anumita categorie muzicala. De multe ori m-am intrebat de ce nu apreciaza mai mult un amator de death metal o muzica de, bunaoara, Iancu Dumitreascu, o descatusare similara de energii. Multa vreme am pus aceasta discriminare pe baza absentei PULSATIEI. “La inceput a fost ritmul”, ne invata toate manualele, si se pare ca asa e....pulsatia ritmica, caracteristica de altfel muzicilor de transa, pare a atrage mult mai mult decat lipsa ei. Pare a fi indispensabila, hipnotica, carnala, impregnata in esenta noastra. Dar, pe langa faptul ca exista si numeroase muzici noi bazate pe pulsatie, am avut recent revelatia similaritatii unor anumite tipuri de muzica, populare in randul unui auditoriu destul de larg, cu muzici noi, lipsindu-le insa eticheta. Asta sa fie, oare, problema? Eticheta? Stampila de “muzica savanta”, “pretentioasa”, pe care ne-au lipit-o de frunte? Si ne intoarcem la punctul 1....

1. IMAGINEA....

Multumim tuturor celor care au participat la brainstorming!
In ordine alfabetica:
Sebastian Androne
Mario Caroli
Ana Chifu
Adriana Dumitrache
Adrian Mihai Hasna Preda
George Kentros
Serban Marcu
Octavian Moldovean
Diana Rotaru
Ana Cristina Silvestru
Sabina Ulubeanu
Cornelia Zambila

Kagelmood

2011-03-21T22:23:00.004+02:00

Sau post-it-uri lipite in cele 4 zari, in 5 directii din 8 posibile.

taximetrista merge ca vantul si ca gandul, ma aduce in fata salii de concert cu 7 minute inainte de ora 7, very ladylike. la intrare e ceva suspect. lume, multa lume. adica, lume necunoscuta, multi tineri, majoritatea foarte cool, ochelarii cu rame inchise si mari sunt parca marca serii. le sta bine, oricum, very hip.

trecand peste socul intial, ma incumet si intru in foaierul frumos renovat , unde ma asteapta un fel de Beethoven pe jos...ba nu, si de jur imprejur, pentru ca il aud. e instalatia pregatita de Catalin Cretu , citez din program " pe baza unor secvente din filmul "Ludwig van" al lui Mauricio Kagel (1969).
foaierul e plin ochi, mai zaresc si cate un cunoscut, apuc un salut timid cu doi dintre interpreti si intru in sala...care e....si mai plina!

in fine, ma asez cu greu, cei intarziati sunt in picioare, pe jos, pe sus, dar in orice caz, cuminti foc in asteptarea concertului.

pe cat de cosmpolita, eterogena si neconventionala e atmosfera din sala, pe atat de serioasa (chiar si cand se glumeste) e cea de pe scena. (scena la care in sfarsit vad "pantalonii" cortinei in negru.)
in negru sunt si interpretii. si dirijorul. care s-a mai subtiat un pic de la ultima noastra intrevedere. probabil ca nu-i simplu sa calatoresti intr-o ora, pe rand, la est, sud, nord-est, sud est si nord vest. ma gandesc eu ca adunarea in acelasi timp si spatiu a atator directii necesita multe ore de munca si concentrare, plus fitness tahionian involuntar, ca e la moda, mai ceva ca ochelarii cu rame groase.

ore de munca ce se aud in mod fericit in sala si se resimt si mai fericit in randul publicului.

dar nu, nu va vorbesc neaparat de Kagel, nici de ansamblul Propuls, nu am de gand sa redactez o cronica muzicala, asa cum nici Die Stücke der Windrose für Salonorchester nu e o muzica supusa conventiilor, omogena, ci decurge din amalgamul starilor eterogene ale autorului, ce abordeaza estul european foarte apropiat, sudul il priveste din germania, iar tot ce tine de nord din argentina natala, numai sudestul il aduce din nou in spatiul teuton. Unde se uita? la un soi de transiberian mai ofilit, usor desuet, de fapt, familiar , aproape natal...., la un meridionalism aproape mafiot (sic!) in periculozitatea sa, la exuberantele tristeti braziliene, exocticele caraibe si stranietatea anzilor.

Roza Vanturilor e o demonstratie de culoare timbrala (armoniu, nai), tehnica, umor gestual, lejeritate orchestrala;

constructie solida in sine si claritatea intentiilor pe de o parte, ironia schimbarilor de paradigma si usoara naivitate vadit cautata pe de alta.

baietii au cantat bine de tot. si mai bine au cantat fetele :) aplauzele au fost pe masura, rasetele si micile inabilitati din public de asemenea, dar totul in ton cu muzica lui Kagel, asa ca nimic deranjant. pentru ca era cu bucurie.

Alexandru are, pe langa imensul merit dirijoral, meritul de explora nise inca necunoscute publicului romanesc. oricare ar fi el.

lectia de duminica seara?
mai multe.

un concert se pregateste din timp (de un an astept seara asta, nu exagerez, si asa trebuie sa lucreze un dirijor serios)
unui concert trebuie sa i se faca publicitate inteligenta: 10 bile albe pentru organizatori, si inca vreo mie celor care au realizat afisul.
si cel mai important: sa nu (mai) subestimam publicul. ce oferim, asta se recepteaza.
si la fel de important: ramele de ochelari inchise la culoare si groase sunt pe buna dreptate la mare moda.

Poveste cu tahioni

2011-03-21T18:51:00.009+02:00

Motto:
Barmanul: Ne pare rau, nu servim tahioni.
Un tahion intra intr-un bar.*

Particula ipotetica, despre tahion se zice ca ar putea calatori mai repede decat viteza luminii. Calatorind astfel si in timp. Intr-o calatorie in timp am fost atrasi si sambata aceasta (19 martie) de catre trei vajnici tahioni – Cornelia Zambila (vioara, viola), Ana Chifu (flaut, flaut alto) si Verona Maier (pian) -, despre care mai c-ai zice ca sunt fiinte fabuloase, ireale la cat de pasionate sunt de muzica noua (si nu numai). Concertul “Nocturne-Treziri” s-a desfasurat, sub steaua postmodernismului, in mica sala a Muzeului Enescu din Bucuresti, sala pe cat de frumoasa si primitoare, pe atat de goala. Trist, pentru ca evenimentul a fost unul dintre cele mai reusite la care am asistat in ultima perioada: un flux continuu prin muzici din diverse timpuri si spatii, lucrarile moderne si noi fiind legate printr-un liant mozartian, superba Sonata in mi minor pentru vioara si pian. Forma aceasta continua de concert este foarte fericita, daca este facuta cu cap, cum a fost cazul in situatia de fata: piesele s-au completat de minune una pe cealalta, iar cele trei muziciene au creat punti naturale, nefortate intre ethos-uri sau structuri similare. Fragilitatea trista a lui Mozart am regasit-o si la Sciarrino sau Webern; doina sinuoasa, la granita dintre divin si senzual, am gasit-o si la Harvey, Murail, Doina Rotaru sau Cornelia Zambila; colajul – si la Danceanu, si la Crumb.

Cornelia Zambila

Concertul, caracterizat de delicatete si rafinament sonor, a debutat cu doi puristi stilistic si a continuat cu doi calatori prin lumi muzicale. Prima lucrare, Salvatore Sciarrino, “Notturno brillante 1” (viola solo), fuior obsedant, halucinant, pictat pe corzile violei in stilul atat de personal al compozitorului italian. Apoi unui din greii inceputului de secol XX, Anton Webern, 4 piese op.7 pentru vioara si pian, miniaturi atonale care preced laconismul diamantin care il va caracteriza pe Webern in lucrarile sale seriale. Liviu Danceanu a trasat un parcurs eterogen in dramatica “Cette lancinante douleur de la liberte”, pentru viola solo, fiind poate singurul compozitor roman cu adevarat “postmodern” (in acceptiunea larga a cuvantului). O lectie de compozitie, ultima lucrare a unui mare muzician, Dmitri Sostakovici, partea I din Sonata op.147 pentru viola si pian, de unde am invatat ce se poate face cu o (aparent banala) cvinta.

Verona Maier

Partea a doua a concertului a fost sub auspiciul cantecului lung: auditia unei scurte doine a facut o trecere lina spre minunatul duo pentru vioara si pian “Flight Elegy”, a compozitorului englez Jonathan Harvey, lucrare pe care am descoperit-o cu ocazia acestui concert. Din doiniri in acut ale violei pe un fosnet pe corzile pianului izbucnesc flash-uri dramatice. Din nou o micro-suita, “Night Music II: Four Nocturnes” pentru vioara si pian, a americanului George Crumb, un explorator al tehnicilor extinse, transformand pianul intr-o orchestra de percutii (la fel ca si Cage, “inventatorul” pianului preparat). Doina Rotaru a doinit in tristul “Mesto” (prima auditie romaneasca), impletind flautul alto cu vioara in eterofonii senzuale, vioara realizand in general un fundal pentru melodiile flautului.

Si am ajuns si la tahionul nostru de baza – si instigatorul concertului. Ma refer la renascentista Cornelia Zambila, a carei specializari le-am pierdut sirul – compozitoare, dirijoare, violonista, violista, percutionista, filozoafa, pasionata de arte arhaice la fel de mult ca de cele mai noi si de prospetimea improvizatiei la fel de mult ca de structurarea cerebrala a lucrarii pe hartie. Pe scurt, unul dintre cei mai activi dintre tinerii muzicieni romani, precum si inventatoarea unui tahion adevarat: “Tachyon I”, pentru flaut si vioara, o lucrare “de tinerete”, scrisa cand compozitoarea se afla pe/la/sub bancile facultatii in de abia anul II, fapt ce face performanta Corneliei cu atat mai remarcabila: lucrarea are unul dintre cele mai frumoase debuturi auzite in ultimul timp, o pedala octavizata la limita audibilului care se sparge treptat in franturi de melodie, cioburi dintr-o oglinda care se “lipeste” treptat intr-u discurs mai narativ, pentru a se topi din nou, in final, in sonoritati delicate. O manipulare excelenta a instrumentelor care ii tradeaza preferinta catre compozitorii cu o predispozitie accentuata pentru cautarile si rafinamentele timbrale.

Ana Chifu

Tot un explorator al sunetului este si Tristan Murail, care ne-a plimbat printr-o gradina imaginara de sunete, de la un suierat delicat la un cant dramatic si inapoi, cu a sa lucrare pentru viola solo, “C’est un jardin secret, ma soeur, ma fiancee, une source scellee, une fontaine close...”. Macar daca ar fi fost cate un om in sala pentru fiecare cuvant din titlu.

Interpretarile a fost la inaltime. Numai cuvinte de bine pentru minunatele Ana Chifu si Verona Maier si pentru Cornelia Zambila, a carei experienta de compozitor i-a influentat in mod vadit si fericit si stilul interpretativ.

La mai multe – si poate data viitoare tahionul, in loc sa se intoarca in barul unde este, in mod evident, persona non grata, mai bine s-ar repezi si spre urechile melomanilor si ale studentilor de la compozitie si interpretare, sa le spuna ca e de venit.

*multumiri lui Raul Mitran pentru perla tahionica

Anunt: Premiile UCMR pe anul 2010

2011-03-02T23:42:00.002+02:00

PREMIILE UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA PE ANUL 2010 (decernate pe 25.02.2011

MARELE PREMIU
………………………………….
PREMIU PENTRU LUCRĂRI SIMFONICE
Mihai Măniceanu - Sempre risoluto – pentru pian obligat şi orchestră

PREMIU PENTRU LUCRĂRI ELECTRONICE
Octavian Nemescu- EUIorEruImII- pentru clarinet,vioară şi bandă
PREMIU PENTRU LUCRĂRI CAMERALE
Nicolae Teodoreanu - Fântâna tinereţii – pentru flaut,violoncel şi live electronics
PREMIUL FILIALEI CLUJ
Valentin Timaru - Harfă de vânt, pentru voce şi ansamblu cameral
- Sonata pentru violă solo Dolce-Dolician pentru fagot şi pian
PREMIU PENTRU MUZICĂ DE FANFARĂ
Gheorghe Vulpe - Suita Transilvană
PREMIU PENTRU LUCRARE CORALĂ AMPLĂ
Christian Alexandru Petrescu – Cărăbuşul, pe versuri de Lucian Blaga
PREMIU PENTRU MINIATURĂ CORALĂ
Marcel Octav Costea – Trei miniatur icorale pe texte religioase (Asperges me,
Domine, Doamne-ndură-te de noi!, Aleluia! Domnul e păstorul meu)
PREMIU PENTRU MUZICĂ UŞOARĂ
Andrei Tudor - piesele: Iarna spune poveşti, Nu te mai am, versuri Andreea Andrei
PREMIUL PENTRU MUZICĂ DE JAZZ
Cătălin Târcolea - CD-ul Synvionai 2
PREMIU PENTRU SPECTACOL MUZICAL
Marius Ţeicu -O premieră furtunoasă – musical prezentat în premieră la Teatrul C.
Tănase din Bucureşti, în data de 19.03.2010
PREMIU PENTRU ISTORIOGRAFIE
Octavian Lazăr Cosma volumele Opera Naţională din Cluj (vol.1) şi Universitatea
Naţională de Muzică din Bucureşti la 140 de ani Vol.3
PREMIU PENTRU SISTEMATICĂ
Valentina Sandu Dediu - Volumul Alegeri, afecte, atitudini. Despre stil si retorica
în muzică
Nicolae Gheorghiţă -Volumul Byzantine Music between Constantinople and the
Danubian Principalities. Studies in Byzantine Musicology
PREMIU PENTRU PUBLICISTICĂ
Oltea Şerban-Pârâu
PREMIU PENTRU CREAŢIE DIDACTICĂ
Doina Paron – Florişteanu- Muzicieni români la Schola Cantorum

Timp si memorie in receptarea muzicala

2011-02-26T11:45:00.003+02:00

Sabina Ulubeanu

Lucrare prezentata in prima editie a simpozionului International "Orizonturi si perspective in muzica", UMSH, noiembrie 2009

Transmiterea şi recepţia operei de arta constituie preocupări fundamentale pentru orice creator. Difuzarea ideilor artistice dincolo de propriul sertar reprezintă o dorinţa firească, profund umană, deoarece creaţia izvorăşte în cele mai multe cazuri din nevoia primară de comunicare, de împărtaşire cu ceilalţi a gândurilor si sentimentelor trăite si “transcrise” apoi intr-un limbaj specific fiecarei arte .Ce se intampla cu ascultatorul? Cum ne moduleaza interior ceea ce primim? Sunt intrebari legitime la care vom incerca sa avansam posibile raspunsuri.

Pentru a defini si explica mecanismele receptării muzicale vom apela în cele ce urmează la elementele specifice teoriei informaţiei, cât si la cele ce apartin domeniului semioticii.

Dacă în epoca arhaică rolul muzicii era unul profund social şi funcţional, prin îndeplinirea ritualului religios, astfel încat nu exista nici o distincţie între creator, emiţator si receptor. Pe măsură ce cultura si civilizaţia au avansat, muzica a fost conceptualizată, formalizată şi ulterior notată. Apoi, în etapa urmatoare, compozitorul s-a “ desprins” de rolul de interpret, mai ales de când lucrarile muzicale erau (şi sunt) destinate unor ansambluri instrumentale sau vocale care conţin cel puţin 2 interpreţi. Astfel, receptarea sonora se realizează mijlocit, prin intermediari, de aceea schemele specifice vor fi mai complexe decât in cazul altor forme de manifestare artistică ( artele vizuale spre exemplu)

Conform teoriei informaţiei, mesajul ( în cazul de faţă opera muzicală) se defineşte ca o sumă de informaţii. Aceste informaţii, de natură sonoră, sunt angrenate într-un proces complex de emitere, circulaţie şi recepţionare. Astfel, compozitorul este emiţatorul, interpretul este primul receptor , dar si reemiţator al informaţiilor, iar publicul este receptorul final. In procesul receptării operei muzicale intervin o multitudine factori, interiori si exteriori.

Muzica, o arta temporală prin excelenţă, pretinde receptorului un dublu efort de concentrare: pe de o parte efortul audiţiei propriu zise , pe de altă parte un efort de rememorare intelectuală și mai ales afectivă a piesei muzicale audiate. Acest fenomen de rememorare este in fond scopul producerii operei muzicale, in dubla accepţiune, aceea de artă imaginată de autor și artă recepţionată de către public. Memoria umană funcţionează însa in doua trepte, straturi, o memorie fluorescentă si memoria de durată.

Primul strat reprezinta un depozit temporar al momentului, având capacitatea de a stoca pana la 10 secunde de informaţie recepţionată continuu, fiind o conștiinţa a prezentului. Memoria fluorescentă trimite mai departe spre memoria de durată doar 30 de procente din informţia totală, acestea urmând să fie stocate in depozitul permanent. Restul de 70 de procente fie se pierd definitiv, fie rămân in subconștient , ele putând fi reactivate spontan, sau prin anumite procese ce readuc la suprafaţă subconștientul ( în vis, terapii alternative). În cazul în care informaţiile prezintă o densitate a succesiunii in jurul a 16-20 de biţi pe secundă, ele sunt percepute simultan, în vreme ce informţiile ce se desfașoară în cadrul acca 10 secunde vor fi percepute ca o „suită de stări”, intrând direct in depozitul memoriei de durată. „Ca atare, subsemnele muzicale vor trece mai întâi prin filtrul memoriei fluorescente, iar numai o parte dintre ele, selecţionate, vor ajunge mai departe, în memoria de durată, în timp ce supersemnele muzicale vor intra direct în memoria de durată.”[1] Subsemnele , ușor de identificat de către mintea umana cu ajutorul memoriei de scurtă durată reprezinta realitaţile muzicale imediate, în cazul muzicii din perioada tonală temele, motivele, submotivele lucrării. Desigur, se produce o discretizare și apoi o ierarhizare în cadrul acestora, deoarece atenţia este captată de pregnanţele sonore, de acele fragmente care fac apoi obiectul dezvoltărilor ulterioare pe parcursul discursului muzical și care sunt situate de obicei in debutul operei. Totodată, o ureche mai puţin antrenată va percepe doar realitaţile sonore imediate și va face mai greu trecerea spre nivelul următor de organizare a sunetelor, spre macrostructură. Acest lucru este posibil în general dupa mai multe audiţii ale aceleiași lucrări, apelând la memoria de durată și de foarte lungă durată.

Receptarea muzicala este condiţionata de factorul atenţie (și) prin existenţa a trei faze temporale in procesul audiţiei. Interpretul va avea în mod ideal o perioadă îndelungată pentru a descifra mesajul compozitorului, și chiar dacă nu acordă (datorită unui ritm alert al vieţii actuale) suficient timp respectivei lucrări, tot este in raport de superioritate faţă de publicul său din acest punct de vedere.

Prima fază temporala o reprezintă așadar contactul imediat al melomanului cu ceea ce aude reprezentat pe scenă.În aceasta etapă a receptării (dar și în urmatoarele faze temporale) se pot decanta trei tipuri de timp in contrapunct: timpul fizic egal, kantian , newtonian ,cel în care se desfășoară lucrarea muzicală ca simplă emisie a partiturii, și doua timpuri subiective: ale interpretului și melomanului. Aceste timpuri subiective suferă dilatări si comprimări succesive. Interpretul realizează o profundă polifonie mentală, fiind atent la redarea corectă a notelor muzicale, la concepţia intelectuală si afectivă ce a generat partitura, cât si la propriile sale trăiri pe care le dorește benefice transmiterii mesajului compozitorului. Primele două straturi ale acestei „polifonii” comprima timpul, prin suprapunere, pe când stratul afectiv propriu interpretului îl comprimă, dar îl și dilată, în funcţie de sentimentele pe care le provoacă muzica respectivă.[2]

Aproximativ același fenomen se întampla și în cazul receptorului, în sensul comprimării și diltării timpului suprapuse peste timpul fizic al lucrării muzicale, și desigur, numărul de timpuri subiective suprapuse cu timpul efectiv al audiţiei (și cu cel propriu interpretului) va fi egal cu numărul de receptori ai operei.

A doua fază temporală a receptării este constituită de repetarea audiţiei, ocazie ce permite melomanului să își obiectivizeze percepţia și să iși clarifice de fiecare dată noi aspecte ale muzicii audiate, iar în cazul în care opera muzicala este una valoroasa, ce transmite informaţii importante atât spre senzorial, cât și spre conștient, ea va oferi o sursă inepuizabilă de revelare a unor noi pregnanţe, va oferi prilej de meditaţie , iar în cazul subecţilor mai puţin instruiţi din punct de vedere teoretic muzical, va oferi cel puţin retrăirea unor sentimente, senzaţii afective benefice individului. Si aici intră in discuţie regăsirea timpului ca factor de decizie în receptarea muzicală, de discretizare și de valorizare a discursului muzical în forma sa adresată mentalului și afectivului.

În cea de-a treia fază temporală, cea în care opera a fost audiată de foarte multe ori, se produce o diminuare profundă a atenţiei melomanului, datorita unui număr prea mare de repetări ale aceluiași mesaj muzical pe unitate de timp, sau, mai grav , datorită epuizării mesajului lucrării. Atunci se poate produce o banalizare a mesajului unor opere valoroase , o repulsie faţa de lucrarea respectivă sau chiar și reacţii profund violente. De aceea în spaţiul medical unde se folosește muzica în scop terapeutic, sonorităţile nu prezintă pregnanţe evidente, care sa poată stimula anumite zone ale senzorialului. Problema repetării obsesive a unui fragment sonor pregnant în scop terapeutic și urmările negative ale acestui proces au fost magistral analizate si daruite publicului în filmul „Portocala mecanică” regizat de Stanley Kubrick.

In cele ce urmeaza vom analiza succinct ce se intampla atunci cand melomanul decide sa paraseasca sala de concert in favoarea audietitei solitare, in intimitatea propriului camin.

La o privire mai atentă, vom observa multiplele dezavantaje si modificări asupra percepţiei muzicale ce rezidă din acest tip de receptare.

Deși s-ar crede că atenţia este favorizată de acultarea muzicii acasă, se observă tendinţa de a întreprinde și alt gen de acţiuni în același timp. De asemenea, timpul receptării pare să se modifice. Rareori , în zilele noastre, un meloman ascultă o simfonie întreagă acasă, de obicei sursa sonoră se poate ușor închide și relua într-un interval de timp cât de mare, ceea ce în sala de concert este practic imposibil. Bineînteles că tot mesajul lucrării respective va fi denaturat în cazul audiţiei pe fragmente. Ar trebui ca ascultătorul să posede niște capacităţi de memorare ieșite din comun pentru a putea reface în sinea sa primele momente ale unei simfonii auzite ,de exemplu, cu jumătate de oră înainte, ambele tipuri de memorie, atât cea a „materiei” cât si cea a ideilor fiind solicitate. În plus, ar trebui să depună un efort emoţional imens pentru a reintra în starea indusă de lucrarea respectivă.

Acest proces, cu dificultăţile sale, este însa propriu compozitorului, deoarece acesta, pentru a „transcrie” ceea ce aude înăuntrul său , trebuie să reitereze în timpul lucrului starea iniţială, cea care i-a generat dorinţa de a scrie respectiva compoziţie. Memoria, aici cu funcţie de modulare psihică , este motorul producerii compoziţiei ca materialitate sonoră[3]. Receptarea oricărei forme de artă este de fapt o comprimare în timp a travaliului creator, dar și o dilatare a timpului dacă ne gândim la faptul că în final receptorul identifică (nu neapărat verbalizând) un sentiment unic al lucrării respective.

Putem în final menţiona că există doua direcţii ce tratează fenomenul receptării:

Aceea a compozitorului elitist, ce nu ţine seamă de publicul său, ce iubește mai mult propriile teorii în defavoarea muzicii în sine, și pe cea a compozitorului preocupat de darul pe care îl face ascultătorilor, care nu compune pentru sine, ci pentru ceilalţi, din dorinţa de a împărtăși propriile sale idei, sentimente, valori.

La o primă vedere, datorită dificultăţilor pe care melomanul le întâmpină în a discerne valoric lucrările muzicii contemporane, ambele tipuri compozitori par defavorizate în faţa publicului. Vom păstra însă tonul optimist al expunerii și vom concluziona că mesajul pe care un autor vrea să îl transmită va avea întotdeauna câștig de cauză. Cu ajutorul unui interpret corect cu partitura și cu el însuși, un compozitor care scrie din iubire faţa de muzică, din generozitate faţa de umanitate și cu respect faţă de probitatea sa profesională, va reuși în cele din urmă să se facă înţeles. Istoria muzicii este plină de astfel de exemple….

[1] O. Nemescu, Comunicare si recepţie muzicală, studiu publicat in volumul Arta modernă şi problemele percepţiei artistice , ed. Meridiane, Bucuresti, 1986,. , p 227

[2] Cel mai banal exemplu este cel al pasajelor rapide, ce induc o stare de agitatie, de euforie, de tensiune , ce face ca timpul să se scurgă “mai repede” opuse celor lente, care induc o stare de calm, de liniste, de “ieșire din timp”.

[3] Acest aspect a fost pe larg tratat în studiul propriu “Compunerea, distrugerea și recompunerea timpului în muzică”, București, în Muzica, nr 4 din 2006 , nr 1 din 2007.

Cantec, Arhitectura.

2011-02-24T22:11:00.007+02:00

Ce inseamna "mare compozitor"? Sa fie oare o sintagma lipsita de orice valoare, plina de falsa si fada importanta? Cateodata da, de ce sa nu recunoastem. Insa nu trebuie generalizat. Contrar opiniei foarte populare, ca muzica a murit,ca Dumnezeul lui Nietzsche,o data cu ultimele acorduri romantice, "ce-i aia domne', acuma toti sunt mari maestri", realitatea este ca s-au scris capodopere in secolul XX, s-au scris capopopere si in secolul XXI. Ca nu sunt cunoscute, asta e altceva. Ca nu sunt apreciate la justa lor valoare, asta e altceva. Subiectul altei discutii. Interminabile...

Stefan Niculescu este ceea ce se numeste un "mare compozitor". "Este", nu "a fost", desi ne-a parasit in 2008, nedrept - si egoist - de devreme. Si asta nu dintr-un nationalism aiurea in tramvai, ci pentru ca si-a sapat semnatura cu atata forta si originalitate, incat nu este posibil de ignorat, nici macar pentru cei mai rauvoitori carcotasi. Iar muzica lui EXISTA in continuare, se impune in continuare a fi unul dintre cele mai frumoase roduri ale culturii noastre.

Traseul sau a fost "solar", aidoma prezentei fizice, care impunea respect si admiratie chiar si un ultimii ani de viata. Un Leu frumos, elegant, artistocratic. A inceput prin a construi, impreuna cu colegii sai de generatie - Vieru, Olah, Marbe, Stroe - avangarda muzicala romaneasca. Lucru deloc usor si deloc lipsit de importanta! Intr-o epoca in care totul era redus la un derizoriu penibil si sertarele se umpleau de ode aduse raposatului, oamenii astia faceau rost de muzica occidentala, "muzica diavolului", "muzica decadenta", o copiau de mana (Niculescu avea biblioteca plina de Messiaen scris in creion in nopti nedormite) si o analizau la sange, cu o pretuire si o curiozitate poate chiar mai mare decat a admiratorilor occidentali ai avangardei. Pentru ca era "fructul interzis". Niculescu a inceput, bineinteles, sa scrie folosind seria (scriitura seriala era, in acel moment, esenta avangardei muzicale) - insa pe ascuns, pentru a nu fi depistata de controlorii din diversele comisii de creatie. A depasit acest stadiu destul de repede, incepand a fi preocupat de straturi mai profunde ale muzicii decat "jocul cu margele de sticla", structuralism intelectual fascinant, insa gol de emotie.

A inceput sa fie procupat, pe de o parte, de esenta muzicala romaneasca, muzica traditionala. A observat ca exista un impuls improvizatoric extrem de puternic care face ca un grup de oameni care canta o melodie sa nu o cante la fel. Si a devenit fascinat de acest tip de discurs muzical, ETEROFONIA. Nu a fost primul care a inceput sa o teoretizeze: cam in paralel, Pierre Boulez (caci eterofonia a tentat foarte tare muzicienii avangardei) o definea ca "suprapunerea unei structuri sonore cu variabile ale sale". Insa Niculescu a descoperit o trasatura mai importanta a eterofoniei in starea sa "naturala", negandita, spontana: alternanta intre starea de contopire (unisonul) si starea de ramnificare (multivocalitate). Arhetipul UNU-MULTIPLU al lui Heraclit, reprezentabil vizual aidoma vibratiei primordiale (alternanta nod-ventru).

Nu numai atat. Celelalte tipuri de sintaxe muzicale, ca, de exemplu, omofonia sau polifonia, au creat, de-a lugul istoriei, forme specifice. De exemplu, omofonia - un tip de discurs care favorizeaza gandirea armonica, pe verticala - a condus la crearea liedului, a sonatei, a rondo-ului; polifonia - care favorizeaza gandirea pe orizontala, linii melodice independente care se suprapun si intrepatrund - ne daruise motetul, fuga, inventiunea. Niculescu a propus, pentru prima data in istoria muzicii, forme eterofone: sincronia (alternanta intre momente de univocalitate si plurivocalitate) si eteromorfia (forma deschisa, sugerata de impulsul improvizatoric care a determinat aparitia eterofoniei in muzica orala, forma ce contine mai multe desfasurari posibile ale unei lucrari, un aleatorism controlat insa de compozitor).

Pe de alta parte, muzica bizantina a fost o alta inspiratie majora in creatia niculesciana, si nu intamplator, pentru ca muzicanul a fost un crestin exemplar, un om obsedat de sacralitate, de sugestia Divinului prin muzica. "Muzica este sacra chiar atunci cand este profana", spunea Niculescu, iar respectul pentru actul creatiei, o replica la scara mai mica a Marii Creatii, l-a transmis si studentilor sai. (Caci Niculescu a fost si un formidabil profesor, nu de "compozitie" sau "analiza", ci de "Muzica".) Influenta Sacrului este evidenta inca din alegera titlurilor - "Deisis", "Psalmus", "Litanii la plinirea vremii" - , cea a muzicii bizantine, din folosirea unor moduri non-octaviante (ce depasesc ambitusul unei octave) care sugereaza secunda marita, a unui "diatonism microtonal", cum il definea Gyorgy Ligeti (un alt "maestru" al muzicii noi) si a ISONULUI (sunet pedala sau structura pedala).

Sacrul l-a bantuit pana in ultimii ani, iar creatia sa s-a "luminat" treptat (climaxul diatonic fiind lucrarea pentru orchestra "Ison II", din 1978), urmand ca modurile predominant majore, solare, sa fie ornate, distorsionate de sonoritati microtonale in ultima perioada de creatie.

Muzicoloaga Despina Petecel-Teodoroiu l-a comparat pe Niculescu cu un alt mare artist roman, pictorul Marin Gherasim. Mi se pare o paralela extrem de inspirata: cei doi au in comun niste trasaturi majore ale creatiei fiecaruia. "Austeritatea geometrica", cum o numeste doamna Petecel, ar fi prima trasatura. Amandoi in slujba Sacrului, amandoi evita ornamentul. Linii clare, simple. Curate. Apoi, influenta bizantina - aurul la Gherasim, sau simbolurile Scutului, Mesei, Absidei. Geometria in muzica lui Niculescu este atat de sugestiva incat este "vizibila" si la auditie - o muzica "desenabila": compozitorul lucreaza cu suprafete, cu blocuri care se succed, suprapun sau topesc unul intr-altul.Blocuri sonore, monumentale, clare. Muzica lui Niculescu are o masivitate arhitectonica, compozitorul nu compune ci cladeste , cladeste temple, biserici, catedrale...cladeste Sacrul prin sunet. Din sunet.

Ascultati AICI "Cantos", a treia simfonie concertanta, pentru saxofon solist si orchestra, o lucrare scrisa in 1984 care este o oda inchinata MELODIEI. Nici cei mai reticenti dintre voi, cei care considera muzica noua urata, isterica, inutila, nu cred ca pot ignora forta fabuloasa a acestui "joc" cu blocuri muzicale. Una dintre cele mai reprezentative pentru estetica SOLARA care il caracterizeaza pe Niculescu, lucrarea alterneaza doua tipuri de melodica in partitura solistului: cea de influenta bizantina, sinuoasa, microtonala, cu glissandi, o serpuire aproape senzuala a saxofonului, si cea spatializata, diatonica, o muzica a salturilor, incantatorie, jubilatorie. Lentoarea transformarilor (de la un centru sonor la altul, de la o sonoritate la alta, de la o sectiune la alta) este caracteristica muzicilor de transa, RUGACIUNII. Intrepretarea magnifica a lui Daniel Kientzy (despre care am vorbit si vom mai vorbi) este un mijloc excelent de a face cunostina cu arhitectura sacra sonora a lui Stefan Niculescu.

Atat.

Ce mai pot sa spun in rest este ca mi-e tare dor de dumneaoastra, "Maitre"...

British Pills

2011-01-27T13:22:00.005+02:00

Pastile englezesti. Le-am incercat marti, 25 ianuarie, la "Tinerimea Romana". Vreo 20 de lucrari scurte si foarte scurte - intre 5 si 1 minut - de compozitori britanici de toate varstele: de la maestrul Harrison Birtwistle (heptagenar) la tanara Helen Grime (29 de ani). Micro-muzicile au incadrat, ca o mandala cu aroma de ceai, singura piesa mai extinsa din concert, trio-ul lui Simon Bainbridge (15 minute).

Mod de administrare:

Cand? - in cadrul stagiunii de concerte organizate de British Council in colaborare cu UNMB si Muzeul National George Enescu. Primul concert a avut loc pe 21 decembrie 2010, urmatoarele vor avea loc pe 22 februarie si 29 martie (mai multe informatii pe www.britishcouncil.ro/britishcomposition).
Cum? - prin intermediul ansamblului Profil (director artistic Dan Dediu); in cazul concertului de marti, au (in)cantat Diana Mos, Petru Nemteanu (vioara), Marian Movileanu (viola), Alexandru Dutulescu (violoncel) si Adriana Maier (pian).

Efecte:

Starnirea curiozitatii, admiratie pentru "profili", ca tare-s buni, contactul cu o cultura muzicala foarte diferita de a noastra ca ethos si conceptie, motiv de a bea o bere cu prietenii compozitori dupa concert. Convingere ca Jonathan Harvey ("ff", forta, dramatism, directie muzicala perceptibila) este intr-adevar unul dintre cei mai mari compozitori ai momentului. Descoperirea lui Joe Cutler ("Jiggadybox", un mecanism in dezmembrare, talent, ludic, joaca reusita) si a lui Piers Hellawell ("A White Room", repetitie delicata). Reascultarea muzicii lui Philip Cashian, invitat doi ani la rand la cursurile de vara ICon Arts de la Cisnadie, un binevenit contact cu muzica noua dedicat tinerilor. Respect pentru structurarea logica din muzica lui Simon Bainbridge, sesizabila si la auditie.

Contraindicatii:

Gust destul de fad al pastilelor, usoare stare de plictiseala/dezinteres, balansare fragila a lucrarilor intre expresie frusta, directa, sincera, necomplicata (majoritatea lucrarilor au fost comandate pentru a fi destinate interpretilor tineri si foarte tineri!) si generic, simplism, banalitate sau chiar infantilism componistic - uneori, chiar in cadrul aceleiasi lucrari.

Bonus:

Pachetului i-a fost atasat o discutie in cadrul UNMB, in aceeasi zi, intr-un cadru relaxat, intre doi compozitori englezi prezenti - Philip Cashian (sef de catedra la Royal College din Londra) si Simon Bainbridge) - si compozitori romani (studentii lipsind aproape cu desavarsire la eveniment, au luat cuvantul nume respectabile: Livia Teodorescu, Bogdan Voda si Dan Dediu). Dupa prezentarea lucrarilor ce urmau a fi cantate in seara respectiva, s-au atins probleme interesante, despre care s-a mai discutat si se va mai tot discuta:

- problema identitatii nationale in muzica - exista? se simte? raspuns clar: da! - nu e vorba numai de influenta traditiei (culte sau orale), ci chiar, as adauga, de structurarea limbajului, de muzicalitatea lui, de comportamente specifice, de viziunea specifica asupra lumii, de istorie, etc etc. Cum suna muzica franceza, rafinata, armonica, delicata, cum suna muzica germana, complexa, axata pe dezvoltare, pe tensiune, cum suna muzica romaneasca.... cum suna, iata, muzica britanica, ethos-uri atat de diferite, gusturi atat de diferite...e oare posibila globalizarea in aceste conditii?
- ce e englez la muzica engleza? o folosire structurala a liniei melodice, spun ei; complexitatea rimica, spune Dan Dediu; o usoara impersonalitate cerebrala, zic eu. Oricum, au o expresivitate total diferita de a noastra.
- ne-am linistit, si studentii lor sunt la fel de dezinteresati de traditia muzicala ca si ai nostri. Numai ca alor nostri le displace ce s-a scris din secolul XX, ai lor refuza si "vechiturile". Mi-a placut ca Bainbridge a ascultat, inainte de a incepe sa isi scrie trio-ul, "Arhiducele" lui Beethoven. Se invata de oriunde, oricat de modern ai fi.
- s-a cazut de acord ca prejudecata "cerebralitatii excesive a muzici noi, o, atat de rece si inexpresiva" este atat...o prejudecata. "Compozitia e nebunia ascunsa in grile matematice" spune Dan Dediu, completat de Cashian - "compozitia nu este o stiinta, ci o treaba foarte dezordonata" - si de Livia Teodorescu - "compozitorul ordoneaza haosul" [citatele sunt aproximative, am si eu o varsta...]
- se poate invata compozitia? sau este un "dar divin"? raspuns: da! daca este vorba de tehnici studiate, de exercitii stilistice, extrem de utile (!) in gasirea unei voci proprii. Talentul, in schimb, ori il ai ori...nu.
- sunt compozitori care se axeaza pe detaliu sau pe combinarea de suprafete/volume. Cine are dreptate? toti, sunt moduri total diferite de gandire.

Si asa mai departe.

Emil si detectivii

2011-01-27T12:14:00.005+02:00

Personajele lu Erich Kastner si-au gasit, mai nou, corespondenti in universul muzical romanesc.

Emil Visenescu este unul dintre interpretii romani dedicati muzicii noi din pasiune, din placere si nu din obligatii sau nevoi financiare. Se poate si asa ceva. Bucurestean, nascut in 1969, a studiat cu numerosi maestri ai clarinetului, printre care Ioan Cudalbu, Valeriu Barbuceanu, Aurelian Octav Popa la noi sau Ernesto Molinari la Berna. Membru al Orchestrei Filarmonicii si al catorva dintre cele mai active ansambluri camerale specializate pe muzica contemporana - Pro Contemporania, Hyperion, Profil sau Trio-ul Mozaic -, are si o activitate solistica de marca, in tara si in strainatate.

Detectivii sai sunt studentii, care i-au mostenit placerea sunetului si a descoperii unor limbaje mai putin batatorite, precum si respectul remarcabil fata de partitura, fata de compozitor si, nu in ultimul rand, fata de actul interpretativ. Si asa s-a nascut Clarino, un octet de clarinete, a carei aparitie a fost facuta posibila si de sprijinul Ambasadei Elvetiei si a doamnei Sylvia Schwarzenbach , profesor de clarinet la Conservatorul din Berna care a donat cateva instrumente - printre care clarinetul contrabas care este unic in Romania!

Hotul este lipsa de interes, plictiseala, banalul, cotidianul, je m'en fiche-ismul mioritic pe care Emil si tinerii sai clarinetisti il vaneaza din 2007 - si chiar dinainte.

Si nu sunt singuri, din fericire. Filarmonica si Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti - in colaborare cu Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor - si-au unit fortele si au demarat o serie de concerte-atelier care sa promoveze muzica romaneasca. Primul ghiocel: "In asteptarea lui...Martie", concertul ansamblului Clarino din 12 ianuarie, o adiere primavaratica in programul imbacsit, naftalinic al stagiunilor bucurestene. Adierea a batut, din nefericire, si prin sala aproape goala...dar, vorba lui Emil Visenescu: "esentele tari vin in cantitati mici". Si in muzica, si in randul auditorilor. Putini da' buni, ca sa ne laudam. Prea putini - si pacat: programul concertului a fost nu numai foarte bine ales si interpretat, dar si "accesibil", un cuvant care imi displace profund dar de care este nevoie...lucrari diverse, bine scrise, "simtite" - cum se spune in randul muzicienilor -, intinse pe cateva generatii bune de fauritori de sunet.

S-a inceput cu un hit al clarinetistilor, lucrarea lui Martian Negrea (1893-1973), "Martie", ale carei arabescuri gratioase ni le-a tradus Claudiu Danciu.

Cristina Uruc (n. 1988) a purificat clarinetul de nuantele sale senzuale, pamantesti si l-a transformat in fluturi: "Il lamento di una farfalla", o incantatie pentru clarinet solo (Radu Stan), scrisa in urma pierderii unei persoane dragi; fluturele ca mesager spre cer. Apoi, "Farfalle II", duo de clarinete (Mihai Badita si Radu Stan) foarte sugestiv vizual, o fugarire diatonica, luminoasa care ajunge chiar la un dans in hoquetus (stafete)in centrul lucrarii; trilul ca reprezentare sonora a imponderabilitatii batailor de aripi ale fluturilor.

"Fumul" Doinei Rotaru (n. 1951) - lucrare dedicata lui Emil Visenescu - a fost atat imprevizibil, cat si foarte elaborat construit - totul pornind de la un motiv generator. O incantatie contemporana, hipnotica, onirica, in care sunetul de clarinet a fost inconjurat de un halou, de un fuior de rezonanta: lucrarea se interpreteaza langa un pian cu pedala dreapta apasata. Mihai Badita a avut o viziune mult mai lenta a desfasurarii muzicale decat cea obisnuita, insa nu a deranjat, ba din contra. Muzica se preteaza unei intinderi elastice, a fost o poposire, o dilatare binevenita in context.

Mihai Murariu (n. 1984) a creat patru "studii" de compozitie pentru patru clarinete, patru "Alternative" intre doua paradigme expresive si structurale: ludicul si liricul. O combinatie foarte fericita intre cerebral si muzical, intre constructie si simtire, Mihai ne-a aratat o a treia ipostaza a sa, in afara de "compozitor" si "pianist": cea de dirijor (oare ce mai urmeaza? poate il convingem sa scrie si la noi pe blog si il facem si muzicolog). I-a condus excelent pe Mihai Badita, Mihai Rebac, Claudiu Danciu si Radu Stan intr-un joc de stari si combinatii terminat cu un gest surpriza.

"Concertul a inceput cu piesa unui martian si se termina cu piesa unui pamantean", ne-a spus, in stilul sugubet caracteristic, Dan Dediu (n. 1967). "Bulbi", lucrarea sa, de fapt o schita pentru o lucrare viitoare, un mic studiu, ne-a lasat tanjind dupa o continuare. Un coral in accelerare continua si o infatisare mai altfel a clarinetului, a carui virtuozitate sinuoasa este, de obicei, exploatata in discursuri melismatice, ornamentate, "cataratoare". Mai vroiam! Mi-a adus aminte de alta lucrare semnata de Dan Dediu, pe care o consider una din cele mai bune lucrari din muzica romaneasca de dupa 1950, "De Caelo" pentru 6 clarinete, stranie si fascinanta.

Emil si detectivii. Emil si Templul Calitatii. Emil si Publicul Pierdut. Emil si Muzica Filozofala....

Asteptam continuarea.

Concert

2011-01-09T16:40:00.003+02:00

Miercuri, 12 ianuarie, orele 19:00, in Sala Mica a Ateneului Roman va avea loc un concert de muzica romaneasca sustinut de ansamblul CLARINO. Programul concertului va fi alcatuit din lucrari semnate atat de compozitori consacrati (Martian Negrea, Doina Rotaru, Dan Dediu), cat si de tineri compozitori talentati (Mihai Murariu, Cristina Uruc).
Conducerea muzicala a ansamblului apartine unuia dintr cei mai remarcabili interpreti romani, clarinetistul Emil Visenescu, care a reusit rara performanta de a induce gustul pentru muzica noua si studentilor sai (sau fostilor sai studenti)din cadrul UNMB. Rezultatul a fost CLARINO, un ansamblu infiintat in 2007 care are deja concrete excelente in cadrul festivalurilor de profil. Formula -flexibila - a ansamblului ajunge la 8 instrumente care acopera intreaga familie a clarinetelor, de la piccolo la contrabas. In cadrul acestui concert vor interpreta Claudiu Danciu, Mihai Badita, Radu Stan,Mihai Rebac si Mihaela Barbuceanu.
Pretul biletelor este intre 16 si 10 lei.

Meridian 2010: Clar Clarino

2010-12-21T14:08:00.004+02:00

Cu aceasta ocazie debuteaza colaborarea Contemporaniei cu alti tineri compozitori si muzicologi - sa speram, din ce in ce mai multi! Am inceput cu Cristina Uruc, o talentata (si frumoasa) compozitoare, studenta in anul I la Master la U.N.M.B. Multumim, Cristina!

În cea de-a şasea zi a Festivalului „Meridian”, pe scena sălii „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, am avut ocazia de a asista la un concert oferit de cel mai tânăr ansamblu prezent în festival: Ansamblul CLARINO, condus de excepţionalul clarinetist şi profesor Emil Vişenescu.
Format din foşti şi actuali studenţi ai clasei de clarinet din UNMB, ansamblul CLARINO a interpretat cu profesionalism cele trei lucrări compuse special pentru ei de compozitorii Mihai Murariu, Vladimir Scolnic şi George Balint.

Structurată în trei părţi, lucrarea lui Mihai Murariu, „Alternative” pentru cvartet de clarinete în Sib, ne propune o lume cu mai multe faţete construită într-un mod unitar şi cu un discurs muzical extrem de bine articulat: ludic, mecanic, liric, culoare. O lucrare deloc uşor de interpretat datorită momentelor „mecanice” în care coordonarea instrumentiştilor este vitală pentru coerenţa şi fluxul lucrării. Compozitorul Mihai Murariu ne-a dezvăluit şi ce-a de-a treia calitate a sa: pe lângă cele de pianist şi compozitor, cea de dirijor, Mihai Alexandru Bădiţă, Radu Stan, Mihai Rebac şi Claudiu Danciu sincronizându-se perfect sub îndrumearea sa.

A doua lucrare din program a aparţinut compozitorului Vladimir Scolnic. „www.clarinet.net for a network of clarinet performers octet” i-a adus în scenă pe toţi cei opt componenţi ai ansamblului CLARINO conduşi de această dată de Emil Vişenescu. Omofonie, energie interioară, tensionări suspendate, structuri articulate conjunct, un discurs muzical continuu, fluent.

„Un singur copac şi atâtea păsări” – o lucrare complexă semnată George Balint, pentru octet de clarinete, percuţie, recitator şi bandă. O muzică programatică, descriptivă, cu adevarat frumoasă, ce a însoţit perfect textul scris de către însuşi compozitorul piesei. O poveste a unui copac solitar care adăpostea şi ocrotea între ramurile sale „atâtea păsări”, spusă de o voce care, dacă închideai ochii, te traspunea în mijlocul naturii, putând lesne să te imaginezi copac sau pasăre..sau vânt – actorul Eusebiu Ştefănescu. Percuţionistul Alexandru Matei – extraordinar, ca de obicei.

Nu ştiu dacă a fost întâmplător sau nu, dar imediat ce am citit titlul lucrării am făcut o analogie: „Un singur copac...” – Emil Vişenescu „...şi atâtea păsări” pe care le îndrumă în „zborul” lor cu dragoste şi profesionalism - Robert Preduţ, Mihaela Bărbuceanu, Claudiu Danciu, Mihai Bădiţă, Radu Stan, Alexandru Avramovici, Constantin Urziceanu, Mihai Rebac.

Cronica de CRISTINA URUC

Meridian 2010: Meditatie dinamica

2010-12-18T14:43:00.005+02:00

Ermetismul aparent al muzicii noi i-a indepartat pe multi amatori de cultura spre orice alt domeniu artistic, mai putin cel muzical. Sa fie oare vorba de o dificultate a perceptiei sporita in cazul artei sunetelor care-l sperie pe omul recent, traitor in anii vitezei si a surfingului pe internet? Sa fie oare vina acelor autori mult prea putin procupati de comunicare - acest dat fundamental al muzicii - si prea mult de admiratia confratilor de breasla, dintre care multi atinsi de boala snobismului? Sa fie oare lipsa de discernamant care caracterizeaza in general lumea muzicala contemporana romaneasca, unde se programeaza orice fel de muzica, cantata oricum, fara nici un respect pentru public, conform dictonului "las' ca merge si-asa!" ? Probabil ca toate aceastea si mai multe, insa expresivitate, traire, catharsis si chiar "frumusete" (in sensul ei "clasic") se gasesc totusi din plin in muzica noua, si cu putina rabdare si noroc - pentru neofitul care nu stie inca unde sa caute exact - poate fi gasita si in festivaluri precum Meridianul nostru sau Saptamana Internationala din mai.

Problematica receptarii, precum si o atractie pentru multitudinea de posibilitati pe care le ofera o abordare mai putin "clasica" a muzicii, i-a facut pe unii compozitori - din ce in ce mai multi - sa se indrepte catre domeniul sincretic al comunicarii intre diverse arte - sonore sau vizuale, acustice sau electronice. Unul dintre acesti compozitori este Mihaela Vosganian, co-fondatoare, de altfel, a grupului Inter.Art impreuna cu mai vechea sa colaboratoare, cunoscuta coregrafa Liliana Iorgulescu. Cel mai recent spectacol al compozitoarei a avut loc pe 17 decembrie, la Studioul de Opera al U.N.M.B.. El se numeste Dynamic Meditation, o fericita imbinare de muzica live, live electronics, dans, video si live video, precum si elemente de teatru si teatru muzical. In spectacol, compozitoarea a incercat sa isi exprime, prin limbajul artistic, propriile trairi spirituale, fiind chiar ea unul dintre performeri (alaturi de fiica sa).

In afara de aceasta latura evident subiectiva a nasterii spectacolului, el poate fi interpretat si ca o meditatie asupra desacralizarii lumii actuale: cum mai putem accede la Sacru in mijlocul forfotei zilnice, a cotidianului care ameninta sa ne inghita definitiv? Prin muzica, pare a ne raspunde Mihaela Vosganian, care si-a structurat in mod inteligent spectacolul in 10 momente diferite, 10 etape ale meditatiei, ale traseului initiatic - prin care trec toti cei ce participa, activ sau pasiv, ca performer sau ca simplu spectator, la ceea ce se intampla pe scena:

1. In spate, orasul cu strania sa muzica de claxoane si frane, forfota urbana ce se tranforma treptat in muzica de pe banda. In fata, cele doua initiate, in pozitie de rugaciune/prosternare.
2. Se intra treptat in transa,prin pulsatie si respiratii ritualice. In sala, trei dansatori capata treptat viata.
3. Interventii vocale invocationale si percutii orientale pe banda.
4. Reapare urbanul ca fundal, de aceasta data "luminat".
5. Joc - cele doua initiate ii anima sau impietresc pe dansatori prin Sunet: diverse jucarii. Descindere inapoi in timp, in universul copilariei.
6. Pe o pulsatie de ceas - timpul - are loc un dans senzual, lent, preluat pe proiectia video.
7. Se reintra, prin dans, in transa
8. Dans ritual, circular
9. Exorcizare a materiei - cu tente metal.
10. Proiectie video stranie, introspectiva: un om isi priveste propriile amintiri. Cei de pe scena sunt purificati de un vesmant alb.

Am apreciat in mod deosebit eficienta cu care acest spectacol de o ora a fost dozat pentru a-si pastra calitatile "de transa" dar si pentru a nu plictisi. Muzica, desi de un profesionalism si de o calitate neindoielnica, a fost "de spectacol": diversa insa mentinand o anumita structura/sonoritate de ansamblu destul de mult pentru ca schimbarile bruste sa nu incarce perceptia, deja impartita intre mai multe planuri surapuse.

Felicitari tuturor celor implicati! si anume:
Mihaela Vosganian (muzica, concept dinamic, performer)
Armine Vosganian (performer)
Calin Grigoriu (chitara electrica), Costin Petrescu (percutie midi)
Anda Cruceru (regie, video)
Catalin Cretu (live video)
Liliana Iorgulescu (coreografie, dans), Andreea Duta si Vlad Iachim (dans)
Raluca Ghideanu (scenografie), Stefania Maria Brad (costume)

Meridian 2010: Profil(uri)

2010-12-15T23:21:00.014+02:00

Profesionalism si placere: placere de a canta, placere de a oferi, placerea de a cotrobai dupa sens si dupa expresivitate in structurile cateodata ermetice ale muzicii noi, placere dublata de respectul fata de compozitor si fata de public, respect concretizat in calitatea interpretarii. Ansamblul PROFIL, desi inca "tanar", are o coeziune si o valoare certa, incontestabila, aceasta datorita calitatii individuale a fiecarui dintre muzicienii care il alcatuiesc, datorita pasiunii si implicarii intemeietorului si directorului sau artistic, compozitorul Dan Dediu si, mai ales, dirijorului Tiberiu Soare - a carui inteligenta muzicala ascutita a inceput sa fie recunoscuta deja si pe plan international.

Nu e de mirare, deci, ca evenimentul din aceasta seara, concertul sustinut la Universitatea Nationala de Muzica, nu a dezamagit. M-a/ne-a bucurat faptul ca si muzica interpretata a fost la inaltime, cu unele exceptii (pe care nu le-am mentionat in cronica).

Profil abstract: Carmen Carneci, "exil secund" pentru septet. Muzica gestuala, un flux alcatuit din discontinuitati, "colorat" cu multa sensibilitate de sonoritati noi ale instrumentelor si de mici instrumente de percutie distribuite interpretilor.

Profil liric: Dan Dediu, "Latebre". Un trio in trei parti cladit pe un suvoi melodic de o cantabilitate rara in muzica noua, un cantus planus orientalizat, apoi liricizat, apoi transformat in pesrev ludic, energic. O muzica extrem de frumoasa, dar si plina de "vana", intrerupta din loc in loc de stranii interventii violente sau distorsionate, ce deschideau porti spre o noua dimensiune a discursului - incadrabil in "postmodernism". O premiera in Romania a unei lucrari pe care sper sa o reauzim cat de curand.

Videoclipul realizat de artistul video Mihai Cucu:

Profil ludic: Mihai Maniceanu, "Invitatie la vals", cvartet. Tot o directie postmoderna, mai pronuntata: distorsionarea foarte simpatica si bine facuta a unui vals de Chopin (mai precis, cel in do diez minor, op.64 nr.2). Pe de o parte, reinterpretarea unui gen perimat, anacronic, in viziunea omului modern, sarcastic, bascalios, insa si usor nostalgic; o revizuire a sarmului valsului. Pe de alta parte, exorcizarea de catre compozitorul Maniceanu a unor obsesii ale pianistului Maniceanu - care la final tranteste exasperat capacul pianului (spre disperarea, probabil, a recuziterului Salii Enescu).

Profil dramatic: Diana Simon, "Septet". O lucrare plina de forta si muzicalitate, in care omofoniile alterneaza cu obsesii repetitive pe terte mici, intr-un flux extrem de logic si bine scris ce curge spre un final neasteptat, o condensare a energiei intr-un solo de pian (interpretat chiar de compozitoare), o reverberatie, o purificare a materialului precedent. O lucrare ce demonstreaza o logica a devenirii muzicale foarte bine stapanita: fara a fi deloc previzibil, tot ceea ce se intampla este natural, decurge firesc din ce a fost.

Bravo compozitorilor, bravo Tibi Soare si bravo PROFIL: Ana Chifu (flaut), Cosmin Sperneac (oboi), Emil Visenescu (clarinet), Gabriel Sava (fagot), Florin Pane (trombon), Alexandru Sturzu (percutie), Adriana Maier (pian), Diana Mos (vioara), Marian Movileanu (viola), Eugen Bogdan Popa (violoncel), Dinu Petrache (contrabas) - i-am enumerat numai pe cei care au cantat in aceasta seara.

Si putin Chopin, asa, de incheiere:

Flaconul cu Fantasme

2010-12-10T18:50:00.004+02:00

La 2 zile dupa Icarynth, tot intrarea libera :)
be there!

Icarynth

2010-12-10T18:19:00.003+02:00

Intrarea libera.
Va asteptam cu drag!
SeduCant

Vioara si pian la Ateneu

2010-12-05T10:34:00.003+02:00

Miercuri, 8 decembrie 2010, la Ateneul Roman, Sala Mica, orele 19:00,va avea loc un concert de muzica romaneasca dedicat viorii si pianului. Interpretii, ca si compozitorii, sunt dintre cei mai buni: violonista Diana Mos, o prezenta constanta in toate evenimentele ce promoveaza muzica noua - si, intotdeauna, o garantie a calitatii -, este "insotita" muzical de pianistele Adriana Maier, la fel de activa, si Valentina Sandu Dediu - cea din urma, un muzician cu multipla formatie, fiind si o foarte respectata muzicoloaga si profesoara.

In program:

Pascal Bentoiu - Sonata pentru vioară și pian
Nicolae Brînduș - Bowstring pentru vioară solo
Tiberiu Olah - Sonatina pentru vioară și pian
Dan Dediu - Un Bestiar mitologic pentru vioară și pian
1. Griffon
2. Inorog
3. Mandragora
4. Sfinx
5. Hipogrif
6. Dragon

Festivalul International MERIDIAN - Zilele SNR-SIMC

2010-11-11T20:39:00.007+02:00

Festivalul internaţional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC“
Ediția a 6-a, 13-18 decembrie 2010
6th MERIDIAN, ISCM-Romanian Section International Festival
13-18 December 2010
snr.cimec.ro

Știre de presă
(24.11.2010)

Între 13-18 decembrie 2010 va avea loc în București şi în Craiova cea de-a 6-a ediție a Festivalului internațional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC“, unul dintre evenimentele muzicale de referință și de tradiție din peisajul muzical românesc, apreciat totodată și pe plan internațional pentru valoarea programelor sale de concert.

Festivalul „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC“ din acest an este organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național – principalul susținător al acestei prestigioase manifestări muzicale internaționale – , Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Secțiunea Națională Română a Societății Internaționale de Muzică Contemporană (SNR-SIMC); co-organizator: Universitatea Națională de Muzică din București. Parteneri Media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, revista Actualitatea Muzicală, Institutul de Memorie Culturală – cIMec.ro, No 14 Plus Minus, CONTEMPORANIA și Buletinul informativ în limba engleză al SNR-SIMC, Contemporary Music – Romanian Newsletter. Parteneri: Muzeul Național „George Enescu“, Asociația Română a Femeilor în Artă (ARFA), Uniunea Compozitorilor din Bulgaria, Centrul Cultural al Republicii Ungare Bucureşti, AKKU (Ungaria).

Având ca generic permanent Puncte cardinale, Festivalul Secțiunii române de muzică contemporană pune un accent deosebit, în această ediție, pe promovarea muzicii românești, în contextul aniversării, în 2010, a 90 de ani de la înființarea Societăţii Compozitorilor Români, în cadrul căreia funcționează SNR-SIMC. Programul este conceput, totodată, și în ideea raportării componisticii românești la valorile muzicale din lumea de azi, la ceea ce e nou în domeniul limbajelor și experiențelor muzicale contemporane.

Ediția a 6-a include pentru prima oară în programul său și un concert simfonic, în sala Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova, cu lucrări exclusiv românești.

Vor fi prezente la București cu acest prilej importante personalități componistice și interpretative din diferite țări: Ungaria, Marea Britanie, Bulgaria, Franța, Letonia, Israel, Austria.

Programul Festivalului din decembrie cuprinde concerte camerale, recitaluri, spectacole de operă și experimentale, într-o paletă largă de stiluri și concepte estetice, caracteristice muzicii de azi.

Aula Palatului Cantacuzino, sala „George Enescu“ și Studioul de Operă ale Universității Naționale de Muzică din București, sala Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova vor fi gazde primitoare, la mijloc de decembrie, pentru muzicieni și pentru melomani. Va fi, cu siguranță, o sărbătoare a Muzicii.

Sorin Lerescu
Președinte
SNR-SIMC

Conferinta de presa va avea loc miercuri, 8 decembrie, ora 12.30, in Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141, sector 1.

Meridian(e): Program de festival

2010-11-11T00:32:00.042+02:00

Festivalul internaţional MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC
Ediţia VI, Bucureşti, 13-18 decembrie 2010

Organizatori: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Secţiunea Naţională Română a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană. Direcţia artistică: Comitetul Executiv al SNR-SIMC: Sorin Lerescu, preşedinte, Doina Rotaru, Carmen Cârneci, Dan Dediu, George Balint

Programul Festivalului

LUNI, 13 DECEMBRIE

Craiova

Sala Filarmonicii „Oltenia“, Ora 19
Concert simfonic: Orchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova
Dirijor: Gheorghe Costin

În program:
Nicolae Boboc – Mic divertisment in stil clasic
Gheorghe Costin - 5 Schiţe pentru orchestră
Adrian Iorgulescu - Signals
Pascal Bentoiu - Poemul „Luceafarul“

Bucuresti

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Studioul de operă, Ora 17.30
Muzica contemporană din Bulgaria
Olga Mihailova, mezzosoprană şi Galina Apostolova, pian

Program:
Dimitar Nenov (1901-1953) – Chanson macédonienne
-“L’éternelle”, vers d’Elissavéta Bagriana
Filip Pavlov (1949) – “La rosée”, vers d’Evtim Evtimov
Velislav Zaimov (1951) – “Fantaisie”, vers de Mara Beltcheva
Yordan Goshev (1960) – Etude pour piano
Konstantin Iliev (1924-1988)- Deux chansons sur des vers de Langstone Hughes
Adrian Pavlov (1979)- Cinq chansons sur des vers de Langstone Hughes
Atanas Atanassov (1952) – “Alter ego” pour piano
Marin Goleminov (1908-2000) – Cinq impressions ”La nature” sur des vers de Stefan Gechev
Dobri Hristov (1875-1941) – “Les jeunes filles de Lukovit”, vers de Tsanko Tserkovski

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu“, Ora 19
Concert TRAIECT
Director artistic: Sorin Lerescu
Dirijor: Veronica Anghelescu

Geanina Săveanu-Meragiu, vioară, Georgeta Radu, percuţie, Viorica Nagy, violoncel, Alexandru Hanganu, flaut, Răzvan Gachi, clarinet, Andrei Podlacha, pian, Tiberiu Cenuşer, trombon

Program:
Lars Graugaard (Danemarca) - Shattered Glass for flute, clarinet in Bb, piano, violin and cello (p.a.r.)
Sergiu Shapira (Israel) - A Talk with the Unseen (Solo Bb Clarinet or Bass Clarinet) (p.a.r.)
Ana Szilagyi - Meditaţie, pentru violoncel şi trombon (p.a.r.)
Regina Alfery/Raimund Trimmel (Austria) - Trio pentru vioară, clarinet şi pian (p.a.r.)
Indra Rise (Letonia) - Fanfare for violin, 1 percussionist and piano (p.a.r.)
Veronica Anghelescu - Shiver pentru ansamblu instrumental (p.a.a.)

Aula Palatului Cantacuzino, Ora 20. 30
What's Real?
performance
Interpretează Grupul ArtDetox

Irinel Anghel - soundance
Paul Dunca - dans, performance
Sorin Romanescu - chitară electrică
Raluca Ghideanu - sculptură live

MARŢI, 14 DECEMBRIE

Aula Palatului Cantacuzino ora 17
Un sax total, sub nori de sunet
Un proiect de Daniel Kientzy (Franţa)
Dirijor: Bogdan Voda

Program:
Livia Teodorescu-Ciocănea - ...and Brutus is an honourable man! Mark Anthony's speech from Julius Caesar play by Shakespeare for 7 Saxophones (one player) and ensemble (2 Trumpets, 4 Violins and 2 Violas) (p.a.a.)
Octavian Nemescu - BrokenSpirEggEchoCristi (p.a.a.)
Laura Manolache - NEUITARE (p.a.a.)
Mihail Vârtosu - ...ahbcbhacahcb...
Costin Miereanu - new work

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Studioul de Operă, Ora 20.30
Icarynth

Spectacol realizat de grupul SeduCânt: Ana Chifu, flaut, dans, Maria Chifu, fagot, dans, Theodor Iliescu. fagot, dans, Diana Rotaru, muzică, Georgiana Bobocel Iacob, coreografie, Mihai Cucu, proiecţie video; Raluca Stroie - costume

MIERCURI, 15 DECEMBRIE

Universitatea Nationala de Muzica, Ora 18.30
Concert devotioModerna
Conducerea muzicală: Carmen Cârneci
Teodora Ducariu (flaut), Valentin Ghiţă (oboi), Cristian Mancaş (clarinete), Natalia Colotelo-Pancec (vioară), Andrei Cavassi (violoncel), Olga Tănase-Podobinschi (pian), Alexandru Matei, Alexandru Sturzu (percuţie)
5 ani de devotioModerna

Program :
Dan Voiculescu - Flori pentru 2 toace
Ivana Stefanovic (Serbia) - An Ordinary Conversation – oboi şi vioară
Cristian Lolea - Sonata pentru flaut şi pian
Don Oung Lee (Coreea) - SORI - pt. violoncello & tape
Corneliu Dan Georgescu - "CUM STATUA" – septet –
Violeta Dinescu - N.N. pentru clarinet

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Sala „George Enescu“,Ora 20.00
Concert PROFIL
Director artistic: Dan Dediu
Dirijor: Tiberiu Soare
Ion Bogdan Ştefănescu, flaut, Cosmin Sperneac, oboi, Emil Vişenescu, clarinet, Gabriel Sava, fagot, Sorin Lupaşcu, corn, Cristian Suciu, Mihai Toth, trompetă
Florin Pane, trombon, Laurenţiu Sima, tubă, Alexandru Sturzu, percuţie, Adriana Maier, pian, Diana Moş, Oana Vişenescu, vioară, Marian Movileanu, violă, Eugen Bogdan Popa, Alexandru Duţulescu, violoncel, Dinu Petrache, contrabas

Program:
Victor Colţea - Blind Light
Diana Simon - Septet
Carmen Cârneci - "exil secund"
Dan Dediu - Furia

JOI 16 DECEMBRIE

Aula Palatului Cantacuzino,Ora 19
Cvartetul de coarde FLORILEGIUM
Ioan Marius Lăcraru, vioara I, Mălina Dandara, vioara a II-a,
Maria Ciurduc, violă, Anca Vartolomei, violoncel

În program lucrări de:
Harry Crowl (Brazilia) - Na Perfurada Luz, em Plano Austero (Quarteto de Cordas nº1) (p.a.r.)
Sorin Lerescu - Impressions (Cvartet de coarde nr. 3) (p.a.a.)
Doina Rotaru - Vivarta (p.a.a.)
Valentin Petculescu - The Four Elements (Cvartet de coarde nr. 3) (p.a.a.)

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Studioul de Operă, Ora 20.30
Centrul de Muzică electroacustică şi Multimedia al UNMB
Asociația "Propuls"
"Flaconul cu fantasme" - cinci ipostaze multimedia ale omului citadin

Sabina Ulubeanu - "Rondo d'hivers"
Sorin Georgescu - "Jinglemania - mic metadiscurs muzical"
Mihai Măniceanu - "Or" (p.a.a.)
Ana-Iulia Giurgiu - "Măiastra" - Interludes pour Brancuși. Paysages citadins et rêveurs (p.a.a.)
Cătălin Crețu - "Alchimie urbană" (p.a.r.)

Ansamblul: "opus.art"
conducerea artistică: Cătălin Crețu
dirijor invitat: Alexandru Solonaru
artist foto : Sabina Ulubeanu
artiști video: Mihai Cucu, Maria Balabaș, Nicolas Bondue
interpreti: Ariadna Mihai - soprană; Andrei Drăgoescu - vioară; Iulian Popovici - violă; Florin Mitrea - violoncel; Ana Chifu - flaut; piccolo; Constantin Urziceanu - clarinet; clarinet bas; saxofon; Maria Chifu - fagot; Sorin Rotaru - instrumente de percuţie; Mihai Murariu - pian; Mihai Măniceanu - pian

VINERI 17 DECEMBRIE

Aula Palatului Cantacuzino, Ora 17
Recital de violă: Cornelia Petroiu

Program:
Adina Dumitrescu – mai târziu, când eram singur (p.a.a.)
Ana-Maria Avram – Quinconce
Paul Urmuzescu – Eterogenii (p.a.a.)
Laurenţiu Beldean – Nu va exista nicicând „momentul potrivit” – In Memoriam Dorel Paşcu (p.a.a.)
Maia Ciobanu – Un interviu şi trei comentarii (p.a.a.)
Adrian Enescu – Reversibil (p.a.a.)

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu“, Ora 19
Concert ARS NOVA, Cluj-Napoca
Conducerea muzicală: Cornel Ţăranu

Aurel Marc (oboi) solist, Ioan Goilă (clarinet) solist, Codruţa Ghencean (pian), Grigore Pop (percuţie), Albert Markos (vioară), Grigore Botar (violă), Gyula Ortenszky (violoncel)

În program:
Cornel Ţăranu - Pour Jorge
Mark Kopitman - Cantus II
Violeta Dinescu - Cime Lointaine
Tiberiu Olah - Invocaţii II
Dan Dediu - Serenade funebre in memoriam Tiberiu Olah
Antonio de Sousa - Dias Komm, tanz mit mir
Iannis Xenakis - Charisma
Cornel Ţăranu - Remembering Bartok

Studioul de Operă, Ora 20.30
Dynamic Meditation
Performance/muzica/live electronics/dans/video/live video

Muzica/concept dinamic: Mihaela Vosganian
Regie/video: Anda Cruceru
Coregrafie: Liliana Iorgulescu
Scenografie: Raluca Ghideanu
Costume: Ştefania Maria Brad

Inter-art Group
Mihaela Vosganian/Armine Vosganian: voce/performer dinamic
Calin Grigoriu: chitară electrică
Costin Petrescu: percuţie midi
Liliana Iorgulescu/Andreea Duta/ Vlad Iachim: dans
Cătălin Creţu - Live video

SÂMBĂTĂ 18 DECEMBRIE

Aula Palatului Cantacuzino, ora 17
Ansamblul CLARINO
Conducerea muzicală: Emil Vișenescu

ProgramL
Vladimir Scolnic - www.clarinet.net - for a network of clarinet performers (octet)
Mihai Murariu - Alternative - pentru cvartet de clarinete
George Balint - Un singur copac si atatea pasari!- pentru octet de clarinete, percutie, recitator si banda (p.a.a.)

Interpretează: Robert Preduţ - Cl. mib; Mihaela Bărbuceanu - Cl. sib; Claudiu Danciu - Cl. sib; Mihai Bădiţa - Cl. sib; Radu Stan - Cl. alto sib; Alexandru Avramovici - Cl. alto mib; Constantin Urziceanu - Cl. bas sib; Mihai Rebac - Cl. contrabas sib; Alexandru Matei - percuţie; Eusebiu Ştefănescu - recitator; Dirijor - Emil Vişenescu

Aula Palatului Cantacuzino, Ora 18.30
Cvartetul „Componensemble“ din Budapesta

Jenő Koppándi – vioară, Zoltán Tuska – vioară, János Fejérvári - violă
György Déri - cello

Program:
László Sáry (Ungaria) - Variációk vonósnégyesre (Variations for String Quartet) (p.a.r)
Ulpiu Vlad - Pe acest pamant însorit II (On this sunny land II)
Zsolt Serei (Ungaria) - Vonósnégyes (String Quartet) (p.a.a.)
Csanád Kedves (Ungaria) - Zeit Quartet (Time Quartet) (p.a.a.)
Octavian Nemescu - Quatuor a cordes pour Minuit (String Quartet for Midnight)

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Studioul de Operă, Ora 20.30
Concert ARCHAEUS
Meridiane şi paralele
Anca Vartolomei – violoncel, Rodica Dănceanu – pian, Dorin Gliga – oboi, Ion Nedelciu – clarinet, Şerban Novac – fagot, Alexandru Matei – percuţie, Ioan Marius Lăcraru – vioară

În program:
Fred Popovici – A LA RECHERCHE DE LA CHANSON PERDUE (versiune 2009-2010) (p.a.a.)
Corneliu Dan Georgescu - OMNIA UNUS EST (p.a.r.)
Costin Miereanu - SOLO pentru fagot
Eugen Wendel - SPECTRUM (p.a.r.)
Liviu Dănceanu - Heptaih, op. 123
Ştefan Niculescu - SINCRONIE

Parteneri Media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, revista Actualitatea Muzicală, Institutul de Memorie Culturală – cIMec.ro, No 14 Plus Minus, Contemporania și Buletinul informativ în limba engleză al SNR-SIMC, Contemporary Music – Romanian Newsletter.
Parteneri: Muzeul Național „George Enescu“, Asociația Română a Femeilor în Artă (ARFA), Uniunea Compozitorilor din Bulgaria, Centrul Cultural al Republicii Ungare Bucureşti, AKKU (Ungaria.
Grupul de lucru: Sanda Alexandrescu, Andreea Alexandrescu, Elena Apostol, Eugenia Câlţia

Lemn, metal, esente.

2010-10-26T21:24:00.004+03:00

Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept,
Şi totuşi aştept.
(fragment din "Descantec de ploaie", de Ana Blandiana)

Cand vorbeste, Viorica Vatamanu-Matei este cea mai frumoasa femeie din lume. Am spus "cand vorbeste" si nu "cand joaca", pentru ca Viorica Vatamanu-Matei nu se joaca printre cuvinte, cu false infiorituri actoricesti, ci le traieste si le povesteste unui prieten vechi si drag - publicul. Viorica Vatamanu-Matei are harul unui "povestas" care farmeca si captiveaza.

Nu este o exagerare, este mai degraba o observatie aproape clinica pe care am avut ocazia sa o fac la Concertul de Muzica si Poezie Romaneasca, organizat pe 26 octombrie de catre Muzeul National "George Enescu". Un micro-spectacol faurit de percutionistul Alexandru Matei si sotia sa, actrita Viorica Vatamanu-Matei. Alaturarea muzicii cu poezia pe mine una ma sperie de obicei, amintindu-mi de falsitatea spectacolelor unui regim care bine ca a trecut. Artificialitate si babe date pe spate. Manifestarea din aceasta seara nu a putut insa fi mai departe de acele tare, indepartandu-se de fapt chiar de ideea de "spectacol". Am asistat mai degraba la un ritual. Ni s-au oferit, aproape "pe tava", niste esente. Caci ambii protagonisti sunt niste oameni ai esentelor: daca Viorica Matei recita incredibil de proaspat, de natural, de expresiv niste texte pe care le stim prea bine, pictandu-le intr-o cu totul alta culoare, Alexandru Matei opereaza cu o eficienta de chirurg in carnea muzicii, cioplind-o exact asa cum trebuie si cat trebuie. Isi aranjeaza baghetele pe suport ca pe niste bisturie, instrumentele pe scena ca pe niste obiecte de cult si apoi patrunde in muzica. Si ne duce si pe noi.

Concertul a inceput, cum nu se poate mai nimerit, cu o purificare: piesa lui Dan Voiculescu, "Flori", pentru doua toace, un perpetuum mobile obsedant rupt din loc in loc. Simplitatii sacre a lemnului, de o forta deosebita - mai ales in mana lui Alexandru Matei - i-a urmat o luxurianta baroca de culori: "Geyser"-ul Doinei Rotaru. O piesa pentru percutie si banda electronica, ce foloseste exclusiv instrumente de metal: un metal viu, fierbinte, ce explodeaza in jerbe dintr-o mocnire viscerala, stranie. Luxurianta de culori este obtinuta cu o simplitate admirabila de mijloace, pe un fond ce amesteca elemente traditionale ale diverselor culturi, nascand un "folclor imaginar", intr-un peisaj imaginar, selenar.

A urmat o serie de lucrari dedicate vibrafonului - instrumentul de percutie "solistic" - si geamanului sau mai discret, marimbafonul. Din nou, metal si lemn, dialog de elemente, competitie a culorilor in lucrarile lui Adrian Ratiu ("Ecouri"), Tiberiu Olah ("Incontri spaziali") si Stefan Niculescu ("Solo pentru vibrafon si marimba"). Dintre aceste trei lucrari s-au detasat net ultimele doua. Tiberiu Olah a reusit performanta de a reda impresia de spatiu infinit, de vraja cosmica intr-o muzica de o intimitate halucinanta. Obsesiile repetitive, melismatice s-au reflectat in ecouri pe banda electronica, cioburi ale unei oglinzi sparte, franturi dintr-o lume de fantasme. Lucrarea lui Stefan Niculescu a fost sub semnul timpului, al ceasurilor implacabile, al pulsatiei ce a contaminat incercarile de eliberare ale fluxului muzical. Stranii orologii la finalul concertului, ce inca mai reverbereaza.

Vibrafonul-solist s-a ratacit pe trasee intortocheate in lucrarea lui Peter Szego ("Solo vibrafon"); a fost, pe rand, mangaiat, lovit, pipait cu reverenta, intrebat, contemplat in lucrarea lui Liviu Danceanu, "L'abime de Pascal": o mostra de inventivitate componistica si a culorilor, paleta intinzandu-se de la tipatul spart, electrizant pe care vibrafonul il are provocat de baghete dure, la dulceata de catifea, cand este cercetat cu varful degetelor. Scheletul lucrarii a fost armonic, o insiruire de acorduri care a inflorit la un moment dat intr-un dans energic.

Printre muzici, Seherezada si-a rasucit fuiorul povestilor: Eminescu, Nichita, Blandiana, Blaga, Daniela Crasnaru, Magda Isanos, Geo Bogza, Eugen Jebeleanu i-au pus povestea in cuvinte.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se , amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, întoarsa spre pamânt,
una foarte de sus, aproape rupta
în înfrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntâmplarii ca sunt.
(fragment din "Cantec", de Nichita Stanescu)

Concert Trio Alto

2010-06-15T20:32:00.001+03:00

Trio.ro

2010-06-15T16:29:00.007+03:00

Olga Podobinschi

Trei tineri foarte talentati - si foarte frumosi - vor sustine un mic recital de muzica romaneasca contemporana martea viitoare, 22 iunie, orele 18:30, in Aula Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei 141). Este vorba de Ana Chifu – flaut, Olga Podobinschi - pian si Constantin Urziceanu - clarinet, trei dintre cei mai entuziasti promotori ai muzicii noi din Romania; toti trei sunt si membri ai ansamblului opus.art, foarte recent format.

Ana Chifu

Programul va arata asa:

Diana Rotaru – Meander - clarinet solo
Dan Dediu – Naufragi VI – flaut solo
Lucian Zbarcea – Flux – flaut si pian
Sabina Ulubeanu – Retourne d’ou tu viens – clarinet solo
Laura Manolache - Sonata pentru pian solo
Mihai Murariu – Hyperlink II – flaut si clarinet
Adrian Enescu – 9 Variatiuni pe o tema de Ravel

Concertul este realizat cu sprijinul Muzeului "George Enescu", a carui directoare, Laura Manolache, ea insasi compozitoare, sustine cu pasiune si perseverenta interpretarea lucrarilor compozitorilor romani prin multe si diverse serii de concerte organizate in cadrul Palatului Cantacuzino. Multumim!

Azi, SIMN 2010 - Day 6

2010-05-28T14:31:00.006+03:00

Inca 3 zile si se termina si editia XX a Saptamanii Internationale a Muzicii Noi. O editie care, cel putin pana acum, a plonjat in mod bizar, dar, de ce nu, interesant, intre experiment si (very) retro style stuff. Spre deosebire de editia trecuta, SIMN 2010 a promovat foarte multa muzica romaneasca, chiar daca multa de calitate indoielnica. Oare cum e mai bine?...

Iata ce se intampla azi:

Ora 16
Magicland (Victoriei 141)
Video Music CONCERT GRATUIT
Creatii de :
Ioana Pioaru si Sebastian Androne - Arhitectura sonora
lucrare audio-vizuala/new media, 2010
Catalin Cretu – Lu neburg Soundscape
Liana Alexandra – Variations
Serban Nichifor - Pentagon

Ora 17:30
Aula Palatului Cantacuzino
Concert coral CONCERT GRATUIT
Interpreteaza: Corul Accoustic
Dirijor: Daniel Jinga
Program:
Christian Alexandru Petrescu – Suflete, prund de păcate (versuri de Lucian Blaga)
Adrian Iorgulescu – Strigături 2
Dan Buciu – Rugă
Petru Stoianov – Melancolie (versuri de Nichita Stănescu) – (p.a.a.)
Irina Odăgescu – Tatăl nostru

Dan Dediu

RECOMANDARE

Ora 19
Radiodifuziunea Romana
Concertul Orchestrei Nationale Radio
PRET BILET: 25 RON
Dirijor: Horia Andreescu
Solisti:
Barrie Webb (Anglia) - trombon
Daniel Kientzy (Franta) – saxofoane
Cornelia Petroiu – viola
Bianca Manoleanu – soprana

Program:

Dan Dediu – Hibernator pentru trombon si orchestra (p.a.a.)
I. Pestera (The Cave)
II. Intermezzo I
III. Visand visatorul... (Dreaming the dreamer...)
IV. Intermezzo II
V. Comutarea (The Switch)
Barrie Webb

Sorin Lerescu – Side by Side, Dublu Concert pentru saxofon, viola si orchestra (p.a.a.)
Pascal Bentoiu – Simfonia a 8-a

Lansare de CD in pauza concertului:
“Daniel Kientzy interprete Doina Rotaru”
Prezinta: Dumitru Avakian, Octavian Nemescu

Daniel Kientzy

Azi: SIMN 2010 Day 3

2010-05-25T10:13:00.002+03:00

Marti 25 mai

Ora 11
Aula Palatului Cantacuzino
Profil componistic Jesus Villa-Rojo
Prezentare realizata de catre Jesus Villa-Rojo si Emil Sein (Spania)
Interpreteaza:
Emil Sein - saxofon tenor, alto
Irinel Anghel - performance
Program:
Lamento pentru saxofon tenor, banda
Eclipse pentru saxofon alto

Eveniment realizat cu sprijinul Fundacion Siglo FUTURO Guadalajara

Ora 17 SI Ora 20
Magicland (Calea Victoriei 141, in spatele Palatului Cantacuzino)

Cvartet pentru o lavaliera - instalaţie coregrafic-sonoră
Concept: Vava Ştefănescu
Coautori: Julien Trambouze (artist sonor), Carmen Coţofană, Mihaela Dancs, Farid Fairuz (dansatori)
Sponsor realizarea decorului: MAGNUM
Sponsor: LiterNet
Proiect realizat cu sprijinul AFCN
Partener: Centrul National al Dansului

Ora 18
Aula Palatului Cantacuzino
Concert cameral
Elmira Sebat - mezzosoprana
Thomas Beimel (Germania) - viola
Christian Roderburg (Germania) - percutie

Program:
Myriam Marbe – Vocabulaire I pentru mezzosoprana, viola si percutie
Thomas Beimel (Germania) – Hasret pentru mezzosoprana, viola si percutie
Tot triecînd ’la mîndra dialu’ (Cantec popular romanesc) pentru viola
Violeta Dinescu - din cimpoiu I pentru viola
Nicolaus A. Huber (Germania) - Clash-music pentru percutie
Carl Ludwig Hübsch (Germania) - Anagram pentru mezzosoprana si viola (p.a.a.)
Ulpiu Vlad – Dincolo de vise IX pentru mezzosoprana, viola, percutie si banda
Marcela Rodríguez (Mexic) - Three songs from “adúltera enemiga” pentru mezzosoprana si marimbafon
Aleyda Moreno (Mexic) –Sólo creo en las estrellas, en la naturaleza, en la ternura y en la música pentru mezzosoprana, viola, percutie si banda (p.a.a.)

MultiLudicMedia

2010-05-24T09:03:00.004+03:00

Adica avem si-afis!

Va asteptam , avem o droaie de surprize:)

SIMN 2010 - muzici, neamule!

2010-05-23T22:34:00.003+03:00

Iata programul zilei de maine, SIMN Day 2 - preluat de pe site-ul festivalului, www.simn2010.ro:

Luni 24 mai

MAGICLAND
Unde: Curtea Palatului Cantacuzino din Calea Victoriei nr. 141

Ora 16

Deschiderea Magicland-ului
Participa: Irinel Anghel, Mihaela Vosganian
Design vestimentar: Stefania Maria Brad

INTUITION Room 2010 SoundPlastic
Instalatie de: Johannes S. Sistermanns (Germania)

New York sur_by Johannes S. Sistermanns
Sound Plastic performance

Eveniment realizat cu sprijinul Ambasadei Germaniei

RECOMANDARE!
Ora 17:30
Magicland
Vivaldi & Live Electronics
…there are no more four seasons
George Kentros - vioara & Matthias Petterson - computer (Suedia)
! Baietii au dimineata la ora 11:00 la UNMB un workshop pentru violonisti si compozitori!

Ora 19:00
Radiodifuziunea Romana. Studioul Mihail Jora
Concert extraordinar de orga
Eva Maria Houben (Germania)
In program :
George Enescu - Andante religioso (Adaptare pentru orga: Fr. Metz)
Corneliu Dan Georgescu - Orbis 2 – Verso l’Alto (aus dem Zyklus Orbis) (p.a.a)
Eva-Maria Houben - trio IV – quatuor IV – trio VI – quatuor VII (aus dem Zyklus Orgelbuch)
Aurel Stroe - Armonia (Adaptare pentru orga.: Corneliu Dan Georgescu)
Corneliu Dan Georgescu - B-Moll-Erstarrung (p.a.a.)
Eva-Maria Houben - Întâlniri fugitive (p.a.a.)

PRET BILET: 10 RON

RECOMANDARE!
20:30
Universitatea de Muzica. Studioul de Opera

MultiLudicMedia
Proiectul este realizat la initiativa Centrului de Muzica electroacustica si Multimedia al Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti, in colaborare cu Facultatea de Teatru a Universitatii Nationale de Arte Teatrale si Film. Coordonatori: Catalin Cretu si Nicolae Mandea

Participa:
regizori: Kedves Emoke, Ducu Pamfile
artist video: Catalin Cretu
artist foto: Sabina Ulubeanu
compozitori: Elena Apostol, Sabina Ulubeanu, Mihai Murariu, Darie Nemes
dirijor: Alexandru Solonaru

Ansamblul: opus.art
Ana Chifu - flaut
Constantin Urziceanu - clarinet
Maria Chifu - fagot
Sorin Rotaru - percutie
Ariadna Mihai – soprana

Actorii: Viorica Prepelita, Timea Kovacs

Program:
Mihai Murariu – Monomedia (p.a.a.)
Sabina Ulubeanu, Catalin Cretu - Rondo d'hivers (p.a.a.)
Elena Apostol, Kedves Emoke - Joaca un joc ! (p.a.a.)
Darie Nemes Bota, Ducu Pamfile - ProfilePer4mance (p.a.a.)

SIMN 2010

2010-05-14T16:27:00.005+03:00

Saptamana Internationala a Muzicii Noi, cel mai amplu si mai important festival de muzica noua din Romania, se pregateste de o noua editie, ce va avea loc, la fel ca in fiecare an, intre 23 si 30 mai.

Actuala editie le are ca directoare artistice pe compozitoarele Irinel Anghel si Mihaela Vosganian, ale caror preocupari sincretice si experimentale sunt vizibile in alcatuirea programului. Editia 2010 a festivalului are ca "tema" CALATORIA, nu numai printre muzici din diferite zone geografice, nu numai printre stiluri diferite, estetici diferite, ci si in interiorul propriei identitati.

Prima zi a festivalului este o "Calatorie muzicala la Palatul Mogosoaia". Preiau de pe site-ul festivalului (unde puteti gasi mai multe informatii):

"Prima zi a festivalului are o poveste, are un traseu, o harta, are ghizi, indicii vizuale si muzicale. Povestea este data de tema expozitiei de sculptura a artistei Raluca Ghideanu: “Prison of Life”, care este metafora inchisorii iluzorii a mintii noastre, a separarii de exterior si de noi insine, din care poti iesi prin solutii creative.
Pe tot parcursul zilei, artistii si publicul strabat acest traseu al pasilor creativi pentru a gasi drumul catre libertatea de a fi tu insuti. Ultima oprire (Vortando – Connecting to Your Inner Power), pe marginea lacului din spatele palatului, ofera explicit solutia iesirii din iluzia limitelor, intr-un performance inspirat de cuvantul magic inventat de un copil pentru a-i da putere: VORTANDO. Muzicienii canta la un moment dat legati la ochi, coboara in muzica, se intalnesc cu propria putere creativa pentru a o aduce la suprafata. Este ultimul pas al traseului pe care, parcurgandu-l, puteti intalni multi artisti interpreti si compozitori ce participa la aceasta calatorie..."

Un alt punct de reper al SIMN 2010 este "Magicland-ul", un spatiu creat in curtea Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei 141) in care vor fi montate instalatii sonore (Johannes S. Sistermanns), vor avea loc expozitii, se va dansa (Vava Stefanescu sau Angelika Adalbert si Farid Fairuz cu LoveBubbleStory), se va canta la chitara (Sergio Altamura, Sorin Romanescu), vor avea loc "sambete sonore", un spectacol relizat de copii, coordonat de compozitorul Thomas Beimel sau se vor reinterpreta "Anotimpurile" vivaldiene de catre duo-ul George Kentros (vioara) & Mattias Petersson (compozitor, computer music) cu micul "show" there are no more four seasons (un adevarat hit in Suedia in materie de vanzare de CD-uri).

"I'm alive!" va promova tinerii compozitori (ansamblul ICon Arts) iar Radiodifuziunea Romana va gazdui 4 concerte interpretate de muzicieni precum Eva Marie Houben (orga), Barrie Webb (trombon), Daniel Kientzy (saxofon), Emil Sein (saxofon), Andrei Tanasescu (pian/compozitor), Orchestra Nationala Radio sau ansamblul PROFIL.

Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti va gazdui muzica electroscustica (proiectul MultiLudicMedia, in colaborare cu U.N.A.T.C. sau concertul trio-ului Ioachimescu) si o opera (AVE, de Liviu Danceanu). Aula Palatului Cantacuzino va oferi concerte camerale (ansamblurile devotioModerna, Trio Aperto, Trio Contraste, Traiect, corul Accoustic,trio-ul Beimel / Roderburg / Sebat, saxofonistul Emil Sein si trombonistul Barrie Webb).

Programul complet al festivalului il gasiti aici.

seduCant

2010-05-11T15:38:00.002+03:00

Ana Chifu (flaut, dans) şi Maria Chifu (fagot, dans) propun, în acest recital, un nou tip de interpret, care îşi testează limitele şi nu se foloseşte numai de instrument pentru a “seduce” auditoriul în lumea muzicii noi, ci de toate posibilităţile sale expresive.

Concertul va avea loc sambata, 15 mai, orele 18:00, la Studioul de Opera U.N.M.M. (Stirbei Voda 33). Intrarea libera.

"Sounds, noise and everything else"...

2010-05-09T02:13:00.004+03:00

...astfel s-a intitulat portretul componistic al lui Darie Nemes Bota, care a avut loc in data de 8 mai la Studioul de Opera al U.N.M.B. Alaturarea "sounds" si "noise" a fost facuta din modestie probabil, caci noi cei prezenti in sala nu am auzit "zgomot", ci "muzica" si inca muzica de foarta buna calitate. Noise-ul este de fapt atat de integrat in muzica noua, inca din secolul trecut, incat putini sunt cei care inca il mai resping sau declaseaza, iar cautarile timbrale nu trebuie etichetate drept moft ci drept mijloc extrem de puternic si sugestiv de expresie si de transmitere a mesajului, al ideii artistice.

Nascut in 1985 la Baia-Mare, Darie Nemes Bota (in prezent masterand al U.N.M.B.) s-a afirmat cu ocazia acestui concert ca un compozitor in toata regula, cu un stil deja identificabil si plin de forta. Daca talentul, inventivitatea si bogatia de idei sunt calitati obligatorii pentru un tanar compozitor pentru a se individualiza in oceanul de creatori si "creatori" de muzica ce inunda scenele muzicii noi in ziua de astazi, Darie le are pe toate din plin. Muzician si nu numai, dand dovada si de inventivitate vizuala si expresivitate actoriceasca (aflandu-se si in postura de recitator), tanarul artist a construit un "spectacol" extrem de coerent si unitar - o dorinta exprimata si in deschiderea concertului.

Lumea sa sonora este una a contemplatiei cosmice - o muzica foarte des statica sau non-evolutiva, un tip de "ambientalism" - nimic peiorativ in denumire -, o muzica de stare, o muzica ce transmite ceva. O muzica in general a non-tensiunii: chiar cresterile, acumularile au in general ceva implacabil in ele, o predeterminare, un parfum al muzicii ritualice, cu detasarea sa hipnotica. O singura piesa mi-a parut mai ancorata in visceralitate: Rouge a Blanc, pentru vioara, banda si proiectie video. Obsesiile cosmice au fost evidente si in alegerea proiectiilor vizuale (Ancient Song of Genesis, video si improvizatie la didjeridoo a compozitorului sau Algol Paradox). Din punct de vedere muzical sunt evidente influentele muzicilor traditionale arhaice- romanesti sau orientale. Au predominat invocatiile: Naha'Tin (pentru clarinet), o invocatie a ploii gestuala, aparent improvizatorica, Invocation of the Trembling Earth (pentru clarinet si percutie) sau lamento-ul Onmyounori (pentru flaut si percutie). Gustul pronuntat pentru culoare straniea fost evident in toate lucarile si, in particular, in Whispers, un joc de suieraturi insotit de proiectie vizuala; combinatia foarte eficienta si bine dozata de consonanta si disonanta, in Para Bellum pentru pian la 4 maini; atractia pentru bizar, chiar morbid si pentru "teatral",in lucrarile inspirate de Poe (videoclipul A dream mix sau Raven, pentru 5 instrumente, recitator, mediu electronic si proiectie video).

"Sa nu uiti, Darie", vorba descultului Zaharia Stancu, sa nu iti uiti entuziasmul si pasiunea de a construi lumi altfel.

Reusita concertului s-a datorat insa si interpretilor excelenti, tineri interpreti care, spre deosebire de majoritatea colegilor lor, nu se feresc de muzica noua si de traznaile pe care le mai inventeaza compozitorii, ba chiar canta mult, Bine si cu o placere contaminanta: clarinetistul Mihai Badita, percutionistul Sorin Rotaru, flautista Ana Chifu, pianistii Olga Podobinschi si Mihai Murariu (care este si compozitor), violonistii Daniel Mihai si Encica Manuel, nume deja cunoscute si apreciate si care isi vor castiga in curand renumele meritat si in afara cercului restrans U.N.M.B. Talent, coerenta muzicala, expresivitate, seriozitate si iata ca monstruletul muzicii noi reuseste sa isi arate farmecul si circumspectilor cu ajutorul unor talmaci adevarati.

Concert

2010-04-27T21:40:00.005+03:00

Joi, 29 aprilie 2010, orele 12:00 (mda...) va avea loc un concert sincretic -muzica acustica, electroacustica, video etc - in Studioul de Opera al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti (intrarea din Stirbei Voda).

In program, lucrari de Catalin Cretu, Diana Rotaru, Mihai Maniceanu, Tom Brandus, Darie Nemes-Bota etc.

Explorer

2010-04-18T11:37:00.003+03:00

Miercuri, 21 aprilie, orele 19:00,va avea loc la Filarmonica George Enescu, Sala Mica, un concert de muzica conteporana organizat de ARFA (Asociatia Romana a Femeilor in Arta) cu ajutorul Nova Musica si al Fundatiei Kientzy.

Concertul se numeste musiXplorer si va contine lucrari de: Elena Apostol (The Jester's Eyes), Diana Rotaru (Inno), Carmen Petra-Basacopol (Intrebari, Ingerul a strigat, Perspectiva, Cautari, Am legat), Victor Rua (I hate Music!) Mihaela Vosganian (Pieta), Vladimir Scolnic (What!?), Felicia Donceanu (Coline albastre).

Interpretii sunt: Yolanda Constantinescu (soprana), Cornelia Petroiu (viola), Diana Mos (vioara), Viorela Ciucur, Luminita Berariu (pian), Leontin Boanta (clarinet), Alexandra Neaga (fagot).

Duo Aperto

2010-04-12T12:26:00.004+03:00

In seara aceasta (luni 12 aprilie), orele 18:30, la Muzeul George Enescu (Calea Victoriei 141), Aula Palatului Cantacuzino, va avea loc un recital de muzica romaneasca contemporana interpretata de Duo-ul APERTO: Ladislau Csendes (vioara, viola) si Dolores Chelariu (pian, clavecin).

In program, lucrari de: Stefan Niculescu, Liviu Dandara, Liviu Danceanu, Doina Rotaru, Violeta Dinescu, Dan Dediu, Irinel Anghel.

Cronici subiective

2010-03-31T08:47:00.013+03:00

Cum as putea sa fac o cronica obisnuita, sau cum as putea sa fac o cronica buna, cum le face Diana, unui concert despre care pare aproape un sacrilegiu sa scrii?

Ce-as putea spune despre BEITSONORUM care cu fiecare nota, cu fiecare tril, te poarta adanc , undeva in interiorul tau, fara sa intelegi de ce s-a savarsit sunetul, pentru ca el de fapt traieste in continuare?

Oare FINALIS SEPTIMA e altceva decat o cale spre a intelege profunda disonanta din care incercam printr-un disperat dat din maini si din picioare sa iesim?

Cum as putea caracteriza TRISONUL fara sa ating frivolitatea? Pentru ca lectia de eficienta si imaginatie in a modula sentimental instrumentele de percutie o fi fost mai mult decat evidenta, insa ceea ce cladeste pe dinauntru aceasta muzica sper sa nu se piarda in niciunul dintre cei care au fost in sala. Sper sa ne amintim permanent tragismul materiei care ne inconjoara, simplitatea bucuriilor ce nu pot fi decat fugare, sa nu ne speriem de o muzica care ne face tristi, grei, amari, dar luminosi si fericiti ca putem trai toate aceste emotii.

As vrea sa va las cateva imagini care reflecta atmosfera concertului.
S-aveti Lumina.

despre Muzica

Liviu Danceanu

ansamblul Archaeus

ansamblul Game

Finalis

Octavian Nemescu, de la mare distanta, extrem de aproape.

foto: Sabina Ulubeanu

Greieri si trisonuri

2010-03-25T22:55:00.008+02:00

Pe 29 martie, compozitorul Octavian Nemescu implineste varsta de 70 de ani. O varsta frumoasa, rotunda, cu un numar sacru in alcatuirea ei.

Dar nu asta e cel mai important.

Octavian Nemescu s-a nascut in Pascani, in 1940. A studiat compozitia cu Mihail Jora, la Universitatea Nationala de Muzica unde este acum profesor de compozitie si indrumator de doctorat. S-a specializat si in Germania, la Darmstadt, un centru important al avangardei.

Dar nu asta e cel mai important.

Octavian Nemescu a facut parte dintr-o generatie curajoasa, care a explorat mai departe drumul deschis de catre “generatia de aur” (Niculescu, Olah, Stroe, Vieru, Marbe) catre avangarda muzicala romaneasca. O generatie care a spart macar mental niste bariere a unui sistem hidos, claustrofob, marunt. O generatie din care fac parte si Corneliu Dan Georgescu, Horatiu Radulescu, Iancu Dumitrescu, Lucian Metianu, Cornel Taranu, Ulpiu Vlad...

Dar nu asta e cel mai important.

Octavian Nemescu face parte din curentul spectral romanesc (curent initiat din punct de vedere teoretic de catre Corneliu Cezar si muzical de catre Nemescu, cu lucrarea Iluminatii, 1967, pentru orchestra). Un curent care presupune lucrul cu faramele sunetului, cu boabe din spectrul unei fundamentale, care persista si in muzica, sub chipul isonului – cel atat de drag si taranului roman, de altfel. Compozitie cu satelitii unui sunet - pare o mantuire aproape cosmica, un ritual savant.

Dar nu asta e cel mai important.

Octavian Nemescu este si un compozitor arhetipal, avand un cult al esentelor, “o estetica a esentializarii”. O altfel de avangarda, care “resusciteaza” seva culturala: originile, arhetipurile, simbolurile – inceputul (incipitul) si sfarsitul (finalisul), cercul (eterna reintoarcere), scara (ascensio, descensio), acordul major (Trinitatea), iambul (pulsul vital), cadenta sau intervalul (totemuri culturale reinterpretate din punct de vedere arhetipal). O reintoarcere, o (auto)purificare prin masti universale, cu radacini in inconstient.

Dar nu asta e cel mai important.

Octavian Nemescu si-a construit un limbaj profund original, unul dintre cele mai identificabile nu numai din Romania, ci si de peste hotare (pacat ca multi compozitori valorosi trec in anonimat total din momentul in care pasesc dincolo de granita) pentru ca, pe langa redimensionarea consonantei (trasa de codite in general de compozitorii contemporani), creeaza o muzica non-spectaculara, scrisa pentru un anumit timp sau spatiu, pentru diverse ore ale zilei si ale noptii, un ritual adus pe scena, o recontopire a Culturii in Natura. O muzica ambientala (de multe ori insotita de un rafinat mediu electronic care reproduce un fel de framantare, de fosnet vital, greieri, frunze, vibratie) pe care insa nu o poti trata ca fundal, ci in care te pierzi, te cauti, te regasesti. Cam asa cum visam noi ca era muzica la Inceputuri, in jurul primelor focuri. Impresie sustinuta de multe ori de atitudinea ceruta interpretilor, metamorfozati in stranii preoti.

Dar nu asta e cel mai important.

Octavian Nemescu scormoneste cu frenezie in patternuri “clasice”, traditionale, si le vitalizeaza: reinterpreteaza genul de simfonie (Non-Simfonie, Trans-Simfonie, Post-Simfonie, Meta-Simfonie); reinterpretreaza actul spectacular muzical, “lucrarea pentru concert” (Spectacole pentru o clipa); reinterpreteaza timpul muzical, aflat ba in stare de implozie, ba in stare elastica, ba repetitiv, ba gestual, ba strabatut de explozii, ba de pauze; reinterpreteaza dinamica, penduland de multe ori intre polii extremi, ai maximei violente si ai maximei delicateti.

Dar nu asta e cel mai important.

Octavian Nemescu dovedeste un respect imens pentru actul creatiei, epurat de orice subterfugiu artificial, epurat de conditia de “mestesug”, chiar si de aspectul ludic – ce nu isi are locul in acest context. Un respect vizibil nu numai in muzica, in rezultatul sonor, ci chiar in partiturile sale, scrise de mana, cu o grija, cu o meticulozitate aproape religioasa, cu desene, cu culori, orice metoda pentru a insufla interpretului sau celui care frunzareste foile cu note Starea in care trebuie sa se afle.

Dar nu asta e cel mai important.

Octavian Nemescu scrie o muzica magica. O muzica “altfel”. O muzica care schimba. Care te schimba. Pe care daca nu ai ascultat-o niciodata, ai pierdut ceva.

Asta e important.

***

Marti, 30 martie, orele 18:00
Sala de opera a Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti
Concert aniversar Octavian Nemescu

Interpreteaza ansamblul ARCHAEUS (conducerea muzicala Liviu Danceanu) si ansamblul GAME (conducerea muzicala Alexandru Matei)

In program:
BEITSONORUM pentru ansamblu si mediu electronic
TRISON pentru doi percutionisti si mediu electronic
FINALIS SEPTIMA pentru ansamblu si mediu electronic

INTRARE LIBERA.

Se pot asculta fragmente din muzica sa aici.

Marin Gherasim, Absida

Lansare de carte

2010-03-22T12:39:00.005+02:00

Joi, 25 martie, orele 13:00, va avea loc lansarea cartii "Alegeri, atitudini, afecte - despre stil si retorica in muzica" a foarte apreciatei muzicoloage Valentina Sandu-Dediu (care este si o pianista extrem de buna). Invitata va fi scriitoarea Ioana Parvulescu, care banuiesc ca nu mai are nevoie de nici o prezentare. Lansarea va avea loc in incinta Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti (Stirbei Voda 33), sala Dinu Lipatti.

Palimpsest.

2010-03-10T15:05:00.007+02:00

"Palimpsest" - 1.din gr. "palin" = "iar, din nou", "psao" = "sterg"; reutilizarea unui manuscris (tablita de ceara, papirus, hartie) prin stergerea textului si scrierea deasupra a unui nou text; cu trecerea timpului, textul sau chiar textele de dedesubt capata din nou o oarescare vizibilitate si avem, astfel, o mostra bizara de suprapunere temporala; 2. cuvant bun de "Mima", mai ales daca oponentii au baut cateva beri; 3. tehnica predilecta in muzica lui Aurel Stroe, care se hraneste perpetuu din reminiscente ale unor muzici proprii trecute,din ecouri ale memoriei, din fragmente disparate care se atrag unele pe altele, ca intr-un straniu caleidoscop, formand noi entitati muzicale.

Unul din exemplele cele mai la indemana din creatia lui Stroe este cea de-a treia sonata pentru pian, subintitulata "en palimpseste". Forma clasica de sonata este cea stabilita de Carl Philipp Emanuel Bach: expozitie a celor 2 teme principale, dezvoltare a lor si repriza celor 2 teme "impacate" intr-o tonalitate comuna. Principiul teza-antiteza-sinteza. La Stroe, avem insa de a face cu o sonata "sonata", dinamitata incontinuu de dialectici - negatii continue a ceea ce a fost inainte (un fel de Hegel nevrotic). Un "colaj" de muzici nu numai diferite, dar si scrise in perioade diferite de timp: daca sonata a 3-a este scrisa in 1991, intre cele 3 parti ale sale sunt inserate flash-uri din tinerete, doua colinde romanesti armonizate in 1947, tema principala a primei sonate de pian (scrisa in 1955), elemente din partea a I-a apar in debutul partii a III-a, s.a.m.d. E ca si cum am rasfoi un album de poze: Stroe in '47, Stroe in '55, Stroe in '91. Un palimpsest din chipuri muzicale ale lui Stroe. Si nu numai atat: insertiile de colinde "suprapun" aluzii de muzica traditionala, deci orala, intr-o lucrare de muzica culta, partea I este un colaj, o alternanta halucinanta de 3 gesturi, iar partea a II-a este un omagiu adus unui compozitor renascentist, Pierre de la Rue (un dublu canon in oglinda). Un palimpsest al chipurilor muzicale din istorie. Iar in partea finala, dupa un ecou al primei parti si al unei colinde "barbare", "bomba" insistentei violente, in registrul grav al pianului, pe numai 3 acorduri. O implozie de informatie dupa paleta atat de intinsa de culori si muzici de pana acum, de o brutalitate percusiva si o incapatanare aproape "autista".

Un final extrem de strong al "ciclului" de trei sonate pentru pian: prima, scrisa in 1955, "Morfogenetica", o sonata de tinerete (mai "traditionala" din punct de vedere formal), a doua, "Termodinamica" scrisa in 1984 (un flux continuu, cumintel la inceput dar care, in urma unor electrocutari - insertii din prima sonata - o "ia razna") si a treia, "Sonata cu palimpsest". Celelalte doua sonate exploreaza muzicile morfogenetice, iar ce-a de-a treia duce mai departe aceeasi idee. Teoria morfogenetica i-a fost inspirata lui Stroe pe de o parte de analize din compozitori precum Mahler sau Sostakovici, pe de alta parte, de teorii matematice (precum cea a "catastrofelor", a lui Rene Thom sau cea a "structurilor disipative" a lui Ilya Prigogine). Este vorba de "muzici impure", ce nu urmeaza un traseu prestabilit sau care poate fi anticipat, ci, in urma unor rupturi, unor "erori in sistem" o iau razna, devin imprezivibile, dinamitate de incompatibilitati, de asimetrii. Devin "vii".

Caci muzica lui Stroe, dincolo de complexitatea sa, de structurile sale, de justificarile savante, de paralelele cu matematica, cu genetica, cu fizica, este MUZICA. Este vie. Ne misca. Si emotional, dar ne si zdruncina un pic, ne trage o palma virtuala si ne arata o mostra de talent veritabil.

Multumim.

Spuma noptilor

2010-02-28T00:05:00.011+02:00

Anul acesta se implinesc 200 de ani de la nasterea lui Frederic Chopin. Un artist fabulos, care pe nedrept este de multe ori considerat "muzica lejera romantica" pentru baba Aglaia de la parter. Un artist care a ars - ca si altii,vezi Mozart - la o intensitate prea mare, la varsta de numai 39 de ani. Un artist polonez plecat la Paris, amor mare cu George Sand, stim cu totii aspectul monden al vietii sale. Un artist al nocturnelor, al mazurcilor, al spumei de note, al ghirlandelor de figuratii, al pianului - instrument favorit caruia si-a dedicat majoritatea lucrarilor. Un artist care este omagiat, anul acesta, la noi, de catre Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti impreuna cu Institutul Polonez, printr-o serie de evenimente muzicale - este vorba de Festivalul International Chopin 200 (27-28 februarie 2010 Bucuresti) - dintre care unul a avut loc in aceasta seara, in sala Enescu a U.N.M.B..
Concertul s-a numit Parafraze contemporane dupa Chopin (pentru trei piane), a inclus muzica de Chopin in deschidere si apoi 4 lucrari inspirate de muzica sa, in prima auditie.
Soprana Alina Bottez, pianistele Carmen Manea si Alina Balaban si minunatul violonist Gabriel Croitaru - pe al sau Guarnieri (pe care a cantat si Enescu)- au initiat auditorii in universul chopenian, frumos, cu muzicalitate, insa dand din pacate putin impresia de graba a realizarii. "Punctul de atractie" a fost insa seria de parafraze la Chopin, care a starnit ovatiile publicului - inghesuit in mica sala Enescu - prin inventivitatea componistica si virtuozitatea pianistica a autorilor, care si-au interpretat singuri creatiile. Toate cele 4 lucrari au fost scrise, repet, pentru 3 piane.

Dan Dediu, rector al U.N.M.B. si compozitor extrem de prolific, a implinit toate asteptarile publicului cu Shopping Chopin, o lucrare scrisa exact in stilul sau caracteristic: cu talent, cu vana, cu mult umor si, nu in ultimul rand, extrem de eficient. Excelenta lucrare s-a constituit intr-o suita din 6 miniaturi: Promenade I*, Unul Multiplicat, un sirag de figuratii intrerupte pe un motiv chopenian; Paul O'Ness (Blugi Polonezi), stranii planuri suprapuse, un ostinato "plimbaret" si un dialog/trialog intre pianisti, cu insertii de gesturi (arpegii) romantice; Food for dogs "scherzo", cea mai scurta piesa din ciclu, foarte gestuala; Promenade II; Wall-TZ-paper, un perpetuum mobile serpuitor si, in final, GersCHOPwIN , o infuzie de lirism romantic cu influente jazzistice, electrocutata din cand in cand de citate si figuratii, un umor absurd foarte bine realizat, piesa incheiata cu un remember al Promenadei.

*rapel la "Tablourile dintr-o expozitie" de Mussorgsky

Dupa un "Chopin umoristic", a urmat un "Chopin la cinema", Omagiu lui Chopin de Adrian Mociulschi, o lucrare frumoasa si bine structurata, insa cu iz de muzica de film (Glass/Williams). Apoi, un "Chopin nebun", in lucrarea care a avut cel mai mare succes la public, Lumea de ieri - parafraza de concert de Andrei Tanasescu, o lucrare pornind de la Valsul op.18. Personal, mi-a placut foarte mult ideea dementei progresive care inghite limbajul tonal, bruiat sau distorsionat, caricaturizat (spre final, tema valsului apare intr-o ipostaza de cabaret, a la Moulin Rouge), barbarizat in explozii de virtuozitate pianistica - e adevarat, acestea putin legate de muzica lui Chopin per se, insa lucrarea lui Tanasescu a cuprins, de exemplu, probabil cel mai frumos moment muzical al serii, un dialog de figuratii obsesive fragmentate in nuanta extrem de mica, care au suprins exact esenta pianisticii chopeniene: imponderabilitate, stranietate, jerbe delicate de sunete. O forma rapsodica, virtuoza, ce a culminat cu lovituri in timpan (!), gratie Veronei Maier.

Nocturniana - fantezie pentru trei piane dupa Nocturna op.27 nr. 2 este lucrarea ce a incheiat concertul, deosebit de sensibila lucrare a Liviei Teodorescu, probabil cea mai apropiata de spiritul muzicii lu Chopin, o tratare nostalgica, melancolica, a trasaturii celei mai caracteristice ale scriiturii compozitorului polonez, ornamentica (figuratii, triluri), printr-o multiplicare hipnotica, bruiata in cateva locuri de semnale "contemporane".

Multe felicitari compozitorilor si pianistilor care i-au "ajutat" sa interpreteze fabulos acest tur de forta pianistic: Valentina Sandu-Dediu, Mihai Maniceanu, Dan Dediu (Shopping Chopin), Adrian-Leonard Mociulshi, Ieronim Buga, Eliodora Falan (Omagiu lui Chopin), Livia Teodorescu, Andrei Tanasescu (Lumea de ieri si Nocturniana), Alina Balaban (Nocturniana) si Verona Maier (Lumea de ieri, pian, timpan si entuziasm).

Muzica lui Aurel Stroe

2010-02-16T17:49:00.006+02:00

Luni, 22 februarie, orele 18:00, va avea loc un nou cenaclu SNR-SIMC*, in care doua tinere muzicoloage deja cunoscute in lumea muzicala romaneasca - Octavia Dinulescu si Petruta Maniut - vor vorbi despre muzica unui mare compozitor, destul de recent disparut dintre noi: Aurel Stroe. Desi discutiile vor fi adresate in principal muzicienilor, tonul relaxat, deschis al cenaclurilor nu trebuie sa sperie pe "neofitii" muzicii noi. Stroe a fost un monument de talent. Merita sa stiti mai multe despre creatia sa.

Intrarea este LIBERA, iar sediul SNR-SIMC se afla in incinta Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei 141) la subsol (intrarea din stanga).

* Secţiunea Naţională Română a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană

La Radio

2010-02-07T13:36:00.003+02:00

In afara de cunoscuta "univers muzical romanesc", care promoveaza muzica compozitorilor romani, dar si interpretii nostri, doua noi emisiuni sondeaza muzica noua , fiecare in maniera sa. Ambele sunt difuzate duminica.
Emisiunea Ruxandrei Arzoiu se numeste 11 decenii de muzica noua. Ea ne propune un traseu ideatic, si nu unul istoric, legaturile dintre compozitori fiind astfel ingenios explicate si analizate.

Valentina Sandu Dediu ne aduce mai aproape de muzica romaneasca scrisa dupa anul 1944.Puetm afla amanunte despre stilurile compozitorilor romani moderni si contemporani, despre inovatiile lor, care nu sunt putine la numar, despre cum se inscrie muzica romaneasca in circuitul mondial.

Auditie placuta!
Si daca stie cineva cum s-ar putea salva fisierele audio din emisiune, sa-mi spuna si mie:))

Mari compozitori romani

2010-01-19T17:27:00.002+02:00

Asa-zisa "generatie de aur" (Stefan Niculescu,. Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol vieru, Myriam Marbe) ne-a parasit treptat. Iar muzica acestor maestri - formatori, revolutionari, intemeietori de scoala - e mult prea putin cunoscuta in lume. Incercam sa reparam aceasta nedreptate inserand, putin cate putin, mostre din talentul lor urias. Am inceput cu Stefan Niculescu, din care puteti sa audiati cateva fragmente muzicale aici, si sper sa continuam cat de curand si cu ceilalti.

O prima "poveste despre noi"

2010-01-14T18:25:00.000+02:00

Duminica, 24 ianuarie, la Centrul Cultural Nicolae Balcescu (str. 11 Iunie nr. 41), va avea loc un prim spectacol al grupului Inter-Art din seria "Povesti despre noi" - o serie de spectacole interactive dedicate autocunoasterii si dezvoltarii personale.

Text preluat de aici:

Conceptia si realizarea spectacolelor apartine grupului Inter-Art care spune povesti adevarate, transformatoare,descopera muzica surprinzatoare a lumii launtrice, coboara in adancurile fiintei, calatoreste in cautarea puterii interioare si a increderii de sine, reface experiente de viata fundamentale, invata arta bucuriei si recunostintei, totul prin creativitatea artistilor dedicati experientelor ce sondeaza tainele psihicului uman implicand activ participantii.

Primul eveniment anuntat pentru ziua de 24 ianuarie, la ora 19 este o "parada" a hainelor muzicale ale emotiilor noastre. "Emotions Haute Couture" este asadar spectacolul ce deschide seria "Povestilor despre noi" prilejuind publicului contactul cu totalitatea fiintei noastre complexe, cu intregimea ei. Bucuria, tristetea, fericirea, nostalgia, furia, iubirea isi gasesc intruchipari artistice oferind teme de lucru participantilor prin reactiile pe care le declanseaza.
Asadar, haine muzicale, o parada a emotiilor precedata de o introducere in misterele "umbrei" psihicului uman oferita de psihologul Madalina Groseanu sunt primele oferte ale acestui proiect ce se adreseaza tuturor oamenilor ce doresc sa-si dea intalnire cu ei insisi, interesati de dezvoltare personala si de evolutie spirituala.

Muzica:Irinel Anghel; Participa: Grupul Inter-Art si copiii: Eliza Coliban, Darius Coliban, Maria Tomescu.

Pentru primul spectacol din luna ianuarie, intrarea va fi LIBERA.

Concert GAME

2009-12-18T12:32:00.001+02:00

In seara asta (18 decembrie), orele 19:00, in sala Studio a U.N.M.B. (str. Stirbei Voda 33), concert de percutie al ansamblului GAME: conducatorul, minunatul Alexandru Matei, profesor U.N.M.B. si studentii sai sau fostii sai studenti.
In program, muzica noua, evident :) : Jovan Zivkovic (Trio per uno), Adrian Pop (Hexagon), Joji Yuasa (Interpenetration II), Liviu Danceanu (Procantus), Halyna Ovcharenko (Invocation of rain).
Invitata: Viorica Vatamanu-Matei (voce).

INTRAREA LIBERA (ca de obicei)

SIMN 2009: alte crampeie de muzica

2009-12-17T18:55:00.004+02:00

Au mai aparut pe YouTube niste fragmente muzicale spicuite din festivalul din mai, in afara de cele pe care le-am pus aici.
Va invitam sa aruncati o ureche si speram sa va placa :)

Din concertul "Codru' lu Tafeal", trei fete minunate:

Din recitalul marelui flautist (la figurat si la propriu - are cel putin 2 metri) Mario Caroli:

Din portrteul Joji Yuasa, "maestrul" muzicii noi japoneze:

Acum/atunci, asa/altfel.

2009-12-17T13:09:00.008+02:00

Sambata, 19.12.2009, ora 18.00, la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, Studioul de opera (Str. Stirbei voda, nr.33 - intrarea mai veche), va avea loc concertul METAMORFOZE SPECTRALE, portret al compozitorului Catalin Cretu. Programul va contine compozitii pentru violoncel, live electronics si video, lucrari electroacustice si multimedia. Strecurate printre muzicile noi, niste bijuterii vechi: Bach, Sonata în sol minor BWV 1029 pentru violoncel si pian si Fantezia cromatică pentru pian, Marais - extrase din Les Follies d’Espagne pentru viola da gamba si clavecin.
Invitata speciala, extraordinara noastra violoncelista (si, mai nou, violadagambista) Laura Buruiana,de pe meleaguri cu arome de croissant si Rochefort.

Acum,atunci. Nou, vechi. Electronic, acustic. Audio, video. Asa, altfel.

Programul complet:

Interpreti:
Laura Buruiană – violoncel, viola da gamba
Axia Marinescu – pian, clavecin
Cătălin Creţu - medii electronice

1. Lüneburg Etüde (lucrare electroacustică)
Intermezzo 1 - Fantezia cromatică pentru pian (Bach)

2. The dark side of the XII (videoclip după o compoziţie algoritmică pentru disklavier)
Intermezzo 2 - J. S. Bach, Sonata în sol minor pentru violoncel şi pian (partea 1)

3. Mixturi spectrale (pentru violoncel şi live electronics)
Intermezzo 3 - J. S. Bach, Sonata în sol minor pentru violoncel şi pian (partea 2)

4. Lüneburg soundscape (videoclip după o lucrare electroacustică)
Intermezzo 4 - J. S. Bach, Sonata în sol minor pentru violoncel şi pian (partea 3)

5. Die Metamorphose von Bruder Jakob (pentru opt violoncele)
video: TVR Cultural/Clipe şi sunete
Intermezzo 5 - M. Marais, extrase din “Les Follies d’Espagne” pentru viola da gamba şi clavecin

6. Entfremdetes Ich oder die Anatomie des Schattens (pentru violoncel, live electronics şi live video)

INTRAREA GRATUITA!

Implozie-Explozie

2009-12-08T13:56:00.007+02:00

Ieri seara a avut loc concertul de deschidere a Festivalului de muzica contemporana MERIDIAN, festival organizat de SNR-SIMC (Sectiunea Nationala Romana a Societatii Internationale de Muzica Contemporana, phew that was a long one). Concertul, care a avut loc in Sala Enescu a U.N.M.B., a fost sustinut de unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de muzica noua din Romania, ansamblul PROFIL Sinfonietta, dirijat de minunatul Tiberiu Soare - unul dintre cei mai talentati si entuziasti dirijori din Romania - si sub auspiciile directorului sau artistic, Dan Dediu - unul dintre cei mai valorosi si "renascentisti" muzicieni din Romania. Premisele concertului au fost, deci, foarte favorabile.

Structura festivalului pare ca se va desfasura si in continuare dupa tipicul acestui eveniment muzical si anume, un balans intre doi poli energetici: unul imploziv si altul exploziv.

IMPLOZIE de fonduri, festivalul aflandu-se astfel in imposibilitatea de a invita ansambluri straine si de a organiza mai mult de patru (!) concerte.
EXPLOZIE de entuziasm a directorului Sorin Lerescu si a muzicienilor implicati.

IMPLOZIE de public, nici macar studentii de la compozitie ai U.N.M.B. nesinchisindu-se sa traga o raita in sala Enescu (si probabil ca se va repeta situatia si la evenimentele urmatoare)
EXPLOZIE - desi marunta, semnificativa - de interes in randurile unor ne-muzicieni participanti la concert si care, probabil ca vor mai reveni.

IMPLOZIE de timp de repetitie, avand drept consecinta neprezentarea chiar la inaltimea cunoscuta a interpretilor.
EXPLOZIE de talent si placere de a canta a acestora, compensatoare a altor probleme.

IMPLOZIE a ansamblului Profil Sinfonietta in mici grupari camerale, in patru dintre lucrarile din program.
EXPLOZIE a ansamblului Profil Sinfonietta in intreaga sa componenta, in ultimele doua lucrari din program.

IMPLOZIE de tensiune in Slow Burn, lucrarea irlandezului Ed Bennett, topita intr-o tesatura lenta, delicata, insa bruiata de nori de mici zgomote (o mostra a preferintelor compozitoruilui pentru fundaluri electro-acustice), o melopee diatonica intinsa ca un elastic imens peste scheletul unor pulsatii obsedante si unor sunete-pedala intrerupte de semnale-clopot, o lucrare aproape minimalista in economia sa de mijloace,in unitatea sa, o lentoare claustrofobica care se aduna in final intr-un unison.
EXPLOZIE de energie in viscerala Hyperkardia II.In memoriam Stefan Niculescu a lui Dan Dediu, o muzica extrem de eterogena, de maximalista, o muzica gestuala,a combinatiilor si a suprapunerilor, o muzica a unui calator nerabdator,care scormoneste intr-un caleidoscop de muzici si stari diferite, pozand incontinuu cu nerabdare, flash-uri de imagini vii, originale, insa nestatornice, printre care o aluzie muzicala la Ison II a Maestrului Niculescu (profesorul creatorului)- o melopee "spatializata", de o claritate si puritate dureroasa - se invarte ca intr-un fascinant carusel ludico-tragic, adunat in final intr-un unison.

IMPLOZIE treptata a lumii muzicii noi romanesti, parasita treptat, discret, elegant dar nu mai putin socant si dureros de toti marii ei maestri, ca Tiberiu Olah, Stefan Niculescu si, mai recent, Aurel Stroe; parasita treptat, in alt fel, de catre tinerii muzicieni si creatori, ancorati in preferinte cu miros de naftalina sau de euroi.
EXPLOZIE de vointa de a exista a aceleiasi lumi.

Programul concertului a fost alcatuit numai din lucrari romanesti si irlandeze:
Jane O'Leary : Sunshowers (prima auditie romaneasca) - pentru sextet
Vlad Maistorovici: Khadina (p.a.r.)- pentru 9 instrumente
John McLachlin: Leaves loose (p.a.r.)- pentru trio de suflatori
Ed Bennett: Slow Burn (prima auditie absoluta, lucrare dedicata ansamblului Profil Sinfonietta)
Dan Dediu: Hyperkardia II. In memoriam Stefan Niculescu

Anunt pentru compozitori

2009-12-04T11:45:00.003+02:00

Universitatea Nationala de Muzica organizeaza a III-a editie a "Forumului de Compozitie", ce va consta intr-o conferinta a compozitorului Liviu Marinescu despre propria creatie. Conferinta va avea loc miercuri, 9 decembrie, orele 17:00, in (probabil) sala 98 a U.N.M.B. (Stirbei Voda 33).

Despre Liviu Marinescu, aici.

Cristian Marina premiat de Academia Regală de Muzică din Stockholm

2009-11-30T16:38:00.005+02:00

Cand ia unul "de-al tau" un premiu important pe undeva, iti creste sufletul in tine de mandrie si bucurie, mai ales daca stii ca merita. Bine, asta ar fi atitudinea ideala, a ciobanasului cu trei fluiere si o oaie vorbareata, dar hai sa-l luam drept model de comportament. Asa ca imi permit sa preiau un comunicat venit din tari nordice, cu aer tare si clar si muzica buna:

"Compozitorul Cristian Marina a fost distins cu Premiul de compoziţie Carin Malmlöf-Forssling al Academiei Regale de Muzică din Stockholm, pentru ”activitatea sa, larg apreciată atât în Suedia, cât şi pe plan internaţional. Muzica lui Cristian Marina demonstrează o bună stăpânire a tehnicii componistice şi originalitate în tratarea materialului muzical şi a instrumentelor, ceea ce a condus la elaborarea unui limbaj componistic propriu”.
Premiul, în valoare de 75 000 de coroane suedeze, îi va fi înmânat de către Maiestatea Sa Regele Carl Gustaf al Suediei în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 30 noiembrie la Academia Regală de Muzică."

O scurta biografie a creatorului premiat, unul dintre cei mai talentati si activi "membri ai diasporei" artistice:

Cristian Marina s-a născut în 1965 la Cluj, unde a studiat violoncelul la Liceul de Muzică şi compoziţia la Academia de Muzică ”Gh. Dima”, clasa prof. Cornel Ţăranu.
Stabilit în Suedia în 1987, şi-a continuat studiile de compoziţie la Royal College of Music din Stockholm (1991-1997), sub îndrumarea lui Magnus Lindberg şi Sven David Sandström. A urmat studii de perfecţionare la IRCAM, Paris (1995), cu Luca Francesconi şi la Accademia Chigiana din Siena (1996), cu Franco Donatoni.
Lucrările sale acoperă aproape întreagă arie de genuri muzicale, fiind interpretate în concerte şi festivaluri, în majoritatea ţărilor europene, precum şi în Japonia şi Hong Kong

Mai multe informatii aici.

Muzica tanara

2009-11-25T22:44:00.002+02:00

Joi, 26.11.2009, ora 19.00 Ansamblul Archaeus va sustine la "Tinerimea Romana" concertul de inchidere al Festivalului de muzica contemporana "Archaeus", editia 2009.
In program lucrari de : Ana Szilaghi, Adina Sibianu, Elena Apostol si Cristina Uruc.

Archaeus (director artistic Liviu Danceanu) este unul dintre cele mai vechi si respectate ansambluri de muzica noua (pun intended), de fapt este un "atelier de muzica contemporana", asa cum le place membrilor sai sa spuna, axandu-se pe lucrul direct cu creatorii si colaborarea permanenta cu cele mai tinere generatii de compozitori romani. Merita sa aruncati o ureche.

Japan style

2009-11-24T11:45:00.010+02:00

Pe 26 noiembrie ora 19:00, la TNB, Sala Atelier, veti putea urmari
"o poveste japoneza fantastica si extraordinara care s-a nascut in perioda medievala inspirata din povesti mitologice grecesti sau indiene" -“Printul Oguri si Printesa Terute”. O reintepretare a teatrului traditional japonez: dans, teatru, masti si muzica, totul pe texte in japoneza medievala. De altfel, tema spectacolului este inspirata de o legenda medievala japoneza, despre moarte si inviere.
Text si regie: Takuo ENDO
Regie si coregrafie: Kei TAKEI
Productia: Teatrul X (Kai)
Spectacolul a fost montat si la Cluj, Bacau si alte orase inainte de a poposi si in capitala. Reactiile au fost foarte bune.

EDIT: spectacolul a fost intr-adevar fabulos, o demonstratie de ingemanare perfecta a traditionalului cu contemporanul. Ideea "povestasului"* medieval japonez, calator din sat in sat cu tolba cu legende si acompaniat de muzica, a fost reinterpretata ieri seara de un grup de actori-dansatori-cantareti perfect coordonati, un recitator-povestitor ce se acompania singur la shamisen (textul in japoneza medievala era pus in valoare de inflexiuni aproape muzicale ale vocii) si doi muzicieni exceptionali cu un inventar fascinant de instrumente de percutie (membrane, gonguri si clopotei) si de instrumente de suflat (dulci flaute de bambus sau trompete cu voci viscerale). Forta cu totul speciala a spectacolului s-a concentrat mai ales in cateva momente extrem de bine coregrafiate (transformarea grupului de dansatori intr-un cal furibund sau contorsionarile trupurilor chinuite in iad) sau in momente superb realizate din punct de vedere muzical (vocile actorilor in suprapuneri treptate, amintind de orga de gura sho,exploziile de percutie sau interventiile delicate ale shamisen-ului). O experienta singulara in peisajul teatrului romanesc.

*a se vedea si romanul din '87 al lui Vargas Llosa, El hablador ("Povestasul")

Meridian, editia a 5-a

2009-11-18T20:46:00.005+02:00

Vine iarna, bine-mi pare, Mosul are sacul mare si mai aduce un festival de muzica noua, din pacate foarte restrans ca program din cauza bugetului inexistent: Meridian (Zilele SNR-SIMC), a 5-a editie, se va desfasura cu cate un eveniment pe zi, intre 7-10 decembrie.
Luni, 7 decembrie, orele 18:30 - lansare de carte/partituri a Editurii Muzicale, in cadrul UNMB (Stirbei Voda 33); orele 19:30, in Sala Enescu a UNMB, concert PROFIL (unul dintre cele mai entuziaste si prestigioase ansambluri de muzica noua), avand in program muzica romaneasca si irlandeza.
Marti, 8 decembrie, orele 18:30, Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei 144, concert TRAIECT si devotioModerna.
Miercuri, 9 decembrie, orele 19:00, Teatrul National de Opereta "Ion Dacian", spectacol al grupului Inter-Art.
Joi, 10 decembrie, orele 18:00, Aula Palatului Cantacuzino, concert de muzica electronica.

Cerc de compozitie la U.N.M.B.

2009-11-18T19:58:00.003+02:00

Pentru toti cei interesati - de la elevii de gimnaziu inca neabsorbiti de jocurile pe calculator pana la adultii inca neplafonati de muntele de chitante - Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti (pe scurt, "Conservator" - sau "Conserva" din Stirbei Voda 33) a initiat din 14 noiembrie un proiect interesant si generos: un cerc/cenaclu de compozitie care se tine in fiecare sambata intre orele 11-13.

Pentru mai multe informatii, vizitati www.unmb.ro.

Cei care vor coordona cursurile sunt prof.univ.dr. Dan Dediu (rectorul UNMB), prof.univ.dr. Doina Rotaru si prof.univ. Nicolae Coman. Pasionatii de muzica (care au deja cateva cunostinte de baza muzicale) vor putea invata cum sa construiasca o melodie, cum sa o armonizeze, cum sa realizeze mici forme muzicale, plecand de la exemple binecunoscute precum Schumann si Bartok (adevarate hit-uri in materie de analiza muzicala), insa trecand si prin opere ale altor mari compozitori. Este o succinta initiere in arta creatiei sonore care in cel mai bun caz poate descoperi talente ascunse si in cel mai rau caz, ofera o buna imagine macroscopica a muncii unui compozitor.

Si, cel mai important: participarea la cenaclu este GRATUITA!!!

Mergem la concert?

2009-11-13T17:28:00.004+02:00

E adevarat, am scris asta mai intai dincolo. Insa m-a tras Diana de maneca discret (adica mi-a poruncit sa pun si aici:D)

mai adaug insa ceva pe parcurs:)
Printre melomani si muzicieni exista un razboi surd in ceea ce priveste prezenta in sala de concert. Unii dintre cei mai informati si experimentati dintre ei considera ca a sta acasa si a asculta pe disc o interpretare valoroasa e mult mai interesant decat a merge si a asculta pe viu aceeasi lucrare, cantata imperfect.
Am sa-i contrazic, aducand cateva argumente in sprijinul trairii efective , a comunicarii directe cu interpretii.
Nu sunt nici eu de parere ca orice concert merita experimentat, exista cateva nume care , odata mentionate pe afis, imi taie din start elanul. Si publicul ii sanctioneaza , salile raman din ce in ce mai goale cand se urca pe scena acei instrumentisti/dirijori/cantareti.
Insa exista si artisti care nu se ridica permanent la inaltimea lui Sviatoslav Richter sau a lui Herbert von Karajan, insa ceea ce au de comunicat e valabil, frumos, interesant. Si merita cu prisosinta sa fie admirati si receptati.
Care sunt unele dintre pericolele elitismului autoritar pe care incerc sa il combat?

1. Fixismul, inchistarea. Una e sa consideri o anume interpretare ca fiind cea care iti corespunde, care te face sa intelegi muzica respectiva, alta e sa anulezi cu vehementa orice alta idee pe care o poate avea un alt artist. Sau sa nu recunosti ca o anumita conceptie, desi nu-ti este pe plac, reprezinta , prin unitatea si logica ei, o referinta demna de mentionat.

2. Delasarea. Da , exact. Pentru ca cine mai are timp acasa sa asculte 80 de minute , linistit, neintrerupt, cateva cvartete de Mozart? Trebuie sa fii ori un pustnic, ori foarte egoist in relatia cu familia pe care si-asa nu o vezi decat 3 ore pe zi.... Si-atunci...pui cvartetul...il mai inchizi, il mai intrerupi...sau, si mai grav (sau cel mai grav), faci altceva intre timp. Imaginea globala despre muzica respectiva e astfel ingrozitor modificata, ciuntita, mutilata.

3. Uitarea. Pentru ca un meloman captiv in cele 2, 3 inregistrari de referinta pe care le ruleaza, uita uneori ca muzica e un mecanism viu, cu valente infinite, tinde sa revina obsesiv la fragmentele ascultate anterior pana cand acestea se deformeaza , transformandu-se in ideatica pura, ceea ce nu mai este demult muzica. Muzica este in primul rand simtire. O simtire geniala, de acord, dar totusi simtire, sentiment.

Ce se intampla in sala de concert?
In primul rand ca scena e un fel de templu, iar spectatorul asista la nasterea unui miracol. Ca sa intelegeti acest miracol, am sa explic pe scurt cum se naste o compozitie muzicala.
Creatorul scrie sub imperiul sentimentului, al trairii. Acea clipa de gratie este permanent rememorata in timpul traducerii ei pe portativ. E un proces anevoios, chinuitor, la sfarsitul caruia compozitorul spera ca a pus pe note cat mai mult din ceea ce a receptionat de mai Sus. Sa redai totul e aproape imposibil. Sunt convinsa ca si unicii compozitori care n-au sters nicio nota, adica Bach si Mozart, ne-au aratat doar varful icebergului.
Ei bine, dupa aceasta infrigurata transcriere urmeaza traducerea compozitiei de catre interpret. Acesta recreeaza , prin studiu intens, ideile si bataile de inima ale creatorului. Iar in momentul in care se afla in fata publicului, adauga partiturii acea nota de contemporaneitate atat de necesara intelegerii ei. Pentru ca diferenta intre o interpretare de acum 50 de ani si una actuala nu este doar de tempo, conceptie, subliniere a tehnicilor compozitionale folosite. Ci reprezinta suma evenimentelor din jurul nostru, transfigurarea dramelor, bucuriilor comune in redarea unui muzici de Beethoven, Debussy, Bach, Monteverdi, Palestrina, Bartok, Webern, Ligeti, Enescu....
Bineinteles ca ne referim la interpretari de la bune in sus. Si care aduc aceasta nota de contemporaneitate respectand stilul autorului. Iar sa participi in direct la recreerea unui opus muzical e un privilegiu la indemana oricui . Aproape oricui. Daca ne gandim numai la Alex Tomescu si concertele sale prin tara, in cele mai mici orasele si deja descoperim ca muzica clasica nu e o gogorita ascunsa in frac.

In concluzie, e bine sa fim selectivi, dar sa nu exageram. Sa nu murim pe dinauntru dand frau liber exigentelor nejustificate.
Pe Olah il vedeam extrem de des in sala de concert. In 1998 a mers la tot festivalul Enescu. Batran, bolnav, trist, si cu amintirea lui Richter, Prokofiev, Oistrach prezenta .
Pe Pascal Bentoiu il vad iarasi ascultand cele mai diverse muzici la Radio, Ateneu...
Nu cauta doar ineditul, merge sa asculte a mia oara concertul 3 de Beethoven.
Cred ca pleodarie mai nobila decat prezenta acestor titani la concerte nu poate exista.

In ceea ce priveste muzica asta avionistica, ce face obiectului Contemporaniei...greu sa gasesti alta solutie pentru a o asculta decat mersul la concert. Imprimarile sunt rare, difuzarea lor e anevoioasa, cam necunoscuta. Daca e vorba si de ceva care implica teatru instrumental, gata, e pierduta partida.
Sau la "banda" care se aude in toate colturile salii, diferentiat.
Daca vrem sa fim ironici, e o metoda foarte nostima de socializare intre compozitori, mergem sa ne ascultam reciproc lucrarile.
dar asta e deja alta discutie.....

In interiorul sunetului

2009-11-11T15:55:00.002+02:00

Horatiu Radulescu, Clepsydra, pentru 16 Sound-Icons (Sound-Icon este un pian fara capac, intors pe o parte, la care se canta direct pe corzi, cu diverse arcuse). Sonoritatea de ansamblu e fabuloasa, nerecognoscibila, pare electronica si nu acustica. Lucrarea intra in categoria ambientalului participativ, o magma sonora cu subtile diferente de culoare si cu o evolutie extrem de lenta, o muzica in care, deci, timbralul, culoarea sonora este cel mai important parametru (nu melodia, ritmul, armonia etc.) - o schimbare adusa de secolul XX care a modificat total conceptia despre muzica, redefinind-o.
Radulescu(1942-2008) a studiat intai in Romania cu cei mai importanti compozitori romani (Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah), apoi a emigrat in Franta. Este in prezent unul dintre putinele nume romanesti cunoscute pe afara. Un personaj excentric si original, ca si muzica sa, raliata curentului spectral (care lucreaza cu micro-particulele din sunet, armonicele sale - cele care sunt, de fapt, responsabile de timbru, de culoarea instrumentului respectiv).

Stroe despre Enescu

2009-11-01T08:53:00.002+02:00

Un interviu absolut remarcabil

Si un citat din final:

Ce-aş mai putea spune despre Enescu? Faptul că rămâne, pentru generaţia mea, un liman de seninătate, de omogenitate, de armonizare lăuntrică, în ciuda tuturor dramelor, tensiunilor extraordinar de puternice ale unui Oedip, ale simfoniilor sale, ale lucrărilor de la sfârşit... Deci e un model de echilibru, care stăpâneşte mase mari, aparent dezechilibrate, dar care, totuşi, prin acest continuum al conştiinţei componistice, devin netede, cum spuneam înainte.

It's a kind of magic: George Crumb

2009-10-29T22:00:00.010+02:00

Strania lume sonoră a lui George Crumb a exercitat o fascinaţie extrem de mare asupra mea încă de la primele contacte cu muzica “contemporană”, fascinaţie dublată şi de întrebările pe care estetica acestui compozitor (pe nedrept minimalizat de către unii ca fiind “colorist” şi lipsit de profunzime) m-a facut să mi le pun. Poate crea muzica nouă, acest monstruleţ evitat pana şi de majoritatea docţilor şi semi-docţilor de astăzi, să creeze emoţie, să creeze bucurie estetica în cea mai pură formă a sa, aşa cum ar crea, de exemplu, o lucrare de Bach sau de Mozart? Răspunsul pe care mi l-am dat singură a fost, evident, un DA apăsat, altfel nu aş fi continuat, poate, drumul compoziţiei. Şi Crumb (n. 1929, Charleston, West Virginia) este unul din exemplele cele mai la îndemână. Un exemplu de redimensionare a categoriei estetice a Frumosului, fără a da senzaţia de “perimat”, “compromis” sau “hedonism muzical”. Asta nu înseamnă ca zbuciumul lumii moderne nu se găseşte şi în muzica sa, însă este ascuns sub o mască a serenităţii, a calmului oniric, a misterului şi a "naturalismului". De altfel, Crumb este considerat un compozitor “neo-romantic”, din cauza relaţiei speciale şi profunde care există între muzica sa şi Natură.

“Am considerat întotdeauna muzica a fi o foarte stranie substanţă, o substanţă înzestrată cu proprietăţi magice. Muzica este tangibilă, aproape palpabilă şi, totuşi, ireala, iluzorie”, spune compozitorul (în articolul “Music: Does it have a future?”). Într-adevăr, muzica sa are o proprietate magică (ce îl apropie pe Crumb, de exemplu, de Sciarrino, prin forţa sa aproape hipnotică). Limbajul său este unul mai mult expozitiv, nu dezvoltător. Ce înseamnă asta: tradiţia muzicii aşa-zis “clasice” – termen incorect de care însă se pare că nu putem scăpa –a fost (şi încă este, parţial) bazată pe dezvoltare: compozitorul scorneşte un motiv muzical pe care îl prelucreaza, îl dezvoltă, îl augmentează sau îl fragmentează şi din micul ou se naşte o întreagă piesă. Crumb, ca şi alţi compozitori ai secolului XX (Debussy, Messiaen), foloseşte cu predilecţie o tehnică extrem de comună în muzicile tradiţionale, orale: colajul de “obiecte”, de “personaje sonore”, momente ce revin, în mod obsedant, cu variaţii la un nivel relativ superficial, care nu modifică niciodată esenţa sau carcasa exterioară a gestului. Juxtapunerea, mozaicul, obsesiile, tehnica ecourilor, creatoare de spaţiu în muzică şi tăcerile suspendate, toate acestea sunt modalităţi de manipulare a percepţiei temporale a auditorului, scos din timpul vectorial, istoric şi iniţiat în spirala temporalităţii contemplative. În creaţia sa remarcăm cu uşurinţă preferinţa pentru suite sau forme variaţionale, pentru substructuri relativ scurte ce compun forme mai de amploare, tot o consecinţă a gândirii sale expozitive.

Însă ceea ce este cu adevarat o amprentă stilistică personală în creaţia lui Crumb este lumea sa timbrală, sonorităţile stranii, utilizarea non-convenţională a instrumentelor. Nu înţeleg atitudinea ignorantă a unor muzicieni profesionişti (“profesionişti”?) în legătură cu extinderea posibilităţilor instrumentelor. Nu este făcută pentru a “şoca” de dragul şocului sau a “inova” un material care ar avea, altfel, o substanţă uşurică – bineînţeles că mai există şi asemenea cazuri, însă ele nu trebuie să afecteze părerea generală. “Efectele”, cum sunt numite, sunt introduse în secolul XX deja cu un statut la fel de important ca sunetele propriu-zise sau ca ritmul; culoarea timbrala este un parametru muzical ce conţine posibilităţi infinite de EXPRESIE. O melodie, un acord cu un timbru schimbat îşi poate modifica total ethos-ul. Şi dacă asemenea posibilităţi există în corpul unui singur instrument (oricare ar fi el), de ce să nu fie exploatate?

Revenind, estetica straniului căutată de Crumb ţine de o regăsire a transei în cadrul muzicii “noi”. Ar trebui pusă mai mult problema recuperării consonanţei, într-un cadru nou, original, modern, fireşte; ar trebui pusă mai mult problema creării de timbruri în scopul “vrăjirii” publicului, a ascunderii sursei sonore; ar trebui pusă mai mult problema unei muzici participative, care să stimuleze emoţional publicul, nu numai intelectual; ar trebui pusă mai mult problema realizării unei transe recente, cu mijloacele ciuntite ale modernismului şi ale spectacularului, mijloace ce pot impresiona, câteodata, la fel de mult ca o incantaţie străveche.

Site oficial aici.

Concerte la Sala Radio

2009-10-28T18:41:00.005+02:00

Se mai programeaza si muzica noua: iata trei creatori din trei generatii diferite, doua premiere absolute (Lucian Zbarcea, n. '84 (??) si Dan Dediu, n.'67)si o lucrare cunoscuta din repertoriul contemporan (Irina Odagescu-Tutuianu, n.'37).

Vineri, 30 octombrie, ora 19:00
ORCHESTRA NATIONALA RADIO
Dirijor: Horia ANDREESCU
Solista: Dana BORSAN - pian
Lucian Zbarcea - Suita de balet (p.a.a.)
Beethoven - Concert nr. 5 în mi bemol major pentru pian si orchestra op. 73
Mussorgski-Ravel - Tablouri dintr-o expozitie

Miercuri, 4 noiembrie, ora 19:00
RECITAL
Solisti: Dana BORSAN - pian
Gabriel AMIRAS - pian
Alexandru MATEI - percutie
Sorin ROTARU - percutie
J. Brahms - Variatiuni pe o tema de Haydn in si bemol major, op. 56b
J. Brahms - Sonata nr. 3 în fa minor, op. 5
I. Odagescu Tutuianu - Muzica pentru doua piane si percutie op. 51
B. Bartok - Sonata pentru doua piane si percutie op. 110

Vineri, 6 noiembrie, ora 19:00
ORCHESTRA NATIONALA RADIO
Dirijor: Radu POPA
Solisti: Adrian PETRESCU - taragot si saxofon sopran
Alexandru TOMESCU - vioara
Dan Dediu - Rain-Music, pentru taragot si orchestra (p.a.a.)
C. Saint Saens - Concertul nr. 3 pentru vioara si orchestra
R. Strauss - Poemul simfonic Don Juan
R. Wagner - Uvertura operei Tannhäuser

Sursa

PS by Sabina:
sa nu uitam si de intepreti, las ca sunt cei mai buni de la noi, dar prezenta lui Gabriel Amiras in sala de concert romaneasca e ceva ce n-ar trebui ratat, unde mai pui ca programul e "beton", adica, sa fim seriosi, sonata de Bartok? wow:), n-am auzit-o de f multa vreme in concert in Ro.