Mioritice

Cica se plimba un om intr-o seara pe o straduta mai laturalnica. Si la un moment dat i-au atras atentia niste gemete infundate care veneau dintr-un tufis de spini. Curios, omul s-a apropiat si a vazut o mogaldeata incalcita printre ramurile tufei, care nu putea sa iasa. Facandu-i-se mila, omul nostru a ajutat mogaldeata sa iasa din capcana in care intrase; aceasta, scuturandu-se de frunze, spini si praf, a grait:
-Om bun, m-ai salvat si am sa te rasplatesc. Eu sunt Satana, zis si Lucifer, dar prietenii de bere imi spun Aghiuta. Cand vei muri, vei ajunge in iad, ca toti pacatosii; insa, cand vei ajunge acolo, sa ma cauti, si am sa te ajut.
Si cu aceste vorbe, mogaldeata, PUF! disparu in aerul rece si umed al serii.

Multi ani dupa aceea, omul nostru dadu ortu' popii si se trezi in anticamera iadului. Il cauta atunci pe Aghiuta si se mira cand acesta il recunoscu pe loc.
-Aaaa, protejatul meu! Ce faci? Hai sa iti alegem o pedeapsa usoara de tot, ca de pedepsit nu scapi, ar fi niste probleme uriase de birocratie. Uite la ce m-am gandit: vezi butoiul asta cu smoala in care ard niste oameni?
-D-d-d-daaa, spuse omul incremenit de groaza.
-Ei, stai asa, nu te speria. Tine bata asta de baseball si asteapta sa incerce unul sa sara din butoi - smecherasii astia mici cred ca ne pot pacali. Si cum da sa sara, tu ii tragi cu bata in cap si se va rescufunda in smoala, unde ii e locul.
-S-a facut! exclama omul nostru fericit, si se puse pe asteptat, in timp ce Aghiuta pleca sa isi bea ceaiul de dupa-amiaza in celula lui Mata Hari.

Peste cateva saptamani, Aghiuta isi vizita protejatul. Spre surprinerea lui, acesta, palid, tras la fata, plin de sudoare, il primi nu prea cordial.
-Ce mi-ai facut??? asta e o pedeapsa usoara??? astia tot timpul sar ca iepurii, nici nu mai stiu cum sa ii prind pe toti, noroc ca eram bun la jocurile video! ma dor bratele de la atata lovit cu bata in capete!
-Bine, bine, calmeaza-te, incerca Aghiuta sa il impace. Hai, vino cu mine sa cautam un butoi mai mic, poate asa iti va fi mai usor.
Zis si facut. Insa situatia nu se schimba deloc, saptamanile treceau, butoaiele erau din ce in ce mai mici iar omul nostru slabea si se topea vazand cu ochii de oboseala. Deh, cui ii place smoala?mai ales clocotita.

La un moment dat, Aghiuta isi aduse aminte ca nu isi mai vizitase de mult protejatul. "Ce o mai face saracul ala...", gandi el, si il cauta. Ce sa vezi! Omul nostru era tolanit pe un sezlong, cu cateva cutii de bere goale langa el si un cartof prajit in coltul gurii, iar cand isi vazu prietenul, ragai si il saluta cu o voce usor nesigura:
-Heeei, Aghii, my man, ce faci? M-as ridica sa dau mana cu tine, dar de cand stau tolanit in pozitia asta, muschii nu ma mai prea asculta...
-Vad ca iti merge bine, se mira diavolul, luand aminte la burta considerabila care garnisea sezlongul. Cum asa? In sfarsit, i-ai convins pe oameni sa nu mai sara atat de des din butoi? Excelent!
-Nooo, nici pome-hac!-neala, spuse omul, si trase inca o dusca de bere. Asta - hac! - asta e butoiul cu muzicieni. Daca vrea unul sa sara, il trag ceilalti de picioare inapoi. Asa ca - hac! - eu nu am decat sa stau aici si sa ma bucur de viata, aaaa, de moarte...

***


Care e oare calitatea suprema a romanului? ospitalitatea? smecherenia? istetimea? simtul umorului? talentul inconfundabil de a face haz-de-necaz? Raspunsul il gasiti in balada - totem a "Mioritei". Nu, nu ma refer la blandete, spiritualitate, dragostea pentru metafore, zoofi...aaa, dragostea pentru animale, resemnarea calma si demna in fata destinului. Ma refer la tehnica-muscarii-de-fund nemotivate. Doi baci il iau de prost pe un al treilea, pentru ca muncea mai mult,avea oi mai frumoase si un corp mai bine lucrat la sala ("tras prin inel") furandu-le toate gagicile.Se hotarasc, prin urmare, sa ii dea la cap. Al treilea, cum era usor slab de inger - credea ca poate sa vorbeasca cu animalele, printre altele - se lasa ucis cu un zambet de Forrest Gump pe fata. Morala: Cine-i harnic si munceste, ori e prost, ori nu gandeste. Insa atentie: baciul...avea 3 fluierase! unul de soc, unul de os si unul Muramatsu! Iata, de fapt, ce se ascundea in spatele "Mioritei": cei trei baci erau muzicieni!

Ma surpinde placerea sado-masochista pe care o au romanii muzicieni de a crea scandaluri si de a tranforma in mahala chiar si cele mai inocente actiuni, chiar si pe cele benefice pentru comunitate. De fapt nu ma surpinde, ne-am obisnuit cu totii cu aceasta situatie, de multe ori incercand sa extragem umorul - chit ca ne chinuim ca un chirurg cu o masea de minte. Insa aceasta placere a mahalalei este, adesea, anacronica - mai precis, pica precum nuca in perete sau ca melcul la nunta: cu intarziere.
S-a umplut gura targului cu plangeri la adresa Saptamanii Internationale a Muzicii Noi (SIMN), cei mai rai de gura fiind, cine altii decat compozitorii. Unii au declarat ca nu vor veni la nici un concert (oroare!). Unii s-au simtit umiliti de faptul ca erau prea putini compozitori romani in program, comparativ cu cei straini - desi persoanele respective erau cantate, desi tema festivalului international (!) era "Muzica lumii", desi omagiul adus celor doi compozitori care isi aniversau niste varste rotunde - un englez si un japonez - a fost aprobat de o comisie acum un an, la depunerea proiectului pentru festival. In plus,se pare ca persoanele respective au avut o satisfactie nebanuita si usor masochista in a-si savura sentimentul de umilinta, pentru ca au venit la mai toate concertele din festival, au felicitat lumea, etc. Altii au atras atentia asupra nemerniciei celor doi directori ai festivalului care si-ar fi reglat, cu smecherenie, niste conturi si si-ar fi facut o gramada de interese. Bineinteles, ca niste cetateni model, aceste plangeri au fost facute in mod public - normal, nu, "ilegalitatile" si "manariile" trebuie semnalate tuturor. Iata un scurt citat dintr-un astfel de act:
"...în organizarea ultimei Săptămâni Internaţionale a Muzicii Noi (ediţia a 19-a, 23-30 Mai 2009) lucrurile s-au desfăşurat aproape – să-i zicem – subversiv, deciziile fiind luate cam ca în cartea lui A. Cehov, autor al poveştii Doamna cu căţelul (sic) şi anume fără acordul şi informarea periodică a secţiilor UCMR – organism totuşi titular al acestor serii de 19 festivaluri – cât promovarea aproape neruşinată pe bani publici a intereselor unora mai sus citaţi (doi) în programele ultimei Săptămâni. Reciprocităţi, evident, dar… Nu mai insist deoarece ăştia ne sunt contemporanii."

Bineinteles ca programul festivalului a fost facut public in institutiile respective (UCMR) inca de la nasterea lui. Bineinteles ca cei doi directori ai festivalului, distrasi probabil de relatia lor zoofila, si-au programat cate o lucrare camerala - nu de orchestra (respectiv, o piesa de ansamblu - cvintet, parca, nu mai tin minte - si o piesa de flaut solo, ambele piese avand circa 10 minute fiecare). S-au cantat in festival lucrari consistente ale altor compozitori romani decat cei doi directori - o opera, 3 lucrari de orchestra (parca) pe langa cele multe camerale. Bineinteles ca s-a lucrat pe branci, cu nervi si lacrimi, in lipsa unor fonduri promise, cu sponsorizari venite in ultimul moment (majoritatea sponsorizarilor de la straini!), cu spaima continua ca nu mai vine nici un ban si ca invitatii de afara si-au luat deja bilete si au semnat contracte. Bineinteles ca voluntarii care s-au ocupat de invitatii straini au fost studenti si masteranzi ai Universitatii de Muzica, evident, fara remuneratie - de unde? Bineinteles ca s-a incercat sa se realizeze o saptamana cu concerte bune, cu interpreti de calitate si lucrari asemenea, in ciuda problemelor monetare. Cui ii pasa ca au existat compozitori straini care au afirmat ca de mult nu au mai asistat la un festival de o asemenea tinuta? Nimanui. Noi vrem scandal. Bineinteles ca aceste plangeri ar fi trebuit sa apara, daca ar fi fost fondate pe altceva decat pe nervi de moment si antipatii personale, in anul care a precedat concretizarea festivalului - nu cu cateva zile inainte si, mai ales, nu cu o luna dupa!.

Astept cu interes editia viitoare. Probabil speriati de reactiile belicoase ale colegilor de breasla, viitorii directori nu isi vor programa nici o lucrare, vor aduce in festival compozitori si interpreti complet necunoscuti, ca nu cumva sa fie acuzati de relatii personale cu invitatii - propun Alaska sau Groenlanda -, vor programa in festival absolut TOTI compozitorii romani, din toate orasele, chiar si pe rudele pre-pubere ale acestora care au improvizat vreodata ceva la pianul de jucarie, vor plati din buzunar concertele care nu isi vor gasi fonduri (aaa, stai un pic, asta s-a facut si anul asta...) si vor veni la concerte in haine cernite, pupand picioarele publicului si cerandu-si iertare pentru indrazneala de a fi directori de festival. Si atunci vor fi acuzati de faptul ca nu au sapca.